Contemporanul, iulie-decembrie 1958 (Anul 12, nr. 26-52)

1958-07-04 / nr. 26

I 3­ 1 Alb, alb, alb., t-sl! k uit timp, revista I­I Tribuna fie contrariază. § ■ Aşa, un număr din luna­­■ iunie a.c. întruneşte la ro­ll Bric* * poeziei un cor straniu g de voci, pierdut înr neantul fy acestui peisaj, semnat de §s poetul Ion Cîtcoveani : „In­ni cremenire într-o vrajă albă'/' g Din Brazi se sfarmă cite o g sal­ă.­­ Din turn o oră albă H zboară. / Orașul parcă-n* § basm coboară. /' Cerul pare-o g Oglinda aburită, / Castanii g ramuri de mărgean întind­­ g Cînd porumbei deasupra gun­­­gurind / înoată prin lumina = adormită...“ Alb înaintea ochilor vede g și Ion Raih­oveanu : „Pleca­m femeia albă a zilelor fru­a moaşei f St blestemat die sin. Er gur şi bun o regretam... / =5. Gândirea lui aprinsă & «-o g- aștepte treapta- / Del stib des­­g fin a unui trecut laborator / s iar vrednicia scrisă studen­g tulii! în dreapta* / In şantier sg isca-va vînt viu, fremătător" = ţ,.Studenţie"). La lei, Ga-3 briel Pamfil : „Şi nimeni g niciodată / Nu va mai cu­ie- noaşte locul / Unde în elip® g aceea {/ O femeie / In dure­­­­rile facerii ţipa... / Dar mii g de braţe / Trudesc să clă­­­dească / înalte ziduri ,ai­d, 3 albe... („Ziduri (tot] albe“). Iar Negoiţă Ilie, cuprins de g «ceeași beție *albă, albă, al­ g bă, simptom al unei dezolan-3 te devitălizari, a lunecă pe 3 alte meridiane, „rotindu-se g spre conturul ( ?) Necunos­c cultului“, unde vrea „sa-si g in li ga flamura versului ca Si uri nou Columb". 3 Oare din ce cratere lunare fă ce înaltă aceste voci albe ! I Practici iredemne § ip. ESTAURANTUL Govora g f % ( Galea Griviței 4Sy are o 3 * *• grădină de vară desti­g­nafcu consunmiui in aer §.. liber. în «ceasta grădină eîn­£ fcă o orchestră. case,, aidoma g. altor orchestre din astfel de 3 grădini, se pricepe mai bine §i la zgomot decit la muzică.­­ Dar ceea ce surprinde îndeo­f sebi 1« muzicanții care se g produc aici este obiceiul tor §' de a umbla cu cheta, stîrnihd & prin aceasta nedumerirea pu-I blicului consumator. & Astfel de obiceiuri degra-3 danie (întilnite din păcate și g prin alte localuri din Capi-5 tată) nu trebuiesc tolerate. 3 Pentru orice muncă prestata H se oferă in schimb o retribu- 3 tie corespunzătoare, conform p normelor stabilite prin lege. § Orchestrele care cîntă prin g localuri nu constituie o excep­- tie de la această regulă . H Se cuvin curmate astfel de §i practici degradante. I Afișaj gratuit t N centrul Capitalei se I află­, — de multă vre­­-*- me — un mare panou tehnicolor care, acum la g tncheierea stagiunii teatrale, g poate fi luat drept un indi­­ rect raport de activitate al g Teatrului Tineretului din g București. ş Printre piesele cărora tea­­g­trul le face publicitate cu a* A­jutorul acestui panou se află gj trecute, cu litere mari şi in g culori vii, Brittannicus de Ra­il dne, Furtuna de Ostrovski, H Salba fermecată de G. Silviu, = Cenuşăreasa de C. Halun­ga,, e fi Legenda iubirii de Nazim­a Hikmet. Deşi afişul ne asigu­l­ râ că aceste plece se repre­ig zintă concomitent pe scenele lg din str. Băl­acea­nu nr. 2 și pe jj scena „St. Sava“ (care, in U paranteză fie *pu», nu mai 3 găzduiește de mult spectaco­­­° lele Teatrului Tineretului)., au s am avut prilejul să le vedettv 1 puse In scenă pină in pre-3 zent șl ee pare că nici nu le g vom mai vedea, pentru că I parte din ele aparţin unor g proiecte părăsite. Cui foloseşte această publi- 3 citate necum orb­a cu tea­­ta­li tea ? I „Şuşaneaua“... SECTORUL tin­ancier al V Sfatului Popular din Ro­­vinari, raionul Tg. Jiu, g e aprobat biletele pentru un­­ spectacol particular de estra-­­dă, organizat de pretinsul im-­ presar, Dumitru Mereuţă, pen. g tru ziua de 28 iunie a.c. S-a­­ aprobat şi preţul admis tu­st de obşte pentru biletele spec­­­ tacolelor de calitate — adică 1 6 şi 8 lei. Dar nici spectacolul de ma­il ti­neu, nici cel de seară n-au fi avut loc. Vedeta manifestării, g cîntăreţul Ion Luican, care 1 Şi-a cîştigat un triat renume g ca participant la asemenea g nefericite întreprinderi, a sâ­ig sit mult timp după ora pre­g văzută pentru Începerea re­­g prezentaţiei. Seara, acelaşi g cintăreţ a pretins să i se dea g 1000 lei onorar, altfel nu cin. g tă. Organizatorii escrocheriei g certîndu-se între ei au pretat g fără să mai plătească impozi­- tete cuvenite, chiria pentru g timpul cît au ţinut sala ocu­­g pată şi alte cheltuieli avan- 3 sate de cei ce 1-au , chemat, g Păgubaşi au râmas statul şi g minerii din Rovinari. Ce părere au despre toate g acestea tovarăşii de la Sfatul g Popular raional Tg. Jiu şi cel 3 regional Craiova ? Şi de ce nu g au fost deferiţi justiţiei, de- 3 reuţă şi banda sa ? Munca n-a încetat NSTITUTELE de învăţămînt su­perior au rămas pustii. Vacanţa, această sincopă care intervine cu regularitate In viaţa universitară, le-a curmat vremelnic activitate*. Şi totuşi munca studenţilor nea în­cetat. Ea şi-a schimbat formele, nu Insă intensitatea şi ritmul Numeroase colective studenţeşti au luat frumoasa iniţiativă de a lucra o parte din vacanţa de vară In cadrul G.A.S. şi G.A.C., dînd o mină de ajutor muncitorilor din sectorul agri­col. Am pornit pe urmele lor şi la G.A.S. Săftica ne-am întîlnit cu un colectiv de 90 de studenţi din anul IV filologie Deşi de puţină vreme pe ogoare, prezenţa lor nu este săracă la rezul­tate. Ei au dat ajutor la strînsul paie­lor în urm­a combinelor, pregătind operaţiunile de desmiriştire, şi la « serie de munci: 1» viţa­ de vie. Un succes­ deosebit al­ acestui colectiv l-au constituit lucrările de pregătire a unei magazii pentru cereale, nor­mele stabilite pentru $ zile fiind rea­lizate­ de către studenţi în numai $ ore. In îndeplinirea muncilor amintite, s-au remarcat o serie de studenţi din­tre care menţionăm : Ifălăeţ Mitică, Onifu Mihai, Balma Gheorghe, Mir­ean Alex., Stoenescu Mariana, Chiţu Felicia, Diaconescu Adela şi alţii. O importantă contribuţie au adus-o şi studenţii chinezi din colectiv. Viaţa acestui colectiv este rodnică şi în afara muncii propriu-zise. In orele libere, studenţii au organizat împreună* cu* membrii gospodăriei o reuniune tovărăşească, un meci de fotbal (bineînţeles reglementar), şi o seară culturală în cadrul căreia, între altele, studentul chinez Cha­n-Yi-f­in a interpretat la vioară Balada lui fiu prian Porumbescu, Serenada de Schu­bert precum şi numeroase cîntece populare chinezești. M. H. I — Sus pe terasă e un restaurant, probabil că discuza ți-a început programul. Desen de BENEDICT GANESCU PARTIDUL — conducător încercat (Urmare din pag. l­a) stau sarcini sporite in ceea ce pri­veşte intransigenţa revoluţionară faţă de orice abateri de l» marxism-leni­­n.tom­, faţă de orice penetraţie a ideo­logiei străine sau duşmane. Nu poate fi nimănui indiferent dacă una sau­ alta din operele literare sau artistice manifestă influenţa ideologiei burghe­ze, dacă la vreuna din catedre sau in vreo lucrare ştiinţidca se strecoară confuzii şi greşeli ideologice. In acti­vi­tatea noastră cultural-educativă nu e loc pentru nici o atitudine de co­­coloşire a manifestărilor id­eologiei duşmănoase, ale împăciuitorismului. A milita pentru o arta pătrunsă de spi­rit de partid, cu un inait conţinut de idei, pentru o literatură care să mili­­teze cu pasiune pentru socialism şi să răspundă astfel imperativului vremii, pentru o ştiinţă înaintată, fundamen­tată pe filozofia marxist-leninistă, pusă în slujba poporului — iată ce aşteaptă partidul şi poporul nostru de la scriitori, artişti, oameni de ştiinţă şi dascăli. Literatura, arta şi ştiinţa nu se dez­voltă în vid, ci in condiţiile luptei pen­tru construirea socialismului. Ele tre­buie să servească interesele majore ale clasei muncitoare, ale întregului popor. Partidul Muncitoresc Român — a­­vangarda marxist-leninistă a clasei muncitoare — a eliberat energiile harnicului şi talentatului nostru po­­por, i-a potenţat valenţele sale spiri­tuale, i-a stimulat forţa incomensura­bilă de creaţie, şi, l-a condus astfel din victorie in victorie pe drumul rea­­lizării visurilor sale înaripate, pe dru­mul făuririi unei vieţi luminoase. In întreaga activitate pusă în slujba po­porului, partidul şi-a cîştigat dragos­tea fierbinte şi neţărmurita încredere a tuturor oamenilor cinstiţi, a tuturor patrioţilor care văd in el un conducă­tor încercat şi înţelept. Călăuză po­porului în luptele grele pe care le-am dat şi nu cele care ne aşteaptă încă, partidul e însăşi chezăşia victoriei i­­dealurilor noastre scumpe Se poate mai mult reCOVARAŞUL Alexandru Forje ne­i trimite un articol despre Fular­­m­onica Gheorghie Dima din Oraşul Stalin la sfîrşit de sta­giune, din care reproducem acest pasaj:­tu­velu'­ artistic la care s-a situat in această stagiune Filarmonica Gheorghe Dima este inferior celui din anul trecut şi, intr-o măsură şi mai mare, celui de a­u­n doi ani. Ex­plicaţia constă in faptul că dirijorul Dinu Niculescu, împreună cu o parte din instrumentiştii orchestrei, odată cu deschiderea Teatrului de Operetă, au fost angajaţi in orchestra teatru­lui, trebuind astfel să depună eforturi suplimentare care, desigur, au con­­tribuit la diminuarea calităților filar­­­­mnonicii, La o anumită oboseală și surmenare. Una din­ sarcinile filarmonicilor constă in popularizarea muzicii sim­fonice, in atragerea unui număr din ce in ce mai mare de auditori din rindurile muncitorilor şi ale tineretu­lui, in organizarea de concerte în ulpie,­ de luniţe in oraşele şi satele regiunii, căci nu e firesc?- ca realiză­rile artistice ale Orchestrei Filarmo­nice Gheorghe Dima din Oraşul Stalin să apar fină şi să delecteze doar pe cei 300 sau 400 de „obiş­nuiţi" ai concertului săptăminal de miercuri. Creată in anii puterii popu­lare, Filarmonica Gheorghe Dima trebuie să devină un factor impor­tant în efortul de răspindire a culturii. Pe acest tărim, Filarmonica Gheorghe Dima n-a acţionat îndeajuns. Barba regizorului rsflNT un pasionat spectator al­l emisiunilor de televiziune și, ca A-J atare, urmăresc fi materialel» publicate in presă pe această temă. Tocmai de aceea am zăbovit asupra materialului Stagiune de teatru la televiziune, semnat de unul din reporterii ziarului Romînia Liberă — Eugen Atanasiu. Curios, am parcurs materialul şi am aflat că „Repetiţiile „teatrului la microfon" se deosebesc radical de cele văzute în studioul televiziunii ? mă veţi întreba. In stadiul final, desi­gur". In ce fel? Degeaba ii vom mai întreba pe reporter cu privire la u­­nele amănunte. El nu ne va răspun­de nimic. Oare era cel mai important pen­tru cititori să afle că operatorul e „un tinăr brunet cu alură sportivă" sau să ia cunoștință de acest „spi­ritual dialog" (reporterul adresin­­du-se regizorului) . — Atunci de ce te­ ai machiat ? —­­... naturală ! (Adică, barba regizorului). Nu era nevoie de un întreg repor­taj destul de neglijent scris, pentru ca să aflăm că operatorul e brunet, iar regizorul are barbă. Sper că un alt material Uni va da mai multe răspunsuri cu privire la televiziune, decit cel semnat de Eu­gen Atanasiu.­ ­D. CONCISTE* studentă, filologie O propunere î N fara noastră sunt foarte mulţi­­ cultivatori de flori. Ei ar dori să se documenteze. Din păcate, editura agrosilvică n-a scos in acest domeniu decit volumul Flori­­cultura de Kaverin. Dar acest volum se adresează mai mult specialiştilor, şi, oricum, este prea scump pentru a deveni un bun al maselor largi de floriicultori amatori. Ar fi de dorit ca editura agro­silvică să acorde interes editării de broşuri tratînd probleme de floricul­­tură. TOMA ERDOȘ Călătorie de studii . (Urmare din pag.. Ila­ viei Vorobiec şi din 1849 de L. Stae­­ski, documentare fi graţioase. Piese,­ie de Tonitza excelente, cele de Sira­­to, cu coloritul lor stur­at, surprinză­toare, demonstrind origineUitatau a­­cestui picior„ cunoscut mai mult ca critic plastic, laşul a suferit în ulti­ma vreme prefaceri in bine uimitoa­re. Un bulevard uneşte Piaţa Unirii cu­ mijlocul străzii Ştefan cel Mare. Pe Păcurari se­ ridică­ pe clina din. spre calea 23- Ariguat, mari t­ocuri muncitoreşti-, un foscal­ hotel Traian se află, un. restaurant de lux.. Copoul a ieşit din starea de părăsire, pina la casa Lui M. Sadoveanu e o­ impecabilă alee. Oraşul e curăţat de pectuul jeg, descurcat, împlinit cu noi clădiri. Ori­cu­ m-ar atrage pitorescul, admit că acesta e drumul adevărat, indicat de imperativul progresului, şi că mane, cele citeau puncte cardinale istorice se vor desprinde meci bine dintr-un Iaşi modern, industrial şi cultural, sistematizat fără rupere cu trecutul (imi exprim rezerva faţă de grilaje­le de ciment presărate mai pretutin­deni intr-un oraş care cunoaşte va­loarea pietrei). Palatului (Ui Cuza de pe Lăpuşneanu, perforat odată cu vitrine moderne, i s-a restituit■ toată nobleţă sobră şi splendoarea modestă a consolelor şi cariatidelor sale (in materie de somptuozitate discretă , alătur de albul, clasicizantul palat Başotă). Pe strada Ştefan cel Mare, înfrumuseţată cu palatul Băncii de Stat ,intrăm in curtea Mitropoliei, re­parate. Cele mai multe piese sunt fragmen­te ale picturii de la Trei­lerarm, ne­fericit restaurate înăuntru de Lăcom­ie du Noüg. Admirabile figuri ochioa­­se şi juvenile, pline de sănătate, in stilul unei Renaşteri, sprijnindu-se parcă pe realismul mai simplificat, ca şi pompeian,­ al primelor veacuri ale erei creştine. Numai tonul în­chis e grottesc. Din vizitarea citorva monumente (legate unele de viaţa lui Eminescu şi a lui Creangă), reţin trei ca ti­pice pentru armonizarea moldove­nească a confluentelor: Sfântul Sava (1625), cu tambururile sale, finind locul de turle, in stil de feredeu tur­cesc ; Gotia cea albă, jos, de cea mai pură şi calmă Renaştere, sus, moşea, vită prin turlele sale, realizind, intre zidurile ei de piatră şi turnul de fortăreaţă de la poartă, cea mai fan­tastică viziune, sala gotică, cu două nave de la Cetăţuia, formal se­mănând cu sala cavalerilor de la Hu­nedoara, insă, pictată bisericeşte, su­­gerind scene de nuvelă negruaziană, exuberante de colori şi singe pe po­dele. M-am urcat şi in turnul Galet Şi apoi, de pe Cetăţuia, am privit din afara cetăţii mirifica panoramă a Ia­­şului, covor persan aruncat repede in scurta acalmie dintre două răzme­riţe, in care porţile Intăriturlor se închideau repede, cu­ zgomot de drugi şi zăvoare. După citeva clipe de reculegere la mormintul lui Creangă, acest spirit ingenuu, educat de broderia Trei Ierarhilor şi de frontoanele Goliei, odată ospiciu, acestea din urmă fiind simbolic în stare, prin geometria lor, a pune rectitudine in mintea strîmbă a alienaţilor, mergem la bujdeucă, in Ţicău. Nu, ori ce-am­ zis şi s-a zis, aceasta nu-i o locuinţă vrednică pen­­tru un scriitor, obiect de cultivator de ,,ţăranii“. Şi cind te gîndeşti că Creangă, care a cumpărata în eră burgheză cu 50 de galbeni, pe numele Ecaterinei Varlic, de la o Nastasie Ciogole, avea, prin 1877 şi 1888, pri­cini de „împresurară“ cu vecinii: Mi­­halache Novac şi Vasile Coca, pentru care făcea jalbă primarului! La Vas­­lui semnalăm un ultim vestigiu din timpul lui Ştefan cel Mare, o biserică restaurată crud. Bîrladul, pe care-l cunoşteam putred, a căpătat o viaţă nouă. Trecem pe Ungă o vastă fa­­brică de rulmenţi. Pe un dîmb un edi­­ficiu masiv şi imens ca Escurialul, nu-i decit fabrica de confecţii. La Tecuci, oraşul de naştere al scriito­­rului N. Petraşcu (fratele pictorului), fiu al lui Costache Petrovici-Rusciu­­cliu şi al Elenei Biţă din localitate, găsim o fabrică nouă de conserve. Errata, la Călătorie ll. In casa lui Gane de l­a Fălticeni locuieşte nu so­ţia moartă de mult, a lui A. Gorovei, ci nora acestuia. III: „casa, acum memorială, pusă pe o tăietură in deal. * învăţătorului...“; „Tîrlişina" ; „Suceava... porţî glisante, curte inte­rioară.«“, ,,Un laborator de trichino*, scoție...* APOLOGEŢII COLONIALISMULUI (Urmare O* par. I­a­­ te, da, dar nu pentru căţei ! Armand Coquart explică limpede un număra! din ianuarie 1958: „cum să distin­gem, între naţiunile oprimate, pe e­­cele­ care sunt viabile şi pe care proletariatul trebuie să le încurajeze în revendicările lor pentru dobîndi­­rea independenţei, şi acelea pe care trebuie sa le considerăm inapte de a trăi prin ele luftru ?“ Nu trebuie să ne mirăm. Sunt rase „superioare", care trebuie să guverneze si „inferioare" care trebuie să fie guvernate! Ce se Intimpla însă ? Cetăţenii aceştia „in­feriori“ ştiu să citească şi, după cum afirmă Jt. Ries în studiul său L’haute de la l'ucidite : ,,din Marco pînă în insulele Pacificului­, toţi naţiona­liştii vor asculta cu supunere pe şefii lor care îi împiedică să se în­­creadă în occidentalii deveniţi ridi­­coli“. Şi cum să nu fie ridicoli atunci cînd afirmă, cum face J. Ries, în studiul său dedicat lui­ Piaul Rivet — „Am vacii ce a dat independenţa într-un­ anumit număr de ţări colonizate1'... ....India lui Nehru' a fost cea mai mare decepţie a vieţii mele". „Gene­raţia noastră a crezut că indepen­denţa este un remediu la toate dure­rile, un panaceu contra realităţilor şi mizeriilor omenirii...“ „Aceste populaţii dezmoştenite ce ajung in­­dependente sunt ameninţate cu de­­zordinea şi anarhia­ . Istoria ultimi­lor 50­ de ani demonstrează acest miş­cător şi crud adevăr Independenţi, ei ignorează adevărata libertate“. Care se intimplă că toate aceste popoare „dezmoştenite“, neinţelegîmd argumentaţia atît de „nuanţată“­ a reformiştilor, vor totuşi să fie Inde­pendente ?­ Şi ei numai că vor­ dau luptă, efectiv, pentru aceasta. Unele şi-au şi cîştigat independenţa ei au ajuns î­n organizaţiile internaţionale, unde luptă activ împotriva colo­­nialismului. Rău. Foarte rău «pune J. Ries, nu trebuiau lăsaţi „Lumea Bandungului e biruit departe peste această parte a globului şi a depre­­ciat organele internaţional« Este in­dispensabil să restabilim în organiza­ţiile noastre internaţionale sensul va­lorilor, şi să nu lăsăm să subsiste într-o egalitate oarbă a drepturilor sub pretextul democraţiei, o confuză demagogică". Mai clar nici nu se putea spune. Şi reformiştii se simt obligaţi să apere crimele săvîrşite de colonia­lişti, să preamărească „opera“ lor, teoreti­­zînd că progresul civilizaţiei este legat de expansiunea puterilor impe­rialiste, ia­r prăbuşirea sistemului colonial o mare „nenorocire“ pentru umanitate. „Asupra urmărilor nefaste ale unui­ anumit număr de decolonizări, în funcţie de destrămarea imperiilor a­­tinse în centrul lor nervos de tulbu­rări organice, este de recomandat — scrie acelaşi I. Ries, în octombra ISt? în Consequences de la decola­­nisation —, să se cerceteze tomul I din Encyclopedie de la Pleiade, ră­­niii cu impresia evident contrară i­­deilor de astăzi, că progresul uti­­lizaţiei este legat de expansiunea pu­terilor imperialiste“. Grămătici şi măscă­rici, cum ar spune Caragiale. Pătrunzătorul sa­tiric arată că slujba grămăticilor era să ţină socotelile curţii boiereşti, să scrie zapisele şi jalbele boierului; un bun grămătic era mina dreaptă a boierului mai cu seamă la cele po­­litic­eşti. Atât de grămătic, orice boier care se respecta mai avea încă un alt slujbaş intelectual : măscă­riciul, tot alt de neapărat unei curţi boiereşti cu întinse relaţii sociale. Grămătici și măscărici ai impe­­rialismului, reformiștii contemporani încearcă un van să dea o bază teo­retică rahmmnUsmaitti. SPORT De ce a Învins Brazilia? E ce « învin* Brazilia ? Să citim cu oarecare atenţie reportajul publicat a doua zi după victoria de la Stockholm în Informaţia Bucureştiului, să trecem peste evoluţia meciului şi a scorului, şi să ne oprim — extrăgînd amănuntele semnificative din con­text — asupra faptelor care l-au izbit, lucid sau instinctiv, pe cores­­pondent, aşa cum criticul literar va dezgropa din cele 500 pagini ale romanului cele 5 particularităţi ale autorului, care ele determină şi explică valoarea.. Ziarul suedez Morgen Tidningen a publicat o cronică intitulată Fenomenalii artişti ai fotbalului. A învins în acest campionat mon­­dial, nu zoologia, ci arta. A învins talentul, nu bombeul. A învins, pînă la urmă, spiritul. E o victorie care r­e mlngîie de tristeţea din 1954, cînd, învingînd la Berna, echipa R.F.G.-ului a consfinţit o tristă — dar trecătoare — victorie a brutalităţii. Succesul dobîndit prin cruditate şi fals e superficial, pînă la urmă (vezi înfrîngerile s­uferite de R.F.G. acum, din partea Suediei şi a Franţei) valoarea autentică se impune. „Jocul — ne informează reportajul din informaţia­­ se desfă­şoară în faţa porţii, brazilienilor, care par incomodaţi de terenul alunecos din cauza ploii“.. E firesc, arta nu agreiază noroiul. Totuşi, după ce brazilienii­ primesc un gol (care artist n-a pri­mit la viaţa lui un gol ?) în minutul 9, „Didi trimite scurt la Ga­­rinch­a, acesta îl fentează pe Axbom și centrează lui Vava oare din oare înscrie fulgerător" Dar ce înseamnă fentă ? Artă. Iar oare ce înseamnă? Tot artă. In minutul 31, „Garincha stopează pe vîrful bocancului o minge înaltă, se întoarce, trimite lui Pelle, acesta din aer deviază balonul la Vava și, șutul plasat al brazilianului face din nou inutil plonjo­nul lui Svensson“. Dar a stopa pe virful bocancului (iată justa uti­­lizare a obiectului) ce înseamnă ? Artă. Iar a devia un balon din aer (cu precizie) ce înseamnă ? Tot artă. In minutul 56 „mezinul echipei braziliene (Peile) face cîteva jonglerii cu balonul, îl driblează pe Bergmark și de la 12 m. dintr-un unghi dificil înscrie al treilea punct". Dar jonglerie ce înseamnă ? Artă. Iar a dribla ce înseamnă ? Tot artă. Cît despre unghi dificil, nici să nu mai discutăm. Reacţia cîtorva adversarî (evident fundaşii) la artă a fost, ca să zic aşa, clasică. „Fundaşii suedezi recurg la durităţi. In minutul­ 79 Garricha este literalmente culcat la pămînt de Bergm­ark.. In m­inu­­tul 90T Peile este lovit şi coechipierii săi­ îl înconjoară pentru a-i da îngrijiri“. Dar nu este aceasta cea mai bună dovadă că brazilienii sunt artişti şi că arta lor s-a arătat a fi periculoasă ? Analizînd finala campionatului mondial, cronicarul de la Mor­­gen Tidningen, remarcă : „Brazilia a făcut o magnifică demonstraţie de fotbal. Toţi jucătorii săi sunt nişte virtuoşi in adevăratul sens al cuvîntului, au un simţ al porţii, o fineţe şi o spontaneitate cum­ nu am văzut încă“. Recitim cuvintele subliniate şi, adunindu-le, încercăm sentimen­­tul că ne aflăm tor faţa urei cronici muzicate. A fost Didi sau Sil­­vestri ? Al. Mirodon D C­ORESPONDENŢA U­N caz exceptional şi conclu­dent pentru dibuirile ineren­te unui poet, pentru eşecurile $i, izbînz­ile lui, este $i ace­la a­l versificatorului amator Ion Gh. Op­escu, muncitor din Ploeşti, care ne trimite o seamă de ZUcători şi Stri­­gâturi d­a­torite geniului popular, urma­te de o relatare in versuri a răscoalei din 1907, aceasta din urmă datorită geniului său propriu. Dar iată mai intîi ce a putut scrie poetul nostru în vers popular * Moşu cîntă din cimpoi Baba joacă pe butoi Şi mănincă barlaboi. ★ Toarce baba-n vîrf de pat, Moşu-njură că­ e beat Şi ia baba la bătaie De îi face părul claie Şi o bagă sub copaie, Asta-i moşu’ Niculae ! ★ Afurisitul de moş Are-un nărod de cocoş, Umblă cu găina-n coş. ★ Un nepot Înalt de-un cot Fură porumb copt Şi îl rumegă pe tot Afurisitul nepot. ★ Unde stă fata frumoasă N-are măturat in casă. Gunoiul­ stă după uşe, Soba geme de cenuşe. Ciorba p-are corcoduşă Şi gama n-are guşă, Mămăliga are cocoloşi ; Măritată-i cu un moş, La sin cu mărgăritar. Joiana zbiară-n coşar ; Toată ziua la oglindă, Porcul n-are pălămidă, Cloşca piueşte-ntruna, Ea îşi face manechiura, Rama n-are tocătură, Ea mănincă murătură, Mereu se spală pe dinţi Şi n-asculta de părinţi. Autenticitatea şi hazul satire! de mai sus sunt izbitoare şi, desigur, fermecătoare. Bineînţeles, nu vor­ subscrie la penultimul vers und« e Ironizat şi spălatul pe dinţi, nu ne-ar bucura to­nte să gasim­ şi folclor în care se face elogiul săpunului tot mai mult. Iată însă ce se întîmp­l­ă tunel cînd un poet cu simţul umorului, cu un univers închegat ca acela pe care i l-a dat cultura folclorică, abordea­ză, fără un bagaj literar îndestulător, genul poeziei culte : totul seamănă sau a parodie sau, mai degrabă, a pictură primitivă din care nu lip­seşte emoţia autentică; fenomenul merită însă toată atenţia, după pă­rerea noastră fiindcă în măsura în care e rezultatul unor noi relaţii so­ciale instaurate de revoluţie­, el co­munică şi un fior propriu, acela al clasei pîn­â ieri deposedate şi de a­­vuţii şi de demnităţi, şi care astăz­i,-ţi dă inima pe faţă un­­ njeajan ru­dimentar pe care şi l-a putut apro­pia ; în acest sens, 1907 al lui Ion Gh. Oprescu nu ni se pare atîta operă de proletcultism cît de îndrep­tăţită restituţie literaro-istorică. Dar să-l­ ascultăm ; O jumătate de veec e trecut De cind ţăranii la liptă au pornit, De prin cătune şi sate, Pentru pămînt ,­ dreptate. De la Flăminzi au pornit Ca să capete pămînt. Şi răscoala i-a aprins Pe al ţării-ntreg cuprins. Şi-a pornit-o laolaltă, Fără de pămînt şi subjugată Ţărănimea înfometată Să farme orînduirea nedreaptă. Cu coase şi CU topoare Ce să distrugă răzoare Pe boieri să-i omoare Şi pe logofeţi, insecte rozătoare. Şi-au pornit cu mare-avint Pentru setea de pămînt. In sufletul lor curat şi sfint Răbdarea nodul şi l-a rupt. Pa boieri să-i zdrobească, Fandatul să-l împărţească La ciocoi al nu cerşească Şi frăţeşte să trăiască In iureşul luptei, ţăranii răsculaţi Strigau cu toţii disperaţi : „Ah ! ciocoi, inimă de cîine. Tu ăi supt vlaga din nune, S-a sfirşit de-acum cu tine. Muncitorii din Paşcani i-au sprijinit pe ţărani ! Chiar in gară la Paşcani Au dat drumul la ţărani Din vagoane unde eu foet închişi, Aduşi din sat unde eu foet prinşi. Atunci guverna hi ţara Coaliţie conservatoro-liberală. Pe popor­­ asuprea Buzunarele-şi umplea. Aceşti oameni făr'de lege Aveau in frunte» tec pe rege, ii susţinea cu ardoare Că el ere moşierul cel mere, Răscoale e zguduit din temelii Coaliţia de canalii şi haini, I-a cuprins frica turbată De această­ răscoală neaşteptată, l-a ţiiut destul poporul in spinare Pe băut şi pe mi­şcare Fără să plătească trei parale, Acum nu-i nevoie de plătit E prea tirziu , cu ciocoii le mormînt ! Aceşti tunlori cu nărav de lup Au supt destul bogatul stup. Marea ceată de parşivi şi de tirani Au supt vlaga trudiţilor ţărani. Monarhul sta şi veghea La cele ce «e­nthnph, Nu-i venea de loc să creadă Că e ţara răsculată. Nu se gîndea deloc­ deloc Că-i fierbe coliva pa foc. Răscoala va avan­sa urma» Trista sa inmormîntare. Se gîndea foarte amarnic , cucerise gradul cal mai groaznic ! Ţăranii ii pregătesc praznic Se gindea că pierde moşia. Viaţa sa şi Romînia. Trăia momentele de furtună şi da ceaţă Ce n-a cunoscut în fericita viaţă i ti cuprinse fiori de gheaţă Acum i te rupse a vieţii aţă. Atunci complect t-e lămurit Că poporul 1-a urît, Acest Carol lacom şi posac Ajuns rege dintr-un biet prusac Regele dă ordin îndată Să fie înăbuşită cu armată, Atunci era Ministru de război Călăul Averescu, tot ciocoi, la măsuri de mare amploare, împarte ţam in zona militare, Cînd răscoala era in toi Ţara deveni teatru de război. Ţăranii nu » dă inapoi Cind vede armata puhoi Şi luptă tot cu a»int Pentru ni« de păaarist, Dar soldaţii Înşelaţi împuşcă pe răsculaţi şi «o mdire Forţaţi Ucid pe b­eţi şi pe toţi Ofiţerii înfuriate Dădeau ordiai la soldaţi ! „Să-i împuşcaţi pe răanteti Ca pe nişte crini turbări !“ Ţăranii au teaă prinşi ai legaţi­ei pe drumuri împuşcaţi, Cate eiş scăpat paste hotare eu fugit Să scape de schingiuit. Multe sate răsculate Cu tuuu­ au fost dărimatoţ Unsprezece mii in luptă-au murit Şi pămînt ai n-au primit, In loc de pămint ei eu primit Cloanţe de plumb aramit. In singe a fost înăbuşită, Această răscoală pentru pămint pornită, Ţăcănii au primit moarte un toc da pămint şi dreptate. Oastea regelui Înarmată pină-n dinţi A împuşcat pe-şi lor părinţii Armata era slugă supusă Ca rege şi boieri condu­să. Acei ţăreni care i-au jertfit, Visul lor s-a împlinit , Nesecata iele de pămint In 1945 s-a peterit. Ţărani au primit pămint, Visul lor de secole s-a Împlinit Şi s-a înfăptuit şi mai mint­ee atunci nu au gmndit : Azi ţăranii liberi şi cu spor trudesc Pămintul e-al celor ce-l muncesc Şi nu el celor ce asupresc. Pepin­ noi răscoale va rămirie O măreaţă amintire, O faptă de importanţă mare Din istoria luptelor revoluţionare. Acum aniversăm cincizeci de gai De la răscoala bravilor ţărani. N-am vrut să intrerupem citatul cu nici un comentariu, ca să lăsăm im­presia autentică de suită elementa­­ră, fiindcă totul este scris cu o respiraţie gîffită şi poticnită, chinui­tă şi recurleasă, de cronicar intîrziat in secolul nostru. Nu se poate, citind aceste versuri în care poetul a pierit pentru a lăsa foc numai protestului şi sufletului său, să nu recunoaştem In ele hrisovul din Testamentul A r­­ghezian al „robitor cu saricile pline de osemintele vărsate în mină“. Pri­vită astfel, versificaţi* mu, mai bine­­zis relatare* rimată * tul Ion Gh. Oprescu este o mărturie poetică de cea mai autentică putere şi valoare. Grafia din manuscris seamănă ea însăşi cu a iconarilor pe jumătate a­­­­nalfabeţi dar, pătrunşi, d de smerenia ma tăcuţelor pa care le zugrăveau. Piua va învăţa din lecturi, mai mult şi mai, adine, poetul nostru ră­­mîne un asemenea iconar pe care-l vom urmări oricînd cu interes. ★ Un document asemănător, de data asta al biruinţei şi nu al înfrîngerii, dar scris tot de un cronicar anonim, de unul din ţăranii colectivişti ai Dobrogei, tovarăşul Aruca Ion, din comuna Oltina, Adamachi-Constanţa, este şi poezia pe care o reproducem mai, jos , spre deosebire de Ion Gh. Oprescu, Anica Ion are un simţ al ritmului şi al muzicalităţii versului de­prins poate din lecturi sau dîntr-o înclinaţie poetică proprie. Dar iată-i mărturia care e în aceeaşi măsură şi ton, cîntec: Eram copil te fel ca alţi copii, Er«*i un ţin« şi-n viaţ uşe* cîntem, Zburdam prin vii, pe dealuri şi cimpii, Plingeam ader, dar viaţa o iubeam. Nu rareori cu ochii plini de lacrimL Eu suflet plina, cu doina mi-o cintam, Nu utreori în viaţa I»ea de patimi Adu ptingeam, dar viaţe o iubeam, Plingeam, plingeam cu lacrimi de ducere Numai cu plîns în suflet ma-ncintam, tec pl­iuul meu imi deveni plăcere Şi chiar pitogind eu viaţa o iubeam Aşa-mi trecu fiinţe pribeginda De-un singur dor purtată înainte Aşe-am ajuns cu inima ilimindă Să trăiesc azi in clipe fericite. Căci nu mai aiul acelaşi de altădată, Cind la stăpîn munceam pe trist ogor, Sint fericit şi-n inimă-mi tresaltă Cu acelaşi ritm, mereu acelaşi cler. Copii fiind tot mă gmndeam la viaţă Şi aşă credeam a suferi mereu. Mă prevedeam in viitor eru ceaţă, Dar fericirea miţea in visul meu. Of, marta mea aşa a fost ta­ta Aşa mi-a luat blestemu.it mie dat, Dar iată-mă azi in Gospodar,« Suit tinăr tot, insă nu am uitat. Nici pliatui vechi, nici lacrima amară. Îmi amintesc şi greu-l simt pr­ecum: Cum se lăsa-n trecut ca o povară Cind tinăr eu pa Umple simţeam bruma. Du s-a topit văpaie fericirii, Cu un Fier întinereşte firea Şi iată-mă in pragul amintirii C-un simbol isim mi-am luminat privirea. Sint tinăr ier, iei in Gospodărie, Şi am găsit in viaţă ce-am cătat, Căci tinereţea din copilărie Abia-ncepută- au s­e terminat, îmbobocit, abia cu­prnn din gene, Zimbeam pribeag, păduri cu tr­eotam Şi mă jucam cu vinnnt prin priene, Ca şi acum, cu viaţe o iubeam. Şi în cazul de faţă, meritele poetu­lui ne scutesc de comentarii. Cu totul altul e cazul tovarăşului­­. Burcă din Oraşul Stelin; d-ea e un literat amator dar hîrşit, poate chiar prea mult sau tot atît de mult cît oricare din versificatorii noştri consacraţi. Locul producţiilor sale ar fi, socotim, mult mai potrivit în cuprinsul revistei, şi dacă îi cităm aici o facem numai spre a sublima contrastul dintre un versificator ru­tinat şi cei doi versificatori populari care l-au precedat. Important e că şi unii şi ceilalţi sunt poeţi neprofesio­­nişti, expresie vie şi directă a sufle­tului popular, indiferent de pregătirea sau dexteritatea lor în versificare. Lată cum înţelege tovarăşul: 1. Burcă să evoce cei patruzeci de ani de la Marea Revoluţie din Octombrie . Sini patruzeci de ani da cind vlăstarul A fost sădit * şi-a prins să-şi deie codul. Sini patruzeci de ani de cind norodul A fost sculat să-şi verse tot amarul. Mulţimea rusă dezlegase nodul Şi-a scăpărat pe univers amnarul * Mai luminos de data asta, lacul Cutezător pătrunde antipodul. Sunt patruzeci de toamne şi copacul E uriaş, întinde braţe noi. Poporul cel din şapteşpe — săracul. Culege roada fostului război. Spre comunism păşeşte astăzi veacul La braţ cu serplitul — amîndoi, M. R. Paraschivescu

Next