Convorbiri Literare, 1882-83 (Anul 16, nr. 1-12)
1882-04-01 / nr. 1
a DATINELE POPORULUI ROMÂN. I. Romanii au cea mai mare îngrijire pentru îngroparea morţilor. Ei cred că sufletul celui neingropat, nu poate merge la locul de odihnă, hotărit de Dumnezeu, ci rătăceşte necontenit in timp de mai mulţi ani pe unde i s’a mistuit trupul. După credinţa lor, chiar elementele lumii acesteia se tulbură cănd remăne vre-un om neingropat, așa spre exemplu cănd plouă neîncetat in curs de mai multe zile, ori se pare că gem murile, poporul atribue aceste fenomene extraordinare la înecarea vre-unui om. De aceea cănd se dă peste un cadavru, se aruncă ceva pămănt peste densul, pentru a înlocui îngroparea, îndată ce omul este aproape a-şi da sufletul, şi nu mai este nici o nădejde de scăpare, chiamă preotul de-l mărturiseşte şi-l împărtăşeşte, ăi pune nn mănă o luminare de ceară galbenă aprinsă, şi după ce şi-a dat sufletul, ăi închide ochii, şi-l leagă pe sub fălci cu o basma pentru ca să nu înţepenească,, cu gura căscată. s' Se pune luminare aprinsă in mana celui ce moare, spre a nu lăsa, ca "duhurile necurate să se apropie de el eşirea sufletului, şi fiindcă cu lumină*’"s’a luminat la sfântul botez, cu lumină , trebue să meargă şi înaintea lui Dumnezeu pe ceea lume. E mare nenorocire cănd nu se găseşte nimene care să închidă ochii celui ce moare, de aici, cel mai mare blăstem: „Să dea Dumnezeu să n’ai pe nimeni să-ţi închidă ochii. Cănd cel ce este in agonie, hărcăeşte şi se trudeşte cu moartea, atunci se chiamă preotul de-i citeşte „molitfele la eşirea sufletului“ fiindcă se crede că a fost afurisit ori blăstemat de vre o faţă bisericească, şi se schimbă din loc un loc, luăndu-i-se şi pernele de sub cap, dacă vor fi umplute cu pene de pasere, sau se ia de pe pat şi se pune la păment cu faţa spre răsărit; căteodată i se pune sub cap jugul de la boi, ori ciolane de la roata carului, sau dacă se poate şi roata întreagă, asemene ciolane sau măsele de la roata morii, crezăndu-se că moartea-i este grea, pentru că fiind in viaţă ar fi făcut păcatul de a pune pe foc jug, măsele sau ciolane de la roata carului sau a morii, căci cu jugul s’a slujit dea arat sfântul păment. roatele carului i-au fost ca picioare, iar roata morii i-a măcinat făina care Fa hrănit. La feciorii boerești cari au măsurat ogoarele spre muncă locuitorilor, li se vîră o prăjină in casă pe fereastră şi li se pune in mănă, crezăndu-se că de aceea nu pot muri, fiindcă au măsurat strimb ogorul, năpăstuind pe consătenii. Inciată ce omul şi-a dat sufletul, se deschid ferestrele odăii unde se află mortul şi se dă de ştire să se tragă clopotele de la biserică, apoi femeea răposatului şi rudeniile cele mai de-aproape, lepădăndu-şi toate podoabele, precum : cercei, inele, mărgele şi altele, iar fetele, despletindu-şi părul, incep a răți mortul, bocindu-se *) şi văicărăndu-se. In Bucovina in unele comune de prin munţi, soţia răposatului, sau o fiică a sa, începe a se boci cu părul despletit prin prejurul casei in *) In Transilvania, ţinutul Someşului, comuna lletdag, se afce in loc de „a boci“, „a gogi“.