Contemporanul, iulie-decembrie 1949 (Anul 3, nr. 143-169)

1949-07-29 / nr. 147

4 „Presimt revoluţia cum presimt câi­nii cutremurul" — spunea Petőfi prie­tenilor săi, în toamna anului 1847. Poe­tul se căsătorise de curând. Tinerii că­sătoriţi petrecuseră şase săptămâni la castrnul contelui Teleki, unul dintre aristocraţii cu vederi liberale. lată cum este descris Petőfi de gazda sa. De o statură ceva mai mare decât mijlocie, sveti, nici prea voi­nc, nici prea slab, avea miţe ori degajate, pă­rul negru, scurt, pe care ţi-l netezea adesea în timpul discuţiilor, cu dege­tele de la mina dreaptă; o frunte potri­vită ţi între sprâncene — două cuie săpate de gânduri adânci; sprâncenele negre, frumoase şi ochi scânteetori. Când vorbea, ochi­­i străluceau şi când citea versuri sau se înflăcăra îi scăpărau. Ochii, ferestrele sufletului lui de poet, erau podoaba cea mai fru­moasă a feţii sale. Avea nasul puţin acvilin, o gură mică, minimală, dinţi drepţi şi albi; tenul brun-gălbui era pătat de nişte puncte ce semănau cu nişte pistrui. Buzele puţin mai groase decât trebue, schiţau un zâmbet senin, dar mânia, nemulţumirea, batjocura, dispreţul, ura — le dădea o expresie de asprime aproape neplăcută Avea mustăţi subţiri şi rare, un barbişon mai deschis decât părul". Poetul, se mută împreună cu soţia lui la Budapesta într’o locuinţă foarte modestă şi începu să muncească pentru a-ţi câştiga existenţa. Lucra la tra­ducerea lui „Coriolani de Shakespeare “* se pregătea, colaborând cu Vörös­marty și Arany, *) să traducă opera complectă a lui Shakespeare. Insă a­­ceste planuri pe lângă multe altele ră­măseseră pe hârtie. Evenimentele se precipitau. Poetul avea să se transfor­me în conducător politic. încă în 1846 Petőfi strânsese în ju­rul său câţiva tineri, iobagi de origină, şi din nobilimea mijlocie, înfiinţând „Societatea celor Zece". Aceasta socie­tate se numea şi „Tânăra ţingarie" şi avea înscris pe programul ei, din ini­ţiativa poetului, în primul rând, elibe­rarea iobăgimii. In cadrul societăţii se ducea o activitate literară intensă, a! cărei suflet era bine înţeles, Petőfi. Po­litica şi literatura se împleteau strâns. Aceşti tineri din popor nu mai ciocă­neau timid în uşa istoriei, ci bateau în ea cu pumnul. Petöfi punea această întrebare incă din 1845: „Cât va ma dura această groază ? De ce nu mai ţâşniţi şi nu veniţi Comele voi, să răsturnaţi pământul Cu osie cu tot, şi să-l sdrobiţi ! ?" •Mult aşteptata furtună istorică, în­vierea cumplită a mării popoarelor, se apropia. Austria, monarhia habsburgică, baza „sfintei Alianţe", împreună cu întreaga aşa zisa „ordine europeana" care, după prăbuşirea lui Napoleon pă­rea statornicită pe timp de secole, în­cepea să pârâe din încheeturi In 1­823 revoluţia spaniolă îi dăduse o primă lovitură; în 1811, Parisul răsculat gonise Bourboni­, iar Austria, care în 1815 era o putere mare, victorioasă, și ale cărei teritorii se întindeau din nordul câmpiilor ga­­liţiene, prin Cehia şi Moravi­a, până la râu! Po din Italia, devenise veriga cea mai slabă a lanţului beuda! Teroarea împotriva popoarelor subjugate, aresta­rile în massă, persecuţiile politice, sta­tul poliţist al lui Metternich, toate a­­cestea nu ajutau la nimic, Metternich spunea că : „. .marea massă­­a poporului trăieşte în fericire pentru că a rămas neatinsă de spiritul vremii. “ *) Pe lângă Pe Wi cei mai mari poeţi ai epocii. Dar degeaba încerca el să ridice un zid chinezesc în jurul imperiului habsburgic, degeaba interzicea pătrun­derea oricărui fel de carte sau oricărei tipărituri străine ca şi comerţul ambu­lant de cărţi. Austria cea veche era condamnată la moarte. Şi Petőfi a fost primul care pronunţă această sentinţă. Precum pieri Ierusalimul, Pierl-vei şi tu, Austrie. Şi'ntocmai celor din Ierusalim Pribegi prin lume îţi vor fi cezarii. Pribegi şi prigoniţi ! Voi, semizei plini de'ngâmfare, Răsună ora, să fugiţi e timpul, Să nu vă sfarme Ruina tronurilor ce se păbuşesc...*) Pe când parlamentul feudal dela Bra­tislava, pe atunci Poszony delibera Îndelung asupra unor probleme minore, foarte indepărtate de situaţia reală d­in ţară, din cauza slabei recolte din 1847, bântuia foametea. Oraşele erau pline de refugiaţi. Numai judeţul Bihor anunţa că are de întreţinut 81.914 suflete. împăratul sosi, la Bratislava şi deschise desbaterile parlamentului feu­dal — vorbind in limba maghiară. Ari­stocraţia plânse de bucurie, dar Petőfi, necruţător, striga: „Cât va ma ţine pestriţa vorbărie ? De patrie cât veţi pălăvrăgi ? Nu‘n inima sa poartă grija ţării Cel ce-o rosteşte în fiecare zi! „Nu mai există cenzură”I­ ­ată câteva date din calendarul pri­măverii revoluţionare a lui 1848 . 6 Ianuarie — în Italia izbucneşte revoluţia, la Messina­­­te 12 Ianuarie focul răscoalei ajunge la Palermo, ter la 27, la Neapole. La 23 Februarie, la Paris: baricade. Un fragment din jurnalul lui Petőfi: „O, când am auzit că Franţa a devenit republică !„. Eram departe de Budapesta, călătoream in­­tr-un judeţ îndepărtat şi undeva la un han, mi-a năvălit această ştire in inimă, în minte, suflet şi nervi. „Vive te République ! — am strigat şi pe urmă am rămas locului, drept ca o flacără înălţată la cer“. *) Poemul „Austria“, în româneşte de Eugen Jebeteanu. La 11 Martie Petőfi adresează o po­ezie înflăcărată Adunării feudalilor care desbătea la Poszony de luni de zile, revendicările poporului maghiar. „Domnilor! Cei mari şi cei glorioşi! Nu vă mănâncă gâtul ? Vă pregătim o cravată nouă“. La 13 Martie: revo­luţie la Viena. La 14, fierbere la sediul tineretului revoluţionar din Budapesta. In acest sediu, la cafeneaua Pilvax so­seşte ştirea revoluţiei din Viena : Metternich a căzut... poporul ridică baricade... Un om slab, palid, cu ochii înflăcăraţi sare pe o masă : „Uraga­nul revoluţiei tună­te doi paşi de noi ! — glasul sonor al lui Petöfi tuna — Şi noi să şovăim ? Nu ! Noi vom a­­tacal”. Presimţise oare poetul eveni­mentele dela Viena ? De unde ştiuse oare ce avea să însemne acei .Cântec naţional­ pe care ii scrisese in ajun ? Despre toate acestea memoriile sale nu vorbesc nimic. Cert este că acel „Cântec naţional" a devenit In scurt timp imnul revoluţiei. A doua zi, la Martie, tineretul se îndreaptă către tipografia Hackenast pentru a tipări poezia lui Petőfi. După ce ocupă tipografia, se tipăreşte prima operă a presei maghiare eliberate : „Cântecul naţional“. După amiază, în mijlocul unei ploi torenţiale s-a­ orga­nizat o întrunire de massă în faţa Mu­zeului Naţional, unde Petőfi a declamat poezia sa şi a dat citire celor 12 puncte care conţineau revendicările mişcării revoluţionare. Când vestea evenimentelor dela Bu­dapesta ajunse la Bratislava, a­­­ristocraţii, speriaţi, votară intr'o sin­gură zi toate revendicările poporului „Adunarea a desfiinţat Iobăgia — scria Petöfi in jurnalul său. — E foarte bine. Dar ar fi fost şi mai bine dacă ar fi făcut lucrul acesta de mai­ înainte. Atunci nobilimea s-ar fi putut crede generoasă, dar, acum, când a acţionat sub presiunea unei necesităţi inexorabile, din laşitate — acu­m nu mai poate pretinde această calitate.. “ „13 Martie... sunt un martor ocular al acestei zile — scrie Mauriciu Jókai *) *) Mauríciu Jókai, romancier ma­ghiar contemporanul lui Petőfi, — şi trebue să spunem că ceasul, când Petőfi îşi citea în piaţă poezia, înconjurat de mulţimea tineretului triumfător, a fost ceasul de cotitură a istoriei Ungariei. Ziua aceia a fost ziua de renaştere a poporului maghiar. Ziua aceia era o zi de târg. Pe câmpia de la Rákos se adunaseră zeci de mii de ţărani veniţi din toate colţu­rile ţării. La târg, ca de obicei, veni­seră şi micii meseriaşi cu calfele şi uce­nicii lor. Această massă uriaşă de oameni a dominat oraşul timp de trei zile, cât durează un târg de ţară. Când Poporul nostru a denumit-o „ziua lui Petőfi‘‘. Fortăreţele din Buda, căzărmile din Pesta erau înţesate de soldaţi străini. Cele câteva sute de studenţi în frunte cu grupul de tineret al lui Petőfi nu contau nimic ca forţă fizică în faţa acestor forţe militare. Totuşi, ziua de 15 Martie a devenit o zi mare, ziua lui Petőfi. Cum ? s‘a anunţat întrunirea dela Muzeul Na­ţional, ţăranii, ciobanii săraci, miile de păzitori de vite, meşteşugarii, — croi­tori, potcovari, dulgheri, — o massă imensă de oameni s‘a strâns în faţa coloanelor în stil antic ale Muzeului Naţional. Aici, răscolitoarea poezie a lui Petöfi a pus mulţimii întrebarea patetică: „Să fim robi, sau oameni li­beri ? Aceasta-i întrebarea, alegeţi !“. La chemarea unui grup de tineri, mul­ţimea s-a îndreptat apoi spre primărie. Când reprezentanţii puterii imperiale şi-au aruncat ochii pe fereastră, au văzut înaintând prin ploaia de Martie care nu încetase nici o clipă, o massă ameninţătoare de şube şi căci.­i. Şi au acceptat pe Ioc toate revendicările tineretului. Sus, pe înălţimile din Buda se aflau regimentele imperiale, artile­­riştii cu fitilurile aprinse lângă tunurile îndreptate spre Pesta. Dar nimeni nu a îndrăznit să ordone foc. Aşa s‘a transformat Budapesta pen­tru câteva zile dintr’un oraş german, cum era in jurul lui 1848, intri un oraş al ţăraniior, iobagilor, şerbilor şi mese­riaşilor maghiari. Târgul din primăvara anului 1848 s-a terminat cu o sărbă­toare naţională. In vitrinile librăriilor luminate erau expuse portrete de ale lui Petőfi, iar tânărul poet a declamat de nenumărate ori in aceste zile „Cântecul său naţional“. Pe urmă mulţimea uriaşă de ţărani s'a risipit. Zeci de mii de agitatori răspândeau în toată ţara ideile înflăcărate aie revo­luţiei. (Fragament din vola­ntul: Petőfi, poetul domniei poporului?1, care va apare in „Edi­tura de Stat"1), de I. ASZÓDI Al. Petőfi OLGA COPACEANU : La un centru S.M.T., In orele libere „LUPTĂTORUL” din Bacău se stră­­dueşte a redacta săp­tămânal câte o pa­gină literară cu un material variat, din care nu sunt absente niciodată versuri şi proză originale. Scriitori ca Al. G. Trifoi, St. Cazimir, Lucian Mircea, N. Dumbravă, I. Ghera­­sim şi-au făcut uceni­­cia literară la această gazetă, aci au publi­cat întâile lucrări, prin paginile ei, au­­în­ceput a fi cunoscuţi pe încetul, şi , dincolo de fruntariile judeţelor Neamţ şi Bacău, ju­deţe pe care le deser­veşte cu conştiinciozi­­tate ziarul „Luptăto­rul". Efortul gazetei se îndreaptă mereu nu numai către mărirea numărului de colabo­ratori literari, nu nu­mai către descoperi­rea de nouă talente, ci şi către îndrumarea şi orientarea lor. Adesea gazeta publică articole în care se trece în re­vistă activitatea ce­naclului­ local, ori se recenzează versurile şi proza apărute în pa­ginile ei de literatură. Pagina literară din 17 iulie crt. cuprinde - de pildă­ o cronică asu­pra almanahului „Con­struim“ editat de fi­liala U. S. din Piatra Neamţ. Acelaşi pagină cuprinde un foileton cu titlul „Realizări şi defi­cienţe în activitatea ce­naclului literar „N. Băl­­cescu“ din Bacău“. Articolul­ semnat P. Bujor, aminteşte fap­tul că „majoritatea pro­ducţiilor literare ale membrilor­ cenaclului nu tratează teme legate de viaţa oamenilor muncii din fabricile şi satele băcăuane, ci cuprind probleme generale, ne­­localizate“. Autorul articolului a­­rată şi pricinile acestei deficienţe „în faptul că cenaclul nu a luptat cu tărie împotriva creierii temelor din birou, nu a organizat vizite de do­cumentare in Întreprin­deri şi la sate, nu a studiat şi nu a analizat temeinic omul nou care se naşte, omul care construeşte temelii de viaţă nouă“. Ca un fapt pozitiv, autorul articolului sem­nalează sprijinul acor­dat de cenaclu tinerelor talente, amintind că in paginile literare ale ga­­■ zeiei „Luptătorul“ au debutat peste 20 înce­pători. ★ In aceeaşi pagină întâlnim poezia „Că­derea Bastillei“ sem­nată de St. Cazimir. Autorul evocă un , ac­cente puternice Basti­­lia, simbol al absolu­tismului : ,bătrâne turnuri străjuiau tăcute al cetăţuii somn înşelător... In faptul dimineţii ■ ■■.. păreau milte Dar cine mai credea muţenia lor ? Acolo sus, pe muchii crenelate roiesc dragonul... ăsta nu-i semn bun ! Prin ferestruici adânc in zid săpate scot lacom capul gurile de tun !“ Tăcerea înşelătoare a Bastiliei, ascundea clogotul de furie al exploatatorilor: „Cazan uriaş cu smoală clocotită bolborosind vrăjmaş adeseori, stătea acum Bastilia gătită s’asvârle ’n juru-i stropi ucigători“ Clocotul a fost însă neputincios : „A vrut colosul să ridice ghiara dar valul de mânie l-a Înfrânt!“ Poetul actualizează tema, zugrăvind in ultima strofă, lupta ce se dă acum intre Apusul decadent, zgu­duit de propriile sale contradicţii şi lumea viguroasă a socialis­mului care nu cu­noaşte zăgazuri să-i oprească marşul im­petuos : In spre Apus mai dăinuie Bastilii Călăii lumii le zidesc perfid ! Dar niciodată n’or afla sigilii ce drumul înainte 11 Închid !“ Cu toate că genul poeziei aniversare se ştie a fi dificil, tâ­nărul Ştefan Cazi­mir izbuteşte in poe­mul închinat Basti­liei, o realizare valo­roasă ce se distinge tocmai prin realismul evocării istorice, prin intensitatea emoţiei pentru trecutul revo­luţionar. ★ Intr’o pagină lite­rară publicată ulte­rior In „Luptătorul", învăţătorul Nichita Bistriceanu semnează poemul „Fratelui meu ţăran muncitor”. Poe­tul foloseşte cu pre­dilecţie contrastele. In vreme ce ţără­nimii sărace i se de­bita poveşti cu „feri­cirea in cer”, aici pe pământ huzureau nu­mai exploatatorii:­­ „Poveşti cu iad şi rai ţi-au spus destui SH nu ţi-au fost copiii mai sătui" „Craii“ erau altfel numai In basme : „In basme, crai cu paloşele tari Tăiau balaurului capetele toate; Pe tine te mai ustură pe spate Mila acelor regi şi ghinărari“. Iată acum adevă­ratul mobil al super­stiţiilor, descris cu mult humor de poet: „Când, vara, ziua-i mare, luminoasă Şi trebue să ieşi la prăşilă, la coasă, Ba-i Foca, ba-s Rusalii, ba Pălii... Tu necăjitul trebuie să ţii Că-i grindină altfel, ori nu sânt ploi Dar de munceşti chiaburului din sat De clacă, el se jură cum că nu-i păcat". Ultima strofă amin­teşte de Maiakovschi: Poţi să păşeşti cu stângul, apăsat Strigoii cei din urmă pier din sat Striviţi de marşul clasei muncitoare Pe drumul larg şi luminat de soare”. I-am imputa poe­ziei o atitudine prea sentenţioasă. Poetul sfătueşte pe ţărani ca In loc să asculte şoap­tele Înveninate ale chiaburilor să apuce „încetişor către că­min“ . Şi cere acolo un sfat să ţi se deie”. E vorba după cum vedeţi de Căminul Cultural. Intr’un ar­ticol de gazetă, într’o conferinţă, se poate da acest sfat, în for­ma de mai sus (ri­mată sau nu). In poezie insă, tonul a­­cesta sentenţios ii co­boară nivelul la acela al poeziilor cu poante morale, aşa cum ge­neraţiile mai vechi puteau ceti prin căr­ţile de şcoală. 1. In acelaş număr, I. Pricuş publică un fragment din nuvela „Doi tovarăşi”. Tema ruptă din cea­ mai proaspătă actualitate, aceia a verificării membrilor de Partid, aduce in faţa citito­rilor o problemă de o însemnătate deose­­sebită. Bun analist, (deşi cu mijloace sti­listice încă destul de rudimentare) I. Pri­duş zugrăveşte in a­­ceastă nuvelă un du­blu proces de con­ştiinţă : acel al unui membru de partid care a greşit, a căl­cat şi nesocotit mo­rala proletară şi acela al tovarăşului său membru In comisia de verificare. Aşteptăm cu interes publicarea in Între­gime a nuvelei, când vom referi pe larg a­­supra el. Posibilită­ţile creatoare ale lul I. Funduş ne sunt cu­noscute dintr’o nu­velă anterioară : „Cuptorul”, apărută tot in ziarul „Luptă­torul“, unde acest prozator nou a de­butat nu cu mult timp în urmă. Literatura în unele ziare de provincie Nr. 147 A apărut in Editura Particului Muncitoresc Român K. Marx F. Engels—Opere alese vel. I Cuprinde : Prefaţa Institutului Marx-Engels-Lenin de pe lângă C.C. al P.C. (b) al U.R.S.S. K. Marx şi F. Engels : Manifestul Partidului Comunist. K. Marx : Burghezia şi Contrarevoluţia. K. Marx : Muncă salariată şi capital. K. Marx şi F. Engels : Adresa Comitetului Central către Liga Comuniştilor. K. Marx : Luptele de clasă în Franţa. K. Marx : Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte. K. Marx : Guvernarea britanică în Indii. K. Marx : Rezultatele viitoare ale guvernării britanice In Indii. K. Marx : Cuvântare ţinută la aniversarea Gazetei Poporului. K. Marx : Prefaţă la cartea „Contribuţiuni la critica economiei politice”. F. Engels : Karl Ma­rx : Contribuţiuni la critica econo­miei politice. K. Marx : Manifestul constitutiv al Asociaţiei Inter­naţionale a Muncitorilor. K. Marx : Despre Proudhon. K. Marx : Salar, preţ, profit. K. Marx : Prefaţă la prima ediţie germană a volu­mului I din Capitalul. K. Marx : Din post­faţa la a doua ediţie germană a vol. I din Capitalul. K. Marx : Tendinţa istorică a acumulării capitaliste. F. Engels : „Capitalul lui Marx”. F. Engels : Din prefaţa la vol. II din Capitalul. E. Marx : Războiul civil din Franţa. F. Engels : Cu contribuţiuni la problema locuinţelor. F. Engels : Despre autoritate. F. Engels : Prefaţă la „Războiul ţărănesc german”. Indice de persoane şi indice de materii. C. LOEWENDALL: Rectificator

Next