Cotidianul, aprilie 2002 (Anul 12, nr. 76-101)
2002-04-22 / nr. 94
Cotidianul SUPLIMENT CULTURAL Dan Contemporan Tânăra de coregrafi Origini. Studiul „Experimentalismul in arta coregrafică românească a anilor ’60-’90“ al Lianei Tugearu, apârut în 1997, făcea următoarele considerații: „După o foarte scurtă perioadă de înmagazinări și decantări, câțiva tineri dansatori s-au desprins din companiile existente și au format, la rândul lor, noi nuclee coregrafice, precum Marginalii, creația din 1992 a patru dansatori-coregrafi - Florin Fieroiu, Cosmin Manolescu, Mihai Mihalcea și Irina Costea, sau Terpsichora, condusă din 1993 de Mălina Andrei, din același val centrifug făcând parte și Răzvan Mazilu, care lucrează în special cu actori. O parte dintre acești tineri, deveniți la rândul lor profesori la Liceul de Coregrafie din București, au stimulat pe și mai tinerii lor elevi, care au constituit la începutul anului 1996, în cadrul liceului, un Atelier, unde-și prezintă propriile creații, alături de cele ale profesorilor lor; în fine, ultima companie apărută tot în 1996 este Studioul DCM, creat de Cosmin Manolescu, desprins din grupul Marginalii. Ceea ce se poate observa la acest nou val este, în primul rând, nevoia acută de manifestare a propriei personalități, care constituie motorul desfacerii unor companii și creării de noi grupuri coregrafice, iar, pe de altă parte, existența unui real sincronism între creațiile celei mai tinere generații de coregrafi din România și mișcarea franceză de dans contemporan“. Dacă aceasta era situația în urmă cu cinci-șase ani, ce se va fi întâmplat în timpul scurs de atunci? Identitate. Lucrurile s-au structurat, companiile au devenit fundații, iar astăzi este evidentă o polarizare a noului val în două centre cu obiective complementare. Proiect DCM, fundația condusă de Cosmin Manolescu, își propunea, în 1997, o serie de obiective foarte generoase, dar și foarte generale, anume să atragă atenția, să impună și să promoveze arta coregrafică contemporană românească, și implicit pe practicanții săi, atât în țară, cât și în afara granițelor. Transpuse în practică, toate acestea au conturat un program care a mediat între activități specifice de manageriat și informare, pe de o parte, și dezvoltarea unor proiecte artistice, de cealaltă parte. Alături de ateliere de lucru și cursuri de dans, de participări la festivaluri naționale și internaționale, manifestări de anvergură precum BucurESTIVEST 2001 au izbutit să aducă dansul contemporan în prim-planul vieții culturale bucureștene. Recent, au început să fie dezvoltate activități de impresariere în folosul mai tinerilor colegi, precum Eduard Gabin și Manuel Pelmuș, care de altminteri au primit statutul de coregraf asociat al Fundației Proiect DCM. Este o încercare de profesionalizare și sprijin direct acordat foarte tinerei generații de coregrafi. Abia au terminat liceul, dar promit să devină niște coregrafi importanți ai momentului imediat următor.“ (Cosmin Manolescu). întreaga activitate de la DCM este apreciată de Vava Ștefănescu drept „semnale repetate pentru o bună așezare a percepției dansului contemporan în societatea românescă, încă un punct foarte important marcat acolo a fost contactul și confirmarea venite din străinătate, fapte ce validează cumva mișcarea coregrafică tânără“. Celălalt pol îl constituie Centrul MultiArt Dans, înființat în 1999 și condus chiar de Vava Ștefănescu. Scopul urmărit și clar formulat încă de la început este „integrarea cu drepturi egale cu alte arte a dansului contemporan în cultura românească“; în timp, au apărut necesarele clarificări. Existența unei scene, a unei săli de spectacol a făcut din MAD un adevărat laborator de creație, care a „reușit să instaureze un regim de libertate creativă și un minim de confort artistic și infrastructural“ (Vava Ștefănescu). Structură dezvoltată pe orizontală, cu departamente independente ca organizare, concepție și strategie de aplicare, Centrul desfășoară actualmente prima stagiune permanentă de spectacole de dans contemporan. Astfel, ,MADA izbutește să coaguleze mișcarea contemporană independentă“ (Cosmin Manolescu). Parteneriat. Complementare într-adevăr, cele două structuri au creat recent un parteneriat, „sperând astfel la un impact mai mare asupra publicului și asupra celor care ar trebui să susțină dansul contemporan“, subliniază Andreea Duță. Și declară în continuare că el este „un pas firesc și necesar în încercarea de promovare a dansului contemporan românesc în țară și în străinătate și, de asemenea, o dezvoltare a ideilor din care s-au născut cele două fundații. Parteneriatul a debutat deja prin editarea unui buletin informativ - news@dans.ro, existent deocamdată doar în format electronic, dar accesibil în curând și în variantă tipărită. Proiectele artistice și cu caracter promoțional prevăzute pentru primul an de colaborare sunt deosebit de ambițioase, între acestea: INDEPENdans.ro - festivalul-maraton care va avea loc pe data de 28 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului, dans.ro - un CD-ROM promotional cu informații despre dansul contemporan românesc, un atelier de dans cu participare internațională - Movements on the Edge, apoi www.dans.ro, primul portal de dans românesc, realizat în colaborare cu OneUp; de asemenea, un modul de cursuri - Dans context - care au ca scop formarea de manageri specializați pentru dans, organizarea unui turneu național care să promoveze dansul contemporan în alte orașe ale țării și o serie de spectacole de dans realizate în coproducție. StiL Pun care toate acestea în evidență existența unei generații? Și mai mult decât atât, se consideră ei înșiși ca formând o generație, dincolo de argumentul de a fi absolvit cu toții Florin Fieroiu, Mihai Mihalcea, Vava Ștefănescu, Cosmin Manolescu, Alma Munteanu, Olguța Maier... - Liceul de Coregrafie în anul 1988? „Da, hotărât lucru! O generație caracterizată prin verbul «a face», printr-un soi de oportunism pozitiv, dacă pot să spun așa, într-adevăr, am știut să profităm de micile platforme și deschideri create de generația anterioară, căreia îi datorăm extrem de mult în ce privește formarea noastră“, spune Vava Ștefănescu, unul dintre catalizatori, alături de Cosmin Manolescu. La rându-i, acesta remarcă faptul că „dansul contemporan era reprezentat de o generație de coregrafi maturi - Miriam Răducanu, Raluca Ianegh, Adina Cezar, Sergiu Anghel, spre a aminti numele cele mai sonore. După ei, există însă un gol de cel puțin douăzeci de ani, iar regimul comunist este răspunzător de asta“. Sub aspect stilistic, lucrurile sunt mult mai nuanțate. Se simte contactul cu mișcarea coregrafică europeană, influențele diferitelor școli, predominantă fiind cea franceză, informațiile, lecturile și preocupările diferite. Unitatea se regăsește însă in aceea că „e o generație care știe să caute și care nu se oprește din căutare. Ar mai trebui vorbit despre o tendință către lucruri mai seci, poate mai fruste, despre absența artificiului. Cu toate acestea, creațiile noastre conțin adevăr, adevărul artistului. Apoi, extrem de importante sunt pentru noi reacția publicului, implicarea publicului, dialogul. Uneori chiar direct, Mihai Mihalcea are o lucrare în care vorbește direct cu publicul, i se adresează verbal! Desigur, sunt și aici recognoscibile niște influențe, dar nu ne temem de ele, nici nu le negăm. O altă trăsătură ar fi minimalismul, intimismul, atenția deosebită pentru imagine“ (Vara Ștefănescu). Next Generation. Tot la nivel stilistic se fac simțite diferențele între ei și cei ce le urmează la maximum șase ani distanță: Eduard Gabia, Mateia Săndulescu, Ioana Marchidan, Andreea Duță, Manuel Pelmuș ș.a. Aceștia sunt considerați o urmare, o prelungire firească a propriei lor generații, fiind totodată și cei care le-au fost, le mai sunt încă elevi. „Sunt niște puști foarte dinamici, percutanți și incisivi. Cu siguranță sunt în mod pozitiv foarte influențați de ceea ce se întâmplă pe scena internațională. Spectacolele lor sunt bine ancorate în postmodernism, în conceptualism. Sunt mult mai implicați in ceea ce se întâmplă astăzi, mai atenți la realitatea din jur“ (Cosmin Manolescu). Noul val este stimulant și vine să alunge sentimentul de singurătate resimțit destul de mult timp, adăugând elemente într-o mulțime nu foarte numeroasă. Posibile alianțe. Despre o mișcare la nivel național nu se poate vorbi încă. Există câteva nuclee în țară, fie în întreprinderi independente - Fundația Coregrafică Română de la Iași, fie în instituții, precum Teatrul de Balet „Oleg Danovski“ de la Constanța, ori în proiecte personale - Livia Tulbure de la Cluj. Forme incipiente, în opinia lui Cosmin Manolescu, însă suficient de dezvoltate, după părerea Vavei Ștefănescu, încât să încerce să formeze în viitorul apropiat o axă București - Constanța - Iași. Și asta în perspectiva unei rețele naționale! Până atunci, și cumva în pregătirea acestui pas, sunt elaborate strategii variate pentru ieșirea din Capitală (turnee, ateliere de lucru, rezidențe în țară ale unor coregrafi bucureșteni, invitarea unor artiști din alte orașe la workshopurile organizate în parteneriatul DCM - MAD). Ideea este de a crea un schimb mai puternic între București și celelalte zone ale țării. Faptul ar conduce în timp la apariția/formarea unor parteneri în zonele respective, numai astfel fiind posibilă „munca sisifică“ (Cosmin Manolescu) de promovare a dansului contemporan pe plan național. Puncte de fugă. Deocamdată mișcarea de dans contemporan se cristalizează, încet dar sigur, numai în București. Există în plus alți coregrafi tineri, precum Mălina Andrei, care a ales să facă strict numai mișcare scenică pentru spectacole de teatru, sau ca Rázván Mazilu, care s-a orientat către teatru-dans. Aici părerile sunt împărțite. Cosmin Manolescu apreciază că „măsura exactă a unui coregraf stă în lucrul cu dansatorii“, în vreme ce Vava Ștefănescu crede în „contactul cu alți artiști, în echipe artistice, eventual multidisciplinare. Păstrez o bună amintire experienței cu Andreea Mincic și Sorin Romanescu într-un spectacol ce îmbina trei componente: plastică, muzicală și coregrafică. Tendințele în cultura contemporană, impactul Internetului, interferențele, noile forme de artă îmi întăresc această convingere.“ Peisaj de sărbătoare. De altminteri, Ziua Internațională a Dansului prilejuiește o serie de evenimente în București: Gala Extraordinară a Dansului, de la Teatrul „Odeon“, proiect coordonat de Răzvan Mazilu, regalul de dans de la Opera Națională, care include și turneul Teatrului de Balet „Oleg Danovski“ din Constanța, și, desigur, amintitul festival-maraton. INDEPENdans.ro. Diversitatea e un semn singular, e drept de normalitate. Multiplicat, ar însemna o piață culturală sănătoasă și ar avea rolul unui barometru de valoare. Pe de altă parte, acționează ca un sistem de reglare și poziționare a independenților. Față de ce? Părinți vitregi. Aici e mai greu de răspuns, o dată întrucât ei înșiși sunt conștienți că nu reprezintă realmente o mișcare de tip underground, care „să nască stiluri, curente sau sisteme de lucru“ (Vava Ștefănescu), dar mai ales, pentru că „această artă, apreciată și subvenționată în străinătate, oficial, în România, nu există“ (Cosmin Manolescu). Capitolul consistent despre paradoxuri și aberații promovate la nivel înalt, despre lipsa de susținere și înțelegere, absența oricăror politici culturale coerente pentru arta contemporană, fie ele guvernamentale sau ale administrațiilor locale, despre dezinteresul și inabilitatea forurilor așa-zis tutelare de a folosi structurile independente și finalmente despre scepticismul care începe să sufoce tot mai tare optimismul, dăruirea și entuziasmul inițial; capitolul despre toate acestea, deși arzător, nu va fi totuși deschis chiar în ajun de sărbătoare. Anca Rotescu Secvență din spectacolul „HaMMam“ 22 aprilie 2002 UTERE. ARTE, IDEI