Cotidianul, noiembrie 1993 (Anul 3, nr. 257-282)

1993-11-26 / nr. 279

TIDIANUL VINERI • 26 NOIEMBRIE 1993 OPINIA Ne hrănim cu "vom"... Florin Gabriel Mărculescu Brusc, ni s-a adus aminte că Văcăroiu este “independent”, atrăgându-ni-se deci atenția asupra faptului că primul ministru nu face parte din partidul minoritar de guvernământ al prezidentului Năstase­ Bombonel... Mai mult, dlui Văcăroiu i s-a cerut să intre în PDSR, dar, principial cum îl știm, domnia sa a rezistat ispitei. De ce toată povestea asta? Pentru ca dezastrul primului său an de guvernare să nu poată fi înscris în catastifele PDSR, fost FDSN, fost FSN, fost... Adică, cum? Nu PDSR-ul și acoliții săi din Parlament l-au îmbrățișat și susținut din prima clipă și până acum? Nu s-a lămurit oare odată pentru totdeauna, sub cupola venerabilei clădiri din Dealul Mitropoliei, că echipa guvernamen­tală instalată în urmă cu un an exprimă cu fidelitate opțiunile și vrerile partidului cotrocenist? Ce facem, o luăm de la capăt? Aruncăm vina pe un “independent” pentru a salva bruma de credibilitate a cotroceniștilor? A fost “de-al nostru” și așa, pe nepusă masă, ne lepădăm de alesul alesului? Admițând că Văcăroiu ar fi acționat de capul lui, firesc ar fi să ni se spună prin ce anume s-a manifestat zisa lui independență. Să ni se explice câte dintre actele guvernării au fost dezavuate de pedeseriști și când anume: Să ni se spună clar, prin ce anume a păcătuit inițiativa particulară a dlui Văcăroiu și de ce nu i-au fost sancționate public gafele? Să fim serioși, domnilor. PDSR-ul nu se poate detașa de răspunderile executivului, nu poate face pe m­znalul când e vorba de incompetența și corupția miniștrilor săi protejați. Emblema Văcăroiu se confundă cu emblema dema­gogiei iliesciano - sedeseniste. Văcăroiu nu a făcut nici un pas fără aprobare de sus. A izbutit să-și compromită firma în timp record și electoratul nu-i mai acordă credit. Cel puțin așa indică sondajele de opinie. Naivii - adică cei care încă mai pun preț pe gogorițele guvernamentale - se situează astăzi undeva în jurul a 30%. Cifră suspectă dacă ținem seama de faptul că trei sferturi din populația țării se află în zona insalubră a sărăciei. Catastrofa primului an de guvernare provoacă naufragiul tuturor partidelor care-l susțin pe Văcăroiu, le atrage în vârtejul neîncrederii populare. Degeaba încearcă PUNR, PRM, PSM și chiar ș onterogul PDAR să se pună la adăpost prin inofensive critici, câtă vreme susțin la vot toate prostiile guvernării. Incapabil să priceapă jocul democrației parlamentare, dl Văcăroiu se consi­deră a fi victima unor diabolice scenarii, uitând că rolul opoziției nu este de a-l aplauda, ci de a-i sancționa cu promptitudine ero­rile. Erori despre care ni se spune că ar fi modeste neîmpliniți. Dar pe prima treaptă a “neîmplinirilor”, lăsându-le în urmbă pe toate celelalte, stă rata inflației. Când a obținut votul de încredere, premierul se angajase să o reducă la circa 40%, precizând că acesta este obiectivul de bază al anului 1993. Nu numai că nu a redus-o, dar a reușit să depășească “realizările” predecesorilor săi, astăzi ea situându-se nu în jurul a 220% , cum ne minte cu dezinvoltură Văcăroiu, ci în jurul a 300%, cum afirmă răspicat ministrul Mircea Coșea. Și acest indicator spune “totul” despre jalea economiei naționale. Pentru a se justifica, primul ministru a fost obligat să publice ditamai volumul de 300 de pagini! Arta justificării a deprins-o domnia sa în anii de glorie ai CSP-ului, când prăbușirile economiei socialiste se metamorfozau în pașnice “neajunsuri”, graficele și cifrele măsluite substituindu-se bombasticelor programe. Dl Văcăroiu este foarte mândru că a reușit să stopeze declinul producției materiale. Nu ne spune însă cu ce preț. Nu suflă nici un cuvințel despre producția pe stoc, trece sub tăcere imensele subvenții acordate cu o încăpățânare demnă de cauze mai bune unor ramuri industriale muribunde, își închipuie dl Văcăroiu că rana inflației poate fi pansată cu sutele de miliarde trecute în contul datoriei publice, acest cimitir al sărăciei noastre viitoare! Predomină în raportul primului ministru optimisul viitorului. Vom face, vom drege, vom încuraja, vom soluționa și sumedenie de alți “vom”. Dintotdeauna­­ vreau să spun din anii comunismului - bunăstarea omului a fost lipsită de prezent. Ne hrănim cu ‘Vom”, ne îmbrăcăm cu ‘Vom”, ne creștem copiii cu ‘Vom”, ne încălzim și ne spălăm cu “vom”. “Vom” este unicul produs competitiv al economiilor comuniste. Se găsește pe toate drumurile și ține loc de orice. Surogat universal! Partea materială a existenței se pierde în negurile viitorului. Cândva­­ nu se știe când­­ ‘Vom bunăstări” și noi. Reforma agonizează, dar la anul ne vom privatiza, vom avea un salariu real mai mare cu 20% și vom vedea cum vom mai supraviețui. Premierul nu se lasă înduplecat de sondaje, nu vrea să audă protestul străzii, și-a pus în cap să păstorească mizeria până la sfârșitul mandatului. Calcă pe urmele Lăpușneanului: “Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Bietul nostru țap ispășitor își face iluzii. Vom trăi și vom vedea! Comunicat AFDPR în ziua de 23 noiembrie a.c., s-au desfășurat la București lucrările Consiliului Director al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, cu participarea președinților de filiale județene și a președintelui nou ales al Filialei București, dr. Minea Paul. Au fost supuse dezbaterilor pro­bleme curente și s-au adoptat următoarele hotărîri și poziții: 1. Consecventă anticomunismului său declarat, AFDPR va continua să apere în mod ferm valorile democrației și să se opună oricăror tendințe extremiste de stânga sau de dreapta, rămânând un factor activ al CDR, adică al ideii de unitate. 2. Consiliul își exprimă îngrijo­rarea față de evoluția catastrofală a crizei economice și morale în care a fost adusă țara și se declară solidar cu acțiunile întreprinse de mișcările sindicale care urmăresc protecția socială a oamenilor cu câștiguri mici, precum și a pensionarilor. De asemenea, condamnă nepăsarea Parlamentului și a execu­tivului față de gravele tensiuni sociale generate de imperfecțiunile Legii 118, a cărei aplicare a fost lăsată la bunul plac al unor primari și comisii, în mare parte corupte și abuzive. 3. Consiliul Director se declară solidar cu soarta românilor antico­muniști din grupul Ilașcu și propune viitorului Congres să aprobe ca ei să devină membri de onoare ai AFDPR. 4. Luând act de Memorandumul Ligii Studenților privind “Stabilirea vinovățiilor”, AFDPR sprijină această importantă inițiativă, considerând că nu vom rezolva nimic în această țară, fără cunoașterea adevărului. 5. Consiliul Director este solidar cu acțiunile întreprinse de condu­cerea AFDPR și susține inițiativa președintelui său, dl Constantin Ticu Dumitrescu, privind moțiunea parlamentară prin care se cere publi­carea listelor informatorilor secu­rității. 6. Denunță activitatea “denumitu­lui” institut de studierea totalita­­rismului ca pe un alt centru al puterii, atâta vreme cât directorul Radu Ciuceanu are timp să se ocupe, în continuare, cu acțiuni de dezbinarea și denigrarea oamenilor politici ai opoziției (așa cum au procedat recent cu traficul de influ­ență practicat pe lângă dl Paul Everac, pentru a transmite pe postul național al TVR un fals comunicat­­ prin care se urmărea compromiterea AFDPR). 7. Analizând stadiul desfășurării adunărilor generale județene, Consiliul consideră că, fiind îndepli­nite condițiile statutare, se poate convoca Congresul al III-lea al AFDPR, care va avea loc la 10-11 decembrie 1993 în București. Președinte: Constantin Ticu Dumitrescu Avem Guvern “sinucigaș” Comentând declarația dată publicității miercuri de PD(FSN), PAC, PNL, dl Adrian Severin(PD) consideră acest gest drept “un prim pas” spre realizarea unei “variante strategice, bazată pe o platformă doctrinară și programatică omogenă și apropiată” capabilă să depășească faza “jos” cutare și “nu” cutare. Domnia sa a precizat că lista semnatarilor declarației este deschisă partidelor din centrul spectrului politic și că, în nici un caz, nu se dorește “amenințarea” alianțelor deja existente. Este numai o “provocare la adresa societății politice românești”. La rândul său, dl Nicolae Manolescu, președintele unui partid membru în CDR, a spus că scopul declarației nu este “realcătuirea” opoziției, ci doar “dinamizarea” ei. Mai reticent decât dl. Severin, dl Manolescu a spus că nu este momentul pentru o alianță, însă consideră că semnarea declarației constituie “un act de curaj și pragma­tism”. Dar în ce constă curajul și pragmatismul, atâta timp cât lucrurile se opresc la stadiul de intenții? Iar dacă se va merge mai departe, cum poate dl Manolescu afirma că va rămâne fidel CDR? Sau poate încearcă PAC-ul să forțeze mâna Convenției spre a-și uni forțele cu PD(FSN)? Sunt simple speculații. Momentan, PAC-ul propune din nou alcătuirea unui guvern “de deschidere” - nu de uniune națională - care să ia locul actualului Guvern “sinucigaș“. (Anca Lăzărescu) t Intr-adevăr, totul nu este confuzie decât o “tehnică” a Puterii Marin Bucur Simptomatic și defulatoriu, atât ministrul de Externe, cât și purtătorul său de cuvânt au declarat în legătură cu acordarea vizei de intrare în țară a Regelui Mihai, în calitate de cetățean al ei, că totul nu este decât o chestiune tehnică. într-adevăr, “tehnica” aceasta o cunoaștem așa cum își cunoaște măgarul samarul. Este “tehnica” pusă în acțiune cu succes din 22 noiembrie 1989, mânuită la perfecție de asul inginerilor de la Cotroceni, o tehnică de vârf a mașinăriei de producție sovietică, cu care s-a acționat din ianuarie 1990 și până la demonstrațiile de “tehnică” a Puterii din iunie 1990, în Piața Universității. De funcționarea acestor aparaturi, au beneficiat din plin cei ce își duc somnul de veci din Cimitirul Eroilor, din Cimitirul de la Străulești, părinții soldaților masacrați la Otopeni, mama studentului Frumușanu și mulți, foarte mulți care sunt, de asemenea, fericiți întru Domnul! Totul este numai “tehnică”! Consensul național, la care au fost ademeniți și liderii “Frăției” sindi­cale, după experiența liberală a lui Radu Câmpeanu, a fost și ea tot o reușită a “tehnicii” perfect pusă la punct. Este “tehnica” ale cărei produse au fost de-a dreptul unicate, precum semnarea pactului de prietenie cu marele popor so­vietic, acceptarea statutului Stalin- Hitler asupra unei părți din țară, tergiversarea anulării legislației regimului comunist, precum Legea naționalizării, proclamarea Republicii Populare Române după modelul sovietic, neurmărirea criminalilor comuniști, scoaterea în afara legii a propagandei totali­­tarist-comuniste și fasciste, amânarea sine die a procesului comunismului­­ și am putea enumera încă zeci și zeci de rezul­tate și împliniri ale “tehnicii” de la Cotroceni. De aceea, nu ne mai miră, câtuși de puțin, faptul că Regele Mihai, cetățean român, în primul rând, pașaportur, victimă a ocupației sovietice, forțat să semneze actul de abdicare cu pistolul la spate de grupul banditesc Vîșinski, Groza, Dej, la ordinul lui Stalin, este rezultatul aceleiași tehnici! Dl Iliescu are în dotare “tehnica” zisă a “consensu­lui”, căreia îi păstrează o rezervă foarte practică: “tehnica” guvernu­lui de uniune națională, care, în optica tehnicianului șef este “tehnica” funcționării războaielor de țesut și a strungurilor năzdrăvane ale lui Vasilache, cu o singură comandă la cât mai multe mașini. Ieri seară, s-a văzut cât de bine funcționa această năzdrăvană “tehnică” a consensului național, cu fostul prim-ministru al lui Ceaușescu, unul dintre stâlpii dictaturii, responsabil de crimele din Valea Jiului și de tot falimen­tul țării în timpul guvernării sale. Rușinea națională, umilirea isto­riei, pe față, acceptând numai și ideea ca sărbătoarea de la Alba Iulia să includă, în protocolul de stat, indivizi ca: Ilie Verdeț, Adrian Păunescu, C. Vadim Tudor și alții, reprezentanța de gală a dictaturii comuniste! O chestiune de “tehnică”! Prezența însăși a dlui Iliescu, ca fostă figură a înaltei nomenclaturi a unui partid comunist, dușman de moarte al neamului, care a desfășurat o permanentă propagandă împotriva alipirii Transilvaniei și Basarabiei, după 1918, demascându-le drept “anexiuni”, cucerite prin forță militară, nu este tot o chestiune “tehnică” și nu de conștiință? Tot așa, nu este “tehnică”, nici prezența la Alba Iulia a unor așa­­ziși demnitari care au trădat acum trei ani realipirea Basarabiei, precum dl Adrian Năstase, fost ministru de Externe, ce are pe conștiință jocul făcut politicii de “neamestec” în treburile interne în afacerile lui Mircea Snegur de la Chișinău! Devine “tehnică” numai reîntoarcerea Regelui Mihai, ca român, din exilul anticomunist, întrucât în pașaport este înscris cu numele lui adevărat de Mihai de România! Aici, dl Ion Iliescu nu se mai poate abține și, săltând când pe stânga, când pe dreapta posterioară, se face pur și simplu de râs, numindu-l insultător: Mihai de Hohenzollern, când acest titlu nobiliar, care face parte din patrimoniul de aur al istoriei germane, i-a fost retras Regelui Ferdinand în momentul în care el s-a decis să lupte împotriva propriului său popor. Ce-ar zice dl Iliescu, dacă potrivnicii săi i-ar constesta acest nume din pașaport, pretinzând să-și treacă celălalt nume, revendicat pe drept, la pari­tate onomastică, cu un rege local, pe care domnia sa, de altminteri, îl și recunoaște oficial­ “Tehnica” refuzării intrării Regelui în țară, care este o încălcare grosolană a tuturor drepturilor omului, este combinată cu dexteritate cu aceiași tehnică a consensului cu Opoziția democratică, în așa fel încât, la Alba Iulia să fie aduși, pentru a fi compromiși, la scară națională, domnii Coposu, Rațiu, Roman, Patriciu, Manolescu lângă alde Verdeț, Păunescu, Vadim, încingând hora mare pe mormintele regilor, ale eroilor și ale victimelor, care au îndurat pentru marele păcat că erau români! Cu oricine alături, dl Ion Iliescu va fi tot moț! Cu Regele în față, dl Iliescu va redeveni tovarășul Iliescu, Ion Ilici! Secretul acestei “tehnici” este ca tovarășul Iliescu să fie la prezent la Alba Iulia ca președintele Iliescu! întreaga ceremonie națională a românilor va fi, indiscutabil, o simplă chestiune de “tehnică”. Iliescu stafia Fiecare țară își are propria sărbătoare națională. Dar, nicăieri nu se face atâta caz la nivel oficial de respectivul eveni­ment ca în România. Fiecare și-o aniversează după cum crede și conform tradiției. Americanii, la 4 iulie, obișnuiesc să organizeze carnavaluri, parăzi și focuri de artificii. Cetățenii, de bună voie și nesiliți de nimeni, pregătesc care alegorice, se costumează și năvălesc cu miile pe străzi pentru a se bucura. Aproape fiecare casă arborează steagul american. Și totul este frumos și OK. Nu le dă nimeni “indicații prețioase” și nu se consideră a fi de datoria statului, a președintelui, partidelor sau Camerei Reprezentanților să organizeze ceva. De asta se ocupă primăriile, asociațiile de tot felul, dar în special, fiecare în parte, pentru că este plăcerea și bucuria fiecăruia să facă din această zi una festivă. Oficialitățile participă la sărbătoare ca oricare cetățean. La noi, tradiția comunistă grăiește că, orice sărbătoare, națională sau nu , trebuie să fie organizată “de sus”, sub privirea vigilentă a autorității de partid și de stat, trebuie să fie o “manifestare de masă”. Principiul de bază era “înregi­mentarea”. Aveai, n-aveai chef, partidul și statul te chemau la ordine. Cu mic cu mare, cetățenii aveau obligația și datoria patriotică de a “manifesta” de 23 August, 1 Mai, 30 Decembrie...Va mai curge multă apă pe canalul Dâmboviței, până să uite românii “sărbătorile” ceaușiste de pe stadioane, felul în care erau mânați de la spate la defilări de către activiștii de partid sau modul în care îi înnebunea săptămâni în șir televiziunea cu specta­cole de “sunet și lumină”, cu recitatori și lăudători de tot felul. Comuniștii reușiseră să transforme fiecare eveniment de genul acesta într-un coșmar. “Sărbătorile naționale” dădeau românilor frisoane. In fond, Ceaușescu urmărea, ca și Iliescu astăzi, să realizeze un “consens”, mai bine zis, să arate țării că poporul este “strâns unit în jurul partidului”. Dorea cu orice preț să demonstreze că totul merge ca pe roate și lumea e mulțumită. Ce vrea Iliescu să facă la Alba Iulia nu este prea departe de visul de odinioară al Andreea Pora comuniștilor. Desigur, totul adaptat cerințelor de vreme nouă . Festivismul e boală grea, în loc de un singur partid la tribună, mai multe, în loc de steaguri roșii, steaguri tricolore și preoți binecu­vântând. Scenariul este același, doar deconul și figuranții s-au schimbat. Prin capul lui Iliescu bântuie, fără îndoială, stafiile trecutului. Comunist cu față umană, despot luminat, președintele și-a dat seama că ar fi cam greu să convoace oamenii muncii pe stadionul “23 August” și să-i pună să danseze și să se joace cu “plăcuțele” pe fondul lui “Deșteapă-te române” în loc de “Ceaușescu, Partidul, România”. Și atunci, dovedindu-se un adevărat reformist, i-a convocat, în schimb, pe toți șefii de partide, pe toți activiștii și guver­nanții să participe la în spectacolul “unitatea de nezdruncinat a forțelor politice din țară nu este doar un slogan fără acoperire”. Atât de mult și-a dorit să apară în public ținându-se de mână cu Coposu, Manolescu sau chiar și cu Roman, încât a fost în stare să-și ceară scuze pentru “incidentele” de acum trei ani și să promită că nu va mai face. Evident, în această schemă, Regele nu “avea ce căuta”. Iar acum este furibund pentru că jocul “de-a consensul” i-a fost dat peste cap. De mult nu și-a mai dat domnia sa așa tare în petec și nu l-a luat atât de rău gura pe dinainte. De mult n-a mai avut poporul ocazia să vadă realele dimen­siuni ale alter ego-ului comunist al președintelui. După ce i-a beștelit bine pe cei din opoziție, după ce l-a mai calom­niat puțin pe dl. Coposu, că tot n-o făcuse de mult, a trecut la capitolul “indicații”. Parlamentul să aibă grijă să păstreze o atmosferă decentă, să nu se provoace “tulburări”, instituțiile statului să orga­nizeze, “așa cum ne-am înțeles, mani­festările preconizate”...Iar tovarășii prezenți la fața locului au cântat în struna autocratului dezlănțuit, cerând chiar ca SRI-ul să treacă la acțiune și să depisteze cine se ascunde în spatele refuzului CDR de a participa. Doar știe toată lumea că dușmanii poporului foșgăie peste tot! Telespectatorii care poate mai credeau încă în naivitatea lor că 1 Decembrie chiar este sărbătoare națională, au fost aduși cu picioarele pe pământ de președinte ,”aceasta este o sărbătoare de stat” și “instituțiile statului au elaborat un program de organizare”. Iar opoziția care a îndrăznit să nu se înregimenteze, o să vadă ea pe dracul, adică o să “suporte consecințele politice ale unei asemenea decizii”. Ce să însemne oare asta? Cumva că președintele va trece la repre­salii și va reîncepe să împroaște cu noroi liderii opoziției, că n-o să-i mai primească în fictivul guvern de uniune sau că va organiza alegeri anticipate, pentru că, afară din Parlament nu poate să-i dea, deși și-ar dori? Vom vedea. Oricum, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, pentru că președintele știe să aștepte și să-și dozeze răzbunările, va plăti opoziției nesupunerea. Greșeala președintelui a fost, în ultimă instanță, una de fond, care ține de struc­tura sa. Prea a vrut să aibă totul în mână, prea a vrut să organizeze totul! Dacă ar fi reușit să intre pentru câteva minute în pielea unui occidental, ar fi înțeles că sărbătoarea trebuie lăsată la latitudinea oamenilor. Dacă nu ar fi încercat să confiște 1 Decembrie în numele statului și al consensului, poate i-ar fi ieșit pasiența. Așa, n-a făcut decât să se aleagă cu trei sărbătoriri paralele. N-a reușit decât să dividă iarăși electoratul, fiecare va sărbători acum după cum îl taie capul: naționaliștii la Cluj, comuniștii la Alba Iulia și opoziția la București. Dar tot răul spre bine, pentru că astfel suntem scutiți de ipocrizie și apele s-au limpezit. Nu ne putem înghesui toți într-o barcă, când de fapt suntem pe poziții diametral opuse, indiferent dacă această barcă se numește 1 Decembrie.în plus, patriotismul de comandă se împacă cu burta goală numai în viziunea comuniștilor și a urmașilor urmașilor lor. este bântuit de comunismului Iliescu și ai lui și-au arătat în fața națiunii opțiunea lor comunistă fără de pereche întrebat asupra concluziilor care se pot trage asupra zilei de ieri, în legătură cu neprimirea delegației liderilor Convenției Democratice la Cotroceni de către președintele Iliescu în cadrul unei discuții separate, un parlamentar PNȚCD declara: “Voi caracteriza această zi prin prisma strictă a ceea ce a arătat Televiziunea, la miezul nopții, de la întâlnirea la care au participat Iliescu, Verdeț, C.V. Tudor, Păunescu, Surdu. A fost un PCR de mâna a treia, prezent în fața națiunii, prilej cu care și-au mai arătat o dată comunismul lor fără pereche”. (AM Press) I PAGINA 2 Executivul pune eșecurile sale pe seama Parlamentului în cadrul ședinței de ieri a Camerei deputaților, dl Gheorghe Gorun (PAC) a cerut Biroului Permanent al Camerei și președintelui acesteia, dl Adrian Năstase, să-l invite în Parlament pe primul ministru, pentru a prezenta raportul elaborat de Executiv la împlinirea unui an de guvernare Văcăroiu. Deputatul PAC a propus, de asemenea, ca primului ministru să i se ceară și Proiectul legii Bugetului pe anul 1994, pentru a nu se mai ajunge în situația din acest an, când guvernul făcea presiuni asupra Legislativului, în luna aprilie, pentru adoptarea Legii bugetului, amenin­țând că nu-i va mai plăti pe mineri și alte categorii profesionale. Dl Gorun și-a motivat intervenția prin faptul că guvernul manifestă un dezinteres­­ total în problemele reformei econo­mice și l-a acuzat pe primul ministru că nu a trimis Parlamentului, conform promisiunilor făcute la investire, proiectele celor 30 de legi de care depinde realizarea reformei. în finalul intervenției sale, deputatul PAC a criticat și atitudinea premierului față de Legislativ, exemplificând cu recentele atacuri mediatizate la adresa Parlamentului, asupra căruia se încearcă să se arunce nerealizările Guvernului. La rândul său, dl Cornel Sturza Popovici (PNȚCD) a cerut, de la tribuna Camerei, ca primul ministru, Nicolae Văcăroiu să se delimiteze de activitatea lui Dan Mirescu, membru al Corpului de Control al Guvernului, care se ocupă de dosare folosindu-se apoi “în scop de hărțuială politică”. El a solicitat Biroului Permanent al Camerei și dlui Adrian Năstase să ia poziție față de activitatea Corpului de Control al primului ministru, adăugând că, recent, domnia sa a fost ținta unor acuzații nefondate, publi­cate de Dan Ioan Mirescu în revista “România Mare”. Acuzațiile respec­tive se refereau la un accident de circulație comis de dl Sturza în anul 1991, accident asupra căruia Procuratura a dat verdict de neîncepere a urmăririi penale. Reacția dlui Dan Mirescu , a explicat deputa­tul PNȚCD, “ a fost determinată de faptul că eu am făcut oficiile de gazdă pentru echipa canalului italian de televiziune RAI-2 care a realizat un documentar privind activitatea­ fostului șef al Securității din Caraș- Severin, actualul senator PSM, David Ștefan”. In continuare, deputații au dezbătut și adoptat Proiectul de lege referitor la unele Ordonanțe ale Guvernului, emise în baza Legii nr.81/1992. Astfel, au fost adoptate ordonanțele nr. 17 privind introducerea taxei de studiu în învățământul superior de stat, în anul universitar 1992-1993, nr.24 și 26, referitoare la stabilirea serviciilor consulare și a taxelor vamale și, respectiv, la taxele pentru eliberarea avizelor în domeniul construcțiilor. Raluca Stroe Brumariu w între stat și societate Andrei Ionescu în ultima izbucnire de prefăcută surprindere față de atitudinea demnă a­­ Opoziției, care, deloc surprinzător, a fost o atitudine de împotrivire la un abuz de putere, președintele țării și-a exprimat convingerea că sărbătoarea națională este o sărbătoare de stat: “Păi, cum adică să respecte Constituția și ei nu vin la niște manifestări ale sta­tului, sunt partide reprezentate în Parlament și refuză, venind cu pre­textul... apelând la stafiile trecutului, care să perturbe desfășurarea unei manifestări coerente, naționale... Cum vine treaba asta?” Ei bine, credem că treaba asta vine în felul următor. Așa cum în ultima parte a dezlânatei sale declarații până și gura păcătosului grăiește, sărbătoarea, fiind “națională”, nu poate fi doar a statului, ci este a societății. Pentru a fi coerentă, sărbătoarea și sărbătorirea zilei de 1 Decembrie trebuie să aibă caracter național. Faptul că instituțiile statului organizează sărbătorirea nu este un hatâr, ci o simplă datorie, statul neîncetând prin aceasta să fie altceva decât mandatarul societății, pentru a satisface exigențele de organizare pe care sărbătoarea le impune prin însuși caracterul ei național. De aceea, indignarea manifestată de Putere (indiferent de faptul că este jucată sau corespunde unei mentalități incurabile de samavolnicie comunistă) față de nealinierea opoziției la un vădit și scandalos viciu de organizare (prin refuzul autorităților de a permite participarea la festivitățile de la Alba Iulia a urmarșului Regelui Ferdinand întemeietorul) nu are nici un temei. Continuă să existe, în mintea guver­nanților actuali, o gravă confuzie între stat și societate. Viciul acesta de “confuzie”, sau mai curând de înăbușire a societății și reducerea ei la instituțiile statului, dezvăluie caracterul despotic al unei asemenea guvernări, căci oricât ar fi (și este) viclenia de abilă, nu rămâne prin aceasta mai puțin mărginită și sterilă, ca orice întruchipare a răului. Avem de a face, în momentul de față, pe de o parte, cu o hipertrofie a statului, iar pe de altă parte, cu o încercare brutală de anihi­lare a societății, care este, în fond, deși acest lucru se uită cu bună-știință și rea-credință, instanța de la care statul primește atributele guvernării. Societății românești i se aduc în ultimul timp prejudicii extrem de grave prin agresiunea la care Puterea supune sistematic forțele sociale care încearcă să se articuleze în grupuri și mișcări de expresie autentică a opiniei publice: partidele de opoziție (care, acționând în Parlament, deși în limitele unei zdro­bitoare majorități guvernamentale, fac ca acesta să devină, în viziunea distor­sionată a guvernanților, un “element de frână”), sindicatele (ale căror greve sunt declarate “ilegale”), presa inde­pendentă (căreia se încearcă a i se pune botniță). Dacă, în condiții de normalitate, statul acționează prin legi, iar forța lor constă în presiunea juridică - ceea ce nu se petrece la noi, unde funcțiile stat­ului au fost uzurpate de o putere arbi­trară - , societatea, în schimb, acționează prin uzanțe cu o valabilitate conferită de tradiția istorică, prin legi nescrise, dar sacre, iar forța acestora constă într-un sistem de presiuni difuze, dar foarte puternice, cu o legi­timitate socială peremptorie. Societatea noastră actuală, pe care guvernanții o doresc din nou amorfă ca înainte de decembrie 1989 și care, încovoiată de agresiunea spiritului despotic al Puterii, încă nu și-a recăpătat suplețea acțiunii dezinvolte și libere, se poate trezi la o viață autentică în prezența unei figuri carismatice, care, departe de a fi o stafie a trecutu­lui, cum s-a pretins, întruchipează legalitatea și tradiția istorică a națiunii. Regele Mihai, și acest adevăr este limpede pentru toți, atât pentru cei care i-au mângâiat automobilul în zilele Sfântului Paște, cât și pentru cei care îi refuză viza de intrare în țară. Statul prepenent de astăzi, care se opune participării la sărbătoarea Marii Uniri a persoanei cea mai îndreptățită să o facă, se opune, în fond, societății românești, pe care continuă să o sfideze, dar pe care nu o va putea neso­coti la nesfârșit. Invocând astăzi o stare de fapt la care s-a ajuns prin intimidări și falsuri flagrante, guvernanții actuali vor fi nevoiți să cedeze mâine în fața instanței care le-a delegat puterea, anume societatea românească pe cale de a-și da seama de caracterul antinațional al unui grup de uzurpatori impenitenți și impertinenți, care vor să-i falsifice trecutul și îi periclitează viitorul. Republică sau monarhie? Nici unul dintre punctele care figurau pe ordinea de zi a ședinței de ieri a Senatului nu a fost dezbătut nici măcar un minut. Cum era de așteptat, am asistat la un “colocviu” pe tema: republică sau monarhie?! “Interesanta” dezbatere a fost urnită de Vasile Văcaru, care a considerat ca neconstituțional refuzul liderilor opoziției de a veni, împreună cu liderii partidelor din coaliția proguvernamentală, la Cotroceni. Reținem din intervențiile senatorilor următoarele: # Că regele poate să vină în țară când vrea, ca să verificăm dacă ipoteza monarhiei este viabilă (loan Coja). • Că Platon era republican (loan Solcanu). • Că regele este garantul libertății, prin garantarea pro­prietății private (V. Gabrielescu). • “Sentimental, sunt alături de regele României” (Gh. Dumitrașcu); • Că ar trebui să fim cu toții frați și surori, ba chiar veni cu UDMR-ul, măcar o zi la Alba Iulia (V. Susanu). • “Nu mă opun venirii regelui în țară” (I. Răboacă); • Că este un păcat să ignorăm pe unsul lui Dumnezeu, care este Regele Mihai al României (loan Alexandru), în concluzia tuturor acestor discuții, președintele de ședință, Doru Ioan Tărăcilă, a propus sistarea discuțiilor, recomandând tuturor orientărilor politice din Senat să acționeze cu înțelepciune în zilele care mai sunt până la sărbătoarea națională de 1 Decem­brie, “care nu este monopolul unui partid, ci aparține tuturor românilor, indiferent unde s-ar afla ei”. Luni, 29 și marți (dimineața), 30 noiembrie, la Parlament se vor desfășura lucrări în cadrul comi­siilor permanente, iar marți, la orele 13.00, va avea loc sesiunea solemnă a Parlamentului, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 și a Zilei Naționale a României. Petru Ionescu

Next