Contemporanul, ianuarie-iunie 1971 (Anul 25, nr. 1-26)

1971-03-05 / nr. 10

RAPORT LA CONFE­RINŢA UNIUNII ARHITECŢILOR Tn cele ce urmează redăm — In mod succint — Raportul prezentat de tovarăşul POMPILIU MACOVEI i In PERIOADA ca­re s-a scurs de la precedenta conferinţă a Uniunii ar­hitecţilor — se subliniază în partea de început a raportului — poporul nos­tru, sub conducerea Partidului Co­munist Român, desfăşurând o muncă însufleţită şi rodnică, a obţinut o se­rie de realizări deosebite, prin care societatea noastră a făcut noi şi vi­­guroşi paşi înainte pe calea desăvîr­­şirii construcţiei socialismului. Amin­tind succesele cincinalului trecut, ra­portul trece apoi în revistă princi­palele caracteristici şi obiective ale etapei următoare. Aceste prevederi conturează imaginea unui program de o impresionantă amploare şi care pri­veşte direct contribuţia arhitecţilor, marea lor răspundere. Privind retrospectiv înfăptuirile da pînă acum — a arătat vorbitorul — putem afirma cu satisfacţie că, in bogata activitate a acestor din urmă ani, arhitecţii au fost prin de­votament, pricepere şi conştiincio­zitate profesională, o prezenţă activă; rezultatele muncii lor sînt mate­rializate în domeniul sistematizări­lor, în realizarea de construcţii in­dustriale, energetice şi agrozootehni­ce, de locuinţe, social-culturale şi comerciale, pentru turism şi sport, în transporturi şi telecomunicaţii, mo­bilier şi decoraţie, restaurări de monumente istorice şi în alte sectoare care implică Intervenţia lor calificată. Prin multe dintre lu­crările lor — care reprezintă o adevărată mîndrie naţională — arhi­tecţii au contribuit la afirmarea ta­lentului şi hărniciei poporului român, la exprimarea forţei şi vitalităţii sta­tului nostru socialist. In continuare, raportul a subliniat faptul ca lucrările conferinţei U­­niunii arhitecţilor se desfăşoară în­­tr-o perioadă în care oamenii muncii se pregătesc să întâmpine cu cinste a­­propiata aniversare a semicentenaru­lui Partidului Comunist Român. A­­ceastă fericită împrejurare conferă întrunirii arhitecţilor o semnificaţie deosebită. In înaltul for al Conferin­ţei lor Naţionale, însufleţiţi de dra­goste şi devotament pentru conduce­rea înţeleaptă a partidului şi statului, pentru tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal, arhitecţii işi exprimă ataşa­mentul profund faţă de politica in­ternă şi externă a ţării, se angajează solemn să-şi consacre întreaga activi­tate nobilelor idealuri care animă as­tăzi societatea noastră, cauzei păcii şi prieteniei între popoare, cauzei so­cialismului şi comunismului. Arhitectura a constituit, în toate timpurile, o formă de activitate ne­cesară, îndreptată spre"satisfacerea unor necesităţi n­umaiîte­­de ordin fu­h­­terial şi spiritual — sociale şi indi­viduale ; în acest scop, ea trebuie să asigure organizarea spaţiului atît pentru a da rezolvări corespunzătoare problemelor utilitare, funcţionale şi de confort, folosind judicios mate­rialele şi mijloacele tehnice cele mai adecvate, în condiţii de cit mai mare eficacitate economică, cit şi pentru a obţine valori estetice cit mai înalte. Subliniindu-se factorii caracteristici pentru stadiul actual de dezvoltare a arhitecturii şi urbanismului, ca şi faptul că societatea socialistă deţine premisele şi condiţiile rezolvării con­ştiente, coordonate — şi în folosul în­tregii societăţi — a tuturor solicită­rilor, în raport se arată că, în cadrul amplului proces de dezvoltare multi­laterală a ţării, arhitectura are o deosebită importanţă. In acest con­text, activitatea arhitecţilor, aportul lor profesional la rezolvarea diver­selor probleme puse de viaţă consti­tuie o mare răspundere socială. După cum spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la Consfătuirea consacrată activităţii de proiectare în domeniul construcţiilor, din ianuarie 1967, posi­bilitatea pe care o oferă socialismul de a concentra mijloace materiale şi financiare în direcţiile necesare dez­voltării economiei, culturii şi ştiin­ţei impune o atitudine de maximă exigenţă din partea tuturor celor ce mînuiesc aceste mijloace. Este astfel firesc ca documentele programatice, hotărârile şi indicaţiile conducerii de partid şi de stat să găsească un răsu­net puternic în rândul arhitecţilor; ele acţionează atît asupra conştiinţei lor cetăţeneşti, cit şi asupra responsabi­lităţii lor profesionale, constituind surse de preţioase învăţăminte, de principii menite să le orienteze în­treaga activitate. In anii care au trecut de la ultima conferinţă a Uniunii noastre, arhitec­ţii au contribuit, alături de numeroşi specialişti, în cadrul activităţii de ur­banism şi sistematizare, la dezvolta­rea organizată a oraşelor, şi deci la sistematizarea zonelor industriale, la amplasarea mai judicioasă şi dezvol­tarea raţională a acestor zone şi o­­biective industriale, la realizarea a numeroase ansambluri de locuinţe cu­ dotări social-culturale, ansambluri pentru odihnă şi turism, centre re­prezentative din localităţile în conti­nuă transformare. Cu exemple sem­nificative se arată apoi, în raport, că arhitecţii s-au preocupat mai atent de folosirea raţională a terenurilor des­tinate construcţiilor, că mărirea den­sităţii construcţiilor a dus la limita­rea perimetrului construit al localită­ţilor, la păstrarea unor terenuri agri­cole fertile, la reducerea circulaţiilor, la scurtarea liniilor de transport în comun şi a reţelelor edilitare. Succesele înregistrate de ţara noas­tră şi în acest domeniu au început să fie cunoscute şi comentate favorabil şi pe plan internaţional. In cadrul C.A.E­ R., în sesiunea Comisiei econo­mice O.N.U. pentru Europa, din apri­­lie-mai 1969. In seminarul O.N.U., ţi­­nut la Bucureşti în octombrie 1969, ca şi în alte manifestări, referatele şi sintezele prezentate de reprezentanţii noştri au fost apreciate ca deosebit de valoroase. In activitatea de sistematizare — constată raportul — se vădesc însă şi unele rămâneri în urmă. Stu­diile şi proiectele de sistemati­zare nu au avut întotdeauna o bază cu adevărat ştiinţifică, unele proiecte au fost insuficient adîncite din punct de vedere al eficienţei eco­nomice, deşi s-au realizat schiţe de sistematizare pentru 1 430 de comune şi 4110 sate, în domeniul sistematiză­rii rurale s-a făcut încă mult prea puţin ; proiectele existente mi au fost întotdeauna elaborate pe baza unei concepţii de perspectivă. Numindu-se şi alte lipsuri, se subliniază apoi că o cauză a multor deficienţe din activi­tatea de sistematizare a fost faptul că numeroase judeţe, municipii şi oraşe au fost lipsite complet sau parţial de prezenţa unor arhitecţi şi urba­nişti competenţi, după cum arăta to­varăşul Nicolae Ceauşescu, la întîlni­­rea cu conducerea Uniunii arhitecţi­lor şi cadrele de răspundere din do­meniul proiectării şi sistematizării, activitatea de sistematizare nu se poate concentra cu precădere în Bucureşti. In continuarea raportului, sunt precizate principalele sarcini de viitor pentru acest sector, printre care se numără contribuţia la studiile de zonificare funcţională de ansamblu a teritoriului naţional, organizarea şi dezvoltarea pe o treaptă superioară a reţelei generale de localităţi, delimi­tarea perimetrelor acestora pe baza unor densităţi optime, amplasa­rea noilor obiective economice, a ansamblurilor de locuinţe, a dotă­rilor social-culturale aferente ş.a. In baza indicaţiilor conducerii de partid şi de stat, este de o mare impor­tanţă în organizarea reţelei de lo­calităţi rurale ca în cadrul lucrărilor de sistematizare teritorială, să se dez­volte în fiecare judeţ, cu caracter prioritar, acele localităţi rurale care au condiţii favorabile de a polariza diverse activităţi economice sau social-culturale ce privesc zone mai largi. Soluţionarea unor asemenea sar­cini, decurgînd din acţiunea de sis­tematizare a localităţilor şi a teri­toriului, impune reconsiderarea ho­tărâtă de către arhitecţi a însuşi mo­dului de a concepe sistematizarea, a metodelor de lucru. Prin natura sa, sistematizarea trebuie să îmbine re­zolvarea unor probleme imediate cu o largă privire spre viitor. De aici decurge necesitatea unei strânse co­laborări, în ambele sensuri, cu or­ganele de planificare, pentru funda­mentarea şi concretizarea planurilor economice de perspectivă şi anuale pe de o parte şi pentru elaborarea studiilor de sistematizare şi a pro­iectelor necesare investiţiilor pe de altă parte. Va trebui să se acorde o deosebită atenţie problemelor so­ciologice, cercetării ştiinţifice în do­meniul sistematizării, consultării largi a opiniei publice. Trecind la problemele proiectării construcţiilor industriale şi ale ce­lor agrozootehnice, raportul face un scurt bilanţ al realizărilor, după care insistă asupra anumitor neajun­suri ce oglindesc, din partea unor arhitecţi, neînţelegerea comandamen­telor majore ale timpului nostru. Nu întotdeauna s-a acordat atenţia cu­venită dimensionării judicioase a spaţiilor de producţie şi administra­ţie ; uneori, arhitecţii au manifestat tendinţa spre monumentalitate, su­­pradimensionînd nejustificat spaţiile, ocupîndu-se mai mult de aspectul exterior al clădirilor şi insistînd pen­tru realizarea unor finisaje nejustifi­cate şi oneroase. Aceste exagerări, cumulate cu cele ale proiectanţilor de structuri şi ale tehnologilor, au generat uneori construcţii scumpe, cheltuieli mari imobilizate în mij­loace fixe, termene lungi de punere în funcţiune, reducindu-se eficienţa economică a investiţiilor respective. Dacă ţinem seama că mai mult de jumătate dintre investiţiile statului sunt destinate sectorului productiv şi că, din sumele investite peste 40 la sută reprezintă lucrările de con­­strucţii-montaj, putem realiza marea importanţă economică a probleme­lor pe care arhitecţii — împreună cu colaboratorii lor de diferite spe­cialităţi — sunt chemaţi să le rezolve. Reprezintă un imperativ categoric eliminarea oricăror excese în di­mensionarea suprafeţelor şi volu­melor, evitarea finisajelor costisitoa­re, reducerea procentului de ocu­pare a terenului cu construcţii, scurtarea reţelelor energetice, de instalaţii şi transport. Pentru ar­hitecţii angrenaţi în proiectare şi execuţia construcţiilor industriale, a devenit astăzi imperios necesar să studieze principiile funcţional-tehno­­logice, sensul şi dinamica lor in perspectivă. Ei trebuie să aibă o po­ziţie critică faţă de propunerile pri­vind schemele tehnologice ale obiec­tivelor ce urmează a fi proiectate. Un domeniu vast de manifestare a capacităţii creatoare a arhitecţi­lor îl constituie locuinţele şi clădirile social-culturale, domeniu ilustrat prin succese recunoscute în toate colţu­rile ţării. După ce sunt citate lucră­rile cele mai reuşite, în raport se arată că, în acest domeniu, s-a des­făşurat un proces de diferenţiere pe mai multe trepte de confort, rea­lizate în sisteme constructive noi, cu tehnologii avansate. La indicaţia organelor de partid şi de stat arhi­tecţii au reuşit să elaboreze soluţii corespunzătoare diferitelor grade de confort şi — în scurt timp — să în­tocmească documentaţiile necesare in vederea execuţiei pe şantiere. Ac­ţiunea de diversificare a căpă­tat o deosebită amploare în do­meniul locuinţelor, al sănătăţii, în­­văţămîntului, comerţului, turismului, ducînd la obţinerea unor apreciabile economii şi evidenţiind posibilitatea de sporire a sarcinilor pentru etapa 1971—1975. Se relevă apoi şi alte as­pecte, insistîndu-se mai cu seamă asupra necesităţii de a se obţine o eficienţă economică maximă in pa­ralel cu asigurarea funcţionalităţii. Examinarea din acest unghi a re­zultatelor obţinute în proiectare, atît la scara ansamblurilor urbane, cit şi la nivelul construcţiilor luate în parte — se spune în raport — ara­tă că, în munca arhitecţilor persistă încă o serie de deficienţe şi dificul­tăţi , unii proiectanţi n-au înţeles încă pe deplin ponderea şi importan­ţa problemelor economice şi sociale în activitatea lor profesională. Abordind problema tendinţelor şi căilor de dezvoltare în viitor a sec­torului de construcţii, raportul se opreşte asupra domeniului de im­portanţă vitală pentru întreaga acti­vitate de proiectare şi execuţie, care este industrializarea şi — ca un mijloc de realizare a acesteia — tipizarea. In ultimii ani s-a înregis­trat un progres remarcabil în direc­ţia pătrunderii concepţiei de indus­trializare în procesul de execuţie a construcţiilor, în toate domeniile. Pentru ridicarea în continuare a ni­velului industrializării şi mecanizării lucrărilor de construcţii conducerea superioară de partid şi de stat a aprobat „Programul de dotare cu maşini şi utilaje a organizaţiilor de construcţii-montaj, pe perioada 1971— 1975“. Ca premisă importantă a indus­trializării, o amploare deosebită a căpătat acţiunea de tipizare a con­strucţiilor. Putem spune că astăzi marea majoritate a construcţiilor de locuinţe, şcoli, creşe-grădiniţe, sunt realizate pe bază de proiecte-tip şi refolosibile, iar acţiunea de diferen­ţiere a gradelor de confort a locuin­ţelor şi unităţilor social-culturale este in întregime bazată pe tipizare. Dar, cu toate progresele evidente din domeniul industrializării con­strucţiilor şi al tipizării, nu ne putem declara mulţumiţi cu a­­ceste rezultate. Adevărul este că modul de abordare a unui stu­diu şi metodele de lucru ale mul­tora dintre noi datează din epoca metodelor preindustriale de construc­ţie, şi consecinţa e că multe proiecte, chiar dintre cele exe­cutate astăzi pe şantier cu procedee industrializate, sunt concepute de fapt de unii arhitecţi într-o manieră tra­diţională, neconcordantă in fond cu tehnica de realizare şi nu sunt expre­sia organică a unei concepţii cu ade­vărat moderne, avansate. Se prevede ca până în 1975, construcţiile realizate prin metode industriale să atingă un procent de 85—90 la sută din total ; este de datoria noastră să studiem lărgirea gamei de soluţii şi perfec­ţionarea celor existente, să căutăm rezolvări noi, mai suple din punct de vedere funcţional, mai eficiente eco­nomic şi capabile să conducă la cris­talizarea unei arhitecturi interesante şi valoroase din punct de vedere plastic. Raportul dezvoltă, în continuare, şi alte considerente legate de sarci­nile actuale în domeniul industriali­zării construcţiilor, al dezvoltării pre­­fabricării şi tipizării. In legătură cu acestea capătă o mare importanţă producţia de materiale noi ; prevede­rile actualului plan cincinal sunt îm­bucurătoare : producţia globală va fi in anul 1975 de două ori mai mare decit în anul 1970. Acest dinamism este dublat de o lărgire a sortimen­telor şi o producţie de elemente com­binate din diferite materiale asocia­te, avînd posibilităţi de a fi utilizate direct în construcţii, fără altă pre­lucrare. Arhitecţii trebuie să colabo­reze cit mai strâns cu producătorii, să le acorde sprijin­­ de mare utili­tate ar fi dacă proiectanţii ar avea la îndemînă cataloage complete şi cu indicaţii asupra folosirii materialelor ce se produc. Procesul de transformare progre­sivă a modului de realizare a con­strucţiilor, dintr-o activitate meşte­şugărească într-o ramură a indus­triei, are implicaţii intime şi profun­de în estetica şi plastica arhitectu­rală. Este necesară apropierea cu în­credere şi interes de tehnica nouă, a­­bandonarea nostalgiei după execuţia artizanală, învingerea deliberată a unui întreg complex de inerţii şi prejudecăţi. Sentimentul de insatis­facţie — generat, pină în prezent, de aplicarea tipizării şi industrializării, la noi îşi are originea în generali­zarea simplistă a acestor procedee, într-o varietate mult prea restrînsă de tipuri şi tehnologii, şi uneori în utilizarea lor viabilă. In condiţiile im­puse de necesitatea rezolvării cu ca­racter prioritar a comenzii sociale, ex­presia şi valoarea plastică nu trebuie concepută numai la nivelul elementu­lui individual, al apartamentului, clă­dirii sau blocului, ci şi în cadrul viziu­nii de ansamblu, al structurii cartiere­lor şi chiar al oraşelor. Desigur, ampli­­ficînd valenţele funcţionale, tehnice şi economice ale arhitecturii, nu ne este îngăduit să o golim de conţinu­tul emoţional-subiectiv, să o trans­formăm în mod facil şi simplist în­tr-o producţie mecanică, impersonală. Frumosul spre care tindem astăzi, esenţa sa umanistă nu constă, însă, în dogmatizarea unor canoane depă­şite sau în suprapunerea barocă a u­­nor elemente ce nu decurg organic din funcţiuni sau sunt improprii noilor structuri, ci în armonia unor volume ce se mulează cu onestitate şi since­ritate pe conţinutul lor funcţional, valorificind plastic procedeele tehni­ce înaintate şi materialele noi de con­strucţie. Valoarea ca fenomen artistic complex şi specific a arhitecturii, de­rivă tocmai din exprimarea cu maxi­mum de claritate şi concizie, dusă la esenţă, a acordului între funcţiune, tehnologie şi formă. Acest acord tre­buie să constituie continuarea pe o treaptă nouă a culturii noastre mile­nare, prin dezvoltarea, în spiritul ce­rinţelor contemporaneităţii socialiste, a trăsăturilor caracteristice proprii, specifice arhitecturii şi sensibilităţii poporului nostru, care să ne afirme, cu timbrul şi valorile noastre speci­fice, în concertul culturii mondiale. In acest spirit, în ultimii ani, un nu­măr însemnat de vechi şi valoroase monumente istorice au fost restau­rate cu competenţă şi pasiune de ar­hitecţii şi specialiştii ce lucrează în acest sector ; ele fac obiectul admi­raţiei turiştilor şi oaspeţilor străini, servind educaţiei patriotice şi esteti­ce a tineretului şi maselor largi. Pentru a asigura condiţii favora­bile dezvoltării ascendente spre care năzuim, este cazul să acordăm cu toţii, inclusiv Uniunea, o atenţie mai mare decit pînă acum ameliorării cadrului organizatoric şi administra­tiv în care se desfăşoară munca de proiectare. Documentaţiile se întoc­mesc încă într-un volum exage­rat de mare şi într-un sistem greoi, birocratic, numărul de acor­duri prealabile şi avize este încă e­­xagerat. Există încă multă formula­­ristică, dispoziţii, evidenţe şi norma­tive — dintre care unele sunt peri­mate şi nu mai corespund condiţiilor actuale. In plus, mereu apar noi in­strucţiuni, regulamente, prescripţii şi circulare, incit nimeni nu mai ştie care sunt in prezent actele normative in vigoare. Deşi s-a mai atras atenţia asupra faptului că este nece­sar să se acorde o deosebită preocu­pare organizării muncii de cercetare ştiinţifică, pină acum s-a făcut foarte puţin în acest domeniu. O serioasă dificultate în înfăptuirea operativă şi competentă a sarcinilor ce revin sectorului nostru de activitate provine din defectuoasa repartizare în teri­toriu a cadrelor de arhitectură, din prezenţa lor în număr cu totul insu­ficient în unele judeţe şi oraşe ale ţării. Deşi în ultima vreme ponderea arhitecţilor din ţară, în afara Capita­lei, a crescut de la 20 la sută la 35 la sută din numărul total, problema este departe de a fi rezolvată. Cu prilejul întîlnirii cu conducerea Uniunii arhitecţilor din 24 iunie 1970, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a arătat că arhitecţii exercită un rol impor­tant in societatea noastră şi că acest rol va creşte paralel cu accentuarea ritmului de dezvoltare al societăţii, idee puternic subliniată şi în cuvînta­­rea rostită astăzi în faţa partici­panţilor la Conferinţă. Pentru a-şi putea îndeplini menirea complexă — pe care raportul o defineşte cu minuţiozitate — este nece­sar ca în formaţia arhitecţilor să intervină schimbări substanţiale, învăţămîntul superior de specialitate este necesar să dea o mai mare impor­tanţă disciplinelor tehnico-economi­­ce, pentru a înarma pe viitorul ar­hitect cu noile căi de exprimare a creaţiei arhitecturale, atît sub raport funcţional cit şi plastic, în concor­danţă cu cele mai avansate cuceriri ale tehnicii mondiale. In acelaşi timp, este obligatorie cunoaşterea condiţiilor reale de execuţie din ţara noastră, a posibilităţilor actuale şi a perspectivelor de viitor. Se cere de a­­semenea îmbunătăţită şi educaţia ce­tăţenească a studenţilor şi tinerilor arhitecţi; şcoala trebuie să-i înveţe să abordeze curajos dificultăţile, să fie prezenţi acolo unde este mai mare nevoie de ei. Rapida evoluţie tehni­­co-şt­iinţifică mondială, la care asis­tăm, precum şi varietatea probleme­lor înfăţişate astăzi arhitecţilor re­aduc în discuţie, cu toată acuitatea, atît problema specializării, cit şi pe aceea a îmbunătăţirii periodice a cu­noştinţelor arhitecţilor, a reciclării profesionale. Menţionînd caracterul general po­zitiv al activităţii Uniunii arhitecţilor, se arată un raport, este necesar totuşi să evidenţiem faptul că Uniunea nu a fost întotdeauna prezentă în centrul preocupărilor arhitecturale şi nu a a­­vut iniţiative in abordarea probleme­lor principale. In această ordine de idei, trebuie menţionate asemenea probleme ca diversificarea confortului de locuinţe şi a construcţiilor social­­culturale, reducerea costului construc­ţiilor industriale, repartizarea judici­oasă a cadrelor de arhitecţi in ju­deţe ş.a. — probleme In care atît Uniunea arhitecţilor cit şi organele de stat competente în acest dome­niu, au fost lipsite de iniţiativă, mă­surile binecunoscute adoptîndu-se In urma directivelor conducerii de partid şi de stat. Lipsurile semnalate se datoresc în măsură însemnată atît slăbiciunilor care s-au manifestat în activitatea or­ganelor de conducere a Uniunii, cît şi faptului că participarea arhitecţilor la activitatea Uniunii nu s-a aflat la nivelul cuvenit. Comitetele, birou­rile filialelor şi cercurilor, şi, în­deosebi, comitetul de conducere al Uniunii, organele sale executive, bi­roul şi secretariatul, nu au organizat întotdeauna în modul cel mai potri­vit activitatea şi au manifestat — în special, biroul — insuficientă perse­verenţă în organizarea acţiunilor ne­cesare pentru a mobiliza masa de ar­hitecţi pe linia indicată de conducerea de partid şi de stat. Şedinţele Birou­lui Uniunii au avut, de multe ori, un caracter formal şi nu au abordat cu curaj şi iniţiativă, pentru a dezbate in profunzime, problemele principale ale profesiunii, deşi ea a fost confrun­tată în această perioadă cu sarcini de mare răspundere. Desigur că această critică trebuie adresată întregului bi­rou, ca organ colectiv, dar, în pri­mul rînd, conducerii sale, începind cu preşedintele Uniunii. Experienţa demonstrează necesita­tea ca Uniunea arhitecţilor — orga­nizaţie obştească de creaţie a arhi­tecţilor — să aibă un rol mai viu, mai direct şi deci mai important în viaţa lor profesională. Indicaţiile date în această privinţă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în cuvintele adre­sate nouă astăzi, sunt deosebit de pre­ţioase. Călăuzindu-se după aceste in­dicaţii, Uniunea arhitecţilor trebuie să-şi facă simţită prezenţa mai activ şi continuu în toate domeniile în care se desfăşoară activitatea arhitecţilor. Raportul dezvoltă, in continuare, căile de perfecţionare a organizaţiei obşteşti a arhitecţilor. Ar fi de dorit ca organele şi instituţiile care orga­nizează şi îndrumă activitatea arhi­tecturală să recurgă in mai mare măsură la sprijinul Uniunii arhitec­ţilor. In activitatea Uniunii , trebuie atraşi toţi arhitecţii, precum şi alţi specialişti (constructori, tehnologi, economişti, sociologi ş.a.) cu care a­­ceştia conlucrează, de multe ori, în cadrul unor echipe pluridisciplinare. De asemenea, colaborarea mai sus­ţinută cu Uniunea artiştilor plastici ar putea duce la o rodnică activitate comună, de interes şi folos reciproc. Uniunea arhitecţilor are datoria să impulsioneze organizarea de con­cursuri; să stimuleze dezvoltarea cri­ticii de arhitectură, realizarea — în cadrul său sau în colaborare cu In­stituţii de stat — a unor forme de studii şi cercetare în domeniul siste­matizării şi arhitecturii; să îndrume revista „Arhitectura“ pentru ca a­­ceasta să devină o tribună de dezba­teri şi confruntări de idei ; să sti­muleze preocupările pentru proble­mele arhitecturii şi urbanismului in presă, radioteleviziune, în activita­tea editurilor şi a altor mijloace de comunicare cu publicul larg. Uniunea arhitecţilor va trebui să intensifice contactul organizat cu masele de ce­tăţeni, colaborând în această privin­ţă cu organizaţiile obşteşti şi cu or­ganele adecvate. Ţinînd seama de diversitatea şi im­portanţa problemelor ce se pun as­tăzi profesiunii de arhitect, conside­răm că actualele forme de activi­tate a Uniunii arhitecţilor nu mai corespund intru totul cerinţelor. în acest sens, Comitetul de conducere al Uniunii propune Conferinţei modifi­carea statutului Uniunii, pentru a-1 face să corespundă mai bine etapei de dezvoltare şi sarcinilor actuale, con­form proiectului care a fost inminat tuturor participanţilor. In faţa noastră, a arhitecţilor din Republica Socialistă România, a or­ganizaţiei noastre obşteşti de creaţie, stau sarcini de cinste şi răspunderi de o deosebită importanţă. Ne ex­primăm convingerea — se spune în încheierea raportului — că lucrările actualei conferinţe vor marca o an­trenare şi mai hotărită a tuturor ar­hitecţilor in efortul pentru propăşi­rea şi progresul patriei noastre so­cialiste, pentru ridicarea continuă a nivelului vieţii materiale şi spiri­tuale a cetăţenilor săi. 8 DIALOG CU VIITORUL AHITECTU­­RA şi urba­nismul românesc contemporan ex­primă şi definesc în coordonatele lor materiale şi spirituale dimen­siunile construcţiei socialiste, cu înaltul ei coeficient de organizare politică, economică şi socială. Sub conducerea clarvăzătoare a Parti­dului Comunist Român, uriaşe mijloace materiale şi un imens po­tenţial de gîndire creatoare sunt utilizate pentru construirea noilor complexe industriale, complexe urbane de locuinţe, şcoli şi edifi­cii publice, zone turistice, restau­rări ş. a. Dacă ar fi să definim concepţia partidului nostru în abordarea rea­lităţilor urbanistice ale ţării şi a cerinţelor viitorului în acest dome­niu, ar trebui să relevăm în pri­mul rînd grija pentru dezvoltarea armonioasă a întregului teritoriu al ţării, ţinînd seama de marile noastre proiecte de expansiune in­dustrială, de transformare moder­nă şi de industrializare a agricul­turii, de crearea unor centre urba­ne puternice, de asigurarea cadru­lui menit să satisfacă cerinţele so­cietăţii. In lumina acestor principii că­lăuzitoare îşi dezbat arhitecţii pro­blemele proprii ca asociaţie de masă profesională, cu scopul de a construi pentru satisfacerea co­menzii sociale. Manipulînd în ope­ra lor importante valori materiale, arhitecţii creează valori economice şi angajează prin aceasta o impor­tantă parte din avuţia naţională , parte sortită să dureze un şir de decenii (altădată am fi spus secole, dar am descoperit în acest secol că ne schimbăm şi ne transformăm neaşteptat de mult ca grupuri, ca societate omenească)­Viaţa a pus în evidenţă o serie de lipsuri în activitatea noastră. Conferinţa le relevă : o anume sche­matizare a proiectelor, o anume monotonie în construcţii, supraso­licitare pretenţioasă şi nejustifica­tă a unor soluţii, limitarea excesi­vă a numărului de tipuri şi posi­bilităţi de metode industriale, o rămânere în urmă a cercetării ştiinţifice complexe atît in dome­niul urbanismului, cit şi al arhi­tecturii propriu-zise. Este limpede, deci, că pentru a-şi îndeplini rolul său social, ar­hitectul are de rezolvat o multitu­dine de sarcini. Asupra lor, a aces­tor sarcini, s-a oprit în cîteva rîn­­duri secretarul general al partidu­lui, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Indicaţiile primite se remarcă prin claritatea lor. Ele ne-au dat şi ne dau posibilitatea de a discerne as­pectele esenţiale. In ordinea ur­genţei, cred că arhitectul nu se mai poate depărta de metodele in­dustriale cele mai eficiente, pe care trebuie să le stăpînească. El trebuie să găsească măsura dar şi supleţea necesară pentru evitarea repetirii mecanice. Stau în faţa noastră, ca oameni şi ca specialişti, probleme multe şi mari. Un nou plan de dezvoltare pentru viitorii cinci ani, care con­ţine obligatoriu pentru noi ca şi pentru ceilalţi cetăţeni ai ţării, o treaptă evolutivă deosebită. Dezbaterile din Conferinţa arhi­tecţilor reiau în întregime aspectul formaţiei arhitectului, dialogul cu el însuşi şi mai ales dialogul cu ce­ilalţi: beneficiari, oameni de ştiin­ţă, tehnologi. Din realizările noastre de pînă acum ca şi din lipsurile noastre trebuie să tragem concluzii cu ca­racter eficient, trebuie să intuim vi­itorul in rosturile activităţii noas­tre. Operă de utilitate publică, dar şi operă de creaţie — expresie a rea­lităţilor contemporane — arhitectu­ra trebuie să capete ceea ce a defi­nit-o în toate timpurile, personali­tate. Personalitatea epocii şi, toto­dată, personalitatea naţională, a po­porului, a patriei ■ noastre, în ce a­­vem specific, original, sintetizînd trecutul, prefigurînd viitorul. Arh. prof. Octav Doicescu Neprevăzutul (Urmare din pag. I) bucurat, ba chiar am avut o tresărire de spaimă. Probabil că era vechea mea prejudecată că în artă nimic nu-i cert pînă n-are loc întîlnirea dintre creator și public ; de bună seamă mă învățasem să gîndesc prost, ca Jules Renard care zicea că de îndată ce lucrezi pe scenă, nu mai poţi fi sigur de nimic ; nu încape vorbă, mă te­meam în mod nejust că o asemenea mentalitate care judecă rentabilitatea unei creaţii după ecoul ei imediat, s-ar putea extinde spre dauna cultu­rii, unde adevăratele cîştiguri sînt cele de mîine, nu cele de astăzi... Dar o întîmplare m-a liniştit. După cum ştiţi, în timpul misiunii lui Apollo-14, misiune îndelung pregăti­tă, de nenumărate ori repetată şi în care nici o ipoteză n-a fost exclusă din cîmpul posibilului, s-a petrecut un in­cident neprevăzut. La un moment dat, unul din astronauţi, doctor în ştiinţă, a trecut printr-o clipă de derută şi de panică. Nu ştia în ce direcţie se des­chide un robinet banal : la dreapta sau la stingă. A întrebat disperat centrul de la Houston. Ei bine, în acel moment, care sus a fost neînchipuit de dramatic, eu aici, pe pămînt, m-am înseninat şi m-am împăcat din nou cu destinele noastre şi ale artei. Aşadar, nu chiar totul poate fi calculat. Aşadar, şi a­­colo unde spontaneitatea a fost rete­zată din rădăcini e loc pentru nepre­văzut. Aşadar e în om un punct de foc pe care nu-l suprimă nimic. Aşa­dar nu-i totul pierdut (Urmare din pag. 1) Pompiliu Macovei, pre­şedintele Uniunii Ar­hitecţilor. Primit cu căldură şi entuziasm de partici­panţii la Conferinţă, a luat cuvîntul tovară­şul Nicolae Ceauşescu. Cuvîntarea a fost su­bliniată, în repetate rînduri, cu puternice şi îndelungi aplauze. Preşedintele Uniunii Arhitecţilor a mulţumit călduros, în numele tu­turor arhitecţilor, atît pentru aprecierile po­zitive făcute la adresa muncii lor, cît şi pen­tru preţioasele îndru­mări date în scopul ri­dicării la un nivel su­perior a activităţii ar­hitecturale şi urbanisti­ce din ţara noastră. In pauza care a ur­mat, secretarul general al partidului, ceilalţi conducători de partid şi de stat s-au întreţi­nut cu membri ai Co­mitetului de conducere al Uniunii cu cadre di­dactice din învăţămîn­tul superior de specia­litate, cu proiectanţi şi arhitecţi. In continuare, pre­şedintele Uniunii Arhi­tecţilor, Pompiliu Ma­covei, a prezentat ra­portul Comitetului de conducere al Uniunii. Lucrările Conferinței continuă.

Next