Contemporanul, iulie-decembrie 1981 (nr. 27-52)

1981-07-03 / nr. 27

B­OGATA cronică a construcţiei socialiste din ţara noastră a înscris la loc de cinste cel de ail 11-lea Congres al consiliilor oamenilor mun­cii din industrie, construcţii, transporturi, cir­culaţia mărfurilor şi finanţe ca eveniment de primă importanţă socio-politică pentru evo­luţia ascendentă, unitară şi armonioasă, a întregii vieţi economice şi sociale. Forumul suprem al democraţiei mun­citoreşti, socialiste a hotărît, într-o impresionantă unani­mitate — reflectare a unităţii de voinţă a tuturor oamenilor muncii — realegerea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU in funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Oam­eni­­lor Muncii, recunoscînd astfel, încă o dată, în faţa istoriei, inegalabilele merite de om politic consecvent revoluţionar şi patriot, ale celui care, în­­fruntea partidului şi statului, reprezintă pentru prezentt şi viitor certitudinea destinului liber şi independent al României socialiste, angajată ferm pe drumul progresului, civilizaţiei şi prosperităţii. In această hotărîre de dimensiuni istorice, ne regăsim, fiecare, propria hotărî­re de a transpune în viaţă politica internă şi externă a partidului, o politică a libertăţii şi dreptăţii depline, con­ştienţi că, în acest fel, vom împlini idealurile patriotismului şi umanismului revoluţionar, ne afirmăm pe noi înşine ca demni făuritori de istorie. Ampla analiză ştiinţifică a tot ceea ce am întreprins pînă acum în construcţia socialistă şi, pe acest temei, proiect realist şi cutezător de progres şi civilizaţie. Expunerea secretarului general al partidului privind dezvoltarea eco­­nomico-socială a României pe 1981—1985, creşterea rolului consiliilor oamenilor muncii, dezvoltarea democraţiei munci­toreşti socialiste a fost adoptată de cei peste 11 000 de parti­cipanţi ca document politic programatic pentru mai bunul mers al activităţii în toate domeniile vieţii sociale, pentru realizarea obiectivului strategic de transformare a Româ­niei într-o ţară socialistă mediu dezvoltată. Aşa cum a reieşit din fundamentala Expunere a tovarăşului Nicolae Cauşescu ca şi din dezbaterile Congresului, avem toate condiţiile şi resursele de a îndeplini acest comandament istoric. Elocvente in acest sens sunt structura şi dinamica la care a ajuns, mai ales în ultimii 16 ani, întreaga economie naţională, dotată azi cu o bază tehnico-materială modernă, de mare eficienţă, capabilă de o dezvoltare ascendentă prin valorificarea la maximum a resurselor de mate­rii prime şi de materiale, economisirea resurselor energetice, asimilarea progresului ştiinţifico-tehnic, creşterea productivităţii muncii. Altfel spus, avem toate condiţiile care să fertilizeze procesul de trecere de la o economie de tip extensiv, la una de tip intensiv, odată cu realizarea unei noi calităţi a muncii, a unei producţii de înaltă com­petitivitate pe plan mondial şi cu cheltuieli materiale re­duse. In acest context autoconducerea, noul mecanism economic oferă posibilităţi incomparabil mai mari de afir­mare viguroasă a competenţei şi responsabilităţii, a spi­ritului de bun gospodar şi a iniţiativei. Şi este un adevăr de fiecare zi faptul că realizarea unor atît de îndrăzneţe obiective social-economice nu reprezintă, în concepţia re­voluţionară a partidului, a secretarului său general, un ţel în sine, ci premisele necesare unei depline afirmări a omu­lui muncii libere, a ridicării nivelului său de bunăstare materială şi spirituală, a creşterii calităţii vieţii. Dezbaterile din plenul şi din cele 11 secţiuni ale Congresului, caracterizate de înalta exigenţă revoluţionară şi responsabilitate comunistă in analiza critică şi autocritică activităţii, ca şi preocupările pentru adoptarea unor cit mai jorate metode de îmbunătăţire a activităţii consiliilor oamenilor muncii, a adunărilor generale, a tuturor orga­nelor de conducere colectivă, se constituie ca o demonstra­ţie convingătoare a superiorităţii democraţiei socialiste, care asigură cadrul de participare a celor ce muncesc la conducerea societăţii. Şi în acest context s-a evidenţiat, din nou, rolul determinant al tovarăşului Nicolae Ceauşescu în procesul de lărgire şi aprofundare a democraţiei socialiste, muncitoreşti, în perfecţionarea întregului ansamblu de re­laţii sociale. Corelarea acestui complex de factori determi­nanţi configurează valoarea de document istoric esenţial nu numai pentru consiliile oamenilor muncii, ci, pentru întrea­ga noastră viaţă — politică, economică, socială, ştiinţifică, culturală — a Expunerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu deoarece nu există, practic, nici un sector de activitate care să nu fi făcut obiectul unei pătrunzătoare analize ştiinţifice şi elaborării unor direcţii de orientare în legătură organică cu exigenţele progresului multilateral. Intr-un moment de deplină afirmare a democraţiei socia­liste şi în acelaşi stil profund ştiinţific, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a examinat rolul istoric al clasei muncitoare ca principală forţă socială conducătoare in procesul revolu­ţionar de cucerire a puterii politice şi edificarea unei societăţi a omului pentru om, a omului eliberat de orice formă de înstrăinare, asumindu-şi conştient rolul de creator de istorie. In virtutea gîndirii revoluţionare a secretarului general al partidului a fost interpretat întregul proces so­cial-economic şi politic, condus de clasa muncitoare, prin­cipală forţă pentru împlinirea aspiraţiilor de dreptate, libertate, independenţă şi progres. Din această perspectivă, considerînd întreaga complexitate a mişcării muncitoreşti, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a propus înlocuirea conceptu­lui de dictatură a proletariatului cu cel de democraţie mun­citorească sau de stat al democraţiei muncitoreşti. Este surprinsă aici esenţa unui intreg proces revoluţionar ilus­trat elocvent de istoria socialistă a României, de realizările din toate domeniile vieţii sociale, atestînd uriaşa energie creatoare a unui popor liber şi în acelaşi timp superiori­tatea socialismului şi comunismului ca orînduirea socială cea mai democratică şi cea mai umană. Afirmîndu-se ca forţă politică conducătoare, clasa muncitoare asigură guvernarea poporului de către popor şi pentru popor, a unui popor pentru care munca eliberată de orice formă de opresiune este condiţia fundamentală a creşterii gradului de civilizaţie materială şi spirituală a întregii societăţi. Inclus organic în magistrala Expunere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, capitolul despre educarea revoluţio­nară a oamenilor muncii, afirmarea plenară a personali­tăţii umane, cuprinde direcţiile prioritare ale activităţii po­­litico-ideologice şi cultural-educative, concordante cu ne­cesităţile actualei etape de dezvoltare socială. Moderniza­rea forţelor de producţie, funcţionarea autoconducerii mun­citoreşti, perfecţionarea întregului sistem al democraţiei socialiste fac necesară, intr-un grad sporit, adîncirea pregătirii profesionale, lărgirea orizontului de cunoaştere şi cultură, un înalt nivel de conştiinţă social-politică. Vor­bind de libertăţile şi drepturile democratice a căror exercitare este asigurată de un sistem instituţionalizat deschis perfecţio­nării, înţelegem aceste libertăţi şi drepturi numai în termenii unei înalte competenţe şi responsabilităţi, ai unei inalte conştiinţe patriotice , in termenii angajării conştiente - inclusiv pentru depăşirea greutăţilor şi dificultăţilor exis­tente — pe drumul afirmării libere şi prospere a societăţii noastre, singurul pe care ne putem afirma noi înşine ca personalitate. Principală forţă de progres, conştiinţa revo­luţionară se exprimă direct prin fapte concrete de muncă şi viaţă, în deplin acord cu normele şi principiile eticii şi echităţii socialiste, a căror însumare lărgeşte orizontul construcţiei materiale şi spirituale a socialismului. Unitară prin ţelul profund umanist — împlinirea omului ca persona­litate —, activitatea de modelare a conştiinţei revoluţionare presupune folosirea unor forme şi metode diverse în cadrul democratic al Festivalului „Cîntarea României". Respec­­tîndu-şi specificul, fiecare club, casă de cultură, cămin cultural, poate şi trebuie să devină, aşa cum accentua tovarăşul Nicolae Ceauşescu, un centru al educaţiei revo­luţionare, fiecare unitate social economică, o citadelă revo­luţionară a muncii şi educaţiei comuniste, patriotice. Im­­plicîndu-se în patosul constructiv al realităţii noastre, crea­torii din domeniul literaturii şi artei au nobila misiune de a contribui, prin opere de o înaltă încărcătură valorică, la împlinirea aceluiaşi ţel umanist - făurirea omului nou, format în spiritul idealurilor dreptăţii şi libertăţii sociale şi naţionale, al înţelegerii, prieteniei şi păcii cu toate po­poarele lumii. Ideile cuprinse în Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, adevărat tezaur de înţelepciune, înaltul spirit pe care l-a impus dezbaterilor din Congres, importanța hotă­­rîrilor adoptate impun acest for democratic suprem ca un adevărat congres al clasei muncitoare conducătoare a României noi, socialiste. Desfășurarea, în zilele următoare a lucrărilor plenarei C.C. al P.C.R. şi a sesiunii Marii Adunări Naţionale în care a fost dezbătut şi aprobat Planul naţional unic de dezvoltare economico-socială a Româ­niei pe perioada 1981-1985, ca şi alte documente impor­tante pentru întreaga viaţă socială scot în evidenţă ho­­tărirea noastră de a da viaţă obiectivelor înscrise în Pro­gramul partidului şi documentele celui de al Xll-lea Con­gres. Din această perspectivă este firesc ca fiecare dintre noi, indiferent de felul şi locul de desfăşurare a muncii, să considere, ca cea mai înaltă îndatorire patriotică, răspunsul dat prin fapte la chemarea preşedintelui României socia­liste ca ţara noastră să se afirme tot mai puternică şi liberă între toate ţările lumii spre binele întregului popor. w-я-''-. - - С*я1»м p • r ■ и uf GENEROS ORIZONT DE AFIRMARE UMANĂ V. Harta Tineri cu trupuri clădite solar Se caţără zilnic pe munţi Ca pe nişte cetăţi de calcar. Mă cheamă cu ei şi pe mine. Dar munţilor vicleni şi cărunţi. Nu le pare bine. l-am auzit cum ii ceartă : Aiuriţilor, ce să mai aflăm noi De la un poet Cu­­inima ca o veche hartă Minţită de sînge-n război, Pe care-o poartă-n secret ?! Vai, vai, am strigat şi mi-am zis in faţa munţilor aceşti vicleni : Poetul e totdeauna proscris Să facă din inima omului o hartă năclăită de singe, inverzind de licheni ?! Ion BRAD Aripă de vînt — lui Alexandru Bălăci -Dacă aş vrea să te închipui inger Ţi-aş da aripă de vint picioarele nu le-aş modela din pâmint să nu ai cu pămintul legătură anteică. Toate s-au făcut altfel ; la început nu a fost cuvîntul, tîrziu nu s-a deprins firea să folosească vorbirea să audă ideea. După început, undeva, s-a închegat ideea, altundeva s-a nuntit cu auzul cuvîntul. Dar e inițiul dat de care ne-am pierdut ; ne-a urmărit Colemiul cu picioare de lut ca pentru pătrundere în suflet cuvîntul să rămînă mut. Se șoptesc, se cinta, se urlă cuvintele, rătăcesc prin lume, prin veacuri, pătrund prin urechi, ies prin urechi risipindu-se ca fumul prin hogeacuri ; rar înfrăţesc cuvintele omenirea ; se cuibăresc in gînduri şi mor cu adormirea ; mai rămin uneori în ecoul poemelor — încolo, destinul veşniceşte cuvintele asemenea umbrelor ce le ascund mormintele. Radu BOUREANU CIVICA COPIII NOŞTRI ŞI AI LOR T­OŢI avem o invita­­toare „a noastră"... Toţi avem un în­văţător „al nostru“... Peste chipul ei sau al lui uitarea nu-şi îngăduie nici cel mai subţire văl. Cei ce ne-au pus condeiul în mină, cei care ne-au învăţat carte — ca să evoc doar două exprimări devenite populare ce le fac cinste — rămin peste ani aşa cum au fost. Dar cum au fost ei ? Buni, neapărat buni. Înţelegători, neapărat înţelegători. Dar noi, cum am fost noi ? Cum să fi fost noi, decit aşa cum au fost, sunt şi vor fi toţi copiii ? Zburdalnici, veseli la laude şi cu capul plecat la dojeni, bineînţeles, îndreptăţite... Cunoaştem in viaţă zeci, sute, mii de oameni, li intilnim şi îi reintilnim, îi recu­noaştem sau de-abia ne mai aducem aminte că, odată, cindva, i-am cunoscut. Educatorul, cel ce ne-a îndrumat primii paşi dincolo de clădirea pe care scrie „Şcoală", nu seamănă cu nimeni din toţi. El rămâne, din acest punct de vedere, în memoria noastră un personaj singular. Aş îndrăzni să spun un personaj al legendei copilăriei noastre care debutează cu a mic de mină şi cu unu plus unu. Şi, ca orice legendă, şi aceasta începe cu „a fost odată“... Există in lume multe profesii. Cite pro­fesii, tot atitea feluri de satisfacţii. Intre profesiile de mare nobleţe şi intre satis­facţiile de aleasă vibraţie se află, fără doar şi poate, profesia de învăţător şi sa­tisfacţia de a forma oameni pentru viitor. Omul şcolii trăieşte in prezent şi priveşte neîncetat spre viitor. El are acest privile­giu de a privi viitorul,­­ totdeauna fru­mos ! — prin ochii copiilor pe care ii în­vaţă alfabetul, adunarea, scăderea şi îm­părţirea. Am văzut învăţători fericiţi pen­tru izbinzile copiilor „lor". Pentru că — acesta este adevărul — copiii noştri sunt şi ai lor. Am văzut şi învăţători întristaţi pentru neimplinirile unora dintre copiii lor. Ei trăiesc, la bine şi la greu, cu co­piii ; se frămintă odată cu ei, caută ade­vărul şi frumuseţea odată cu ei, pling — da, şi pling ! — odată cu ei. Auzim tot mai des despre intilnirile — de peste ani — ale unor foşti elevi cu profesorii lor. Atmosfera este caldă, tot­deauna caldă, învăluitoare, tonică. Ase­menea intilniri sunt omagii aduse omului şcolii, nu doar de către un grup de foşti elevi, ci de către o întreagă societate. „Ziua învăţătorului" este sărbătorită intr-o zi de vară. Alegerea nu poate fi decit fericită pentru că vara înseamnă rod, cules, bucurie. In fiecare an cadrele didactice seamănă un ogor pe care sin­guri şi-l pregătesc, nu fără sacrificii, desi­gur, nu fără greutăţi. Viaţa lor e o re­luare continuă a ceea ce ştiu şi au în­văţat, o reluare care nu exclude nouta­tea asigurată printr-o pregătire continuă. Învăţămintul de astăzi este deosebit de complex, obiectivele lui sunt mari, ambi­ţioase. Şcoala românească de azi poartă din plin pecetea unei societăţi care se defineşte printr-un umanism de substan­ţă. Omul de la catedră este privit d­in aceşti ani­­ in lumina exigenţelor s­ociale specifice acestei perioade de adinei trans­formări. El îşi ştie rostul in societate. Este mindru de această misiune. Şi, încrezător in misiunea sa, şi-o sporeşte prin gind şi sensibilitate. Florin COSTINESCU CONTEMPORANUL 3

Next