Convorbiri Literare, 1925 (Anul 57, nr. 1-12)
1925-01-01 / nr. 1
pean în centru, oriental la margini“. Povesteşte „cum regele Carol la venirea sa în ţara, ajungând în Bucureşti şi văzând că diligenţa în ■care era, se opreşte în faţa unui han, în curtea căruia erau câţiva ţigani şi nişte porci, întreabă mirat pe generalul care-l insoţiă, ce este casa aceasta? La care generalul răspunse, că e „palatul regal“. Regele a reparat şi modificat acea clădire şi a transformat-o în palat regal. Azi, Bucureşti au ,,clădiri imense“ în stil greoi, german. Remarcă Universitatea şi Fundaţia Universitară Carol, precum şi Calea Victoriei, îngustă, curbă, „cu mari magazine, cu teatre, cu o lume fără număr de amatori de plimbare, mai ales între 4—6 d. a. Bucureştii au aproape un milion de locuitori, iar ţara întreabă are 12 milioane”.. (sic) Amintind de mulţimea trăsurilor cochete din Bucureşti, deschide parenteză asupra birjarilor muscali şi asupra credinţilor lor religioase. Spune că mai fiecare casă are grădină. Chiar restaurantele, în timpul verei, sunt în grădini. Cu drept cuvânt s’a zis, că Bucureştii sunt un oraş de grădini. Renunţă a descrie viaţa politică şi socială şi se opreşte la cea ■culturală, despre care se mulţumeşte să spună că e influenţată de cultura franceză, care e mult iubită şi apreciată de poporul român“. Citeşte un pasaj din Găvănescul, Profesor Universitar la Iaşi, încare se aprecia cultura franceză. Nu dă nici un amănunt asupra mişcărei culturale la noi. Aminteşte doar, că în România sunt între iftorrii profesori francezi şi că guvernul român invita pe licenţiaţii francezi să vină ca profesori în România. De asemenea aminteşte, de Institutul Francez în Bucureşti şi de şcoli private franceze de fete, precum „Notre Dame de Sion“ în Bucureşti etc. încheie conferinţa spunând că România e „o ţara mare“, prin bogăţiile sale, prin populaţia şi întinderea sa şi prin puterea de viaţă a ei, îndeamnă pe tinerii studenţi să meargă ca profesori în România, unde viaţa nu este aşa de neplăcută“., (sic) Trecând la proiecţiuni, ce decepţiei In total au fost.. . cam 15 vederi. Dar căi de defavorabile ţării. Amintesc câteva: un cioban cu câteva oi; o nuntă de ciobani; un sălaş de ţigani; o casă ţărănească, din cele mai sărăcăcioase; un ţăran cu o căruţă cu cai; un răsboiu de ţară, cu o ţărancă ţesând; un ţăran având cu un plug, care părea de lemn, iar din Bucureşti, o singură casă de mahala în reparaţie, cu o birjă şi-un bragagiu etc. Lesne se poate înţelege, impresia urîtă, ce-au făcut aceste insuficiente proiecţiuni, printre asistenţi, care însoţiau aceste vederi cu şoapte şi râsete. Iar la ieşire se încrucişau ironiile şi glumele. Dacă un profesor universitar francez amic al României, a lăsat să se producă, astfel de unite impresiuni, ce trebue să fie cu conferinţele vrăşmaşilor ţării care intenţionat lucrează spre defăimarea noastră şi a ţării noastre. Preot Dr. Criveanu Centenarul romancierului Mauriciu Jókai. — In ziua de 18 Februarie a. c. maghiarimea de pretutindeni a sărbat o sută de ani de la naşterea celui mai fecund romancier maghiar Mauriciu Jókai. Născut în 18 Februarie 1825 în oraşul Comarom, tânărul M. .Jókai îşi urmă studiile de liceu în mod regulat şi ca orice băiat de treabă, fără epizoadele aventuroase, atât de obişnuite la scriitorii de geniu. Fiind coleg de şcoală cu poetul Al. Petőfi, acest revoluţionar din fire, fu atras şi Jókai în vârtejul luptelor revoluţionare din primăvara anului 1848 şi în ziuade 15 Martie fu silit de mulţimea adunată în cafeneaua Pilvat să se urce pe o masă şi să citească proclamaţiunea revoluţionară, în careo cuprindeau doleanţele naţiunei maghiare. După el s’a urcat poetul Petőfi pe tribuna improvizata şi a citit cunoscuta sa poezie „Talpra Montpellier.