Contemporanul, iulie-decembrie 1951 (Anul 5, nr. 248-273)
1951-07-06 / nr. 248
2 Cultura sovietica — ajutor nepreţuit pentru intelectualitatea noastră de prof. ILIE ItOUFIGULESCU Membru în Consiliul General A.R.L.U.S. Arătând că majoritatea covârşitoare a vechii intelectualităţi din ţările de democraţie populară a trecut cu hotărire de partea puterii populare, ziarul ,,Pentru Pace Trainică, pentru Democraţie Populară“, sublinia în articolul de fond „Noua intelectualitate din ţările de democraţie populară”, că această situare masivă a cărturarilor pe poziţii înaintate se datoreşte in mare măsură şi faptului că intelectualii au avut în faţa lor exemplul şi experienţa marii culturi sovietice. Intr’adevăr, având prilejul să cunoască Îndeaproape uriaşele cuceriri dobândite de intelectualitatea sovietică în toate ramurile ştiinţei şi artei, Intelectualii din ţările de democraţie populară, intelectualii din ţara noastră, au înţeles limpede că pentru adevărata cultură nu poate exista decât o singură cale de desvoltare — aceea pe făgaşul căreia cultura sovietică a înregistrat măreţele ei succese. Cu un deceniu înainte de 23 August 1944, Asociaţia Amicii U.R.S.S. înfiinţata din iniţiativa Partidului Comunist din România şi care a militat activ pentru prietenia cu U.R.S.S., a educat intelectualitatea legată de popor in spiritul dragostei faţă de cultura sovietică, a îndrumat intelectualitatea noastră pe drumul desvoltării tradiţiilor progresiste ale culturii noastre. îndată după eliberarea noastră, A.R. L.U.S.-ul popularizând cultura sovietică, deschizând intelectualităţii noastre orizonturile largi ale ştiinţei şi artei sovietice, a adus o contribuţie de seamă în procesul transformării vechilor Intelectuali, ajutându-i să păşească alături de popor, să se situeze pe poziţiile de lupta ale clasei muncitoare. In acest sens, o realizare importantă a fost, la sfârşitul anului trecut, înfiinţarea unei secţii noi — „Cultură, Artă, Ştiinţă”, — în cadrul Consiliului General A.R.L.U.S. Această secţie îşi propunea să facă cunoscute în massele largi ale intelectualităţii realizările cele mai noi ale U.R.S.S. în domeniul ştiinţei şi artei, în domeniul culturii, înarmând pe intelectualii noştri cu cunoaşterea drumului istoric străbătut de cultura sovietică, arătându-le aspectele complexe ale trecerii de la capitalism la socialism, problemele şi uriaşele succese ale construirii comunismului. Munca dusă de această nouă secţie a A.R.L.U.S.-ului este deosebit de variată. Au avut loc zeci de conferinţe, care s-au ocupat de opera marilor gânditori democraţi-revoluţionari ruşi Herţen şi Bielinschi ca şi de problema „hozrasciotului" în întreprinderi, de moştenirea marelui pedagog Macarenco ca şi de dreptul penal şi civil sovietic, etc. In domeniul activităţii în rândurile oamenilor de ştiinţă, conlucrarea cu Institutul de Studii Româno-Sovietic, a dat rezultate temeinice. Secţia a colaborat cu diversele Uniuni de artişti şi scriitori, ca şi cu Asociaţiile ştiinţifice din ţara noastră, iniţiindu-se diferite manifestări. Astfel, împreună cu Uniunea Scriitorilor din R.P.R. s’a organizat un symposion, în care au fost desbătute problemele ridicate de cea de a doua consfătuire unională a tinerilor scriitori sovietici, consfătuire care constitue un tezaur de învăţăminte pentru desvoltarea nouii noastre literaturi. (Cuvântările şi discuţiile de la consfătuirea unională vor apare în curând într’o broşură în editura „Cartea Rusă“). Tot în colaborare cu Uniunea Scriitorilor (din R. P. R., A.R.L.U.S. a contribuit la organizarea comemorării a 15 ani de la moartea intereetorului realismului socialist, Gorki. Cu acest prilej s'a deschis o expoziţie, sau a ţinut conferinţe centrale în diverse cercuri, popularizându-se adânc în masse opera genialului scriitor revoluţionar. In colaborare cu „Societatea ştiinţelor medicale”, cu A.S.I.T.-ul (Asociaţia ştiinţifică a inginerilor şi tehnicienilor cu Societatea de ştiinţe agricole „I. V. Miciurin”, au fost organizate variate manifestări, conferinţe, symposioane, dări de seamă. Deosebit pe importantă pentru consolidarea legăturilor dintre oamenii de ştiinţă şi artă din Uniunea Sovietică şi cei din Patria noastră este cunoaşterea reciprocă. Prin intermediul Secţiei „Cultură, Artă şi Ştiinţă” ajutată de V.O.R.S., s-a adus o contribuţie importantă în această direcţie. Materialul V.O.R.S. (Asociaţia Unională pentru legăturile culturale cu străinătatea) a sosit cu promptitudine şi difuzat de Secţie, a fost de mare folos diverşilor oameni de Cultură de la noi. Astfel, atunci când Teatrul Armatei a avut nevoie de material pentru punerea în scenă a operei lui Cornelciuc „Crângul de călini”, A.R.L.U.S.-ul a obţinut prin V.O.R.S., în timpul necesar, o expoziţie de fotografii ilustrând punerea în scenă a spectacolului în U.R.S.S., articole scrise de specialişti sovietici şi chiar carte de regie. Tot aşa, la cererea Muzeului de Istorie din Sibiu, s'a primit din Uniunea Sovietică o serie de piese. Şi pilde din acestea s’ar putea aduce foarte multe. Prin trimiterea, tot prin Intermediul V.O.R.S.-lui, a diverselor opere apărute la noi, a unor articole din R. P. R. asupra diferitelor probleme de desvoltare a culturii noastre, oamenii sovietici au putut să ne cunoască mai îndeaproape. In acelaş timp, noi am primit un ajutor însemnat prin aprecierile făcute în presa sovietică sau de către oamenii de artă şi de ştiinţă sovietică care ne-au vizitat ţara, asupra progreselor înregistrate de noi pe plan cultural. Mai cu seamă în cursul „Lunii Prieteniei Româno-Sovietice”, manifestare devenită tradiţională, a dragostei şi recunoştinţei poporului nostru faţă de U.R.S.S., ajutorul primit pe această cale este deosebit de important. Anul trecut , în cursul unor întâlniri, care au permis reprezentanţilor intelectualităţii noastre să cunoască nemijlocit roadele culturii sovietice, — savanţii Bâkov şi Gluscenko, istoricul Evgrafov, scriitorul Fedin, emeritul om de teatru Markov, ne-au împărtăşit din minunata lor experienţă. Vizita Acad. Bâkov la Institutul de Fiziologie „I. P. Pavlov“, a prof. Gluscenko la unităţile I.C.A.R.-ului, a prof. Evgrafov la catedrele de ştiinţe sociale ale şcolilor superioare, a lui Constantin Fedin şi P. Markov la Uniunea Scriitorilor, au însemnat pentru oamenii noştri de artă şi ştiinţă prilejuri de îmbogăţire a perspectivelor lor de desvoltare pe drumul culturii socialiste. Acelaş lucru trebue spus despre organizarea „Zilelor medicale sovietice” în cadrul cărora o delegaţie în frunte cu Tihon Boldârev, ministrul adjunct al Sănătăţii din U.R.S.S. a sosit în ţara noastră. Vizitele lui Boldârev la Institutele Medico-Farmaceutice din Bucureşti, Tg. Mureş, Iaşi, la Institutul Pasteur din Cluj, conferinţele ţinute de acest eminent om de ştiinţă cu privire la învăţătura pavloviană, la progresele microbiologic sovietice, ş.a., au adus o însemnată contribuţie îndreptării medicinii noastre pe făgaşul celei mai înaintate ştiinţe din lume, ştiinţa sovietică. Recenta prezenţă în patria noastră a criticului de artă Martînov a constituit un ajutor direct adus artei noastre în desvoltarea ei pe drumul realismului socialist. Deosebit de importante sunt şi călătoriile diverselor categorii de intelectuali din ţara noastră în Uniunea Sovietică. Scriitori, artişti plastici, tehnicieni, agrobiologi ş.a. au vizitat Ţara Socialismului victorios întorcându-se înarmaţi cu o bogată experienţă. Prin intermediul ARLUS- ului, în conferinţe, symposioane, dări de seamă, ei au împărtăşit cunoştinţele câştigate, le-au popularizat în rândul masselor din ţara noastră. Organul ARLUS-ului, „Veac Nou", duce o susţinută muncă de popularizare a culturii sovietice. In „Veac Nou“ apar o serie de articole privind probleme de artă, literatură, ştiinţă, prin care intelectualitatea noastră este ţinută la curent cu activitatea din aceste domenii a oamenilor de artă şi cultură sovietici. In general revista se bucură de popularitate în rândul Intelectualilor. O activitate foarte importantă desfacşoară ARLUS-ul prin Intermediul Editurii „Cartea Rusă“. Publicarea unor volume de critică artistică şi literară cum sunt: „Viaţa mea în artă“, de C. S. Stanislavschi, „Studii de critică literară“ de V. Vorovschi, ,,L. Tolstoi în critica rusă“, „Lenin şi problemele literaturii ruse" de Mellah, publicarea operelor democraţilor revoluţionari Bielinski, Cemâşevschi, Dobroliubov, Pisarev, etc. are o mare însemnătate pentru lămurirea problemelor care-i preocupă pe scriitorii, criticii şi artiştii din ţara noastră. O carte ca „Din Istoria construirii culturii socialiste“ de Simonov, poate fi un îndreptar de preţ pentru activiştii de pe frontul cultural din ţara noastră. Prin bogatul ei conţinut de idei, prin înaltul exemplu pe care-l oferă eroii ei, beletristica sovietică are o înrâurire profundă asupra conştiinţei intelectualilor noştri pe care-i ajută să se elibereze mai repede de rămăşiţele ideologiei burgheze, să devină adevăraţi intelectuali puşi în slujba poporului, însufleţiţi de măreţele idei ale comunismului. De o foarte mare importanţă pentru desvoltarea posibilităţilor creatoare în spirit nou a intelectualităţii noastre este cunoaşterea limbii ruse, limba în care s’au publicat operele genialilor corifei ai ştiinţei, Lenin şi Stalin. Şi în această direcţie ARLUS-ul şi-a adus contribuţia, ducând o muncă susţinută pentru îmbunătăţirea mijloacelor de predare a limbii ruse în ţara noastră, pentru însuşirea de către profesorii de limba rusă a unei metodologii ştiinţifice. Dacă a înregistrat până acum succese însemnate, munca ARLUS-ului în rândurile intelectualilor prezintă însă şi o serie de slăbiciuni, care trebuesc scoase la lumină, pentru a putea fi înlăturate. ARLUS-ul a desfăşurat o anumită activitate în unităţile de producţie unde se formează astăzi noi cadre de intelectuali ridicaţi din rândurile muncitorimii. Această acţiune, ca şi în general munca printre intelectuali s’a rezumat mai cu seamă la Capitală şi la centrele universitare mari, necuprinzând încă întreaga ţară. Pe de altă parte, ARLUS-ul şi-a îndreptat atenţia mai cu seamă în direcţia vârfurilor intelectualităţii, neizbutind încă să mobilizeze în jurul acţiunii de popularizare şi însuşire a ştiinţei şi culturii sovietice massa largă a intelectualilor din ţara noastră. Exemple bune — cum a fost aniversarea a 175 ani de la înfiinţarea Teatrului Mare din U.R.S.S., care a preocupat cele mai largi pături de scriitori şi artişti din ţara noastră sau organizarea, în colaborare cu direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti, a unor cercuri „Stanislavschi", care au cuprins toate unităţile de muncă ale acestui important colectiv artistic şi care au început să se extindă şi la celelalte teatre din Bucureşti şi provincie — nu au fost încă în destulă măsură extinse şi la alte ramuri de activitate. Preocupându-se de prezentarea actualităţii sovietice, ARLUS-ul nu reuşeşte totuşi să oglindească întotdeauna destul de prompt, de viu, de complet, realizările ştiinţei, literaturii şi artei sovietice în desvoltarea lor impetuoasă. Trebue remarcat de asemenea că de multe ori calitatea acţiunilor, duse de ARLUS pentru popularizarea ştiinţei, artei şi literaturii sovietice, nu este la înălţimea problemelor ridicate, nu valorifică toate posibilităţile noastre în însemnata sarcină de transmitere a bogăţiei culturii sovietice. Nu întotdeauna sunt întrebuinţate cele mai competente persoane din rândul intelectualităţii noastre, care ar putea să susţină cu succes diferite acţiuni organizate de ARLUS. De asemenea, nu se utilizează în suficientă măsură pentru documentare o serie întreagă de materiale existente în „Analele Româno-Sovietice“ şi în „Probleme de literatură şi artă“. Nu sunt folosite suficient bogata bibliotecă muzicală a ARLUS-ului, fişierul bibliografic al Bibliotecii teatrale ARLUS ş.a. Organizând temeinic munca organizaţiilor sale din fiecare centru regional, raional, din fiecare cerc, astfel încât în raza lor de acţiune să fie cuprinsă întreaga masă a intelectualităţii, de la academicieni, profesori şi conferenţiari universitari, până la agronomii din S.M.T.-uri şi învăţătorii din cele mai îndepărtate cătune ale ţării, sporind lupta pentru o înaltă calitate a manifestărilor şi pentru o mare operativitate în difuzarea şi popularizarea actualităţii culturale sovietice, descoperind în acest scop forme noi, variate, atrăgătoare, ARLUS-ul va izbuti să înlăture lipsurile din munca sa, să desvolte mai departe succesele obţinute până acum. In marea acţiune întreprinsă de Partidul Muncitoresc Român pentru făurirea unei noi intelectualităţi în ţara noastră, a unei intelectualităţi înarmate cu ideologia marxist-leninistă, a unei intelectualităţi combative în lupta împotriva cosmopolitismului reacţionar, a ideologiei burgheze duşmănoase, a duşmanilor păcii şi socialismului, în lupta pentru o viaţă liberă şi fericită, noi trebue să urmăm marele exemplu al U.R.S.S. care a realizat pe acest tărîm succese minunate. In această muncă ARLUS-ul trebue, și are posibilitatea, de a da o contribuţie din cele mai importante. Sesiunea Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. închinată învăţăturii lui Pavlov a dat un nou avânt şi desvoltării ştiinţei Patriei noastre. In multe din facultăţile învăţământului nostru superior, în institutele de cercetări ştiinţifice, în numeroase reviste şi publicaţii, au început să fie răspândite ideile înaintate ale lui Pavlov şi ale continuatorilor săi. Un eveniment de seamă în viaţa noastră ştiinţifică îl constitue apariţia „Operelor alese" ale lui I. P. Pavlov, (vol. II, Editura Academiei R. P. R.). Acest volum cuprinde unele dintre cele mai importante lucrări ale lui Pavlov, din diferite etape ale activităţii sale, privitoare la problemele fiziologiei activităţii nervoase superioare. Faptul că lucrările din acest volum îmbrăţişează o perioadă de muncă creatoare de peste trei decenii ne oferă posibilitatea să parcurgem însuşi drumul nedefrişat pe care s’a avântat gândirea lui Pavlov, să urmărim felul cum au evoluat cercetările sale variate şi complexe, să aprofundam învăţătura sa aşa cum ea a crescut şi s'a precizat în decursul unei activităţi neîntrerupte de zeci de ani. Prin reflexul condiţionat, Pavlov a descoperit nu numai fenomenul de bază al activităţii nervoase superioare, dar şi metoda principală de studiere a acestei activităţi. Preflexul condiţionat a deschis pentru prima oară posibilitatea studierii unui creer normal, fără intervenţii chirurgicale sau leziuni, a unui creer care funcţionează in totalitatea sa. Reflexul condiţionat ne arată că în permanenţă pe creer, ca într’o centrală telefonică, se stabilesc anumite legături noi şi se întrerup anumite legături vechi. In afară de mecanismul stabilirii legăturilor temporare, activitatea creerului cunoaşte şi mecanismul analizatorilor, adică funcţia de analiză a emisferelor cerebrale, de diferenţiere a diferitelor însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor din realitate. Analizatorii sunt compuşi din aparatele periferice, receptoare, ale organelor de simţ, caile nervoase aferente şi celulele corespunzătoare din emisferele cerebrale. Cele două procese fundamentale ale scoarţei cerebrale, excitaţia şi inhibiţia, deşi sunt opuse, apar şi se desvoltă într-o unitate indisolubilă, se influenţează reciproc. Această interdependenţă se realizează pe baza legii fundamentale stabilite de Pavlov , legea Inducţiei reciproce. Legile activităţii nervoase superioare descoperite de Pavlov ne dau un tablou complex al activităţii creerului. Dinamica corticală reprezintă o înlănţuire continuă de procese de excitaţie şi inhibiţie de diferite intensităţi, formarea şi stingerea neîntreruptă a unor focare de excitaţie şi inhibiţie în scoarţă, care sunt în legătură cu schimbările produse în lumea exterioară şi în interiorul organismului. Dar mai mult, faptul că condiţiile mediului, ambianţa, rămâne un anumit timp aceeaş sau se repetă, determină o fixare pe scoarţa cerebrală a distribuţiei stărilor de excitaţie şi inhibiţie, o sistematizare a acestor stări apărute într-o anumită perioadă, determină ceea ce Pavlov a numit un stereotip dinamic. La un fir roşu străbate prin lucrările din acest volum, preocuparea lui Pavlov de a rezolva probleme de importanţă vitală pentru om — „realizare supremă a naturii, întruchiparea supremă a resurselor ei nelimitate”. Deşi Pavlov a studiat mare parte din viaţa sa în mod experimental, pe animale, el a avut în permanenţă drept scop să ajungă la astfel de rezultate care să ajute viaţa omului, care să ne dea posibilitatea să înţelegem în mod ştiinţific, materialist, viaţa psihică a omului. Defăimătorii învăţăturii lui Pavlov au încercat să denatureze ideile care, prezentându-l ca un „mecanicist“, care ar fi negat viaţa psihică subiectivă, ar fi redus psihicul la fiziologie, ar fi biologizat omul, aplicându-i mecanic rezultatele obţinute pe animale. Dar înseşi lucrările lui Pavlov infirmă fără putinţă de tăgadă aceste teze. Pavlov a fost un inamic neîmpăcat al psihologiei idealiste, al interpretării animiste a vieţii psihice. Dar el nu numai că recunoştea necesitatea psihologiei, dar şi vedea în cercetarea obiectivă a problemelor de fiziologie primul pas pentru înţelegerea ştiinţifică, a vieţii psihice a omului. Pavlov a militat tocmai pentru desvoltarea unei psihologii ştiinţifice, pentru unirea fiziologiei cu psihologia; mare parte din „reuniunile de Miercuri“ el le-a consacrat — cum îi plăcea să se exprime — aranjării căsătoriei dintre fiziologie şi psihologie. Pavlov a şi realizat primul act al acestei căsătorii: în reflexul condiţionat el a descoperit un astfel de fenomen care reprezintă o punte între fiziologie şi psihic, un fenomen la care întrezărim în acelaş timp un aspect fiziologic şi altul psihic- Ceea ce din punct de vedere fiziologic este legătura temporară dintre doi centri nervoşi ai creerului, corespunzător excitaţiei provocate de doi stimuli exteriori, dii punct de vedere psihic este oglindirea subiectivă a legăturii existente între două obiecte sau fenomene ale lumii obiective. Descoperirile lui Pavlov deschid calea studiului materialist al unităţii dintre fiziologic şi psihic, dintre obiectiv şi subiectiv. O însemnătate uriaşă pentru aprofundarea acestei probleme o are învăţătura lui Pavlov despre cel de al doilea sistem de semnalizare. Această învăţătură dovedeşte tocmai faptul că Pavlov n’a redus în mod mecanicist pe om la animal, că el a arătat că numai la om apare cel de al doilea sistem de semnalizare, adică acea activitate reflex condiţionată în legătură cu cuvintele unei anumite limbi. La om şi cuvântul reprezintă un excitant condiţional. Obiectele şi fenomenele, acţionând asupra simţurilor şi oglindindu-se în senzaţiile, percepţiile şi reprezentările noastre, determină reflexe condiţionate; acestea reprezintă primul sistem de semnalizare a realităţii. Cuvintele, care semnifică obiectele sau fenomenele respective, determină deasemeni reflexe condiţionate, înlocuind acţiunea directă a acestor obiecte sau fenomene ; cuvintele reprezintă de aceea semnale ale semnalelor — al doilea sistem de semnalizare. Geniala icdee a lui Pavlov cu privire la cel de al doilea sistem de semnalizare scoate în evidenţă rolul limbii în apariţia şi desvoltarea gândirii, a conştiinţei omeneşti. Se ştie că încă Engels considera limba drept un factor esenţial al transformării maimuţiii în om în procesul muncii. In lucrarea sa : „Marxismul şi problemele lingvisticii” tovarăşul Stalin arată: „In Istoria omenirii, limba sonoră este una din forţele care au ajutat pe oameni să se desprindă din lumea animală, să se unească în societăţi, să-şi desvolte gândirea, să organizeze producţia socială, să lupte cu succes cu forţele naturii şi să ajungă la progresul pe care îl avem în prezent” (Ed. P.M.R., pag. 48). Activitatea reflex condiţionată a emisferelor cerebrale în legătură cu al doilea sistem de semnalizare ne explică posibilitatea creerului omenesc de a oglindi în mod complex şi profund realitatea, de a reflecta experienţa anterioară şi de a prevedea desvoltarea viitoare a realităţii, de a reflecta însuşirile esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor realităţii, sub forma noţiunilor şi judecăţilor, de a orienta omul în acţiunile sale conştiente de transformare a realităţii. Cercetările profesorului Ivanov-Smolenski, care reprezintă o continuare creatoare a învăţăturii lui Pavlov arată cum, pe măsura evoluţiei vârstei copilului, ceea ce se petrece în primul sistem de semnalizare, experienţa directă, îşi găseşte o oglindire tot mai complectă şi mai precisă, în al doilea sistem,devine tot mai accesibil formulării verbale şi înţelegerii conştiente. învăţătura lui Pavlov şi a continuatorilor săi scoate astfel în evidenţă rolul celui de al doilea sistem de semnalizare ca bază fiziologică a conştiinţei omului, dovedeşte pe bază experimentală Justeţea tezei enunţată de Marx şi Engels în „Ideologia germană”: „Limba aceasta este conştiinţa în acţiune”. O însemnătate uriaşă are teoria lui Pavlov asupra tipurilor de sistem nervos. Cercetând, reflexele condiţionate în condiţii extrem de variate, Pavlov şi colaboratorii săi au constatat treptat diversitatea sistemelor nervoase la diferiţi câini. Stabilind trei criterii fundamentale pentru clasificarea sistemelor nervoase — energia (intensitatea) proceselor de excitaţie şi inhibiţie, echilibrul dintre ele şi mobilitatea lor — Pavlov a ajuns la evidenţierea în practică a patru tipuri de sistem nervos, care reprezintă baza fiziologică a tipurilor de temperament. In directă legătură cu tipologia sistemului nervos s’a desvoltat şi învăţătura lui Pavlov asupra nevrozelor şi psihozelor. Studiind nevrozele experimentale obţinute în laborator şi metodele de vindecare a lor, Pavlov şi colaboratorii săi au urmărit să aplice „cu precauţiune” datele obţinute pe animale la om, să studieze bolile nervoase şi psihice în clinică. Orientarea activităţii sale în acest domeniu, în special în ultima perioadă a vieţii, arată limpede că Pavlov concepea chiar cele mai teoretice cercetări ca având importanţă în măsura în care duc la rezultate practice, la mijloace de uşurare a vieţii omului în adevăr, pe baza teoriei sale, Pavlov şi colaboratorii săi au ajuns la descoperirea unor metode terapeutice noi, de mare însemnătate. Studierea felului cum unele mijloace farmacologice, bromul şi cofeina, acţionează asupra inhibiţiei şi excitaţiei şi stabilirea rolului dozelor în raport cu tipul de sistem nervos, descoperirea terapeuticii prin somn — au deschis căi noi în psihiatrie și în general în medicină; astfel, în zilele noastre un număr tot mai mare de boli — ca maladia ulceroasă și hipertensiunea — au început să fie vindecate prin somn. ■ÂT Ideile lui Pavlov cuprinse în acest volum sunt de mare însemnătate pentru oamenii de ştiinţă de diferite specialităţi. Pentru biologie, în general, pentru fiziologie în special, învăţătura lui Pavlov confirmă şi îmbogăţeşte tezele fundamentale ale micturinismului în domeniul cel mai important al vieţii, cel al relaţiilor dintre organismul animalelor superioare şi mediu, dintre om şi mediu. In cazul omului, creerul este acel organ care face posibil ca aceste relaţii cu mediul să fie autoreglate, să fie perfecţionate continuu. Pavlov a arătat deasemeni că modificările sistemului nervos central dobândite sub influenţa mediului pot fi transmise ereditar, că probabil chiar reflexele înnăscute au fost anterior reflexe condiţionate. Pavlov nu numai că a creat în domeniul fiziologiei cel mai important capitol, cel referitor la activitatea nervoasă superioară, dar, dat fiind rolul diriguitor al creerului în toate funcţiunile interne ale organismului, niciun capitol al fiziologiei nu poate fi studiat decât pe baza învăţăturii lui Pavlov. Aceasta e valabil şi pentru toate ramurile medicinii curative şi preventive, care nu pot progresa decât pe baza cunoaşterii mecanismului organismului uman, învăţătura lui Pavlov are o însemnătate uriaşă pentru psihologie şi pedagogie. Ea nu numai că deschide calea interpretării materialiste a tuturor proceselor psihice, dar ne şi arată posibilitatea transformării lor în sensul dorit, a educării lor. Tocmai marea plasticitate a emisferelor cerebrale, ca însuşire fundamentală a creerului omului, determină această posibilitate, face ca însăşi particularităţile ereditare ale sistemului nervos să aibe în general o însemnătate secundară în raport cu Influenţa condiţiilor istorico-sociale, cu influenţa educaţiei, învăţătura lui Pavlov are o însemnătate deosebită pentru filosofie. Descoperirile lui Pavlov întăresc odată mai mult, prin fapte, experimental, teza materialismului dialectic în problema supremă a filosofiei, cea a raportului dintre materie şi psihic,dintre creer şi gândire. Învăţătura lui Pavlov reprezintă o armă ascuţită în lupta împotriva „filosofiei fără creer”, cum numea Lenin idealismul, însăşi descoperirea reflexului condiţionat, cum arăta Pavlov, a întâmpinat duşmănia idealiştilor de toate nuanţele. Sherrington îi declara încă cu mulţi ani înainte lui Pavlov că reflexele condiţionate nu vor avea succes în Anglia „deoarece ele miros a materialism” (pag. 201). De atunci Sherrington şi-a pus tot mai mult „cercetările” sale în solda trusturilor imperialiste. In ultima sa carte, apărută în 1942, „Omul şi natura sa”, „fiziologul” Sherrington arată că mecanismele complexe ale activităţii cerebrale sunt puse în acţiune de un „principiu psihic" care există în afara creerului, iar cunoaşterea legilor creerului nu este o problemă a ştiinţei ci a... teologiei. Aceste „principii” ale fiziologiei burgheze fac astăzi parte intrinsecă din arsenalul propagandei imperialiste de pregătire a unui nou război mondial. La timpul său, Pavlov a numit aceste „principii de fiziologie” ale lui Sherrington „barbare“. Prin descoperirile sale, prin interpretarea ştiinţifică pe care a dat-o nevrozelor şi psihozelor, viselor, hipnozei şi somnului (somnul reprezentând o inhibiţie totală a emisferelor cerebrale), Pavlov a dat lovituri nimicitoare idealismului, care consideră aceste fenomene ca manifestări oculte şi le exploatează ca un izvor de misticism. Studiind lucrările lui Pavlov nu-ţi poţi stăpâni admiraţia pentru bogăţia şi fecunditatea ideilor sale, devii tot mai avid să cunoşti întreaga sa operă şi măreţele realizări ale ştiinţei sovietice care o continuă şi o desvoltă. Căci oamenii de ştiinţă sovietici desvoltă pe dimensiuni uriaşe învăţătura lui I. P. Pavlov în condiţiile făuririi acelei lumi în care creerul omului — al omului eliberat definitiv de exploatare şi de forţele tainice ale naturii — devine cu adevărat stăpânul lumii înconjurătoare şi al naturii sale proprii. v. Ion M. Bălănescu / I. P. PAVLOV: „Opere alese“ (volumul II) Al. Moghioroş: Partidul, făuritorul şi călăuzitorul organizaţiei comuniste de tineret. Ed. Tineretului, 22 pag. lei 5. *** Partidul bolşevic în lupta pentru refacerea şi desvoltarea economiei naţionale a U.R.S.S. în perioada de după război. Ed. P.M.R., pag. 144, 30 lei. Wilhem Plock: La a 5-a aniversare a întemeierii Partidului Socialist Unit din Germania. Ed. P.M.R., 14 pag. lei 6. Ernő Gero : Rezultatele primului an al Planului Cincinal şi sarcinile viitoare In domeniul construcţiei socialiste în economia naţională. Ed. P. M. R., pag. 60, lei 20. C. Ostroviţianov: Cu privire la problema mărfii în economia sovietică. Ed. P.M.R., pag. 24, lei G. G. Sorochin : Organizarea muncii de întocmire şi de realizare a planului economic. Ed. P.M.R., pag. 27, lei G. M. Garcuşenco: Cum trebue să fie pregătite şi ţinute lecţiile la şcoala politică. Ed. P.M.R., pag. 62, lei 8. ★ Mihail Eminescu: Poezii. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. (Biblioteca pentru toţi). 300 pag. lei 60. Raicu Ionescu-Rîon: Culegere de articole. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. 133 pag. lei 60. Molifere : Georges Dandin sau soţul păcălit. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. 91 pag. lei 25. .-C. Stanislavschi: Viaţa mea în artă. Editţia îla revăzută. Editura Cartea Rusă. 511 pag. lei 170. -Caterina Vinogradskaia: Femeia deputat — S’au întâlnit la Moscova. (Scenarii). Ed. Cartea Rusă. 139 pag. lei 75. E. Ilin: Gulia Coroliova. Ed. Tineretului. 178 pag. lei 80. Covesnicova, N. Savina : Istoricul unei grădiniţe de copii. Ed. U.F.D.R. 43 pag. lei 20 I. Sotnic: O pasăre nemaivăzută. Ed. Tineretului, 100 pag. lei 40. Cîapu-11: Un bun de preţ (nuvele). Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. 167 pag. lei 50.Tadeusz Konwicki: Șantierul. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. 100 pag. lei 32. * * * Studii despre Gorki. Ed. Cartea Rusă. 332 pag. lei 130. ★l Sabin Drăgoi: Două dansuri pentru orchestră pe teme populare. Ed. de Stat. 67 pag. lei 600. Tudor Ciortea: Suita pentru pian pa teme populare tămâvene. Editura de Stat. 24 pag. lei 100. Sfârşit de an la Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihail Eminescu“ Revoluţia culturală care se desfăşoară în ţara noastră a scos la iveală zeci şi zeci de talente literare din mijlocul poporului muncitor. Pentru justa îndrumare a acestor talente, pentru creşterea lor ideologică şi artistică s-a înfiinţat în toamna anului trecut şcoala de literatură şi critică literară „Mihail Eminescu”, însăşi existenţa acestei şcoli arată interesul şi grija deosebită a Partidului şi Guvernului nostru pentru desvoltarea literaturii, pentru creşterea şi îndrumarea cadrelor tinere de scriitori, pentru progresul culturii noastre. Şcoala de literatură şi critică literară „Mihail Eminescu" organizată de Uniunea Scriitorilor din R. P. R. a obţinut în primul său an de activitate o serie de succese care dovedesc că s-a depus o muncă încordată şi susţinută din partea corpului didactic. In acest an şcoala a format un număr de tineri scriitori care, fără îndoială, vor aduce o contribuţie însemnată în lupta pentru desvoltarea şi înflorirea literaturii noastre. Celor 65 de absolvenţi ai şcolii, în mare parte fii de muncitori şi ţărani muncitori, li s-au creiat în cursul anului bune condiţii de studiu. Datorită acestui fapt, ei au obţinut succese însemnate în munca depusă pentru creşterea nivelului lor ideologic şi politic. Foştii studenţi ai şcolii au astăzi o viziune mult mai clară şi mai largă asupra vieţii, un mai bogat bagaj de cunoştinţe, care le va permite să activeze cu mai mult folos pe frontul literaturii. O consecinţă a desvoltării culturale şi politice a studenţilor este creşterea vizibilă înregistrată de creaţia lor. încă în timpul studiului, tinerii Ion Filduş, Florea Saioc şi Ilie Furcaru au fost premiaţi pentru lucrările lor, cu prilejul concursului organizat de Editura Tineretului. Succese însemnate au putut fi înregistrate deasemeni în poeziile lui Victor Felea, care a reuşit în bună măsură să se desbare de accentele intimiste frecvente în poezia sa şi să se îndrepte către o poezie realistă cu caracter militant. Poemul „Despre Doftana" al lui Vasile Iosif, progresul realizat de Constanţa Tudorache de la poezia slabă publicată în placheta „Zece poeţi tineri“ la poemul închinat tovarăşei Ana Pauker, publicat în „Viaţa Românească", sunt tot atâtea dovezi grăitoare ale creşterii vizibile de care dau dovadă studenţii şcolii. Roadele muncii lor se vor oglindi dealtfel într’o antologie care va apare în curând. Există suficient imaterial valoros pentru ca prin grija atentă a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, această antologie să cuprindă cele mai bune creaţii ale poeţilor din prima promoţie a şcolii de literatură şi critică literară „Mihail Eminescu”. Munca pentru formarea acestui nou detaşament de luptători pe frontul literaturii noastre a întâmpinat o serie de dificultăţi serioase. Când s’a creat şcoala de literatură şi critică literară, lipsea o experienţă în această direcţie şi apăreau nenumărate greutăţi care ţineau în primul rând de caracterul nou al programului de studiu. Astfel a fost necesar ca, pe baza lucrărilor sovietice, să se organizeze un curs de teorie şi critică literară. Acest curs trebuia adaptat specificului şcolii, ceeace s’a realizat în bună măsură. Apoi, şcoala nu avea un corp didactic calificat; corpul didactic s’a format în cursul activităţii însăşi şi a reuşit să suplinească cu succes lipsurile sale inevitabile, prin mobilizarea în jurul şcolii a numeroşi profesori universitari, scriitori, critici şiistorici literari, activişti şi propagandişti de partid. Pentru a avea o imagine mai clară a greutăţilor întâmpinate ,trebue să luăm în considerare faptul că seminariile şi cursurile şcolii au fost urmate de studenţi cu un nivel cultural, ideologic şi politic foarte deosebit. Corpul didactic a depus eforturi deosebite pentru ca diversele materii să poată fi însuşite de studenţii cu un nivel mai scoborît şi în acelaş timp să îmbogăţească bagajul cultural şi să lărgească orizontul politic al celor cu un nivel mai ridicat. Conferenţiarii s-au referit adesea la caracterul specific al muncii scriitorilor şi au dat o serie de îndrumări preţioase. Primul an de activitate a şcolii ,a fost un an de rodnică experienţă. Analizând succesele dobândite, se vor putea adânci realizările, pentru a se obţine noi biruinţe. Pe de altă parte, va trebui să se tragă concluzii şidin lipsurile manifestate. Lipsurile au fost legate în primul rând de spiritul de diletantism cu care s’a alcătuit uneori programul sau au fost pregătite unele lecţii. In ceea ce priveşte programul, epare clar că ar fi fost necesar să se acorde o atenţie mult mai mare studiului gramaticii şi ortografiei limbii noastre, studiului istoriei literaturii române. O mai mare adâncire a studiului literaturii sovietice, ar fi permis elevilor şcolii să avanseze şi mai mult în clarificarea problemelor de bază ale creaţiei lor. Subapreciind uneori importanţa limbii ca element de bază al maestriei artistice, neglijând importanţa folosirii experienţei bogatei noastre moşteniri clasice, conducerea şcolii nu a acordat tinerilor ucenici ai literaturii noastre tot ajutorul de care aveau nevoe. Uniunea Scriitorilor din R.P.R., căreia ii revine sarcina organizării cursurilor acestei şcoli şi în bună măsură răspunderea pentru buna ei funcţionare, trebue să se îngrijească din vreme ca viitorul an şcolar să decurgă în condiţii cât mai bune cu putinţă. Pentru aceasta este necesar în primul rând un program de studiu, întocmit în mod ştiinţific şi corespunzând pe deplin necesităţii unei bune pregătiri a cursurilor pentru toate specialităţile. Am arătat mai sus că absolvenţii şcolii de literatură au înregistrat progrese vizibile în creaţia lor. Aceste progrese nu ar fi fost posibile, dacă direcţia şi corpul didactic al şcolii nu s’ar fi preocupat îndeaproape de această problemă, dacă foştii studenţi nu a ar fi primit ajutorul frăţesc al unora dintre scriitorii de frunte, ca maestrul: Mihail Sadoveanu, maestrul A. Toma, Mihai Beniuc, Maria Banuş, Marcel Ereslaşu, Petru Dumitriu, Dan Deşliu, Veronica Porumbacu, etc. O dovadă elocventă a grijii ce s’a acordat creşterii şi desvoltării creaţiei studenţilor şcolii, este însăşi redactarea revistei de uz intern „Prima promoţie”, revistă care cuprinde producţiile cele mai bune ale studenţilor. Toate aceste succese doi dândite în primul an de activitate, vorbesc’ dela sine. Dar ele nu ne pot face să trecem cu vederea ,faptul că uneori studenţii nu aplicau în propriile lor creaţii principiile şi metodele pe care le’ învăţau la cursurile de teorie literară, istoria literaturii române, etc. Faptul că în unele seminarii s’au observat tendinţe obiectiviste în felul cum erau formulate criticile, faptul că în anumite creaţii li- terare mai persistă rămăşiţe de prolet-ocultism, sau că unii poeţi din şcoală au alunecat pe panta unei poezii intimiste* dovedeşte că munca desfăşuraţi pentr® a lega în mod viu, concret, teoria de prac-'î tica muncii de creaţie nu a dat rezulta-’7 tele aşteptate. Desigur că lipsuri în genul celor amintite nu pot fi apreciate just decât dacă le privim în legătură cu întreaga viaţă literară din ţara noastră. Aceste devieri sunt în bună măsură consecinţa unor manifestări liberaliste în domeniul literaturii, manifestări care n’au fost combătute la timp şi cu destulă ascuţime. Critica adusă de „Scânteia” prin articolul „Când poetul se depărtează de viaţă”, atrage atenţia asupra acestei probleme. Absolvenţii Şcolii de Literatură şi Critică literară trebue să întărească frontul nostru cultural, să dea poporului muncitor operele bogate în idei, de un înalt nivel calitativ, pe care acesta le aşteaptă de la el. Pentru ca munca să se desfăşoare anul viitor în condiţii cât mai bune, este necesar ca Uniunea Scriitorilor să acorde o atenţie deosebită selecţionării viitoarelor cadre de studenţi, dintre tinerii cu cele mai mari posibilităţi, cu spirit de răspundere şi cu o demnă comportare mo rară. , Primii 65 de absolvenţi ai Şcolii de Literatură şi Critică literară, înarmaţi due cunoştinţele însuşite în şcoală, intră în frontul literar. Uniunea Scriitorilor din R.P.R. a obţinut un succes real în creşterea şi orientarea lor. Dar acest succes trebue consolidat. "Secţia de îndrumare a tinerilor noştri scriitori, din cadrul Uniunii, va trebui să-i urmărească mai departe pe absolvenţi’ şcolii, care, departe de a fi azi scriitori desăvârşiţi, mai au mult, foarte mult de învăţat. Şi ei nu vor putea fi cu adevărat scriitorii de care are nevoe literatura noastră, dacă vor fi lăsaţi să se descurce singuri în munca grea ce le stă înainte. Absolvenţii şcolii sunt datori să-şi desăvârşească măestria artistică, să şi îmbogăţească neîncetat cunoştinţele, să-şi ridice nivelul politic şi ideologic. Acolo unde vor munci — în cenacluri, redacţii sau edituri — ei trebue să fie un exemplu de conştiinciozitate şi de disciplină proletară. Luptând împotriva influenţelor vătămătoare ale ideologiei duşmanului de clasă, pentru o literatură pătrunsă de spirit de partid, ei pot şi trebue să contribue la îmbogăţirea şi desvoltarea literaturii noastre, care să devină o armă din ce în ce mai puternică în marea bătălie pentru apărarea păcii și construirea socialismului.