Constructorul, iulie 1952 (Anul 4, nr. 130-133)
1952-07-05 / nr. 130
Pag. 2 CONSTRUCTORUL “3 Expunerea tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej la consfătuirea Tovarăși. In numele Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român și al Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române aduc un călduros salut delegaților muncitorilor mineri din întreaga țară. De la această consfătuire să transmitem împreună salutul nostru unuia dintre detașamentele de frunte ale eroicii noastre clase muncitoare a minerilor din toate regiunile carbonifere ale Republicii Populare Române. Ne-am întâlnit ales pentru a desbate problemele legate de ridicarea nivelului de trai material și cultural al muncitorilor mineri, de sporirea producției și a productivității muncii în industria minieră. Avem putința să desbatem în deplină libertate aceste probleme și să contribuim la justa lor rezolvare în interesul patriei și al poporului muncitor, pentru că în țara noastră a fost sfărâmat jugul capitalistomosîereeo, puterea se află în mâinile clasei muncitoare, aliată cu țărănimea muncitoare, poporul este stăpân pe soarta sa, pe nesecatele avuții ale patriei noastre iubite, pe fabrici, uzine și mine, stăpân pe viitorul luminos pe care și-l făurește.Măreția realizărilor regimului nostru de democrație populară apare cu deosebită claritate, când ne amintim de viața chinuită și de mizerie a muncitorilor mineri în vremea când la putere se afla burghezia și moșierimea. Capitaliștii români și străini, proprietarii din acea vreme ai minelor de cărbuni, au jefuit și au exploatat în mortul cel mai crunt pe muncitorii mineri. Având un salariu de foamete, care nu le ajungea nici să astâmpere nevoile lor minimale și ale familiilor lor, minerii erau nevoiți să lucreze până la istovire, cu unelte manuale dintre cele mai primitive, pentru îmbogățirea exploatatorilor capitaliști. Muncitorii mineri trăiau veșnic în nesiguranța zilei de mâine. In orice zi, fiecare dintre ei se putea trezi aruncat în stradă, pradă șomajului. In geana după profituri cât mai mari, capitaliștii nu au asigurat în mine nici cele mai elementare mijloace de protecție a muncii și de securitate minieră, pentru apărarea vieții minerilor. Exploziile și avariile se țineau lanț. Numai la explozia din anul 1920 de la mina Anina și-au pierdut viața 187 de mineri, în explozia din 1922 de la mina Lupend 82 de mineri. In 1940 a avut loc o groaznică explozie în Valea Jiului cu peste 50 mineri morți și răniți. îngrijirea sanitară lipsea aproape complect, întregul bazin carbonifer din Valea Jiului era deservit numai de 2 spitale, iar cel al Banatului de un singur spital. In rândurile minerilor bântuiau bolile profesionale, tuberculoza și alte boli, mortalitatea era foarte ridicată. Fondurile de asigurări sociale erau jefuite de cozile de topor ale patronilor, social democrații de dreapta, care ajutau prin toate mijloacele pe capitaliști să exploateze muncitorii. Ajutoarele de boală se plăteau în proporție de numai 20—40% din salariu. In ce privește pensiile, doar un număr foarte mic de mineri ajungeau să fie pensionați, primind o pensie de abia 10% din salariu. Majoritatea familiilor de mineri locuia în cocioabe și bordee. Marea majoritate a minerilor și a copiilor lor erau neștiutori de certe. Niciodată sub regimul burghezo-moșieresc muncitori mineri nu s-a a putut bucura de concedii de odihnă în localitățile balneare, de teatre, cluburi cinematografe sau biblioteci; niciodată nu puteau visa ca fiii și fiicele lor să ajungă în universități și școli superioare. Iată cum descrie :,Scânteia” Ilegală din Aprilie 1932 situația minerilor din Valea Jiului : „Salariile muncitorilor sunt reduse de patron mereu, în 1931 au fost reduse cu 20%, iar acuma muncitorii lucrează 2-3 zile pe săptămână. Ziua de lucru se prelungește până la 12 ore. Muncitorii sunt aruncați afară, câte unul, grupuri, în massă, rămânând fără de lucru, flămânzi cu copiii lor. La Lupeni din 4040 muncitori lucrează 2795, la Vulcan din 3000 muncitori din 1931 au rămas 200 muncitori. In toată Valea Jiului avem 18.000 muncitori șomeri, cu familiile avem câteva zeci de mii de muncitori fără niciun ajutor”. La jefuirea sângeroasă a muncitorilor mineri se adăuga exploatarea prădalnică a bogățiilor carbonifere ale țării. Capitaliștilor nu le păsa de interesele țării, de viitorul ei. Proprietarii minelor nu erau mânați decât de goana după profit. Datorită acestei exploatări prădalnice, milioane de tone de cărbune au fost lăsate pradă incendiilor, straturi bogate au rămas neexploatate, ca de exemplu la Petrila și Lupeni. Unele mine, ca Vulcan, Clmpa,Jieț-Jionea și altele, au fost închise și inundate. Loviți și asupriți cu cruzime de exploatatorii capitaliști, muncitorii mineri au organizat, îndeosebi după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și sub influența nemijlocită a victoriei clasei muncitoare din Rusia, acțiuni de luptă pentru a-și impune revendicările cu caracter economic și politic. Astfel de acțiuni au avut loc în bazinele carbonifere în anii ■1918-20, încă în 1916 muncitorii mineri din Petroșani și Petrila au hotărît, în luna iunie, să declare greva generală în Valea Jiului. In toate localitățile s’au înființat comitete de greve și s’a organizat o adunare a tuturor minerilor în lunca de la Petroșani. Această adunare a fost înconjurată de armată; muncitorii au fost somați să reie lucrul, dar au refuzat aceasta cu hotărîre: au fost amenințați cu închisoarea. In fața atitudinii hotărîte a minerilor revoltați, armata s’a retras. Au fost arestați mai mulți mineri, dintre care 7, în frunte cu Dobocan, Domoș și Darozzi, au fost condamnați la moarte, iar alții condamnați la închisoare sau trimiși pe front. Lupta minerilor se intensifică în anii 1917—1918. Sub influența Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, se înființează în Valea Jiului un Consiliu muncitoresc, în Octombrie 1918. Poliția și vechea Jandarmerie a statului austro-maghiar sunt dizolvate, ordinea fiind păzită de garda muncitorească, care ascultă de dispozițiiile statului muncitoresc cu sediul la Petroșani. La începutul lunii ianuarie 1919 are loc o grevă a minerilor din Valea Jiului. Iată cum descria colonelul Stavinschi, comandantul militar al minelor din Petroșani, în referatul său adresat generalului Korcek Beremi, starea de spirit a muncitorilor din Valea Jiului : „Amenințând cu încetarea muncii, aproape în mod poruncitor, muncitorii cer anularea sancțiunilor disciplinare. La Lonea, atacând închisoarea, au distrus-o și au eliberat pe cei sancționați". La conferința băeșilor (minerilor) care a avut loc la Sibiu în 23 Martie 1919, raportorul a arătat următoarele: „A venit războiul cu jertfele lui uriașe, cu scumpirea alimentelor, cu criza de lucrători: plata muncitorilor mineri însă, cu toată scumperea, a rămas aceeași. Atunci când pentru întreținerea vieții trebue o cheltuială zilnică de 20—30 coroane, muncitorul bălaș câștigă 2—3 coroane pe zi. Această stare nesuferită a scuturat moșsele și le-a adus înspre făgașul evoluției. Orișicât au căutat să-i apese și să-i persecute prin forța armată, grevele au izbucnit una după alta, sălbatice, neorganizate, ca ale unei clase flămânde și îndârjite. In zadar le-au pregătit coșciuge băieșilor din Petroșani și din jur, degeaba le-au săpat gropile și '-au pus în fața lor, spunându-le că acei care nu vor relua lucrul, vor fi împușcați și îngropați; băieșii au preferat mai bine moartea decât o astfel de viață de mizerie". Acțiunile și luptele eroice ale minerilor din Valea Jiului au culminat cu luptele din anul 1920. In ziua de 21 Martie, când trebuia să se facă plata, aceasta nu s'a făcut, din lipsă de bani mărunți. Minerii din Petroșani au declarat grevă. Muncitorii au respins orice propunere de a înceta greva susținând că nu vor relua lucrul decât dacă li se face plata, dacă i se dau alimente și li se rezolvă memoriul. Comitetul sindical social-democrat neputând convinge pe muncitori să renunțe la gevă, a demisionat. Minerii dela Lonea, Aninoasa și Petrila sau alăturat greviștilor din Petroșani. S’a convocat o nouă întrunire la Petroșani, după care minerii au eșit în stradă manifestând. in drum s’a produs o ciocnire cu armata. Pe teren au rămas au mort și câțiva rănif. In Octombrie 1920 minerii din Valea Jiului au făcut grevă, solidarizându-se cu muncitorii din întreaga țară, în cadrul grevei generale. In 1929 s’au ridicat din nou la luptă muncitorii mineri dela Lupeni. Acțiunea lor a fost înăbușită în sânge. Dar nici teroarea poliției, siguranței și jandarmeriei, nici aruncarea în închisori a zeci de mineri revoluționari, nici sângele în care guvernul burghezo-moșieresc a înecat lupta muncitorilor dela Lupeni, nt au reușit să înăbușe spiritul revoluționar și minerilor. Chemarea comuniștilor din România pătrundea în rândurile minerilor și le arăta drumul de luptă. Iată aprecierea făcută în anul 1929 de Biroul Internaționalei Comuniste și de Biroul Internaționalei Sndicale Roșii pentru Europa Occidentală asupra luptei eroice a muncitorilor din Lupani: „Morții din Lupeni, demonstrațiile de 1 August, sunt dovada că un însemnat proces de radicalizare a masselor se desăvârșește, că lupta de clasă a proletariatului român, sub conducerea Partidului Comunist Român, a intrat într-o fază mai înaintată. Massele muncitoare din România se pregătesc pentru mari lupte economice și politice. Agravarea formidabilă a luptei de clasă, faptul că orice grevă de oarecare însemnătate duce la ciocnirea muncitorilor luptători cu Întreaga forță publică capitalistă, sunt expresia crizei din ce în ce mai grave a capitalismului român". („Viatra Muncitoare” anul VI No. 23 din 18.VIII 1929). Partidul nostru a stat în fruntea luptelor minerilor din România. Dar încă din anul 1929 Luca s’a situat pe o poziție oportunistă față de clasa muncitoare, față de minerii din Valea Jiului, susținând în mod calomnios că lupta dela Lupeni nu a fost acțiunea clasei muncitoare, ci doar o provocare a siguranței. E caracteristică atitudinea lui V. Luca în legătură cu lupta eroică a muncitorilor din Lupeni. Afirmația lui Luca era de fapt expresia punctului de vedere al grupului fracționist al lui Luximin, (descoperit ulterior ca trădător al partidului și clasei muncitoare, agent al burgheziei), punct de vedere caracterizat astfel de Rezoluția Comtetului Executiv al Internaționalei Comuniste, asupra luptei fracționiste fără de principii din Partidul Comunist din România: „un partid și în sindicatele unitare au fost săvârșite o sumă de greșeli oportuniste în legătură cu creșterea valurilor de greve în toată țara". Mai departe în rezoluție se arată că oportuniști „au împiedicat alipirea muncitorilor din toată regiunea minieră, muncitorilor dela Lupeni în luptă, referindu-se la aceea că acțiunea dela Lupeni e opera provocatorilor“. Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România, analizând evenimentele din anii 1929—31, le-a apreciat astfel: „Conducerea partidului și consiliul general al sindicatelor unitare s’au arătat neputincioase, ca urmare a poziției lor oportuniste, în chestiunile luptei economice (ceea ce s’a văzut în special în evenimentele din Lupeni) și ca urmare a descompunerii fracționiste. Numai îndepărtarea ambelor conduceri a dus la schimbarea metodelor de conducere a luptelor economice de către partid și sindicate. Aceste aprecieri, făcute de organele cele mai importante ale mișcării muncitorești internaționale șii ale Partidului Comunist din România caracterizează pe deplin poziția capitulantă a lui V. Luca față de burghezie, în timp ce muncitorii mineri duceau lupte eroce. Cu toate aceste aprecieri categorice, V. Luca, după 15 ani, reeditează aceleași afirmații oportuniste și calomnioase, afirmând într-un articol că „Tattarbunar, Lupenii și Grivița au fost opera partidelor istorice” și „provocații ale siguranței”. Clasa muncitoare din țara noastră respinge cu revoltă aceste calomnii. In 1935, minerii de la Anina se ridică la luptă hotărîtă sub conducerea Partidului Comunist din România împotriva fascismului, pentru pace, pentru drepturile lor. „Scânteia” scria atunci: „2000 de muncitori de la Anina, mineri și metalurgiști au declarat grevă generală împotriva salariilor de foame, împotriva furtului drepturilor lor câștigate. In ultimii 4 ani salariile lor au scăzut la mai mult de jumătate, alocațiile de familie, de chirie, de lemne le-au fost răpite. De ani de zile șefii social-democrați și conducătorii sindicatelor amsterdamiste (reformiste) i-au reținut de la luptă, purtându-i cu arbitraje, promisiuni și minciuni. Ca și eroicii muncitori de la C.F.R... muncitorii de la Anina au înțeles că numai prin lupta lor unită pot câștiga revendicările lor. Pe deasupra capului șefilor lor amsterdamiști, contra patronilor lor, în front unii de luptă, muncitorii au declarat grevă pentru ridicarea salariilor lor, pentru redarea alocațiilor furate, pentru condiții mai bune de muncă, pentru contract colectiv". Intre 15 Aprilie și 5 Mai 1941 a avut loc în Valea Jiului o grevă la care au participat câteva mii de mineri în Petrila, Aninoasa, Lupeni, Lonea, pentru revendicările lor economice, împotriva dictaturii militaro-fasciste, lovind în pregătirile de război antisovietice. In perioada criminalului război aratisovietic, minerii patrioți în frunte cu comuniștii au organizat acțiuni de sabotaj pentru a lovi în mașina de război hitleristoantonesciană. Acțiunile duse de muncitorii mineri sub conducerea partidului nostru stau dovadă faptului că încă în perioada activității ilegale a Partidului Comunist, muncitorii revoluționari din Valea Jiului și din celelalte bazine carbonifere s’au strâns în jurul Partidului Comunist din România și au luptat sub conducerea sa. La 23 August 1944 s’a săvârșit o cotitură istorică în viața țării noastre : România a fost eliberată de către glorioasele forțe armate ale Uniunii Sovietice (aplauze puternice). Datorită victoriei Armatei Sovietice și a eliberării țării noastre de către trupele sovietice,, forțele populare patriotice, conduse de Partidul Comunist, au căpătat putința de a răsturna regimul fascist al lui Antonescu. Țara noastră și-a întors armele împotriva Germaniei hitleriste și s-a alăturat eliberatoarei sale — Uniunea Sovietică — în războiul antihitlerist. In aceste împrejurări, partidul a lansat lozinca: „Totul pentru front, totul pentru victorie”, mobilizând forțele întregului popor în vederea asigurării victoriei în războiul just împotriva cotropitorilor hitleriști. Pentru a asigura transporturile necesare frontului și economiei, pentru asigurarea refacerii industriei era necesar cărbune, mai mult cărbune și de calitate bună. C.C. al P.C.R. s’a adresat atunci minerilor din minele de cărbuni și în primul rând Dr. mineri din Valea Jiului, cerându-vă să dați mai mult cărbune. Situația era foarte grea in urma sabotajului burgheziei și uneltelor sale; în urma acțiunii criminale a agenților fascismului, activitatea și producția , centrele miniere erau dezorganizate. Dușmanii poporului, în ura lor împotriva clasei muncitoare urmărind apărarea cu orice preț a regimului burghezo-moșieresc, a proprietății capitaliste, încercau să împiedice ridicarea producției de cărbuni și să lovească în viața minerilor. Ei au folosit cele mai diferite metode, de la împiedicarea aprovizionării cu alimente a muncitorilor, neacordarea echipamentului necesar, stricarea utilajelor și instalațiilor, sabotarea lucrărilor de deschidere și de pregătire, împiedicarea oricăror investiții și până la complotul contrarevoluționar de felul celui dus la cale de banda lui Pop și Bujoiu. Această acțiune criminală a reacțiunii burghezo-moșierești a fost zădărnicită prin lupta și vigilența clasei muncitoare, sub conducerea partidului. Scurt timp după ieșirea partidului din ilegalitate, minerii comuniști s’au pus în fruntea luptei pentru cărbune, pentru asigurarea nevoilor frontului și industriei cu cărbune. In Noembrie — Decembrie 1944 Comitetul Central m’a trimis în Valea Jiului pentru a arăta minerilor situația aprovizionării cu cărbune și pentru a-i mobiliza în lupta pentru mai mult cărbune, de calitate superioară. Minerii au răspuns printr’o muncă plină de avânt la chemarea partidului și în scurt timp producția de cărbune a început să crească zi de zi și lună de lună, cu tot sabotajul criminal al burgheziei. Și cu acest prilej s’a putut vedea conștiința de clasă a muncitorilor, patriotismul de care este însuflețită clasa muncitoare în lupta pentru întărirea și apărarea patriei eliberate, precum și trădarea mișelească a burgheziei ce urmărea profituri cât mai mari și menținerea proprietății sale întemeiate pe exploatare și jaf. Călătoria mea în Valea Jiului și întâlnirile cu muncitorii mineri mi-au rămas totdeauna întipărite în minte. Am văzut atunci — România abia fusese eliberată de sub ghiarele lui Hitler — minerii flămânzi, goi, desculți, într’o stare de mizerie nemaipomenită, urmare a exploatării capitaliste și a războiului criminal de jaf. Și acești oameni flămânzi și desculți, cărora noi nu le puteam promite nimic, pentru că nu este in obiceiul nostru și pentru că condițiile nu ne permiteau, acești tovarăși au răspuns ca un singur om la chemarea Comitetului Central al partidului și producția a început sa crească necontenit. Noi am spus atunci ca să nu vă gândiți numai la ziua de azi, ci și la ziua de mâine, pentru că vom trebui să facem din această vale a plângerii, o vale a bucuriei. Trebue să arătăm astăzi că minerii au respectat angajamentul luat și au dovedit în fapt că își respectă cuvântul și au asigurat aprovizionarea frontului antihitlerist, a transporturilor, a industriei, cu cărbune. Trebue să subliniem că aceasta a dovedit Înaltul lor patriotism, încrederea deplină în Partidul Comunist. In acest timp s’a desfășurat ofensiva neîntreruptă a clasei muncitoare, aliată cu țărănimea muncitoare pentru a smulge România din mâinile sângeroase ale burgheziei și moșierimii, pentru eliberarea poporului muncitor din jugul exploatării capitaliste și moșierești, pentru izgonirea imperialiștilor străini, germani, americani, englezi. Această luptă eroică a dus la doborîrea burgheziei și moșierimii de la putere și la răsturnarea monarhiei. S-a instaurat regimul de democrație populară, formă a dictaturii proletariatului. Au fost naționalizate mijloacele de producție din industrie: transporturi, băncile, au început industrializarea socialistă a țării și transformarea socialistă a agriculturii. In cursul a 4 ani de la naționalizare, industria noastră socialistă aproape și-a triplat producția, luând un mare avânt, (aplauze furtunoase). S’a creat ramura nouă a construcției de mașini, ramură conducătoare în industria noastră. Industria minieră cunoaște deasemeni un avânt remarcabil. A crescut producția de cărbune aproape de doua ori față de 1938, anul de dinainte de război, care se ia de obicei drept bază de comparație. Numărul minerilor a crescut. Odată cu aceasta a crescut și nivelul tehnic și de calificare al minerilor. Pentru prima oară în țara noastră, s-a creat un institut superior de învățământ al cărbunelui care formează noi cadre de Ingineri ridicați din clasa muncitoare. S’au înființat 4 școli medii, 9 școli S.F.U. și aproape 200 școli de calificare. Partidul și guvernul acordă cea mai mare atenție formării de cadre de ingineri mineri din rândurile clasei muncitoare. Viața minerilor s’a îmbunătățit mult. Comparând-o cu acea din timpul regimului burghezo-moșieresc sau cu acea de imediat după război, se vede clar schimbarea fundamentală care a intervenit in viața minerilor și a familiilor lor. Folosind din ce în ce mai mult minunita experiență sovietică și desvoltând întrecerea socialistă, minerii fruntași și stahanoviștii introduc și aplică tot mai multe metode avansate sovietice. Grija partidului s-a manifestat nu numai în ceea ce privește organizarea muncii, ci și în ceea ce privește ridicarea nivelului cultural-social și de trai al minerilor. Astfel ,până la sfârșitul anului 1951 s'au dat în folosință peste 175.000 m2 locuințe, s’au deschis 39 biblioteci, 25 cluburi, etc. Numai în anul acesta peste 7.000 de mineri vor fi trimiși la mare și în cele mai frumoase localități balneo-climaterice. Prin înființarea celor 89 magazine de stat în centrele miniere, s’a îmbunătățit in mod simțitor aprovizionarea cu alimente și produse industriale. Grija permanentă, a partidului față de ridicarea nivelului de trai al minerilor s’a concretizat și materiale. Astfel, prin stimulente morale și s’au introdus până în prezent acordul progresiv, recompensa anuală de vechime, insigna și premiul de miner fruntaș, decorarea cu medalii și ordine ale R.P.R., pentru anii serviți în subteran și muncă ireproșabilă. Partidul și guvernul, pentru a cinsti în mod deosebit pe bravii noștri mineri, a hotărît ca în fiecare an, în luna August, să se sărbătorească „Ziua minerilor”. Ca urmare a îmbunătățirilor, în cei trei ani de economie planificată, producția de cărbuni a crescut din an în an. Astfel, în anul 1951 ea a fost cu 17,9 la sută mai mare decât în 1950. A crescut nivelul tehnicoprofesional al minerilor, iar numărul fruntașilor și stahanoviștilor mineri devine din zi în zi tot mai mare. Salariul real al minerilor a crescut față de 1938 de 1,5 ori, dar pe lângă salariul real, muncitorii și familiile lor beneficiază de îngrijire multilaterală din partea statului în ce privește sănătatea, ridicarea nivelului de cultură, concediile de odihnă, organizarea repausului, înainte de război nu exista pentru mineri niciun sanatoriu sau dispensar. Acuma sunt 3 spitale și 14 dispensare, înainte de război nu existau nici cluburi, nici teatre pentru minerii din Valea Jiului, nici orchestră și ansambluri artistice; în Valea Jiului există numeroase echipe culturale și artistice, un teatru propriu. Valea Jiului era aproape izolată de restul țării, legată printr-o singură linie de cale ferată, prin construirea căii ferate Bumbești-Livezeni, ea este legată mai direct cu restul țării și cu Capitala, printr-o a doua cale ferată. Și în Valea Trotușului construirea de drumuri ia un mare avânt, odată cu industrializarea intensă a acestei regiuni. Odată cu planul cincinal au început construcțiile masive de locuințe muncitorești. In Valea Jiului s’au construit în 1950, 64 apartamente și 4 cămine, în 1951, 118 apartamente și 18 cămine, în 1952, 900 apartamente și 4 cămine. In Comănești și alte regiuni miniere s’au construit in 1950, 128 locuințe, in 1951, 246 locuințe. Acesta este începutul marii campanii de construcții de locuințe pentru mineri care în viitor se va intensifica an de an. Un mare merit ,în privința mecanizării muncii în mine, care ușurează munca filmerului, și în privința construcțiilor noi economice și social-culturale, îl are întreprinderea sovieto-română pentru dezvoltarea industriei cărbunelui, Sovrom cărbune. Inginerii sovietici au introdus cu ajutorul tehnicienilor și muncitorilor noștri tehnica nouă sovietică în industria minieră carboniferă. In industria carboniferă s’au înfăptuit mari investiții. Astfel, în anul 1949 s’au făcut investiții economice și social-culturale în valoare de 62,1 milioane lei noi, din care Sovromcărbune 24,4 milioane; în 1950 S’au învestit 164,7 milioane din care Sovromcărbune 64,9 milioane; în 1951 s’au învestit 267,9 milioane, din care Sovromcărbune 145,4 milioane; în 1952 se vor învesti 357,4 milioane, din care Sovromcărbune 310,6 milioane lei. Pentru anii viitori se prevăd în planul de stat, în planul Sovromcărbunelui însemnate investiții ce cresc din an în an, atât pentru mecanizarea producției, cât și pentru investiții social-culturale în care primul rând îl ocupa construcția de locuințe. Iată cum, tovarăși, după eliberarea țării noastre de către glorioasa Armată Sovietică, primim marele ajutor al Uniunii Sovietice, care se manifestă și în industria carboniferă în formele arătate. Viața începe să înflorească în Valea Jiului ca și în celelalte regiuni producătoare de cărbuni; ele au încetat de mult să fie văi ale plângerii, ale suferinței, ale mizeriei și foametei — suntem pe drumul transformării lor în văi ale bucuriei. Posibilitatea de a înfăptui acest țel este in mâinile noastre, în forța noastră. Depinde de felul cum vom munci, de llni cum vom organiza activitatea noastră pentru ca acest obiectiv să fie înfăptuit mai devreme. Clasa muncitoare este clasa conducătoare în țara noastră și minerii, ca detașament fruntaș al clasei muncitoare sunt împreună cu ceilalți muncitori, stăpâni ai pământului acesta, ai țării lor, ai soartei lor. Ca dovadă a faptului că din ce în ce mai mulți mineri înțeleg acest lucru, că s'au ridicat la conștiința poziției și rolului conducător al clasei muncitoare, este avântul minunat luat de întrecerea socialistă în industria minieră de cărbuni. Astfel întreaga țară cunoaște numele unor stahanoviști și fruntași în producție ca Kopetin Géza, Barta Eugen, Mătăsăreanu Ion, Șiller Grigore, Băcăianu Ion, Haidu Iuliu din Valea Jiului, Smărăndei Gheorghe și Mălaimare Ion din Valea Trotușului, Rățoi Antohie dela Anina, Doscoi Ștefan dela Sinersig, Preda Ion dela Șotânga, Kovács Francisc dela Filipeștii de Pădure, Raica Anton dela Anina, Ciupea Ion dela Șorecani întrecerea socialistă la forme noi, superioare, în industria de cărbune, întemeindu-se pe metodele avansate sovietice Astfel, în Valea Jiului s'au introdus: Metoda Randl - abataje cu trepte răsturnate fără galerie intermediară, care a fost aplicată la mina Petrila de către grupele tovarășilor Becșa Petru, Munteanu Petre, Ilanca Ion, obținând depășiri însemnate. Metoda de armare cu cadre metalice .Juravlîov-Pokrovskî, care a fost aplicată la mina Petrila de către grupa stahanovistului Silaghi Ion și de către grupa tov. Marian Vasile. Metoda după graficul ciclic de lucru la abataje frontale, care s-a aplicat in Valea Jiului la 16 abataje frontale și 16 Înaintări, obținându-se rezultate foarte bune. Astfel, la mina Petrila, Silaghi Ion a realizat un câștig pe luna Aprilie de 1.593,7 lei față de 827,5 lei cât a câștigat in Martie, când nu a lucrat după această metodă, revenindu-i pentru realizările ciclului 419,4 lei. Rezultate asemănătoare au obținut grupele Miclea Nicolae, Man Lazăr și alții. Aceste noi forme de întrecere sunt un mijloc pentru o creștere simțitoare a productivității muncii. Ele permit creșterea câștigului muncitorilor mineri, împing producția noastră carboniferă înainte și sunt un factor de bază in lupta pentru îndeplinirea planului de producție. Tovarășul Stalin ne învață că întrecerea socialistă este o formă de autocritică a masselor, o formă de luptă împotriva a ceea ce este vechi, împotriva rutinei, pentru ceea ce este nou, pentru metode avansate. Tovarăși. In luna Ianuarie a. c. C.C al P.M.R. și Consiliul de Miniștri au hotărît înfăptuirea reformei bănești în vederea întăririi puterii de cumpărare a leului, în scopul îmbunătățirii aprovizionării clasei muncitoare și a oamenilor muncii din orașe. Odată cu reforma bănească s-a făcut o importantă reducere de prețuri la cele mai importante mărfuri de larg consum, reduceri în medie de 15%. Prin aceasta, clasa muncitoare, oamenii muncii din orașe, au realizat un avantaj de peste 10 miliarde lei vechi. Cursul valutar al leului a fost stabilit îndu-se astfel situația din trecut când cursul valutar al leului era stabilit în raport cu dolarul, valută inflaționistă, nestabilă, lovită de crize. Care sunt rezultatele reformei bănești astăzi, la 5 luni după înfăptuirea sa ? In primul rând puterea de cumpărare a leului se menține la nivelul stabilit cu prilejul reformei bănești. Prețurile mărfurilor industriale sunt stabile și ferme. La nicio marfă industrială nu s’a produs vreo majorare de prețuri. In privința produselor agricole, prețurile lor pe piața neorganizată au scăzut brusc cu prilejul reformei bănești, prețurile majorității produselor menținându-se și acum, la acest nivel, ceea ce a însemnat o creștere a puterii de cumpărare a salariilor muncitorilor și funcționarilor pe piața alimentară. Numai câteva produse (carne, grăsimi, lapte) prelațurile sunt peste nivelul celor comerciale de stat și aceasta din pricină că nu dispunem de astfel de produse în măsura care să poată determina scăderea prețurilor pe piața neorganizată. Situația aceasta este urmare a nerealizării complete a planului de colectări și achiziții la aceste produse. In al doilea rând s-a produs o îmbunătățire a aprovizionării piețelor alimentare cu mărfuri Amintiți-vă că în fiecare an lunile Februarie-Martie-Aprilie erau cele mai grele din punctul de vedere al aprovizionării alimentare. Piața era lipsită de cele mai multe produse. Anul acesta, ca urmare a reformei bănești, în lunile Februarie-Martie-Aprilie, spre deosebire de trecut, piața alimentară a fost mult mai bine aprovizionată, produsele alimentare fiind în cantități destul de mari. Sunt toate condițiile pentru ca aprovizionarea pieții alimentare să se îmbunătățească și pe viitor, recolta prezentând perspective bunein al treilea rând, circulația bănească se desfășoară conform planului stabilit și aprobat de guvern, fiind la un nivel pe deplin satisfăcător. S-a dovedit că după reforma bănească și după schimbarea fostei conduceri a Ministerului de Finanțe, fenomenele nesănătoase care existau în circulația bănească mai înainte, au fost eliminate. In al patrulea rând cursul valutar al leului s’a dovedit just stabilit, leul devenind una din valutele puternice pe piața internațională. In concluzie putem considera, tovarăși, că reforma bănească înfăptuită de partid și guvern a reușit pe deplin, că ea înseamnă un mare succes al partidului și statului nostru, succes dobândit într’o luptă permanentă cu dușmanul de clasă și cu elemente capitulante față de acesta — deviatorii de dreapta demascați și sdrobiți de partidul nostru. (Aplauze puternice). Tovarăși. Multe din greutățile pe care le mai avem sunt rezultatul activității deviatorilor oportuniști de dreapta. La întrebarea : In ce constă primejdia devierii de dreapta, a devierii fățiș oportuniste în partid, tovarășul Stalin dă următorul răspuns: „In faptul cĂ SUBAPRECIAZA forța dușmanilor noștri, forța capitalismului, că nu vede pericolul restaurării capitalismului, că nu înțelege mecanismul luptei de casă în condițiile dictaturii proletariatului și de aceea se hotărăște așa de ușor să facă concesii capitalismului, cerând încetinirea ritmului de desvoltare a industriei noastre, cerând înlesniri pentru elementele capitaliste ale satului și orașului, cerând punerea pe planul al doilea a problemei colhozurilor și sovhozurilor, cerând slăbirea monopolului comerțului exterior etc., etc. Fără îndoială că victoria devierii de dreapta în partidul nostru ar descătușa forțele capitalismului, ar submina pozițiile revoluționare ale proletariatului și ar spori șansele restaurării capitalismului în țara noastră“. Această caracterizare a abaterii oportuniste de dreapta — care a fost la timpul său, complect sdrobită de P. C. (b) al U.R.S.S. — ajută să înțelegem și conținutul devierii oportuniste de dreapta care s’a manifestat în partidul nostru. Purtătorii abaterii oportuniste de dreapta in partidul nostru sunt V. Luca, APauker și T. Georgescu. In articolul redacțional al Scânteii „Pentru continua întărire a partidului” a fost demascată devierea oportunistă de dreapta a lui V. Luca, arătându-se că el a fost sprijinit de A. Pauker și T. Georgescu care au avut tot timpul o atitudine de împăciuitorism, ce ascundea propriile lor greșeli oportuniste. Analiza activitățil lor făcută de C.C. al P.M.R. după plenara din 26—27 Mai a. Ci a arătat clar că A. Pauker și T. Georgescu, nu sunt numai împăciuitoriști ci — ca și V. Luca — purtători ai devierii de dreapta de la linia partidului. Linia partidului nostru este cunoscută oamenilor muncii. Partidul nostru duce o politică proletară de clasă, o politică neșovăitoare de construire a socialismului bazată pe ofensiva neîntreruptă împotriva capitalismului. Credincios învățăturii marxist-leniniste, învățând din marea experiență a slăvitului Partid Bolșevic, partidul nostru se întemeiază în politica sa pe ideea lui Lenin și Stalin, că desvoltarea industriei grele și îndeosebi a industriei mijloacelor de producție este cheia desvoltării întregii economii, veriga principală a operei de construire a economiei socialiste. Împotriva liniei partidului, V. Luca a introdus, în domeniile în care a lucrat, o altă linie, antimarxistă, antileninistă La rădăcina ei stă teza profund oportunistă cu privire la stingerea luptei de clasă în perioada de trecere de la capitalism la socialism și la pretinsa încadrare pașnică a elementelor capitaliste în socialism Pornind de la aceste teze antileniniste, Luca a ajuns să susțină că nu desvoltarea industriei este cheia desvoltării economice a țării noastre, ci îmbogățirea păturilor avute, mai ales de la sate, cu alte cuvinte— creșterea elementelor capitaliste, îmbuibarea chiaburilor, îngroșarea rândurilor chiaburimii. Aceasta este o teză vădit contrarevoluționară, având drept scop restaurarea capitalismului în țara noastră. V. Luca nega rolul hotărîtor al industriei în construirea socialismului. Este știut că fără existența și desvoltarea unei industrii socialiste este cu neputință un schimb socialist între oraș și sat, un schimb care să servească nu la creșterea elementelor capitaliste, speculative ci la îngrădirea și eliminarea lor, la ridicarea nivelului de trai al clasei muncitoare și al țărănimii muncitoare. Pe baza concepțiilor lui dăunătoare, potrivnice liniei partidului și intereselor poporului muncitor, V. Luca, ajutat de elemente dușmănoase cărora le-a încredințat posturile de comandă în acele sectoare ale activității de stat pentru care răspundea, a dus o politică de frânare a desvoltării industriei mijloacelor de producție și a industriei grele în genere, o politică ce urmărea încetinirea ritmului de industrializare socialistă a țării. Linia antipartinică de frânare a desvoltării industriei grele, aplicată de V. Luca, s’a răsfrânt și asupra industriei carbonifere. E cunoscut că partidul nostru, învățând din experiența construcției socialiste în Uniunea Sovietică, duce o politică de investiții în vederea stimulării maxime a desvoltării industriei producătoare de mijeloace de producție, a industriei extractive și a altor ramuri de bază ale industriei. V. Luca a căutat să pună piedici aplicării politicii de investiții a partidului nostru. Aceasta s’a manifestat și în încercarea de a micșora planul de investiții pentru industria carboniferă. A fost necesară intervenția conducerii partidului și guvernului pentru a împiedica aceasta. Dar, linia antipartinică și antistatală a lui V. Luca in problema investițiilor, activitatea sabotoare a elementelor dușmănoase din conducerea aparatului financiaro-bancar, cât și sabotajul unor elemente dușmănoase din organele administrative și tehnice ale industriei miniere, au făcut ca planul de investiții pe anul 195! în industria cărbunelui să nu fie îndeplinit în întregime. . Dușmanii poporului din sistemul financiaro-bancar au căutat să lovească în industria carboniferă prin vărsarea sporului de fond de rulment cu mare întârziere. Se știe că fondul de rulment e factorul da bază al hozrasciotului, adică al gospodăririi socialiste a întreprinderilor. V Luca fiecărea în mod demagogic despre însemnătatea gospodăririi socialiste, iar în fapt ajuta elementele dușmănoase de sub conducerea sa să submineze organizarea gospodăririi socialiste în întreprinderi. In anul 1951, întreprinderile din Industria cărbunelui n’au primit nici în primul trimestru, nici în al doilea trimestru niciun ban din sporul fondului de rulment ce li se cuvenea, lucru ce avea urmări desorganizatoare asupra activității întreprinderilor. Aceeași poziție de împotrivire față de linia partidului a avut-o V. Luca și în problema investițiilor pentru nevoile social- culturale ale muncitorilor mineri, îndeosebi pentru construcții de locuințe Se poate spune că între poziția lui VL Luca față de lupta eroică a muncitorilor mineri din 1929 și poziția sa față de problemele desvoltării industriei carbonifere socialiste și ale ridicării nivelului de trai material și cultural al muncitorilor mineri in condițiile regimului de democrație populară, există o strânsă legătură. Aceasta e poziția Unui om care s’a rupt de clasa muncitoare și urăște pe oamenii muncii In acelaș timp, V. Luca, aflându-se în fruntea Ministerului de Finanțe, a dus o politică de stimulare a elementelor chiaburești și a altor elemente capitaliste. Iar favoarea chiaburimii a luat numeroase măsuri ca: acordarea de credite, dintre care cele mai multe n’au mai fost niciodată restituite; camuflarea a zeci de mii de chiaburi în rândurile mijlocașilor; neîncasarea de impozite și chiar scutirea de impozite a gospodăriilor chiaburești ș.a.m.d. . Deviatorii de dreapta urmăreau astfel să pompeze mijloacele materiale ale statului și ale poporului și să le treacă tri factorul capitalist privat, pentru îmbogățirea elementelor capitaliste de la orașe și sate. Având și răspunderea comerțului interior și a cooperației, V Luca a favorizat comerțul capitalist și specula din piața neorganizată prin stabilirea prețuirilor de achiziții și contractări după prețurile speculative ale pieții neorganizate încurajând și favorizând chiaburimea, cerând ca ea să poată vinde produsele sale „oriunde, oricui și la orice preț”. Luca se ridica împotriva rolului regulator al statului în schimbul între oraș și sat, mergând pe linia încurajării speculei, a îmbogățirii chiaburilor, revânzătorilor și altor elemente speculative, care căutau să înfometeze pe muncitorii de la orașe și jefuiau pe țăranii muncitori. Politica de încurajare a speculei de umflare a prețurilor, de sporire a nepotrivirii intre prețurile produselor industriale și prețurile agricole se împletea cu subminare» de către deviatorii ,la dreapta a realizări planului de colectări și de achiziții._ Luca _se ridica pe față împotriva pedepsirii chiaburilor sabotori, denumind drept „fleacuri” sabotarea colectărilor de către elementele chiaburești. Calomniind In chip revoltător eroica noastră clasă mun-