Contemporanul, iulie-decembrie 1983 (nr. 27-52)
1983-07-01 / nr. 27
I ADUNAREA OMAGIALĂ DIN CAPITALĂ ■ MIERCURI, la Ateneul Român a avut loc o adunare omagială consacrată împlinirii a 75 de ani de la crearea„Societăţii Scriitorilor Români". La adunare au participat scriitori, reprezentanţi ai unor instituţii centrale, organizaţii de masă şi obşteşti, ai uniunilor şi asociaţiilor de creaţie, activişti de partid şi de stat, reprezentanţi ai oamenilor muncii, ai tinerei generaţii. Tovarăşul Petru Enache, membru supleant al Comitetului Politic Executiv, secretar al C.C. al P.C.R., vicepreşedinte al Consiliului de Stat, a dat citire Mesajului adresat Uniunii scriitorilor de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România. Mesajul a fost primit cu vii şi îndelungi aplauze de către participanţi, cu sentimente de profundă satisfacţie şi gratitudine pentru atenţia pe care partidul, secretarul său general, o acordă dezvoltării neîntrerupte a literaturii şi artei, a culturii româneşti, pentru climatul prielnic şi posibilităţile pe care societatea noastră socialistă le oferă scriitorilor, tuturor creatorilor, de a realisa opere pe măsura epocii măreţe pe care o trăim, de a-şi spori contribuţia la creşterea, gradului de civilizaţie al întregului nostru popor. In continuare a luat cuvîntul preşedintele Uniunii scriitorilor, Dumitru Radu Popescu, care s-a referit la istoricul „Societăţii Scriitorilor Români“, la activitatea şi sarcinile actuale ale scriitorilor din ţara noastră. El a subliniat că, de-a lungul existenţei sale, „Societatea Scriitorilor Români“, ce stă la baza constituirii, după 23 August 1944, a Uniunii scriitorilor din Republica Socialistă România, a militat neîntrerupt pentru propăşirea limbii şi culturii româneşti, pentru împlinirea idealurilor de dreptate şi libertate socială şi naţională ale poporului român, pentru afirmarea culturii naţionale pe plan european şi universal. Scriitorii români au manifestat dintotdeauna o memorabilă vocaţie spre universalitate, promovînd în cultura universală specificul geniului românesc, viaţa poporului nostru, felul lui propriu de a ginţii, de a simţi şi înţelege lumea. Au fost evidenţiate pe larg succesele vieţii noastre literare în anii construirii socialismului, când au fost create un impresionant număr de opere valoroase, inspirate din realităţile ţării, din patosul uriaşei activităţi constructive a poporului român. în acest cadru, s-a subliniat că rezultatele remarcabile înregistrate în sfera creaţiei literare constituie consecinţa firească a descătuşării atitor energii creatoare în perioada construcţiei socialiste, a climatului prielnic în care-şi desfăşoară activitatea scriitorii. Mai ales după Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român, drept rezultat al eforturilor întregii obşti scriitoriceşti, literatura acestor ani, dezvoltindu-se armonios. Intr-un climat de libertate a creaţiei, este bogată în lucrări situate ferm pe poziţiile partidului nostru, pătrunse de spirit revoluţionar, care slujesc neabătut tot ceea ce este nou şi înaintat, combălind fenomenele negative, concepţiile învechite, atitudinile înapoiate, incompatibile cu cerinţele şi idealurile orînduirii noi, socialiste. Inspirîndu-se din realizările acestei epoci strălucite, cea mai rodnică din întreaga istorie a ţării, scriitorii aparţinînd tuturor generaţiilor, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, s-au străduit să asigure o mai mare arie de cuprindere şi reflectare a vieţii, într-o gamă largă de stiluri şi modalităţi artistice, contribuind astfel la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste a milioanelor de cititori Vorbitorul a subliniat preocuparea constantă pe care o manifestă conducerea partidului, personal tovarăşul Nicolae Ceauşescu, faţă de înflorirea culturii naţionale, a literaturii, faţă de condiţiile de muncă şi creaţie ale scriitorilor. Numeroasele întîlniri de lucru ale secretarului general al partidului cu scriitorii au contribuit la direcţionarea activităţii acestora, dialogurile desfăşurate cu acest prilej contribuind, prin aprecierile şi orientările formulate, la dezvoltarea continuă, pe un nou făgaş a literaturii române. Cultivarea mindriei patriotice a oamenilor muncii, prin cunoaşterea trecutului şi prin ataşamentul faţă de realizările socialismului, constituie unul dintre principalele obiective ale activităţii ideologice şi cultural-educative, la realizarea căruia literatura şi-a adus şi îşi va aduce o contribuţie deosebită. Evidenţiindu-se rolul educaţiei în procesul făuririi lumii noi, s-a arătat că scriitorii, răspunzînd însufleţitoarelor îndemnuri ale secretarului general al partidului, participă la acţiunea de democratizare a culturii, slujind prin mijloace variate răspîndirea ei în rîndul maselor de oameni ai muncii. Transformînd in realitate vechile şi nobilele idealuri ale „Societăţii Scriitorilor Români", cărora contemporaneitatea noastră le-a adăugat noile dimensiuni ale construcţiei revoluţionare, socialiste. Uniunea scriitorilor de astăzi contribuie prin activitatea ce o desfăşoară la mersul istoric al poporului nostru spre comunism, la afirmarea operelor de valoare pe plan naţional şi universal. Semnificaţia evenimentului aniversar, aportul „Societăţii Scriitorilor Români“ la dezvoltarea culturii româneşti au fost evocate în cuvintele de salut rostite de Suzana Gâdea, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., preşedintele Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, Ion Ursu, membru supleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Ion Teoreanu, ministrul educaţiei şi invăţămîntului, Cornel Nedelcu, muncitor la întreprinderea „Timpuri Noi“, Szilagyi Dezideriu, redactor-șef al ziarului „Előre“, Pantelimon Găvănescu, primsecretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, Eduard Eisenburger, redactor-șef al ziarului „Karpatenrundschau“, general-colonel Vasile Milea, prim-adjunct al ministrului apărării naţionale, Ilie Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului ziariştilor, director general al Radioteleviziunii române. „ In cuvintul lor vorbitorii au subliniat însemnătatea aniversării a trei sferturi de veac de la Înfiinţarea „Societăţii Scriitorilor Români“, pentru viaţa culturală din ţara noastră, sărbătorire care constituie încă o expresie a preţuirii pe care partidul nostru, secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, o nutresc faţă de literatura naţională, a încrederii statornice în forţa ei de formare şi modelare a conştiinţei umane. Ei au subliniat faptul că Mesajul adresat cu acest prilej scriitorilor de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cuvintele calde, emoţionante constituie pentru scriitorii din Romănia socialistă un insufleţitor imbold în realizarea unor opere durabile, cu un puternic suflu patriotic, umanist, revoluţionar. Arătînd că scrisul românesc, prin tot ceea ce a dat mai frumos şi mai bun culturii naţionale şi universale de-a lungul anilor, a cinstit şi slujit pacea şi buna înţelegere între naţiuni, raţiunea şi demnitatea, aspiraţiile de progres, libertate, dreptate şi bunăstare ale poporului român, vorbitorii au relevat că scriitorii de astăzi şi-au însuşit orientările formulate de secretarul general al partidului, reuşind cu mijloacele artei să reflecte fenomenele şi procesele devenirii noastre istorice, tumultuosul proces de construire a societăţii socialiste şi comuniste, să pună in evidenţă valorile moral-politice şi spirituale ce definesc specificul nostru naţional, valenţele sale universale. Operele literare purtînd semnătura scriitorilor contemporani, — au spus vorbitorii — demonstrează, aşa cum se arată in Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, legătura indisolubilă a acestora cu viaţa poporului, cu activitatea eroică de făurire a viitorului socialist şi comunist al patriei. Ei au relevat, în acest sens, marile succese ale literaturii in domeniul modelării conştiinţelor, al sădirii în inimile oamenilor a dragostei de patrie, partid şi popor, a mindriei naţionale pentru ceea ce se înfăptuieşte în anii socialismului. Devotaţi trup şi suflet cauzei poporului şi partidului, iubindu-şi patria, scriitorii şi-au adus contribuţia la propăşirea României, la întărirea independenţei şi suveranităţii sale, la afirmare ei pe toate meridianele lumii. Vorbitorii au arătat, de asemenea, ca împlinirea a trei sferturi de veac de la înfiinţarea „Societăţii Scriitorilor Români“ trebuie să însemne un prilej de evidenţiere a îndatoririlor scriitorilor de a crea opere literare angajante, demne de tradiţia românească, pătrunse de spirit revoluţionar, animate de insufleţitoarele îndemnuri ale secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a contribui la educaţia patriotică, revoluţionară a tuturor fiilor patriei, fără deosebire de naţionalitate, de a mobiliza energiile creatoare în amplul proces de edificare socialistă a ţării. S-a relevat că o cerinţă esenţială a rolului literaturii şi artei este ca aceasta să se inspire, aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, din munca şi viaţa poporului, din realităţile contemporane, să fie pătrunse de idealurile patriotismului şi umanismului socialist. In încheierea adunării omagiale, participanţii au adoptat textul scrisorii adresate tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România. Cei prezenţi au aplaudat şi ovaţionat puternic, scandînd îndelung „Ceauşescu — P.C.R. !“, „Ceauşescu şi poporul !“. S-a dat, astfel, glas stimei şi dragostei pa care scriitorimea română, toţi oamenii cultură şi artă le nutresc faţă de secret, general al partidului, pentru tot ceea ce a făcut şi face pentru înflorirea culturii româneşti, pentru progresul și prosperitatea patriei noastre socialiste. Scrisoarea adresată tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU de participanţii la Adunarea omagială consacrată sărbătoririi a 75 de ani de la crearea Societăţii Scriitorilor Români (Urmare din pagina 1) Preluînd tradiţia de identificare cu simţămintele şi năzuinţele poporului, de respect faţă de istorie, in adevărurile ei cele curate, de apărare şi îmbogăţire a limbii, doinelor, baladelor şi letopiseţelor, de împrospătare şi modernizare, de trăire şi exprimare in contemporaneitate, scriitorii din România au sporit prin nenumărate creaţii de înaltă valoare şi popularitate tezaurul spiritual al poporului şi al umanităţii, au fost părtaşi la marile evenimente ale epocii, dar mai ales au fost prezenţi şi alături de popor in toate momentele majore ale existenţei sale. Totodată, suflul umanist, generos şi democratic al celor mai de seamă opere şi autori, atitudinea şi activitatea lor publică au contribuit la pătrunderea în conştiinţa cititorilor a idealurilor unităţii şi independenţei naţionale, ale progresului social, reprezentanţi de frunte ai scriitorimii activînd sub înmurirea rodnică a ideilor socialismului, a politicii Partidului Comunist Român. Legăturile cu Partidul Comunist Român, avangarda conştientă şi organizată a revoluţiei sociale din România, legături de suflet şi ideal, s-au întărit şi mai mult după eliberarea ţării, odată cu începerea marii opere de construire a socialismului in România, cind scriitorii au devenit făuritori şi cronicari înflăcăraţi ai evenimentelor, însufleţiţi de neobositul romantism al revoluţiei, fiind prezenţi pe toate fronturile de luptă ale socialismului, trăind laolaltă cu poporul înfăptuirile, bucuriile, împlinirile, greutăţile, reînnoirile, viaţa cea de toate zilele in toate adevărurile ei. Etapa inaugurată de Congresul al IX-lea al partidului, de cind dumneavoastră, mult stimate şi iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, vă aflaţi în fruntea partidului şi statului, marchează intrarea României pe un nou făgaş istoric, care a determinat dezvoltarea accelerată a tuturor domeniilor activităţii sociale, innoind in mod strălucit dimensiunile operei de construcţie socialistă. Cărţile noastre poartă astăzi mai viu şi mai puternic amprenta timpului eroic pe care-l trăim, a entuziasmului şi căutărilor creatoare, a afirmării conştiinţei revoluţionare şi patriotice, a demnităţii şi adevărului, a contopirii ardente şi în profunzime cu interesele majore ale naţiunii, cu năzuinţele ei cele mai fierbinţi, însemnele fundamentale ale epocii contemporane, pe drept cuvînt numită epoca Ceauşescu, impulsionează dezvoltarea neîntreruptă a literaturii naţionale. Chintesenţa calităţilor şi aspiraţiilor spre care năzuim o constituie însăşi activitatea neobosită şi multilaterală pe care o desfăşuraţi spre binele şi fericirea întregului popor, originalitatea gîndirii dumneavoastră în dezvoltarea teoriei şi practicii revoluţionare, aportul determinant la promovarea şi afirmarea pe plan internaţional a ideilor păcii şi colaborării între popoare. In aceste aproape două decenii am învăţat de la dumneavoastră, din exemplul, sfaturile şi îndemnurile pe care ni le daţi direct, devotamentul faţă de popor, slujirea lui neţărmurită, fidelitatea faţă de idealurile sale, încrederea în capacitatea şi energia sa, in puterile sale. Prin vasta dumneavoastră operă aţi ridicat un adevărat imn de slavă şi înnobilare poporului nostru, descoperindu-i noi tării şi virtuţi, noi căi de împlinire, dezvoltîndu-i curajul, setea de adevăr şi de creaţie, spiritul de justiţie şi mai ales necesitatea afirmării demnităţii în toate împrejurările. Am învăţat de la dumneavoastră că în centrul preocupărilor noastre trebuie să se afle permanent înnoirea omului, un om al eticii şi echităţii socialiste, un revoluţionar umanist care să corespundă întru totul societăţii pe care o construim, un om căruiasocietatea, cu toate bunurile şi valorile ei, ii aparţine, în măsura în care el, cu toate bunurile şi valorile lui, aparţine societăţii. Ne-aţi indicat locul şi rolul pe care îl ocupă scriitorii în societatea noastră, dar şi modul cum trebuie să acţioneze pentru a sluji prin operele lor cauza partidului, poporului şi a ţării. Preţioasele dumneavoastră orientări şi indicaţii definesc imaginea cea mai completă şi mai necesară a scriitorului contemporan, a scriitorului epocii socialiste. Răspunzînd generoaselor dumneavoastră îndemnuri, reînnoite şi in mesajul cu care ne-aţi onorat astăzi, ne angajăm să luptăm neobosit, în spirit comunist, pentru elogierea muncii, pentru despărţirea adevărurilor de neadevăruri, pentru proclamarea frumuseţii şi negarea urîtului, pentru împrospătarea şi dinamizarea vieţii şi societăţii noastre, numai astfel făcîndu-ne datoria de militanţi devotaţi ai partidului. Ne angajăm să trăim din plin în plinul vieţii, participind cit mai activ la viaţa social-politică a ţării şi găsind mereu în ea temeiurile făuririi unor opere de o înaltă valoare patriotică, umanistă. Ne angajăm să găsim puteri şi învăţăminte în istorie şi să participăm activ la fluxul de idei care vizează progresul planetei. Aşa cum ne-aţi învăţat şi ne cereţi permanent, vom lupta pentru deplină demnitate, în viaţă şi în carte, pentru deplină responsabilitate, faţă de viaţă şi faţă de carte, asigurind, în acest scop, un climat principial, sănătos al vieţii literare, o aleasă ţinută etică a scriitorilor, militînd cu hotărire pentru un puternic front literar unit. Ca mesageri ai idealurilor şi aspiraţiilor poporului nostru, scriitorii din România vor milita şi in viitor pentru triumful politicii de independenţă, de securitate şi pace in Europa şi in întreaga lume, pentru o lume mai bună şi mai dreaptă pe planeta noastră, în acest moment de înaltă sărbătoare pentru obştea noastră şi pentru întreaga spiritualitate românească. In acest moment cind ne emoţionăm şi ne mîndrim, gîndindu-ne la cei 75 de ani pe care cu demnitate şi hărnicie, cu pasiune şi răspundere, i-a străbătut obştea noastră, înzestrând poporul şi tezaurul său spiritual cu creaţii nepieritoare, monumente ale sufletului românesc şi ale omului, gîndurile şi sentimentele noastre, ale tuturor scriitorilor, fără deosebire de naţionalitate, se îndreaptă către dumneavoastră, mult stimate şi iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, mulţumindu-vă din adîncul inimilor pentru ctitoria de suflet pe care o realizaţi în ţara noastră, pentru dragostea înaltă pe care o purtaţi literelor din patria noastră, pentru încrederea faţă de cei care s-au dăruit uneia dintre cele mai frumoase şi mai nobile îndeletniciri ale lumii : cîntarea omului, înălţarea lui spre lumină, înscăunarea lui ca proprietar al frumuseţilor, pentru a păzi frumuseţea şi veşnicia ei. Participanţii la Adunarea omagială consacrată sărbătoririi a 75 de ani de la crearea Societăţii Scriitorilor Români 2 CONTEMPORANUL