Contemporanul, ianuarie-decembrie 1972 (Anul 26, nr. 1-27)
1972-06-23 / nr. 26
STANISLAW FIJALKOWSKI : Orion JAN CYBIS : Cupa JERZY KRAWCZYK : Simbătă HENRIK STAZEWSKI : Relief 4 STANISLAW KULON : Legăturile naturii Mw:± ! í < sss & es j i} {' - , < í x 1* : \s. ', < ;' t", '-V i L\ 'H'' 'ä??7f * ***, ■ , ■ I I Will H1111111 IWHtt^KWWÜ(IJ<l<iOMill<ÍMWf I WmmiyiÉM^W M t IflHWI ..........IHlllllllllllflIlllltWIWWIIMilWWMWMBiWi^l^MÉllÉW^P^illlljllSy^^ljWllliyillWij^BjPWMj^^' - V . : ' r-v^t-^á05 ©xpozlţli* ■ Artă contemporană poloneză Biiimiiiiiiiiiiiiiiiifiiiiiiiii9iHiiiiiiiiiiifiiiiiiiiiiiimiiiii(miiiiiiiiiiiiiisii»iiii iaHiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii J) ESCHIZIND seria manifestărilor prin care creaţia artistică din Polonia postbelică este amplu prezentată publicului român, expoziţia de la sala Dalles şi-a propus o primă sinteză, apelînd pentru aceasta la autoritatea a trei genuri de tradiţie — pictura, sculptura, grafica. Selecţia se referă, in acest mod, la domenii ale creaţiei plastice unde stabilitatea limbajelor asigură încorporarea organică a experienţelor. Sunt genuri în care se realizează, exemplar, structura unui fenomen artistic. Mobilitatea redusă faţă de forţa explozivă a artelor, de imediată intervenţie în cotidian, acordă picturii, sculpturii şi graficii de şevalet un aparent statism, dincolo de care este activă o prezenţă persuasivă, o putere de semnificare totală. Viitoarele expoziţii ne vor face cunoscute modalităţi de excepţională valoare ale artei poloneze — afişul, artele decorative, scenografia, artele ambientale etc., — care vor completa, cu note particulare, ceea ce, in esenţă, conţine actuala iniţiativă. Pentru că, in expoziţia de faţă, ni se prezintă lucrări in care subiectulcreator se exprimă prin forme ce se refuză seriei şi standardurilor, organizatorii au preferat in locul unui „sumar“ exhaustiv al tendinţelor să expună cit mai mult din operele personalităţilor considerate reprezentative pentru ultimele decenii. Această opţiune, chiar restrictivă, nu îngustează imaginea dezvoltării artelor, ci ii accentuează centrele de interes. Deşi selecţia de grafică şi sculptură este mai puţin numeroasă (în cazul picturii a existat şi dorinţa prezentării unor grupări de artişti), personal mi se pare că acestea sunt genuri in care se formulează mai explicit destinul imaginii în arta poloneză. In straturile profunde ale experienţelor de acum, regăsim, menţinut in prelucrări diverse, cultul pentru forma precis desenată a tendinţelor expresioniste şi constructiviste, ce întilnesc, la zonele de suprafaţă, o neaşteptată similitudine cu acurateţea formală a artei pop. Fără îndoială, această caracteristică, a graficii în primul rind, vine şi de la raportul mai direct cu elementele vizibilului. Nu uităm, bineînţeles, capacitatea liniei pure de a înregistra, singură, sensibilitatea şi dinamica ideilor artistului, dar cantitatea de imagine concretă este, în grafică, mult mai mare. Dintre graficieni ne reţin atenţia Jerzy Panek, Ryszard Otreba, Marian Mălină, Roman Opalka, Jenusz Przybylski, Leszek Rozga, Konrad Srzednicki, Halina Chrostowska, Jacek Gaj, Josef Gielniak, Tadeusz Kulisiewicz, Mieczyslaw Wejman. Sculptorii sunt prezentaţi cu lucrări in diferite materiale, un ciclu de fotografii referindu-se la o valoroasă creaţie de ansambluri monumentale in Polonia. Dintre sculpturile expuse remarcăm mai întîi cele semnate de Mieczyslaw Welter (Monumentul din Police — fragment, Stefan Batory, Jan Papuga). Volumele sculpturilor sale se înscriu în spaţiu, cu suprafaţa accidentată, captînd lumina, eliberînd energii latente. In lucrările prezentate de Barbara Zbrozyna (trei figuri îndoliate) personajele se înalţă, pe verticală, ezitînd între asceza prezenţei lor materiale şi agitaţia formei. Mai remarcăm compoziţiile realizate de Bronislaw Chromy, Marian Konieczny, Stanislaw Kulon, Frenciszek Strynkiewicz, Jacek Waltos. In pictură se dezvoltă, cu plusul de violenţă pe care îl aduce cromatica, acelaşi mod de figurare, de creare a unui ansamblu expresiv. Unii pictori resimt influenţele postimpresioniste dar asimilate unei sensibilităţi optice tipic nordice ce nu caută exuberanţa tonurilor. Am cita aici pe Eugeniusz Eibisch, Jan Cybis, Nacht Samborski, Waclaw Taranczewski. Prezenţa realului în imagine, mărturisind adeziunea la montajul neodadaist, se realizează la diferite nivele la Tadeusz Kontor (Umbrela), Benon Liberski, Kiejstut Bereznicki. Un suprarealism care se revendică mai curind din atmosfera pictorilor romantici germani decît de la statutul suprarealismului european, întîlnim la Janusz Karzmarski, Zdzislaw Beksinski, Konstanty Mackiewicz. Mai remarcăm tablourile, în care respiră mari zone colorate, uşor zgrafitate, ale lui Stefan Gierowski, compoziţiile în culori vii ale lui Juliuse Narzynski, invenţia figuraţiei la Norbert Skupniewicz, reliefurile lui Henryk Stazewski și peisajele fin finalizate ale lui Rajmund Ziemski. Constantin Prut EDUCAŢIE PRIN ARTĂ Modalităţi şi sensuri v f fa considerarea valenţelor sociale ale artei zilelor noastre, punctul de vedere sociologic se alătură tot mai des, uneori dominînd, tradiţionalelor preocupări de istoria artei. Neuitînd, ci, dimpotrivă, aducînd cuvenitele omagii unor mari istorici de artă ca Wolffin, Dvorak sau Panofsky, priviţi nu numai ca erudiţi investigatori ai capodoperelor trecutului, ci şi ca mari „interpreţi“, resuscitatori pasionanţi ai vieţii operelor de artă, cercetarea contemporană in domeniul artei se orientează tot mai mult (Francăstel, Gombrich) în spre surprinderea dinamicii faptelor inserate în vasta relaţie artă-societate şi în acuta problematică a raporturilor dintre artist şi public. Viaţa şi conştiinţa socială modernă au impus, prin extraordinara şi crescînda complexitate a relaţiilor încrucişate de tot felul, un alt soi de abordare a fenomenului artistic decît cel clasic, născut sub auspiciile istorismului de coloratură mai mult sau mai puţin romantică a secolului trecut. Nevoia unei noi concepţii şi, mai ales, a unei noi metodologii în studiul fenomenului artistic contemporan şi a rolului său în textura socială şi în ambianţa tehnică a sfîrşitului de secol XX, apare cu prisosinţă din simpla, dar fundamentala şi deconcertanta constatare că imaginea artistică este ameninţată de dizolvare tocmai de colosalul torent al imaginilor revărsat zi şi noapte de nenumăratele „uzine“ ale vizualităţii tehnice contemporane. Asistăm, pe de altă parte, în lumea occidentală, oricît de curios ar părea, la o retragere a artei din viaţa cotidiană, la un fel de izolare şi claustrare a ei, într-un fel la o „dedemocratizare“ a artei, prin închiderea ei în ţarcurile, de atîtea ori greu accesibile, nu numai ale muzeelor, ci şi ale unor colecţii particulare în care intrarea este condiţionată de relaţii cu totul speciale, ca cele pe care le implică de pildă afacerile bancare, singurele care permit, rarilor vizitatoriclienţi să poată vedea opere ale lui Giacometti sau Magritte din colecţia baronului Lambert, preşedintele cunoscutei „Compagnie Lambert pour lindustrie et la France“, sau opere celebre ale lui Rubens cumpărate recent de Maurits Naessens, preşedintele belgian al lui „Banque de Paris et des Pays-Bas“, opere expuse în chiar incinta instituţiilor bancare. Fenomenul de „banking on art“, ilustrat prin cele două exemple, demonstrează în fapt estomparea, delicat spus, a valorii estetice, în faţa celei de stocaj financiar, operaţie în care pasiunea „contemplării“ operei de artă nu apare decît ca un anacronism. Dezintegrarea conştiinţei artistice ca şi dezintegrarea formei în arta modernă, proces analizat cu incomparabilă ştiinţă şi pasiune de Herbert Read, sunt fenomene convergente specifice unei bune părţi din lumea secolului al XX-lea, a acelei lumi în care arta nu mai este privită ca un factor educativ şi formativ al conştiinţei sociale şi al personalităţii umane plenare. Pornind de la un alt context social, esenţialmente altul, şi de la date ale unei realităţi evident diferite, problema investigării rolului artei ca factor educativ permanent se pune şi în societatea noastră. Instituţii specializate fie în pregătirea creatorilor de artă, fie în colecţionarea şi conservarea operelor de artă, fie în difuzarea acestora şi, deci, de educare a publicului, participă la o vastă acţiune de explicitare a fenomenului artistic ca parte integrantă a vieţii sociale. Această acţiune a stat şi în atenţia Congreselor al IX-lea şi al X-lea ale partidului, ca şi în atenţia plenarei C.C. al P.C.R. din noiembrie 1971, subliniindu-se necontenit, în lumina concepţiei marxist-leniniste, rolul artei în etapa actuală de construire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. De aici efortul continuu şi conştient al înseşi breslei creatorilor de artă, al Uniunii Artiştilor Plastici, de a ieşi în întîmpinarea cerinţelor de frumos ale maselor de oameni ai muncii prin iniţierea unor cît mai variate forme de prezentare şi de explicare a operelor de artă, nu în incinta numai a muzeelor şi colecţiilor de artă, ci transporting operele de artă în mediul cotidian de muncă, în uzine şi fabrici, în instituţii. Căutarea şi provocarea unui contact strîns şi rodnic cu publicul a fost ideea de bază, de pildă, a acelei atît de interesante acţiuni a Uniunii Artiştilor Plastici în colaborare cu Muzeul municipiului Bucureşti „Athanase Simu“, în care un artist de mare talent, Ion Sălişteanu, a convorbit timp de trei zile, în faţa operelor de artă expuse la Dalles, cu iubitori de pictură din cele mai diferite categorii sociale. Gradîndu-şi ideaţia dialogului, pictorul, vorbind din interiorul profesiunii sale, a dezvoltat o succesiune de teme ca „sensul deschis al tradiţiei“, „real şi imaginar“, „cunoaştere şi transfigurare“, a căror problematică s-a înscris nu numai în aria de preocupări actuale a specialiştilor ci, mai important, s-a dovedit a fi aşteptată şi cu aviditate receptată de participanţii la acest dialog între artist şi public. Dovadă au fost şi numeroasele întrebări şi pasionantele discuţii, cu competenţă purtate, în jurul unor probleme legate fie de esenţa artei, fie de implicaţiile ei sociale. Am subliniat această acţiune pentru că ea ni se pare semnificativă, dincolo de remarcabilul ei ecou şi eficienţă pedagogică, pentru modul de tratare, în societatea noastră, a relaţiilor dintre creatorii de artă şi public. Nu închidere în cercuri de Iniţiaţi, nu izolare aristocratică, ci dorinţă sinceră, deschisă, de a lărgi orizonturile de cunoaştere şi înţelegere a operei de artă în rîndurile publicului larg, public care, să nu uităm, are la noi o componenţă din ce în ce mai complexă şi care este, în acelaşi timp, din ce în ce mai apt să recepţioneze mesajul creatorilor de artă. Se intensifică astfel circulaţia ideilor şi posibilităţile de comunicare interumană, condiţii vitale ale societăţii contemporane. Aceeaşi nobilă dorinţă de a facilita pătrunderea operei de artă în public şi, în acelaşi timp, de a învăţa şi de a educa ochiul şi mintea privitorilor mi se pare a putea fi descifrată şi în recenta iniţiativă a revistei „Arta“ de a propune ipotezele unor „posibile expoziţii“ tematice, centrate în jurul unor idei critice capabile să introducă publicul în universul, uneori dificil, al artei contemporane. Anatol Mândrescu izbuteşte, de pildă, într-o primă expoziţie de acest fel, „Vitalitatea picturii“, să demonstreze nu numai continuitatea tradiţiei artistice umaniste, ci şi existenţa unei spiritualităţi specifice picturii româneşti actuale, în care raportul între figurativ şi nonfigurativ se pune într-un mod caracteristic conştiinţei poetice româneşti. Nevoia de a înţelege şi de a explica opera de artă, de a face discriminările necesare între artă şi între non-arta agresivă şi invadînd toate domeniile de viaţă, înconjurând omul şi sufocîndu-l prin insidioasele canale audio-vizuale în permanentă acţiune, înseamnă însă, pe lîngă recunoaşterea rolului formativ şi educativ al artei, şi asumarea unei responsabilităţi întemeiate pe folosirea celor mai adecvate instrumente educaţionale. Se ştie că în domeniul instrucţiei şi educaţiei epoca noastră se caracterizează prin părăsirea sistemului de învăţămînt cantonat doar într-o perioadă a vieţii omului şi prin trecerea la sistemul învăţării permanente. Or, trebuie să observăm că în domeniul artei procesul de instruire apare în genere tardiv la scara vieţii omului. Nu ne referim la ceea ce se cheamă „învăţămîntul artistic superior“, destinat să producă şi să perfecţioneze profesionişti ai artei, pictori, sculptori, graficieni, artişti decoratori, designeri, ci la ceea ce ar trebui să fie instruirea largă, generoasă, a maselor de tineri. Adică nu este vorba de instruirea „producătorilor“ de artă, ci a celor, mult mai mulţi, ce vor recepţiona arta, a viitorului public deci. Ni se pare că, în actualul sistem de învăţămînt, cunoştinţele despre artă şi despre istoria artei sînt insuficiente. Este o contradicţie între ceea ce proclamăm necontenit, anume puterea educativă şi formativă a artei, şi între neglijarea quasi-totală a îndrumării şi educării gustului artistic, a cunoştinţelor despre artă, la nivelul şcolii medii de cultură generală. Neoferind nici o bază didactică pregătirii publicului în materie de estetică şi de artă, sîntem apoi surprinşi că recepţionarea operelor de artă este deficitară, întîmpină mari dificultăţi de înţelegere, că sălile de expoziţii sînt uneori goale. Invitînd publicul, insuficient instruit, să viziteze bienale ample de artă plastică, este echivalent cu a îndemna un public cantonat la plăcerile auditive ale muzicii uşoare (fără să depreciem acest gen) să frecventeze concerte de muzică simfonică modernă. In acest punct, trebuie să convenim că, alături de imperioasa necesitate de îmbunătăţire a învăţămîntului artelor plastice în şcolile medii, se impune şi lărgirea sau, mai bine-zis, iniţierea studiilor de sociologie a artei, singurele capabile să analizeze prin metodele, pe nedrept ironizate uneori, ale sociometriei, structura publicului, nivelul cunoştinţelor şi gustului său. Conjugînd aceste eforturi de origini şi naturi diferite vom izbuti să realizăm dezideratul făuririi unei arte pătrunsă de umanism, îndreptată cu generozitate spre viitorul mai bun al omului şi al societăţii.^ Paul Patrascu Cu dr. DONALD GOODALL despre Expoziţia de pictură americană contemporană1 „FORMA ŞI PROCESUL DE CREAŢIE“ Sub titlul „Forma şi procesul de creaţie“, la sediul din str. Al. Sahia 7 9, Biblioteca americană găzduieşte o interesantă expoziţie de pictură americană contemporană, cuprinzînd 35 de tablouri selectate din colecţia pe care cunoscutul scriitor James A. Michener a donat-o Muzeului de C arte al Universităţii din Texas. Curator al expoziţiei este dr. DONALD GOODALL, istoric şi critic de artă, decan al Colegiului de arte frumoase de la Universitatea din Texas şi director al Muzeului de arte din cadrul aceleiaşi universităţi, membru permanent al asociaţiei „Pacific Arts“ şi al Asociaţiei istoricilor de artă din California. — De ce „Forma şi procesul de creaţie“ ? Este un titlu convenţional sau ales după riguroase consideraţii ? — ...şi după îndelungi deliberări. Am vrut iniţial să-i spunem „Forma şi ideea de creaţie“, dar actualul titlu mi se pare mult mai semnificativ, pentru că evidenţiază o trăsătură importantă a picturii americane contemporane : caracterul elaborat, creaţia precedată de meditaţie şi de luarea de decizii. — O consideraţi deci o expoziţie reprezentativă pentru ceea ce este pictura americană în secolul XX. Un european este însă şocat de trimiterile pe care tablourile din aceste săli le fac la marile nume şi curente ale veacului nostru pe bătrînul continent: Matisse, Chirico, Klee, expresioniştii etc... Cum explicaţi acest paradox ? — Nu este un paradox. In creaţia artistică, mai mult decît în orice alt domeniu, rămîi profund legat de locurile de unde au pornit în lume strămoşii, chiar dacă s-au scurs multe generaţii, chiar dacă aceste legături nu sunt conştientizate. Marea parte a pictorilor prezenţi cu lucrări în această expoziţie s-au născut, au studiat sau au călătorit şi expus în Europa. Pe de altă parte, sunt dator să vă mai explic ceva : copilăria şi studiile eu mi le-am făcut pe coasta vestică a S.U.A., m-am simţit deci mai aproape de Asia, de insulele Pacificului, de artele japoneze. în schimb, experienţa europeană a fost ca o lovitură de trăznet, a fost cea mai minunată aventură a vieţii mele, exercitînd de-atunci o perpetuă fascinaţie. De aceea am ales — inconştient, poate — pictori legaţi într-un fel sau altul de Europa. Acesta ar fi elementul subiectiv. — Ce cuprinde Muzeul de arte al cărui director sînteţi ? — Muzeul funcţionează în cadrul Universităţii şi este relativ nou (chiar după valorile americane de timp !). In cei 9 ani de la înfiinţare (sunt mîndru că mă pot număra printre membrii fondatori), a fost înzestrat cu foarte multe tablouri din sec. XX. Este de fapt un „Muzeu al Americilor“, cuprinzînd lucrări din S.U.A., Canada şi ţările Americii Latine. „Patrimoniul“ de care dispunem în clipa de faţă n-ar fi fost posibil fără substanţialele subvenţii din partea statului şi a fundaţiilor sau fără colecţiile particulare donate, dintre care cea mai valoroasă este fără îndoială colecţia Michener : 350 de tablouri. — Ca „art-dealer“, ■ cum vă place să vă auto-definiţi, ce detestaţi cel mai mult în lumea artelor ? — Epigonismul, mimetismul. La noi, sarcina criticului de artă şi a colecţionarului este mai dificilă, pentru că la americani aceasta este o boală endemică... — Accentuată cumva şi de era tehnologică, de proliferarea bunurilor de consum, care îşi extind tentaculele şi tiparele chiar şi în imperiul unicatului, al irepetabilului . — Sunt convins că da. Este consecinţa nefastă a modificării psihologice generată de sistemul economic al societăţii americane. — D-le profesor, profesia dv. vă obligă să călătoriţi mult. Pe meleaguri străine, vă consideraţi călător sau turist . — In primul rînd, nu cunosc cuvîntul „turist". Eu sînt călător. Cred că m-aţi întrebat acest lucru fiindcă sînt american, în plus texan. In al doilea rînd, într-un oraş ca Bucureştiul nu poţi fi turist, nu poţi trece întîmplător, Bucureştiul te adoptă. Sînt fericit cînd am o oră liberă, ca să pot porni pe străzi, să mă uit pur şi simplu la lume. Georgeta Ciocîltea frmrtfi frumoase TINERI ARTIŞTI ION PANTILIE Născut in anul INS. Absolvent al Institutului de artă plastică Bucureşti. Participă, incepind cu 1968, la toate expoziţiile Cenaclului U.A.P. Piteşti, la Expoziţia omagială P.C.R. a studenţilor 1971, la Bienala de pictură şi sculptură 1971 • Ion Pantilie s-a remarcat prin compoziţii în care se arată interesat de claritatea expunerii sarcinii expresive şi, totodaă, de asigurarea unei ferme picturalităţi. Elev al pictorului Mihai Rusu, tînârul artist şi-a impus cu disciplină un drum de căutări a unei expresii proprii în pictura sa. El se apropie de acele teme care îi oferă promisiunea dezvoltărilor energetice. Pictează astfel o serie de compo- ziţii cu sportivi, valorificînd nu gestica cl tensiunile reale ale efortului dinamic. De asemenea, în lucrările care au ca suport tematica industrială, obţine, prin organizarea verticalelor şi nucleelor figurative, o mişcare subtilă a elementelor vizuale. Tînărul pictor creează imagini în care reconstituie din trăsături largi, libere, formele personajelor sau lucrurilor, atent nu la o minuţie a deseniiAlexandra Titu • LA „Kleine Galerie“ din Bamberg e deschisă în tot cursul lunii iunie expoziţia Nouă pictori români contemporani la care participă Lucia Demetriade Bălăcescu, Traian Brădean, Micaela Elentheriade, Vasile Grigore, Iacob Lazăr, Viorel Mărginean, Ion Musceleanu, Aurel Nedel şi Vasile Varga. • LA Cracovia s-a deschis la 17 iunie a.c. a doua Bienală de desen satiric. Din partea ţării noastre participă caricaturiştii Cik Damadian, Mihai Grosu, Eugen Ţaru, Nell Cobar, Adrian Lucaci, Valentin Va-siliu, C. Cazacu, A. Pocui, Anton Avram. • ARTIŞTII clujeni Ferenczy Iulia şi Gy Szabó Bela au deschis la DÉRI MUZEUM din Debrecen (R.P. Ungară) o expoziţie de pictură. • ÎNCEPIND cu 20 iulie a.c. se va desfăşura la Vallauris (Franţa) a IlI-a Bienală Internaţională de ceramică. Juriul decernării premiilor acestei bienale îl va avea ca preşedinte de onoare pe Pablo Picasso. Din partea ţării noastre vor participa la această manifestare ceramiştii Costel Badea, Dragoş Gănescu, Patriciu Mateescu, Dumitru Rădulescu şi Mihaela Ştefănescu. • PRESTIGIOSUL Concurs International de ceramică de la Faenza (Italia), ce va avea lui ci la sugestia rapidă, de ansamblu, a volumului iscat din culoare. Păstrînd, întreagă, pasiunea analizei cromatice, Ion Pantilie plasează, adesea, în spaţiul imaginii, o pată colorată, care devine „tema“ cromaticii, bagheta care provoacă intensităţile tonurilor din restul compoziţiei, îşi asumă, în acest fel, o Interpretare originală a travaliului pictural, ce îi anunţă o evoluţie pe care merită s-o urmărim. Prezenţa lo d intre 23 iulie — 8 octombrie, a.c., va cunoaşte, la cea de a 30-a ediţie, participarea unui grup de artişti români alcătuit din Alexandra Gheorghe, Costel Badea, Wilhelm Fabini, Patriciu Mateescu şi Dumitru Radulescu. • ULTIMUL număr al revistei „Neue Zeitschrift für Musik“ inserează o corespondenţă pe marginea Festivalului de la Rogan în care se vorbeşte despre succesul cu totul deosebit al compoziţiei lui Cornel Ţăranu, Patul lui Procust. • DIRIJORUL Mihai Brediceanu a plecat, la începutul acestei săptămîni, din nou la Syracuse, în S.U.A. In cursul lunii iulie se va întoarce în Europa, pentru a conduce Orchestra Simfonică din Bruxelles într-un turneu de concerte în Spania, iar la 30 iulie va dirija un concert al Orchestrei Simfonice din Monte Carlo, avînd în program lucrări de Enescu, Beethoven, Berlioz (Solista Robert Cassadesus). • LA Madrid a apărut numărul 253—254 al revistei lunare de cultură spaniolă „Cuadernos Hispanoamericanos“, sub direcţia lui Jose Antonio Maravall. Este cel de-al treilea număr al revistei, în întregime ilustrat (inclusiv execuţia copertei) de către graficianul român Mihai Sânzianu. Tattarescu Inedit • LUCRĂRILE de specialitate menţionează existenţa unor picturi murale executate în judeţul Prahova, la sfirşitul secolului trecut, de către pictorul Gheorghe Tattarescu, la care se adaugă o recentă descoperire. Este vorba de capela Florescu, lingă Sinaia, construită în 1875 de Alina Ştirbei- Fiorescu şi pictată de Tattarescu în 1878. Monumentul păstrează o mare parte din pictura originală, o seamă de portrete şi citeva dintre scenele de mari dimensiuni. Identificată (cu concursul lui Gheorghe Şerbulea) de către istoricul de artă Ruxandra Ionescu, capela Florescu se alătură celorlalte şapte monumente pictate în această regiune de către Gheorghe Tattarescu. Henry Moore la Florenţa • THE British Council a acordat asistenţă sculptorului Henry Moore pentru a organiza cea mai mare expoziţie de sculptură şi desene din activitatea artistului. Retrospectiva va avea loc in vara aceasta la Forte del Belvedere din Florenţa. Congres de design •INTRE 30 octombrie şi 1 noiembrie a.c. va avea loc la Mexico City un mare congres internaţional al specialiştilor in design. întrunirea işi propune să dezbată următoarele teme : Efectul noutăţii. Folosirea şi păstrarea resurselor emisferei şi Dezvoltarea comunităţii prin intermediul design-ului. A LIBRĂRII VICTOR ERNEST MASEK : Mărturia artei. Eseu despre cunoaşterea prin artă. Ed Academiei, 132 p., 10 planşe. 8.25 lei. NESTOR IGNAT : Pictori naturalisti mexicani. Ed. Meridiane .Mica bibliotecă de artă, 88 p., 66 reproduceri, 15 lei