Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)
1971-03-05 / nr. 10
RAPORT LA CONFERINŢA UNIUNII ARHITECŢILOR Tn cele ce urmează redăm — In mod succint — Raportul prezentat de tovarăşul POMPILIU MACOVEI i In PERIOADA care s-a scurs de la precedenta conferinţă a Uniunii arhitecţilor — se subliniază în partea de început a raportului — poporul nostru, sub conducerea Partidului Comunist Român, desfăşurând o muncă însufleţită şi rodnică, a obţinut o serie de realizări deosebite, prin care societatea noastră a făcut noi şi viguroşi paşi înainte pe calea desăvîrşirii construcţiei socialismului. Amintind succesele cincinalului trecut, raportul trece apoi în revistă principalele caracteristici şi obiective ale etapei următoare. Aceste prevederi conturează imaginea unui program de o impresionantă amploare şi care priveşte direct contribuţia arhitecţilor, marea lor răspundere. Privind retrospectiv înfăptuirile da pînă acum — a arătat vorbitorul — putem afirma cu satisfacţie că, in bogata activitate a acestor din urmă ani, arhitecţii au fost prin devotament, pricepere şi conştiinciozitate profesională, o prezenţă activă; rezultatele muncii lor sînt materializate în domeniul sistematizărilor, în realizarea de construcţii industriale, energetice şi agrozootehnice, de locuinţe, social-culturale şi comerciale, pentru turism şi sport, în transporturi şi telecomunicaţii, mobilier şi decoraţie, restaurări de monumente istorice şi în alte sectoare care implică Intervenţia lor calificată. Prin multe dintre lucrările lor — care reprezintă o adevărată mîndrie naţională — arhitecţii au contribuit la afirmarea talentului şi hărniciei poporului român, la exprimarea forţei şi vitalităţii statului nostru socialist. In continuare, raportul a subliniat faptul ca lucrările conferinţei Uniunii arhitecţilor se desfăşoară într-o perioadă în care oamenii muncii se pregătesc să întâmpine cu cinste apropiata aniversare a semicentenarului Partidului Comunist Român. Această fericită împrejurare conferă întrunirii arhitecţilor o semnificaţie deosebită. In înaltul for al Conferinţei lor Naţionale, însufleţiţi de dragoste şi devotament pentru conducerea înţeleaptă a partidului şi statului, pentru tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal, arhitecţii işi exprimă ataşamentul profund faţă de politica internă şi externă a ţării, se angajează solemn să-şi consacre întreaga activitate nobilelor idealuri care animă astăzi societatea noastră, cauzei păcii şi prieteniei între popoare, cauzei socialismului şi comunismului. Arhitectura a constituit, în toate timpurile, o formă de activitate necesară, îndreptată spre"satisfacerea unor necesităţi numaiîtede ordin fuhterial şi spiritual — sociale şi individuale ; în acest scop, ea trebuie să asigure organizarea spaţiului atît pentru a da rezolvări corespunzătoare problemelor utilitare, funcţionale şi de confort, folosind judicios materialele şi mijloacele tehnice cele mai adecvate, în condiţii de cit mai mare eficacitate economică, cit şi pentru a obţine valori estetice cit mai înalte. Subliniindu-se factorii caracteristici pentru stadiul actual de dezvoltare a arhitecturii şi urbanismului, ca şi faptul că societatea socialistă deţine premisele şi condiţiile rezolvării conştiente, coordonate — şi în folosul întregii societăţi — a tuturor solicitărilor, în raport se arată că, în cadrul amplului proces de dezvoltare multilaterală a ţării, arhitectura are o deosebită importanţă. In acest context, activitatea arhitecţilor, aportul lor profesional la rezolvarea diverselor probleme puse de viaţă constituie o mare răspundere socială. După cum spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la Consfătuirea consacrată activităţii de proiectare în domeniul construcţiilor, din ianuarie 1967, posibilitatea pe care o oferă socialismul de a concentra mijloace materiale şi financiare în direcţiile necesare dezvoltării economiei, culturii şi ştiinţei impune o atitudine de maximă exigenţă din partea tuturor celor ce mînuiesc aceste mijloace. Este astfel firesc ca documentele programatice, hotărârile şi indicaţiile conducerii de partid şi de stat să găsească un răsunet puternic în rândul arhitecţilor; ele acţionează atît asupra conştiinţei lor cetăţeneşti, cit şi asupra responsabilităţii lor profesionale, constituind surse de preţioase învăţăminte, de principii menite să le orienteze întreaga activitate. In anii care au trecut de la ultima conferinţă a Uniunii noastre, arhitecţii au contribuit, alături de numeroşi specialişti, în cadrul activităţii de urbanism şi sistematizare, la dezvoltarea organizată a oraşelor, şi deci la sistematizarea zonelor industriale, la amplasarea mai judicioasă şi dezvoltarea raţională a acestor zone şi obiective industriale, la realizarea a numeroase ansambluri de locuinţe cu dotări social-culturale, ansambluri pentru odihnă şi turism, centre reprezentative din localităţile în continuă transformare. Cu exemple semnificative se arată apoi, în raport, că arhitecţii s-au preocupat mai atent de folosirea raţională a terenurilor destinate construcţiilor, că mărirea densităţii construcţiilor a dus la limitarea perimetrului construit al localităţilor, la păstrarea unor terenuri agricole fertile, la reducerea circulaţiilor, la scurtarea liniilor de transport în comun şi a reţelelor edilitare. Succesele înregistrate de ţara noastră şi în acest domeniu au început să fie cunoscute şi comentate favorabil şi pe plan internaţional. In cadrul C.A.E R., în sesiunea Comisiei economice O.N.U. pentru Europa, din aprilie-mai 1969. In seminarul O.N.U., ţinut la Bucureşti în octombrie 1969, ca şi în alte manifestări, referatele şi sintezele prezentate de reprezentanţii noştri au fost apreciate ca deosebit de valoroase. In activitatea de sistematizare — constată raportul — se vădesc însă şi unele rămâneri în urmă. Studiile şi proiectele de sistematizare nu au avut întotdeauna o bază cu adevărat ştiinţifică, unele proiecte au fost insuficient adîncite din punct de vedere al eficienţei economice, deşi s-au realizat schiţe de sistematizare pentru 1 430 de comune şi 4110 sate, în domeniul sistematizării rurale s-a făcut încă mult prea puţin ; proiectele existente mi au fost întotdeauna elaborate pe baza unei concepţii de perspectivă. Numindu-se şi alte lipsuri, se subliniază apoi că o cauză a multor deficienţe din activitatea de sistematizare a fost faptul că numeroase judeţe, municipii şi oraşe au fost lipsite complet sau parţial de prezenţa unor arhitecţi şi urbanişti competenţi, după cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la întîlnirea cu conducerea Uniunii arhitecţilor şi cadrele de răspundere din domeniul proiectării şi sistematizării, activitatea de sistematizare nu se poate concentra cu precădere în Bucureşti. In continuarea raportului, sunt precizate principalele sarcini de viitor pentru acest sector, printre care se numără contribuţia la studiile de zonificare funcţională de ansamblu a teritoriului naţional, organizarea şi dezvoltarea pe o treaptă superioară a reţelei generale de localităţi, delimitarea perimetrelor acestora pe baza unor densităţi optime, amplasarea noilor obiective economice, a ansamblurilor de locuinţe, a dotărilor social-culturale aferente ş.a. In baza indicaţiilor conducerii de partid şi de stat, este de o mare importanţă în organizarea reţelei de localităţi rurale ca în cadrul lucrărilor de sistematizare teritorială, să se dezvolte în fiecare judeţ, cu caracter prioritar, acele localităţi rurale care au condiţii favorabile de a polariza diverse activităţi economice sau social-culturale ce privesc zone mai largi. Soluţionarea unor asemenea sarcini, decurgînd din acţiunea de sistematizare a localităţilor şi a teritoriului, impune reconsiderarea hotărâtă de către arhitecţi a însuşi modului de a concepe sistematizarea, a metodelor de lucru. Prin natura sa, sistematizarea trebuie să îmbine rezolvarea unor probleme imediate cu o largă privire spre viitor. De aici decurge necesitatea unei strânse colaborări, în ambele sensuri, cu organele de planificare, pentru fundamentarea şi concretizarea planurilor economice de perspectivă şi anuale pe de o parte şi pentru elaborarea studiilor de sistematizare şi a proiectelor necesare investiţiilor pe de altă parte. Va trebui să se acorde o deosebită atenţie problemelor sociologice, cercetării ştiinţifice în domeniul sistematizării, consultării largi a opiniei publice. Trecind la problemele proiectării construcţiilor industriale şi ale celor agrozootehnice, raportul face un scurt bilanţ al realizărilor, după care insistă asupra anumitor neajunsuri ce oglindesc, din partea unor arhitecţi, neînţelegerea comandamentelor majore ale timpului nostru. Nu întotdeauna s-a acordat atenţia cuvenită dimensionării judicioase a spaţiilor de producţie şi administraţie ; uneori, arhitecţii au manifestat tendinţa spre monumentalitate, supradimensionînd nejustificat spaţiile, ocupîndu-se mai mult de aspectul exterior al clădirilor şi insistînd pentru realizarea unor finisaje nejustificate şi oneroase. Aceste exagerări, cumulate cu cele ale proiectanţilor de structuri şi ale tehnologilor, au generat uneori construcţii scumpe, cheltuieli mari imobilizate în mijloace fixe, termene lungi de punere în funcţiune, reducindu-se eficienţa economică a investiţiilor respective. Dacă ţinem seama că mai mult de jumătate dintre investiţiile statului sunt destinate sectorului productiv şi că, din sumele investite peste 40 la sută reprezintă lucrările de construcţii-montaj, putem realiza marea importanţă economică a problemelor pe care arhitecţii — împreună cu colaboratorii lor de diferite specialităţi — sunt chemaţi să le rezolve. Reprezintă un imperativ categoric eliminarea oricăror excese în dimensionarea suprafeţelor şi volumelor, evitarea finisajelor costisitoare, reducerea procentului de ocupare a terenului cu construcţii, scurtarea reţelelor energetice, de instalaţii şi transport. Pentru arhitecţii angrenaţi în proiectare şi execuţia construcţiilor industriale, a devenit astăzi imperios necesar să studieze principiile funcţional-tehnologice, sensul şi dinamica lor in perspectivă. Ei trebuie să aibă o poziţie critică faţă de propunerile privind schemele tehnologice ale obiectivelor ce urmează a fi proiectate. Un domeniu vast de manifestare a capacităţii creatoare a arhitecţilor îl constituie locuinţele şi clădirile social-culturale, domeniu ilustrat prin succese recunoscute în toate colţurile ţării. După ce sunt citate lucrările cele mai reuşite, în raport se arată că, în acest domeniu, s-a desfăşurat un proces de diferenţiere pe mai multe trepte de confort, realizate în sisteme constructive noi, cu tehnologii avansate. La indicaţia organelor de partid şi de stat arhitecţii au reuşit să elaboreze soluţii corespunzătoare diferitelor grade de confort şi — în scurt timp — să întocmească documentaţiile necesare in vederea execuţiei pe şantiere. Acţiunea de diversificare a căpătat o deosebită amploare în domeniul locuinţelor, al sănătăţii, învăţămîntului, comerţului, turismului, ducînd la obţinerea unor apreciabile economii şi evidenţiind posibilitatea de sporire a sarcinilor pentru etapa 1971—1975. Se relevă apoi şi alte aspecte, insistîndu-se mai cu seamă asupra necesităţii de a se obţine o eficienţă economică maximă in paralel cu asigurarea funcţionalităţii. Examinarea din acest unghi a rezultatelor obţinute în proiectare, atît la scara ansamblurilor urbane, cit şi la nivelul construcţiilor luate în parte — se spune în raport — arată că, în munca arhitecţilor persistă încă o serie de deficienţe şi dificultăţi , unii proiectanţi n-au înţeles încă pe deplin ponderea şi importanţa problemelor economice şi sociale în activitatea lor profesională. Abordind problema tendinţelor şi căilor de dezvoltare în viitor a sectorului de construcţii, raportul se opreşte asupra domeniului de importanţă vitală pentru întreaga activitate de proiectare şi execuţie, care este industrializarea şi — ca un mijloc de realizare a acesteia — tipizarea. In ultimii ani s-a înregistrat un progres remarcabil în direcţia pătrunderii concepţiei de industrializare în procesul de execuţie a construcţiilor, în toate domeniile. Pentru ridicarea în continuare a nivelului industrializării şi mecanizării lucrărilor de construcţii conducerea superioară de partid şi de stat a aprobat „Programul de dotare cu maşini şi utilaje a organizaţiilor de construcţii-montaj, pe perioada 1971— 1975“. Ca premisă importantă a industrializării, o amploare deosebită a căpătat acţiunea de tipizare a construcţiilor. Putem spune că astăzi marea majoritate a construcţiilor de locuinţe, şcoli, creşe-grădiniţe, sunt realizate pe bază de proiecte-tip şi refolosibile, iar acţiunea de diferenţiere a gradelor de confort a locuinţelor şi unităţilor social-culturale este in întregime bazată pe tipizare. Dar, cu toate progresele evidente din domeniul industrializării construcţiilor şi al tipizării, nu ne putem declara mulţumiţi cu aceste rezultate. Adevărul este că modul de abordare a unui studiu şi metodele de lucru ale multora dintre noi datează din epoca metodelor preindustriale de construcţie, şi consecinţa e că multe proiecte, chiar dintre cele executate astăzi pe şantier cu procedee industrializate, sunt concepute de fapt de unii arhitecţi într-o manieră tradiţională, neconcordantă in fond cu tehnica de realizare şi nu sunt expresia organică a unei concepţii cu adevărat moderne, avansate. Se prevede ca până în 1975, construcţiile realizate prin metode industriale să atingă un procent de 85—90 la sută din total ; este de datoria noastră să studiem lărgirea gamei de soluţii şi perfecţionarea celor existente, să căutăm rezolvări noi, mai suple din punct de vedere funcţional, mai eficiente economic şi capabile să conducă la cristalizarea unei arhitecturi interesante şi valoroase din punct de vedere plastic. Raportul dezvoltă, în continuare, şi alte considerente legate de sarcinile actuale în domeniul industrializării construcţiilor, al dezvoltării prefabricării şi tipizării. In legătură cu acestea capătă o mare importanţă producţia de materiale noi ; prevederile actualului plan cincinal sunt îmbucurătoare : producţia globală va fi in anul 1975 de două ori mai mare decit în anul 1970. Acest dinamism este dublat de o lărgire a sortimentelor şi o producţie de elemente combinate din diferite materiale asociate, avînd posibilităţi de a fi utilizate direct în construcţii, fără altă prelucrare. Arhitecţii trebuie să colaboreze cit mai strâns cu producătorii, să le acorde sprijin de mare utilitate ar fi dacă proiectanţii ar avea la îndemînă cataloage complete şi cu indicaţii asupra folosirii materialelor ce se produc. Procesul de transformare progresivă a modului de realizare a construcţiilor, dintr-o activitate meşteşugărească într-o ramură a industriei, are implicaţii intime şi profunde în estetica şi plastica arhitecturală. Este necesară apropierea cu încredere şi interes de tehnica nouă, abandonarea nostalgiei după execuţia artizanală, învingerea deliberată a unui întreg complex de inerţii şi prejudecăţi. Sentimentul de insatisfacţie — generat, pină în prezent, de aplicarea tipizării şi industrializării, la noi îşi are originea în generalizarea simplistă a acestor procedee, într-o varietate mult prea restrînsă de tipuri şi tehnologii, şi uneori în utilizarea lor viabilă. In condiţiile impuse de necesitatea rezolvării cu caracter prioritar a comenzii sociale, expresia şi valoarea plastică nu trebuie concepută numai la nivelul elementului individual, al apartamentului, clădirii sau blocului, ci şi în cadrul viziunii de ansamblu, al structurii cartierelor şi chiar al oraşelor. Desigur, amplificînd valenţele funcţionale, tehnice şi economice ale arhitecturii, nu ne este îngăduit să o golim de conţinutul emoţional-subiectiv, să o transformăm în mod facil şi simplist într-o producţie mecanică, impersonală. Frumosul spre care tindem astăzi, esenţa sa umanistă nu constă, însă, în dogmatizarea unor canoane depăşite sau în suprapunerea barocă a unor elemente ce nu decurg organic din funcţiuni sau sunt improprii noilor structuri, ci în armonia unor volume ce se mulează cu onestitate şi sinceritate pe conţinutul lor funcţional, valorificind plastic procedeele tehnice înaintate şi materialele noi de construcţie. Valoarea ca fenomen artistic complex şi specific a arhitecturii, derivă tocmai din exprimarea cu maximum de claritate şi concizie, dusă la esenţă, a acordului între funcţiune, tehnologie şi formă. Acest acord trebuie să constituie continuarea pe o treaptă nouă a culturii noastre milenare, prin dezvoltarea, în spiritul cerinţelor contemporaneităţii socialiste, a trăsăturilor caracteristice proprii, specifice arhitecturii şi sensibilităţii poporului nostru, care să ne afirme, cu timbrul şi valorile noastre specifice, în concertul culturii mondiale. In acest spirit, în ultimii ani, un număr însemnat de vechi şi valoroase monumente istorice au fost restaurate cu competenţă şi pasiune de arhitecţii şi specialiştii ce lucrează în acest sector ; ele fac obiectul admiraţiei turiştilor şi oaspeţilor străini, servind educaţiei patriotice şi estetice a tineretului şi maselor largi. Pentru a asigura condiţii favorabile dezvoltării ascendente spre care năzuim, este cazul să acordăm cu toţii, inclusiv Uniunea, o atenţie mai mare decit pînă acum ameliorării cadrului organizatoric şi administrativ în care se desfăşoară munca de proiectare. Documentaţiile se întocmesc încă într-un volum exagerat de mare şi într-un sistem greoi, birocratic, numărul de acorduri prealabile şi avize este încă exagerat. Există încă multă formularistică, dispoziţii, evidenţe şi normative — dintre care unele sunt perimate şi nu mai corespund condiţiilor actuale. In plus, mereu apar noi instrucţiuni, regulamente, prescripţii şi circulare, incit nimeni nu mai ştie care sunt in prezent actele normative in vigoare. Deşi s-a mai atras atenţia asupra faptului că este necesar să se acorde o deosebită preocupare organizării muncii de cercetare ştiinţifică, pină acum s-a făcut foarte puţin în acest domeniu. O serioasă dificultate în înfăptuirea operativă şi competentă a sarcinilor ce revin sectorului nostru de activitate provine din defectuoasa repartizare în teritoriu a cadrelor de arhitectură, din prezenţa lor în număr cu totul insuficient în unele judeţe şi oraşe ale ţării. Deşi în ultima vreme ponderea arhitecţilor din ţară, în afara Capitalei, a crescut de la 20 la sută la 35 la sută din numărul total, problema este departe de a fi rezolvată. Cu prilejul întîlnirii cu conducerea Uniunii arhitecţilor din 24 iunie 1970, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a arătat că arhitecţii exercită un rol important in societatea noastră şi că acest rol va creşte paralel cu accentuarea ritmului de dezvoltare al societăţii, idee puternic subliniată şi în cuvîntarea rostită astăzi în faţa participanţilor la Conferinţă. Pentru a-şi putea îndeplini menirea complexă — pe care raportul o defineşte cu minuţiozitate — este necesar ca în formaţia arhitecţilor să intervină schimbări substanţiale, învăţămîntul superior de specialitate este necesar să dea o mai mare importanţă disciplinelor tehnico-economice, pentru a înarma pe viitorul arhitect cu noile căi de exprimare a creaţiei arhitecturale, atît sub raport funcţional cit şi plastic, în concordanţă cu cele mai avansate cuceriri ale tehnicii mondiale. In acelaşi timp, este obligatorie cunoaşterea condiţiilor reale de execuţie din ţara noastră, a posibilităţilor actuale şi a perspectivelor de viitor. Se cere de asemenea îmbunătăţită şi educaţia cetăţenească a studenţilor şi tinerilor arhitecţi; şcoala trebuie să-i înveţe să abordeze curajos dificultăţile, să fie prezenţi acolo unde este mai mare nevoie de ei. Rapida evoluţie tehnico-ştiinţifică mondială, la care asistăm, precum şi varietatea problemelor înfăţişate astăzi arhitecţilor readuc în discuţie, cu toată acuitatea, atît problema specializării, cit şi pe aceea a îmbunătăţirii periodice a cunoştinţelor arhitecţilor, a reciclării profesionale. Menţionînd caracterul general pozitiv al activităţii Uniunii arhitecţilor, se arată un raport, este necesar totuşi să evidenţiem faptul că Uniunea nu a fost întotdeauna prezentă în centrul preocupărilor arhitecturale şi nu a avut iniţiative in abordarea problemelor principale. In această ordine de idei, trebuie menţionate asemenea probleme ca diversificarea confortului de locuinţe şi a construcţiilor socialculturale, reducerea costului construcţiilor industriale, repartizarea judicioasă a cadrelor de arhitecţi in judeţe ş.a. — probleme In care atît Uniunea arhitecţilor cit şi organele de stat competente în acest domeniu, au fost lipsite de iniţiativă, măsurile binecunoscute adoptîndu-se In urma directivelor conducerii de partid şi de stat. Lipsurile semnalate se datoresc în măsură însemnată atît slăbiciunilor care s-au manifestat în activitatea organelor de conducere a Uniunii, cît şi faptului că participarea arhitecţilor la activitatea Uniunii nu s-a aflat la nivelul cuvenit. Comitetele, birourile filialelor şi cercurilor, şi, îndeosebi, comitetul de conducere al Uniunii, organele sale executive, biroul şi secretariatul, nu au organizat întotdeauna în modul cel mai potrivit activitatea şi au manifestat — în special, biroul — insuficientă perseverenţă în organizarea acţiunilor necesare pentru a mobiliza masa de arhitecţi pe linia indicată de conducerea de partid şi de stat. Şedinţele Biroului Uniunii au avut, de multe ori, un caracter formal şi nu au abordat cu curaj şi iniţiativă, pentru a dezbate in profunzime, problemele principale ale profesiunii, deşi ea a fost confruntată în această perioadă cu sarcini de mare răspundere. Desigur că această critică trebuie adresată întregului birou, ca organ colectiv, dar, în primul rînd, conducerii sale, începind cu preşedintele Uniunii. Experienţa demonstrează necesitatea ca Uniunea arhitecţilor — organizaţie obştească de creaţie a arhitecţilor — să aibă un rol mai viu, mai direct şi deci mai important în viaţa lor profesională. Indicaţiile date în această privinţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în cuvintele adresate nouă astăzi, sunt deosebit de preţioase. Călăuzindu-se după aceste indicaţii, Uniunea arhitecţilor trebuie să-şi facă simţită prezenţa mai activ şi continuu în toate domeniile în care se desfăşoară activitatea arhitecţilor. Raportul dezvoltă, in continuare, căile de perfecţionare a organizaţiei obşteşti a arhitecţilor. Ar fi de dorit ca organele şi instituţiile care organizează şi îndrumă activitatea arhitecturală să recurgă in mai mare măsură la sprijinul Uniunii arhitecţilor. In activitatea Uniunii , trebuie atraşi toţi arhitecţii, precum şi alţi specialişti (constructori, tehnologi, economişti, sociologi ş.a.) cu care aceştia conlucrează, de multe ori, în cadrul unor echipe pluridisciplinare. De asemenea, colaborarea mai susţinută cu Uniunea artiştilor plastici ar putea duce la o rodnică activitate comună, de interes şi folos reciproc. Uniunea arhitecţilor are datoria să impulsioneze organizarea de concursuri; să stimuleze dezvoltarea criticii de arhitectură, realizarea — în cadrul său sau în colaborare cu Instituţii de stat — a unor forme de studii şi cercetare în domeniul sistematizării şi arhitecturii; să îndrume revista „Arhitectura“ pentru ca aceasta să devină o tribună de dezbateri şi confruntări de idei ; să stimuleze preocupările pentru problemele arhitecturii şi urbanismului in presă, radioteleviziune, în activitatea editurilor şi a altor mijloace de comunicare cu publicul larg. Uniunea arhitecţilor va trebui să intensifice contactul organizat cu masele de cetăţeni, colaborând în această privinţă cu organizaţiile obşteşti şi cu organele adecvate. Ţinînd seama de diversitatea şi importanţa problemelor ce se pun astăzi profesiunii de arhitect, considerăm că actualele forme de activitate a Uniunii arhitecţilor nu mai corespund intru totul cerinţelor. în acest sens, Comitetul de conducere al Uniunii propune Conferinţei modificarea statutului Uniunii, pentru a-1 face să corespundă mai bine etapei de dezvoltare şi sarcinilor actuale, conform proiectului care a fost inminat tuturor participanţilor. In faţa noastră, a arhitecţilor din Republica Socialistă România, a organizaţiei noastre obşteşti de creaţie, stau sarcini de cinste şi răspunderi de o deosebită importanţă. Ne exprimăm convingerea — se spune în încheierea raportului — că lucrările actualei conferinţe vor marca o antrenare şi mai hotărită a tuturor arhitecţilor in efortul pentru propăşirea şi progresul patriei noastre socialiste, pentru ridicarea continuă a nivelului vieţii materiale şi spirituale a cetăţenilor săi. 8 DIALOG CU VIITORUL AHITECTURA şi urbanismul românesc contemporan exprimă şi definesc în coordonatele lor materiale şi spirituale dimensiunile construcţiei socialiste, cu înaltul ei coeficient de organizare politică, economică şi socială. Sub conducerea clarvăzătoare a Partidului Comunist Român, uriaşe mijloace materiale şi un imens potenţial de gîndire creatoare sunt utilizate pentru construirea noilor complexe industriale, complexe urbane de locuinţe, şcoli şi edificii publice, zone turistice, restaurări ş. a. Dacă ar fi să definim concepţia partidului nostru în abordarea realităţilor urbanistice ale ţării şi a cerinţelor viitorului în acest domeniu, ar trebui să relevăm în primul rînd grija pentru dezvoltarea armonioasă a întregului teritoriu al ţării, ţinînd seama de marile noastre proiecte de expansiune industrială, de transformare modernă şi de industrializare a agriculturii, de crearea unor centre urbane puternice, de asigurarea cadrului menit să satisfacă cerinţele societăţii. In lumina acestor principii călăuzitoare îşi dezbat arhitecţii problemele proprii ca asociaţie de masă profesională, cu scopul de a construi pentru satisfacerea comenzii sociale. Manipulînd în opera lor importante valori materiale, arhitecţii creează valori economice şi angajează prin aceasta o importantă parte din avuţia naţională , parte sortită să dureze un şir de decenii (altădată am fi spus secole, dar am descoperit în acest secol că ne schimbăm şi ne transformăm neaşteptat de mult ca grupuri, ca societate omenească)Viaţa a pus în evidenţă o serie de lipsuri în activitatea noastră. Conferinţa le relevă : o anume schematizare a proiectelor, o anume monotonie în construcţii, suprasolicitare pretenţioasă şi nejustificată a unor soluţii, limitarea excesivă a numărului de tipuri şi posibilităţi de metode industriale, o rămânere în urmă a cercetării ştiinţifice complexe atît in domeniul urbanismului, cit şi al arhitecturii propriu-zise. Este limpede, deci, că pentru a-şi îndeplini rolul său social, arhitectul are de rezolvat o multitudine de sarcini. Asupra lor, a acestor sarcini, s-a oprit în cîteva rînduri secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Indicaţiile primite se remarcă prin claritatea lor. Ele ne-au dat şi ne dau posibilitatea de a discerne aspectele esenţiale. In ordinea urgenţei, cred că arhitectul nu se mai poate depărta de metodele industriale cele mai eficiente, pe care trebuie să le stăpînească. El trebuie să găsească măsura dar şi supleţea necesară pentru evitarea repetirii mecanice. Stau în faţa noastră, ca oameni şi ca specialişti, probleme multe şi mari. Un nou plan de dezvoltare pentru viitorii cinci ani, care conţine obligatoriu pentru noi ca şi pentru ceilalţi cetăţeni ai ţării, o treaptă evolutivă deosebită. Dezbaterile din Conferinţa arhitecţilor reiau în întregime aspectul formaţiei arhitectului, dialogul cu el însuşi şi mai ales dialogul cu ceilalţi: beneficiari, oameni de ştiinţă, tehnologi. Din realizările noastre de pînă acum ca şi din lipsurile noastre trebuie să tragem concluzii cu caracter eficient, trebuie să intuim viitorul in rosturile activităţii noastre. Operă de utilitate publică, dar şi operă de creaţie — expresie a realităţilor contemporane — arhitectura trebuie să capete ceea ce a definit-o în toate timpurile, personalitate. Personalitatea epocii şi, totodată, personalitatea naţională, a poporului, a patriei ■ noastre, în ce avem specific, original, sintetizînd trecutul, prefigurînd viitorul. Arh. prof. Octav Doicescu Neprevăzutul (Urmare din pag. I) bucurat, ba chiar am avut o tresărire de spaimă. Probabil că era vechea mea prejudecată că în artă nimic nu-i cert pînă n-are loc întîlnirea dintre creator și public ; de bună seamă mă învățasem să gîndesc prost, ca Jules Renard care zicea că de îndată ce lucrezi pe scenă, nu mai poţi fi sigur de nimic ; nu încape vorbă, mă temeam în mod nejust că o asemenea mentalitate care judecă rentabilitatea unei creaţii după ecoul ei imediat, s-ar putea extinde spre dauna culturii, unde adevăratele cîştiguri sînt cele de mîine, nu cele de astăzi... Dar o întîmplare m-a liniştit. După cum ştiţi, în timpul misiunii lui Apollo-14, misiune îndelung pregătită, de nenumărate ori repetată şi în care nici o ipoteză n-a fost exclusă din cîmpul posibilului, s-a petrecut un incident neprevăzut. La un moment dat, unul din astronauţi, doctor în ştiinţă, a trecut printr-o clipă de derută şi de panică. Nu ştia în ce direcţie se deschide un robinet banal : la dreapta sau la stingă. A întrebat disperat centrul de la Houston. Ei bine, în acel moment, care sus a fost neînchipuit de dramatic, eu aici, pe pămînt, m-am înseninat şi m-am împăcat din nou cu destinele noastre şi ale artei. Aşadar, nu chiar totul poate fi calculat. Aşadar, şi acolo unde spontaneitatea a fost retezată din rădăcini e loc pentru neprevăzut. Aşadar e în om un punct de foc pe care nu-l suprimă nimic. Aşadar nu-i totul pierdut (Urmare din pag. 1) Pompiliu Macovei, preşedintele Uniunii Arhitecţilor. Primit cu căldură şi entuziasm de participanţii la Conferinţă, a luat cuvîntul tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cuvîntarea a fost subliniată, în repetate rînduri, cu puternice şi îndelungi aplauze. Preşedintele Uniunii Arhitecţilor a mulţumit călduros, în numele tuturor arhitecţilor, atît pentru aprecierile pozitive făcute la adresa muncii lor, cît şi pentru preţioasele îndrumări date în scopul ridicării la un nivel superior a activităţii arhitecturale şi urbanistice din ţara noastră. In pauza care a urmat, secretarul general al partidului, ceilalţi conducători de partid şi de stat s-au întreţinut cu membri ai Comitetului de conducere al Uniunii cu cadre didactice din învăţămîntul superior de specialitate, cu proiectanţi şi arhitecţi. In continuare, preşedintele Uniunii Arhitecţilor, Pompiliu Macovei, a prezentat raportul Comitetului de conducere al Uniunii. Lucrările Conferinței continuă.