Convorbiri Literare, 1921 (Anul 53, nr. 1-12)
1921-01-01 / nr. 1
2 G. Valsan spirit şi caldă ca inimă, creează o conştiinţă morală care se numeşte o naţiune.» Şi aiurea se analizează astfel această conştiinţă colectivă : «Două lucruri, care la urmă nu sunt decât unul, constitue acest suflet, acest principiu spiritual. Unul e stăpânirea in comun a unei bogate moşteniri de amintiri; celălalt este consimţimântul actual, dorinţa de a trăi împreună, voinţa de a continua valorificarea moştenirii care a fost primită neîmpărţită... Naţiunea, ca şi individul este capătul unui lung trecut de silinţe, de jertfe şi devotamente... A fi avut glorii comune în trecut, o voinţă comună în prezent; a fi făcut fapte mari împreună, a voi, să mai faci încă, iată condiţiunile esenţiale spre a fi un popor». Şi aceste fapte mari nu sunt numai fapte de isbândă. Tot atât de mult contribue la ideea naţională regretele şi suferinţele. «Da, spune Renan, suferinţa în comun uneşte mai mult decât bucuria. Ca amintire naţională doliul preţueşte mai mult decât triumful. Căci el impune datorii, el comandă forţarea comună.» Mă mărginesc la aceste citate. Din analiza multor elemente care constitue o naţiune şi deci o conştiinţă naţională, Renan conchide că esenţială este «moştenirea» comună pe care o dă trecutul, iar pe temeiul acestei moşteniri «consimţimântul» actual de a trăi împreună şi «voinţa» de a continuă în viitor viaţa pe drumul care s’a arătat a fi bun în trecut. Se pot desvolta corolare pornind de la definiţia lui Renan. In ce constă aceată «moştenire» comună, pe care popoarele o păstrează cu sfinţenie ? Renan atinge întrebarea. El spune «a fi făcut fapte mari împreună», fapte mari în care nu intră numai faptele de glorie şi de isbândă, ci şi de sacrificii, de devotament, de forţări comune, chiar unele fapte aducătoare de nenorociri comune. Cât de nobilă, de generoasă şi de adevărată este această concepţiune, o simţim cu toţii când ne gândim la viaţa poporului nostru. Şi suferinţa şi forţarea comună timp de secole, chiar fără isbândă imediată, sunt fapte care se adaugă la moştenirea aducătoare a consimţimântului comun în prezent. — In orice caz însă, trebue să fie fapte mari. Şi aci e de insistat asupra părţii pe care Renan numai o atinge. Considerăm ca o moştenire naţională a trecutului, deci ca elemente de conştiinţă naţională, numai ramura, floarea faptelor, partea ideală a manifestărilor unui popor. Şi aceiaş parte ideală o alegem când avem în vedere şi prezentul. — Dar de ce să încerc o imitare slabă a unei idei frumoase ? Voi deschide aci o altă carte,