Contemporanul, iulie-decembrie 1962 (Anul 16, nr. 27-52)
1962-12-21 / nr. 51
In 1963 , PE ECRINELE PISIRE Este perioada bilanţurilor, a proiectelor şi interviurilor de perspectivă, a ştirilor despre viaţa culturală a anului care începe. Am pregătit deci, pentru cititorii noştri, o primă prezentare a cîtorva din cele mai bune filme care vor rula pe ecranele noastre în 1963. Este vorba, fireşte, de filmele care au şi fost achiziţionate la D.R.C.D.F.; achiziţionarea altor producţii de val 1 care se află în curs. Pentru anul cinematografic IQfiil se anunţă, printre altele : „Un om merge după soare“ (U.R.S.S.) • SCENARIUL : V. Gagiu şi M. Kulik. Regizor : M. Kálik. Kálik a debutat în film acum doi ani, cu Cîntecul de leagăn, o realizare încărcată de încercări regizorale, însă cu subiect banal. Împreună cu Gagiu, el a găsit, în Un om merge după soare, modalitatea expresivă care convine cel mai mult talentului său : cinepoemul. Un copil de trei sau patru ani pleacă de acasă convins că, dacă merge o zi întreagă, va ajunge soarele la apus. El nu ajunge pînă la soare, dar descoperă lumea. Ideea poetică a filmului, enunţată şi în titlu, este exprimată mai ales prin abundenţa efectelor vizuale, prin bogăţia jocului de culori şi prin alternarea unghiurilor neaşteptate, prin ingeniozitatea contrapunctului vizual-auditiv şi printr-o delicată îmbinare a muzicii cu imaginea. Unii cronicari vorbesc despre o „muzică vizuală“. Filmul este considerat ca una dintre cele mai bune realizări ale tinerilor cineaşti sovietici. »Dar dacă este dragostea?“ (U.R.S.S.) • SCENARIUL : I. Olşanski, N. Rudneva, I. Raizman ; regia : I. Raizman. In rolurile principale : Jana Proho renko, I. Puşkariev, N. Fedosova, A. Gheorghievskaia. Subiectul este inspirat din acel fapt divers care a sugerat şi dramaturgului Viktor Rozov conflictul piesei O luptă inegală , o elevă dintr-o clasă superioară a unei şcoli din Moscova, aspru judecată de profesori şi părinţi ca „imorală", în urma descoperirii unui bilet de dragoste schimbat cu un coleg, încearcă să se sinucidă. Realizat într-o manieră cinematografică sobră, concisă, aparent rece, filmul lui Raizman, departe de a aluneca spre efuziunile sentimentale pe care subiectul le putea provoca, analizează cu luciditate semnificaţiile morale ale faptului relatat. Iuri Raizman este unul dintre cineaştii sovietici vîrstnici. Cunoscut de publicul nostru prin filmul Comunistul, el a realizat, înainte de război, mai multe filme, dintre care Ultima noapte și Mașenka se, înscriu în rîndul operelor clasice, ,Baia“ (U.R.S.S.) • ECRANIZARE a comediei lui Maiakovski de Serghei Iutkevici. Pictor : Felix Zbarski. Textul este citit de Arkadii Raikin și Elena Raikina. Serghei Iutkevici, cunoscut și prin ecranizarea tragediei shakespeariene Othello, pătrunde în domeniul satirei maiakovskiene apelînd la mijloace dintre cele mai îndrăzneţe : filmul este interpretat de păpuşi, care nici măcar nu vorbesc, textul fiind citit în întregime de numai doi actori ; în desfăşurarea acţiunii sunt înserate şi fragmente din jurnale de actualităţi. .Judecata“ (U.R.S.S.) • SCENARIUL : V. Tendreakov > regia : V. Skuibin, A. Mansarova. In distribuţie : N. Kriucikov, O. Jakov şi V. Kolţov. Este vorba de ultima realizare a unuia dintre cei mai originali regizori tineri din Uniunea Sovietică — Vladimir Skuibin, autorul filmelor Cruzime (inspirat dintr-o povestire de Pavel Nilin) şi Icoana făcătoare de minuni (după povestirea cu acelaşi titlu de Vladimir Tendreakov). Filmul Judecata, pe care l-am mai prezentat cititorilor noştri, ecranizează, de asemenea, o povestire de Tendreakov, dezvoltînd o complexă problematică psihologică. „Baronul fanfaron“ (R.S. Cehoslovacă) • O REALIZARE de Karel Zeman, după romanul lui Gottfried Burger şi ilustraţiile lui Gustave Deré, în distribuţie : Milos Kopecky, Jana Brejchova, Rudolf Jelinek, Jan Werick. Karel Zeman, care, în 1958, a obţinut un mare premiu la Bruxelles cu Aventura fantastică, revine la modalităţile cinematografiei feerice a lui Mélies, pentru a repovesti, cu umor şi fantezie, aventurile extraordinare ale baronului Munchausen. (Filmul a rulat la Festivalul de la Karlovy Vary în afară de concurs). »Aventura“ (Italia) • SCENARIUL şi dialogul : Michelangelo Antonioni, Elio Bartolini, Tonino Guerra, regia : Michelangelo Antonioni. In distribuţie : Gabriele Ferzetti, Monica Vitti, Lea Massari, Dominique Blanchar, Renzo Ricci. Unul dintre subiectele constante ale dezbaterilor cinematografice din lumea întreagă este, în ultimii ani, creaţia lui Michelangelo Antonioni. Aventura a stîrnit, acum trei ani, un scandal la Festivalul de la Cannes : maniera de a povesti cinematografic a lui Antonioni şoca prin noutate. Filmul istoriseşte povestea unei iubiri care se înfiripă în chipul cel mai ciudat şi pare gata să se destrame îndată după ce a început. Eroina — interpretată de Monica Vitti — este singurul om cinstit şi cu bun simţ, într-o lume în care relaţiile dintre oameni au pierdut de mult din vedere orice normă morală : lumea „bună". Antonioni se numără printre cei mai vehemenţi acuzatori ai marii burghezii italiene. Tema lui permanentă este dragostea, sau mai curînd imposibilitatea dragostei într-o lume coruptă. A mai realizat filmele : Cronica unei iubiri, Vîntul, Doamna fără camelii, Prietenele, Strigătul, Noaptea, Eclipsa (cu care a obţinut, la Cannes, în anul acesta, Marele premiu). .Rocco şi fraţii săi“ (Italia) • SCENARIUL : Luchino Visconti, Suro Cecchi d’Amico, Pasquale Festa Campanella, Massimo Franciosa, Errico Medioli ; regia : Luchino Visconti. Din distribuţie : Alain Delon, Annie Girardot, Renato Salvatori. Unul dintre marii creatori care domină cinematografia Italiei de după război, Visconti, a stîrnit la Veneţia, în 1960, o puternică reacţie din partea democrat-creştinilor şi a cenzurii cu filmul său despre Rocco. Istorie a unei familii din Sud, care vine să-şi caute norocul la Milano şi întîlneşte aici tentaţiile şi corupţia marelui oraş. Rocco şi fraţii săi este o operă adeseori comparată cu scrierile dostoievskiene. împingind conflictele pînă la violenţe extreme, filmul este construit ca un amplu roman social. De mai bine de două decenii, Luchino Visconti se menţine în primele rînduri ale neorealismului combatant. în 1941 a spart monotonia plată a cinematografiei fasciste italiene cu Obsesia ; în 1948 a realizat una din capodoperele neorealiste . Se cutremură pămîntul. A mai realizat : Bellissima, Senso, Nopţi albe, un fragment din Boccaccio 70 , pregăteşte Il gattopardo, ,Era noapte la Roma“ (Italia) • UN film de Roberto Rossellini, cu Renato Salvatori, Giovanna Ralli, Serghei Bondarciuk, Leo Genn, Peter Baldwin ; producţie 1960. Descriind evadarea unor prizonieri de naţionalităţi deosebite dintr-un lagăr fascist din Italia. Era noapte la Roma este un film despre solidaritate şi curaj. Cunoscut spectatorilor romîni prin filmele Roma, oraş deschis şi Generalul della Rovere, Roberto Rossellini se defineşte ca un creator progresist, deşi opera lui nu este lipsită de unele accente mistice. A realizat aproximativ douăzeci de filme, dintre care cele mai cunoscute sunt : Paisa, Stromboli, Germania an zero, Unde e libertatea ? Călătorie în Italia, Ioana d’Arc pe rug, Trăiască Italia. »Divorţ italian“ (Italia) • UN FILM de Pietro Germi, cu Marcello Mastroianni şi Daniella Rocca. Premiul pentru comedie în primăvara acestui an la Cannes. Divorţ italian, satiră fină, spumoasă, la adresa puritanismului catolic, a reafirmat talentul regizorului Pietro Germi. Germi a mai realizat filmele : Martorul, In numele legii, Drumul speranţei, Discul roşu, Feroviarul, Omul de paie ,în pragul vieţii“ (Suedia) • FILM de Ingmar Bergman, inspirat dintr-o nuvelă de Ulla Isaksson. Cu Ingrid Thulin, Bibi Andersson. Ca şi italianul Antonioni, suedezul Ingmar Bergman este unul dintre cineaştii occidentali cei mai des citaţi în perioada de după război. Autor a aproape 30 de filme, a numeroase scenarii şi spectacole, Bergman se defineşte ca o personalitate extrem de bogată. Tematica lui permanentă este studiul psihologiei feminine, în filmul în pragul vieţii, el analizează amănunţit reacţiile a trei femei, din medii sociale diferite şi cu caractere diferite, în zilele premergătoare naşterii. Alte filme de Ingmar Bergman : A şaptea pecete, Izvorul, Visuri de femeie, Fragii sălbatici, Vacanţă cu Monica, Dincolo de oglindă. .Ţarcul* (Franţa) • SCENARIUL : Armand Gatti, Pierre Jouffroy ; regia : Armand Gatti. Din distribuţie : Jean Negroni, Hans Christian Blech, Tamara Milletic, Herbert Wochintz. Filmul de debut al ziaristului dramaturg Armand Gatti, cunoscut cititorilor noştri din relatările asupra ultimului festival de la Moscova, unde a fost distins cu premiul pentru regie, Alain Delon în Rocco şi fraţii săi. Micuţul Kolea Burbeaev, interpretul principal din filmul lui M. Kulik Un om merge după soare. Protagonistele filmului lui Michelangelo Antonioni, Aventura : Lea Massari şi Monica Vitti. CHARLES LAUGHTON regizori americani cum sunt Hitchcock (Hanul din Jamaica), Billy Wilder (Martor al acuzării — 1958) şi alţii. Ultimul său rol a însemnat o frumoasă încununare a celor treizeci de ani de creaţie cinematografică. Charles Laughton a interpretat rolul senatorului Seab Cooley din filmul lui Otto Preminger Furtună la Washington (Advise and Consent), prezentat anul acesta la Festivalul de la Cannes. Filmul lui Preminger este o satiră politică, sau, mai exact, un film despre culisele vieţii politice americane. O distribuţie prestigioasă (alături de Laughton figurează în generic Henry Fonda, Walter Pidgeon, Don Murray) a contribuit la reliefarea unor caractere puternice. Jocul lui Laughton, profund demascator, a fost calificat de critica cinematografică drept „magistral“- „admirabil“, „de neuitat". Comparînd confruntarea dramatică din Furtună la Washington cu o aprigă dispută de şah, Penelope Huston conchidea (făcînd şi unele rezerve asupra filmului), în revista engleză Sight and sound : „în momentul în care jocul forţelor s-a terminat, piesele pot fi puse la loc în cutie. Numai Charles Laughton îşi păstrează cu încăpăţînare locul pe tablă, o personalitate mai puternică decit însuşi filmul“. Această ultimă imagine rămasă în urma morţii sale reprezintă o culme artistică a unui prodigios drum de creaţie. Nu multă vreme înaintea morţii sale, Charles Laughton a selectat intr-un volum amintiri şi articole proprii publicate în decursul anilor. Volumul va rămînea, acum, după moartea artistului, drept o ultimă mărturie a creaţiei sale bogate, multilaterale. Cezar Dogaru HARLES LAUGHTON îşi cîştiga consacrarea într-unul din primele sale roluri pe ecran : după debutul din 1932, el interpreta, trei ani mai tîrziu, pitoreasca figură a lui Henric al VIIX-lea din filmul lui Alexander Korda Viața privată a lui Henric al VIII-lea, contribuind, alături de Merle Oberon, Elsa Lanchester, Robert Donat, la realizarea unui film de înaltă clasă. Acest film — inspirat dintr-un mai vechi succes berlinez, Anna Boleyn de Lubitsch — avea să însemne un moment de bruscă strălucire în cinematografia engleză din deceniul al patrulea al secolului nostru. Intrarea în cinematografie a lui Charles Laughton lăsa să se întrevadă talentul viguros al marelui actor. Cei treizeci de ani, pe care Laughton i-a închinat cu modestie și multă dăruire ecranului, nu aveau decit să confirme și să întărească perspectivele pe care le oferea strălucitul debut. Presa a consemnat lapidar, zilele trecute, vestea morţii sale : „La 16 decembrie a încetat din viaţă la Hollywood, în vîrstă de 63 de ani, cunoscutul actor de cinema Charles Laughton. El suferea de mai multe luni de cancer“. In urma sa au rămas numeroase personaje cu care, rînd pe rind, Laughton a izbutit să se identifice şi care au lăsat spectatorilor, de-a lungul anilor, puternice amintiri. S-a născut în vara anului 1899 la Scarborough, a absolvit cu medalie de aur Academia de artă dramatică, şi-a început cariera actoricească pe scenă, la 27 de ani. A jucat la Teatrul Curţii, la Old Vic Company şi la alte companii dramatice, vădind, de pe atunci, calităţi artistice de scenă. Primul său rol pe ecran a fost intr-un film intitulat Down River (Pe rîu în jos). în 1937, împreună cu Erich Pommer formează o companie de film proprie. In cariera sa actoricească, Laughton a jucat roluri multe şi variate în filme binecunoscute ca : Mizerabilii, Cocoşatul de la Notre Dame, Rembrandt, şi-a înscris numele pe genericul unor filme de succes ca Revolta de pe Bounty, Vasul mimei, Bărbatul din Australia, Fantoma din Canterville. Ţara aceasta îmi aparţine, a reuşit creaţii valoroase în filmele unor cunoscuţi l a Charles Laughton ** în rolul senatorului Seab Coldley din filmul Furtună la Washington. SĂLILE DE CINEMATOGRAF • PRIMIM din partea Intre- prinderii cinematografice a oraliului Bucureşti . Articolul tov. Ion Cazaban, a apărut in „Contemporanul" nr. 43, despre Sălile de cinemato-- graf, a fost studiat cu atenţie la colectivul de conducere al întreprinderii noastre. Vă mul[ tumim atît pentru aprecierile jfj pozitive făcute la adresa unor §j unităţi, cit şi pentru detecţiunile semnalate. 1. Problemele ridicate în legăură cu construcţia noilor cinegmatografe au fost studiate şi s-a întocmit un material care a fost înaintat spre aprobare Co-H mitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei. La cine-H matograful „Victoria“ problema vizibilităţii a fost rezolvată. Problemele legate de defecţiunile tehnice s-au studiat de către colectivul serviciului teh-nic şi vă asigurăm că ele se vor remedia. In ceea ce priveşte propagan- |g da şi agitaţia vizuală am dat g dispoziţii sectorului de propa- gandă al întreprinderii noastre M să revizuiască agitaţia vizuală M la toate unităţile din Capitală. g S-au luat măsuri şi pentru o g mai bună gospodărire a unită- g ţilor. I Noi ne vom preocupa in per- B manenţă pentru găsirea celor M mai variate forme şi mijloace M care să ducă la transformarea g sălilor de cinematograf în ode- js vărate locuri de cultură cine- g matografică. gSE N. R. : Din partea conducerii g cinematografelor criticate în articolul amintit, dacă nu aş g teptăm neapărat scrisori de răspuns, așteptăm, în orice caz, la măsuri de remediere a lipsuri- ilor constatate. . . SpeetaeBLeLe săptămmnii • Speetaelitie, dintr-o existenţă anostă, Marietta Deculescu,n-a izbutit să comunice cu acelaşi patos reţinut, mascat, şi ostilitatea eroinei sale faţă de ambianţa morală a orăşelului cu care duce război prin scrisori nesemnate, într-un rol dublu (Pascal, Maxim), Florin Piersic a trebuit să dovedească virtuozitate şi credem că a marcat cu pricepere două ipostaze morale opuse. Pascal al său e un filistin, în spiritul textului, dar voind să-l opună total fratelui său „blestemat”, Maxim, actorul l-a împins uşor spre o puritate care nu-i aparţine. O oarecare exagerare a atitudinilor e de altfel vizibilă şi în interpretarea lui Maxim, care apare uneori prea maturizat, iar în relaţiile lui cu Solange, în care de fapt eroul mai mult simulează o iubire adîncă decît o trăieşte, ca un adolescent mitoman ce e, Maxim e prea aproape de personajul creat de Florin Piersic în Orfeu în infern. In spiritul textului, comunicînd adică discret tensiunea interioară, ni s-au părut şi ceilalţi doi nonconformişti, halucinata Monique (Ileana Iordache), şi cel mai lucid dintre toţi, Fred, căruia sobrietatea vibrantă a lui Geo Barton i-a dat o foarte bună întruchipare scenică. Cît despre Didier, care figurează în piesă, cel puţin pînă la un punct, burghezia plină de prejudecăţi a orăşelului, el ne-a fost înfăţişat de Marcel Enescu mai degrabă ca un om de familie tihnit, fără raport moral cu mediul burghez căruia de fapt îi aparţine. George Gană „Povestiri vesele" P E ECRAN, cineva desenează un oraş, ca un zeci de caiete şcolare, cu clădiri uşor disproporţionate, cu pomi şi un soare cu ochi şi gură. Apoi ne sunt anunţaţi eroii : Denis, Lena, Mişka, Alionca, nenea cu căţelul, tanti cu căţelul, administratorul şi in afară de ei : un leu, un tigru veritabil şi clinele Ciapka. Fantezist şi antrenant, genericul ne introduce in universul copiilor de şase ani, cu o naturaleţe surprinzătoare. De fapt, tot timpul, eroii conversează cu spectatorii, le cer părerea. Ie dezvăluie supărările sau bucuriile, şi de aceea finalul, în care copiii din film îşi iau rămas bun de la copiii din sală promiţindu-le o intilnire apropiată, devine verosimil. Dar, dincolo de relatarea unor cunoscute şi hazlii evenimente legate de primul mers pe o bicicletă cu motor sau de necesitatea consumării zilnice a famfuriei de casă. Ulmul sovietic Povestiri vesele aduce citeva date interesante in definirea profilului micilor oameni din zilele noastre. In primul rind este conturarea pe laturi inedite a preocupărilor lor. Socotindu-se la 5 ani oameni mari, cu personalitate, ei discută problemele cuceririi cosmosului cu o seriozitate şi încredere copleşitoare. Bineînţeles, toţi proiectează rachete,in care sunt lansaţi dini de pistă, iar în scuarul apropiat, o tăbliţă indică „Jocul de-a Gagarin". Pentru a putea deveni pasagere ale rachetei interplanetare construită din butoaie, ielele sunt supuse unui control medical riguros, in care lungimea limbii are o importanță decisivă, iar mișcarea centrifugă sau starea de imponderabilitate sunt realizate cu mijloacele focate ale leagănului de copii. Transformarea în realitate a celor mai tulburătoare vise determină astfel la micii eroi o dezvoltare a imaginaţiei, dar pe coordonate certe şi posibile de care sunt şi ei înşişi conştienţi. Filmul reia insă interesant şi alte elemente hotăritoare pentru conturarea viziunii copiilor , Denis devine pe rînd acrobat celebru, îmblînzitor de lei şi tigri în grădina zoologică, vinător în junglă. (In aceste secvenţe filmul se manifestă cu foarte mult bun gust in genul de aventuri). Ceea ce citesc, văd la cinema sau ii se povesteşte, capătă pentru copii consistenţă aproape reală in viaţă. Filmul ar fi ciştigat printr-o mai riguroasă selectare a episoadelor şi o concentrare a lor (cursa cu bicicleta, vacanţa la mare). Meritoriu rămine insă aportul regizorului Veniamin Dorman şi al scenaristului Viktor Dragunski. Intr-un sector dificil, ei au reuşit să impună, ocolind didacticismul, o nouă realitate — copilăria in zilele comunismului, copilăria maximei sensibilităţi şi exigenţe. Antoaneta Tănăsescu „Ultima bătălie" (N INEAŞTii polonezi s-au arătat mereu preocupaţi de tema raz- J boiului. Pe măsură ce timpul a trecut, tema a început să fie dezvoltată tot mai puţin în întindere şi tot mai mult în adincime. Fireşte, puţine au fost producţiile care au atins, din punct de vedere valoric, deosebita operă cinematografică închinată rezistenţei in vremea ocupaţiei fasciste care a fost Canalul lui Wajda. Dar chiar şi in filmele de nivel mediu cuprinse in această sferă tematică (de pildă, Artileristul Kalen care a rulat şi la noi cu titlul Teroare în munţi), poate fi observat interesul acordat universului interior al personajelor (deşi nu întotdeauna acest univers era explorat pînă la capăt). Filmul Ultima Bătălie porneşte de la înfruntarea a două caractere puternice (deşi pe alte coordonate, ciocnirea personajelor aminteşte pe cea din piesa Frontul de Al. Korneiciuk). Apoi este abordată tema laşităţii (in cazul soldatului care fuge din luptă), pentru a fi părăsită şi aceasta şi a se continua cu o poveste de dragoste. în sine, preimalul pune in discuţie tema eroismului. In intenţia — lăudabilă, tară îndoială — de a reflecta războiul nu numai prin marile evenimente ci şi prin detaliile luptei cotidiene, realizatorii s-au lăsat subjugaţi de lapte, iară a căuta totdeauna să le descopere esenţa. In plus, acest mod de a relata creează impresia de Ulm iară stil. Ceea ce nu s-ar fi întîmplat dacă cineaştii ar fi optat pentru o producţie cinematografică alcătuită din citeva povestiri legate de aceeaşi idee. La rîndul lor, eroii au o comportare adesea stranie, inconsecvenţele caracterologice căpătînd in Ultima bătălie drept de lege. O problemă de onoare este complicată peste măsură de ofiţerul adjutant pentru ca apoi, tot el să-şi schimbe brusc, nemotivat, punctul de vedere. Moartea colonelului stă mai degrabă sub semnul eroismului gratuit decît al celui necesar. Mai firească, mai convingătoare, ni s-a părut doar relaţia de dragoste dintre căpitanulprocuror şi infirmieră. Fotografia, în general frumoasă, compoziţia cadrelor, nu de puţine ori ingenioasă (inmormîntarea soldatului lasek este foarte bine filmată) sunt calităţi frecvente ale producţiei poloneze. Ele nu pot suplini, însă, lipsa unei idei clare, a unei dramaturgii solide, Al. Racoviceanu Marcello Mastroianni într-un rol de compoziție din filmul Divorț italian. Cinema ■ DIN filmele realizate de Studioul „Alexandru Sahia“ în luna noiembrie: Asaltul cerului (regia şi imaginea P. Ţuţuleasa), un documentar despre realizările obţinute de pionierii aviaţiei româneşti Aurel Vlaicu şi Traian Vuia şi de aeronautica noastră în anii socialismului; Letopiseţul de piatră al Dobrogei (scenariul şi regia Petre Sirin, imaginea Victor Popescu) — fragmente ale unei monografii arheologice a Dobrogei, rezultat al cercetărilor istoricilor noştri de la sfârşitul secolului XIX Şi pînă azi. De asemenea, au fost realizate cinci filme pe teme agricole dintre care : Noi terenuri redate agriculturii în G.A.S. (regia Dumitru Done și imaginea Gh. Georgescu), Lucrări mecanizate de calitate superioară (regia Terner Zoltán, imaginea F. Patakfalvi). BINECLUBUL Casei de cultură a sindicatelor din Baia Mare reorganizează, începînd cu 1 ianuarie 1963, cercul de prieteni ai filmului. Conducerea cineclubului ne anunţă că intenţionează să mobilizeze, pentru serile prietenilor filmului, creatori ai cinematografiei noastre, critici etc. Iată temele propuse: — Dragostea la diferite meridiane (ianuarie 1963) , vizionări — N-a dansat decît o vară; Drumul spre înalta societate; Dragostea lui Alioşa. — Mari actori ai ecranului (februarie 1963) , medalioane — Alexei Batalov (Cazul Rumeanţev), şi Doamna cu căţelul) şi Jean Gabin (Marile familii şi Oameni fără importanţă). — Succese romîneşti la festivalurile internaţionale (februarie — martie 1963) , vizionări, Setea şi Valurile Dunării. — Tineri regizori sovietici (martie 1963) medalioane Alov şi Naumov (Pavel Korceaghin); S. Rostoţki (Stele de mai); A. Tarkovski (Copilăria lui Ivan). HH DE CURÎND, romanul lui ■“* Herman Melville, Billy Bud, gabie de mizenă, a fost ecranizat în studiourile americane. Autorul ecranizării, apreciată ca o reușită, este Peter Ustinov. ■ TÎNĂRUL cineast polonez Roman Polanski a cucerit marele premiu al festivalului de scurtmetraj de la Tours cu comedia grotescă Mamiferele. Este a doua distincţie pe care Polanski o cucereşte în acest an într-o mare competiţie internaţională : la Veneţia, primul lui film de lung metraj, Cuţitul în ape, a obţinut o menţiune. IPI ÎN ecranizarea romanului lui Vadim Kojevnikov și-l prezint pe Baluev, rolul principal va fi interpretat de actorul I. Pereverzev, alături de care mai joacă : S. Plotnikov, S. Cekan, A. Konstantinova, N. Korneva. Filmul este regizat de V. Komissarjevski, iar scenariul este semnat de el împreună cu Vadim Kojevnikov. ■| NOUL film pe care îl pregăteşte regizorul sovietic Iosif Heifitz (autorul filmelor Cazul Rumeanţev şi Doamna cu căţelul) se intitulează, deocamdată, Focul veşnic. Scenariul este scris de regizor împreună cu scriitorul Iuri Gherman. „în film — scrie Heifitz în Sovetskaia Kultura — vrem să demonstrăm că noul nu se reduce în zilele noastre la realizările materiale, că şi cele mai vechi sentimente umane pot fi astăzi noi, — chiar şi dragostea. Vom vorbi despre dragostea care izbucneşte ca o forţă distrugătoare, despre dragostea egoistă, străină de opera pe care o îndeplineşte omul şi care îl împiedică să fie cetăţean. Vom vorbi şi despre dragostea creatoare, puternică şi pură, despre sentimentul cu adevărat frumos şi înălţător care poate fi iubirea". Filmul va fi realizat la Lenfilm şi va folosi ca decor exterior peisajul leningrădean, una din ambiţiile realizatorilor fiind aceea de a aduce pe ecran atmosfera autentică a marelui oraş. CU FONDAT în 1934 de fraţii Lumiére, Marele Premiu al Cinematografiei Franceze, a fost decernat luni 17 decembrie a.c. tînărului regizor Francois Villiers (fratele marelui actor francez Jean Pierre Aumont) pentru filmul său Pînă la capătul lumii (Jusqu' au bout du monde). Pînă în prezent filmul nu a fost văzut de nici un spectator parizian, cu excepţia juriului, prezidat de academicianul Marcel Achard, care a decernat premiul. F. Villiers a mai realizat anul trecut un film, Puțul cu 3 adevăruri, în care trei personaje erau confruntate cu același adevăr. Interpret principal în Pînă la capătul lumii este Pierre Mondy. ■r.ifîTimi