Convieţuirea, 2006 (Anul 10, nr. 1-4)

INTERCULTURALITATE

70 INTERCULTURALITATE Observaţii cu privire la întrebuinţarea limbii române de către vorbitori maghiari Vasas Emilia Lucrarea de faţă urmăreşte disponibilităţile de comunicare în limba română ale unui grup de vorbitori maghiari sau provenind din familii mixte, precum şi sesi­zarea principalelor caracteristici ale vorbirii acestora, vom încerca să propunem o ordonare a acestor trăsături după diverse criterii, şi, unde se poate, o explicaţie a sursei producerii unor greşeli tipice. Ipoteza de lucru e dată de faptul că limba maghiară, fiind prima limbă în ordinea cronologică a însuşirii acestor două limbi, poate influenţa şi influenţează uneori utilizarea limbii române. Desigur, pe lângă aceste interferenţe, operează şi transferul, adică o influenţă pozitivă, în sensul în care competenţa de comunicare specifică maghiarei se transferă în situaţiile de comunicare în limba română. Suntem conştienţi de distanţa dintre cele două limbi, şi dacă avem în vedere doar tipul de care aparţin, româna fiind o limbă flexionară, iar maghiara limbă aglu­­tinantă. Pe de altă parte în producerea interferenţelor credem că intervine şi cuno­aşterea altor limbi, a unei limbi a treia sau a patra. Vom încerca să identificăm unele tendinţe tipice, prezente la mai mulţi vorbitori bilingvi cu cunoştinţe solide de limbă maghiară şi mai slabe de română. Subiecţii studiului sunt tineri între 14-16 ani, doisprezece la număr. Zece dintre ei provin din familii maghiare, şi-au însuşit limba maghiară ca primă limbă şi o consideră limba lor maternă. Ei urmează o şcoală cu predare în limba mag­hiară, locuiesc în Odorheiu-Secuiesc, judeţul Harghita, într-un mediu în care majoritatea locuitorilor sunt maghiari. Ei folosesc în familie şi pe stradă limba maghiară, comunică în toate situaţiile în maghiară, inclusiv la cumpărături. Nivelul lor de stăpânire a limbii române este de la slab la bun. Doi dintre subiecţi provin din familii mixte: un băiat are tatăl român şi mama maghiară, el se consideră român cu limba maternă maghiară, a învăţat mai întâi limba maghiară, după aceea limba română. Acest vorbitor se roagă în limba română, merge la biserica ortodoxă română la slujbă, dar vorbeşte mai uşor şi mai bine în limba maghiară, socoteşte în limba maghiară, în familie, cu tatăl său vorbeşte româneşte, cu mama sa ungureşte. Are prieteni români şi maghiari, frecventează o şcoală cu predare în limba maghiară. Nivelul de cunoaştere a limbii române tinde spre foarte bun. Un alt subiect, o fată, are tatăl român şi mama maghiară. Părinţii săi sunt divorţaţi de când ea avea doi ani. Nu ţine legătura cu tatăl. Ea vorbeşte acasă un­gureşte. Cunoaşte la un nivel considerabil limba maghiară şi apreciem că prezintă disponibilitate deosebită de comunicare în română.

Next