Cotidianul, aprilie 2002 (Anul 12, nr. 76-101)

2002-04-22 / nr. 94

luni, 22 aprilie 2002 investigații Polițiștii de la Secția 1 au trimis un artist să negocieze cu oamenii care i-au spart mașina Cântăreț de muzică populară, jefuit în Piața Unirii Mai mulți informatori ai Poliției au stat la pândă pentru a prinde câțiva hoți —­­­oi tineri hoți de mașini au fost prinși de polițiștii bucureșteni în vreme­­­­ ce șantajau un solist vocal după ce îi furaseră actele din mașină.­­­­ Ofițerii de la Secția 1 din Capitală, ajutați de mai mulți informatori ai Poliției și de victima furtului, au reușit să îi prindă pe cei doi infractori. Operațiunea a necesitat mobilizarea a aproximativ 20 de persoane care au încercuit zona Pieței Unirii. Cei doi șantajiști sunt recidiviști și au fost eliberați în urmă cu două luni. Anchetatorii speră să mai probeze alte fapte comise de cei doi, în același timp încercând să identifice complici ai acestora. Reclamant pe post de momeală Petre Mâță este cântăreț de muzică populară al­ Ansamblului „Doina Gorjului“. El a venit în week-end prin București și a avut parte de o aventură ca în filmele americane. Solistul a parcat mașina la intersecția dintre străzile Dorobanți și Ște­fan cel Mare, iar atunci când s-a întors a constatat că o geacă de piele și o borse­­tă plină cu acte dispăruseră. Imediat, Mâ­ță s-a dus la Poliție pentru a face recla­­mație. El nu­ era atât de speriat din cauza prejudiciului mare al furtului ci din cauza faptului că hoții le furaseră acte foarte importante printre care și un card în valută. în timp ce cântărețul se pregătea să semneze reclamația de la Poliție, el a fost sunat de către cei care îi spărseseră mașina. Mâță a fost speriat de acel telefon, dar gândul că ar putea recupera actele pe care le pierduse l-au deter­minat să stea de vorbă cu infractorii. El a aflat că trebuie să facă rost de 300 de do­lari pentru a primi înapoi bunurile furate și de aici a început negocierea cu Poliția și, cu hoții. Pe de o parte, spărgătorii se plimbau prin oraș și sunau de la diverse telefoane publice cerând banii, iar pe de­­ altă parte, Poliția îi cerea cântărețului să se ducă la întâlnire, pe post de momeală. Când polițiștii aproape că îl convinseseră pe Mâță să­ se ducă oriunde îi cereau hoții acesta s-a speriat din nou, din cauza amenințărilor repetate ale infrac­torilor. „Foarte greu s-a lăsat convins pentru că îl amenințau cu moartea. Știau unde stă, știau ce mașină are și i-au spus că dacă se duce la Poliție, îl omoară. A fost foarte greu să îl convingem să intre în joc" spune căpitanul Ginel Ene, care a condus operațiunea. Polițistul nu poate să spună exact în ce fel îl va proteja pe solistul vocal, dar crede că acesta nu va păți nimic. în mo­mentul de față, în România nu există o lege specială pentru protecția martorilor, iar angajații Ml nu pot fi detașați pentru a păzi o persoană implicată într-un anume caz. Aceste aspecte nu au fost însă pre­zentate artistului, care a fost trimis la întâlnirea cu infractorii pe post de nadă. Piața Unirii, înconjurată de polițiști Cine a trecut sâmbătă seară prin zona magazinului Unirea și a văzut aglome­rație nu trebuia să se mire pentru că toți cei care se învârteau prin zonă erau po­lițiști, sau colaboratori ai acestora. Oa­menii legii înconjuraseră toată zona și îi așteptau pe cei doi infractori care spăr­seseră materia cântărețului Petre Mâță. Aceștia se lăsau așteptați și sunau din când în când de pe diverse telefoane pu­blice pentru a fi siguri că victima lor are banii. Din când în când, oamenii legii care se plictiseau așteptând, puneau ochii pe câte un trecător sperând că în sfârșul acesta este infractorul. După o altă oră de așteptare, un tânăr cu aspect neîngrijit și cu fața ciupită de vărsat s-a apropiat de mașina artistului. După arestare, infractorul avea să recu­noască faptul că a simțit prezența polițiș­tilor în zonă. Victima și hoțul au hotărât să facă tranzacția, iar spărgătorul a plecat să aducă geaca furată și actele. în mo­mentul în care s-a întors, bănuiala cu pri­vire la prezența Poliției a devenit o cer­titudine, pentru că a fost arestat. Imediat, oamenii legii și ceilalți colabo­ratori ai lor au început să strângă cercul în jurul magazinului Unirea pentru a vedea unde se ascunde și celălalt infrac­tor. După câteva minute de căutare, timp în care nimeni nu a putut părăsi zona fără să fie verificat, al doilea hoț a fost des­coperit așteptând într-un taxi. Imediat, toți cei care până atunci se făcuseră că așteptau pe cineva, sau că se uitau prin vitrinele magazinelor s-au aruncat asupra mașinii speriindu-l pe șoferul care nu știa ce i se întâmplă, în ciuda amenințărilor pe care le făcuse la telefon, infractorul nu a opus rezistență în momentul arestării. Pentru el nu era prima dată când ajungea în spatele gratiilor. în momentul arestării, care ar putea fi pentru 15 ani de închisoare, cei doi in­fractori, Cristian Vereș și Ionuț Botgros au declarat simplu că au văzut mașina, le-a plăcut, și au spart-o. Ei se cunosc de mici copii, și au spus că nu au nici o intenție să se răzbune pe solistul vocal care i-a dat pe mâna Poliției; în același timp, cei doi hoți trebuie să fie „prietenoși“ cu Poliția, căci oamenii legii cred că aceștia au comis mai multe fapte infracționale și se pregătesc să îi acuze și pentru acestea. De asemenea oamenii legii speră să aresteze câțiva complici ai celor doi infractori deja arestați. Mihai BELLI Decebal Vereș și Ioviț Botgros au vrut să șantajeze ca-n filme Cotidianul 5 Polițiștii au arestat un urmărit general care se consideră victima unui abuz Infractorul a sărit cu ciobul la anchetatori Reclamat de o prostituată pentru viol, Răducanu a fost condamnat la cinci ani de pușcărie Polițiștii bucureșteni au prins, vineri seară, un bărbat con­damnat la cinci ani de închisoare, care se ascundea de mai mult timp, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, colonelul Toma Dragomir, adjunctul co­mandatului Secției 14. Viorel Ră­ducanu (32 de ani), din Bucu­rești, a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Cu toate acestea, individul susține că era vorba despre o prostituată care, după ce și-a făcut „treaba“, s-a dus la Poliție și l-a reclamat Apoi, el susține că sora sa a fost păcălită cu opt mii de dolari de doi avocați, care au fugit cu banii. Conform colo­nelului Dragomir, „condamnatul nu putea fi închis pentru că nu era de găsit". Vineri seară, oa­menii legii au aflat însă adresa la care Răducanu își stabilise „bârlogul". La scurt timp după aceea, un echipaj de poliție bă­­tea deja la ușa infractorului. Spe­riat de gândul că va fi băgat la pușcărie, Răducanu a spart un geam și, înarmat cu un ciob a început să strige cât îl ținea gura. „Vă omor!“, afirmă surse din Poliție. Imediat după aceea, s-a năpustit asupra unuia dintre membrii echipajului și i-a înfipt ciobul în brațul drept. Pentru că acesta se zbătea ca o fiară, polițiștii au fost nevoiți să tragă un foc de avertisment; în urma ati­tudinii sale, Viorel Răducanu și-a agravat situația. Astfel, în afară de cei cinci ani pe care îi avea de executat, el va fi acum cercetat și pentru ultraj de violență, faptă pedepsită cu închisoare de la trei la șase ani. Răducanu a declarat presei că se consideră nevinovat. „Cred că este un abuz din partea Poliției și a celor care m-au adus aici", a spus Viorel Răducanu. Andrei DUMITRESCU I­MM ANCHETĂ Poliția apără drepturile de autor Directorul unei firme de transmitere de programe tv prin cablu a fost pus sub acuzare de către polițiștii ialomițeni, pentru că a difuzat programe fără a avea licență de emisie. Nicolae Popescu este cercetat pentru retransmisie de programe pe timpul suspendării licenței de emisie și de rupere de sigilii. Popescu, în calitate de administrator al Societății Danmark Company, din localitatea Gheorghe Doja, a rupt sigiliile și a retransmis programe tv prin rețeaua proprie, deși CAN-ul îi suspendase firma, iar inspectorii IGC sigilaseră emițătorul. (Mihai BELU) FRAUDĂ Director anchetat de Poliție ) Polițiștii sătmăreni îl cercetează pe directorul unei sucursale PETROM din Bihor, pentru o fraudă de peste trei miliarde de lei, informează IGP. Ștefan Dezsi (48 de ani), în calitate de director-adjunct al Sucursalei PETROM - Suplacu de Barcău, județul Bihor, în perioada februarie-aprilie 2001, a achiziționat diferite materiale (ventile, pompe) de la Firma Halifax Impex din Arad, în valoare de 11,4 miliarde de lei, cu o diferență de preț față de cel practicat de baza proprie de aprovizionare B A. Florești. Astfel, s-a plătit marfa cu 3 139 000 000 de lei în plus, fără a exista comanda și referate necesare achiziționării produselor de la o altă firmă. Ulterior, o parte din materiale, în valoare de 3,5 miliarde de lei, ar fi fost trimise de Dezsi spre vânzare la Societatea Timotex Impex din Zalău, lipsa acestora fiind ascunsă prin întocmirea de bonuri de consum fictive, susține sursa citată. Ștefan Dezsi, din Marghita-Bihor, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, delapidare, fals intelectual și uz de fals (Andrei DUMITRESCU) NEGOCIERE Ministerul de Interne a început discuțiile cu Europa în cadrul Conferinței de aderare România - UE, românii au început oficial negocierile privind Capitolul 24. Acesta este referitor la Justiție și Afaceri Interne, iar Ml trebuie să arate care sunt progresele făcute în domeniul securizării frontierelor, migrație și protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene. De asemenea, acest capitol se referă la lupta împotriva corupției, combaterea spălării de bani și a traficului de droguri. Aceste negocieri sunt importante pentru că, în cazul aderării, țara noastră va administra granița de est a Uniunii și va fi direct răspunzătoare pentru securitatea internă a UE. în plenul Conferinței de Aderare, reprezentanții statelor europene au ținut să remarce progresele pe care țara noastră le-a făcut până acum în ceea ce privește activitatea Poliției (Mihai BELU)

Next