Convorbiri Literare, 1870-71 (Anul 4, nr. 1-24)
1871-01-15 / nr. 22
S53 Proiectul de dicţionaru al societăţii academice. generale a genitivuluiDar atunci ce este a in asemenea caşuri ? — Neaparatu articulu sau pronume. Renunţămu a dă ecsemple in întregul lor, spre a vede anume cum proiectul a prelucratu materia care ne ocupă, fiindcă acestu punctu ne satisface in generalitatea lui. Dar câteva observări in ceea ce avemu de redisu nu voru strică. Mai ăntei recomendămu că la redactarea definitivă a dicţionarului să se caute ici si cole a se mijloci şi mai bine transiţiunile dintre înţelesurile unui cuventu, care difera mai mult intre ele, şi constituescu, oarecum ramurele sensului primitivu , căci numai astfeliu se poate face eredinte cum resultă intr’unu modu naturalu unul din altul şi formează unu totu, ca verigele unei entere. Nu mai puţin recomendămu, ca proiectul să nu recurgă la ecsemple (precum face uneoril înainte de a fi enumeratu semnificările unui vocabulu; de oară ce ecsemplele servescu numai ca să ilustreze pe acestea, nu sunt de căt incorporarea lor. In fine voimu a relevă ceva care de la prima vedere a desceptatu censurarea noastră. La înregistrarea diferitelor accepţiuni ale cuvintelor intr’unu dicţionaru, care vine in urma altora, şi mai virtosu intr’unul intreprinsu de o societate academică, nu inţelegemu, că, cu ocasiunea unei însemnări atribuite unui vocabulu intr’unu dicţionaru, care însemnare ănse almintrelea e necunoscută, sau cu ocasiunea alteia, care se află in usu intr’o singură provincie Română, nu intelegemu ca proiectul să respalvă lucrul, ca la „alisiverisiu „însemnarea deantani’a vendiare sau cumparatore, data in dictionariul romano-francescu alu lui Raoul, nu se connosce in Romani’a libera, unde acestu conceptu se espreme prin vorba „ saftea “ sau să se servească de o redactare, ca la aldamasiu *) „In dicționariulu de Bud’a acestu cuventu figuradba si cu însemnarea de cea ce Românii din Romania numescu cu vorba turceasca: hacsisiu.“ In asemenea casuri nu e cestiunea a comunică ce sensuri mai au cuvintele in alte lexicoane, ci de a controlă şi cercetă — lucru pe care societatea este in posiţiune de a-lu face mai lesne decăt oricine—, dacă sunt ecsacte sau nu, şi prin urmare de a le admite sau a le lăsă la o parte. .Tn privinţa înţelesului bacşişu, cu care se întrebuinţează in Transilvania cuventul aldamaşu, nu poate incăpe nici unu scrupulu, fiindcă aldamaşul este unu feliu de daru, de bacşişu in băutură, ce vendétorul face cumpărătorului, şi din care se regalează şi pe sine. Dacă n’a avutu vre unu scrupulu,— şi nici nu puteă să aibă, de ce n’a datu acelu sensu şi ca al seu ? ce trebuinţă mai este de a spune, că in cutare lexiconu figurează şi cu cutare accepţiune? Ear la alişverişu nu se puteă constată, dacă înţelesul de saftea datu de D. Raoul este ecsacru sau nu? E clar aci că D. Rapid a ajunsu la saftea printr’o inducţiune falsă, de oară ce cunoascerea limbei Romăne o datoresce contactului cu Muntenii, alişverişu ănse ca termeim identicii in intelesu cu saftea nu se aude nici in România liberă nici in vre o altă localitate Română. Findcă spre a se esprime ideea, că cineva a făcutu pănă intr’unu momente oare-care prima vendare, sau a avutu primul căștigu, nu e trebuință totdeauna de ’ Sedice și adalmașu.