Contemporanul, iulie-decembrie 1975 (nr. 27-52)

1975-07-04 / nr. 27

INTEZE POLITICE lllimilllimillllllllltlllflllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllllilllllllllflillllllllfllllllllllllllllllllllll Transformările cu adevărat revoluţionare în nivelul de dez­voltare a forţelor de producţie, în structura socială a ţării vor produce, fără îndoială, modificări radicale şi în modul de viaţă şi gîndire al poporului, al întregii societăţi româ­neşti. Se va ajunge astfel la accentuarea procesului de dispariţie treptată a deosebirilor dintre clase şi categorii sociale, la apropierea condiţiilor lor de muncă şi viaţă, a nivelului lor de cunoştinţe profesionale, culturale şi politice, ceea ce va avea ca rezultat accentuarea procesului de omogenizare a societăţii, de formare a poporului muncitor unic, animat de aceleaşi interese şi idealuri. NICOLAE CEAUŞESCU (Din Raportul la Congresul al XI-lea al P.C.R.) 11!ШШ1Ш!1Ш11Ш1111Ш1Ш1Ш1111111111111111ШШ11Ш11ШШ1111111111ШШ11Ш111Ш1111П11Ш11!!ШШ!1 Omogenizarea crescîndă a societăţii noastre NA din caracteristi­cile esenţiale ale etapei pe care o parcurgem o constituie perfecţionarea relaţiilor de producţie sub impactul amploarei şi modernizării forţe­lor de producţie. Aceasta presupune mu­taţii majore in toate compartimentele so­cietăţii româneşti între care, la loc de frunte, se situează procesul omogenizării structurilor sociale, apropierea claselor şi păturilor sociale, consolidarea unităţii în­tregului popor. Liantul care le uneşte şi le fortifică este comunitatea de interese, scopul fundamental unic — făurirea so­cietăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintarea pe culmile civilizaţiei comu­niste. Dominanta specifică a restructurărilor sociale din anii construcţiei socialiste o constituie creşterea şi consolidarea pozi­ţiei clasei muncitoare, a misiunii sale is­torice în conducerea procesului de fău­rire a noii societăţi. Din 1950 pînă in 1975, rîndurile clasei muncitoare au sporit de 4,13 ori. Din totalul populaţiei ce mun­ceşte în prezent, de 10,1 milioane, numă­rul muncitorilor este de 5,05 milioane ; rezultă că ponderea lor se ridică la 50 la sută din populaţia ce munceşte a ţării, avînd tendinţa de creştere in perspectivă (7—7,5 milioane în 1990). In noul cincinal vor fi create 1—1,2 milioane de noi locuri de muncă, dintre care majoritatea (60%) în industrie, astfel că ponderea populaţiei ocupate în industrie va fi pentru prima dată în istoria ţării noastre mai mare de­cit cea a populaţiei ocupate în agricul­tură. In 1980 vor lucra în industrie şi con­strucţii 47—48% din populaţia ce mun­ceşte, in timp ce în agricultură numai 27-28%. Am avea însă o imagine unilaterală a­­supra acestui proces, dacă am rămîne la consemnarea cifrică a faptului în sine. De­plasarea populaţiei active din agricultură spre industrie — ramură conducă­toare a economiei,­­ este un fapt incontestabil şi ireversibil. Dar pro­cesul este mult mai complex. Se produc schimbări în însăşi structura clasei mun­citoare. In cadrul industriei au loc depla­sări ale populaţiei ocupate spre ramuri de înaltă productivitate. După cum se ştie, şi în etapa actuală rolul hotărîtor în dez­voltarea şi modernizarea economiei româ­neşti îl are continuarea procesului de in­dustrializare. Dar nu orice fel de indus­trializare, ci una favorabilă modernizării întregii economii. Aceasta este raţiunea creşterii intensive a ramurilor şi subramu­­rilor purtătoare de progres tehnic, a popu­laţiei ocupate în această zonă de activi­tate. Totodată au loc schimbări in struc­tura clasei muncitoare şi în plan terito­rial, exprimate printr-o repartizare mai echilibrată a forţei de muncă între jude­ţele ţării şi prin sporirea detaşamentului de muncitori în zonele rurale, în condiţiile mecanizării agriculturii. Alături de clasa muncitoare, ţărănimea a devenit o clasă nouă, avînd un rol de însemnătate majoră in viaţa economică şi socială. Fără îndoială că, din punct de vedere numeric, sub incidenţa proceselor de modernizare a economiei, a mecani­zării agriculturii, ponderea ţărănimii va scădea, deplasîndu-se spre alte zone de activitate. De aici nu rezultă însă dimi­nuarea contribuţiei sale la dezvoltarea avuţiei naţionale, la conducerea şi reali­zarea operei de construire a socialismului şi comunismului pe solul patriei noastre. Respiraţia c­î­m­p­i­e­i Culorile cîmpiei înseamnă respirare : Ea soarbe-n piept a solului prezenţă — Pămîntul toropit de somnolenţă — Şi îl expiră-n valuri de culoare. Incepe-apoi conjuncţia tăcută A aerului care trece-ncet Şi dulce printr-al florilor buchet Ca melodia într-o alăută. Şi-apoi se ţese transparentul voal al boabelor în rouă dimineţii: » Culoarea respiraţiei şi-a vieţii îmbrăţişate într-un ritm egal. Virgil TEODORESCU Şi pentru ca aceasta să nu rămînă o sim­plă afirmare teoretică, menţionăm că în timp ce ponderea populaţiei agricole ocu­pate va fi în 1990 de 12—15%, producţia agricolă urmează să ajungă la 28—30 mi­lioane tone, faţă de circa 14 milioane me­dia anuală a primilor 4 ani ai actualului cincinal cind ponderea populaţiei ocupate în agricultură reprezenta 40%. Tocmai ro­lul pe care îl joacă cele două clase în societate face ca alianţa dintre muncito­rime şi ţărănime să reprezinte şi astăzi te­melia inexpugnabilă a societăţii noastre, să constituie şi în viitor factorul dinamizator al progresului social-economic, principala forţă politică a ţării în procesul făuririi so­cietăţii socialiste multilateral dezvoltate şi al înaintării spre comunism. Un rol tot mai însemnat în viaţa socială va reveni în viitor intelectualităţii, îndeo­sebi celei tehnice — pătura socială prove­nită cu precădere din rîndul celor două clase fundamentale. Sub diverse forme ea participă la producţia materială, în învă­­ţămînt şi cultură, la dinamizarea progre­sului industrial şi spiritual al societăţii. Creşterea ponderii şi a rolului intelectuali­tăţii este în mare măsură consecinţa des­făşurării intense a revoluţiei tehnico-ştiin­­ţifice, a transformării tot mai evidente a ştiinţei într-o forţă nemijlocită de produc­ţie. In actualele condiţii, cercetarea ştiin­ţifică trebuie s-o ia înaintea dezvoltării producţiei, axîndu-se pe problemele ma­jore ale creşterii economico-sociale. Astăzi intelectualitatea reprezintă circa 8% din totalul populaţiei ocupate a ţării, avînd pronunţate tendinţe de creştere. Paralel cu creşterea ponderii acestei categorii sociale are loc ridicarea nivelului de cultură al întregii populaţii, extinderea accesului său la cuceririle din domeniul ştiinţei şi tehni­cii. La aceasta contribuie generalizarea învăţămîntului obligatoriu de 10 ani şi apoi a învăţămîntului liceal, concomitent cu dezvoltarea învăţămîntului superior, a ge­neralizării sistemului reciclării. Instruirea şi ridicarea nivelului de cunoştinţe a între­gii populaţii sunt factori propulsori ai edi­ficării şi consolidării noii orinduiri. Toate acestea vor permite apropierea şi şterge­rea treptată a deosebirilor dintre munca fizică şi cea intelectuală, vor grăbi procesul de omogenizare a societăţii româneşti. In structura actuală a societăţii româ­neşti există şi alte categorii sociale care aduc o contribuţie utilă la desfăşurarea vieţii publice, la dezvoltarea şi moderni­zarea economiei naţionale , personalul din administraţie şi servicii, micii meseriaşi or­ganizaţi în cooperativele meşteşugăreşti, un număr restrîns de ţărani individuali, de meseriaşi particulari şi de liber profesio­nişti care îşi întemeiază existenţa pe mun­că proprie. În procesul făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate, sub influenţa schim­bărilor în diviziunea muncii, a progresului tehnico-economic se va accentua apropie­rea dintre aceste clase şi categorii sociale, vor dispărea treptat deosebirile esenţiale dintre munca fizică şi cea intelectuală, din­tre munca agricolă şi cea industrială, din­tre sat şi oraş. Sub incidenţa urbanizării vieţii satelor se va omogeniza treptat ni­velul de civilizaţie al societăţii noastre. Aceste transformări, ce se vor accentua pe măsura edificării societăţii socialiste multi­lateral dezvoltate — se subliniază în Pro­gramul partidului nostru —, vor genera o tot mai mare apropiere intre muncitorime şi ţărănime, intre toate categoriile sociale, vor determina întărirea unităţii şi coeziunii întregului popor, omogenizarea crescîndă a societăţii noastre. Prof. univ. dr. Ion BULBOREA e­l­e г I . Un seceriş de stele mă răsfaţă. Ca într-un vis pe pleoape cascadînd Mareele de grîie-n dimineaţă Ţîşnind spre bolţi, cu auriu vestmînt, Mirific ceas cîmpiile inundă De cel mai sfînt, mai tandru ritual Corăbiile de fier, intîia undă, Cînd iau la piept din griul virginal Au azi culoarea aurului — ţăranii. Ca grînele — sînt fetele-n casînd­; Cu noi mitologii — contemporan ni-i Omul trăind aceste clipe-adînci Şi nu mai ştiu, de sînt atîtea astre Pe cerul nostru — parcă, din pămînt Venind cu pasta apelor albastre, Cîte lumini, din holde germinînd ! Mihail COSMA Contemporanul 3. Un sat muzeu — Sibiel „Peisajul mi se întindea sub ochi... Peisajul acesta, cu oa­meni, cu lăcaşurile, cu vetrele, cu văzduhul, îmi intra în sînge a­­semenea unei încete şi dulci otrăvi şi începea să mă lege. între mine şi cele văzute se dezlănţuia în acele zile un imperceptibil proces de osmoză, în urma căruia colţul de lume devenea pen­tru mine un arhetip, cu consecinţe, ce nu le puteam încă în­trezări". (LUCIAN BLAGA despre Sibiel în „Hronicul şi cîntecul VÎrStelor"). Fotografii de Ion Miclea

Next