Convorbiri Literare, 1869-70 (Anul 3, nr. 1-24)
1870-01-15 / nr. 22
382 Conrad. Cănd inima te doare Şi scrii — atunci sunt versuri. Aurica. Aşa! — Dar pentru ce, Pe mas’ aici o puneţi? Chiar dacă domnişoara Găsindu o va ceti, ce-aţi folositu de-aceasta? Costin. Cetindu, trebue să creadă că nu o mai iubescu Că eu găndescu la alta — Conrad, (incet lui Costin). In veci nu poţi să taci? Ce trebuia să-i spui.... Costin, (asemene). Ne este devotată. Conrad. Ear te încreţi in fete ? — Aurică, noi ne ducem. Ear tu remăi aice, păndesce de-a veni. Costin. Să-mi spui dac’a cetitu şi totu ceţi va vorbi. Aurica. Pre bine. Las’ pe mine. (Conrad şi Costin esu). Ţi-oiu spune că tu voiu crede. Şi alte voiu păstră. Scena II. Elena intră cu lucrul in mână. Aurica. Elena. Nu intelegu nimica. — Conrad care umblă Mai mult cu Esmeralda, acum mai mult cu mine. Costin de altă parte mai mult cu Esmeralda. Şi ea abie se vede, de mine se ascunde ? — Ce se intămpl’ aice? Totu pare o enigmă Și nu potu găsi cheea. — Aurică! Aurica. Elena. Domnișoară? Ce face Esmeralda? Aurica. De astăzi dimineață Eu nu am mai vetjiut’o. Elena. Dar domnii unde sunt? Aurica. Nu sciu de-su in grădină. Elena, (se pune pe bancă lucrăndu). Nu-ți pare că acuma Suntemu mai liniscite, decăt mai înainte Cănd singure eramu? Deşi suntemu mai mulţi Totu pare-a fi pustiiu. Aurica. Ei vedu pe toţi pe gânduri. Se vede fiecare atăt de mult găndesce Că nu mai are vreme să spue vre-o vorbă. Elena. La ce găndescu atâta ? Costin la ce găndesce ? Şi Esmeralda insaşi, nainte-aşa voioasă, Conrad de altă parte... Me crede, nu pricepu. . . Dar ce-i hărtia asta? Aurica. Nu sciu , nu am vea,lut’o. Elena, (luăndu hârtia). Adresa cătră E. . . E şi mai multe puncte, Elena însemnează. E clară pentru mine. (deschide hărtia) Ce vedu, o poesie? Şi josu eine-i subscrisu? Unu ... și earăşi puncte? Acesta e Costin! Cum? elu a indrăznitu a-mi seri o poesie? Sumeată încercare! Nici nu voiu să cetescu! —---De ce să n’o cetescu? Voiu pune-o ear la locu Ş’oiu face că nici sciu. — Ean să vedemu ce scrie! (cetesce). Ănteiul amont. Se spune iubită, că omul simţesce Odată in viaţă unu dulce amoru, De trece acesta, in peptu s’impetresce TStrunsu este vecinie de-al iernei fioru. Dar earna nu trece şi car primăvară Nu’nvie natura cu mandre şoptiri Ea trece, ea trece sai ladi iubescu eară Cu’nteiul meu farmecu, cu-aceleaşi simţiri. Greşitu care crede că omul in viaţă Odată iubesce cu farmecu şi doru Sunt june, sunt liberu de fioru şi de ghiaţă — Amorul ori care e ’nteiul amoru. — Aurica. Al! Tare e frumos! Elena. Sunt june, sunt liberu de fioru şi de ghiaţă Amorul ori care e ’nteiul amoru. Ce insemneaz'aceasta? Acelu care iubesce Si nu e fericitu, astfeliu nu se esprime. Astfeliu vorbesce acelu care-a iubitu odată AMORU SI VICLENIE.