Contemporanul, iunie-decembrie 1963 (Anul 17, nr. 24-52)
1963-07-12 / nr. 28
LA MOSCOVA A ÎNCEPUT FESTIVALUL ÎN MIJLOCUL unui interes general, la Moscova a început cel de al III-lea Festival internaţional al filmului. Zilnic, sala Palatului Congreselor din Kremlin găzduieşte peste 6 000 de spectatori care asistă la filmele selecţionate din 55 ţări ale lumii. Cele 32 de filme de lung metraj din programul concursului, cele peste 30 filme scurte şi documentare, numeroasele proiecţii în afara festivalului, dezbaterile teoretice organizate cu acest prilej fac din întîlnirea cinematografică de la Moscova o amplă trecere în revistă, o confruntare internaţională de înaltă ţinută. In viaţa artistică a Moscovei festivalul se înscrie ca o prestigioasă manifestare. In fiecare zi sosesc noi oaspeţi, statisticile se află într-un permanent dinamism. Actorul francez Jean Marais, membru în juriu, actorul american Danny Kaye, actriţa italiană Lea Massari, Carmen del Gado, trimisă a tinerei cinematografii cubane, sunt pînă acum prezenţele cele mai active şi de largă popularitate. Numeroase personalităţi ale cinematografiei mondiale sunt aşteptate în continuare. Regizori, actori, producători din toate ţările lumii şi-au dat întîlnire la Moscova, sub deviza nobilă a festivalului: „Pentru umanism în arta cinematografică, pentru pace şi prietenie între popoare“. Peste 400 de ziarişti din întreaga lume erau acreditaţi, pînă în ziua de 9 iulie, la centrul de presă al acestei competiţii internaţionale. Inaugurarea a avut loc duminică seara, în impunătoarea sală a Palatului Congreselor din Kremlin. In salutul adresat festivalului, N. S. Hruşciov sublinia că spectatorii sovietici vor primi cu satisfacţie şi recunoştinţă filmele, care transpun pe ecran, cu profunzime şi autenticitate, ideile progresiste ale epocii, filmele caracterizate de umanism şi sentimente elevate, care afirmă frumuseţea morală a omului şi răspund celor mai arzătoare probleme ale actualităţii. Prima proiecţie din cadrul festivalului a reprezentat selecţia sovietică . Vi-l prezint pe Baluev, creaţia regizorului V. Komissarjevski şi a scriitorului ,V. Kojevnikov, realizat de studiourile „Lenfilm“ după romanul cu acelaşi nume, cunoscut cititorilor noştri. Baluev este un personaj caracteristic societăţii sovietice : tipul conducătorului încercat care, în anii primelor cincinale, a contribuit la construcţia socialismului, şi-a apărat cu dîrzenie patria în vremea războiului, a participat, după victorie, la refacerea economiei naţionale. Personajul are mult adevăr de viaţă, trăieşte prin complexitatea caracterului său, prin pasiunea pentru nobila sa meserie şi chiar prin micile-i defecte, foarte omeneşti. Pe ecran, Baluev a fost interpretat — cu forţă emoţională, cu o bună înţelegere a personajului — de către popularul actor Ivan Pereverzev. Chiar dacă filmul, în ansamblul lui, nu are concizia şi limpezimea romanului, (unele scene sunt excesiv lungite), el a reuşit să-l impună pe Baluev ca pe un personaj prin definiţie contemporan. La Moscova trăiesc 196 de cetăţeni cu numele de Baluev. Majoritatea lor s-au recunoscut pe ecran. Cîţi mai sunt în restul ţării ? Dar, în fond, ce importanţă are numele ? Cea de a doua zi a festivalului, luni, a programat cîteva filme ale unor cinematografii mai puţin dezvoltate, cu unele calităţi, dar care nu au, prin valoarea lor de ansamblu, şanse principale în palmaresul final al competiţiei. Pentru prima oară într-o confruntare internaţională de filme artistice de lung metraj, Iranul a prezentat Malul aşteptării (scenariul şi regia S. Yasami), o melodramă tradiţională, realizată cu resurse cinematografice primitive. Primii paşi în film sunt însă cei mai grei. Şi acest experiment al cineaştilor iranieni păstrează, în ciuda naivităţilor şi inadvertenţelor, calitatea deschizătorilor de drum. Filmul finlandez Băieţii (realizat de M. Niskanen) nu aduce nici el noutăţi cinematografice în prezentarea pe ecran a unei povestiri de război. Există în film o atmosferă a copilăriei zdruncinate de război, dar fabula prinde greoi viaţă, nu are cursivitate. Danemarca a adus în festival un vodevil în culori . O familie simpatică (realizat de E. Balling), a cărui acţiune se petrece în anul 1899, în epoca primelor automobile şi a gramofoanelor. Filmul, cu interesante calităţi plastice îndeosebi în scenele de cabaret, nu realizează decît într-o mică măsură intenţiile ironice, pierzîndu-se în interminabile discuţii bancare, fără a reuşi să transmită mare lucru spectatorilor. Ziua de marţi a prilejuit întîlnirea cu cinematografia cubană. Adaptînd la propria realitate romanul lui Ilf şi Petrov, Douăsprezece scaune, Tomas Gutierez Alea a surprins pe peliculă zbaterile zadarnice ale expropriaţilor izgoniţi de revoluţia cubană. Ostap Bender-ul său, pe nume Ippolit, încearcă să dea de urma unor bijuterii, ascunse în unul din cele 12 scaune engleze, care i-au aparţinut înainte de revoluţie. Fără a se apropia de hazul romanului, filmul reuşeşte să te introducă în realităţile Cubei de azi, în care încercările disperate şi neputincioase ale imperialismului detronat se lovesc de fermitatea cu care poporul apără cuceririle revoluţiei. Mai puţin semnificativă a fost participarea la concurs a Indiei, cu filmul Cercul nupţial, povestea melodramatică a unei căsnicii ratate. Republica Arabă Unită a reunit — printre personajele filmului în culori și pe ecran lat Saladin (realizat de Youssef Chahine) — cîteva figuri impozante din istoria secolului XI : sultanul Salah el Din, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, regele Franței, Philippe Auguste. Aproape trei ore de proiecţie, spectatorii urmăresc această superproducţie care încearcă, foarte naiv şi cu cantităţi „industriale“ de vopsea sîngerie, să redea istoria cruciadei împotriva Ierusalimuluifaţă de Cartagina în flăcări, însă, filmul are calităţile sale , nefiind o producţie de serie, realizatorii au reuşit să evite uneori obişnuitele şabloane). Paralel cu filmele de lung metraj, Casa Centrală a Cineaştilor a găzduit primele filme de scurt metraj din concurs : Istoria unei lupte (Cuba), Mugurii (Japonia), Sărbătoarea speranţei (R. P. Bulgaria). Viitoarele zile ale festivalului sînt aşteptate cu multă nerăbdare de spectatori. Aflată de-abia la începutul ei, competiţia internaţională de la Moscova promite — pînă la sfîrşitul acestei săptămîni şi, îndeosebi, în săptămîna viitoare — multe realizări cinematografice importante. Spicuim din programul zilelor de festival care vor urma : vineri 12 iulie — Sammy pleacă spre sud (Marea Britanie); sîmbătă 13 iulie — Seducătorul (Franţa) şi Gol printre lupi (R. D. Germană) ; luni 15 iulie — Lupeni 29 (R. P. Romînă). Cu mult interes este aşteptată la Moscova intrarea în concurs a ţării noastre. Delegaţia romînă se află în centrul atenţiei spectatorilor şi a presei. Filmul lui Mircea Drăgan, Lupeni 29, care va fi prezentat în premieră de gală în marea sală a Palatului Congreselor, se bucură de largă popularitate. Marile panouri instalate în faţa hotelului Moscova, în holurile spaţioase ale sălii Congreselor sunt cercetate cu atenţie de numeroşi spectatori. Cotidianul festivalului, Sputnik Kino, a inserat o amplă declaraţie a actorului Colea Răutu. De o bună primire s-a bucurat şi coproducţia romîno-franceză Codin, prezentată în afară de concurs, în cadrul a două proiecţii la cinematograful „Lujini“. Directorul Centrului de producţie cinematografică „Bucureşti“, Paul Cornea, şi actorul Colea Răutu au prezentat delegaţia romînească şi filmul Codin numeroşilor spectatori. Ambele proecţii au fost viu aplaudate. întîlnirea cinematografică de la Moscova cunoaşte o animaţie deosebită. Moscoviţii asaltează literalmente hotelul „Moscova“, gazda principală a oaspeţilor de peste hotare. O interesantă fotografie a mulţimii din faţa hotelului, istantaneu surprins de „corespondentul voluntar” al revistei festivalului, Jean Marais, a fost publicată într-unul din primele numere ale sputnikului cinematografic. In seara zilei de 8 iulie, la cinematograful „Rossia", unde se proiecta în afară de concurs filmul american West Side story, a fost prezentată publicului delegaţia Statelor Unite, condusă de George Stevens şi cuprinzînd— printre alţii — pe actorii Susan Strassberg, Tony Curtis, Danny Kaye. Cu acest prilej, regizorul american Stanley Kramer, membru în juriul festivalului, a declarat : „Este foarte important ca oamenii să se cunoască unii pe alţii. Este un cîştig al păcii. Arta cinematografică dispune de mari posibilităţi pentru a întări prietenia popoarelor lumii“. Intr-adevăr, festivalul de la Moscova este un bun prilej de cunoaştere şi apropiere, un schimb creator de experienţă între artiştii întregii lumi. Discuţiile pe tema „Cinematograful şi progresul“ programate în zilele următoare printre manifestările festivalului (în sala Casei Centrale a Scriitorilor) vor aduce, desigur, o contribuţie importantă la această apropiere între cineaştii întregii lumi. La Moscova, în mijlocul interesului general, festivalul continuă. Călin Caliman Moscova, 10 iulie 1966 S Simone Signoret va “ face parte din delegaţia de cineaşti francezi la Festivalul din capitala Uniunii Sovietice. Fotografia reproduce un cadru din ultimul ei film Mâine începe altă zi, realizat de regizorul René Clément, şi el prezent la Moscova. Trei stele ale cinematografiei italiene, aşteptate la Festivalul cinematografic internaţional de la Moscova : Marcello Mastroianni, Sophia Loren şi Federico Fellini. Cunoscuta actriţă Maaria Töröcsik — din delegaţia de cineaşti maghiari la Festivalul de la Moscova. să a De curînd, la Roma a avut loc un festival sovietic. Au rulat filmele : 9 zile dintr-un an, Astronauţii, Colegii, Clinele sălbatic Dingo, Balada husarilor, Avîntul tinereţii, învierea. In fotografie : Tamara Semina şi Larisa Lujina — delegate ale cinematografiei sovietice — vizitînd Forumul. La Roma: PE ECRANELE LUMII „Miracolul it rus (R. D. Germană) TITLUL acestui film este cunoscut cititorilor. Autorii lui — soţii Anélie şi Andrew Thomdicke — au fost distinşi pentru această realizare cu ordinul Lenin. Premiera rusă a filmului a avut loc de curând la Palatul Congreselor din Kremlin. Cei doi cineaşti germani s-au specializat într-un gen din ce în ce mai frecvent în cinematografia ultimilor ani , aşa-numitul documentar „de arhivă“. Genul se caracterizează printr-o îmbinare a elementelor de studiu ştiinţific cu cele de reportaj, de eseu şi de poem ; forţa lui constă în prmul rînd în autenticitate. Ideea este extrasă nemijlocit din aspectele concrete ale realităţii, prin înlănţuirea documentelor cinematografice şi fotografice cu momentele de reportaj ; sensurile mari se recompun prin asociaţia şi confruntarea unor fapte trecute şi prezente Miracolul rus urmează în filmografia soţilor Thorndicke după cîteva filme politice de mare răsunet —Odihnă în insula Sylt, Acţiunea „Sabia teutonă“, Tu şi camarazii tăi, — care constituie puternice acte de acuzare a barbariei fasciste. Miracolul rus este, de fapt, o cronică. Autorii au încadrat în mod simbolic acţiunea între datele de 7 noiembrie 1918 şi 14 aprilie 1961. Ei parcurg astfel, împreună cu spectatorii, întreaga istorie a faptelor cuprinse între prima aniversare a Revoluţiei din Octombrie şi mitingul cu care a fost întîmpinat Iuri Gagarin la întoarcerea din Cosmos. Filmul are două serii : prima este consacrată istoriei Uniunii Sovietice, cea de a doua descrie prezentul ei. O titanică muncă de documentare a premers realizarea filmului. Autorii au depus o bogată activitate de cercetări, răscolind arhivele şi muzeele din Uniunea Sovietică şi din alte ţări, călătorind, întâlnindu-se şi disputînd cu zeci de activişti de partid, oameni de ştiinţă, muncitori, colhoznici. Ei au descoperit astfel documente cinematografice şi fotografice de preţ, au valorificat un material documentar neobişnuit de bogat şi de vast. Călătoriile efectuate de ei pe teritoriul Uniunii Sovietice însumează distanţa de peste 800 de mii de kilometri , au filmat în aceste peregrinări 100 de mii de metri de peliculă şi au ales, din arhive, alte 100 de mii de metri din vechile documentare şi jurnale de actualităţi. Imaginea globală pe care o creează filmul este aceea a uriaşului drum parcurs de la vechea Rusie ţaristă, unul din celle mai înapoiate state capitaliste mari de la începutul secolului, la statul sovietic de azi, puternic şi înfloritor din punct de vedere politic, economic, social şi cultural. Pentru a demonstra forţa ideilor comuniste în acţiune, realizatorii au apelat la toate mijloacele documentare , montajul de documente, opoziţia dintre document şi materialul filmat astăzi, filmările „furate“, realizate fără ştirea celor care sunt filmaţi, interviul şi ancheta. Ei s-au inspirat, de asemenea, din procedee specifice studiilor de istorie sau de economie politică (de pildă, atunci cînd întreprind o paralelă între dezvoltarea industriei în Uniunea Sovietică şi Statele Unite). Expresive și convingătoare sunt biografiile reale incluse în film : aceea a profesorului Vasili Emenianov. „Un copil așteaptă" (S.U.A.) O PROBLEMĂ dificilă — aceea a copiilor cu o dezvoltare intelectuală întîrziată — constituie tema acestui film, produs de Stanley Kramer, scris de Abby Mann (scenaristul filmului Procesul de la Nürnberg) și regizat de John Cassavetes (tînăr regizor din școala progresistă new-yorkeză, care a devenit cunoscut în toată lumea, debutînd cu filmul Umbre). Erou este un băiat — interpretat de mici și Bruce Ritchey, — internat într-un institut pentru copii subnormali. Institutul este condus de doctorul Glarck (Brit Lancaster), obligat să lupte tenace cu tot felul de greutăţi, de la cele de ordinul unor lacune de cunoştinţe ştiinţifice, la lipsa de înţelegerea a autorităţilor politice şi sanitare. Gazul lui Reuben e semnificativ. Părinţii, împovăraţi de neliniştea comună pentru soarta copilului, s-au despărţit : mama s-a recăsătorit, tatăl doreşte moartea nefericitului copil. La rîndul lui, copilul se opune operei de educare pe care o încearcă doctorul Clarck. Singura fiinţă care are influenţă asupralui este o femeie (Judy Garland), care caută să dea un sens vieţii sale dezordonate lucrînd ca profesoară în acel institut. Mila individuală — aceasta e ideea etică şi pedagogică a filmului — poate exercita o influenţă nefastă asupra aceluia care are nevoie de solicitudine, de grijă colectivă, pentru a reuşi să-şi infrîngă izolarea şi să se adapteze într-o oarecare măsură la viaţa oamenilor normali. Drama atinge, fără s-o adîncească, şi o altă problemă : aceea a indiferenţei fundamentale faţă de om, specifică unei lumi în care domină idealul unei egoiste bunăstării materiale. Prin sinceritatea şi profunzimea ideilor sale progresiste şi prin sobrietatea naraţiunii, filmul atacă miturile modului de viaţă american. „ O m u l mafie" ! Spteetacolele scip tăntenii • Spectacolele satiric general, Mihaela Juvara surprinde, cu fineţe, sub eleganţa factice, şiretenia practică, voluntară a Curtezanei. Nu vom omite aportul unor actori ca Mimi Enăceanu (Emilia) şi Vili Ronea (Aegeon), care ironizează cu haz partitura lor azi melodramatică, Dinu Dumitrescu (Solinus) care redă amestecul de îngîmfare, ipocrizie şi cupiditate a rolului. Cu totul altfel decît îl ştim din filme, Ilarion Ciobanu realizează caricatura unui ofiţer mărginit şi grosolan, iar Mircea Albulescu reuşeşte un tip comic, din graţii şi slăbiciuni lacrimogene în contrast cu fizicul. Spectacolul este conceput într-o continuă şi rapidă mişcare, prin conjugarea diferitelor ritmuri individuale (încă nu organic asimilate de toţi actorii). O interpretare în acţiune — dorindu-se nu o simplă audiere a textului — cu variate poante şi detalii comice (mai mult sau mai puţin proaspete) izvorîte dintr-o imaginaţie regizorală fertilă, contribuie la portretizarea eroilor într-o reprezentaţie voioasă, cuceritoare. Decorul Sandei Muşatescu, de o unitate cromatică luminoasă, utilizînd panouri mobile şi elemente esenţiale, creează, în simplitatea sa inventivă, spaţiul necesar dinamicii jocului, schimbărilor accelerate de joc şi situaţii, şi întregeşte acest spectacol efervescent, optimist, seînteind de umor. Ion Cazaban „Cei doi care au furat luna“ FILMUL polonez Cei doi care au furat luna este un basm cu întîmplări miraculoase, cu elemente de nuvelă populară şi fabulă. Înţelepciunea pe care o proclamă autorii filmului este veche, ca şi memoria popoarelor : singura formă de viaţă care corespunde omului este munca. Această normă socială nu este însă făţiş situată în centrul tuturor peripeţiilor, ea rămîne mai ales un pretext pentru declanşarea fabulaţiei şi o concluzie, cîntată neizbutit, ca într-o operetă, la sfîrşitul filmului. Basmul seamănă cu un jurnal de călătorie într-un univers de aforisme. Acţiunea nu se dezvoltă decît în măsura în care clarifică o alegorie sau un simbol. Fiecare capitol condamnă lipsa unor valori spirituale elementare , obtuzitatea pretenţioasă în fabula cu măgarul, psihoza socială hidoasă care modelează personalitatea umană după fizionomia puterii în ţinutul cocoşaţilor. Cel mai grav sunt tratate aceste rele în secvenţa castelului de aur. Vechea metaforă mitologică — transformarea posesorului în obiect posedat — are şi aici o transparenţă demonstrativă, tinzînd spre expresivitatea unei grafici cinematografice. Toate episoadele filmului — unele mai amplu, altele mai în grabă — sunt ocazii şi suporturi pentru tîlc şi morală. Deşi basmul este cel mai aproape de poezie, autorii nu s-au străduit să treacă de partea ei. Uneori, totuşi, imagini poetice (cum sunt cele legate direct de furtul lunii) izvorăsc direct din simplitatea și naivitatea chibzuită a simbolurilor specifice basmului, din tensiunea creată de legătura „nereală“ între elementele epice. Gradul transpunerii basmului literar (scriitorul K. Makuszynski) în limbajul filmului este mediu. Acest film-basm este făcut după o practică profesională verificată. Regizorul J. Batory nu are ambiţia de a depăşi valoarea unei arte reproductive. Filmul lui rămîne o transpunere apropiată de procedeele teatrale şi literare sau de clasicul basm desenat. Gabriela Ionescu „O moştenire cu blucuc44 A DEVENIT aproape o tradiţie : /I o dată sau de două ori pe an să / I vedem cîte o comedie englezească mai mult sau mai puţin antrenantă, mai mult sau mai puţin asemănătoare cu cele care au precedat-o, cuprinzînd, de obicei, cîteva momente de comic mecanic, cîteva scene sentimentale, doitrei bătrîni hazlii în distribuţie şi un obligatoriu sfîrşit fericit. O moştenire cu bucluc se deosebeşte de alte producţii-surori mai ales printr-un „demaraj“ foarte lent. Scriitorul sărac şi nevasta lui moştenesc pe neaşteptate un cinematograf, undeva, într-un orăşel de provincie. Pînă izbutesc să ajungă la el şi pînă se hotărăsc să-l deschidă, mai mult de nevoie decît de voie, trec aproape trei sferturi din film pe care spectatorul îngăduitor le urmăreşte cu răbdare, aşteptînd scenele de haz promise de titlu. In sfîrşit, odată cu deschiderea cinematografului — care, ca şi „personajul“ său, supravieţuieşte de pe vremea filmului mut, — iese la iveală şi filonul comic al filmului: descrierea publicului şi a încurcăturilor care se pot naşte dacă încerci să conduci un aparat foarte vechi de proiecţie fără să-l cunoşti deloc şi aşa mai departe. Cîteva momente sunt într-adevăr amuzante: perechile de tineri care intră, se aşază şi încep să se sărute automat, ca la comandă, tremurăturile ecranului şi a imaginii de pe el produse de trecerea trenurilor pe podul din vecinătate, scenele de groază din deșert proiectate într-o sală supraîncălzită anume pentru a ajuta publicul să intre în atmosferă. Dacă autorii filmului ar fi urmărit ceva mai mult decît să-și distreze fără osteneală publicul timp de o oră și jumătate, ei ar fi putut descoperi în aceste situaţii o temă demnă de mai multă atenţie şi mai multă fantezie. Parodia filmelor ieftine cu cai, urmăriri şi crime, şi caracterizarea publicului „format" de ele, totul pigmentat cu amintirile realmente duioase despre epoca marelui mut, ar putea constitui oricînd o temă de bogată inspiraţie cinematografică. Un film despre filme şi despre spectatorii lor, un film despre poezia şi ridicolul cinematografului vechi nu ar fi fost deloc banal. Dar această temă există cel mult într-un subtext involuntar al Moştenirii cu bucluc care rămîne un spectacol dintre cele mai obișnuite. (Italia) ULTIMUL film al lui Alberto Latuada, Mafioso, a obţinut recent premiul întîi la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului internaţional de la San Sebastian. Iată pe scurt subiectul: Sicilian stabilit şi căsătorit la Milano, tehnician într-o fabrică de automobile. Antonio, eroul filmului (imterpretat de Alberto Sordi) primeşte o gratificaţie şi pleacă să-şi revadă insula natală. Aici trăieşte momente euforice de autoadmiraţie, recapitulînd drumul parcurs pînă la prospera lui situaţie actuală din marele oraş din Nord. I se aminteşte însă că a fost unul din cei mai fideli „pacciortti d’onore“ (grad în mafie) și i se impune o misiune pe care nu poate nici s-o refuze, nici s-o evite. Tehnica insinuantă a mafiei face din erou un automat perfect, închis într-un cufăr și expediat astfel ,, par avion“ la New York, Antonio ‘ va trebui să ucidă , victima este un trădător al mafiei. Omul care plecase de acasă la două noaptea, echipat ca pen- ; tm vînatoare, se întoarce în noaptea ur- mătoare, la aceeaşi oră, încărcat de tro- I fee vînătoreşti. El îşi va relua munca * în întreprinderea milaneză, ca şi cum : în timpul vacanţei nu s-ar fi întîmplat nimic neobişnuit. O vreme va fi supus remuşcărilor, dar ordinea existenţei de fiecare zi îl va reabsorbi, dizolvîndu-i mustrările de conştiinţă, şi el va conti- nua să ducă viaţa unui om „cinstit“, alături de soţia lui (rol jucat de actriţa braziliană Norma Benguel), care îi ig- ~ noră crima secretă. Ca gen, filmul poate fi considerat co- medie de moravuri. Latutada face ri- = sipă de notații caricaturale. Dar verva comică nu îl îndepărtează de preocu- : parea centrală , analiza precisă și in- = transigentă a unor fenomene sociale ca-aracterisice Italiei contemporane. . Ana Maria Narti | I ! Cinema HEK3 ÎNAINTEA plecării sale la SFs® Moscova, ca membru în jussmiul Festivalului. Gopo a lucrat intens, după cum s-a mai a- nunţat, la noul său film Paşi spre == lună. Iată distribuţia pe care şi-a alcătuit-o: Radu Beligan (Omul), H Ileana Firea — elevă în clasa I-a == (Cupidon), Florin Piersic (Prometeu), Ovid Teodorescu (Califul din IH Bagdad), Viorica Paul Popescu — balerină la Teatrul de Operetă Hi (îngerul), Ion Manu (Dracul), Tudorel Popa (Vrăjitoarea), George Hl Demetru (Galileo Galilei), Eugenania Popovici (Gioconda), Dem. = Savu (Zeus), =um LA STUDIOUL „București" S “ se află în faza de pregătire arur mătoarele filme : Comoara din Vais dul Vechi (după nuvela La Răzeşi; scenariul — V. Em. Galan; regia II — Victor Iliu), Neamul Şoimăreş- § tilor (după romanul lui Mihail Sa- ^ doveanu ; scenariul — Alexandru =3 Struţeaiu, Constantin Mitru ; regia || — Mircea Drăgan; imaginea — g§ Aurel Samson ; scenografia — Constantin Simionescu) și Un zîm- §§ bet în plină vară (scenariul — D. R. §§ Popescu ; regia — Geo Saizescu ; imaginea — George Cornea). s n JEAN DOUCHET, în Cahiers ss BH du cinéma, nr. 144, despre §§ filmul Codin : „Henri Colpise == simte în largul său înfăţişînd, simplu, frumoasa povestire imaginată == de romancierul român Panait Isit trati : e istoria unui copil nevoit 5=5 să locuiască într-unul din cartie§§ rele cele mai rău famate ale oralisului său, unde se împrieteneşte cu Codin, uriaşul vagabond, temut şi puternic. Văzînd filmul, te gîn- 3 deşti la capodoperele regizorului sovietic Donskoi, într-atît Codin, se aseamănă, ca atmosferă, cu fil- 3 mele acestuia. Succesul lui Codin 3 se datoreşte în bună măsură şi fonografiilor în culori ale lui Marcel H Weiss“. =5 8 H IN AMINTIREA lui Gérard Philippe s-a instituit un pre- miu destinat actorilor mai tineri de 35 de ani. Anul acesta premiul a revenit actorului parizian Roger Coggio. ■3E3 H g| CUNOSCUTA actriță italiană = Alida Valii va fi protagonista a unui film realizat de regizorul mexican I. Rodriguez.3 = mn JURNALUL UNEI FETE O-g TM BIȘNUITE va fi titlul unui E= film sovietic inspirat din însemnările elevei Nina Kosterinova, scrise =3 în timpul ultimului război. Scena-I fiul este semnat de L. Stepianov, iar regia de L. Kvinikidze. In CHRISTIAN JAQUE va realiza în Italia un film de genul H aventurosului Fanfan la Tulipe. H Este vorba de Laleaua neagră după romanul lui Alexandre Dumas. I Protagonist va fi Alain Delon. HI OPERA marelui scriitor ger pe regizorii italieni. După Mauro Bolognini, care transpune pe ecran povestirea Tonio Kröger cu Maximilian Schell în rolul principal, Alberto Lattuada se pregătește să ij ecranizeze celebrul roman Muntele fermecat. Fran BETTE DAVIS și Catherine BB Spaak vor fi interpretele prin- cipale ale filmului Pînza goală în S regia lui Damiano Damiani, inspiri rat din romanul cu acelaşi titlu de 3 Alberto Moravia. I ül VITTORIO DE SICA reali ==zează un film despre miracolul economic, II boom. Protagonista este Alberto Sordi, în rolul unui == antreprenor de construcţii care înncearcă disperat să-şi menţină echi- librul într-o bogăţie ostentativă, Ü sprijinită însă pe zeci de poliţe fără acoperire şi pe compromisuri == care-l tîrăsc spre un scandal zgo- motos. Eroul ar putea să-şi limiteze = cheltuielile, să renunţe la unele plăceri costisitoare, dar ar risca Ü să-şi piardă astfel şi soţia. Soluţia ? Un domn bogat, care a pierdut un ochi într-un accident, oferă o sumă fantastică celui care e dispus să-i ofere unul pentru transplantare. Eroul alege, în locul ruinei finan-I ciare, această alternativă şi primeşte un aconto mare. O poveste amară, rezolvată pe planul farsei, 3 si grotescului. 33 jg m TRENURI DE DIMINEAŢĂ == este titlul unui nou film sovietic. Scenariul, semnat de A. Zakas şi I. Kuzneţov, descrie cîteva momente din viaţa unor tineri. Ressgizori sînt F. Dovlatian, L. Mirski ss în rolurile principale : V. Maliavi-Ona, A. Kuzneţov, L. Ovcinnikova. 3 sq HI n REVISTA Newsweek menţio s nează în termenii cei mai elo-Ss gioşi apariţia filmului sovietic Co pilăria lui Ivan pe ecranele americane. Gronica afirmă că debutul lui Tarkovski este dintre cele mai == promiţătoare şi prezice că, în scurt ___ timp, tînărul cineast se va impune printre cei mai de seamă realizatori din lume. I Sm mmmin mm amint fliiiiiiiiiii miiiiiii mnmm as sg s COPERTA scenariului la fii- s ^ TM mul „Lupeni 29“ de Nicolae Stie, Eugen Mândrie și Mircea Dră- 3 j§ gan, apărut recent la Editura Me- §§§ indiane. 3