Cotidianul, aprilie 2002 (Anul 12, nr. 76-101)

2002-04-22 / nr. 94

Cotidianul SUPLIMENT CULTURAL KOFFl KOm - dansator șî coregraf francez de origine benineza Koffi Koko se bucură de o largă recunoaștere și de faimă internațională, atât prin spectacole de dans contemporan african, cât și prin activitatea sa în domeniul învățământului artistic. A urmat Școala Națională de Artă Dramatică din Abidjan - Coasta de Fildeș, apoi a studiat la Școala de Dans Alvin Aley din New York. A studiat de asemenea cu Katherine Dunhame, precum și la Leslie Dance School. La solicitarea și în organizarea Centrului Internațional de Dans, a susținut­­ întâi în Franța și ulterior în alte țări din Europa - o serie de conferințe demonstrații pe tema „Dansul și Sacrul“. Turneele efectuate începând din 1990 împreună cu coregrafi-dansatori francezi, germani, japonezi și americani, în Franța, Germania, Marea Britanie, Spania, Hong Kong, Statele Unite, Canada, Brazilia, Columbia ș.a. au avut drept scop principal să dezvolte și să reveleze acel „conținut interior, transmis de arta străveche care hrănește dansul“. Koffi Koko este Cavaler al Ordinului „Meritul pentru Arte și Litere“, înaltă distincție culturală acordată de guvernul francez. Domnule Koffi Koko, sunteți astăzi un reputat reprezentant al dansului contemporan african, supranumit chiar „L’Ombre de la Danse Aficaine“. Totuși, privind in urmă, formația dvs. sa împlinit prin studii absolvite pe trei continente: Africa, Europa și America de Nord. Pare paradoxal, măcar la prima vedere... Ca și nu, dacă luăm în considerare și nu negăm istoria și cultura comune. Nu putem să negăm trecutul. Eu, cel puțin, sunt unul care nu vrea să șteargă nimic cu buretele, să nege vreun trecut, oricare ar fi el. Tocmai acest trecut comun dă șan­sa schimburilor. în acest sens, consider că învățăm mult întâlnind oameni, schimbând idei. Cred sincer că dacă dansul contemporan african își oferă răgazul să se maturizeze, cum a făcut-o cel occidental, poate să aducă și să hrănească mișcarea Omul operează în dans cu trei corpuri: corpul fizic, corpul-memorie și corpul spiritual coregrafică mondială. Este, intr-un fel, reversul, întrucât dansul contemporan occidental a declanșat această mișcare în Afri­ca. Apoi, să nu uităm că dansul modern european, cu decenii în urmă, avea puternice influențe nord-americane. Foarte interesant de observat, de studiat și toate acele influențe care veneau chiar din insulele și continentele populate de strămoșii noștri, locuitori acum în Cuba sau America. Muzica și dan­surile create de ei acolo au origini africane, însă adaptate la viața lor nouă. Iată-le revenind pe continentul de origine, dar, desigur, sub formă nouă. Să intrăm puțin în amănunte... Fundamental, cel care a devenit acum dansatorul-coregraf Koffi Koko vine din dansul ritualic asimilat într-o școală extrem de serioasă din Africa. Atâta doar că nu poartă numele de școală, ci, dacă vreți, de muncă inițiatică, pornită încă din copilărie, când am învățat cântece, dansuri, instrumente, obiceiuri, tradiții... Un mod de viață... După aceea, am urmat un drum la fel ca orice tânăr african din acel moment, legat de condițiile și mai ales de schimbările care se operau la nivel socio-economic. Exista o anume dinamică ce se instala în Africa: Europa venea mai aproape, comunicările și contactele se înmulțeau și se diversificau. Am resimțit și eu acele schim­bări, am plecat din satul natal. Am făcut colegiul intr-un mare oraș. Urmam - mai ales spre a da curs dorinței fierbinți a părinților mei - un colegiu care mă pregătea să devin animator cultural, să intru în înalta administrație autohtonă, ce se instala atunci cu ajutorul Franței. A fost o perioadă dură, care mă îndepărta cumva de dans și, pe deasupra, era și mult diferită de acel mod de a trăi în ritual, specific satului. Atunci am înțeles că, o dată devenit dansator, asta rămâi toată viața. Simultan, faceam pe cont propriu studii și cercetări referitoare la dans și am avut ideea de a crea dansuri cu o gestică ritualică pe ritmuri moderne. Era multă libertate de expresie și simțeai că puteai să faci muzică, să dansezi ceva nou. După colegiu m-am dus la Abidjan, la Școala de Artă Dramatică. Apoi am călătorit în alte țări din Africa spre a învăța, a înțelege dansurile lor. Erau foarte puține școli de gen sau universități, învățământul de artă nu era prea bine organizat. Ulterior am făcut aplicații și am trimis scrisori în Europa. La vremea aceea, cu treizeci de ani în urmă, Centrul Internațional al Dansului era singura instituție care invita profesori din SUA și de pretutindeni pentru a aduce în Franța dansul modern, jazz-ul... Faptul că aveam un background ritu­alic îi interesa în ideea de a organiza niște întâlniri sau seminarii asupra raportului dintre dans și sacru. Astfel am început să susțin o serie de conferințe-demonstrații, întâi la Paris și apoi prin întreaga Europă. Cum la Paris nu am întâlnit muzicieni beninezi cu care să-mi susțin demonstrațiile, niște mini-spectacole, în fond, am intrat în contact cu muzicieni zairezi sau senegalezi și m-am apropiat, am aprofundat dansul din acele zone ale Africii. Credeam că voi găsi foarte repede, aproape imediat ce porneam să dansez, alți dansatori africani cu care să conlucrez. M-am înșelat puțin; africanismul nu era o noțiune prea asumată și am constatat că senegalezii, congolezii și alții doreau să rămână între ei, să nu se amestece. Nu m-am descurajat, am revenit în Benin spre a forma încă o trupă. Am stat mai mult în țară, timp în care am creat un solo,yizz fond du pint (în adâncul fântânii), după un mit autohton. Solo-ul a plăcut și a devenit parte din amintitele conferințe-demonstrații. Am rămas mai mulți ani la Centrul Internațional al Dansului întrucât, curios cum sunt din fire și dornic să știu cine și cum sunt cu adevărat, am urmat cât mai multe cursuri de dans modern, de la Martha Graham la Katherine Dunham, dans clasic, jazz-dans, afro-jazz... învățam toate aceste stiluri, învățam arta coregrafiei, dar, mai ales,­­încercam să înțeleg și care era concepția despre dansul contemporan în Europa și în Statele Unite. Nu a fost ușor, pentru că, exact ca și în țara mea natală, nu-mi permiteam financiar să fiu dansator 24 de ore din 24. Este posibil să rezumați în câteva cuvinte teoria dvs. referitoare la raportul dintre dans și sacru? Dansul nu e numai fizic. Cred că omul operează în dans cu trei corpuri: corpul fizic, corpul-memorie și corpul spiritual. Inevitabil, atunci când faci dans, ajungi la ceva, la un dat spiritual. Nu poți rămâne la nivelul corpului fizic, pentru că dansul însuși te duce spre ceva spiritual. Iar memoria este intermediarul între cele două, întrucât corpul-memorie este purtător al istoriei ființei, al originii sale, dar și a societății, a mediului. Corpul-memorie este purtătorul acestor informații, iar împreună cu corpul fizic realizează acea manieră proprie fiecărui dansator. Cele două ajung să se reunească și abia apoi, după ce au parcurs drumul împreună, atunci dansatorul își poate pune întrebări fundamentale. Nu se poate spune, spre exemplu, că dansezi numai pentru public sau pentru succes. După ce se consumă star­ ismul, dacă pot americaniza astfel, continuu să dansez și o fac pentru ceva aparte, pentru un ceva anume, special. Nu sunt un mistic, vorbesc despre o spiri­tualitate pe care individul o are și trebuie să o descopere în sine. Cum se poate face asta? Există o legătură între ritual, mișcare și profunzimea spiritului?­­ Atunci când corpul este deschis, poate să primească ceva mult mai important decât cele ce țin de suprafață, de superficial; ceva ce îi dă capacitatea să simtă dinăuntrul ființei. Atunci când individul ajunge să simtă și să resimtă interior, ceea ce iese la exterior are o densitate asemănătoare cu ceea ce găsim în ritual sau în teatrul antic. Dacă în timpurile str­..că teatrul a ieșit din ritual, acum facem drumul invers toarcem ritualul în teatru sau în dans. Trebuie însă să precizaze asupra a ceea ce este acum acest ritual care să din interior și înspre care își îndreaptă căutările teatrul, da și artiștii. Acest ritual despre care vorbesc eu trebuie separ ritualul religios. Lucrul pe care îl fac eu cu actorii dansatorii nu se bazează pe o muncă de tip religios, că există și vine dintr-un background ritualic religios. Nu e neg asta sau să le despart categoric, dar când coregraful, sutorul sau pedagogul din mine se exprimă, o face asemen oricărui dansator sau pedagog modern. Nimic senzațional, asta, chiar dacă undeva substanța este extrasă din ritualurile p care le-am trăit, le-am întâlnit, cu care am făcut schimb. Căi lucrez cum fac acum, la invitația Fundației „Toaca“, sprijin de Institutul Francez din București, de Ambasada Franței și AFAA, cu actori și nu cu dansatori, urmez o anume structură. Sunt artiști care își caută drumul, interesați să-și descopere propria expresie, propria personalitate în cadrul artei lor. Gestualul, mișcarea lentă, cea accelerată, corpul în inte­gralitatea sa, în toate sensurile mă interesează, pentru ca ei să dobândească o deschidere fizică, să-și simtă corpul cum se 6 22 aprilie 2002 LITERE, ARTE, IDEI

Next