Contemporanul, ianuarie-decembrie 1972 (Anul 26, nr. 1-27)

1972-01-01 / nr. 1

i Bil­iteratură Promisiuni editoriale POEZIE EUGEN JEBELEANU : Scrieri vol. I—II (Minerva). ZAHARIA STANCU : Cintecul lebedei (Eminescu). MIHAI BENIUC : Poezii (Eminescu) MARIA BANUŞ : Oricine şi ceva (Cartea Româ­nească). VIRGIL TEODORESCU : împotriva ruinei (Alba­tros). MELIUSZ JOSZEF : Poeme (Emin­escu) DRAGOS VRANCEANU : Migdalul înflorit a doua oară (Cartea Românească) CICERONE THEODORESCU : Trophaeum Traiani (Cartea Românească). VASILE NICOLESCU : Poeme (Albatros). NICHITA STANESCU : Cele 4 ipostaze ale Inimii (Albatros). CEZAR BALTAG : Madona din dud (Eminescu). MIRCEA IVANESCU : Povestea de iarnă (Emi­nescu). ANA BLANDIANA : Poeme (Cartea Românească) OVIDIU GENARU : Bătăi puternice In uşă (Cartea Românească). MARIN SORESCU : Versuri (Albatros). PETRE STOICA : Laleaua neagră, speranţa (Cartea Românească). DAN DEŞLIU : Visul şi veghea (Cartea Româ­nească). GRIGORE HAGIU : Poezii (Eminescu) DUMITRU M. ION : Poezii (Eminescu). MIHAI ELIN : Poezii (Cartea Românească). NICOLAE PRELIPCEANU : Archeopterix (Cartea Românească). GHEORGHE ASTALOŞ : Poeme retorice (Cartea Românească). MIHAI URSACHE : Cetatea scufundată (Junimea). ŞTEFAN CIUBOTARAŞU : Poezii (Cartea Româ­nească). ROMANE ZAHARIA STANCU : Ţărmul sălbatic (Cartea Ro­mânească). MARIN PREDA : Marele singuratic (Cartea Ro­mânească). EUGEN BARBU : Ianus, colecţia Romanul da dra­goste (Eminescu). FANUŞ NEAGU : Frumoşii nebuni ai marilor oraşe (Cartea Românească). ALEX. IVASIUC : Călătorie (Eminescu). ALICE BOTEZ : Drumul fără sfirşit (Cartea Româ­nească). CONST. CHIRIŢA : Drumuri (Eminescu). PAUL GEORGESCU : Asasinatul (Cartea Româ­nească) . PETRU POPESCU : Vânătoarea (Eminescu). CONST. ŢOIU : O singură conştiinţă (Eminescu). NICOLAE VELEA : In război, un pogon cu flori (Albatros). ALEXANDRU PALEOLOGU : Şcoala melancoliei (Cartea Românească). ION LANCRANJAN : Caloian,­­ voi. (Eminescu). SlNZIANA POP : Ramona (Cartea Românească). AUREL DRAGOŞ MUNTEANU : Aristocraţii (Car­tea Românească). MIRCEA COJOCARU : La Savina (Eminescu). BUJOR NEDELCOVICI : Fără visle (Eminescu). CORNELIU ŞTEFANACHE : Ziua uitării (Emi­nescu). GH. SUCIU : Inţelegeţi-1 pe Nick (Eminescu). MEMORIALISTICA, JURNALE, CONFESIUNI TIMOTEI CIPARIU ! Jurnal (Dacia). TITU MAIORESCU : Jurnal vol. I. — Seria Memo­rialistică (Minerva). GALA GAL­ACTION : Jurnal. — Seria Memoria­listică (Minerva). SCARLAT CALIMACHI : Din zori spre asfinţit. — Seria Mărturii (Eminescu). EMANOIL BUCUŢA : însemnări. — Seria Mărturii (Eminescu). JEAN VALJEAN : Amintiri (Cartea Românească). BARBU SOLACOLU : Amintiri, Portrete (Cartea Românească). MIRON RADU PARASCHIVESCU : Jurnalul unui cobai (Cartea Românească). ZAHARIA STANCU : Confesiuni (Cartea Româ­nească). EUGEN JEBELEANU : Jurnal (Cartea Româ­nească). GEORGE MACOVESCU: File de Journal (Minerva). SAȘA PANA : Născut in '02 (Memorii). — Seria Memorialistică (Minerva). REPORTAJ $1 PUBLICISTICA PAUL ANGHEL : Martor prin ani. — Seria Repor­ter (Eminescu). ALECU IVAN GHILIA : Memoria reporterului. — Seria Reporter (Eminescu). TEODOR MAZILU : Jurnalul unui martor ocular (Cartea Românească). ROMULUS RUSAN : Investiţiile Inteligenţei. — Se­ria Reporter (Eminescu). TRAIAN FILIP : Oraşe şi obiective industriale (Dacia). MIHAI CREANGA şi ION DRAGANOIU : Drumuri. — Seria Reporter (Eminescu). VALENTIN HOSSU : Cartea Lotrului. — Seria Re­porter (Eminescu). MIHAI STOIAN : Documente umane (Cartea Ro­mânească). - -- ^ Cărţi—reviste—ziare • ACADEMIA Română scoate şase fascicule din primul Dicţionar al limbii române. B.P. Has­­deu este prezent in librării cu Istoria critică a ro­­manilor din ambele Dac­e ; Mihail Kogălniceanu cu cele cinci volume din Cronicele României; Heliade Rădulescu, Oda românilor şi Vasile Alec­sandri, Dumbrava roşie. Dintre cele 81 de ziare şi reviste existente, 48 apar in Bucureşti, 9 la Iaşi, 5 la Craiova, 4 la Braşov, cite 2 la Bacău, Ga­laţi, Arad, Focşani şi Roman, cite una la Bistri­ţa, Turnu Măgurele şi Bîrlad. Cele mai răs­pîndite ziare sînt : Românul, fondat de C.A. Rosetti, Trompeta Carpaţilor, a lui Cezar Bolliac, Presa, Monitorul oficial (cel mai vechi periodic din ţară, înfiinţat la 1832), Transilvania a lui G. Bariţiu, Convorbirile literare şi Columna lui Traian sunt cele mai citite reviste literare, iar Revista ştiinţifică, atunci apărută, va prinde, şi va putea să apară astfel mai bine de zece ani. Cinci reviste de satiră şi umor (toate din Bucureşti), făceau zile amare guvernului, ciocoilor şi altor trîn­tori (Ghimpele, Daracul, Asmodeu). „Elita” bucureşteană îşi avea ziarul său preferat, Le Jour­nal de Bucarest în care erau publicate, la loc de răsfăţ, dările de seamă despre balurile şi se­ratele boierimii. Cuvîntul scris — cărţile, reviste­le, ziarele — avea la dispoziţie, în toată ţara, 32 de tipografii şi 6 litografii. ANUL LITERAR 1971 M­­EŞI bilanţuri li­terare se fac cu regularitate la fiecare sfîrşit de an, ele simt contestate, mai întotdeauna, cu aceeaşi regularitate „Anul literar“ este un segment desprins in mod ar­tificial din fluxul fenomenului literar. Concluziile întemeiate pe el pot fi in­firmate de următorul şi la încheierea unei întregi etape se poate vedea, a­­bia, cit de întemeiate pot fi parţialele noastre concluzii. Scos din cursivita­tea firească a fenomenului literar, „anul literar“ 1971 poate fi considerat, pentru proză, un an relativ sărac. Cărţile au fost puţine şi nu toate marcante. ’71 pare însă mai curînd un moment de respiro, preludiul unui viitor abun­dent al prozei. O arată atit debuturile cit şi cărţi de felul celei a lui Marin Preda, Imposibila întoarcere. Ultima este expresivă pentru conştiinţa de sine a unui mare prozator care pri­veşte de la înălţimea punctului atins întreaga sa creaţie, reluînd cu gravi­tate aceleaşi întrebări care i-au stră­bătut opera. Deşi nu e o carte de pro­ză, Marin Preda este întreg aici în problematizantele articole, care reiau, în versiuni directe, interogaţii mai vechi. Marin Preda e, şi aici, preocu­pat de ţărani şi destinul lor modern, de literatura rurală şi cea urbană, pe care le găseşte fals delimitate, de arta prozatorului, ca şi de circulaţia lite­raturii române peste hotare, şi, mai presus de ele, de realităţile semnifica­tive ale României de azi, care indică mutaţii complexe în existenţa oame­nilor. Literatura, subliniază încă o dată Marin Preda, are în centrul atenţiei omul şi transformările lui. A vorbi despre om în condiţiile date e o da­torie a prozatorului. Deşi ţăranii din „poiana lui Iocan“ sunt aceiaşi, ei nu mai sînt, adică, cei din Moromeţii, deşi acum vorbesc de „procente“ şi nu de cei „doi creieri“ ai lui Iorga, ei nu rămîn un material mai puţin suscep­tibil de a fi absorbit într-o operă. Im­posibila întoarcere se aseamănă unui antract în care instrumentele se rea­­cordează şi simt pregătite pentru actul următor. Marin Preda a şi anunţat de altfel viitorul său roman , Marele sin­guratic. O carte întrucîtva asemănătoare, dar In­alinînd decisiv spre publicistică, prin reportajele incluse în ea, este şi Dimineaţa cuvintelor de C. Ţoiu, de­oarece şi aici întîlnim un prozator faţă în faţă cu citeva din întrebările pe care­­ le ridică literatura şi lumea în care trăieşte. Fără a se ridica la altitudinea de dezbatere a imposibilei întoarceri, ea ilustrează, alături de cartea lui Marin Preda, un moment în care prozatorii îşi pregătesc, după cit se pare, instrumentele. ’71 mai este anul u­nei cărţi sin­gulare, de o factură neobişnuită, ceva între roman, jurnal, colaj şi orice alt­ceva ce se poate obţine din tăieturi puse cap la cap. Un august pe un bloc de gheaţă e bizara carte a unui pro­zator care din montajul unor tăieturi din ziare caută să creeze o atmosferă, să sugereze un sentiment, să imprime un sens. O carte care încearcă să cap­teze şi să redea , rămîn­tările şi neliniş­tea mapamondului, o carte puţin o­­bişnuită în care autorul impune mai ales prin sagacitatea şi incitanţa tăie­turii făcute, înclinarea lui Radu Co­­saşu către vorbirea parabolică era vi­zibilă încă din Maimuţele personale. Experienţa trebuie amintită pentru singularitatea ei. Tradiţional şi singular rămîne Al. George în povestirile Clepsidrei cu venin. De loc singulari în factura ro­manelor lor sunt Petru Popescu şi Al. Simion, cu Dulce ca mierea e glonţul patriei şi Anotimpul posibil, romane de aspect tradiţional in ultimă ins­tanţă, inspirate de fapte cu rezonanţă în actualitate. Petru Popescu e un „actualist“ declarat, un adept al ideii că orice poate fi şi trece în roman şi că singura şansă a romancierului este să fie al actualităţii. Este­­şi ceea ce explică succesul de public al roma­nelor lui. Dulce ca mierea e glonţul patriei este dedicat felului cum noua generaţie înţelege războiul şi jertfa generaţiei precedente. Contradictoriu a fost primită parabola, zisă şi mi­­croroman, Lunga călătorie a prizonie­rului de Sorin Titel. Aprecierile os­cilează între limite extreme. Deşi scri­să cu incontestabil talent şi pricepere, cartea dă sentimentul unui drum la curs. Transcriem concluzia lui Vaier Cristea : „Kafka e un scriitor care lasă cu perfidie imitat; in margine operei sale se constituie, ca urma, prin depersonalizarea voită sau nu kafkienilor, o vastă literatură epoci­că. Noua orientare, mai decisă asta ca oricînd, a prozei lui Sorin Titel rm­plică riscul — ce devine în ochii nu la un merit — de a contribui la sp­rirea ei.“ Un debut primit cu entuziasm fost cel al Danei Dumitriu, auto al Migraţiilor. Cartea este promiţătoa sub unghiul acuităţii analizei, dar­­ edificatoare. Cel puţin la fel de int­resant este debutul lui Titi Geor Cîmpeanu cu Muşcătura de şarpe, a tor care caută justificarea compo­tamentului dezordonat al unor adol­cenţi în zonele psihice profund O unică temă, trauma sufleteas a copilului neiubit, reluată din dive­se unghiuri. Raporturile dintre pării şi copii, dintre copil şi mamă şi dint acelaşi şi tată, sunt urmărite cu vei­tabilă intuiţie sufletească, dar nu afara sugestiilor psihanalizei. T George Cîmpeanu pare a-şi defini în de la debut atit aria proprie de inve­tigaţie, cit şi mijloacele, nu întotde­una, însă, bine stăpinite. Profund observaţie, el rămîne uneori la supt faţa faptelor şi la dimensiunea­­ sentimentală, între debuturile inter­sânte se mai pot aminti şi Serile în î la Ocişor de Marcel Petrişor, Stii în maial de Bujor Crăciun şi San de Dorina Bădescu. Nu ele asigu personalitatea unui an literar. Impo­ta­nţa adevărată a unor cărţi ni se r­levă uneori ulterior. Acesta este, a mai spus-o, segmentul unui flux a c­rui finalitate o putem defini mult ne­tîrziu. Deşi variat, şi surprinzător pe locuri, anul ’71 rămîne, pentru pro, mai puţin concludent în ceea ce pi­veşte forţa de creaţie dovedită de pr­eatorii români de o bună bucată vreme. Apariţia postumă a romanul­­ui Ion Vinea, Venin de mai, moc­hică această apreciere ? Credem că n Anul ’71 are însă calitatea de a­­ face să aşteptăm, cu un interes nefe­rificat, următoarea carte a lui Mar Preda, ca şi cele ale debutanţilor Dai Dumitriu şi Titi George Cîmpean după cum ne face curioși de evolut unui prozator, devenit controversat ca Sorin Titel. Pentru proză, 1971 fost mai mult o uvertură. Se poate presupune că proza Iul 19 va avea o altă cotă de densitate. M. Ungheanu L­E­S-AR putea spune despre poe­zia lui 1971 deosebit de ce s-a spus despre aceea a anului 70, sau 69, sau 68 ? Nimic sau aproape nimic întrucît schimbările semnificative în evoluţia poeziei lirice — e vorba, să ne în­ţelegem, de schimbările naturale, ţi­­nind de ordinea internă a fenomenu­lui poetic — nu se petrec de la un an la altul ; poezia ca şi natura nu face salturi şi cînd acestea, totuşi, a­­par, trebuie să bănuim la mijloc inter­venţia unor fenomene exterioare, sau a unor artificii care, cu timpul, se pot, eventual, naturaliza poeziei. Aşa incit, dacă tabloul general al poeziei lirice (modurile lirismului, tipurile de sensi­bilitate, tehnica poetică) nu s-a mo­dificat faţă cu anii trecuţi — şi pă­rerea noastră este că nu s-a modi­ficat nici axiologic, fiind aproape im­posibil de afirmat preponderenţa valo­rică a poeziei unui an faţă de poezia altuia, dintre anii ultimului deceniu — diferenţele (necompetitive) sunt de căutat în cazurile particulare, în uni­versul individual al creaţiei poetului, mai precis în unitatea lirică distin­ctă pe care e de presupus că orice poet o are. Aşadar, nu în imaginea de ansamblu vom găsi notele speci­fice poeziei acestui an, ci în imaginea restrînsă a modului poetic practicat de cutare sau cutare poet. Vorbind despre poezia lui 1971 să vorbim, deci, în primul rînd, despre poeţi. Citeva constatări, mai intîi, din do­meniul evidenţei : , — o seamă de poeţi importanţi din generaţiile vîrstnice au publicat volu­me antologice din întreaga lor crea­ţie, propunîndu-ne astfel o imagine a poeziei fiecăruia trecută prin filtrul exigenţei propriilor ochi. Cele două volume de Scrieri ale lui Zaharia Stancu au însemnat, mai ales pentru cititorul tînăr, descoperirea u­­nui foarte interesant poet pe care pro­pria-i proză l-a pus într-o vremelni­că umbră. Oricît ar părea de ciudat — și timpul care va veni va decide dacă am sau nu dreptate — poezia impune decisiv în literatura lui Za­haria Stancu. Nu e vorba aici de fap­tul că el este o strrictură lirică (lu­cru dovedit, de altfel, şi de toată pro­za sa epică), ci de acela, deopotrivă estetic şi psihologic, că fiind poet mo­dul său propriu şi avantajos definito­riu de exprimare este poezia. Alte două volume de Scrieri, con­­ţinînd o selecţie din, cum spunea ci­neva, şapte lustre de viaţă poetică, a publicat Maria Banuş ; feminităţii libertine din Ţara fetelor îi corespun­de, peste ani, severitatea întunecată a Portretului din Fayum ; între aceste limite s-au putut întîmpla destule ac­cidente lirice, dar, mai ales, s-a con­turat personalitatea unei poete de care şi-a regăsit timbrul personal cînd foarte puţini mai credeau. Versuri de Emil Botta (împărtăşim întru totul* părerea că este cea mai bună carte de poezii a anului, un eve­niment poetic), de asemenea, o anto­logie, ne face cunoştinţă — convingîn­­du-i pe cei ce se mai îndoiau — cu un poet care, de-a lungul a trei de­cenii de poezie, a reuşit să rămînă a­­celaşi fără să se repete. Poetica lui (nu-mi amintesc să fi fost vreodată teoretizată de el însuşi) are calitatea paradoxală de a regenera prin exer­ciţiu ; uzul n-o epuizează şi nici nu o orbeşte. De la întunecatul April la Vineri, Emil Botta trăieşte liric într-o unică zodie psihică. Caz, iarăşi, de ex­cepţie. Nu se pot, în sfîrşit, omite din şi­rul acestor constatări Scrieri de De­­mostene Botez, antologie cuprinzătoa­re a unui poet de lungă şi stabilă notorietate, şi Cercul Veronicăi Porumbacu, biografie cvasicompletă, remarcabilă prin forţa poetei de a su­porta antagonismele modurilor lirice din propria-i poezie. — de domeniul evidenţei ni se pare şi observaţia (care s-ar fi putut face dar nu s-a făcut) că o parte dintre poeţii buni ai acestui timp, autori, în 1971, ai unor volume noi, şi-au con­solidat, cei tineri, dacă nu chiar un tipar poetic cel puţin o psihologie. iar ceilalţi au venit cu modificări, uneori surprinzătoare, ale unui timbru cu­noscut dinainte. Pentru cazul din urmă, revelator este volumul Ninei Cassian, Recviem, succesiune de elegii ce așează peste mai vechea vitalitate a lirismului poetei un tremur scep­tic, la originea căruia e de bănuit, în afara stării de moment ce a deter­minat scrierea elegiilor, o mai profun­dă reordonare lăuntrică, o astfel de situare psihică. Pentru primul caz, trei cărţi ne-au atras în mod deosebit atenţia : Etica lui Mircea Ciobanu (scriitor faţă de care critica — sau o parte din ea — manifestă o tăcere jenantă), o carte în care muzicalitatea endecasilabilor acoperă glacialitatea meditaţiei o­­bligînd-o la emoţie ; Sala nervilor de Constanţa Buzea, carte de sonete, ur­marea, aş zice logică, a volumelor an­terioare ale poetei, propunînd contu­­rele unui personaj liric ce pare să fi renunţat la o odisee indecisă de-a lungul îndoielii, şi a suferinţei. In favoarea aventurii, mai limpede a­­ceasta, printre lucrurile sigure, Inima reginei de Ileana Mălăncioiu, a doua carte revelatoare (după Că­tre Ieronim) a unei voci lirice ce se caracterizează prin supunerea gestu­lui poetic de către o sensibilitate in­tolerantă , cea mai ieftină metaforă ce-mi vine în minte dintre cele care s-ar potrivi poetei şi poeziei sale, e aceea a eminescianismului. Mai adăugăm acestor patru poeţi amintiţi în paragraful de mai sus nu­mele lui Ion Caraion (Cimitirul din stele), Radu Boureanu (Mîinile ore­lor), Gellu Naum (Copacul ani­mal), Vasile Nicolescu (Clopotul nins), Cezar Baltag (Şah orb), Nico­­lae Dragoş (Coloană de-a lun­gul), Alexandru Miron (Moartea Penelopei), Radu Cârneci (Cîntind dintr-un arbore), Anghel Dumbrăvea­­nu (Poeme de dragoste), Ion Iuga (Ţara fîntînilor), George Alboiu (Glo­ria lacrimei), Gh. Istrate (Poeme), ale căror cărţi sînt o confirmare a u­­nor disponibilităţi şi atitudini lirice afirmate, nu o dată, în volumele lor anterioare... — în sfîrşit, o ultimă constatare, şi ea de domeniul evidenţei : debuturile lui 1971 dacă nu au consemnat apa­riţia unor poeţi de excepţie în con­textul de azi al poeziei româneşti (lu­cru care va fi tot mai greu să se în­­tîmple dată fiind existenţa, acum, a unei pleiade de poeţi a căror valoare nu e tocmai uşor de trecut) au prile­juit, în schimb, afirmarea unui grup de poeţi tineri, unitar şi sub aspect valoric, în cărţile cărora semnele unui drum prielnic se lasă uşor descoperi­te, între ei, Dinu Flămînd (Apeiron), Paul Emanuel (Existenţa şi cuvintele), Mircea Dinescu (Invocaţie nimănui), Horia Bădescu (Marile Eleusii), Dan Rotaru (Plînsul oglinzilor), Sergiu Adam (Ţara de lut). Toate acestea sînt nu atit conside­­raţii critice de constatări. Ele au ae­rul publicitar pe care orice expunere de preferinţe îl incumbă. Şi, e drept, aceste constatări sînt, în cele din urmă, expresia unor preferinţe. Asu­pra motivelor de detaliu, aşa spunînd analitice, mai puţin evidente, poate, care ne-au făcut să ne oprim la aceşti poeţi şi nu la alţii, ne îngăduim drep­tul de a reveni. Laurenţiu Ulici I-1 ARA a urmări să fac inventarul tit­lurilor, trebuie să spun din capul lo­cului că, în critică, au apărut în 1971 numeroase cărţi interesante şi utile, între care citeva remarcabile. Despre unele am scris eu însumi în această pagină, despre altele voi scrie ; „anul literar“ este doar prilejul unor bilan­ţuri circumstanţiale şi oarecum arbi­trare, peste care literatura îşi conti­nuă cursul. Nici o „prăpastie“ nu des­parte luna ianuarie de luna decem­brie. Aşadar , ce constatăm important în cărţile de critică ale anului 1971 ? A vorbi despre cărţile de critică nu e, fireşte, totuna cu a vorbi despre critică în general. Sunt, în critică, tendinţe, fenomene, pe care cartea nu le reflectă încă ; şi invers, cărţile pot depune mărturie de tendinţe pe care critica curentă le-a abandonat. Mai exact, cartea este expresia unor stări de lucruri mai vechi, ea subliniază, un timp, idei, convingeri şi principii care au avut o anume circulaţie în anii anteriori. Se observă o dată mai mult caracterul relativ arbitrar al bilanţu­rilor de 1 ianuarie, în cărţi, conştiinţa critică apare sedimentată. Criticii noştri nu scriu încă, decit prin ex­cepţie, cu adevărat, cărţi ale anului; şi, dacă le scriu, nu găsesc edituri atit de prompte incit să le tipărească imediat. Pe scurt, a pretinde că vor­bim acum despre cărţile lui 1971 e impropriu : vorbim de fapt despre cărţi apărute în 1971. Cel mai interesant lucru pe care aceste cărţi îl pun în lumină mi se pare a fi orientarea spre sinteză. în nici unul din anii trecuţi n-am citit atîtea încercări de sinteză, care au ca obiect un scriitor sau un curent literar. Sinteza s-a aflat în centrul atenţiei mai demult. Citeva discuţii aprinse de acum cîţiva ani au arătat de ce culegerea de articole sau mono­grafia didactică nu o pot suplini, în­tr-o literatură evoluată. Rezultatul se constată, practic, acum, cînd majori­tatea cărţilor de critică au acest ca­racter, chiar dacă nu sînt (şi cum ar putea să fie) de valoare egală. Matei Călinescu (Clasicismul european), Ov. S. Crohmălniceanu (literatura română şi expresionismul), Romul Munteanu (Literatura europeană în secolul lu­minilor) şi alţii sunt autorii unora dintre primele încercări de acest fel în critica românească. Titlurile indică şi un alt fapt semnificativ : nu pur şi simplu despre curente literare româ­neşti e vorba, ci despre curente ce s-au manifestat pe plan european. Deschi­derea criticii spre fenomene şi spre opere ale altor literaturi se cuvine re­ţinută şi nu e întîmplător că, în 1971, s-au tipărit două foarte bune cărţi ro­mâneşti despre Dostoievski (Dostoiev­­ski de Liviu Petrescu şi Tînărul Dos­­toievski de Valeriu Cristea). Cum era şi firesc însă, numeroase cărţi de critică şi-au luat ca obiect literatura română. Aici sînt două lu­cruri de remarcat: întîi, preferinţa pentru eseu, pentru unghiul de vedere particular şi inedit. E. Papu a scris astfel despre Eminescu, S. Damian despre G. Călinescu, romancier. N-au lipsit monografiile, studiile de tip universitar şi Editura Minerva a creat chiar o serie (Universitas) specială, între acestea aş menţiona O. Goga a lui I. D. Bălan şi (în afara seriei) E. Lovinescu, scepticul mintuit a lui E. Simion. în al doilea rînd, numărul cărţilor de critică a actualităţii con­tinuă să rămină restrîns. Dincolo culegerea de cronici (V. Felea, I Constantin, C. Stănescu etc.), se tr­e rareori. Viaţa criticii de acest fel consumă în reviste. Pînă la un pun e firesc să se întîmple aşa. E u puțin firesc să întîrzie sintezele co­nacrate literaturii actuale. Dificulti — obiective, subiective — există, n îndoielnic, dar niciodată dificultăț nu constituie justificări în critică. O mai răspîndită justificare e, de aici o simplă prejudecată , timpul. A mai spus şi cu alte ocazii : abser perspectivei nu înseamnă o adevăra explicaţie. Sinteza (istoria literar creează perspectiva şi nu invers. De ce ne lipseşte sînt ideile şi fără hc istoria literară nu se poate concepe, dovadă o constituie şi inexistenţa celor cărţi de probleme (culegeri foarte discutabile, pe teme dat Ideaţie şi creaţie, nu le compenseaz în care actualitatea literară să se e­prime în datele ei principale, ideol­­ice şi artistice. Recenziile trebuie moară in reviste : rostul lor este s­culator şi ordonator înlăuntrul p­olicisticii săptămînale. Dar, din­e criticii ar putea trage concluzii gen­iale privind literatura română de a: cărţile vii, problematice, cărţile pe temă sau pe mai multe sunt teme­ sintezelor aşteptate. Nicolae Manolescu intre ani Pămintul se face atit de sticlos Că poţi lipi fruntea Şi să priveşti Cum se chinuie boabele Şi cum nasc. Cum vijite vrăjile Prin rădăcini, Cum nu iuţi miresme de datină, înfrunzit de zăpadă Şi treaz Sufletul singur se clatină. O nerăbdare atroce, Colinde cu vorbe uitate Se-nvîrt în văzduhul vînăt de vint. Copiii îşi strigă părinţii Plingînd, De oriunde-ar fi. Dar nimeni nu le răspunde ! Părinţii sint şi ei copii. Singurătate pină la stelele sparte Ca nişte nuci argintate în care se usucă un an. Intr-una din ele In care din ele I Sfirşitul lumii Se-ascunde viclean. Bucurie tăcută ca o durere, Durere limpede ca-n copilărie , Copilărie, decembrie, ninsoare, Un ochi peste lume In lacrimi și mare, Plinge bucurie. Ana Blandiana Şi sintem­ una­ ­, ce adine ne străbătu culoarea ta ! Şi sintem­ una. Descălecat pe totdeauna in veşnicia noastră, tu ne-ai fost deschiderea spre larg, ne-ai fost întoarcerea la sine —­in constelaţia ce vine te-nalţi deasupră-ne, catarg. Partid, pe albe magistrale venim in sărbători, venim­­ străluminatele mulţimi de flacăra credinţei tale. Ştergar cu chipuri de eroi aşternem cerul dimprejururi slăvind in slava ta de-a pururi nedespărţirea dintre noi. Spre tine dar acest cuvint şi-această cupă rubinie, drept slujitorule de glie, îngemănat, al nostru, gind - o, ce adine ne străbătu culoarea ta ! Şi sintem­ una. Descălecat pe totdeauna in veşnicia noastră, tu, Eugen Frumt Mîine, cît o lume Cuvintele-mi răsună pe un tarim de gudron, nu au destulă putere, aşa înţeleg, spre a tăia in două frigul. Ciudată, smintită cumpănă — cînd omul nu-şi poate duce glasul in lume dar nici rob tăcerii nu poate rămine. — Vesteşte lumii, libertate, pe cel care te-a dat ! In potop să se dezlănţuie strigăte atenţiei desâvirşite aliniindu-se, din sălaşurile noastre şi de-aiure Cui i se bate a lacrimă pleoapa,­­deschide-i arhipelagul tău ! Rosteşte acest adevăr, libertat de jar să-ţi fie substan' Rosteşte pentru viaţă din arderea mea p mi­­e Două puncte fi-v'ma?inj|or | care de un vet* uciși in războică. Spune, libertate‘m­da’ rod’ Fi-va linktreg . înăbuşe noastră dreaptă. Tu* °Pa I râ^j lupta * târimul. jrtate I ne însumi să mă întrevăd, ori, ca o lume, descoperind continent de lumini. Czegó Zoltán In româneşte de Eva Kilgászt şi George Chirilă V »

Next