Contemporanul, ianuarie-iunie 1949 (Anul 3, nr. 119-142)

1949-01-14 / nr. 119

BU­GETE ŞI BUGETIVURI DE ALTADATA... F­ilele îngălbenite de vreme şi uzură din colecţiile „Moni­torului­­ Oficial“”. .desvăluie adesea pentru cercetătorul lor, o viaţă intensă şi tre­pidantă... Din coloane de cifre înşiruite monoton pe pagini întregi, cel ce-şi dă osteneala să le afle rostul poate desprinde multiple aspecte ale desfăşurării vieţii sociale. Fiecare latură a activităţii productive îşi­ are re­flexul ei, în cifrele unuia sau alt­a din posturile înscrise în di­versele capitole de buget. In toate timpurile şi în toate ţările, bugetele Statului ,au avut şi au un caracter de clasă, expri­mând cifric situaţia raportului de forţe dintre clasele sociale în lup­ta. Până la răsturnarea puterii moşierilor şi capitaliştilor, buge­tul ţării noastre era oglinda fidelă a Statului lor, fundat de exploa­tare şi corupţie, pe anarhie în producţie şi dezorganizare în ad­ministraţie. Primul buget al R.P.R. —­ buget care trebue să­ asigure finanţarea construirii temerilor socialismului la noi — subliniază prin toate prevederile­ sale, schim­barea fundamentală care s’a pro­dus in viaţa poporului nostru, ,,trecerea de la vechiul sistem eco­nomic — anarhia capitalistă — la economia planificată“". Dar să ne întoarcem la­ Anul 1881 Luni, 23 Martie Rotindu-şi privirea asupra „ Camerei, conu Emil­­Costinescu şi-a dres glasul şi a început a­ da cetire primului buget alcătuit­ la câteva zile după proclamarea Regatului, instrument de asigurare a domniei politice a burgheziei şi moşie­­rimii. Acest din urm­ă eveniment­­ se petrecuse în mijlocul unei indiferenţe şi a unei răceli generale. Ziarele vre­mii­ au preferat să dea întâietate co­mentariilor externe. Bătându-şi joc de titulatura pompoa­să pe­ care o adoptase prim­ţişorul Ca­rol (întâiul la­­ părinţi) şi de subterfu­giile­ avocăţeşti pe care le întrebuinţase I. C. Brătianu ,pentru a-l cocoţa pe un tron regal, „Timpul” scria:­­ „Constituţiunea noastră zice Domn. Domnul poate fî şi împărat adaugă pre­şedintele Consiliului. „Dar nu se şice tot astfel. Domnul Cos­tin­escu, domnul­ Canada? Urmează de aci că Domnul poate fi şi speculant de alţii Straussberg şi tejghetar la Măgura?!* (Aluzie directă la afacerile domnului Carol). ^ Bugetul a fost făcut în pripă. Con­trolul era inexistent. Conu Emil a bu­buit să mărturisească în expunerea de motive că a fost „constrâns a face în câteva ore o lucrare care altădată se facea în câteva aăptarîrâni...“­ Dealtfel, odată cu proclamarea Re­gatului s’a luat hotărîrea ca şi­ discu­ţiile asupra bugetului să’ fie foarte sumare. „Românul­’ (oficios guvernamental pe vremea aceea) argumenta cu candoare: „Până anul trecut, Camerele crezu­seră că este posibil a se discuta un buget în amănunt... Cine a urmărit desbaterile Parlamentelor străine... ştie că acolo disensiuni amănunţite asupra articolelor bugetare nu se văd nici­odată. „Aşa a început a se urma şi la noi”. Procedeul dra . îintr’adevăr comod. Sub haina ocrotitoare a tăcerii, „ţara legală” îşi putea face nestingherită afacerile sale, pe spinarea ţării reale. In­ presă, discuţiile asupra bugetului, erau oglindite în felul următor: „Se pune în discuţie bugetul justi­ţiei, care se votează cu 58 voturi con­­tra 3. Sau: „Se începe discuţiunea bugetului Mi­nisterului de Interne. Se votează mai multe capitole”. („Românul”, n .25 Martie 1981). Asta-i tot ceea ce putea afla : ţara, despre felul cum urmau să fie gospo­­dărite veniturile şi cheltuelile Statului. Pentru exerciţiul 1881—1882, buge­tul Statului prevedea la venituri, ca şi la cheltueli, suma de 122.627.045 lei şi 17 bani. Trei sferturi din venituri — aproape 80 milioane lei — trebuiau să intre în vistieria Statului din impo­zite , şi taxe, stoarse păturilor munci­toare. ’­ Impozitele directe reprezentau o sumă de două. ori mai mică decât aceea a impozitelor indirecte. Pe acestea din urmă le­­suporta grosul populaţiei. De la impozitele directe, cei puternici se sus­­trăgeau. Din exerciţiul financiar ante­­rior rămăsese o rămăşiţă ,ne­icasată de 34.664.572 lei, 03 bani.­­ Cine erau evazioniştii, ne-a­ axată­­ chiar expunerea de motive a bugetului: „Când vedem marile rămăşiţe lăsate de impozitul funciar, impozit ce nu atinge decât o avere vădită şi bine constatată, este peste putinţă să nu recunoaştem că nu­mai influenţele locale, dependenţa pri­marilor şi perceptorilor de alegătorii influenţi (perceptorii emu aleşi de acei cari aveau drept­ de vot, adică de moşieri) au putut să dea naştere acelor rămăşiţe”. Felul în care­ erau cheltuite venitu­rile Statului, arată limpede caracterul net reacţionar­­al acestuia.­ şi misiunea lui de avant-post­ al imperialismului ■ german, în această parte a Europei. Peste 40 .milioane lei erau destinaţi să­­întreţină armata­ şi aparatul „de repre.­saiune­­internă”. " . .­­ Bugetul de „construcţiuni publice” nu avea la dispoziţie decât suma de 3 milioane lei. .Această, sumă a fost chel­tuită ,pentru­ construirea unei noui ari­pe la palatul­ regal din Bucureşti, pen­tru a plăti­­ o rămăşiţă din costul lu­crărilor făcute în anul precedent la a­­celaş palat, pentru reparaţiuni pe cate­drala Curţii de Argeş, pentru construc­ţia de penitenciare, etc. Spectacolul, pe­ care clica stăpinitoare îl oferea tarii, în fiecare an, cu prilejul mascaradei bugetare, i-a ins­pirat lui M. Eminescu rânduri pline ,de amară­, ciune , şi­ desgust:( „In aparenţă legali­tatea cea mai perfectă a domnit. Ca­merele se convocau regulat la epocile prescrise în constituţiune; mesajele domneşti aşterneau regulat programele diferitelor ministerii — încât s’ar fi crezut că prin acele programe se con­sacră obligaţiunea reală de a le urma — legile, bugetele, concesiunile se vo­­tau­­şi chiar pentru acte săvârşite fără aprobarea Camerelor, se cerea mai în urmă înregistrarea ca să nu fie lipsită de sancţiunea parlamentară...” „Un lucru lipsea însă... „La actele cele mai importante, atât de caracter economic-financiar, cât şi de caracter politic, lipsea voinţa reală şi sinceră a ţării”. „Tot ce e între ţară şi tron, devine o ficţiune, şi realitate ministeriali”. Patruzeci de ani mai târziu In anul 1906, Guvernul şi camarilă regală au înscenat cu mare fast, săr­Se vede aşa­dar că 1563 de mari mo­şieri, deţineau mai mult pământ, decât cei peste un milin de ţărani care po­sedau suprafeţe de pământ până la 10 ha. Despre ţăranii care nu aveau deloc pământ, statistica vremii nu pomeneşte niciun cuvânt. Părerea ţăranilor despre această stare de lucruri, ei şi-au ex­­primat,c­uprinzând marele foc al răs­coalei din 1907. Presimţind parcă cele ce aveau să vină, bugetul pe anul financiar 1907— 1908, prevedea un spor apreciabil pen­tru cheltuelile Ministerului de Interne. Deasemeni, bugetul Ministerului de război a fost încontinuu sporit în anii care au premers răscoala. 1903—1906 41.613.887 lei 1906— 1907 44.549.399 „ 1907— 1908 48.669.400 „ Ceea ce îl neliniştea însă pe Nicolae Xenopol, raportorul bugetului, era mai ales numărul mare de şcoli care, pre­tindea el ,ar fi existat în ţară. „Nu putem să nu recunoaştem că sa­crificiile pe care ţara şi le impune pen-­ tru învăţământul secundar sunt prea mari. Avem în adevăr­ 19 licee şi 23 gimnaszi” — ste lamenta Nicolae Xeno­­pol. • Nişte calcule sumare arătau că ţara avea absolută nevoie pe vremea aceea de cel­ puţin 2000—2500 de învăţători. Sporirea cheltuelilor pentru învăţământ i se părea însă autorului proiectului de buget, absolut inadmisibilă. Bugetul ispăşirii Prezentând bugetul pe exerciţiul 1929, dl. Mihai Popovich ministru de f­oaaţe la primul guvern nafioreal­­ţărănist, îşi frecă mulţumit mâinile. „Am primit («licitări de­ mutte instituţii fifl­anţi«re”. Dl. ministru a ţinut chiar să precizeze că a primit laude din partea onor. Benque de Paris et des Pays Bas şi Hambros, laxard Brothers şi Higginson din Londra. Me­sagi­i de­­simpatie i-ar fi putut trirrvît® d-lui Mihai Popovici şi Banca Mendelsohn din Amsterdam şi Banca de credit mixt din Zurich bătorirea a patruzeci de ani de domnie a lui Carol I. Peste gălăgia şi ovaţiu­­nile de comandă, peste osanalele presei şi publicaţiunilor subvenţionate, cifrele seci ale bugetului aruncă însă o lumină necruţătoare asupra bilanţului real, care era falimentar. După patruzeci de ani de domnie a lui Hohenzollern, ţara era complect înfeudată străinătăţii. împrumuturile contractate pentru a acoperi golurile din diferitele bugete anterioare, se ri­dicau la o cifră uriaşă. Nicolae Xenopol, raportorul bugetului pe exerciţiul financiar 1907—1908, era silit să recunoască că „cea mai mare parte (a datoriei publice n. n.) se află plasată în străinătate. De abia a zecea, cel­ mult a opta parte din titlurile de rentă se­ găsesc în ţară”. Plata anuită­ţilor acestor rente era un balast pentru bugetul Statului. Din cele 252 milioane ale bugetului pe 1907—1908, datoria publică înghiţea 84 milioane. Aceşti bani trebuiau plă­tiţi creditorilor Statului, care în marea lor majoritate se aflau în străinutate. Iată un tablou sugestiv al rentei de 4*/t şi 5*/t, existentă în ţară şi străină­tate. Împrumuturile grevau nu numai bu­getul ţării. Ele impuneau ţării politica deţinătorilor de titluri. Penetraţia eco­nomică a capitalului german, mergea mână în mână cu politica nefastă de transformare a ţării într’un satelit al Triplei Alianţe. La rândul ei, alianţa cu imperialismul german frâna evoluţia socială a ţării noastre, întărea domnia oligarhiei burghezo-moşiereşti. După patruzeci de ani de domnie a lui Hohenzollern, iată cum era impar­­ţită suprafaţa cultivată de pământ a ţării .(7.768.298 hectare), și Casa Blair din Paris. Intriadevăr, toa­te aceste „­in®tîltutţri fiinan­ cia­re" aveau motive să fie mulțumite de bugetul întocmit de dl. Mihai Po­povici. Dl. ministru n'a socotit că ar fi avut nevoie de vreo felicitare din partea messe'.­or populare. De­altfel d-sa nici n’avea motiv să se aştepte la aşa ceva. Dl. ministru era bucuros că obţi­nuse un mare împrumut în străină­tate. Pentru a lăuda această mare faptă a bancherilor străini drl. M. P­opovici a găsit accente de un pa­tetism sguduitor: „D-tor, o ţară ere nevoie de credite. Ca să poţi rea­lii» , planuri mari, să poţi Înfăptui idei mai, să poţi face lucruri şi in­­vestiţiuni mari, să modernizezi o ţară, să deschizi perspective eco­nomice mari, orizonturi largi, ai ne­voie de credite”. Generozitatea bănielor occiden­tale, merita răsplătită aşa cum se cuvenea. Şi intri adevăr, dl. ministru um­flân­du-şi bojocii, declară ca să se audă acolo unde trebue... „de aci înainte orice fel de acţiune a capi­talului străin poate fi liberă, alături de capitalul naţional. (Aplauze­ pe băncile majorităţii)". Ehei, dactor fi putut d. Guţă, ne-ar fi gratificat şi pe noi, con­temporanii d-sale, cu o vorbire a­­semănătoare. Dl. Guţă n-a­re însă noroc şi pace. In vremea noastră, împrumuturi face Occidentul. Noi ne lipsim, cu mare plăcere, de ele. Dacă cineva indiscret ar fi avut năstruşnica idee să-l întrebe pe d. ministru Popovici cum va plăti taxa împrumuturile făcute de d-sa, răs­punsul era gata pregătit. „Aceste credite te vor acoperi cu sumele ce vor rezulta din produsul impru­­imutului extern făcut de Casa Auto­nomă a Monopolurilor” — declara sentențios rji. M. P. Cu alte cuvinte C. A. M. făcea un împrumut ca să plătească un alt împrumut, care la rândul lui trebuia să împlinească golurile bugetare. Cum urma să plătească C. A. M.-ul ? Din scumpi­rea produselor sale, adică din bu­zunarel­e contribuabililor. In sfârșit, după încă o serie de alte dedigrafii „programatice", „fratele" Miihai a calidicit să anun­ţe Camerei că bugetul pe anul 1929 se va ridica la suma de 38.300 milioane lei. Dând citire — în ace­iaşi şedinţă, la 27 Februarie 1929 — expunerii de motive, raportorul Co­misiei bugetare a arătat că pentru ministerele de război, interne şi justiţie se alocau peste 10 miliarde lei, iar pentru Min. Sănătăţii... 136 milioane lei. Pentru Min. Muncii, Cooperaţiei şi Asigurărilor Sociale acest prim buget al „Statului" ţărănist preve­dea, la un loc, 251 milioane lei. Fiecare capitol al bugetului ar merita să fie analizat în parte. Dacă în spatele cifrelor nu se­ ar as­cunde o realitate crudă, dureroasă, ele ar­­avea darul să ne provoace un imens hohot de râs. Să recapi­tulăm, de pildă, bugetul Ministe­rului de Război. Pentru drepturile în bani şi ma­teriale ale ofiţerilor, reangajaţilor, funcţionarilor civili, elevilor şi tru­pei, se aloca un fond de 4.617.657.279 lei. Din acest fond, pentru drepturile celor 32.536 ofiţeri, reangajaţii şi funcţionari civili ai armatei, era prevăzută suma de 3.155.492.399 lei, i­ar pentru cei 166.280 soldaţi cât număra atunci armata, noastră, suma de 80.149.443 lei­. Pentru cei 9150 elevi (evident din familii bune) era (Continuare în pagina l0.a) de I. VALE­ANI­ In hectare In procente­ faţă­ de total Proprietăţi până la 10 ha 3.319.695 41 între 10 şi 50 ha. 695.953 8 „ între 50 şi 190 ha. 165.456 2 „ peste 100 ha. 3.787.192 47 Acest pământ era stăpânit astfel: Proprietăţile până la 10 ha. erau stăpânite de 1015.302 propr. „ între 50—100 ha. „ „ „ 36.318 „ „ între 100—500 ha „ „ „ 2.608 „ „ peste 500 ha. „­­ „ 1.563 „ . Berlin Paris România Bruxelles Anvers 790.412.000 lei 462.182.000 „ 157.449.009 „ 8.074.500 „ 7.869.000 „ Blocul occidental — mmm cum es te ... *1 cum par» 3 Populația Berlinului manifestează pentru un Berlin unific*» ei împotriva provoca torilor la război (Dia ..V/d­Hatré“} PLANIFICAREA INDUSTRIEI IN R.P.R. de ILfiE ZAHAR­IA A­ cum 70 d© ani, Friedrich Engel's scria următoarele cuvinte, care devin astăzi. . în Republica noastră Populară, o puternică rea. , li'Ute: „Proletariatul pune mâna pe puterea , politică și transformă, cu ajutorul ace­stei puteri, mijloace!e de producţi© so­­­ciale, care scapă din mâinile burghe­ziei, în proprietate publică... O pro­ducţie socială după un plan dinainte întocmit devine acum posibilă.­. .) ! Prin luarea în stăpânir© de către so­cietate a mijloacelor de producţie... a-­­ narhi? din sânul producţiei sociale este , înlocuită printr’o organizare conştientă şi sistematică...” 5) I . Concluziile teoretice generale ale marilor­­creatori ai socialismului, ştiin­ţific — şi în ce priveşte crearea şi desvoltarea societăţii socialiste,— con­­­­cluzii car© şi-au găsit confirmarea, desvoltarea teoretică şi realizarea practică î­n primul Stat socialist, U.R.S.S.,­­prind acum viaţă, se înfăptuiesc şi în ţara noastră, sub conducerea Partidu- I lui marxist-leninist a! clasei munci­toare. „ Trecerea în proprietatea Statului a principalelor mijloace de producţie­­ in- Idustriale, miniere, de transport, a băn­cilor şi societăţilor de asigurare, au creat nu numai condiţiunile, posibili­tatea de trecere la planificarea produc­ţiei­ şi circulaţiei bunurilor, dar a şi pus­­ această planificare la ordinea zilei în mod foarte acut. Planificarea economiei şi în primul rând planificarea producţiei industriale a ajuns, urgent la ordinea zilei din ur. , mătoarele motive: M­ai în­tâi, fiind(Jcă socialism«!, pe calea­ căruia păşim, este inseparabil legat de ceea ce denumea Engels „or­­ganizarea conştientă şi sistematică” a producţiei, adică de planificare. So­­­­cialismul este contrariul capitalismu­­lui. Dacă mobilul determinant al eco­nomiei capitaliste este profitul, iar goana după profit, lupta pentru pro­fit, nu ţine seama decât de interesele individuale ale exploatatorilor, în dauna intereselor celor ce muncesc. I­mo­bilul determinant al economiei socia­liste este bunăstarea populaţiei, ridi­carea neîntreruptă a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii, prim desvoltarea armonioasă a tuturor for­­ţelor productive. Dacă societatea ca­­­ F. Engels, Anti-Dühring, ed. P. C. R. 1946 ,pag. 422. , *) Idem, pag. 419. pitalistic avea ca lege fundamentală contradicţia într© forma socială a pro­­ducţiei şi aproprierea individuală, con­­tradicţie generatoare de crize — deci anarhia îm producţie, spontaneitatea, societatea socialistă, dimpotrivă, are ca lege fundamentală de desvoltare, coordonarea diferitelor ramuri ale e­­conomiei, adică planificarea producţiei şi repartiţiei. Nu se poat© concepe o desvoltare echilibrată, armonioasă, a diverselor compartimente economice, fără existenţa unui plan­ general eco­nomic care, ţinând seama de inter­­dependenţa tuturor elementelor, să le coordoneze într'un tot unitar, pe baza unor directive stabilite în mod ştiin­ţific. Iată de ce planificarea a devenit nu numai posibilă, dar şi necesară pentru economia noastră, care a por­nit pe drumul construirii socialismu­lui­­• In al doilea rând, construirea socia­lismului are ca o premiză esenţială existenţa unor puternice forţe pro­ductive, a unei industrii desvoltate, capabile să satisfacă cerinţele mereu crescânde ale poporului şi să asigure indepedenţa noastră naţională. Indu­strializarea Republicii noastre Popu­lare, sarcină importantă şi care nu su­­feră întârziere, nu poate fi făcută la întâmplare. Ea este determinată în mod conştient şi organizat de Parti­dul Muncitoresc Român prin directiva de desvoltare a industriei grele, me­talurgice şi miniere, a industriei pro­ducătoare de maşini, pârghie de ri­dicare a tuturor celorlalte industrii, de ridicare a agriculturii şi­ transpor­turilor. Această directivă a fost dată încă la Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român în 1945. Poate fi aceasta realizată fără o îndreptare a celei mai importante părţi din acumu­­lările socialiste spre investiţii în in­dustria de bază? Desigur că nu. Iată de ce planificarea investiţiilor, planifi­carea desvoltării industriei a devenit nu numai posibilă, dar şi absolut ne­cesară pentru economia noastră, care a pornit pe drumul socialismului. In al treilea rând, urgenţa plani­ficării derivă şi din condiţiile în care Statul a preluat industriile la naţiona­­lizare. In ce stare am găsit noi in­dustria ţării la 11 iunie 1948­, în ce stare am moştenit-o noi de la capita­lişti? Am moştenit dela burghezie o in­dustrie anarhic desvoltată din punct de vedere teritorial. Regiuni întregi agricole, constituind o bogată sursă de materii prime, lipsite de fabrici,­ în timp ce alt© centre, la mari distanţe de bazele, lor de aprovizionare, cu ma­terii prime, puternic industrializate. Aceasta a făcut,­ ca­ regiunile neindu­­strializate , lipsite de proletariat indu­strial, să rămână înapoiate, atât din punct de vedere economic,­ cât şi po­litic şi să nu fie valorificate în mod raţional nici forţa de­ muncă, nici avuţ­­iile naturale, nici produsele agricole locale. Aceasta a mai determinat o urcare inutilă a preţului de cost al u­­nor mărfuri, prin transporturi la dis­tanţe mari a materiilor prime din a­­cest© regiuni. Am moştenit de la burghezie o pu­ternică disproporţie între diferitele ramuri industriale, iar în cadrul unor ramuri, un desechilibru între industria d© semifabricate şi cea de produse ..fi­nit©. Astfel, capacitatea industriei, si­derurgice nu poate acoperi posibilită­ţile de prelucrare a fontei, oţelului şi laminatelor în toate sectoarele indu­striei metalurgice.. Im­. industria tex­tilă, capacitatea de prelucrare a ţesă­­toriilor este mult superioară posibili­tăţii de producţie a filaturilor. Se poate desvolta oare în mod armonios industria, dacă disproporţiile continuă să existe? Poate­­ metalurgia­ să pro­duci toate maşinile,şi uneltele cerute de industria, transporturile şi agricul­tura noastră, dacă industria siderur­gică nu­ produce fontă, oţel şi lami­nate în cantitate suficientă? toate in­­dustria textilă să satisfacă nevoile crescânde de ţesături ale populaţiei, dacă filaturile nu produc fir© în can­titate suficientă? »Desigur că nu. Toate acest© disproporţii vor fi lichidate prin mărirea capacităţii de producţie a, in­dustriilor insuficient desvoltate; planul pe 1949 cu­prinde măsuri pentru înlă­turarea acestor disproporţii. Am moştenit­­ de la burghezi© o in­dustrie a­­cărei, producţie era lipsită de orientarea spre­ ceea ce este mai­ util economiei ţării. Industria petroliferă, de pildă, importă utilajul de car©.are nevoie din, străinătate, deşi industria noastră metalurgică ar putea — cu unele complectări . —, răspunde ,unei mari părţi din cerinţele industriei pe­­trollului. Consecinţa acestei situaţii a fost că metalurgia noastră, destul de bine echipată, nu a contribuit, în mă­­sura posibilităţilor sale, la ridicarea sectoarelor economice de ■ primă­­ im-­ portanţă. ..".­­ Am moştenit de la burghezie ,o in-( austrie, înzestrată cu utilaj de tipuri i foarte variate, ceea ce pe. (leopart© me ' făcea tributari străinătăţii p­entru­ piese, de schimb .și reînoiii, iar pe de altă parte împiedica o standardizare, i — într’o anumită ■ măsură — a pro-' duselor fabricate de acest utHajrr-va-1 m­ai. _■ :'l -. r. Gradul de. uzură al­­utilajului indu- » strial moştenit este deasemeni îftfcr’o •anumită­­ măsură avansat, .datorită ex­ploatării , sălbatice a capitaliştilor./ . Am moştenit dela capitalişti o in­dustrie având o administraţie haotică şi în acelaş timp foarte încărcată, care contribuie la scumpirea mărfu­rilor­­ produse. . , ■­­ ,. ’ Lichidarea situaţiei grele moştenit© , necesită un. şir de rtrăsurî coftrddnate. Regruparea industriilor, pe, regiuni, a-­­ propriindu-le de sursele , . materii, prime: desvoltarea unor noui ram­uri industriale; .concentrarea ..întrflpriiftteri, | lor prin comasare; reorganizarea . pro­­ducţiei . industriale conform necesităţi-( lor, urgente ale economiei ..noastre; redistribuirea utilajului pe întreprin- ( derri în scopul specializării acestora;. standardizarea producţiei;. schimbarea* sistemului, de salarizare,, introducând : principiul­­ socialist a! retribuţiei , după ‘ cantitatea şi calitatea muncii prestate;­­ simplificarea aparatului administrativ' al industriilor şi introducerea­ unei­­ contabilităţi normate, etc.,, etc., toate­­ acestea — care converg spre. mărirea­­ producţiei. «şi reducerea preţului­’,de cost — constituie tot atâtea trăsături­­ ale planului de.ansamblu, coordonat’, fără de ’ care nu este cu pii.tipţâ să* se rezolve problemele grei© menţio- , mate mai­­sus. Planul. Economie de ’ Stat, pe anul 1949 este. mehit să.ducă , ■ la rezolvarea celor mai urgente pro- ’ bleme . ale industriei. noastre şi‘. să­­ pună bazele desvoltării sale armo- o r­ ioase.­ f Realizarea planurilor de producţie ] presupune, în afara elaborării lor ( chibzuite, un efort permanent şi o vi- . gilenţă ascuţită a muncitorilor , şi tehn­­­nicienilor mobilizaţi şi conduşi, de­­ Partidul Muncitoresc Român. Numai­­ prin munca plină de abnegaţie a celor­­ ce muncesc în fabrici, în laboratoare­­ şi pe ogoare, în frunte cu­ comuniştii,­­ vom putea — realizând şi­ depăşind­­ planurile — înfăptui cu un ceas mai d­­evreme sarcina măreață de construire­­ a societății socialiste în Republica­­ Populari Română. .

Next