Contemporanul, iulie-decembrie 1962 (Anul 16, nr. 27-52)

1962-12-21 / nr. 51

In 1963 , PE ECRINELE PISIRE Este perioada bilanţurilor, a proiectelor şi interviu­­rilor de perspectivă, a ştirilor despre viaţa culturală a anului care începe. Am pregătit deci, pentru cititorii noştri, o primă prezentare a cîtorva din cele mai bune filme care vor rula pe ecranele noastre în 1963. Este vorba, fireşte, de filmele care au şi fost achiziţionate la D.R.C.D.F.; achiziţionarea altor producţii de val 1 c­are se află în curs. Pentru anul cinematografic IQfiil se anunţă, printre altele : „Un om merge după soare“ (U.R.S.S.) • SCENARIUL : V. Gagiu şi M. Kulik. Regizor : M. Kálik. Kálik a debutat în film acum doi ani, cu Cîntecul de leagăn, o realizare în­cărcată de încercări regizorale, însă cu subiect banal. Împreună cu Gagiu, el a găsit, în Un om merge după soare, modalitatea expresivă care convine cel mai mult talentului său : cinepoemul. Un copil de trei sau patru ani pleacă de acasă convins că, dacă merge o zi întreagă, va ajunge soarele la apus. El nu ajunge pînă la soare, dar descoperă lumea. Ideea poetică a filmului, enun­ţată şi în titlu, este exprimată mai ales prin abundenţa efectelor vizuale, prin bogăţia jocului de culori şi prin alter­narea unghiurilor neaşteptate, prin in­­geniozitatea contrapunctului vizual-au­­ditiv şi printr-o delicată îmbinare a muzicii cu imaginea. Unii cronicari vor­besc despre o „muzică vizuală“. Filmul este considerat ca una dintre cele mai bune realizări ale tinerilor cineaşti so­vietici. »Dar dacă este dragostea?“ (U.R.S.S.) • SCENARIUL : I. Olşanski, N. Rud­neva, I. Raizman ; regia : I. Raizman. In rolurile principale : Jana Proho­­ renko, I. Puşkariev, N. Fedosova, A. Gheorghievskaia. Subiectul este inspirat din acel fapt divers care a sugerat şi dramaturgului Viktor Rozov conflictul piesei O luptă inegală , o elevă dintr-o clasă supe­rioară a unei şcoli din Moscova, aspru judecată de profesori şi părinţi ca „imorală", în urma descoperirii unui bilet de dragoste schimbat cu un coleg, încearcă să se sinucidă. Realizat într-o manieră cinematografică sobră, con­cisă, aparent rece, filmul lui Raizman, departe de a aluneca spre efuziunile sentimentale pe care subiectul le putea provoca, analizează cu luciditate sem­nificaţiile morale ale faptului relatat. Iuri Raizman este unul dintre cineaştii sovietici vîrstnici. Cunoscut de publicul nostru prin filmul Comunistul, el a realizat, înainte de război, mai multe filme, dintre care Ultima noapte și Mașenka se, înscriu în rîndul operelor clasice, ,Baia“ (U.R.S.S.) • ECRANIZARE a comediei lui Maia­­kovski de Serghei Iutkevici. Pictor : Felix Zbarski. Textul este citit de Ar­­kadii Raikin și Elena Raikina. Serghei Iutkevici, cunoscut și prin ecranizarea tragediei shakespeariene Othello, pătrunde în domeniul satirei maiakovskiene apelînd la mijloace din­tre cele mai îndrăzneţe : filmul este interpretat de păpuşi, care nici măcar nu vorbesc, textul fiind citit în între­gime de numai doi actori ; în desfă­şurarea acţiunii sunt înserate şi frag­mente din jurnale de actualităţi. .Judecata“ (U.R.S.S.) • SCENARIUL : V. Tendreakov > re­gia : V. Skuibin, A. Mansarova. In distribuţie : N. Kriucikov, O. Jakov şi V. Kolţov. Este vorba de ultima realizare a unuia dintre cei mai originali regizori tineri din Uniunea Sovietică — Vladimir Skuibin, autorul filmelor Cruzime (inspi­rat dintr-o povestire de Pavel Nilin) şi Icoana făcătoare de minuni (după povestirea cu acelaşi titlu de Vladimir Tendreakov). Filmul Judecata, pe care l-am mai prezentat cititorilor noştri, ecranizează, de asemenea, o povestire de Tendreakov, dezvoltînd o complexă problematică psihologică. „Baronul fanfaron“ (R.S. Cehoslovacă) • O REALIZARE de Karel Zeman, după romanul lui Gottfried Burger şi ilustraţiile lui Gustave Deré, în distri­­buţie : Milos Kopecky, Jana Brejchova, Rudolf Jelinek, Jan Werick. Karel Zeman, care, în 1958, a obţinut un mare premiu la Bruxelles cu Aven­tura fantastică, revine la modalităţile cinematografiei feerice a lui Mélies, pentru a repovesti, cu umor şi fantezie, aventurile extraordinare ale baronului Munchausen. (Filmul a rulat la Festi­valul de la Karlovy Vary în afară de concurs). »Aventura“ (Italia) • SCENARIUL şi dialogul : Michel­angelo Antonioni, Elio Bartolini, Tonino Guerra, regia : Michelangelo Antonioni. In distribuţie : Gabriele Ferzetti, Mo­nica Vitti, Lea Massari, Dominique Blanchar, Renzo Ricci. Unul dintre subiectele constante ale dezbaterilor cinematografice din lumea întreagă este, în ultimii ani, creaţia lui Michelangelo Antonioni. Aventura a stîrnit, acum trei ani, un scandal la Festivalul de la Cannes : maniera de a povesti cinematografic a lui Antonioni şoca prin noutate. Filmul istoriseşte povestea unei iubiri care se înfiripă în chipul cel mai ciudat şi pare gata să se destrame îndată după ce a în­ceput. Eroina — interpretată de Mo­nica Vitti — este singurul om cinstit şi cu bun simţ, într-o lume în care re­laţiile dintre oameni au pierdut de mult din vedere orice normă morală : lumea „bună". Antonioni se numără printre cei mai vehemenţi acuzatori ai marii burghezii italiene. Tema lui permanentă este dragostea, sau mai curînd imposibilita­tea dragostei într-o lume coruptă. A mai realizat filmele : Cronica unei iu­biri, Vîntul, Doamna fără camelii, Prie­tenele, Strigătul, Noaptea, Eclipsa (cu care a obţinut, la Cannes, în anul a­­cesta, Marele premiu). .Rocco şi fraţii săi“ (Italia) • SCENARIUL : Luchino Visconti, Suro Cecchi d’Amico, Pasquale Festa Campanella, Massimo Franciosa, Errico Medioli ; regia : Luchino Visconti. Din distribuţie : Alain Delon, Annie Girar­­dot, Renato Salvatori. Unul dintre marii creatori care do­mină cinematografia Italiei de după război, Visconti, a stîrnit la Veneţia, în 1960, o puternică reacţie din partea democrat-creştinilor şi a cenzurii cu filmul său despre Rocco. Istorie a unei familii din Sud, care vine să-şi caute norocul la Milano şi întîlneşte aici ten­taţiile şi corupţia marelui oraş. Rocco şi fraţii săi este o operă adeseori com­­­parată cu scrierile dostoievskiene. îm­­pingind conflictele pînă la violenţe extreme, filmul este construit ca un amplu roman social. De mai bine de două decenii, Luchino Visconti se menţine în primele rînduri ale neorea­lismului combatant. în 1941 a spart monotonia plată a cinematografiei fas­ciste italiene cu Obsesia ; în 1948 a realizat una din capodoperele neorea­liste . Se cutremură pămîntul. A mai realizat : Bellissima, Senso, Nopţi albe, un fragment din Boccaccio 70 , pregă­teşte Il gattopardo, ,Era noapte la Roma“ (Italia) • UN film de Roberto Rossellini, cu Renato Salvatori, Giovanna Ralli, Serghei Bondarciuk, Leo Genn, Peter Baldwin ; producţie 1960. Descriind evadarea unor prizonieri de naţionalităţi deosebite dintr-un lagăr fascist din Italia. Era noapte la Roma este un film despre solidaritate şi cu­raj. Cunoscut spectatorilor romîni prin filmele Roma, oraş deschis şi Generalul della Rovere, Roberto Rossellini se de­fineşte ca un creator progresist, deşi opera lui nu este lipsită de unele ac­cente mistice. A realizat aproximativ douăzeci de filme, dintre care cele mai cunoscute sunt : Paisa, Stromboli, Germania an zero, Unde e libertatea ? Călătorie în Italia, Ioana d’Arc pe rug, Trăiască Italia. »Divorţ italian“ (Italia) • UN FILM de Pietro Germi, cu Marcello Mastroianni şi Daniella Rocca. Premiul pentru comedie în primăvara acestui an la Cannes. Divorţ italian, satiră fină, spumoasă, la adresa purita­nismului catolic, a reafirmat talentul regizorului Pietro Germi. Germi a mai realizat filmele : Martorul, In numele legii, Drumul speranţei, Discul roşu, Fe­roviarul, Omul de paie­ ,în pragul vieţii“ (Suedia) • FILM de Ingmar Bergman, inspirat dintr-o nuvelă de Ulla Isaksson. Cu Ingrid Thulin, Bibi Andersson. Ca şi italianul Antonioni, suedezul Ingmar Bergman este unul dintre ci­neaştii occidentali cei mai des citaţi în perioada de după război. Autor a aproape 30 de filme, a numeroase scenarii şi spectacole, Bergman se de­fineşte ca o personalitate extrem de bogată. Tematica lui permanentă este studiul psihologiei feminine, în filmul în pragul vieţii, el analizează amănun­ţit reacţiile a trei femei, din medii so­ciale diferite şi cu caractere diferite, în zilele premergătoare naşterii. Alte filme de Ingmar Bergman : A şaptea pecete, Izvorul, Visuri de femeie, Fragii sălbatici, Vacanţă cu Monica, Dincolo de oglindă. .Ţarcul* (Franţa) • SCENARIUL : Armand Gatti, Pierre Jouffroy ; regia : Armand Gatti. Din distribuţie : Jean Negroni, Hans Chris­tian Blech, Tamara Milletic, Herbert Wochintz. Filmul de debut al ziaristului drama­turg Armand Gatti, cunoscut cititorilor noştri din relatările asupra ultimului festival de la Moscova, unde a fost distins cu premiul pentru regie, Alain Delon în Rocco şi fraţii săi. ­ Micuţul Kolea Burbeaev, interpretul princi­­­­pal din filmul lui M. Kulik Un om merge după soare.­­ Protagonistele fil­­­­mului lui Michelan­gelo Antonioni, Aventu­ra : Lea Massari şi Mo­nica Vitti. CHARLES LAUGHTON regizori americani cum sunt Hitch­cock (Hanul din Jamaica), Billy Wilder (Martor al acuzării — 1958) şi alţii. Ultimul său rol a însemnat o frumoasă încununare a celor trei­zeci de ani de creaţie cinemato­grafică. Charles Laughton a inter­pretat rolul senatorului Seab Coo­ley din filmul lui Otto Preminger Furtună la Washington (Advise and Consent), prezentat anul aces­ta la Festivalul de la Cannes. Fil­mul lui Preminger este o satiră politică, sau, mai exact, un film despre culisele vieţii politice ame­ricane. O distribuţie prestigioasă (alături de Laughton figurează în generic Henry Fonda, Walter Pid­­geon, Don Murray) a contri­buit la reliefarea unor carac­tere puternice. Jocul lui Lau­ghton, profund demascator, a fost calificat de critica cinematografică drept „magistral“- „admirabil“, „de neuitat". Comparînd confrunta­rea dramatică din Furtună la Washington cu o aprigă dispută de şah, Penelope Huston conchidea (făcînd şi unele rezerve asupra filmului), în revista engleză Sight and sound : „în­ momentul în care jocul forţelor s-a terminat, piesele pot fi puse la loc în cutie. Numai Charles Laughton îşi păstrează cu încăpăţînare locul pe tablă, o per­sonalitate mai puternică decit în­suşi filmul“. Această ultimă ima­gine rămasă în urma morţii sale reprezintă o culme artistică a unui prodigios drum de creaţie. Nu multă vreme înaintea morţii sale, Charles Laughton a selectat intr-un volum amintiri şi articole proprii publicate în decursul ani­lor. Volumul va rămînea, acum, după moartea artistului, drept o ultimă mărturie a creaţiei sale bo­gate, multilaterale. Cezar Dogaru­ HARLES LAUGHTON îşi cîştiga consacrarea în­­tr-unul din primele sale roluri pe ecran : după debutul din 1932, el interpreta, trei ani mai tîrziu, pi­toreasca figură a lui Henric al VIIX-lea din filmul lui Alexander Korda Viața privată a lui Henric al VIII-lea, contribuind, alături de Merle Oberon, Elsa Lanchester, Robert Donat, la realizarea unui film de înaltă clasă. Acest film — inspirat dintr-un mai vechi suc­ces berlinez, Anna Boleyn de Lu­­bitsch — avea să însemne un mo­ment de bruscă strălucire în cine­matografia engleză din deceniul al patrulea al secolului nostru. Intrarea în cinematografie a lui Charles Laughton lăsa să se între­vadă talentul viguros al marelui actor. Cei treizeci de ani, pe care Laughton i-a închinat cu modestie și multă dăruire ecranului, nu aveau decit să confirme și să în­tărească perspectivele pe care le oferea strălucitul debut. Presa a consemnat lapidar, zilele trecute, vestea morţii sale : „La 16 decembrie a încetat din viaţă la Hollywood, în vîrstă de 63 de ani, cunoscutul actor de cinema Charles Laughton. El suferea de mai multe luni de cancer“. In urma sa au rămas numeroase per­sonaje cu care, rînd pe rind, Lau­ghton a izbutit să se identifice şi care au lăsat spectatorilor, de-a lungul anilor, puternice amintiri. S-a născut în vara anului 1899 la Scarborough, a absolvit cu me­dalie de aur Academia de artă dramatică, şi-a început cariera ac­toricească pe scenă, la 27 de ani. A jucat la Teatrul Curţii, la Old Vic Company şi la alte companii dramatice, vădind, de pe atunci, calităţi artistice de scenă. Primul său rol pe ecran a fost intr-un film intitulat Down River (Pe rîu în jos). în 1937, împreună cu Erich Pommer formează o companie de film proprie. In cariera sa acto­ricească, Laughton a jucat ro­luri multe şi variate în fil­me binecunoscute ca : Mizerabilii, Cocoşatul de la Notre Dame, Rem­brandt, şi-a înscris numele pe ge­nericul unor filme de succes ca Revolta de pe Bounty, Vasul mi­m­ei, Bărbatul din Australia, Fan­toma din Canterville. Ţara aceasta îmi aparţine, a reuşit creaţii va­loroase în filmele unor cunoscuţi l­ a Charles Laughton ** în rolul senatorului Seab Cold­ley din filmul Furtună la Washington. SĂLILE DE CINEMATOGRAF • PRIMIM din partea Intre-­­ prinderii cinematografice a ora­li­­ului Bucureşti . Articolul tov. Ion Cazaban, a apărut in „Contemporanul" nr.­­ 43, despre Sălile de cinemato-- graf, a fost studiat cu atenţie la colectivul de conducere al întreprinderii noastre. Vă mul­­­[ tum­im atît pentru aprecierile jfj pozitive făcute la adresa unor §j unităţi, cit şi pentru detecţiu­­­nile semnalate. 1. Problemele ridicate în legă­­­­ură cu construcţia noilor cine­g­matografe au fost studiate şi­­ s-a întocmit un material care a­­ fost înaintat spre aprobare Co-H mitetului Executiv al Sfatului­­ Popular al Capitalei. La cine-H matograful „Victoria“ problema­­ vizibilităţii a fost rezolvată.­­ Problemele legate de defec­­­ţiunile tehnice s-au studiat de­­ către colectivul serviciului teh-nic şi vă asigurăm că ele se­­ vor remedia. In ceea ce priveşte propagan- |g da şi agitaţia vizuală am dat g dispoziţii sectorului de propa-­­ gandă al întreprinderii noastre M să revizuiască agitaţia vizuală M la toate unităţile din Capitală. g S-au luat măsuri şi pentru o g mai bună gospodărire a unită- g ţilor. I Noi ne vom preocupa in per- B manenţă pentru găsirea celor M mai variate forme şi mijloace M care să ducă la transformarea g sălilor de cinematograf în ode- js vărate locuri de cultură cine- g matografică. gSE N. R. : Din partea conducerii g cinematografelor criticate în­­ articolul amintit, dacă nu aş­ g teptăm neapărat scrisori de­­ răspuns, așteptăm, în orice caz, la măsuri de remediere a lipsuri- i­lor constatate. . . SpeetaeBLeLe săptămmnii • Speetaelitie, dintr-o existenţă anostă, Marietta Decu­­lescu,n-a izbutit să comunice cu acelaşi patos reţinut, mascat, şi ostilitatea eroi­nei sale faţă de ambianţa morală a oră­şelului cu care duce război prin scrisori nesemnate, într-un rol dublu (Pascal, Maxim), Florin Piersic a trebuit să do­vedească virtuozitate şi credem că a marcat cu pricepere două ipostaze mo­rale opuse. Pascal al său e un filistin, în spiritul textului, dar voind să-l opună total fratelui său „blestemat”, Maxim, actorul l-a împins uşor spre o puritate care nu-i aparţine. O oarecare exagerare a atitudinilor e de altfel vizibilă şi în interpretarea lui Maxim, care apare une­ori prea maturizat, iar în relaţiile lui cu Solange, în care de fapt eroul mai mult simulează o iubire adîncă decît o trăieşte, ca un adolescent mitoman ce e, Maxim e prea aproape de personajul creat de Florin Piersic în Orfeu în in­fern. In spiritul textului, comunicînd adică discret tensiunea interioară, ni s-au părut şi ceilalţi doi nonconformişti, halucinata Monique (Ileana Iordache), şi cel mai lucid dintre toţi, Fred, căruia sobrietatea vibrantă a lui Geo Barton i-a dat o foarte bună întruchipare scenică. Cît despre Didier, care figurează în pie­să, cel puţin pînă la un punct, burghe­zia plină de prejudecăţi a orăşelului, el ne-a fost înfăţişat de Marcel Enescu mai degrabă ca un om de familie tihnit, fără raport moral cu mediul burghez căruia de fapt îi aparţine. George Gană „Povestiri vesele" P E ECRAN, cineva desenează un oraş, ca un zeci de caiete şco­lare, cu clădiri uşor dispropor­ţionate, cu pomi şi un soare cu ochi şi gură. Apoi ne sunt anunţaţi eroii : Denis, Lena, Mişka, Alionca, ne­nea cu căţelul, tanti cu căţelul, admi­nistratorul şi in afară de ei : un leu, un tigru veritabil şi clinele Ciapka. Fantezist şi antrenant, genericul ne introduce in universul copiilor de şase ani, cu o naturaleţe surprinzătoare. De fapt, tot timpul, eroii conversează cu spectatorii, le cer părerea. Ie dezvăluie supărările sau bucuriile, şi de aceea fi­­nalul, în care copiii din film îşi iau rămas bun de la copiii din sală promi­­ţindu-le o intilnire apropiată, devine verosimil. Dar, dincolo de relatarea u­­nor cunoscute şi hazlii evenimente le­gate de primul mers pe o bicicletă cu motor sau de necesitatea consumării zilnice a famfuriei de casă. Ulmul sovie­tic Povestiri vesele aduce citeva date interesante in definirea profilului mici­lor oameni din zilele noastre. In pri­mul rind este conturarea pe laturi ine­dite a preocupărilor lor. Socotindu-se la 5 ani oameni mari, cu personalitate, ei discută problemele cuceririi cosmo­sului cu o seriozitate şi încredere co­pleşitoare. Bineînţeles, toţi proiectează rachete,­in care sunt lansaţi dini de pistă, iar în scuarul apropiat, o tăbliţă indică „Jocul de-a Gagarin". Pentru a putea deveni pasagere ale rachetei in­terplanetare construită din butoaie, ie­lele sunt supuse unui control medical riguros, in care lungimea limbii are o importanță decisivă, iar mișcarea cen­trifugă sau starea de imponderabilitate sunt realizate cu mijloacele focate ale leagănului de copii. Transformarea în realitate a celor mai tulburătoare vise determină astfel la micii eroi o dezvol­tare a imaginaţiei, dar pe coordonate certe şi posibile de care sunt şi ei înşişi conştienţi. Filmul reia insă inte­resant şi alte elemente hotăritoare pentru conturarea viziunii copiilor , Denis devine pe rînd acrobat celebru, îmblînzitor de lei şi tigri în grădina zoologică, vinător în junglă. (In aceste secvenţe filmul se manifestă cu foarte mult bun gust in genul de aventuri). Ceea ce citesc, văd la cinema sau ii se povesteşte, capătă pentru copii con­sistenţă aproape reală in viaţă. Filmul ar fi ciştigat printr-o mai ri­guroasă selectare a episoadelor şi o concentrare a lor (cursa cu bicicleta, vacanţa la mare). Meritoriu rămine insă aportul regizorului Veniamin Dorman şi al scenaristului Viktor Dragunski. In­tr-un sector dificil, ei au reuşit să im­pună, ocolind didacticismul, o nouă realitate — copilăria in zilele comunis­mului, copilăria maximei sensibilităţi şi exigenţe. Antoaneta Tănăsescu „Ultima bătălie" (­N INEAŞTii polonezi s-au arătat mereu preocupaţi de tema raz- J boiului. Pe măsură ce timpul a trecut, tema a început să fie dez­voltată tot mai puţin în întindere şi tot mai mult în adincime. Fireşte, puţine au fost producţiile care au atins, din punct de vedere valoric, deosebita operă ci­nematografică închinată rezistenţei in vremea ocupaţiei fasciste care a fost Canalul lui Wajda. Dar chiar şi in fil­mele de nivel mediu cuprinse in aceas­tă sferă tematică (de pildă, Artileris­­tul Kalen care a rulat şi la noi cu titlul Teroare în munţi), poate fi observat interesul acordat universului interior al personajelor (deşi nu întot­deauna acest univers era explorat pînă la capăt). Filmul Ultima Bătălie porneşte de la înfruntarea a două caractere puternice (deşi pe alte coordonate, ciocnirea per­sonajelor aminteşte pe cea din piesa Frontul de Al. Korneiciuk). Apoi este abordată tema laşităţii (in cazul solda­tului care fuge din luptă), pentru a fi părăsită şi aceasta şi a se continua cu o poveste de dragoste. în sine, preim­­­alul pune in discuţie tema eroismului. In intenţia — lăudabilă, tară îndoială — de a reflecta războiul nu numai prin marile evenimente ci şi prin detaliile luptei cotidiene, realizatorii s-au lăsat subjugaţi de lapte, iară a căuta tot­deauna să le descopere esenţa. In plus, acest mod de a relata creează impresia de Ulm iară stil. Ceea ce nu s-ar fi întîmplat dacă cineaştii ar fi optat pen­tru o producţie cinematografică alcă­tuită din citeva povestiri legate de a­­ceeaşi idee. La rîndul lor, eroii au o comportare adesea stranie, inconsecvenţele caracte­rologice căpătînd in Ultima bătălie drept de lege. O problemă de onoare este complicată peste măsură de ofiţe­rul adjutant pentru ca apoi, tot el să-şi schimbe brusc, nemotivat, punctul de vedere. Moartea colonelului stă mai de­grabă sub semnul eroismului gratuit decît al celui necesar. Mai firească, mai convingătoare, ni s-a părut doar relaţia de dragoste dintre căpitanul­­procuror şi infirmieră. Fotografia, în general frumoasă, com­poziţia cadrelor, nu de puţine ori in­genioasă (inmormîntarea soldatului la­­sek este foarte bine filmată) sunt cali­tăţi frecvente ale producţiei poloneze. Ele nu pot suplini, însă, lipsa unei idei clare, a unei dramaturgii solide, Al. Racoviceanu Marcello Mastroianni într-un rol de compo­ziție din filmul Divorț italian. Cinema ■ DIN filmele realizate de Stu­dioul „Alexandru Sahia“ în luna noiembrie: Asaltul cerului (regia şi imaginea P. Ţuţuleasa), un documentar despre realizările obţinute de pionierii aviaţiei ro­­mâneşti Aurel Vlaicu şi Traian Vuia şi de aeronautica noastră în anii socialismului; Letopiseţul de piatră al Dobrogei (scenariul şi regia Petre Sirin, imaginea Victor Popescu) — fragmente ale unei monografii arheologice a Dobrogei, rezultat al cercetărilor istoricilor noştri de la sfârşitul secolului XIX Şi pînă azi. De asemenea, au fost realizate cinci filme pe teme agri­cole dintre care : Noi terenuri re­date agriculturii în G.A.S. (regia Dumitru Done și imaginea Gh. Georgescu), Lucrări mecanizate de calitate superioară (regia Terner Zoltán, imaginea F. Patakfalvi). B­­INECLUBUL Casei de cul­tură a sindicatelor din Baia Mare reorganizează, începînd cu 1 ianuarie 1963, cercul de prieteni ai filmului. Conducerea cineclubu­­lui ne anunţă că intenţionează să mobilizeze, pentru serile prietenilor filmului, creatori ai cinematogra­fiei noastre, critici etc. Iată temele propuse: — Dragostea la diferite meridia­ne (ianuarie 1963) , vizionări — N-a dansat decît o vară; Drumul spre înalta societate; Dragostea lui Alioşa. — Mari actori ai ecranului (fe­bruarie 1963) , medalioane — Ale­xei Batalov (Cazul Rumeanţev), şi Doamna cu căţelul) şi Jean Gabin (Marile familii şi Oameni fără importanţă). — Succese romîneşti la festivalu­rile internaţionale (februarie — martie 1963) , vizionări, Setea şi Valurile Dunării. — Tineri regizori sovietici (mar­tie 1963) medalioane Alov şi Nau­mov (Pavel Korceaghin); S. Ros­­toţki (Stele de mai); A. Tarkovski (Copilăria lui Ivan). HH DE CURÎND, romanul lui ■“* Herman Melville, Billy Bud, gabie de mizenă, a fost ecranizat în studiourile americane. Autorul ecranizării, apreciată ca o reușită, este Peter Ustinov. ■ TÎNĂRUL cineast polonez Ro­­man Polanski a cucerit marele premiu al festivalului de scurt­­metraj de la Tours cu comedia grotescă Mamiferele. Este a doua distincţie pe care Polanski o cuce­reşte în acest an într-o mare com­petiţie internaţională : la Veneţia, primul lui film de lung metraj, Cuţitul în ape, a obţinut o men­ţiune. IPI ÎN ecranizarea romanului lui Vadim Kojevnikov și-l prezint pe Baluev, rolul principal va fi in­terpretat de actorul I. Pereverzev, alături de care mai joacă : S. Plot­nikov, S. Cekan, A. Konstantinova, N. Korneva. Filmul este regizat de V. Komissarjevski, iar scenariul este semnat de el împreună cu Vadim Kojevnikov. ■| NOUL film pe care îl pregă­teşte regizorul sovietic Iosif Heifitz (autorul filmelor Cazul Ru­meanţev şi Doamna cu căţelul) se intitulează, deocamdată, Focul veşnic. Scenariul este scris de re­gizor împreună cu scriitorul Iuri Gherman. „în film — scrie Heifitz în Sovetskaia Kultura — vrem să demonstrăm că noul nu se reduce în zilele noastre la realizările ma­teriale, că şi cele mai vechi senti­mente umane pot fi astăzi noi, — chiar şi dragostea. Vom vorbi des­pre dragostea care izbucneşte ca o forţă distrugătoare, despre dragos­tea egoistă, străină de opera pe care o îndeplineşte omul şi care îl împiedică să fie cetăţean. Vom vorbi şi despre dragostea creatoa­re, puternică şi pură, despre sen­timentul cu adevărat frumos şi înălţător care poate fi iubirea". Filmul va fi realizat la Lenfilm şi va folosi ca decor exterior peisajul leningrădean, una din ambiţiile realizatorilor fiind aceea de a adu­ce pe ecran atmosfera autentică a marelui oraş. CU FONDAT în 1934 de fraţii Lu­­miére, Marele Premiu al Ci­nematografiei Franceze, a fost de­cernat luni 17 decembrie a.c. tînă­­rului regizor Francois Villiers (fra­tele marelui actor francez Jean Pierre Aumont) pentru filmul său Pînă la capătul lumii (Jusqu' au bout du monde). Pînă în prezent filmul nu a fost văzut de nici un spectator parizian, cu excepţia ju­riului, prezidat de academicianul Marcel Achard, care a decernat premiul. F. Villiers a mai realizat anul trecut un film, Puțul cu 3 adevă­ruri, în care trei personaje erau confruntate cu același adevăr. In­terpret principal în Pînă la capătul lumii este Pierre Mondy. ■r.ifîTimi

Next