Contemporanul, iulie-decembrie 1960 (Anul 14, nr. 27-53)
1960-07-08 / nr. 28
SAPTAMINAL politic-social,cultural • vineri S iulie 1960 o Nr. 28 (717) S pagini 50 bani In zori FLORICA CORDESCU DE cîţiva ani se dezvoltă, In ţările Europei occidentale, o literatură tot mai amplă dedicată problemei disproporţiilor în repartizarea teritorială a forţelor de producţie (problema „dezechilibrelor regionale“, în terminologia literaturii respective). In pofida deficienţelor metodologice şi a unor criterii de analiză Intru totul discutabile, studiile, tabelele şi hărţile întocmite în acest cadru dau în multe cazuri o imagine destul de sugestivă pentru acuitatea unei probleme care reflectă pînă la urmă o latură a impasului capitalist. Este adevărat, economiştii burghezi se ruşinează de la o vreme să mai numească economia pe care o apără, cu numele ei adevărat de economie capitalistă, preferind pseudonime evazive cum ar fi „economie concurenţială“, „economie de piaţă" şi altele de acest fel. Ca şi lupul din proverb, economia capitalistă îşi poate schimba numele, dar nu şi esenţa. Sub noile ei denumiri, economia capitalistă rămîne macerată de aceleaşi contradicţii organice, se dezvoltă în acelaşi mod anarhic şi duce la aceleaşi irosiri uriaşe de resurse materiale şi de muncă pe care le cunoaştem. „Dezechilibrele regionale“ nu sunt decât un simptom, o expresie a unor realităţi pe care nu schimbarea denumirii le poate remedia. Inegalitatea dezvoltării este proprie capitalismului nu numai pe scară mondială, ci şi pe scară naţională. Italia, cu marele decalaj între gradul de dezvoltare a Lombardiei şi Piemontului, pe de o parte, şi cel al Calabriei, Siciliei şi Sardiniei, pe de altă parte; Spania, cu un decalaj nu mai puţin adine între nord-estica regiune a Cataloniei, pe de o parte, şi nord-vestica Galicie sau sudica Andaluzie, pe de altă parte , Franţa, Portugalia, Turcia etc. sînt exemple la indemîna oricui doreşte să cerceteze profundele neajunsuri pe care repartizarea spontană şi anarhică a forţelor de producţie ie creează dezvoltării economice, frîneie pe care legiiee poprii capitalismului le pune valorificării raţionale a resurselor naturale, şi demuncă de care societatea dispune. Lucrările la care mă refer nu pot să nege cu totul realităţile : ele preferă de aceea să treacă repede peste cercetarea cauzelor şi să consacre un spaţiu larg măsurilor legislative şi organizatorice luate in ţările vestului european pentru remedierea situaţiei. Interesul pe care-l prezintă aceste măsuri , este însă de ordin literar; practic ele n-au dus la nici un rezultat. Faptul este în asemenea măsură evident, incit chiar o sumară trecere în revistă făcută acum ciţiva ani de Comisia economiei O.N.U. pentru Europa a trebuit să conchidă că în ţările mai puţin dezvoltate — adică, tocmai acolo unde „dezechilibrele regionale" * sunt mai puternice1 şi mai grave prin consecinţe — inegalităţile regionale prezintă o tendinţă nu de atenuare, ci de ascuţire. In acest context şi în opoziţie cu ceea ce se întîmplă im ţările căpili'ste mi se pare cu attt mai demnă de relevat experienţa ţării noastre, experienţă cucare — pe bună dreptate — ne putem 'mîfrdri, deoarece nu numai tn ceea ce priveşte ritmul dezvoltării, dar şi tn ceea ce priveşte problema amintită, Borţiinia lasă treptat în urmă ţările capitaliste. ■ .r.. La Congresul al IlI-lea al P.M.R. reprezentanţi ai partidelor comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume au dat o înaltă apreciere succeselor obţinute de, poporul nostru în opera de construire a noii so- cietăţi, socialiste, şi politicii înţelepte, caracterizate prin fidelitate faţă de marxism-leninism, a Partidului Muncitoresc Român, iar N. S. Hruşciov sublinia că „cu fiecare nou succes economic al ţărilor noastre creşte prestigiul socialismului, sporeşte forţa lui de atracţie pentru popoarele din întreaga lume“. Or, succesele obţinute în ultimii ani in direcţia repartizării raţionale a forţelor de producţie, succese organic integrate în marile realizări, care jalonează perioada în decursul căreia socialismul a invin din Romînia, sînt cu atit mai remarcabile cu cit mai grea era moştenirea trecutului. In adevăr, în condiţiile înapoierii economice a Romîniei burghezo-moşiereşti, disproporţiile regionale erau deosebit de adinei. Ca şi acum în ţările capitaliste, pe vremea aceea şi la noi în țară ele se agravau cu fiecare an. Harta industrială a Romîniei acelor vremuri" este o expresie tipică a acestei caracteristici a capitalismului. Atîta cit era dezvoltată, industria se găsea concentrată în numai trei raioane industriale, situate pe teritoriul actualelor regiuni Ploeşti, Stalin, Hunedoara, Cluj, Timişoara şi oraşul Bucureşti. In aceste regiuni, erau concentraţi în 1938 mai mult de jumătate din numărul salariaţilor industriali ai ţării şi se obţinea aproape. ** dinproducţia industrială. O asemenea repartiţie a industriei împiedica punerea în valoare a bogatelor resurse naturale şi de muncă ale ţării. Pe harta industrială a Romîniei se aflau numeroase „pete larbe“. Dacă ne referimi numai la unele din aceste pete, deşi existauşi altele, constatăm că actualele 6 regiuni ( Craiova, Constanţa, Galaţii Iaşi, Suceava şi Bacău, care însumau 38%, din suprafaţa ţării şi 34% dinpopulaţia ei, nu dădeau In 1938 decit 12%, din producţia industrială. Deosebit, de gravă era rămlnerea, în urmă industrială..a. Moldovei, Dobrogei şi Olteniei. „Pete albe'1 pe harta industrială a ţării Însemna însă înapoiere economică şi culturală, neutilizarea forţei de muncă din aceste părţi, irosire de bogăţii naturale şi totodată un nivel de trai şi mai scăzut al populaţiei. Un scriitor român vorbea odinioară despre „marea mobilitate“ a oltenilor , dar aceasta era „mobilitatea mizeriei“, goana după lucru şi după posibilitatea de a-şi asigura o existenţă oricit de precară în alte părţi ale ţării, relativ mai dezvoltate din punct de vedere economic. In condiţiile construcţiei socialiste, ridicarea la viaţă a regiunlor lăsate în părăsire de regimul burghezo-moşieresc se punea astfel cu tărie ca o problemă de cea mai mare importanţă economică şi social-politică. Bazîndu-se pe marile avantaje ale socialismului, folosind acţiunea legii dezvoltării planice, proporţionale a economiei naţionale, regimul democrat-popular a trecut, în cadrul operei de industrializare socialistă, la înfăptuirea unei noi repartizări teritoriale, raţionale, a producţiei industriale. Aşa cum subliniază documentele Congresului al III-lea al P.M.R., ideea călăuzitoare a acestei, noi repartiţii " este obţinerea eficienţei economice maxime prin folosirea condiţiilor economice şi naturale favorabile ale fiecărei regiuni , folosirea mai completă, a resurselor naturale; apropierea industriei de baza de materii prime şi centrele de consum; crearea unei baze industriale in oraşele lipsite de industrie sau slab industrializate; folosirea cit mai judicioasă a forţei de muncă în toate regiunile ţării. Călăuzindu-se de criterii riguros ştiinţifice în politica sa de industrializare, Partidul Muncitoresc Român a acordat o atenţie specială cercetărilor geologice menite să lărgească baza proprie de materii prime. Aceasta nu numai că a dat posibilitatea ca ridicarea producţiei să fie însoţită de sporirea însemnată a ■ rezervelor industriale de substanţe minerale utile, dar a creat şi premisele necesare ridicării unor regiuni odinioară rămase în urmă. O etapă importantă în crearea condiţiilor necesare dezvoltării armonioase a diferitelor regiuni ale ţării a reprezentat-o şi planul de electrificare. „Prin crearea noii« baze * energetice şi folosirea multilaterali * a apelor se vor dezvolta rapid regiunile pe care regimul burghezomoşieresc le lăsase în părăsire", arăta tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej în Raportul său din 1950, asupra planului de electrificare. Ca urmare a acestei preocupări, din cele 20 de centrale electrice noi care au intrat în funcţiune între 1950 şi 1958, o bună parte au fost amplasate tocmai în regiunile odinioară înapoiate. Concomitent cu construirea de noi centrale, s-a creat sistemul energetic naţional la care au şi fost interconectate principalele uzine, electrice din toate regiunile ţării, exceptînd numai Suceava şi Constanţa care urmează să fie şi ele interconectate. In afară de alte avantaje, sistemul energetic unic asigură transportul energiei din regiunile excedentare în cele deficitare, creînd astfel posibilităţi egale din acest punct de vedere dezvoltării industriale a diferitelor regiuni. Resursele de energie și materie primă pentru industria chimică ale diverselor regiuni au fost sporite prin construirea a mii de km de conducte care leagă cimpurile gazifere din centrul Transilvaniei de diferite regiuni ale țării , să nu uităm de asemenea extinderea și du- Costin Murgescu (Continuare in pag. 2-a) Cronica optimistului Un poet A M răsfoit la început cu oarecare prudenţă volumul de poezii La hotarul dintre lumi, al lui Ion Bănuţă, deoarece opera sa poetică mi-era necunoscută şi puţini vorbeau despre ea. Pot să spun că Ion Bănuţă are talent, că se află pe un drum foarte bun- obosiţi fie de prea multă disertaţie îmbrăcată în mătase, fie de grandilocvenţă, rămînem plăcut surprinşi de ingenuitatea unui poet care-şi alege un vers solid şi cărnos, punînd în el o simţire proaspătă şi o sete de viaţă, prezentă chiar acolo unde alţii s-ar socoti obligaţi să se crispeze. Eliberarea din închisoarea fascistă e anunţată impetuos . Intr-un August — ca o stea — , a venit să mă dezlege, alergind, iubita mea". * „— Cum o cheamă ?" , „— Libertatea l" Libertatea I... ! ...Şi cinta. '*** Şi cind vorbeşte de suferinţele din trecut, poetul, temperamental, revelă o mare vitalitate organică. Desculţ, cu tălpi crăpate, minam in ţarini boii, şi m-apăsa ca plumbul , în toamne şfichiul ploii... Mă apăsa uzina, cu zidul roş ca focul, unde Ion Bănuţă , îşi încerca norocul. Această vitalitate îl face pe poet apt mai cu seamă a sorbi frumuseţile vieţii noi în prezent şi în viitorul către care simţirea-i zboară „neoprită de furtuni". Aproape toate poeziile sînt închinate temelor fundamentale ale luptei de clasă, totuşi spre a demonstra nota proprie a poetului voi cita cîteva din scurtele poezii de pură expansiune vitală a unui luptător, care se îmbată de viaţă, după izbînda clasei muncitoare. Exuberanţa, exprimată in puţine cuvinte, e remarcabilă. Despre frunzele de toamnă se zice: Dezbrăcate şi brumate au să cadă toate, toate. Ceea ce s-ar părea foarte banal. Dar poetul nu sfîrşeşte ideea elegiac. Ipoteza unei furtuni care să răscolească frunzele moarte și să le facă să evite îi surîde . Dar veni-va vreme bună1 să se legene-n furtună. îneîntătoare de asemenea este imaginea dolce stil mipro a unei femei iubite proiectate pe o pădure. In pervazul larg al serii, printre frunzele ce zboară, te zăresc predicioară diafană şi uşoară, de pădure-ncoronată. Ingenioasă şi fantastică este şi ideea că ceaţa în pădurea autumnală împiedică pe femeie să vadă şi să audă că iubitul vine . Ruginind pădurea toată ţi-a întins covor şi fum şi de cald, nepăsitoare, nici nu vezi că sunt pe drum. Tonele de vopsea celestă care colorează marea, soarele care înroșind G. Călinescu (Continuare in pag. 2-a) TRATATUL DE ISTORIA LITERATURII ROMÍNE DE prisos a mai argumenta necesitatea unui Tratat de istoria literaturii române. Lipsa lui este adine și multiplu resimțită : în invă|âmîntul mediu, pentru corpul didactic , in universitate ; in rindurile frontului literar; în cercurile largi ale intelectualităţii şi ale opiniei publice, în genere. E ceea ce au confirmat, intre altele, şi numeroasele scrisori trimise redacţiei noastre după articolul acad. G. Călinescu pe marginea sarcinii de a se Întocmi — de către un larg colectiv de colaboratori — un asemenea tratat. In şedinţa din 5 iulie, de la Academie, cu participarea reprezentanţilor Ministerului Invăţămtntului şi Culturii şi ai Uniunii Scriitorilor, in prezenţa celor peste 100 de colaboratori, s-au dat liniile directoare ale Tratatului şi s-a adus la cunoştinţă componenţa comitetului de redacţie — în frunte cu redactorul responsabil, acad. G. Călinescu —, a conducerii fiecăruia din cele 5 volume şi a întregului colectiv. Şedinţă cu caracter organizatoric, ea a prilejuit o primă informare asupra orientării generale a Tratatului, prin directivele conducerii Academiei, prin raportul prezentat de redactorul responsabil, urmat de cuvintul responsabililor de volume. Decizia comună a celor trei foruri amintite mai înainte fixează și termenul final al lucrării : 1 septembrie 1963, volumul I urmind a vedea lumina tiparului in 1962. Nimeni nu contestă că un tratat de istoria literaturii romine, de la origini pină în prezent, pune in faţa redactorilor lui probleme din cele mai importante, printre care unele deosebit de dificile. A le ignora profitul şi a nu le cintări substanţa ar însemna un insuficient simţ al răspunderii, fie printr-o supraestimare a unor experienţe anterioare, unele desigur parţial valoroase prin concentrarea la obiect, fie printr-o subapreciere a posibilităţilor noi, in plină afirmare, ca factori intrinseci ai revoluţiei noastre culturale. Pe de altă parte, la fel de neconstructivă ar fi şi fetişizarea unora dintre dificultăţile inerente, pe care le ridică o lucrare de asemenea proporţii şi de o asemenea însemnătate ca, de pildă, documentarea, periodizarea sau anumite „puncte nevralgice". In determinarea exactă a dimensiunii acestor dificultăţi ca şi în aprecierea justă a „problemelor epuizate“, va intra efortul unei dezbateri colective, la care vor concura, pe măsură, atit capacitatea şi experienţa consacrate, cât şi Îndrăzneala inovatoare. Ceea ce se impune. Insă, ca dominanta acestui Întreg complex de preocupare şi de exigenţă este concepţia ştiinţifică asupra întregii lucrări, filozofia care trebuie să străbată întregul edificiu prin toate fibrele lui. In raportul său, ca reflex imediat al unei aprecieri strategice a întregului ansamblu, acad. G. Călinescu a trecut în revistă, cu titlu de primă confruntare, cîteva din problemele considerate majore, însoţite şi de unele demonstraţii ad-hoc. Sensul acestora era de a sugera, pe de o parte, terenul solid pe care se va situa cercetarea, pe de alta, marea exigenţă şi subtilul efort de analiză pentru a merge la adincimea fenomenului literar. Problema documentării, a periodizării, a realismului, a moştenirii literare au fost desigur printre acestea, chiar dacă, uneori, au fost abordate într-un spirit şi intr-un stil de sclipiri polemice. Tutelar, din ansamblul acestei şedinţe inaugurale, a reieşit, insă, marea răspundere de ordin ideologic care trebuie să prezideze la construirea Întregii lucrări. învăţătura marxist-leninistă va trebui să constituie intr-adevăr izvorul unic generator al concepţiei ştiinţifice care să direcţioneze întregul tratat, pe ansamblu şi in toate elementele sale componente. Principiul leninist al reflectării juste şi semnificative in artă a vieţii sociale şi a complexului univers omenesc, sarcina reconsiderării critice a moştenirii literare conform concepţiei despre existenţa celor două culturi Intr-o singură cultură naţională, valorificarea ideologică şi artistică a operelor şi scriitorilor in perspectiva mersului Înainte al societăţii, definirea consecvent principială a ceea ce e înapoiat şi retrograd şi punerea în lumină a tot ce vădeşte progres, prefigurlnd noul şi Înscriind o perspectivă de viitor, — iată doar cîteva din jaloanele călăuzitoare pe care ni ie dă învăţătura clasei muncitoare şi a partidului ei, filozofia cea mai avansată despre lume şi despre adevăr. Experienţe fecunde. Încurajatoare in acest sens există in alte sectoare ale frontului nostru ideologic. Tratatul de Istoria României, din care primul volum a şi apărut, a fost, pe bună dreptate citat, alături de vol. I din Monografia geografică a R. P. Române. E drept că la prima vedere, dificultăţile principale In elaborarea acestor lucrări păreau a Îl constitui pentru unii specialişti tocmai Interpretarea marxist-lenînistă înţeleasă — de aceştia — doar ca o Infuzare sau chiar numai ca o simplă suprapunere In raport cu „materialul" istoric sau geografic. S-a demonstrat insă, pînă la urmă, că tocmai concepţia marxist-leninistă — pusă la baza lucrărilor — şi metodologia materialist-dialectică — nu doar implicată, ci constitutivă, inseparabilă de metodele specifice ale cercetării istorice sau geografice în procesul de elaborare şi redactare — au oferit nu numai direcţia, ci au înlesnit soluţionarea integrală a tuturor problemelor. Marxism-leninismul a dat şi profund zimea şi perspectiva construcţiei. Insistenţa lui Lenin asupra subtilităţii fenomenului literar şi, ca atare, prevenirea de a nu se cădea In sociologism, nu trebuie luată ca un scut defensiv, în apărarea — cumva — a unor poziţii Insuficient clarificate sau chiar uşor pigmentate cu unele ecouri estetizante, ci tocmai ca un instrument din cele mai fine pentru descoperirea, definirea şi proiectarea In contemporaneitate a valorilor în ponderile lor reale, plnă la infinite,zimală. In numele subtilităţii şi al „Inefabilului" s-au făcut, in trecut,, nu puţine erori, toate determinate de raportarea subiectivistă a istoricului literar sau, adiacent, obiectivistă. Şi critica judecătorească a lui Maiorescu şi cea impresionistă a infatuatului său discipol Lovinescu sunt exemple elocvente in această privinţă. La ele s-ar putea adăuga altele, mai mult sau mai puţin evitabile. In anii de după Eliberare, istoriografia noastră literară a fost, insă, tot mai substanţial orientată pe făgaşul, autentic ştiinţific, al spiritului de partid, şi, pe măsura procesului de clarificare ideologică prin însuşirea marxism-leninismului, ca şi a experienţei însăşi tot mai îmbogăţite, s-a creat Institutul de istorie literară şi folclor, iar prin reforma învăţămîntului s-au dat catedrelor de literatură din universităţi cadre didactice tot mai corespunzătoare. Din cele cîteva serii de absolvenţi s-au desprins, în ultimul deceniu, un număr de tineri cercetători, care, cu cei din cimpul publicisticei literare, s-au adăugat ansamblului deja format. Astfel, s-a putut păși acum cu justificată încredere la această lucrare de mare răspundere: Tratatul de istoria literaturii romine. Elaborarea lui trebuie să Înscrie încă un succes In cadrul efortului conjugat al frontului nostru ideologic, ca Îndeplinirea unei sarcini de onoare dată de Partid şi Guvern, care n-au precupeţit şi nu precupeţesc sprijinul lor cel mai cald şi cel mai stimulator. In plină strălucire, literatura noas-tră işi aşteaptă deci monumentul, viu şi nepieritor sub soarele socialisemului victorios. George Ivaşcu M. Ulmu Maternitate (Expoziţia artelor plastice) NOAPTE Egocorma-alegg lingă mint, Statuie prin milenii de ruine. Doar fluturele pleoapei imi spune că e vie Şi ca sâ nu-i desfigurez visarea, Sfială pun in gest, şi gingăşie, Gnd imi intere din drum şi răsuflarea De parcă-n somn, mi-o împrumută mie. Imi şovăie şi mina care scrie : Să nu-mi răsune, poate, de cristal !... Tăceţi, vei, mobili ! Taci şi tu, hirtie ! Din pieptul ei ce suie ca un val Stîrnit de o maree subterană, Şi teama care parcă mă emană, Se naşte versul, fiul natural. Şi-ai ei răsuflet care mă străbate Precum lahveh insufleţitul lui, Dă ţipătul incestuos şi mut Surnit de-o nouă vietate. Miron Radu Paraschivescu PEISAJ Albastru mare de mărgăritar Ritmat spre ţărm trimite albe creste. Ca pene din prea tragica poveste Cind ruptă la aripa Iul Icar. Ar vrea acum să sflşie ţării Singurătatea el Învingătoare, Care-a-nghiţit pe om In vijelii Şi zborul lui. In gropi hohotitoare... Cind nourii visarea Îşi topesc. In cerul contemplării s arasa. Din nou Icar, purtind intita dată Prin galaxii, Dorul omenesc. Sub fala biruinţelor aceste Se-nalţă marea vinturind barbar Fătului scoicăriel in zadar Nemaigâsind căzutul din poveste. C. D. Zeletîn