Contemporanul, iulie-decembrie 1975 (nr. 27-52)
1975-07-04 / nr. 27
INTEZE POLITICE lllimilllimillllllllltlllflllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllilllllllllflillllllllfllllllllllllllllllllllll Transformările cu adevărat revoluţionare în nivelul de dezvoltare a forţelor de producţie, în structura socială a ţării vor produce, fără îndoială, modificări radicale şi în modul de viaţă şi gîndire al poporului, al întregii societăţi româneşti. Se va ajunge astfel la accentuarea procesului de dispariţie treptată a deosebirilor dintre clase şi categorii sociale, la apropierea condiţiilor lor de muncă şi viaţă, a nivelului lor de cunoştinţe profesionale, culturale şi politice, ceea ce va avea ca rezultat accentuarea procesului de omogenizare a societăţii, de formare a poporului muncitor unic, animat de aceleaşi interese şi idealuri. NICOLAE CEAUŞESCU (Din Raportul la Congresul al XI-lea al P.C.R.) 11!ШШ1Ш!1Ш11Ш1111Ш1Ш1Ш1111111111111111ШШ11Ш11ШШ1111111111ШШ11Ш111Ш1111П11Ш11!!ШШ!1 Omogenizarea crescîndă a societăţii noastre NA din caracteristicile esenţiale ale etapei pe care o parcurgem o constituie perfecţionarea relaţiilor de producţie sub impactul amploarei şi modernizării forţelor de producţie. Aceasta presupune mutaţii majore in toate compartimentele societăţii româneşti între care, la loc de frunte, se situează procesul omogenizării structurilor sociale, apropierea claselor şi păturilor sociale, consolidarea unităţii întregului popor. Liantul care le uneşte şi le fortifică este comunitatea de interese, scopul fundamental unic — făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea pe culmile civilizaţiei comuniste. Dominanta specifică a restructurărilor sociale din anii construcţiei socialiste o constituie creşterea şi consolidarea poziţiei clasei muncitoare, a misiunii sale istorice în conducerea procesului de făurire a noii societăţi. Din 1950 pînă in 1975, rîndurile clasei muncitoare au sporit de 4,13 ori. Din totalul populaţiei ce munceşte în prezent, de 10,1 milioane, numărul muncitorilor este de 5,05 milioane ; rezultă că ponderea lor se ridică la 50 la sută din populaţia ce munceşte a ţării, avînd tendinţa de creştere in perspectivă (7—7,5 milioane în 1990). In noul cincinal vor fi create 1—1,2 milioane de noi locuri de muncă, dintre care majoritatea (60%) în industrie, astfel că ponderea populaţiei ocupate în industrie va fi pentru prima dată în istoria ţării noastre mai mare decit cea a populaţiei ocupate în agricultură. In 1980 vor lucra în industrie şi construcţii 47—48% din populaţia ce munceşte, in timp ce în agricultură numai 27-28%. Am avea însă o imagine unilaterală asupra acestui proces, dacă am rămîne la consemnarea cifrică a faptului în sine. Deplasarea populaţiei active din agricultură spre industrie — ramură conducătoare a economiei, este un fapt incontestabil şi ireversibil. Dar procesul este mult mai complex. Se produc schimbări în însăşi structura clasei muncitoare. In cadrul industriei au loc deplasări ale populaţiei ocupate spre ramuri de înaltă productivitate. După cum se ştie, şi în etapa actuală rolul hotărîtor în dezvoltarea şi modernizarea economiei româneşti îl are continuarea procesului de industrializare. Dar nu orice fel de industrializare, ci una favorabilă modernizării întregii economii. Aceasta este raţiunea creşterii intensive a ramurilor şi subramurilor purtătoare de progres tehnic, a populaţiei ocupate în această zonă de activitate. Totodată au loc schimbări in structura clasei muncitoare şi în plan teritorial, exprimate printr-o repartizare mai echilibrată a forţei de muncă între judeţele ţării şi prin sporirea detaşamentului de muncitori în zonele rurale, în condiţiile mecanizării agriculturii. Alături de clasa muncitoare, ţărănimea a devenit o clasă nouă, avînd un rol de însemnătate majoră in viaţa economică şi socială. Fără îndoială că, din punct de vedere numeric, sub incidenţa proceselor de modernizare a economiei, a mecanizării agriculturii, ponderea ţărănimii va scădea, deplasîndu-se spre alte zone de activitate. De aici nu rezultă însă diminuarea contribuţiei sale la dezvoltarea avuţiei naţionale, la conducerea şi realizarea operei de construire a socialismului şi comunismului pe solul patriei noastre. Respiraţia cîmpiei Culorile cîmpiei înseamnă respirare : Ea soarbe-n piept a solului prezenţă — Pămîntul toropit de somnolenţă — Şi îl expiră-n valuri de culoare. Incepe-apoi conjuncţia tăcută A aerului care trece-ncet Şi dulce printr-al florilor buchet Ca melodia într-o alăută. Şi-apoi se ţese transparentul voal al boabelor în rouă dimineţii: » Culoarea respiraţiei şi-a vieţii îmbrăţişate într-un ritm egal. Virgil TEODORESCU Şi pentru ca aceasta să nu rămînă o simplă afirmare teoretică, menţionăm că în timp ce ponderea populaţiei agricole ocupate va fi în 1990 de 12—15%, producţia agricolă urmează să ajungă la 28—30 milioane tone, faţă de circa 14 milioane media anuală a primilor 4 ani ai actualului cincinal cind ponderea populaţiei ocupate în agricultură reprezenta 40%. Tocmai rolul pe care îl joacă cele două clase în societate face ca alianţa dintre muncitorime şi ţărănime să reprezinte şi astăzi temelia inexpugnabilă a societăţii noastre, să constituie şi în viitor factorul dinamizator al progresului social-economic, principala forţă politică a ţării în procesul făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi al înaintării spre comunism. Un rol tot mai însemnat în viaţa socială va reveni în viitor intelectualităţii, îndeosebi celei tehnice — pătura socială provenită cu precădere din rîndul celor două clase fundamentale. Sub diverse forme ea participă la producţia materială, în învăţămînt şi cultură, la dinamizarea progresului industrial şi spiritual al societăţii. Creşterea ponderii şi a rolului intelectualităţii este în mare măsură consecinţa desfăşurării intense a revoluţiei tehnico-ştiinţifice, a transformării tot mai evidente a ştiinţei într-o forţă nemijlocită de producţie. In actualele condiţii, cercetarea ştiinţifică trebuie s-o ia înaintea dezvoltării producţiei, axîndu-se pe problemele majore ale creşterii economico-sociale. Astăzi intelectualitatea reprezintă circa 8% din totalul populaţiei ocupate a ţării, avînd pronunţate tendinţe de creştere. Paralel cu creşterea ponderii acestei categorii sociale are loc ridicarea nivelului de cultură al întregii populaţii, extinderea accesului său la cuceririle din domeniul ştiinţei şi tehnicii. La aceasta contribuie generalizarea învăţămîntului obligatoriu de 10 ani şi apoi a învăţămîntului liceal, concomitent cu dezvoltarea învăţămîntului superior, a generalizării sistemului reciclării. Instruirea şi ridicarea nivelului de cunoştinţe a întregii populaţii sunt factori propulsori ai edificării şi consolidării noii orinduiri. Toate acestea vor permite apropierea şi ştergerea treptată a deosebirilor dintre munca fizică şi cea intelectuală, vor grăbi procesul de omogenizare a societăţii româneşti. In structura actuală a societăţii româneşti există şi alte categorii sociale care aduc o contribuţie utilă la desfăşurarea vieţii publice, la dezvoltarea şi modernizarea economiei naţionale , personalul din administraţie şi servicii, micii meseriaşi organizaţi în cooperativele meşteşugăreşti, un număr restrîns de ţărani individuali, de meseriaşi particulari şi de liber profesionişti care îşi întemeiază existenţa pe muncă proprie. În procesul făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, sub influenţa schimbărilor în diviziunea muncii, a progresului tehnico-economic se va accentua apropierea dintre aceste clase şi categorii sociale, vor dispărea treptat deosebirile esenţiale dintre munca fizică şi cea intelectuală, dintre munca agricolă şi cea industrială, dintre sat şi oraş. Sub incidenţa urbanizării vieţii satelor se va omogeniza treptat nivelul de civilizaţie al societăţii noastre. Aceste transformări, ce se vor accentua pe măsura edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate — se subliniază în Programul partidului nostru —, vor genera o tot mai mare apropiere intre muncitorime şi ţărănime, intre toate categoriile sociale, vor determina întărirea unităţii şi coeziunii întregului popor, omogenizarea crescîndă a societăţii noastre. Prof. univ. dr. Ion BULBOREA ele г I . Un seceriş de stele mă răsfaţă. Ca într-un vis pe pleoape cascadînd Mareele de grîie-n dimineaţă Ţîşnind spre bolţi, cu auriu vestmînt, Mirific ceas cîmpiile inundă De cel mai sfînt, mai tandru ritual Corăbiile de fier, intîia undă, Cînd iau la piept din griul virginal Au azi culoarea aurului — ţăranii. Ca grînele — sînt fetele-n casînd; Cu noi mitologii — contemporan ni-i Omul trăind aceste clipe-adînci Şi nu mai ştiu, de sînt atîtea astre Pe cerul nostru — parcă, din pămînt Venind cu pasta apelor albastre, Cîte lumini, din holde germinînd ! Mihail COSMA Contemporanul 3. Un sat muzeu — Sibiel „Peisajul mi se întindea sub ochi... Peisajul acesta, cu oameni, cu lăcaşurile, cu vetrele, cu văzduhul, îmi intra în sînge asemenea unei încete şi dulci otrăvi şi începea să mă lege. între mine şi cele văzute se dezlănţuia în acele zile un imperceptibil proces de osmoză, în urma căruia colţul de lume devenea pentru mine un arhetip, cu consecinţe, ce nu le puteam încă întrezări". (LUCIAN BLAGA despre Sibiel în „Hronicul şi cîntecul VÎrStelor"). Fotografii de Ion Miclea