Contemporanul, iulie-decembrie 1949 (Anul 3, nr. 143-169)
1949-07-29 / nr. 147
4 „Presimt revoluţia cum presimt câinii cutremurul" — spunea Petőfi prietenilor săi, în toamna anului 1847. Poetul se căsătorise de curând. Tinerii căsătoriţi petrecuseră şase săptămâni la castrnul contelui Teleki, unul dintre aristocraţii cu vederi liberale. lată cum este descris Petőfi de gazda sa. De o statură ceva mai mare decât mijlocie, sveti, nici prea voinc, nici prea slab, avea miţe ori degajate, părul negru, scurt, pe care ţi-l netezea adesea în timpul discuţiilor, cu degetele de la mina dreaptă; o frunte potrivită ţi între sprâncene — două cuie săpate de gânduri adânci; sprâncenele negre, frumoase şi ochi scânteetori. Când vorbea, ochii străluceau şi când citea versuri sau se înflăcăra îi scăpărau. Ochii, ferestrele sufletului lui de poet, erau podoaba cea mai frumoasă a feţii sale. Avea nasul puţin acvilin, o gură mică, minimală, dinţi drepţi şi albi; tenul brun-gălbui era pătat de nişte puncte ce semănau cu nişte pistrui. Buzele puţin mai groase decât trebue, schiţau un zâmbet senin, dar mânia, nemulţumirea, batjocura, dispreţul, ura — le dădea o expresie de asprime aproape neplăcută Avea mustăţi subţiri şi rare, un barbişon mai deschis decât părul". Poetul, se mută împreună cu soţia lui la Budapesta într’o locuinţă foarte modestă şi începu să muncească pentru a-ţi câştiga existenţa. Lucra la traducerea lui „Coriolani de Shakespeare “* se pregătea, colaborând cu Vörösmarty și Arany, *) să traducă opera complectă a lui Shakespeare. Insă aceste planuri pe lângă multe altele rămăseseră pe hârtie. Evenimentele se precipitau. Poetul avea să se transforme în conducător politic. încă în 1846 Petőfi strânsese în jurul său câţiva tineri, iobagi de origină, şi din nobilimea mijlocie, înfiinţând „Societatea celor Zece". Aceasta societate se numea şi „Tânăra ţingarie" şi avea înscris pe programul ei, din iniţiativa poetului, în primul rând, eliberarea iobăgimii. In cadrul societăţii se ducea o activitate literară intensă, a! cărei suflet era bine înţeles, Petőfi. Politica şi literatura se împleteau strâns. Aceşti tineri din popor nu mai ciocăneau timid în uşa istoriei, ci bateau în ea cu pumnul. Petöfi punea această întrebare incă din 1845: „Cât va ma dura această groază ? De ce nu mai ţâşniţi şi nu veniţi Comele voi, să răsturnaţi pământul Cu osie cu tot, şi să-l sdrobiţi ! ?" •Mult aşteptata furtună istorică, învierea cumplită a mării popoarelor, se apropia. Austria, monarhia habsburgică, baza „sfintei Alianţe", împreună cu întreaga aşa zisa „ordine europeana" care, după prăbuşirea lui Napoleon părea statornicită pe timp de secole, începea să pârâe din încheeturi In 1823 revoluţia spaniolă îi dăduse o primă lovitură; în 1811, Parisul răsculat gonise Bourboni, iar Austria, care în 1815 era o putere mare, victorioasă, și ale cărei teritorii se întindeau din nordul câmpiilor galiţiene, prin Cehia şi Moravia, până la râu! Po din Italia, devenise veriga cea mai slabă a lanţului beuda! Teroarea împotriva popoarelor subjugate, arestarile în massă, persecuţiile politice, statul poliţist al lui Metternich, toate acestea nu ajutau la nimic, Metternich spunea că : „. .marea massăa poporului trăieşte în fericire pentru că a rămas neatinsă de spiritul vremii. “ *) Pe lângă Pe Wi cei mai mari poeţi ai epocii. Dar degeaba încerca el să ridice un zid chinezesc în jurul imperiului habsburgic, degeaba interzicea pătrunderea oricărui fel de carte sau oricărei tipărituri străine ca şi comerţul ambulant de cărţi. Austria cea veche era condamnată la moarte. Şi Petőfi a fost primul care pronunţă această sentinţă. Precum pieri Ierusalimul, Pierl-vei şi tu, Austrie. Şi'ntocmai celor din Ierusalim Pribegi prin lume îţi vor fi cezarii. Pribegi şi prigoniţi ! Voi, semizei plini de'ngâmfare, Răsună ora, să fugiţi e timpul, Să nu vă sfarme Ruina tronurilor ce se păbuşesc...*) Pe când parlamentul feudal dela Bratislava, pe atunci Poszony delibera Îndelung asupra unor probleme minore, foarte indepărtate de situaţia reală din ţară, din cauza slabei recolte din 1847, bântuia foametea. Oraşele erau pline de refugiaţi. Numai judeţul Bihor anunţa că are de întreţinut 81.914 suflete. împăratul sosi, la Bratislava şi deschise desbaterile parlamentului feudal — vorbind in limba maghiară. Aristocraţia plânse de bucurie, dar Petőfi, necruţător, striga: „Cât va ma ţine pestriţa vorbărie ? De patrie cât veţi pălăvrăgi ? Nu‘n inima sa poartă grija ţării Cel ce-o rosteşte în fiecare zi! „Nu mai există cenzură”I ată câteva date din calendarul primăverii revoluţionare a lui 1848 . 6 Ianuarie — în Italia izbucneşte revoluţia, la Messinate 12 Ianuarie focul răscoalei ajunge la Palermo, ter la 27, la Neapole. La 23 Februarie, la Paris: baricade. Un fragment din jurnalul lui Petőfi: „O, când am auzit că Franţa a devenit republică !„. Eram departe de Budapesta, călătoream intr-un judeţ îndepărtat şi undeva la un han, mi-a năvălit această ştire in inimă, în minte, suflet şi nervi. „Vive te République ! — am strigat şi pe urmă am rămas locului, drept ca o flacără înălţată la cer“. *) Poemul „Austria“, în româneşte de Eugen Jebeteanu. La 11 Martie Petőfi adresează o poezie înflăcărată Adunării feudalilor care desbătea la Poszony de luni de zile, revendicările poporului maghiar. „Domnilor! Cei mari şi cei glorioşi! Nu vă mănâncă gâtul ? Vă pregătim o cravată nouă“. La 13 Martie: revoluţie la Viena. La 14, fierbere la sediul tineretului revoluţionar din Budapesta. In acest sediu, la cafeneaua Pilvax soseşte ştirea revoluţiei din Viena : Metternich a căzut... poporul ridică baricade... Un om slab, palid, cu ochii înflăcăraţi sare pe o masă : „Uraganul revoluţiei tunăte doi paşi de noi ! — glasul sonor al lui Petöfi tuna — Şi noi să şovăim ? Nu ! Noi vom atacal”. Presimţise oare poetul evenimentele dela Viena ? De unde ştiuse oare ce avea să însemne acei .Cântec naţional pe care ii scrisese in ajun ? Despre toate acestea memoriile sale nu vorbesc nimic. Cert este că acel „Cântec naţional" a devenit In scurt timp imnul revoluţiei. A doua zi, la Martie, tineretul se îndreaptă către tipografia Hackenast pentru a tipări poezia lui Petőfi. După ce ocupă tipografia, se tipăreşte prima operă a presei maghiare eliberate : „Cântecul naţional“. După amiază, în mijlocul unei ploi torenţiale s-a organizat o întrunire de massă în faţa Muzeului Naţional, unde Petőfi a declamat poezia sa şi a dat citire celor 12 puncte care conţineau revendicările mişcării revoluţionare. Când vestea evenimentelor dela Budapesta ajunse la Bratislava, aristocraţii, speriaţi, votară intr'o singură zi toate revendicările poporului „Adunarea a desfiinţat Iobăgia — scria Petöfi in jurnalul său. — E foarte bine. Dar ar fi fost şi mai bine dacă ar fi făcut lucrul acesta de mai înainte. Atunci nobilimea s-ar fi putut crede generoasă, dar, acum, când a acţionat sub presiunea unei necesităţi inexorabile, din laşitate — acum nu mai poate pretinde această calitate.. “ „13 Martie... sunt un martor ocular al acestei zile — scrie Mauriciu Jókai *) *) Mauríciu Jókai, romancier maghiar contemporanul lui Petőfi, — şi trebue să spunem că ceasul, când Petőfi îşi citea în piaţă poezia, înconjurat de mulţimea tineretului triumfător, a fost ceasul de cotitură a istoriei Ungariei. Ziua aceia a fost ziua de renaştere a poporului maghiar. Ziua aceia era o zi de târg. Pe câmpia de la Rákos se adunaseră zeci de mii de ţărani veniţi din toate colţurile ţării. La târg, ca de obicei, veniseră şi micii meseriaşi cu calfele şi ucenicii lor. Această massă uriaşă de oameni a dominat oraşul timp de trei zile, cât durează un târg de ţară. Când Poporul nostru a denumit-o „ziua lui Petőfi‘‘. Fortăreţele din Buda, căzărmile din Pesta erau înţesate de soldaţi străini. Cele câteva sute de studenţi în frunte cu grupul de tineret al lui Petőfi nu contau nimic ca forţă fizică în faţa acestor forţe militare. Totuşi, ziua de 15 Martie a devenit o zi mare, ziua lui Petőfi. Cum ? s‘a anunţat întrunirea dela Muzeul Naţional, ţăranii, ciobanii săraci, miile de păzitori de vite, meşteşugarii, — croitori, potcovari, dulgheri, — o massă imensă de oameni s‘a strâns în faţa coloanelor în stil antic ale Muzeului Naţional. Aici, răscolitoarea poezie a lui Petöfi a pus mulţimii întrebarea patetică: „Să fim robi, sau oameni liberi ? Aceasta-i întrebarea, alegeţi !“. La chemarea unui grup de tineri, mulţimea s-a îndreptat apoi spre primărie. Când reprezentanţii puterii imperiale şi-au aruncat ochii pe fereastră, au văzut înaintând prin ploaia de Martie care nu încetase nici o clipă, o massă ameninţătoare de şube şi căci.i. Şi au acceptat pe Ioc toate revendicările tineretului. Sus, pe înălţimile din Buda se aflau regimentele imperiale, artileriştii cu fitilurile aprinse lângă tunurile îndreptate spre Pesta. Dar nimeni nu a îndrăznit să ordone foc. Aşa s‘a transformat Budapesta pentru câteva zile dintr’un oraş german, cum era in jurul lui 1848, intri un oraş al ţăraniior, iobagilor, şerbilor şi meseriaşilor maghiari. Târgul din primăvara anului 1848 s-a terminat cu o sărbătoare naţională. In vitrinile librăriilor luminate erau expuse portrete de ale lui Petőfi, iar tânărul poet a declamat de nenumărate ori in aceste zile „Cântecul său naţional“. Pe urmă mulţimea uriaşă de ţărani s'a risipit. Zeci de mii de agitatori răspândeau în toată ţara ideile înflăcărate aie revoluţiei. (Fragament din volantul: Petőfi, poetul domniei poporului?1, care va apare in „Editura de Stat"1), de I. ASZÓDI Al. Petőfi OLGA COPACEANU : La un centru S.M.T., In orele libere „LUPTĂTORUL” din Bacău se strădueşte a redacta săptămânal câte o pagină literară cu un material variat, din care nu sunt absente niciodată versuri şi proză originale. Scriitori ca Al. G. Trifoi, St. Cazimir, Lucian Mircea, N. Dumbravă, I. Gherasim şi-au făcut ucenicia literară la această gazetă, aci au publicat întâile lucrări, prin paginile ei, auînceput a fi cunoscuţi pe încetul, şi , dincolo de fruntariile judeţelor Neamţ şi Bacău, judeţe pe care le deserveşte cu conştiinciozitate ziarul „Luptătorul". Efortul gazetei se îndreaptă mereu nu numai către mărirea numărului de colaboratori literari, nu numai către descoperirea de nouă talente, ci şi către îndrumarea şi orientarea lor. Adesea gazeta publică articole în care se trece în revistă activitatea cenaclului local, ori se recenzează versurile şi proza apărute în paginile ei de literatură. Pagina literară din 17 iulie crt. cuprinde - de pildă o cronică asupra almanahului „Construim“ editat de filiala U. S. din Piatra Neamţ. Acelaşi pagină cuprinde un foileton cu titlul „Realizări şi deficienţe în activitatea cenaclului literar „N. Bălcescu“ din Bacău“. Articolul semnat P. Bujor, aminteşte faptul că „majoritatea producţiilor literare ale membrilor cenaclului nu tratează teme legate de viaţa oamenilor muncii din fabricile şi satele băcăuane, ci cuprind probleme generale, nelocalizate“. Autorul articolului arată şi pricinile acestei deficienţe „în faptul că cenaclul nu a luptat cu tărie împotriva creierii temelor din birou, nu a organizat vizite de documentare in Întreprinderi şi la sate, nu a studiat şi nu a analizat temeinic omul nou care se naşte, omul care construeşte temelii de viaţă nouă“. Ca un fapt pozitiv, autorul articolului semnalează sprijinul acordat de cenaclu tinerelor talente, amintind că in paginile literare ale ga■ zeiei „Luptătorul“ au debutat peste 20 începători. ★ In aceeaşi pagină întâlnim poezia „Căderea Bastillei“ semnată de St. Cazimir. Autorul evocă un , accente puternice Bastilia, simbol al absolutismului : ,bătrâne turnuri străjuiau tăcute al cetăţuii somn înşelător... In faptul dimineţii ■ ■■.. păreau milte Dar cine mai credea muţenia lor ? Acolo sus, pe muchii crenelate roiesc dragonul... ăsta nu-i semn bun ! Prin ferestruici adânc in zid săpate scot lacom capul gurile de tun !“ Tăcerea înşelătoare a Bastiliei, ascundea clogotul de furie al exploatatorilor: „Cazan uriaş cu smoală clocotită bolborosind vrăjmaş adeseori, stătea acum Bastilia gătită s’asvârle ’n juru-i stropi ucigători“ Clocotul a fost însă neputincios : „A vrut colosul să ridice ghiara dar valul de mânie l-a Înfrânt!“ Poetul actualizează tema, zugrăvind in ultima strofă, lupta ce se dă acum intre Apusul decadent, zguduit de propriile sale contradicţii şi lumea viguroasă a socialismului care nu cunoaşte zăgazuri să-i oprească marşul impetuos : In spre Apus mai dăinuie Bastilii Călăii lumii le zidesc perfid ! Dar niciodată n’or afla sigilii ce drumul înainte 11 Închid !“ Cu toate că genul poeziei aniversare se ştie a fi dificil, tânărul Ştefan Cazimir izbuteşte in poemul închinat Bastiliei, o realizare valoroasă ce se distinge tocmai prin realismul evocării istorice, prin intensitatea emoţiei pentru trecutul revoluţionar. ★ Intr’o pagină literară publicată ulterior In „Luptătorul", învăţătorul Nichita Bistriceanu semnează poemul „Fratelui meu ţăran muncitor”. Poetul foloseşte cu predilecţie contrastele. In vreme ce ţărănimii sărace i se debita poveşti cu „fericirea in cer”, aici pe pământ huzureau numai exploatatorii: „Poveşti cu iad şi rai ţi-au spus destui SH nu ţi-au fost copiii mai sătui" „Craii“ erau altfel numai In basme : „In basme, crai cu paloşele tari Tăiau balaurului capetele toate; Pe tine te mai ustură pe spate Mila acelor regi şi ghinărari“. Iată acum adevăratul mobil al superstiţiilor, descris cu mult humor de poet: „Când, vara, ziua-i mare, luminoasă Şi trebue să ieşi la prăşilă, la coasă, Ba-i Foca, ba-s Rusalii, ba Pălii... Tu necăjitul trebuie să ţii Că-i grindină altfel, ori nu sânt ploi Dar de munceşti chiaburului din sat De clacă, el se jură cum că nu-i păcat". Ultima strofă aminteşte de Maiakovschi: Poţi să păşeşti cu stângul, apăsat Strigoii cei din urmă pier din sat Striviţi de marşul clasei muncitoare Pe drumul larg şi luminat de soare”. I-am imputa poeziei o atitudine prea sentenţioasă. Poetul sfătueşte pe ţărani ca In loc să asculte şoaptele Înveninate ale chiaburilor să apuce „încetişor către cămin“ . Şi cere acolo un sfat să ţi se deie”. E vorba după cum vedeţi de Căminul Cultural. Intr’un articol de gazetă, într’o conferinţă, se poate da acest sfat, în forma de mai sus (rimată sau nu). In poezie insă, tonul acesta sentenţios ii coboară nivelul la acela al poeziilor cu poante morale, aşa cum generaţiile mai vechi puteau ceti prin cărţile de şcoală. 1. In acelaş număr, I. Pricuş publică un fragment din nuvela „Doi tovarăşi”. Tema ruptă din cea mai proaspătă actualitate, aceia a verificării membrilor de Partid, aduce in faţa cititorilor o problemă de o însemnătate deosesebită. Bun analist, (deşi cu mijloace stilistice încă destul de rudimentare) I. Priduş zugrăveşte in această nuvelă un dublu proces de conştiinţă : acel al unui membru de partid care a greşit, a călcat şi nesocotit morala proletară şi acela al tovarăşului său membru In comisia de verificare. Aşteptăm cu interes publicarea in Întregime a nuvelei, când vom referi pe larg asupra el. Posibilităţile creatoare ale lul I. Funduş ne sunt cunoscute dintr’o nuvelă anterioară : „Cuptorul”, apărută tot in ziarul „Luptătorul“, unde acest prozator nou a debutat nu cu mult timp în urmă. Literatura în unele ziare de provincie Nr. 147 A apărut in Editura Particului Muncitoresc Român K. Marx F. Engels—Opere alese vel. I Cuprinde : Prefaţa Institutului Marx-Engels-Lenin de pe lângă C.C. al P.C. (b) al U.R.S.S. K. Marx şi F. Engels : Manifestul Partidului Comunist. K. Marx : Burghezia şi Contrarevoluţia. K. Marx : Muncă salariată şi capital. K. Marx şi F. Engels : Adresa Comitetului Central către Liga Comuniştilor. K. Marx : Luptele de clasă în Franţa. K. Marx : Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte. K. Marx : Guvernarea britanică în Indii. K. Marx : Rezultatele viitoare ale guvernării britanice In Indii. K. Marx : Cuvântare ţinută la aniversarea Gazetei Poporului. K. Marx : Prefaţă la cartea „Contribuţiuni la critica economiei politice”. F. Engels : Karl Marx : Contribuţiuni la critica economiei politice. K. Marx : Manifestul constitutiv al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor. K. Marx : Despre Proudhon. K. Marx : Salar, preţ, profit. K. Marx : Prefaţă la prima ediţie germană a volumului I din Capitalul. K. Marx : Din postfaţa la a doua ediţie germană a vol. I din Capitalul. K. Marx : Tendinţa istorică a acumulării capitaliste. F. Engels : „Capitalul lui Marx”. F. Engels : Din prefaţa la vol. II din Capitalul. E. Marx : Războiul civil din Franţa. F. Engels : Cu contribuţiuni la problema locuinţelor. F. Engels : Despre autoritate. F. Engels : Prefaţă la „Războiul ţărănesc german”. Indice de persoane şi indice de materii. C. LOEWENDALL: Rectificator