Cotidianul, noiembrie 1999 (Anul 9, nr. 2500-2525)

1999-11-26 / nr. 2522

Peste 290 de victime în naufragiul unui feribot în China Cel puțin 290 de persoane și-au pierdut viața în apropierea portului Yantai, din estul Chinei, în urma naufragiului unui feribot cu 312 per­soane la bord, prins într-o puternică furtună în noaptea de miercuri spre joi. 21 dintre pasageri au supraviețuit, majoritatea fiind spitalizați în stare gravă. Potrivit unui oficial din cadrul companiei navale Yanda, „cea mai mare parte a victimelor au murit de frig", în condițiile în care echipele de salvare au ajuns la locul accidentului de-abia în cursul dimineții de ieri, după o noapte cu temperaturi sub zero grade Celsius.Primele informații obținute în cadrul anchetei demarate pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului arată că unul dintre cele 60 de automobile aflate pe vas a luat foc, provocând un incendiu de proporții. Accidentul este cel mai grav înregistrat în China de la începutul acestui deceniu. Roxana FROSIN A fost anihilată o rețea de vânzători de dolari contrafăcuți . Ieri, 25 noiembrie, lucrătorii Serviciului de Combatere a Corupției și Crimei Organizate, din cadrul IJP Timiș, și cei ai Secției 2 Poliție Timișoara au identificat și reținut patru cetățeni din Republica Moldova care vânduseră dolari contrafăcuți. Petrușcă Valeriu (24 ani, economist), Zahorodniuc Vasile (19 ani, student anul I la Facultatea de științe economice din Timișoara),­­Postu Tatiana (19 ani, studentă an II la Facultatea de litere și filozofie din Timișoara) și Lapac Liliana (22 ani, studentă anul II la Facultatea de științe economice din Timișoara) au fost reținute la domiciliul unde locuiau fără forme legale, pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. Cercetările au stabilit că, în septembrie a.c., aceștia au introdus în țară 1000 dolari americani contrafăcuți în bancnote de 100 dolari, din care reușiseră să vândă trei bancnote. Două dintre acestea au fost recuperate de la persoanele vătămate, iar celelalte 7 bancnote au fost ridicate de la domiciliul celor patru. Cercetările continuă cu moldovenii în stare de arest preventiv, aceștia fiind acuzați de punere în circulație de monedă falsă și înșelăciune. Corina ALEXANDRU Cartea Recordurilor Guinness s-a lansat și în România Cartea Recordurilor Guinness - 2000 a fost lansată ieri la Palatul Par­lamentului, fiind o premieră absolută la noi în țară. Lansarea ediției mile­nare, „Guinness Book of Records 2000“ (Cartea Recordurilor Guinness 2000), publicată de­ editura RAO, a reușit să strângă la Sala I.C. Brătianu a Parlamentului României mulți oameni ai presei, dar demnitarii aștep­tați nu au dat curs invitației. Florin Călinescu, „moderatorul lansării“, a fost mai plictisitor ca niciodată, nereușind să facă publicul să rămână până la sfârșitul manifestării. Creată inițial de Sir Plugh Beaver, director general la Guinness Brewery, cartea a apărut prima dată în 1955 și, de atunci, a fost reeditată anual, vânzându-se în peste 80 de milioane de exemplare în toată lumea. Ediția din acest an, cea de a 46-a, este con­siderată a fi unul din cele mai importante evenimente editoriale ale anu­lui 2000. Volumul, realizat în condiții grafice de excepție, reunește în 240 de pagini un impresionant număr de recorduri care au marcat evoluția omenirii în acest secol. Telefonul cititorului: 637.79.20/120 Dacă ar durea prostia, ce urlete s-ar auzi de la Cotroceni Dan Căpățână, consilierul președintelui Constantinescu, a provocat un grav conflict diplomatic cu Turcia El a vorbit despre un teritoriu al Turciei ca despre „Kurdistan, un ținut nesigur“ Dacă mai era nevoie de încă o confirmare a faptului că regimul Constantinescu a adus la putere tot felul de ageamii, care mai mulți la un loc au dat titulatura de „cei 15.000 de specia­liști“, iată că ea apare. Dar că prostia și incul­tura acestora ajung să provoace conflicte di­plomatice este deja un lucru grav. Unul din aceste exemple este Dan Căpățână, consi­lierul personal pentru reformă și dezvoltare al președintelui Emil Constantinescu, președin­tele executiv al „Forumului România la răs­cruce". Recent, referindu-se la faptul că prin­cipalul traseu pentru tranzitarea petrolului cas­­pic spre Europa a fost ales pe ruta Baku- Lupsa-Ceyhan, Dan Căpățână a afirmat că acele conducte de petrol „vor trece prin Kur­distan, care este un ținut nesigur“. Afirmația a stârnit, cu era și normal, indignarea Amba­sadei Republicii Turcia la București, care a tri­mis un protest oficial pe adresa Președinției României. Denumirea de Kurdistan este o jig­nire, la adresa statului turc, cu care România are relații diplomatice, militare și economice foarte importante, iar faptul că s-a folosit terme­nul de „ținut nesigur“ despre o parte a teritoriu­lui turc este o dovadă a lipsei clase de cultură politică a lui Dan Căpățână. Reamintind și faptul că traseul Baku-Lupșa- Ceyhan ca principală rută de transport a petro­lului caspic spre Europa este sprijinită oficial și de SUA, avem imaginea clară a prostiei clase ce domnește în momentul de față pe la Cotroceni. * Picătura de amar România ailaltă pagina 10 Dan Pazaru este favoritul premierului pentru funcția de sef al AVAB . Potrivit unor surse guvernamentale, săptămâna viitoare, premierul Radu Vasile va anunța numele viitorului șef al Agenției de Valorificare a Activelor Bancare. Cele mai mari șanse le are cel mai tânăr și mai bine pregătit dintre candidați. Numele său este Dan Pazara. Are 34 de­­ ani, cetățenie română și americană, MBA în finanțe și afaceri internaționale la Universitatea Georgetown din Washington. A lucrat la firme de mare prestigiu, cum sunt Solomon Brothers, Chase Manhattan Bank și pentru Credit Suisse First Boston, a realizat consultanța pentru emisiunea de euro obligațiuni organizată de Ministerul Finanțelor, în valoare de 600 milioane DM. Este considerat un expert de primă mână în domeniul său. Este necăsătorit și în prezent ocupă funcția de director executiv al firmei Danubius Securities, care acordă consultanță unor firme de marcă, printre care Shell și OTE. Radu TUDOR Bucureștiul va rămâne de mâine fara căldură Consiliul General al Municipiului București a declarat ieri război pe viață și pe moarte împotriva preșe­dintelui CONEL, ministrului Industriilor și a tuturor celor responsabili de fap­tul că în Capitală nu este căldură. S-a precizat că filiala CONEL București, Termoelectrica, furnizează energie termică la parametri din ce în ce mai scăzuți, iar mai marii instituției au de­clarat că nu mai au deloc combustibil. „Dacă Guvernul nu ia urgent măsuri pentru scoaterea din rezerva de stat a cantităților necesare de combustibil, peste trei zile orașul va rămâne fără căldură”, au declarat surse din inte­riorul Regiei de Termoficare Bucu­rești. Pentru a termina mai repede șe­dința, pentru că începea meciul Steaua-Sparta Praga, consilierii muni­cipali au renunțat la adoptarea unei declarații privind demiterea minis­trului Industriilor, Radu Berceanu, și a directorului CONEL București, Ovidiu Pop. Adrian POPESCU MApN cedează posturile de pază Ministerului de Interne Aeroporturile internaționale de la București, Timișoara și Constanța vor fi păzite de jandarmi profesioniști Serviciile de apărare a aeroporturilor vor fi plătite în zilele următoare paza celor 4 aeroporturi internaționale de sub au­toritatea Ministerului Transporturilor va trece de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul de Interne, respectiv Comandamentul Național al Jandarmeriei, acțiunea urmând a se încheia la 31 decembrie, dându-se curs astfel Hotărârii Guvernului nr. 609 din 27 iulie. Pe te­ritoriul țării noastre funcționează 17 aeroporturi ale Aviației Civile, din care doar 4 se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor, acestea fiind cuprinse în categoria aeroporturilor internaționale, iar 13 se gă­sesc sub autoritatea Consiliilor județene, paza acestora efectuându-se de către unități și subunități ce aparțin Ministerului Apărării Naționale. Ministerul de Interne va executa paza cu profesioniști, respectiv subofițeri și jandarmi angajați pe bază de contract; în acest fel, potrivit opiniei reprezentanților MI, se realizează importante reduceri de forțe, mijloace și cheltuieli materiale. Beneficiarii acestor servicii de pază vor plăti contravaloarea prestației și vor asigura facilitățile necesare pentru funcționarea structurilor de personal. Trecerea pazei la Ml respectă, printre alte reglementări, convențiile internaționale de la Tokio din 1963, Praga 1970, Montreal 1971, la care este anexat, la 24 februarie 1988, Protocolul pentru suprimarea actelor teroriste. " Gabi DOGARU Lista persoanelor înscrise la ANL paginile 16, 17 Politic Președintele liberal al Agenției pentru Comunicații, Sergiu Iliescu, își bate joc de subordonatul său țărănist Dan Ghirondojan Social Finantiștii amenință cu blocarea activității fi t > ■ administrațiilor financiare pagina 2 pagina 6 * „Ora 1 a venit“ pagina 12 De pe margine CONFIDENTIAL Deru Braia pagina 10 paginile 18,19 Percepția generală despre stat, ca de altfel și despre „cele­brele" fonduri - F.P.S. și F.P.P-uri - este că, fără excepție, toți ba­rosanii acestor instituții au furat, fură și mai mult ca sigur vor fura în continuare, pe lupte, atâta timp cât rămân în funcții. Pentru imagine, noua putere „democratică“ a rebotezat așa-zisele fonduri de stat ale proprietății private, transformându-le în mult mai „onestele" Societăți de Investiții Financiare, de fapt un fel de caritasuri pe cupoane, din care nimeni în afara celor din interior nu a înțeles și nici nu a câștigat nimic. O dovadă că este așa cum spunem noi ar fi și acest exorbitant Land Cruisser cu numărul B.09.SIF, parcat frecvent, cu nonșalanța specifică funcționarilor de stat care activează, în domeniul privat, chiar pe trecerea amărâților pietoni de la colțul redacției noastre. Sau poate că salariile la stat au ajuns suficient de mari pentru a-ți permite astfel de jeepuri scumpe și nu am aflat încă, nici noi și nici sindicaliștii din stradă. Andrei IONESCU ÎMBUIBAȚII #

Next