Cotidianul, ianuarie 1994 (Anul 4, nr. 1-24)

1994-01-15 / nr. 11

TIDIANUL SAMBATA-DUMINICA • 15-16 IANUARIE 1994 Adrian-Silvan Ionescu Războiul Civil (cunoscut în Europa sub numele de Războiul de Secesiune) reprezintă coloana vertebrală a istoriei americane, despărțind perioada colonială de perioada modernă, epoca pionieratului și a explorărilor timide de cucerirea Vest­­ului. Americanul contemporan mediu este stăpânit de un puternic sentiment al isto­riei, apreciind în cel mai înalt grad fiecare relicvă a existenței de 300 de ani a națiunii sale trăitoare în Lumea Nouă. De multe ori, valoarea acestor relicve ale înain­tașilor este exagerată, fără discernământ, până la hiperbolizare. Acest american mediu, muncind din greu cinci zile, făcând ore suplimentare, neavând timp de destindere și distracții în timpul săp­tămânii, altele decât filmele de la TV și interminabilele programe de știri difuzate de CNN, în week-end își permite o eva­dare în afara orașului, în aer liber și, even­tual, în istorie, într-o istorie pe care vrea să o trăiască plenar, să participe activ la ea, să o simtă pe propria-i piele, chiar dacă aceasta ar însemna cheltuială, efort fizic, suferință sau accidente neprevăzute. De aceea, Războiul Civil oferă un subiect opulent de cufundare în istorie și de întoarcere la surse. Iar americanul modern își caută rădăcinile, chiar dacă, de cele mai multe ori, acestea nu se află în solul Lumii Nici ci în al celei Vechi, în Europa, Africa ori Asia. Sâmbăta și duminica, toate câmpurile de luptă aflate în preajma marilor orașe sunt literalmente asaltate de public, fie ca simpli privitori, fie ca parti­cipanți la reînscenarea unor memorabile încleștări armate. Am ajuns și eu la Gettysburg într-o sâmbătă, pe 21 august 1993, la interval de 130 de ani, o lună și douăzeci de zile de la desfășurarea bătăliei decisive a Războiului Civil din 1-3 iulie 1863. La Centrul Vizitatorilor sunt date informațiile nece­sare pentru turiștii grăbiți, interesați să vadă cât mai repede punctele de maximă importanță, sau pentru cei studioși, dornici să cerceteze, pe îndelete, locurile luptei. Sunt împărțite pliante și hărți, gratuit. Tot acolo este și un muzeu dedicat în general Războiului Civil și în special acestei bătălii. în hol se află o expoziție tempo­rară a pictorului Mart Künstler, specializat în scene de luptă din timpul acestui con­flict fratricid. Cu atenție de documentarist, artistul a recreat pe pânză momentele cheie ale încleștării de la Gettysburg, pregătind vizitatorul pentru următorul popas: în apropiere se află clădirea unde este expusă imensa panoramă a bătăliei realizată, cu acuratețe, de pictorul Paul Dominique Philippoteaux. Artistul fran­cez a venit în 1882 în State pentru a se documenta la fața locului, pentru a face fotografii și schițe de peisaj. Lucrarea a terminat-o la Paris, ajutat de cinci asis­tenți, în timp record - mai puțin de un an - pentru dimensiunile ei impresionante (lungimea de 108,58 m, lățimea de 8 m) fiind cea mai mare pictură în ulei pe pânză din lume. Ca subiect a fost ales momentul crucial al bătăliei, demlat în cea de-a treia zi a ostilităților, pe 3 iulie 1863 - asaltul fără succes al trupelor confederate con­duse de generalul George E. Pickett asupra centrului forțelor nordiste. Autorul s-a autoportretizat lângă un trunchi de copac, observând lupta, deși în realitate el nu participase la ea. Era o convenție ce se practica în epocă! Pânza a avut o existență aventuroasă, cutreierând întreaga țară până a fi expusă, prima oară la Gettysburg, în 1913, la împlinirea a 50 de ani de la luptă și apoi, după alte turnee, a fost instalată definitiv acolo în 1963, la comemorarea centenarului. Picturalitatea scenei, profunzimea peisajului, fuga per­­spectivală, dramatismul șarjelor de cava­lerie și al atacurilor la baionetă, fumul și praful stârnit de combatanți, sunt efecte plastice de mare succes, care, amplificate de o regie luminoasă și sonoră, de un comentariu elocvent, cu inflexiuni eroice, rostit de un actor cu glas profund, bărbătesc, convingător, conferă privitoru­lui autenticitatea unui moment de cum­pănă al existenței națiunii. După ce a asimilat date și informații istorice menite să-l introducă în cadrul istoric, turistul pornește să viziteze câmpul de luptă - acum liniștit și pașnic, acoperit de cea mai verde iarbă din lume și punctat de falnice monumente. Fiecare unitate participantă, alături de Uniune, își are monumentul ei, de la o simplă stelă ori obelisc, la cele mai complexe compoziții în bronz sau marmură, semnate de sculp­tori celebri. Trupele Confederate nu sunt însă reprezentate decât prin plăcile de fontă care le marchează amplasamentul în bătălie. Este firesc să fie așa, doar ne aflăm în Pennsylvania, stat nordist. Pe lângă monu­mentele ridicate în memoria corpurilor de armată și a regimentelor, mai sunt și cele dedicate unor personalități militare de primă importanță, precum generalul maior George Gordon Meade, comandantul Armatei de pe Potomac, cel care a condus trupele Uniunii la victorie în această luptă. Pe locul unde președintele Abraham Lincoln și-a rostit, la 19 noiembrie 1863, cuvântarea de inaugurare a Cimitirului Național al eroilor căzuți aici, a fost ridicat un memorial în stil neoclasic, surmontat de o Victorie înaripată și având la bază statuile în bronz ale participanților la eveniment. în față, se află amplasate două tunuri. Un întreprinzător particular a ridi­cat un turn de observație unde amatorii pot urca, contra cost, spre a admira câm­pul de luptă. Prin structura sa metalică, modernă, această construcție distonează, scăzând măreția acestui valoros muzeu de sculptură în aer liber. Apărătorii monu­mentelor istorice au luat atitudine în presă și pe cale juridică dar turnul nu a putut fi înlăturat, fiind ridicat pe un teren privat. Undeva, în depărtare, se auzea o fan­fară. Peste câmp venea la pas o trupă din compania C a Regimentului 5 Cavalerie din armata Uniunii, comandată de un ser­gent. Cu tunici albastru închis, cu pan­taloni gri, cu lampasuri galbene, cu revol­vere Colt la șoldul stâng, carabine Sharps în bandulieră și săbii la oblâncul șeii, acești civili contemporani de treabă reînscenau, cu pasiune, o epocă apusă. Cu afabilitate, au explicat turiștilor­­ care-i fotografiau cu frenezie - cum își procură uniformele și armamentul, cum întrețin caii, cum au învățat instrucția și comen­zile. Pătruns de visul întoarcerii în timp, mă trezesc fluierând “Dixie”, celebrul marș sudist. Auzindu-mă, sergentul îmi spune “This was Abe Line olh’s preferate tune”, salutându-mă cu mâna înmănușată la cozorocul chipiului și luând-o înapoi, peste câmp, și peste timp. Jurnal de călătorie Războiul Civil este coloana vertebrală a istoriei americane Memorialul ridicat pe locul unde Abraham Lincoln a rostit la 19.11.1863, discursul de inaugurare a Cimitirului Național (în plan secund) Americani, reînscenând momente din Războiul Civil pe câmpul de luptă de la Gettysburg Monumentul generalului John Gibbon Ce-ar fi să faceți. !» ...castraveți acri cu carne Pentru 6 persoane: 600 gr­­ame de vacă (piept gras), de porc sau de rață, 6 cas­traveți mari în saramură, 2 linguri grăsime, 1 lingură făină, 4-5 cepe, 2 linguri pastă de roșii, verdeață (mărar, pătrunjel). Carnea se taie în bucăți și se înăbușă cu ceapa, grăsimea și puțină apă (sau se fierbe dacă este bătrână). Se adaugă castraveții tăiați felii și pasta de roșii. Se umple cu apă cât cuprinde și se lasă să fiarbă; când carnea este bine fiartă, se adaugă făina, desfăcută într-o ceașcă de apă rece și verdeața. Se mai lasă să scadă bine și se servește cu mămăliguță. în cazul în care castraveții sunt prea sărați, se pun la desărat cu apă și puțină pâine uscată (care trage mai repede sarea). (L. Angheluță)________­ ­••• i * d&M... la fi novocani E. Garbis-Brăila. Ne trimite un poem dedicat “mamelor Martirilor din Decembrie 1989”, un omagiu “acestor mame pe care noi nu le-am uitat, a căror durere o împărtășim și ne gândim, fiecare așa cum reușim, la greaua lor pierdere, la acei frumoși și curajoși, care au murit pentru ca noi să trăim liberi (chiar dacă mai avem de luptat pînă vom fi liberi)”. __ Din păcate, nu publicăm poezii, încercați la o revistă de specialitate. Mit. Gîrleanu-Băilești. “îmi sunteți prieteni de aproape un an. Sunt dintre pu­ținii abonați din Dolj. în Băilești nu apăreți decât la abonament (eu și un coleg de muncă pe care l-am convins că meritați banii). Și nu ne căim. Vă citim, vă apreciem”. Vă mulțumim, sincer! Vă vom telefona în legătură cu astrogramele. Deși orice reporter cu minte ar fi tentat de un pahar cu zaibăr, nu vă putem promite că o să vă vi­zităm prea curând. Cine știe însă... Suntem interesați de subiectele pe care ni le pro­puneți. Până când o să vă putem vizita, poate ne trimiteți pe adresa redacției arti­colele. Așteptăm. (M.G.) 4 Cfl PR fI VECINULU PAGINA Vechea artă de a vindeca cu ajutorul plantelor era bazată pe două concepte importante: doctrina “semnăturii” sau convingerea că este o legătură între obiect, imagine și credința în virtuțile magice și sacre ale plantelor. Conform doctrinei “semnăturii”, ceea ce se aseamănă se vindecă prin simpatie. Cheia secretului unei plante trebuie găsită în caracteristicile ei fizice. Plantele ale căror formă și culoare se aseamănă cu o anu­mită parte a corpu­lui omenesc erau considerate ca a­­vând puterea de a trata acea parte a corpului. Metodele de tratament ale tămăduitorilor cu plante și ale farma­ciștilor erau foarte puternic influențate de această doctrină. Chiar dacă “semnătura” era de multe ori incorect interpretată, ea a condus mințile neliniștite la nenumărate și per­manente experiențe cu scopul de a descoperi alte calități medicinale ale plantelor. în lucrarea “The Art of Sim­­pling” ( Arta de a trata cu remedii sim­ple) apărută în 1656, William Coles scrie:“ Deși Păcatul și Satana au scufun­dat neamul omenesc într-un ocean de infirmități, marea îndurare a lui Dum­nezeu care veghează peste întreaga sa operă, a făcut iarba să crească peste munți și a dat plantele pentru folosul oamenilor, și nu numai că le-a dat forme diferite, dar le-a mai și însemnat cu o «semnătură» astfel încât orice om să poată citi calitățile și proprietățile lor”. Cel puțin 6000 de plante au fost folosite conform acestei doctrine. Istoria acestei ramuri a științei este la fel de veche ca cea a omului. Cunoș­tințele nescrise ale vracilor și preoților Voodoo au trecut din generație în ge­nerație până când au devenit obiect de cercetare pentru oamenii de știință, în orice regiune și civilizație, când se merge înapoi pe firul istoriei, există dovezi că plantele erau intens utilizate în arta vindecării. Săpăturile arheologice au scos la lumină “tratate de medicină” impresionante “scrise” de preoți sau vrăjitori. Margaret B.Krieg în “Green Me­dicine” (Medicina verde) apărută în 1964 spune:”Cercetările recente au descoperit proprietăți medicinale în orice, de la lăptucă, folosită de cei din vechime drept sedativ, până la mere și ceapă”. O Mărturie a originii religioase și ma­gice a profesiunii medicale este însăși insigna ei: un baston cu doi șerpi încolăciți în jurul lui, simbolul sacru al lui Esculap, marele medic grec ridicat la statutul de zeitate în secolul 6 înainte c Hristos. Cultul șarpelui era comun , religia Greciei antice, șarpele sim­bolizând nemurirea din cauză că îi schimbă pielea pe parcursul perioadei d creștere. Cuvintele Panaceu și Higienă vin la numele celor două fiice ale lui Es­culap: Hygeia, Zeița Sănătății, și Pan­ kei, Zeița Medicinei, în “Iliada” lui Homer, Esculap, Mi­chaon și Padalariu sunt glorificați pen­tru îndemânarea la de chirurgi, pe tim­pul Războiului Tn ian. Medicul­ astro­log Hippocrate fost primul diag­nostician și, de ase­menea, unul dintr primii medici care a realizat important regimului pe parcursul bolilor grave Toate medicamentele lui, pentru­­ intern sau extern, erau pe bază de plante Medicul Galen din Alexandria, cunoscu și sub numele de “Oracolul” din sec. I d.Hr., a fost un alt maestru al medicine verzi. Arabii au studiat opera lui, ca și cea lui Esculap și Hippocrate, pentru Medicina Astrală pe care au elaborat-o pe baza unor “principii insurmontabil și eterne ca și Dumnezeu și Natura Tratatul de medicină al lui Pedaniu Dioscorides, medicul lui Antoniu și a Cleopatrei, a fost fără îndoială una din­tre sursele principale ale medicine naturiste practicate din Evul Mediu până în zilele noastre. Documente istorice precum obser­vațiile înregistrate de primul botanis chinez, împăratul Shen Nung, în anu 2737 î.Hr., s-au dovedit a fi în concor­danță cu Doctrina “semnăturii”, și au fost publicate începând din 206 î.Hr până în 220 d.Hr.; împăratul a făcut o listă cu 365 me­dicamente din plante care erau folosiți în vremea lui. Indienii din America de Nord, Me­xic, Indiile de vest, America centrală­­ de sud, ca și chinezii care au fost la ori­ginea acestei doctrine, credeau că ceea ce se aseamănă se vindecă. Această doctrină stă la baza home­opatiei sub formularea: Similia, simi­libus, curantul. Medicii din Antichitate credeau că există câte o plantă pentru a trata fiecare boală cunoscută. Astăzi, se pare că oamenii de știință se trezesc după “ sin­dromul medicamentelor sintetice” , descoperă că profeții din Biblie au avu dreptate: “... și frunzele copacului erai pentru vindecarea națiilor” (Apocalips. L.Angheluță Arta de a trata homeopatic Recorduri fotbalistice • Unicul portar din lume care a apărat consecutiv patru lovituri de la 11 m într-o partidă oficială este românul Helmut Ducadam. Activând la echipa Steaua Bucu­rești, Ducadam a contribuit decisiv la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa sa (7 mai 1986). • Singurul fotbalist român care e câștigat de două ori prețiosul trofeu “Gheata de aur” (acordat anual celu mai valoros golgeter european) este Dudu Georgescu de la Dinamo Bucu­rești. In 1975, Dudu Georgescu a înscris 33 de goluri, iar în 1977, 47 de goluri. (Sorin Spiru) A uluirii d­e PERFORMANȚE NEOBIȘNUITE jlEoire, pentru int­erferea resorturilor lor în PRESOPUNCTURA Vezica și uretra Vezica este un organ cavitar, separat de uretră prin sfincter. Disfuncționalități ale acestora pot provoca dureri acute în timpul urinării, spasme ale vezicii sau slăbirea sfincterului. Zona de reflex a vezicii corespunde numărului 24, iar cea a ure­­trei, numărului 51 (vezi desenul). După a doua sau a treia ședință de masaj, se observă deja o ameliorare. (Va urma) . 51. Vagin, uretră - penis

Next