Contemporanul, ianuarie-iunie 1982 (nr. 1-26)

1982-01-01 / nr.1

„Sărbătorind a 60-a aniversare, trebuie să ne propunem să acţionăm astfel incit, şi în­­viitor, partidul nostru să-şi poată îndeplini în cele mai bune condiţii misiunea de a asigura cadrul corespunzător în care clasa muncitoare, toţi oamenii muncii, întregul popor să fie făuritorul conştient al propriului său destin, al bunăstării şi fericirii sale, al comunismului“. NICOLAE CEAUŞESCU B­OGAT în evenimen­te politice, anul 1981 rămîne înscris în fi­lele istoriei ca anul în care întregul nos­tru popor a sărbă­torit împlinirea a 60 de ani de la făurirea Partidului Comunist Român. Aniversarea gloriosului jubileu într-o supremă și indi­solubilă unitate a poporului ro­mân in jurul partidului, al se­cretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a reprezen­tat un prilej de îndreptăţită mîndrie pentru fiecare comu­nist, pentru fiecare cetăţean al patriei faţă de istoricele înfăp­tuiri ale revoluţiei şi construc­ţiei socialiste. Intrarea în cel de-al şaptelea deceniu de existenţă şi acţiune a partidului a relevat, între principalele concluzii, faptul că toate realizările ce au schimbat în Profunzime viaţa ţării se da­­tu­­ază politicii juste şi realiste a­­­partidului, capacităţii sale constructive, orientării către aplicarea creatoare, îndeosebi odată cu cel de-al IX-lea Con­gres, a teoriei revoluţionare la­diţiile social-istorice din mânia. Anul aniversar al celor şase decenii poartă am­prenta angajării depline a parti­dului şi poporului pentru noi înfăptuiri, în concordanţă cu hotărîrile Congresului al XII-lea. Acţionînd în spiritul noilor cuceriri ale cunoaşterii umane, inţelegînd esenţa cerinţelor fie­cărei etape, năzuinţele maselor muncitoare, organizînd şi con­­ducînd munca şi lupta întregu­lui popor, partidul a găsit şi găseşte căile pentru a asigura dezvoltarea ascendentă, o lege supremă a activităţii sale fiind aceea că societatea socialistă şi comunistă se construieşte cu oa­meni şi pentru oameni, în pro­cesul unei necurmate bătălii pentru prosperitatea patriei, pentru triumful unor noi relaţii, de pace şi colaborare între toa­te naţiunile lumii. Pornind de la ideea că parti­dul se schimbă, se înnoieşte odată cu transformările sociale ce au loc în societate, că între partidul de astăzi şi cel de acum 60 de ani este o deosebire cali­­tativă, tovarăşul Nicolae aşescu sublinia cerinţa ridi­­c­ii pe noi trepte a rolului conducător al partidului, a acti­vităţii organizatorice şi politi­co-educative. Exponent fidel al­­năzuinţelor clasei muncitoare, ale întregului nostru popor, partidul conduce nu în numele, ci împreună cu clasa muncitoa­re, cu toţi oamenii muncii ; el îşi menţine şi întăreşte încrede­rea poporului, răspun.izînd nă­zuinţelor clasei muncitoare, ale întregii naţiuni. Sub egida unui curs perma­nent creator, experienţa politi­că românească a generat o ade­vărată infuzie de spirit înnoitor, de cutezanţă şi realism, parti­dul îndemnînd la permanenta confruntare critică a teoriei cu practica, a practicii trecute cu cerinţele prezentului, a acestuia cu orizonturile ştiinţific pros­pectate ale viitorului, în lumina tezei continuităţii procesului re­voluţionar. Partidul nostru a intrat în cel de-al 7-lea deceniu de viaţă mai puternic şi mai unit decit oricind, tînăr şi cu o permanen­tă capacitate de regenerare a forţelor sale, acţionînd în strîn­­să unitate cu poporul. Anul care se încheie mar­chează afirmarea şi mai puter­nică a unităţii dintre partid şi popor, forţa şi prestigiul politi­cii sale ca expresie a voinţei celor ce muncesc pentru a ridi­ca ţara,­in condiţii de pace, pe culmi tot mai înalte de civiliza­ţie materială şi spirituală. Păşind în 1982, anul Confe­rinţei Naţionale a partidului, oamenii muncii dau glas hotărî­­rii lor de a milita pentru înfăp­tuirea istoricelor obiective ale Congresului al XII-lea, pentru transpunerea în viaţă a Progra­mului de făurire a societăţii so­cialiste multilateral dezvoltate­­ şi înaintare a României spre comunism. Ion MITRAN PATRIE ŞI POEZIE Luceafăr st­raluc­ito­r Merele, de acasă Stau şi te veghează vulturii, Departe, pe munţii îngheţaţi, Armate întregi de vulturi pe nori. Stau şi veghează flote întregi de vulturi Deasupra mării şi sub apele grele. De mii de ani vulturii veghează Şi stăpânesc aerul tău de aur şi pace. Pe dealurile molcome trec cirezile toamnei Griul anului străluceşte blind în hambare Cită vreme pe aceste locuri mai există oameni şi mai există grîu Nimic rău nu ne poate atinge. Cei care ne-au cotropit au fost duşi de colburi, Cei care au dat cu pietre, de pietre au fost loviţi, Cei care vor să ucidă cu vorbe Ca viermii vorbelor vor fi mincaţi. Pe dealurile molcome trec cirezile toamnei Deasupra pădurilor străluceşte luceafărul eternităţii tale, Românie, patrie dulce şi bună Nicicînd vulturii negri nu vor atinge Aerul tău de aur şi pace. Mara NICOARA Prea grele ni-s cuvintele de zări de timpul românesc botind cuminte din rîu în rîu, din mâr un măr spre cel ce-n sine înţelesul i-l cuprinde. Vin crengi cu mere în cetăţi dinţii, lăstar de mâr lingă pădurea secerată a celor robi, a celor traşi pe roată - au voievozii meri la căpătîi. Din cumpăna de clopot ori de steag, din lespede romană grăitoare te-nalţi peste cenuşi de calendare stăpin cu merii care cresc şi tac. Hotar şi lege, sub aceeaşi poartă de vechi zidiri şi case ţărăneşti eşti cel ce vii întreg să dăinuieşti cu merele in neumbrită soartă. Prea grele ni-s cuvintele de mâr de tot ce ne-au lăsat in lut aceia ce peste viscol au născut ideea de-a fi un rod etern şi-un adevăr. Stăpini cu sîmburii ce şi în noi întemeiară-arome viitoare — rodim spre adevăr din reuitare, cu mere creştem pruncii ca eroi. Prea grele-s merele, sub stele joase aşteaptă, timpul, ca un pas di­­adl şi-n verbul tău, in rimă necertat, să lumineze merele prin case. Ne fie trecerea din rod în miez aceeaşi sete şi îndreptăţire să trecem neumbriţi prin omenire ca merele prin ierni şi prin amiezi. Mihai NEGUIESCU CONTEMPORANUL Э i Patria prin anotimpuri A fost o toamnă, o toamnă de aur, Un putred strat de aur vegetal Acoperea trupul tău, patria mea, Dar sub această plapumă de aur Nu era somn, nu era vis, Noi am trecut din treapta visului in sine : Sub stratul călător de frunze vestejite Pămîntu-şi pregătea viitoarea şarjă Şarja de aur de grîu, unul de piine Pe care o va da in vară, mîine Bogat pămînt, pe care am tîrit Intiia oară după mine umbra ; Femeia uriaşă a toamnei a pornit Foşnind din rochia de aur putred Sau a-ncremenit Sub talpa iernii care vine călcînd cu mari pîslari de nea Şi lasă urme fără urmă sub troiene, O mare albă pretutindeni, pînâ-n ceasul Cînd primii paşi ai vieţii vor străbate Troiene albe, marea de cristale ; Dar sub această velinţă de nea E cald pâmintul, trupul tău, patria mea, E cald de singele celor jertfiţi Să nu mai curgă singe-n singele toamnelor; S-a deşteptat din somnul ei de iarnă Ca o femeie tineră şi goală Trâgind de pe ea velinţa albă, rece A iernii — şi-o să fie primăvară, Şi dintr-odată o să izbucnească întreaga frumuseţe ce i-a dat-o Sărutul soarelui şi truda omenească. Radu BOUREANU Carte de început Ai fost ini­ia rază cînd m-ai chemat sub soare cu piatra ta de tihnă dormit sub căpătii, mi-ai fost întîiul cîntec, mi-ai fost iniția zare, copilăria pură şi dragostea dinţii Eşti cartea mea cea vie , in singe-mi curge graiul pe care, la izvoare, din tainiţe l-am supt, mi-ai desluşit că-aicea, de-al tău pămînt, e raiul și mi-ai șoptit că nu-l pot păstra fără să lupt. Petre STRIHAN

Next