Contemporanul, ianuarie-iunie 1949 (Anul 3, nr. 119-142)
1949-01-14 / nr. 119
BUGETE ŞI BUGETIVURI DE ALTADATA... Filele îngălbenite de vreme şi uzură din colecţiile „Monitorului Oficial“”. .desvăluie adesea pentru cercetătorul lor, o viaţă intensă şi trepidantă... Din coloane de cifre înşiruite monoton pe pagini întregi, cel ce-şi dă osteneala să le afle rostul poate desprinde multiple aspecte ale desfăşurării vieţii sociale. Fiecare latură a activităţii productive îşi are reflexul ei, în cifrele unuia sau alta din posturile înscrise în diversele capitole de buget. In toate timpurile şi în toate ţările, bugetele Statului ,au avut şi au un caracter de clasă, exprimând cifric situaţia raportului de forţe dintre clasele sociale în lupta. Până la răsturnarea puterii moşierilor şi capitaliştilor, bugetul ţării noastre era oglinda fidelă a Statului lor, fundat de exploatare şi corupţie, pe anarhie în producţie şi dezorganizare în administraţie. Primul buget al R.P.R. — buget care trebue să asigure finanţarea construirii temerilor socialismului la noi — subliniază prin toate prevederile sale, schimbarea fundamentală care s’a produs in viaţa poporului nostru, ,,trecerea de la vechiul sistem economic — anarhia capitalistă — la economia planificată“". Dar să ne întoarcem la Anul 1881 Luni, 23 Martie Rotindu-şi privirea asupra „ Camerei, conu EmilCostinescu şi-a dres glasul şi a început a da cetire primului buget alcătuit la câteva zile după proclamarea Regatului, instrument de asigurare a domniei politice a burgheziei şi moşierimii. Acest din urmă eveniment se petrecuse în mijlocul unei indiferenţe şi a unei răceli generale. Ziarele vremii au preferat să dea întâietate comentariilor externe. Bătându-şi joc de titulatura pompoasă pe care o adoptase primţişorul Carol (întâiul la părinţi) şi de subterfugiile avocăţeşti pe care le întrebuinţase I. C. Brătianu ,pentru a-l cocoţa pe un tron regal, „Timpul” scria: „Constituţiunea noastră zice Domn. Domnul poate fî şi împărat adaugă preşedintele Consiliului. „Dar nu se şice tot astfel. Domnul Costinescu, domnul Canada? Urmează de aci că Domnul poate fi şi speculant de alţii Straussberg şi tejghetar la Măgura?!* (Aluzie directă la afacerile domnului Carol). ^ Bugetul a fost făcut în pripă. Controlul era inexistent. Conu Emil a bubuit să mărturisească în expunerea de motive că a fost „constrâns a face în câteva ore o lucrare care altădată se facea în câteva aăptarîrâni...“ Dealtfel, odată cu proclamarea Regatului s’a luat hotărîrea ca şi discuţiile asupra bugetului să’ fie foarte sumare. „Românul’ (oficios guvernamental pe vremea aceea) argumenta cu candoare: „Până anul trecut, Camerele crezuseră că este posibil a se discuta un buget în amănunt... Cine a urmărit desbaterile Parlamentelor străine... ştie că acolo disensiuni amănunţite asupra articolelor bugetare nu se văd niciodată. „Aşa a început a se urma şi la noi”. Procedeul dra . îintr’adevăr comod. Sub haina ocrotitoare a tăcerii, „ţara legală” îşi putea face nestingherită afacerile sale, pe spinarea ţării reale. In presă, discuţiile asupra bugetului, erau oglindite în felul următor: „Se pune în discuţie bugetul justiţiei, care se votează cu 58 voturi contra 3. Sau: „Se începe discuţiunea bugetului Ministerului de Interne. Se votează mai multe capitole”. („Românul”, n .25 Martie 1981). Asta-i tot ceea ce putea afla : ţara, despre felul cum urmau să fie gospodărite veniturile şi cheltuelile Statului. Pentru exerciţiul 1881—1882, bugetul Statului prevedea la venituri, ca şi la cheltueli, suma de 122.627.045 lei şi 17 bani. Trei sferturi din venituri — aproape 80 milioane lei — trebuiau să intre în vistieria Statului din impozite , şi taxe, stoarse păturilor muncitoare. ’ Impozitele directe reprezentau o sumă de două. ori mai mică decât aceea a impozitelor indirecte. Pe acestea din urmă lesuporta grosul populaţiei. De la impozitele directe, cei puternici se sustrăgeau. Din exerciţiul financiar anterior rămăsese o rămăşiţă ,neicasată de 34.664.572 lei, 03 bani. Cine erau evazioniştii, ne-a axată chiar expunerea de motive a bugetului: „Când vedem marile rămăşiţe lăsate de impozitul funciar, impozit ce nu atinge decât o avere vădită şi bine constatată, este peste putinţă să nu recunoaştem că numai influenţele locale, dependenţa primarilor şi perceptorilor de alegătorii influenţi (perceptorii emu aleşi de acei cari aveau drept de vot, adică de moşieri) au putut să dea naştere acelor rămăşiţe”. Felul în care erau cheltuite veniturile Statului, arată limpede caracterul net reacţionaral acestuia. şi misiunea lui de avant-post al imperialismului ■ german, în această parte a Europei. Peste 40 .milioane lei erau destinaţi săîntreţină armata şi aparatul „de repre.saiuneinternă”. " . . Bugetul de „construcţiuni publice” nu avea la dispoziţie decât suma de 3 milioane lei. .Această, sumă a fost cheltuită ,pentru construirea unei noui aripe la palatul regal din Bucureşti, pentru a plăti o rămăşiţă din costul lucrărilor făcute în anul precedent la acelaş palat, pentru reparaţiuni pe catedrala Curţii de Argeş, pentru construcţia de penitenciare, etc. Spectacolul, pe care clica stăpinitoare îl oferea tarii, în fiecare an, cu prilejul mascaradei bugetare, i-a inspirat lui M. Eminescu rânduri pline ,de amară, ciune , şi desgust:( „In aparenţă legalitatea cea mai perfectă a domnit. Camerele se convocau regulat la epocile prescrise în constituţiune; mesajele domneşti aşterneau regulat programele diferitelor ministerii — încât s’ar fi crezut că prin acele programe se consacră obligaţiunea reală de a le urma — legile, bugetele, concesiunile se votauşi chiar pentru acte săvârşite fără aprobarea Camerelor, se cerea mai în urmă înregistrarea ca să nu fie lipsită de sancţiunea parlamentară...” „Un lucru lipsea însă... „La actele cele mai importante, atât de caracter economic-financiar, cât şi de caracter politic, lipsea voinţa reală şi sinceră a ţării”. „Tot ce e între ţară şi tron, devine o ficţiune, şi realitate ministeriali”. Patruzeci de ani mai târziu In anul 1906, Guvernul şi camarilă regală au înscenat cu mare fast, sărSe vede aşadar că 1563 de mari moşieri, deţineau mai mult pământ, decât cei peste un milin de ţărani care posedau suprafeţe de pământ până la 10 ha. Despre ţăranii care nu aveau deloc pământ, statistica vremii nu pomeneşte niciun cuvânt. Părerea ţăranilor despre această stare de lucruri, ei şi-au exprimat,cuprinzând marele foc al răscoalei din 1907. Presimţind parcă cele ce aveau să vină, bugetul pe anul financiar 1907— 1908, prevedea un spor apreciabil pentru cheltuelile Ministerului de Interne. Deasemeni, bugetul Ministerului de război a fost încontinuu sporit în anii care au premers răscoala. 1903—1906 41.613.887 lei 1906— 1907 44.549.399 „ 1907— 1908 48.669.400 „ Ceea ce îl neliniştea însă pe Nicolae Xenopol, raportorul bugetului, era mai ales numărul mare de şcoli care, pretindea el ,ar fi existat în ţară. „Nu putem să nu recunoaştem că sacrificiile pe care ţara şi le impune pen- tru învăţământul secundar sunt prea mari. Avem în adevăr 19 licee şi 23 gimnaszi” — ste lamenta Nicolae Xenopol. • Nişte calcule sumare arătau că ţara avea absolută nevoie pe vremea aceea de cel puţin 2000—2500 de învăţători. Sporirea cheltuelilor pentru învăţământ i se părea însă autorului proiectului de buget, absolut inadmisibilă. Bugetul ispăşirii Prezentând bugetul pe exerciţiul 1929, dl. Mihai Popovich ministru de foaaţe la primul guvern nafiorealţărănist, îşi frecă mulţumit mâinile. „Am primit («licitări de mutte instituţii fiflanţi«re”. Dl. ministru a ţinut chiar să precizeze că a primit laude din partea onor. Benque de Paris et des Pays Bas şi Hambros, laxard Brothers şi Higginson din Londra. Mesagii desimpatie i-ar fi putut trirrvît® d-lui Mihai Popovici şi Banca Mendelsohn din Amsterdam şi Banca de credit mixt din Zurich bătorirea a patruzeci de ani de domnie a lui Carol I. Peste gălăgia şi ovaţiunile de comandă, peste osanalele presei şi publicaţiunilor subvenţionate, cifrele seci ale bugetului aruncă însă o lumină necruţătoare asupra bilanţului real, care era falimentar. După patruzeci de ani de domnie a lui Hohenzollern, ţara era complect înfeudată străinătăţii. împrumuturile contractate pentru a acoperi golurile din diferitele bugete anterioare, se ridicau la o cifră uriaşă. Nicolae Xenopol, raportorul bugetului pe exerciţiul financiar 1907—1908, era silit să recunoască că „cea mai mare parte (a datoriei publice n. n.) se află plasată în străinătate. De abia a zecea, cel mult a opta parte din titlurile de rentă se găsesc în ţară”. Plata anuităţilor acestor rente era un balast pentru bugetul Statului. Din cele 252 milioane ale bugetului pe 1907—1908, datoria publică înghiţea 84 milioane. Aceşti bani trebuiau plătiţi creditorilor Statului, care în marea lor majoritate se aflau în străinutate. Iată un tablou sugestiv al rentei de 4*/t şi 5*/t, existentă în ţară şi străinătate. Împrumuturile grevau nu numai bugetul ţării. Ele impuneau ţării politica deţinătorilor de titluri. Penetraţia economică a capitalului german, mergea mână în mână cu politica nefastă de transformare a ţării într’un satelit al Triplei Alianţe. La rândul ei, alianţa cu imperialismul german frâna evoluţia socială a ţării noastre, întărea domnia oligarhiei burghezo-moşiereşti. După patruzeci de ani de domnie a lui Hohenzollern, iată cum era imparţită suprafaţa cultivată de pământ a ţării .(7.768.298 hectare), și Casa Blair din Paris. Intriadevăr, toate aceste „in®tîltutţri fiinan ciare" aveau motive să fie mulțumite de bugetul întocmit de dl. Mihai Popovici. Dl. ministru n'a socotit că ar fi avut nevoie de vreo felicitare din partea messe'.or populare. Dealtfel d-sa nici n’avea motiv să se aştepte la aşa ceva. Dl. ministru era bucuros că obţinuse un mare împrumut în străinătate. Pentru a lăuda această mare faptă a bancherilor străini drl. M. Popovici a găsit accente de un patetism sguduitor: „D-tor, o ţară ere nevoie de credite. Ca să poţi realii» , planuri mari, să poţi Înfăptui idei mai, să poţi face lucruri şi investiţiuni mari, să modernizezi o ţară, să deschizi perspective economice mari, orizonturi largi, ai nevoie de credite”. Generozitatea bănielor occidentale, merita răsplătită aşa cum se cuvenea. Şi intri adevăr, dl. ministru umflându-şi bojocii, declară ca să se audă acolo unde trebue... „de aci înainte orice fel de acţiune a capitalului străin poate fi liberă, alături de capitalul naţional. (Aplauze pe băncile majorităţii)". Ehei, dactor fi putut d. Guţă, ne-ar fi gratificat şi pe noi, contemporanii d-sale, cu o vorbire asemănătoare. Dl. Guţă n-are însă noroc şi pace. In vremea noastră, împrumuturi face Occidentul. Noi ne lipsim, cu mare plăcere, de ele. Dacă cineva indiscret ar fi avut năstruşnica idee să-l întrebe pe d. ministru Popovici cum va plăti taxa împrumuturile făcute de d-sa, răspunsul era gata pregătit. „Aceste credite te vor acoperi cu sumele ce vor rezulta din produsul impruimutului extern făcut de Casa Autonomă a Monopolurilor” — declara sentențios rji. M. P. Cu alte cuvinte C. A. M. făcea un împrumut ca să plătească un alt împrumut, care la rândul lui trebuia să împlinească golurile bugetare. Cum urma să plătească C. A. M.-ul ? Din scumpirea produselor sale, adică din buzunarele contribuabililor. In sfârșit, după încă o serie de alte dedigrafii „programatice", „fratele" Miihai a calidicit să anunţe Camerei că bugetul pe anul 1929 se va ridica la suma de 38.300 milioane lei. Dând citire — în aceiaşi şedinţă, la 27 Februarie 1929 — expunerii de motive, raportorul Comisiei bugetare a arătat că pentru ministerele de război, interne şi justiţie se alocau peste 10 miliarde lei, iar pentru Min. Sănătăţii... 136 milioane lei. Pentru Min. Muncii, Cooperaţiei şi Asigurărilor Sociale acest prim buget al „Statului" ţărănist prevedea, la un loc, 251 milioane lei. Fiecare capitol al bugetului ar merita să fie analizat în parte. Dacă în spatele cifrelor nu se ar ascunde o realitate crudă, dureroasă, ele aravea darul să ne provoace un imens hohot de râs. Să recapitulăm, de pildă, bugetul Ministerului de Război. Pentru drepturile în bani şi materiale ale ofiţerilor, reangajaţilor, funcţionarilor civili, elevilor şi trupei, se aloca un fond de 4.617.657.279 lei. Din acest fond, pentru drepturile celor 32.536 ofiţeri, reangajaţii şi funcţionari civili ai armatei, era prevăzută suma de 3.155.492.399 lei, iar pentru cei 166.280 soldaţi cât număra atunci armata, noastră, suma de 80.149.443 lei. Pentru cei 9150 elevi (evident din familii bune) era (Continuare în pagina l0.a) de I. VALEANI In hectare In procente faţă de total Proprietăţi până la 10 ha 3.319.695 41 între 10 şi 50 ha. 695.953 8 „ între 50 şi 190 ha. 165.456 2 „ peste 100 ha. 3.787.192 47 Acest pământ era stăpânit astfel: Proprietăţile până la 10 ha. erau stăpânite de 1015.302 propr. „ între 50—100 ha. „ „ „ 36.318 „ „ între 100—500 ha „ „ „ 2.608 „ „ peste 500 ha. „ „ 1.563 „ . Berlin Paris România Bruxelles Anvers 790.412.000 lei 462.182.000 „ 157.449.009 „ 8.074.500 „ 7.869.000 „ Blocul occidental — mmm cum es te ... *1 cum par» 3 Populația Berlinului manifestează pentru un Berlin unific*» ei împotriva provoca torilor la război (Dia ..V/dHatré“} PLANIFICAREA INDUSTRIEI IN R.P.R. de ILfiE ZAHARIA A cum 70 d© ani, Friedrich Engel's scria următoarele cuvinte, care devin astăzi. . în Republica noastră Populară, o puternică rea. , li'Ute: „Proletariatul pune mâna pe puterea , politică și transformă, cu ajutorul acestei puteri, mijloace!e de producţi© sociale, care scapă din mâinile burgheziei, în proprietate publică... O producţie socială după un plan dinainte întocmit devine acum posibilă.. .) ! Prin luarea în stăpânir© de către societate a mijloacelor de producţie... a- narhi? din sânul producţiei sociale este , înlocuită printr’o organizare conştientă şi sistematică...” 5) I . Concluziile teoretice generale ale marilorcreatori ai socialismului, ştiinţific — şi în ce priveşte crearea şi desvoltarea societăţii socialiste,— concluzii car© şi-au găsit confirmarea, desvoltarea teoretică şi realizarea practică în primul Stat socialist, U.R.S.S.,prind acum viaţă, se înfăptuiesc şi în ţara noastră, sub conducerea Partidu- I lui marxist-leninist a! clasei muncitoare. „ Trecerea în proprietatea Statului a principalelor mijloace de producţie in- Idustriale, miniere, de transport, a băncilor şi societăţilor de asigurare, au creat nu numai condiţiunile, posibilitatea de trecere la planificarea producţiei şi circulaţiei bunurilor, dar a şi pus această planificare la ordinea zilei în mod foarte acut. Planificarea economiei şi în primul rând planificarea producţiei industriale a ajuns, urgent la ordinea zilei din ur. , mătoarele motive: Mai întâi, fiind(Jcă socialism«!, pe calea căruia păşim, este inseparabil legat de ceea ce denumea Engels „organizarea conştientă şi sistematică” a producţiei, adică de planificare. Socialismul este contrariul capitalismului. Dacă mobilul determinant al economiei capitaliste este profitul, iar goana după profit, lupta pentru profit, nu ţine seama decât de interesele individuale ale exploatatorilor, în dauna intereselor celor ce muncesc. Imobilul determinant al economiei socialiste este bunăstarea populaţiei, ridicarea neîntreruptă a nivelului material şi cultural al oamenilor muncii, prim desvoltarea armonioasă a tuturor forţelor productive. Dacă societatea ca F. Engels, Anti-Dühring, ed. P. C. R. 1946 ,pag. 422. , *) Idem, pag. 419. pitalistic avea ca lege fundamentală contradicţia într© forma socială a producţiei şi aproprierea individuală, contradicţie generatoare de crize — deci anarhia îm producţie, spontaneitatea, societatea socialistă, dimpotrivă, are ca lege fundamentală de desvoltare, coordonarea diferitelor ramuri ale economiei, adică planificarea producţiei şi repartiţiei. Nu se poat© concepe o desvoltare echilibrată, armonioasă, a diverselor compartimente economice, fără existenţa unui plan general economic care, ţinând seama de interdependenţa tuturor elementelor, să le coordoneze într'un tot unitar, pe baza unor directive stabilite în mod ştiinţific. Iată de ce planificarea a devenit nu numai posibilă, dar şi necesară pentru economia noastră, care a pornit pe drumul construirii socialismului• In al doilea rând, construirea socialismului are ca o premiză esenţială existenţa unor puternice forţe productive, a unei industrii desvoltate, capabile să satisfacă cerinţele mereu crescânde ale poporului şi să asigure indepedenţa noastră naţională. Industrializarea Republicii noastre Populare, sarcină importantă şi care nu suferă întârziere, nu poate fi făcută la întâmplare. Ea este determinată în mod conştient şi organizat de Partidul Muncitoresc Român prin directiva de desvoltare a industriei grele, metalurgice şi miniere, a industriei producătoare de maşini, pârghie de ridicare a tuturor celorlalte industrii, de ridicare a agriculturii şi transporturilor. Această directivă a fost dată încă la Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român în 1945. Poate fi aceasta realizată fără o îndreptare a celei mai importante părţi din acumulările socialiste spre investiţii în industria de bază? Desigur că nu. Iată de ce planificarea investiţiilor, planificarea desvoltării industriei a devenit nu numai posibilă, dar şi absolut necesară pentru economia noastră, care a pornit pe drumul socialismului. In al treilea rând, urgenţa planificării derivă şi din condiţiile în care Statul a preluat industriile la naţionalizare. In ce stare am găsit noi industria ţării la 11 iunie 1948, în ce stare am moştenit-o noi de la capitalişti? Am moştenit dela burghezie o industrie anarhic desvoltată din punct de vedere teritorial. Regiuni întregi agricole, constituind o bogată sursă de materii prime, lipsite de fabrici, în timp ce alt© centre, la mari distanţe de bazele, lor de aprovizionare, cu materii prime, puternic industrializate. Aceasta a făcut, ca regiunile neindustrializate , lipsite de proletariat industrial, să rămână înapoiate, atât din punct de vedere economic, cât şi politic şi să nu fie valorificate în mod raţional nici forţa de muncă, nici avuţiile naturale, nici produsele agricole locale. Aceasta a mai determinat o urcare inutilă a preţului de cost al unor mărfuri, prin transporturi la distanţe mari a materiilor prime din acest© regiuni. Am moştenit de la burghezie o puternică disproporţie între diferitele ramuri industriale, iar în cadrul unor ramuri, un desechilibru între industria d© semifabricate şi cea de produse ..finit©. Astfel, capacitatea industriei, siderurgice nu poate acoperi posibilităţile de prelucrare a fontei, oţelului şi laminatelor în toate sectoarele industriei metalurgice.. Im. industria textilă, capacitatea de prelucrare a ţesătoriilor este mult superioară posibilităţii de producţie a filaturilor. Se poate desvolta oare în mod armonios industria, dacă disproporţiile continuă să existe? Poate metalurgia să produci toate maşinile,şi uneltele cerute de industria, transporturile şi agricultura noastră, dacă industria siderurgică nu produce fontă, oţel şi laminate în cantitate suficientă? toate industria textilă să satisfacă nevoile crescânde de ţesături ale populaţiei, dacă filaturile nu produc fir© în cantitate suficientă? »Desigur că nu. Toate acest© disproporţii vor fi lichidate prin mărirea capacităţii de producţie a, industriilor insuficient desvoltate; planul pe 1949 cuprinde măsuri pentru înlăturarea acestor disproporţii. Am moştenit de la burghezi© o industrie acărei, producţie era lipsită de orientarea spre ceea ce este mai util economiei ţării. Industria petroliferă, de pildă, importă utilajul de car©.are nevoie din, străinătate, deşi industria noastră metalurgică ar putea — cu unele complectări . —, răspunde ,unei mari părţi din cerinţele industriei petrollului. Consecinţa acestei situaţii a fost că metalurgia noastră, destul de bine echipată, nu a contribuit, în măsura posibilităţilor sale, la ridicarea sectoarelor economice de ■ primă im- portanţă. ..". Am moştenit de la burghezie ,o in-( austrie, înzestrată cu utilaj de tipuri i foarte variate, ceea ce pe. (leopart© me ' făcea tributari străinătăţii pentru piese, de schimb .și reînoiii, iar pe de altă parte împiedica o standardizare, i — într’o anumită ■ măsură — a pro-' duselor fabricate de acest utHajrr-va-1 mai. _■ :'l -. r. Gradul de. uzură alutilajului indu- » strial moştenit este deasemeni îftfcr’o •anumită măsură avansat, .datorită exploatării , sălbatice a capitaliştilor./ . Am moştenit dela capitalişti o industrie având o administraţie haotică şi în acelaş timp foarte încărcată, care contribuie la scumpirea mărfurilor produse. . , ■ ,. ’ Lichidarea situaţiei grele moştenit© , necesită un. şir de rtrăsurî coftrddnate. Regruparea industriilor, pe, regiuni, a- propriindu-le de sursele , . materii, prime: desvoltarea unor noui ramuri industriale; .concentrarea ..întrflpriiftteri, | lor prin comasare; reorganizarea . producţiei . industriale conform necesităţi-( lor, urgente ale economiei ..noastre; redistribuirea utilajului pe întreprin- ( derri în scopul specializării acestora;. standardizarea producţiei;. schimbarea* sistemului, de salarizare,, introducând : principiul socialist a! retribuţiei , după ‘ cantitatea şi calitatea muncii prestate; simplificarea aparatului administrativ' al industriilor şi introducerea unei contabilităţi normate, etc.,, etc., toate acestea — care converg spre. mărirea producţiei. «şi reducerea preţului’,de cost — constituie tot atâtea trăsături ale planului de.ansamblu, coordonat’, fără de ’ care nu este cu pii.tipţâ să* se rezolve problemele grei© menţio- , mate maisus. Planul. Economie de ’ Stat, pe anul 1949 este. mehit să.ducă , ■ la rezolvarea celor mai urgente pro- ’ bleme . ale industriei. noastre şi‘. să pună bazele desvoltării sale armo- o r ioase. f Realizarea planurilor de producţie ] presupune, în afara elaborării lor ( chibzuite, un efort permanent şi o vi- . gilenţă ascuţită a muncitorilor , şi tehnnicienilor mobilizaţi şi conduşi, de Partidul Muncitoresc Român. Numai prin munca plină de abnegaţie a celor ce muncesc în fabrici, în laboratoare şi pe ogoare, în frunte cu comuniştii, vom putea — realizând şi depăşind planurile — înfăptui cu un ceas mai devreme sarcina măreață de construire a societății socialiste în Republica Populari Română. .