Constructorul, iulie 1952 (Anul 4, nr. 130-133)

1952-07-05 / nr. 130

Pag. 2 CONSTRU­CTORUL “3 Expunerea tovarășului Gheorghe Gheorghiu Dej la consfătuirea Tovarăși. In numele Com­itet­ului Central al Parti­dului Muncitoresc Român și al Consiliu­lui de Miniștri al Republicii Populare Române aduc un călduros salut delega­ților muncitorilor mineri din întreaga țară. De la această consfătuire să transmitem împreună salutul nostru unuia dintre de­tașamentele de frunte ale eroicii noastre clase muncitoare a minerilor din toate regiunile carbonifere ale Republicii Populare Române. Ne-am întâlnit ales pentru a desbate problemele legate de ridicarea nivelului de trai material și cultural al muncitorilor mineri, de sporirea producției și a pro­ductivității muncii în industria minieră. Avem putința să desbatem în deplină libertate aceste probleme și să contribuim la justa lor rezolvare în interesul patriei și al poporului muncitor, pen­tru că în țara noastră a fost sfărâmat jugul capitalisto­­mosîereeo, puterea se află în mâinile cla­sei muncitoare, aliată cu țărănimea mun­ci­toare, poporul este stăpân pe soarta sa, pe nesecatele avuții ale patriei noastre iubite, pe fabrici, uzine și mine, stăpân pe viitorul luminos pe care și-l fău­rește.­­Măreția realizărilor regimului nostru de democrație populară apare cu deoseb­ită claritate, când ne amintim de viața chi­nuită și de mizerie a muncitorilor mineri în vremea când la putere se afla bur­ghezia și moșierimea. Capitaliștii români și străini, proprie­tarii din acea vreme ai minelor de căr­­bun­i, au jefuit și au exploatat în mortul cel mai crunt pe muncitorii mineri. Av­ând un salariu de foamete, care nu le ajun­gea nici să astâmpere nevoile lor mini­male și ale familiilor lor, minerii erau nevoiți să lucreze până la istovire, cu unelte manuale dintre cele mai primi­tive, pentru îmbogățirea exploatatorilor capitaliști. Muncitorii mineri trăiau veș­nic în nesiguranța zilei de mâine. In orice zi, fiecare dintre ei se putea trezi aruncat în stradă, pradă șomajului. In geana după profituri cât mai mari, capi­taliștii nu au asigurat în mine nici cele mai elementare mijloace de protecție a muncii și de securitate minieră, pentru apărarea vieții minerilor. Exploziile și avariile se țineau lanț. Numai la explo­zia din anul 1920 de la mina Anina și-au pierdut viața 187 de mineri, în explozia din 1922 de la mina Lupend 82 de mi­neri. In 1940 a avut loc o groaznică explozie în Valea Jiului cu peste 50 mi­neri morți și răniți. îngrijirea sanitară lipsea aproape complect, întregul bazin carbonifer din Valea Jiului era deservit numai de 2 spi­tale, iar cel al Banatului de un singur spital. In rândurile minerilor­ bântuiau bolile profesionale, tuberculoza și alte boli, mortalitatea era foarte ridicată. Fondurile de asigurări sociale erau je­fuite de cozile de topor ale patronilor, so­cial democrații de dreapta, care ajutau prin toate mijloacele pe capitaliști să exploateze muncitorii. Ajutoarele de boală se plăteau în proporție de numai 20—40% din salariu. In ce privește pen­siile, doar un număr foarte mic de mineri ajungeau să fie pensionați, primind o pensie de abia 10% din salariu. Majoritatea familiilor de mineri locuia în cocioabe și bordee. Marea majori­tate a minerilor și a copiilor lor erau neștiutori de certe. Niciodată sub­­ regimul burghezo-mo­­șieresc muncitori­ mineri nu s-a a putut bucura de concedii de odihnă în loca­litățile balneare, de teatre, cluburi cinematografe sau biblioteci; niciodată nu puteau visa ca fiii și fiicele lor să ajungă în universități și școli superioare. Iată cum descrie :,Scânteia” Ilegală din Aprilie 1932 situația minerilor din Valea Jiului : „Salariile muncitorilor sunt reduse de patron­ mereu, în 1931 au fost reduse cu 20%, iar acuma muncitorii lucrează 2-3 zile pe săptămână. Ziua de lucru se prelungește până la 12 ore. Muncitorii sunt aruncați afară, câte unul, grupu­ri, în massă, rămânând fără de lucru, flămânzi cu copiii lor. La Lupeni din 4040 muncitori lucrează 2795, la Vulcan din 3000 muncitori din 1931 au rămas 200 muncitori. In toată Valea Jiului avem 18.000 muncitori șomeri, cu familiile avem câteva zeci de mii de muncitori fără niciun ajutor”. La jefuirea sângeroasă a muncitorilor mineri se adăuga exploatarea prădalnică a bogățiilor carbonifere ale țării. Capi­taliștilor nu le păsa de interesele țării­, de viitorul ei. Proprietarii minelor nu erau mânați decât de goana după profit. Dato­rită acestei exploatări prădalnice, mili­oane de tone de cărbune au fost lăsate pradă incendiilor, straturi bogate au ră­mas neexploatate, ca de exemplu la Petrila și Lupeni. Unele mine, ca Vulcan, Cl­mp­a,­­Jieț­-Jionea și altele, a­u fo­st în­chise și inundate. Loviți și asupriți cu cruzime de exploa­tatorii capitaliști, mun­citorii mineri au organizat, îndeosebi după Marea Revolu­ție Socialistă din Octombrie și sub in­fluența nemijlocită a victoriei clasei mun­citoare din Rusia, acțiuni de luptă pentru a­-și impune revendicările cu caracter economic și politic. Astfel de acțiuni au avut loc în bazinele carbonifere în anii ■1918-20, încă în 1916 muncitorii mineri din Petroșani și Petrila au hotărît, în luna iunie, să declare greva generală în Va­­lea Jiului. In toa­te localitățile s’au înființat co­mitete de greve și s’a organizat o adu­nare a tuturor minerilor în lunca de la Petroșani. Această adunare a fost în­conjurată de armată; muncitorii au fost somați să reie lucrul, dar au refuzat acea­sta cu hotărîre: au fost amenințați cu în­chisoarea. In fața atitudinii hotărîte a minerilor revoltați, armata s’a retras. Au fost arestați mai mulți mineri, dintre care 7, în frunte cu­ Dobocan, Domoș și Da­­rozzi, au­ fost condamnați la moarte, iar alții condamnați la închisoare sau tri­miși pe front. Lupta minerilor se intensifică în anii 1917—1918. Sub influența Marii Revo­luții Socialiste din Octombrie, se înfiin­țează în Valea Ji­ului un Consiliu munci­toresc, în Octombrie 1918. Poliția și ve­chea Jandarmerie a statului austro-ma­­ghiar sunt dizolvate, ordinea fiind păzită de garda muncitorească, care ascultă de dispozițiiile statului muncitoresc cu sediul la Petroșani. La începutul lunii ianuarie 1919 are loc o grevă a minerilor din Valea Jiu­lui. Iată cum descria colonelul Stavinschi, comandantul militar al minelor din Petro­șani, în referatul său adresat generalului Korcek Beremi, starea de spirit a munci­torilor din Valea Jiului : „Amenințând cu încetarea muncii, aproape în mod poruncitor, muncitorii cer anularea sancțiunilor disciplinare. La Lonea, atacând închisoarea, au distrus-o și au eliberat pe cei sancționați". La conferința băeșilor (minerilor) care a avut loc la Sibiu în 23 Martie 1919, raportorul a­­ arătat următoarele: „A venit războiul cu jertfele lui uriașe, cu scumpirea alimentelor, cu criza de lucrători: plata muncitorilor mi­neri însă, cu toată scumperea, a rămas a­­ceeași. Atunci când pentru întreținerea vieții trebue o cheltuială zilnică de 20—30 coroane, muncitorul bălaș câștigă 2—3 coroane pe zi. Această stare nesuferită a scuturat moșsele și le-a adus înspre făgașul evoluției. Oriși­cât au căutat să-i apese și să-i persecute prin forța armată, grevele au izbucnit una după alta, sălbatice, neorganizate, ca ale unei clase flămânde și îndârjite. In zadar le-au pregătit coșciuge băieșilor din Petroșani și din jur, degeaba le-au săpat gropile și '-au pus în fața lor, spunându-le că acei care nu vor relua lucrul, vor fi împușcați și îngro­pați; băieșii au preferat mai bine moartea decât o astfel de viață de mizerie". Acțiunile și luptele eroice ale minerilor din Valea Jiului au culminat cu luptele din anul 1920. In z­iua de 21 Martie, când trebuia să se facă plata, aceasta nu s'a făcut, din lipsă de bani mărunți. Minerii din Petroșani au declarat grevă. Muncitorii au respins orice propunere de a înceta greva susținând că nu vor relua lucrul decât dacă li se face plata, dacă i­ se dau alimente și li se rezolvă memoriul. Comi­tetul sindical social-democrat neputând con­vinge pe muncitori să renunțe la g­evă, a de­misionat. Minerii dela Lonea, Aninoasa și Pe­­trila sau alăturat greviștilor din Petroșani. S’a convocat o nouă întrunire la Petroșani, după care minerii au eșit în stradă manifes­tând. in drum s’a produs o ciocnire cu ar­mata. Pe teren au rămas au mort și câțiva rănif. In Octombrie 1920 minerii din Valea Jiului au făcut grevă, solidarizându-se cu muncitorii din întreaga țară, în cadrul grevei generale. In 1929 s’au ridicat din nou la luptă mun­citorii mineri dela Lupeni. Acțiunea lor a fost înăbușită în sânge. Dar nici teroarea poliției, siguranței și jandarmeriei, nici aruncarea în închisori a zeci de mineri revoluționari, nici sângele în care guvernul burghezo-moșieresc a înecat lupta muncitorilor dela Lupeni, nt au reușit să înăbușe spiritul revoluționar și mi­nerilor. Chemarea comuniștilor din România pătrundea în rândurile minerilor și le arăta drumul de luptă. Iată aprecierea făcută în anul 1929 de Bi­­roul Internaționalei Comuniste și de Biroul In­ternaționalei S­ndicale Roșii pentru Europa Occidentală asupra luptei eroice a muncitori­lor din Lupani: „Morții din Lupeni, demonstrațiile de 1 Au­gust, sunt dovada că un însemnat proces de radicalizare a masselor se desăvârșește, că lupta de clasă a proletariatului român, sub conducerea Partidului Comunist Român, a in­trat într-o fază mai înaintată. Massele muncitoare din România se pregă­tesc pentru mari lupte economice și politice. Agravarea formidabilă a luptei de clasă, fap­tul că orice grevă de oarecare însemnătate duce la ciocnirea muncitorilor luptători cu În­treaga forță publică capitalistă, sunt expresia crizei din ce în ce mai grave a capitalismului român". („Viatra Muncitoare” anul VI No. 23 din 18.VIII 1929). Partidul nostru a stat în fruntea luptelor minerilor din România. Dar încă din anul 1929 Luca s’a situat pe o poziție oportunistă față de clasa muncitoare, față de minerii din Valea Jiului, susținând în mod calomnios că lupta dela Lupeni nu a fost acțiunea clasei muncitoare, ci doar o provo­care a siguranței. E caracteristică atitudinea lui V. Luca în legătură cu lupta eroică a muncitorilor din Lupeni. Afirmația lui Luca era de fapt expresia punctului de vedere al grupului fracționist al lui Luximin, (descoperit ulterior ca trădător al partidului și clasei muncitoare, agent al burgheziei), punct de vedere caracterizat astfel de Rezoluția Com­­tetului Executiv al Internaționalei Comuniste, asupra luptei fracționiste fără de principii din Partidul Co­munist din România: „un partid și în sindi­catele unitare au fost săvârșite o sumă de greșeli oportuniste în legătură cu creșterea valurilor de greve în toată țara". Mai departe în rezoluție se arată că oportuniști „au îm­piedicat alipirea muncitorilor din toată re­giunea minieră, muncitorilor dela Lupeni în luptă, referindu-se la aceea că acțiunea dela Lupeni e opera provocatorilor“. Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România, analizând evenimentele din anii 1929—31, le-a apreciat astfel: „Conducerea partidului și consiliul general al sindicatelor unitare s’au arătat neputincioase, ca urmare a poziției lor oportuniste, în chestiunile lup­tei economice (ceea ce s’a văzut în special în evenimentele din Lupeni) și ca urmare a des­compunerii fracționiste. Numai îndepărtarea ambelor conduceri a dus la schimbarea meto­delor de conducere a luptelor economice de către partid și sindicate­. Aceste aprecieri, făcute de organele cele mai importante ale mișcării muncitorești in­­tern­aționale șii ale Partidului Com­unist din România caracterizează pe deplin poziția ca­pitulantă a lui V. Luca față de burghezie, în timp ce muncitorii mineri duceau lupte ero­ce. Cu toate aceste aprecieri categorice, V. Luca, după 15 ani, reeditează aceleași afir­mații oportuniste și calomnioase, afirmând în­­tr-un articol că „Tattarbunar, Lupenii și Grivița au fost opera partidelor istorice” și „provocații ale siguranței”. Clasa muncitoare din țara noastră respinge cu revoltă aceste calomnii. In 1935, minerii de la Anina se ridică la luptă hotărîtă sub conducerea Partidului Co­munist din România împotriva fascismului, pentru pace, pentru drepturile lor. „Scânteia” scria atunci: „2000 de muncitori de la Anina, mineri și metalurgiști au declarat grevă ge­nerală împotriva salariilor de foame, împo­triva furtului drepturilor lor câștigate. In ul­timii 4 ani salariile lor au scăzut la mai mult de jumătate, alocațiile de familie, de chirie, de lemne le-au fost răpite. De ani de zile șefii social-democrați și conducătorii sindicatelor amsterdamiste (reformiste) i-au reținut de la luptă, purtându-i cu arbitraje, promisiuni și minciuni. Ca și eroicii muncitori de la C.F.R... muncitorii de la Anina au înțeles că numai prin lupta lor unită pot câștiga revendicările lor. Pe deasupra capului șefilor lor amsterda­­miști, contra patronilor lor, în front unii de luptă, muncitorii au declarat grevă pentru ridicarea salariilor lor, pentru redarea aloca­țiilor furate, pentru condiții mai bune de muncă, pentru contract colectiv". Intre 15 Aprilie și 5 Mai 1941 a avut loc în Valea Jiului o grevă la care au participat câteva mii de mineri în Petrila, Aninoasa, Lupeni, Lonea, pentru revendică­rile lor economice, împotriva dictaturii mi­­litaro-fasciste, lovind în pregătirile de război antisovietice. In perioada criminalului război aratiso­­vietic, minerii patrioți în frunte cu comu­niștii au organizat acțiuni de sabotaj pen­tru a lovi în mașina de război hitleristo­­antonesciană. Acțiunile duse de muncitorii mineri sub conducerea partidului nostru stau dovadă faptului că încă în perioada activității ile­gale a Partidului Comunist, muncitorii re­voluționari din Valea Jiului și din celelalte bazine carbonifere s’au strâns în jurul Par­tidului Comunist din România și au luptat sub conducerea sa. La 23 August 1944 s’a săvârșit o coti­tură istorică în viața țării noastre : Româ­nia a fost eliberată de către glorioasele forțe armate ale Uniunii Sovietice (aplau­ze puternice). Datorită victoriei Armatei Sovietice și a eliberării țării noastre de către trupele sovietice,, forțele populare patriotice, con­duse de Partidul Comunist, au căpătat pu­tința de a răsturna regimul fascist al lui Antonescu. Țara­ noastră și-a întors armele împotriva Germaniei hitleriste și s-a alătu­rat eliberatoarei sale — Uniunea Sovietică — în războiul antihitlerist. In aceste împrejurări, partidul a lansat lozinca: „Totul pentru front, totul pentru victorie”, mobilizând forțele întregului popor în vederea asigurării victoriei în răz­boiul just împotriva cotropitorilor hitleriști. Pentru a asigura transporturile necesare frontului și economiei, pentru asigurarea refacerii industriei era necesar cărbune, mai mult cărbune și de cali­tate bună. C.C. al P.C.R. s’a adresat atunci minerilor din minele de cărbuni și în primul rând Dr. mineri din Valea Jiului, cerându-vă să dați mai mult cărbune. Situația era foarte grea in urma sabotajului burgheziei și uneltelor sale; în urma acțiunii criminale a agenți­lor fascismului, activitatea și producția , centrele miniere erau dezorganizate. Dușmanii poporului, în ura lor împotriva clasei muncitoare urmărind apărarea cu orice preț a regimului burghezo-moșieresc, a proprietății capitaliste, încercau să îm­piedice ridicarea producției de cărbuni și să lovească în viața minerilor. Ei au folosit cele mai diferite metode, de la împiedicarea aprovizionării cu alimente a muncitorilor, neacordarea­­ echipamentului necesar, stri­carea utilajelor și instalațiilor, sabotarea lucrărilor de deschidere și de pregătire, împiedicarea oricăror investiții și până la complotul contrarevoluționar de felul celui dus la cale de banda lui Pop și Bujoiu. Această acțiune criminală a reacțiunii bur­­ghezo-moșierești a fost zădărnicită prin lupta și vigilența clasei muncitoare, sub conducerea partidului. Scurt timp după ieșirea partidului din ilegalitate, minerii comuniști s’au pus în fruntea luptei pentru cărbune, pentru asi­gurarea nevoilor frontului și industriei cu cărbune. In Noembrie — Decembrie 1944 Comitetul Central m’a trimis în Valea Jiu­lui pentru a arăta minerilor situația apro­vizionării cu cărbune și pentru a-i mobiliza în lupta pentru mai mult cărbune, de cali­tate superioară. Minerii au răspuns prin­­tr’o muncă plină de avânt la chemarea partidului și în scurt timp producția de cărbune a început să crească zi de zi și lună de lună, cu tot sabotajul criminal al burgheziei. Și cu acest prilej s’a putut vedea conștiința de clasă a muncitorilor, patriotismul de care este însuflețită clasa muncitoare în lupta pentru întărirea și apărarea patriei eliberate, precum și tră­darea mișelească a burgheziei ce urmărea profituri cât mai mari și menținerea pro­prietății sale întemeiate pe exploatare și jaf. Călătoria mea în Valea Jiului și întâl­­­­nirile cu muncitorii mineri mi-au rămas totdeauna întipărite în minte. Am văzut atunci — România abia fusese eliberată de sub ghiarele lui Hitler — minerii flămânzi, goi, desculți, înt­r’o stare de mizerie nemai­pomenită, urmare a exploatării capitaliste și a războiului criminal de jaf. Și acești oameni flămânzi și desculți, cărora noi nu le puteam promite nimic, pentru că nu este in obiceiul nostru și pentru că condițiile nu ne permiteau, acești tovarăși au răspuns ca un singur om la chemarea Comitetului Central al partidului și producția a început sa crească necontenit. Noi am spus atunci ca să nu vă gândiți numai la ziua de azi, ci și la ziua de mâine, pentru că vom trebui să facem din această vale a plângerii, o vale a bucuriei. Trebue să arătăm astăzi că minerii au respectat angajamentul luat și au dovedit în fapt că își respectă cuvântul și au asi­gurat aprovizionarea frontului antihitlerist, a transporturilor, a industriei, cu cărbune. Trebue să subliniem că aceasta a dovedit Înaltul lor patriotism, încrederea deplină în Partidul Comunist. In acest timp s’a desfășurat ofensiva neîntreruptă a clasei muncitoare, aliată cu țărănimea muncitoare pentru a smulge România din mâinile sângeroase ale bur­gheziei și moșierimii, pentru eliberarea poporului muncitor din jugul exploatării capitaliste și moșierești, pentru izgonirea imperialiștilor străini, germani, americani, englezi. Această luptă eroică a dus la doborîrea burgheziei și moșierimii de la putere și la răsturnarea monarhiei. S-a instaurat regi­mul de democrație populară, formă a dic­taturii proletariatului. Au fost naționali­zate mijloacele de producție din industrie: transporturi, băncile, au început industria­lizarea socialistă a țării și transformarea socialistă a agriculturii. In cursul a 4 ani de la naționalizare, in­dustria noastră socialistă aproape și-a tri­plat producția, luând un mare avânt, (aplauze furtunoase). S’a creat ramura nouă a construcției de mașini, ramură con­ducătoare în industria noastră. Industria minieră cunoaște deasemeni un avânt re­marcabil. A crescut producția de cărbune aproape de doua ori față de 1938, anul de dinainte de război, care se ia de obicei drept bază de comparație. Numărul mi­nerilor a crescut. Odată cu aceasta a crescut și nivelul tehnic și de calificare al minerilor. Pentru prima oară în țara noastră, s-a creat un institut superior de învățământ al cărbunelui care formează noi cadre de In­gineri ridicați din clasa­ muncitoare. S’au înființat 4 școli medii, 9 școli S.F.U. și aproape 200 școli de calificare. Partidul și guvernul acordă cea mai mare atenție formării de cadre de ingineri mi­neri din rândurile clasei muncitoare. Viața minerilor s’a îmbunătățit mult. Comparând-o cu acea din timpul regimului burghezo-moșieresc sau cu acea de imediat după război, se vede clar schimbarea fun­damentală care a intervenit in viața mine­rilor și a familiilor lor. Folosind din ce în ce mai mult minunita experiență sovietică și desvoltând între­cerea socialistă, minerii fruntași și staha­­noviștii introduc și aplică tot mai multe metode avansate sovietice. Grija partidului s-a manifestat nu nu­mai în ceea ce privește organizarea muncii, ci și în ceea ce privește ridicarea nivelului cultural-social și de trai al minerilor. Ast­fel ,până la sfârșitul anului 1951 s'au dat în folosință peste 175.000 m2 locuințe, s’au deschis 39 biblioteci, 25 cluburi, etc. Numai în anul acesta peste 7.000 de mineri vor fi trimiși la mare și în cele mai frumoase localități balneo-climaterice. Prin înființarea celor­ 89 magazine de stat în centrele miniere, s’a îmbunătățit in mod simțitor aprovizionarea cu alimente și produse industriale. Grija permanentă, a partidului față de ridicarea nivelului de trai al minerilor s’a concretizat și materiale. Astfel, prin stimulente morale și s’au introdus până în prezent acordul progresiv, recompensa anuală de vechime, insigna și premiul de miner fruntaș, decorarea cu medalii și or­dine ale R.P.R., pentru anii serviți în sub­teran și muncă ireproșabilă. Partidul și guvernul, pentru a cinsti în mod deosebit pe bravii noștri mineri, a hotărît ca în fiecare an, în luna August, să se sărbătorească „Ziua minerilor”. Ca urmare a îmbunătățirilor, în cei trei ani de economie planificată, producția de cărbuni a crescut din an în an. Astfel, în anul 1951 ea a fost cu 17,9 la sută mai mare decât în 1950. A crescut nivelul tehnico­­profesional al minerilor, iar numărul frun­tașilor și stahanoviștilor mineri devine din zi în zi tot mai mare. Salariul real al minerilor a crescut față de 1938 de 1,5 ori, dar pe lângă salariul real, muncitorii și familiile lor beneficiază de îngrijire multilaterală din partea statului în ce pri­vește sănătatea, ridicarea nivelului de cul­tură, concediile de odihnă, organizarea re­pausului, înainte de război nu exista pen­tru mineri niciun sanatoriu sau dispensar. Acuma sunt 3 spitale și 14 dispensare, înainte de război nu existau nici cluburi, nici teatre pentru minerii din Valea Jiu­lui, nici orchestră și ansambluri artistice; în Valea Jiului există numeroase echipe culturale și artistice, un teatru propriu. Valea Jiului era aproape izolată de res­tul țării, legată printr-o singură linie de cale ferată, prin construirea căii ferate Bumbești-Livezeni, ea este legată mai di­rect cu restul țării și cu Capitala, printr-o a doua cale ferată. Și în Valea Trotușului construirea de drumuri ia un mare avânt, odată cu industrializarea intensă a acestei regiuni. Odată cu planul cincinal au început con­strucțiile masive de locuințe muncitorești. In Valea Jiului s’au construit în 1950, 64 apartamente și 4 cămine, în­ 1951, 118 apartamente și 18 cămine, în 1952, 900 apartamente și 4 cămine. In Comănești și alte regiuni miniere s’au construit in 1950, 128 locuințe, in 1951, 246 locuințe. Acesta este începutul marii campanii de construcții de locuințe pentru mineri care în viitor se va intensifica an de an.­ Un mare merit ,în privința mecanizării muncii în mine, care ușurează munca film­­­erului, și în privința construcțiilor noi economice și social-culturale, îl are între­prinderea sovieto-română­ pentru dezvolta­rea industriei cărbunelui, Sovrom cărbune. Inginerii sovietici au introdus cu ajuto­rul tehnicienilor și muncitorilor noștri teh­nica nouă sovietică în industria minieră carboniferă. In industria carboniferă s’au înfăptuit mari investiții. Astfel, în anul 1949 s’au făcut investiții economice și social-cultu­­rale în valoare de 62,1 milioane lei noi, din care Sovromcărbune 24,4 milioane; în 1950 S’au învestit 164,7 milioane din care Sovromcărbune 64,9 milioane; în 1951 s’au învestit 267,9 milioane, din care Sovrom­cărbune 145,4 milioane; în 1952 se vor învesti 357,4 milioane, din care Sovrom­cărbune 310,6 milioane lei. Pentru anii viitori se prevăd în planul de stat, în planul Sovromcărbunelui însem­nate investiții ce cresc din an în an, atât pentru mecanizarea producției, cât și pen­tru investiții social-culturale în care primul rând îl ocupa construcția de locuințe. Iată cum, tovarăși, după eliberarea țării noastre de către glorioasa Armată Sovie­tică, primim marele ajutor al Uniunii Sovietice, care se manifestă și în industria carboniferă în formele arătate. Viața începe să înflorească în Valea Jiu­lui ca și în celelalte regiuni producătoare de cărbuni; ele au încetat de mult să fie văi ale plângerii, ale suferinței, ale mize­riei și foametei — suntem pe drumul trans­formării lor în văi ale bucuriei. Posibili­tatea de a înfăptui acest țel este in mâi­nile noastre, în forța noastră. Depinde de felul cum vom munci, de l­lni cum vom organiza activitatea noastră pentru ca acest obiectiv să fie înfăptuit mai devreme. Clasa muncitoare este clasa conducătoare în țara noastră și minerii, ca detașament fruntaș al clasei muncitoare sunt împreună cu ceilalți muncitori, stăpâni ai pământu­lui acesta, ai țării lor, ai soartei lor. Ca dovadă a faptului că din ce în ce mai mulți mineri înțeleg acest lucru, că s'au ridicat la conștiința poziției și rolului conducător al clasei muncitoare, este avântul minunat luat de întrecerea socia­listă în industria minieră de cărbuni. Ast­fel întreaga țară cunoaște numele unor stahanoviști și fruntași în producție ca Kopetin Géza, Barta Eugen, Mătăsăreanu Ion, Șiller Grigore, Băcăianu Ion, Haidu Iuliu din Valea Jiului, Smărăndei Gheor­ghe și Mălaimare Ion din Valea Trotușu­lui, Rățoi Antohie dela Anina, Doscoi Ștefan dela Sinersig, Preda Ion dela­ Șo­­tânga, Kovács Francisc dela Filipeștii de Pădure, Raica Anton dela Anina, Ciupea Ion dela Șorecani întrecerea socialistă la forme noi, supe­rioare, în industria de cărbune, întemein­­du-se pe metodele avansate sovietice Astfel, în Valea Jiului s'au introdus: Metoda Randl­ - abataje cu­ trepte răsturnate fără galerie intermediară, care a fost aplicată la mina Petrila de către grupele tovarășilor Becșa Petru, Munteanu Petre, Ilanca Ion, obținând depășiri în­semnate. Metoda de armare cu cadre metalice .Ju­­ravlîov-Pokrovskî, care a fost aplicată la mina Petrila de către grupa stahanovistului Silaghi Ion și de către grupa tov. Marian Vasile. Metoda după graficul ciclic de lucru la abataje frontale, care s-a aplicat in Valea Jiului la 16 abataje frontale și 16 Înain­tări, obținându-se rezultate foarte bune. Astfel, la mina Petrila, Silaghi Ion a realizat un câștig pe luna Aprilie de 1.593,7 lei față­­ de 827,5 lei cât a câștigat in Martie, când nu a lucrat după această metodă, revenindu-i pentru realizările ci­clului 419,4 lei. Rezultate asemănătoare au obținut grupele Miclea Nicolae, Man Lazăr și alții. Aceste noi forme de întrecere sunt un mijloc pentru o creștere simțitoare a pro­ductivității muncii. Ele permit creșterea câștigului muncitorilor mineri, împing producția noastră carboniferă înainte și sunt un factor de bază in lupta pentru în­deplinirea planului de producție. Tovarășul Stalin ne învață că întrecerea socialistă este o formă de autocritică a masselor, o formă de luptă împotriva a ceea ce este vechi, împotriva rutinei, pentru ceea ce este nou, pentru metode avansate. Tovarăși. In luna Ianuarie a. c. C.C al P.M.R. și Consiliul de Miniștri au hotărît înfăptui­rea reformei bănești în vederea întăririi puterii de cumpărare a leului, în scopul îmbunătățirii aprovizionării clasei munci­toare și a oamenilor muncii din orașe. Odată cu reforma bănească s-a făcut o importantă reducere de prețuri la cele mai importante mărfuri de larg consum, redu­ceri în medie de 15%­. Prin aceasta, clasa muncitoare, oamenii muncii din orașe, au realizat un avantaj de peste 10 miliarde lei vechi. Cursul valutar al leului a fost stabilit în­du-se astfel situația din trecut când cursul valutar al leului era stabilit în raport cu dolarul, valută inflaționistă, nestabilă, lo­vită de crize. Care sunt rezultatele reformei bănești astăzi, la 5 luni după înfăptuirea sa ? In primul rând puterea de cumpărare a leului se menține la nivelul stabilit cu pri­lejul reformei bănești. Prețurile mărfu­rilor industriale sunt stabile și ferme. La nicio marfă industrială nu s’a produs vreo majorare de prețuri. In privința produselor agricole, prețurile lor pe piața neorgani­zată au scăzut brusc cu prilejul reformei bă­nești, prețurile majorității produselor men­­ținându-se și acum, la acest nivel, ceea ce a însemnat o creștere a puterii de cumpă­rare a salariilor muncitorilor și funcțio­narilor pe piața alimentară. Numai câteva produse (carne, grăsimi, lapte) pre­la­țurile sunt peste nivelul celor comerciale de stat și aceasta din pricină că nu dis­punem de astfel de produse în măsura care să poată determina scăderea prețurilor pe piața neor­ganizată. Situația aceasta este urmare a nerealizării complete a planului de colectări și achiziții la aceste produse. In al doilea rân­d s-a produs o îmbună­tățire a aprovizionării piețelor alimentare cu mărfuri Amintiți-vă că în fiecare an lunile Februarie-Martie-Aprilie erau cele mai grele din punctul de vedere al apro­vizionării alimentare. Piața era lipsită de cele mai multe produse. Anul acesta, ca urmare a reformei bănești, în lunile Fe­bruarie-Martie-Aprilie,­­ spre deosebire de trecut, piața­­ alimentară a fost mult mai bine aprovizionată, produsele alimentare fiind în cantități destul de mari. Sunt toate condițiile pentru ca aprovizionarea pieții alimentare să se îmbunătățească și pe vii­tor, recolta prezentând perspective bune­in al treilea rând, circulația bănească se desfășoară conform planului stabilit și aprobat de guvern, fiind la un nivel pe deplin satisfăcător. S-a dovedit că după reforma bănească și după schimbarea fos­tei conduceri a Ministerului de Finanțe, fenomenele nesănătoase care existau în cir­culația bănească mai înainte, au fost eli­minate. In al patrulea rând cursul valutar al leului s’a dovedit just stabilit, leul deve­nind una din valutele puternice pe piața internațională. In concluzie putem considera, tovarăși, că reforma bănească înfăptuită de partid și guvern a reușit pe deplin, că ea în­seamnă un mare succes al partidului și statului nostru, succes dobândit într’o luptă permanentă cu dușmanul de clasă și cu elemente capitulante față de a­­cesta — deviatorii de dreapta demascați și sdrobiți de partidul nostru. (Aplauze pu­ternice). Tovarăși. Multe din greutățile pe care le mai avem sunt rezultatul activității deviatorilor opor­tuniști de dreapta. La întrebarea : In ce constă primejdia devierii de dreapta, a devierii fățiș oportu­niste în partid, tovarășul Stalin dă următo­rul răspuns: „In faptul cĂ SUBAPRECIAZA forța dușmanilor noștri, forța capitalismu­lui, că nu vede pericolul restaurării capita­lismului, că nu înțelege mecanismul luptei de c­asă în condițiile dictaturii proletariatului și de aceea se hotărăște așa de ușor să facă concesii capitalismului, cerând încetinirea ritmului de desvoltare a industriei noastre, cerând înlesniri pen­tru elementele capitaliste ale satului și orașului, cerând punerea pe planul al doilea a problemei colhozurilor și sovho­zurilor, cerând slăbirea monopolului co­merțului exterior etc., etc. Fără îndoială că victoria devierii de dreapta în partidul nostru ar descătușa forțele capitalismului, ar submina pozițiile revoluționare ale proletariatului și ar spori șansele restaurării capitalismului în țara noastră“. Această caracterizare a abaterii oportu­niste de dreapta — care a fost la timpul său, complect sdrobită de P. C. (b) al U.R.S.S. — ajută să înțelegem și conținu­tul devierii oportuniste de dreapta care s’a manifestat în partidul nostru. Purtătorii abaterii oportuniste de dreap­ta in partidul nostru sunt V. Luca, A­­Pauker și T. Georgescu. In articolul redacțional al Scânteii „Pen­tru continua întărire a partidului” a fost demascată devierea oportunistă de dreapta a lui V. Luca, arătându-se că el a fost sprijinit de A. Pauker și T. Georgescu care au avut tot timpul o atitudine de îm­păciuitorism, ce ascundea propriile lor greșeli oportuniste. Analiza activitățil lor făcută de C.C. al P.M.R. după plenara din 26—27 Mai a. Ci a arătat clar că A. Pauker și T. Geor­gescu, nu sunt numai împăciuitoriști ci —­ ca și V. Luca — purtători ai devierii de dreapta de la linia partidului. Linia partidului nostru este cunoscută oamenilor muncii. Partidul nostru duce o politică proletară de clasă, o politică neșo­văitoare de construire a socialismului ba­zată pe ofensiva neîntreruptă împotriva capitalismului. Credincios învățăturii marxist-leniniste, învățând din marea experiență a slăvitului Partid Bolșevic, partidul nostru se înte­­meiază în politica sa pe ideea lui Lenin și Stalin, că desvoltarea industriei grele și îndeosebi a industriei mijloacelor de producție este cheia desvoltării întregii economii, veriga principală a operei de construire a economiei socialiste. Împotriva liniei partidului, V. Luca a introdus, în domeniile în care a lucrat, o altă linie, antimarxistă, antileninistă La rădăcina ei stă teza profund oportunistă cu privire la stingerea luptei de clasă în pe­rioada de trecere de la capitalism la socia­­lism și la pretinsa încadrare pașnică a elementelor capitaliste în socialism Pornind de la aceste teze antileniniste, Luca a ajuns să susțină că nu desvoltarea industriei este cheia desvoltării economice a țării noastre, ci îmbogățirea păturilor avute, mai ales de la sate, cu alte cuvinte—­ creșterea elementelor capitaliste, îmbuiba­rea chiaburilor, îngroșarea rândurilor chia­burim­ii. Aceasta este o teză vădit contrarevolu­ționară, având drept scop restaurarea capitalismului în țara noastră. V. Luca nega rolul hotărîtor al industriei în con­struirea socialismului. Este știut că fără existența și desvoltarea unei industrii so­cialiste este cu neputință un schimb socia­list între oraș și sat, un schimb care să­ servească nu la creșterea elementelor ca­pitaliste, speculative ci la îngrădirea și eli­minarea lor, la ridicarea nivelului de trai al clasei muncitoare și al țărănimii mun­citoare. Pe baza concepțiilor lui dăunătoare, potrivnice liniei partidului și intereselor poporului muncitor, V. Luca, ajutat de elemente dușmănoase cărora le-a încredin­țat posturile de comandă în acele sectoare ale activității de stat pentru care răspundea, a dus o politică de frânare a desvoltării industriei mijloacelor de producție și a in­dustriei grele în genere, o politică ce ur­mărea încetinirea ritmului de industriali­zare socialistă a țării. Linia antipartinică de frânare a desvol­­tării industriei grele, aplicată de V. Luca, s’a răsfrânt și asupra industriei carbo­nifere. E cunoscut că partidul nostru, învățând din experiența­­ construcției socialiste în­ Uniunea Sovietică, duce o politică de in­vestiții în vederea stimulării maxime a desvoltării industriei producătoare de mij­e­loace de producție, a industriei extrac­tive și a altor ramuri de bază ale indus­triei. V. Luca a căutat să pună piedici aplicării politicii de investiții a partidului nostru. Aceasta s’a manifestat și în încer­carea de a micșora planul de investiții pentru industria carboniferă. A fost necesară intervenția conducerii partidului și guvernului pentru a împiedica aceasta. Dar, linia antipartinică și antistatală a lui V. Luca in problema investițiilor, activi­tatea sabotoare a elementelor dușmănoase din conducerea aparatului financiaro-ban­­car, cât și sabotajul unor elemente dușmă­noase din organele administrative și teh­nice ale industriei miniere, au făcut ca planul de investiții pe anul 195! în indus­tria cărbunelui să nu fie îndeplinit în între­­gime. . Dușmanii poporului din sistemul finan­­ciaro-bancar au căutat să lovească în in­dustria carboniferă prin vărsarea sporului de fond de rulment cu mare întârziere. Se știe că fondul de rulment e factorul da bază al hozrasciotului, adică al gospodări­rii socialiste a întreprinderilor. V Luca fie­­cărea în mod demagogic despre însemnă­tatea gospodăririi socialiste, iar în fapt ajuta elementele dușmănoase de sub con­ducerea sa să submineze organizarea gos­podăririi socialiste în întreprinderi. In anul 1951, întreprinderile din Indus­tria cărbunelui n’au primit nici în primul trimestru, nici în al doilea trimestru niciun ban din sporul fondului de rulment ce li se cuvenea, lucru ce avea urmări desorgani­­zatoare asupra activității întreprinderilor. Aceeași poziție de împotrivire față de linia partidului a avut-o V. Luca și în problema investițiilor pentru nevoile social- culturale ale muncitorilor mineri, îndeosebi pentru construcții de locuințe Se poate spune că între poziția lui VL Luca față de lupta eroică a muncitorilor mineri din 1929 și poziția sa față de problemele desvoltării industriei carboni­fere socialiste și ale ridicării nivelului de trai material și cultural al muncitorilor mineri in condițiile regimului de demo­crație populară, există o strânsă legătură. Aceasta e poziția Unu­i om care s’a rupt de clasa muncitoare și urăște pe oamenii muncii In a­cel­aș timp, V. Luca, aflându-se în fruntea Ministerului de Finanțe, a dus o politică de stimulare a elementelor chia­­burești și a altor elemente capitaliste. Iar favoarea chiaburimii a luat numeroase mă­suri ca: acordarea de credite, dintre care cele mai multe n’au mai fost niciodată re­stituite; camuflarea a zeci de mii de chia­buri în rândurile mijlocașilor; neîncasa­­rea de impozite și chiar scutirea de impo­zite a gospodăriilor chiaburești ș.a.m.d. . Deviatorii de­ dreapta urmăreau astfel să pompeze mijloacele materiale ale sta­tului și ale poporului și să le treacă tri factorul capitalist privat, pentru îmbogă­țirea elementelor capitaliste de la orașe și sate. Având și răspunderea comerțului inte­rior și a cooperației, V Luca a favo­rizat comerțul capitalist și specula din piața neorganizată prin stabilirea prețui­­rilor de achiziții și contractări după preț­­urile speculative ale pieții neorganizate­ încurajând și favorizând chiaburimea, ce­­rând ca ea să poată vinde produsele sale „oriunde, oricui și la orice preț”. Luca se ridica împotriva rolului regulator al sta­­tului în schimbul între oraș și sat, mergând pe linia încurajării speculei, a îmbogăți­­rii chiaburilor, revânzătorilor și altor ele­mente speculative, care căutau să înfome­teze pe muncitorii de la orașe și jefuiau pe țăranii muncitori. Politica de încurajare a speculei de umflare a prețurilor, de sporire a nepotri­virii intre prețurile produselor industriale și prețurile agricole se împletea cu submi­nare» de către deviatorii ,la dreapta a rea­lizări planului de colectări și de achiziții­­._ Luca _se ridica pe față împotriva pe­­depsirii chiaburilor sabotori, denumind drept „fleacuri” sabotarea colectărilor de către elementele chiaburești. Calomniind In chip revoltător eroica noastră clasă mun-

Next