Contemporanul, ianuarie-decembrie 1972 (Anul 26, nr. 1-27)
1972-01-01 / nr. 1
i Biliteratură Promisiuni editoriale POEZIE EUGEN JEBELEANU : Scrieri vol. I—II (Minerva). ZAHARIA STANCU : Cintecul lebedei (Eminescu). MIHAI BENIUC : Poezii (Eminescu) MARIA BANUŞ : Oricine şi ceva (Cartea Românească). VIRGIL TEODORESCU : împotriva ruinei (Albatros). MELIUSZ JOSZEF : Poeme (Eminescu) DRAGOS VRANCEANU : Migdalul înflorit a doua oară (Cartea Românească) CICERONE THEODORESCU : Trophaeum Traiani (Cartea Românească). VASILE NICOLESCU : Poeme (Albatros). NICHITA STANESCU : Cele 4 ipostaze ale Inimii (Albatros). CEZAR BALTAG : Madona din dud (Eminescu). MIRCEA IVANESCU : Povestea de iarnă (Eminescu). ANA BLANDIANA : Poeme (Cartea Românească) OVIDIU GENARU : Bătăi puternice In uşă (Cartea Românească). MARIN SORESCU : Versuri (Albatros). PETRE STOICA : Laleaua neagră, speranţa (Cartea Românească). DAN DEŞLIU : Visul şi veghea (Cartea Românească). GRIGORE HAGIU : Poezii (Eminescu) DUMITRU M. ION : Poezii (Eminescu). MIHAI ELIN : Poezii (Cartea Românească). NICOLAE PRELIPCEANU : Archeopterix (Cartea Românească). GHEORGHE ASTALOŞ : Poeme retorice (Cartea Românească). MIHAI URSACHE : Cetatea scufundată (Junimea). ŞTEFAN CIUBOTARAŞU : Poezii (Cartea Românească). ROMANE ZAHARIA STANCU : Ţărmul sălbatic (Cartea Românească). MARIN PREDA : Marele singuratic (Cartea Românească). EUGEN BARBU : Ianus, colecţia Romanul da dragoste (Eminescu). FANUŞ NEAGU : Frumoşii nebuni ai marilor oraşe (Cartea Românească). ALEX. IVASIUC : Călătorie (Eminescu). ALICE BOTEZ : Drumul fără sfirşit (Cartea Românească). CONST. CHIRIŢA : Drumuri (Eminescu). PAUL GEORGESCU : Asasinatul (Cartea Românească) . PETRU POPESCU : Vânătoarea (Eminescu). CONST. ŢOIU : O singură conştiinţă (Eminescu). NICOLAE VELEA : In război, un pogon cu flori (Albatros). ALEXANDRU PALEOLOGU : Şcoala melancoliei (Cartea Românească). ION LANCRANJAN : Caloian, voi. (Eminescu). SlNZIANA POP : Ramona (Cartea Românească). AUREL DRAGOŞ MUNTEANU : Aristocraţii (Cartea Românească). MIRCEA COJOCARU : La Savina (Eminescu). BUJOR NEDELCOVICI : Fără visle (Eminescu). CORNELIU ŞTEFANACHE : Ziua uitării (Eminescu). GH. SUCIU : Inţelegeţi-1 pe Nick (Eminescu). MEMORIALISTICA, JURNALE, CONFESIUNI TIMOTEI CIPARIU ! Jurnal (Dacia). TITU MAIORESCU : Jurnal vol. I. — Seria Memorialistică (Minerva). GALA GALACTION : Jurnal. — Seria Memorialistică (Minerva). SCARLAT CALIMACHI : Din zori spre asfinţit. — Seria Mărturii (Eminescu). EMANOIL BUCUŢA : însemnări. — Seria Mărturii (Eminescu). JEAN VALJEAN : Amintiri (Cartea Românească). BARBU SOLACOLU : Amintiri, Portrete (Cartea Românească). MIRON RADU PARASCHIVESCU : Jurnalul unui cobai (Cartea Românească). ZAHARIA STANCU : Confesiuni (Cartea Românească). EUGEN JEBELEANU : Jurnal (Cartea Românească). GEORGE MACOVESCU: File de Journal (Minerva). SAȘA PANA : Născut in '02 (Memorii). — Seria Memorialistică (Minerva). REPORTAJ $1 PUBLICISTICA PAUL ANGHEL : Martor prin ani. — Seria Reporter (Eminescu). ALECU IVAN GHILIA : Memoria reporterului. — Seria Reporter (Eminescu). TEODOR MAZILU : Jurnalul unui martor ocular (Cartea Românească). ROMULUS RUSAN : Investiţiile Inteligenţei. — Seria Reporter (Eminescu). TRAIAN FILIP : Oraşe şi obiective industriale (Dacia). MIHAI CREANGA şi ION DRAGANOIU : Drumuri. — Seria Reporter (Eminescu). VALENTIN HOSSU : Cartea Lotrului. — Seria Reporter (Eminescu). MIHAI STOIAN : Documente umane (Cartea Românească). - -- ^ Cărţi—reviste—ziare • ACADEMIA Română scoate şase fascicule din primul Dicţionar al limbii române. B.P. Hasdeu este prezent in librării cu Istoria critică a romanilor din ambele Dace ; Mihail Kogălniceanu cu cele cinci volume din Cronicele României; Heliade Rădulescu, Oda românilor şi Vasile Alecsandri, Dumbrava roşie. Dintre cele 81 de ziare şi reviste existente, 48 apar in Bucureşti, 9 la Iaşi, 5 la Craiova, 4 la Braşov, cite 2 la Bacău, Galaţi, Arad, Focşani şi Roman, cite una la Bistriţa, Turnu Măgurele şi Bîrlad. Cele mai răspîndite ziare sînt : Românul, fondat de C.A. Rosetti, Trompeta Carpaţilor, a lui Cezar Bolliac, Presa, Monitorul oficial (cel mai vechi periodic din ţară, înfiinţat la 1832), Transilvania a lui G. Bariţiu, Convorbirile literare şi Columna lui Traian sunt cele mai citite reviste literare, iar Revista ştiinţifică, atunci apărută, va prinde, şi va putea să apară astfel mai bine de zece ani. Cinci reviste de satiră şi umor (toate din Bucureşti), făceau zile amare guvernului, ciocoilor şi altor trîntori (Ghimpele, Daracul, Asmodeu). „Elita” bucureşteană îşi avea ziarul său preferat, Le Journal de Bucarest în care erau publicate, la loc de răsfăţ, dările de seamă despre balurile şi seratele boierimii. Cuvîntul scris — cărţile, revistele, ziarele — avea la dispoziţie, în toată ţara, 32 de tipografii şi 6 litografii. ANUL LITERAR 1971 MEŞI bilanţuri literare se fac cu regularitate la fiecare sfîrşit de an, ele simt contestate, mai întotdeauna, cu aceeaşi regularitate „Anul literar“ este un segment desprins in mod artificial din fluxul fenomenului literar. Concluziile întemeiate pe el pot fi infirmate de următorul şi la încheierea unei întregi etape se poate vedea, abia, cit de întemeiate pot fi parţialele noastre concluzii. Scos din cursivitatea firească a fenomenului literar, „anul literar“ 1971 poate fi considerat, pentru proză, un an relativ sărac. Cărţile au fost puţine şi nu toate marcante. ’71 pare însă mai curînd un moment de respiro, preludiul unui viitor abundent al prozei. O arată atit debuturile cit şi cărţi de felul celei a lui Marin Preda, Imposibila întoarcere. Ultima este expresivă pentru conştiinţa de sine a unui mare prozator care priveşte de la înălţimea punctului atins întreaga sa creaţie, reluînd cu gravitate aceleaşi întrebări care i-au străbătut opera. Deşi nu e o carte de proză, Marin Preda este întreg aici în problematizantele articole, care reiau, în versiuni directe, interogaţii mai vechi. Marin Preda e, şi aici, preocupat de ţărani şi destinul lor modern, de literatura rurală şi cea urbană, pe care le găseşte fals delimitate, de arta prozatorului, ca şi de circulaţia literaturii române peste hotare, şi, mai presus de ele, de realităţile semnificative ale României de azi, care indică mutaţii complexe în existenţa oamenilor. Literatura, subliniază încă o dată Marin Preda, are în centrul atenţiei omul şi transformările lui. A vorbi despre om în condiţiile date e o datorie a prozatorului. Deşi ţăranii din „poiana lui Iocan“ sunt aceiaşi, ei nu mai sînt, adică, cei din Moromeţii, deşi acum vorbesc de „procente“ şi nu de cei „doi creieri“ ai lui Iorga, ei nu rămîn un material mai puţin susceptibil de a fi absorbit într-o operă. Imposibila întoarcere se aseamănă unui antract în care instrumentele se reacordează şi simt pregătite pentru actul următor. Marin Preda a şi anunţat de altfel viitorul său roman , Marele singuratic. O carte întrucîtva asemănătoare, dar Inalinînd decisiv spre publicistică, prin reportajele incluse în ea, este şi Dimineaţa cuvintelor de C. Ţoiu, deoarece şi aici întîlnim un prozator faţă în faţă cu citeva din întrebările pe care le ridică literatura şi lumea în care trăieşte. Fără a se ridica la altitudinea de dezbatere a imposibilei întoarceri, ea ilustrează, alături de cartea lui Marin Preda, un moment în care prozatorii îşi pregătesc, după cit se pare, instrumentele. ’71 mai este anul unei cărţi singulare, de o factură neobişnuită, ceva între roman, jurnal, colaj şi orice altceva ce se poate obţine din tăieturi puse cap la cap. Un august pe un bloc de gheaţă e bizara carte a unui prozator care din montajul unor tăieturi din ziare caută să creeze o atmosferă, să sugereze un sentiment, să imprime un sens. O carte care încearcă să capteze şi să redea , rămîntările şi neliniştea mapamondului, o carte puţin obişnuită în care autorul impune mai ales prin sagacitatea şi incitanţa tăieturii făcute, înclinarea lui Radu Cosaşu către vorbirea parabolică era vizibilă încă din Maimuţele personale. Experienţa trebuie amintită pentru singularitatea ei. Tradiţional şi singular rămîne Al. George în povestirile Clepsidrei cu venin. De loc singulari în factura romanelor lor sunt Petru Popescu şi Al. Simion, cu Dulce ca mierea e glonţul patriei şi Anotimpul posibil, romane de aspect tradiţional in ultimă instanţă, inspirate de fapte cu rezonanţă în actualitate. Petru Popescu e un „actualist“ declarat, un adept al ideii că orice poate fi şi trece în roman şi că singura şansă a romancierului este să fie al actualităţii. Esteşi ceea ce explică succesul de public al romanelor lui. Dulce ca mierea e glonţul patriei este dedicat felului cum noua generaţie înţelege războiul şi jertfa generaţiei precedente. Contradictoriu a fost primită parabola, zisă şi microroman, Lunga călătorie a prizonierului de Sorin Titel. Aprecierile oscilează între limite extreme. Deşi scrisă cu incontestabil talent şi pricepere, cartea dă sentimentul unui drum la curs. Transcriem concluzia lui Vaier Cristea : „Kafka e un scriitor care lasă cu perfidie imitat; in margine operei sale se constituie, ca urma, prin depersonalizarea voită sau nu kafkienilor, o vastă literatură epocică. Noua orientare, mai decisă asta ca oricînd, a prozei lui Sorin Titel rmplică riscul — ce devine în ochii nu la un merit — de a contribui la sprirea ei.“ Un debut primit cu entuziasm fost cel al Danei Dumitriu, auto al Migraţiilor. Cartea este promiţătoa sub unghiul acuităţii analizei, dar edificatoare. Cel puţin la fel de intresant este debutul lui Titi Geor Cîmpeanu cu Muşcătura de şarpe, a tor care caută justificarea compotamentului dezordonat al unor adolcenţi în zonele psihice profund O unică temă, trauma sufleteas a copilului neiubit, reluată din divese unghiuri. Raporturile dintre pării şi copii, dintre copil şi mamă şi dint acelaşi şi tată, sunt urmărite cu veitabilă intuiţie sufletească, dar nu afara sugestiilor psihanalizei. T George Cîmpeanu pare a-şi defini în de la debut atit aria proprie de invetigaţie, cit şi mijloacele, nu întotdeuna, însă, bine stăpinite. Profund observaţie, el rămîne uneori la supt faţa faptelor şi la dimensiunea sentimentală, între debuturile intersânte se mai pot aminti şi Serile în î la Ocişor de Marcel Petrişor, Stii în maial de Bujor Crăciun şi San de Dorina Bădescu. Nu ele asigu personalitatea unui an literar. Impotanţa adevărată a unor cărţi ni se rlevă uneori ulterior. Acesta este, a mai spus-o, segmentul unui flux a crui finalitate o putem defini mult netîrziu. Deşi variat, şi surprinzător pe locuri, anul ’71 rămîne, pentru pro, mai puţin concludent în ceea ce piveşte forţa de creaţie dovedită de preatorii români de o bună bucată vreme. Apariţia postumă a romanului Ion Vinea, Venin de mai, mochică această apreciere ? Credem că n Anul ’71 are însă calitatea de a face să aşteptăm, cu un interes neferificat, următoarea carte a lui Mar Preda, ca şi cele ale debutanţilor Dai Dumitriu şi Titi George Cîmpean după cum ne face curioși de evolut unui prozator, devenit controversat ca Sorin Titel. Pentru proză, 1971 fost mai mult o uvertură. Se poate presupune că proza Iul 19 va avea o altă cotă de densitate. M. Ungheanu LES-AR putea spune despre poezia lui 1971 deosebit de ce s-a spus despre aceea a anului 70, sau 69, sau 68 ? Nimic sau aproape nimic întrucît schimbările semnificative în evoluţia poeziei lirice — e vorba, să ne înţelegem, de schimbările naturale, ţinind de ordinea internă a fenomenului poetic — nu se petrec de la un an la altul ; poezia ca şi natura nu face salturi şi cînd acestea, totuşi, apar, trebuie să bănuim la mijloc intervenţia unor fenomene exterioare, sau a unor artificii care, cu timpul, se pot, eventual, naturaliza poeziei. Aşa incit, dacă tabloul general al poeziei lirice (modurile lirismului, tipurile de sensibilitate, tehnica poetică) nu s-a modificat faţă cu anii trecuţi — şi părerea noastră este că nu s-a modificat nici axiologic, fiind aproape imposibil de afirmat preponderenţa valorică a poeziei unui an faţă de poezia altuia, dintre anii ultimului deceniu — diferenţele (necompetitive) sunt de căutat în cazurile particulare, în universul individual al creaţiei poetului, mai precis în unitatea lirică distinctă pe care e de presupus că orice poet o are. Aşadar, nu în imaginea de ansamblu vom găsi notele specifice poeziei acestui an, ci în imaginea restrînsă a modului poetic practicat de cutare sau cutare poet. Vorbind despre poezia lui 1971 să vorbim, deci, în primul rînd, despre poeţi. Citeva constatări, mai intîi, din domeniul evidenţei : , — o seamă de poeţi importanţi din generaţiile vîrstnice au publicat volume antologice din întreaga lor creaţie, propunîndu-ne astfel o imagine a poeziei fiecăruia trecută prin filtrul exigenţei propriilor ochi. Cele două volume de Scrieri ale lui Zaharia Stancu au însemnat, mai ales pentru cititorul tînăr, descoperirea unui foarte interesant poet pe care propria-i proză l-a pus într-o vremelnică umbră. Oricît ar părea de ciudat — și timpul care va veni va decide dacă am sau nu dreptate — poezia impune decisiv în literatura lui Zaharia Stancu. Nu e vorba aici de faptul că el este o strrictură lirică (lucru dovedit, de altfel, şi de toată proza sa epică), ci de acela, deopotrivă estetic şi psihologic, că fiind poet modul său propriu şi avantajos definitoriu de exprimare este poezia. Alte două volume de Scrieri, conţinînd o selecţie din, cum spunea cineva, şapte lustre de viaţă poetică, a publicat Maria Banuş ; feminităţii libertine din Ţara fetelor îi corespunde, peste ani, severitatea întunecată a Portretului din Fayum ; între aceste limite s-au putut întîmpla destule accidente lirice, dar, mai ales, s-a conturat personalitatea unei poete de care şi-a regăsit timbrul personal cînd foarte puţini mai credeau. Versuri de Emil Botta (împărtăşim întru totul* părerea că este cea mai bună carte de poezii a anului, un eveniment poetic), de asemenea, o antologie, ne face cunoştinţă — convingîndu-i pe cei ce se mai îndoiau — cu un poet care, de-a lungul a trei decenii de poezie, a reuşit să rămînă acelaşi fără să se repete. Poetica lui (nu-mi amintesc să fi fost vreodată teoretizată de el însuşi) are calitatea paradoxală de a regenera prin exerciţiu ; uzul n-o epuizează şi nici nu o orbeşte. De la întunecatul April la Vineri, Emil Botta trăieşte liric într-o unică zodie psihică. Caz, iarăşi, de excepţie. Nu se pot, în sfîrşit, omite din şirul acestor constatări Scrieri de Demostene Botez, antologie cuprinzătoare a unui poet de lungă şi stabilă notorietate, şi Cercul Veronicăi Porumbacu, biografie cvasicompletă, remarcabilă prin forţa poetei de a suporta antagonismele modurilor lirice din propria-i poezie. — de domeniul evidenţei ni se pare şi observaţia (care s-ar fi putut face dar nu s-a făcut) că o parte dintre poeţii buni ai acestui timp, autori, în 1971, ai unor volume noi, şi-au consolidat, cei tineri, dacă nu chiar un tipar poetic cel puţin o psihologie. iar ceilalţi au venit cu modificări, uneori surprinzătoare, ale unui timbru cunoscut dinainte. Pentru cazul din urmă, revelator este volumul Ninei Cassian, Recviem, succesiune de elegii ce așează peste mai vechea vitalitate a lirismului poetei un tremur sceptic, la originea căruia e de bănuit, în afara stării de moment ce a determinat scrierea elegiilor, o mai profundă reordonare lăuntrică, o astfel de situare psihică. Pentru primul caz, trei cărţi ne-au atras în mod deosebit atenţia : Etica lui Mircea Ciobanu (scriitor faţă de care critica — sau o parte din ea — manifestă o tăcere jenantă), o carte în care muzicalitatea endecasilabilor acoperă glacialitatea meditaţiei obligînd-o la emoţie ; Sala nervilor de Constanţa Buzea, carte de sonete, urmarea, aş zice logică, a volumelor anterioare ale poetei, propunînd conturele unui personaj liric ce pare să fi renunţat la o odisee indecisă de-a lungul îndoielii, şi a suferinţei. In favoarea aventurii, mai limpede aceasta, printre lucrurile sigure, Inima reginei de Ileana Mălăncioiu, a doua carte revelatoare (după Către Ieronim) a unei voci lirice ce se caracterizează prin supunerea gestului poetic de către o sensibilitate intolerantă , cea mai ieftină metaforă ce-mi vine în minte dintre cele care s-ar potrivi poetei şi poeziei sale, e aceea a eminescianismului. Mai adăugăm acestor patru poeţi amintiţi în paragraful de mai sus numele lui Ion Caraion (Cimitirul din stele), Radu Boureanu (Mîinile orelor), Gellu Naum (Copacul animal), Vasile Nicolescu (Clopotul nins), Cezar Baltag (Şah orb), Nicolae Dragoş (Coloană de-a lungul), Alexandru Miron (Moartea Penelopei), Radu Cârneci (Cîntind dintr-un arbore), Anghel Dumbrăveanu (Poeme de dragoste), Ion Iuga (Ţara fîntînilor), George Alboiu (Gloria lacrimei), Gh. Istrate (Poeme), ale căror cărţi sînt o confirmare a unor disponibilităţi şi atitudini lirice afirmate, nu o dată, în volumele lor anterioare... — în sfîrşit, o ultimă constatare, şi ea de domeniul evidenţei : debuturile lui 1971 dacă nu au consemnat apariţia unor poeţi de excepţie în contextul de azi al poeziei româneşti (lucru care va fi tot mai greu să se întîmple dată fiind existenţa, acum, a unei pleiade de poeţi a căror valoare nu e tocmai uşor de trecut) au prilejuit, în schimb, afirmarea unui grup de poeţi tineri, unitar şi sub aspect valoric, în cărţile cărora semnele unui drum prielnic se lasă uşor descoperite, între ei, Dinu Flămînd (Apeiron), Paul Emanuel (Existenţa şi cuvintele), Mircea Dinescu (Invocaţie nimănui), Horia Bădescu (Marile Eleusii), Dan Rotaru (Plînsul oglinzilor), Sergiu Adam (Ţara de lut). Toate acestea sînt nu atit consideraţii critice de constatări. Ele au aerul publicitar pe care orice expunere de preferinţe îl incumbă. Şi, e drept, aceste constatări sînt, în cele din urmă, expresia unor preferinţe. Asupra motivelor de detaliu, aşa spunînd analitice, mai puţin evidente, poate, care ne-au făcut să ne oprim la aceşti poeţi şi nu la alţii, ne îngăduim dreptul de a reveni. Laurenţiu Ulici I-1 ARA a urmări să fac inventarul titlurilor, trebuie să spun din capul locului că, în critică, au apărut în 1971 numeroase cărţi interesante şi utile, între care citeva remarcabile. Despre unele am scris eu însumi în această pagină, despre altele voi scrie ; „anul literar“ este doar prilejul unor bilanţuri circumstanţiale şi oarecum arbitrare, peste care literatura îşi continuă cursul. Nici o „prăpastie“ nu desparte luna ianuarie de luna decembrie. Aşadar , ce constatăm important în cărţile de critică ale anului 1971 ? A vorbi despre cărţile de critică nu e, fireşte, totuna cu a vorbi despre critică în general. Sunt, în critică, tendinţe, fenomene, pe care cartea nu le reflectă încă ; şi invers, cărţile pot depune mărturie de tendinţe pe care critica curentă le-a abandonat. Mai exact, cartea este expresia unor stări de lucruri mai vechi, ea subliniază, un timp, idei, convingeri şi principii care au avut o anume circulaţie în anii anteriori. Se observă o dată mai mult caracterul relativ arbitrar al bilanţurilor de 1 ianuarie, în cărţi, conştiinţa critică apare sedimentată. Criticii noştri nu scriu încă, decit prin excepţie, cu adevărat, cărţi ale anului; şi, dacă le scriu, nu găsesc edituri atit de prompte incit să le tipărească imediat. Pe scurt, a pretinde că vorbim acum despre cărţile lui 1971 e impropriu : vorbim de fapt despre cărţi apărute în 1971. Cel mai interesant lucru pe care aceste cărţi îl pun în lumină mi se pare a fi orientarea spre sinteză. în nici unul din anii trecuţi n-am citit atîtea încercări de sinteză, care au ca obiect un scriitor sau un curent literar. Sinteza s-a aflat în centrul atenţiei mai demult. Citeva discuţii aprinse de acum cîţiva ani au arătat de ce culegerea de articole sau monografia didactică nu o pot suplini, într-o literatură evoluată. Rezultatul se constată, practic, acum, cînd majoritatea cărţilor de critică au acest caracter, chiar dacă nu sînt (şi cum ar putea să fie) de valoare egală. Matei Călinescu (Clasicismul european), Ov. S. Crohmălniceanu (literatura română şi expresionismul), Romul Munteanu (Literatura europeană în secolul luminilor) şi alţii sunt autorii unora dintre primele încercări de acest fel în critica românească. Titlurile indică şi un alt fapt semnificativ : nu pur şi simplu despre curente literare româneşti e vorba, ci despre curente ce s-au manifestat pe plan european. Deschiderea criticii spre fenomene şi spre opere ale altor literaturi se cuvine reţinută şi nu e întîmplător că, în 1971, s-au tipărit două foarte bune cărţi româneşti despre Dostoievski (Dostoievski de Liviu Petrescu şi Tînărul Dostoievski de Valeriu Cristea). Cum era şi firesc însă, numeroase cărţi de critică şi-au luat ca obiect literatura română. Aici sînt două lucruri de remarcat: întîi, preferinţa pentru eseu, pentru unghiul de vedere particular şi inedit. E. Papu a scris astfel despre Eminescu, S. Damian despre G. Călinescu, romancier. N-au lipsit monografiile, studiile de tip universitar şi Editura Minerva a creat chiar o serie (Universitas) specială, între acestea aş menţiona O. Goga a lui I. D. Bălan şi (în afara seriei) E. Lovinescu, scepticul mintuit a lui E. Simion. în al doilea rînd, numărul cărţilor de critică a actualităţii continuă să rămină restrîns. Dincolo culegerea de cronici (V. Felea, I Constantin, C. Stănescu etc.), se tre rareori. Viaţa criticii de acest fel consumă în reviste. Pînă la un pun e firesc să se întîmple aşa. E u puțin firesc să întîrzie sintezele conacrate literaturii actuale. Dificulti — obiective, subiective — există, n îndoielnic, dar niciodată dificultăț nu constituie justificări în critică. O mai răspîndită justificare e, de aici o simplă prejudecată , timpul. A mai spus şi cu alte ocazii : abser perspectivei nu înseamnă o adevăra explicaţie. Sinteza (istoria literar creează perspectiva şi nu invers. De ce ne lipseşte sînt ideile şi fără hc istoria literară nu se poate concepe, dovadă o constituie şi inexistenţa celor cărţi de probleme (culegeri foarte discutabile, pe teme dat Ideaţie şi creaţie, nu le compenseaz în care actualitatea literară să se eprime în datele ei principale, ideolice şi artistice. Recenziile trebuie moară in reviste : rostul lor este sculator şi ordonator înlăuntrul policisticii săptămînale. Dar, dine criticii ar putea trage concluzii geniale privind literatura română de a: cărţile vii, problematice, cărţile pe temă sau pe mai multe sunt teme sintezelor aşteptate. Nicolae Manolescu intre ani Pămintul se face atit de sticlos Că poţi lipi fruntea Şi să priveşti Cum se chinuie boabele Şi cum nasc. Cum vijite vrăjile Prin rădăcini, Cum nu iuţi miresme de datină, înfrunzit de zăpadă Şi treaz Sufletul singur se clatină. O nerăbdare atroce, Colinde cu vorbe uitate Se-nvîrt în văzduhul vînăt de vint. Copiii îşi strigă părinţii Plingînd, De oriunde-ar fi. Dar nimeni nu le răspunde ! Părinţii sint şi ei copii. Singurătate pină la stelele sparte Ca nişte nuci argintate în care se usucă un an. Intr-una din ele In care din ele I Sfirşitul lumii Se-ascunde viclean. Bucurie tăcută ca o durere, Durere limpede ca-n copilărie , Copilărie, decembrie, ninsoare, Un ochi peste lume In lacrimi și mare, Plinge bucurie. Ana Blandiana Şi sintem una , ce adine ne străbătu culoarea ta ! Şi sintem una. Descălecat pe totdeauna in veşnicia noastră, tu ne-ai fost deschiderea spre larg, ne-ai fost întoarcerea la sine —in constelaţia ce vine te-nalţi deasupră-ne, catarg. Partid, pe albe magistrale venim in sărbători, venim străluminatele mulţimi de flacăra credinţei tale. Ştergar cu chipuri de eroi aşternem cerul dimprejururi slăvind in slava ta de-a pururi nedespărţirea dintre noi. Spre tine dar acest cuvint şi-această cupă rubinie, drept slujitorule de glie, îngemănat, al nostru, gind - o, ce adine ne străbătu culoarea ta ! Şi sintem una. Descălecat pe totdeauna in veşnicia noastră, tu, Eugen Frumt Mîine, cît o lume Cuvintele-mi răsună pe un tarim de gudron, nu au destulă putere, aşa înţeleg, spre a tăia in două frigul. Ciudată, smintită cumpănă — cînd omul nu-şi poate duce glasul in lume dar nici rob tăcerii nu poate rămine. — Vesteşte lumii, libertate, pe cel care te-a dat ! In potop să se dezlănţuie strigăte atenţiei desâvirşite aliniindu-se, din sălaşurile noastre şi de-aiure Cui i se bate a lacrimă pleoapa,deschide-i arhipelagul tău ! Rosteşte acest adevăr, libertat de jar să-ţi fie substan' Rosteşte pentru viaţă din arderea mea p mie Două puncte fi-v'ma?inj|or | care de un vet* uciși in războică. Spune, libertate‘mda’ rod’ Fi-va linktreg . înăbuşe noastră dreaptă. Tu* °Pa I râ^j lupta * târimul. jrtate I ne însumi să mă întrevăd, ori, ca o lume, descoperind continent de lumini. Czegó Zoltán In româneşte de Eva Kilgászt şi George Chirilă V »