Cotidianul, octombrie 2003 (Anul 13, nr. 229-255)

2003-10-14 / nr. 240

EDITORIAL Avem un guvern de găinari? Mă grăbesc să precizez că întrebarea din titlu nu-mi aparține. Am auzit-o pe stradă. Și, inițial, am ezitat s-o iau în seamă. Cum nu cred că toți miniștrii din actualul cabinet pot fi judecați cu aceeași măsură, am socotit-o nedreaptă. Atunci, de ce m-am oprit, totuși, la ea? Simplu și sec, răspunsul ar fi următorul: pentru a pune o frână temerilor mele legate de guvernul Năstase, încerc, cât pot, să mă apăr de bănuiala că Beuran și Puwak nu sunt, de fapt, decât vârful aisbergului. Nu mai insist asupra tentativelor d-lui Năstase, parcă din ce în ce mai iritate, de a mușamaliza scandalurile „Beuran“ și „Puwak“. Ele sunt cunoscute. Voi observa numai că, sfidând evidențele (pentru a spune doar atât!), primul ministru ne-a obligat să depășim stadiul nedumeririlor. Acum, explicația încercărilor de mușamalizare nu mai poate fi incapacitatea premierului de a înțelege că lumea românească nu se învârte în jurul umbrei sale. Nici disprețul său pentru adevăr nu mi se pare că ar lămuri lucrurile. D-l Năstase e prea egoist și cu un bun simț al direcției vântului (dovadă și replierile sale în conflictul cu Ion Iliescu) pentru a nu-și da seama ce costuri personale pot rezulta din această poveste. Cauza încăpățânărilor trebuie să fie alta, presupun eu. Să zicem că, pe lângă marile jafuri comise de super-escrocii tranziției, hoția ministrului Sănătății și sutele de mii de euro care au luat drumul spre buzunarele familiei Puwak pot fi încadrabile la „găinării“. Ei bine, Năstase știe, probabil, că alți miniștri nu s-au limitat la găinării. De aceea isprăvile celor doi miniștri i se par „aproape corecte“! E singura explicație pe care mi-o pot da. Cum să cred că Adrian Năstase e serios când zice despre un impostor „e un ministru bun“? L-aș jigni dacă i-aș atribui asemenea gusturi. Prefer să presupun că vrea să acopere porcării mai mari. Numai că, după opinia mea, și-a făcut un calcul rău. Apărându-i pe doctorul Beuran și pe d-na Puwak, cu riscul de a nu mai fi luat în serios în chestiuni cu adevărat importante, primul ministru și-a închipuit - și, poate, își mai închipuie - că apără doi miniștri prinși cu găinării, în realitate, compromite în ochii noștri ideea de ministru. Ne lasă să înțelegem că nu e nici o incompatibilitate între a fi ministru și a fi găinar. Ambele „calități“ pot coexista în aceeași persoană. Or, în felul acesta, primul ministru reu­șește să arunce o umbră urâtă asupra întregului guvern! Urmărind o logică șchioapă, d-l Năstase admite că există în acuzațiile aduse doctorului Beurah „un anumit grad­ de adevăr­“, dar are grijă să ne asigure că asta nu-l impresionează deloc. Păi, dacă „un anumit grad de adevăr“, scos la iveală, demonstrat, nu-l mișcă pe premier, nu suntem oare în drept să ne punem problema că furturi și mai mari, necunoscute nouă, se bucură de un regim de „discreție“ și mai strict? Involuntar, te întrebi: cât de odioase sunt alte figuri din guvernul actual dacă scandalurile „Beuran“ și „Puwak“ sunt niște bagatele? Sau să deducem că, într-o țară unde hoții fură împreună cu polițiștii, miniștrii au voie să fie, măcar, găinari, dacă nu canalii? Totul devine, cum se vede, halucinant. Și ce autoritate mai pot avea, mă întreb, niște miniștri care duc cu ei faima de „găinari“? Cine va putea să uite cum a ajuns doctorul Beuran „conferențiar universitar“? Cine o mai poate auzi pe d-na Puwak vorbind despre „integrare“? Cei doi miniștri sunt, iremediabil, compromiși. Șansa lor, acum, e o gaură de șarpe care să-i facă uitați. Or, în loc să înțeleagă asta, Adrian Năstase ne dă cu tifla, mânat, parcă, de ambiția perversă de a-și face de râs propriul guvern. P.S. Despre contribuția d-lui Iliescu la „datul cu tifla“ m-am pronunțat altădată. Octavian PALER Cotidianul Fondator Ion RATIU Anul XII, numărul 240 (371 °)> . ] . marți, 14 octombrie 2003,12 pagini, Director onorific Octavian PALER două ediții, 5000 lei JUSTIȚIE Coloneii găsiți vinovați de moartea disidentului Gheorghe Ursu s-au predat, după cinci luni de căutări Asasinii lui Ursu se declară victime ale Justiției a Filon Stan Cei doi milițieni urmăriți general și condamnați la câ­te zece ani de închisoare pentru moartea disidentului Gheorghe Ursu s-au predat autorităților, duminică după­­amiază, după aproape cinci luni de căutări. Coloneii în re­zervă îi aduc acuzații grave lui Gheorghe Ursu, despre care spun că „a fost făcut desident după moarte, de fami­lie, doar în scopuri materiale“, după cum a declarat fostul șef al Direcției de Cerce­tare Penală a Miliției, Tudor Stănică. Acesta, împreună cu fostul ad­junct al arestului Miliți­ei, Mihail Creangă, au fost găsiți vinovați de uciderea disidentului Gheorghe Ursu și obli­gați să le achite daune morale celor trei rude ale lui Ursu, în valoare de 333 de milioane de lei pentru fiecare dintre acestea. Coloneii au mai declarat că Ursu nici mă­car nu a fost un opozant al regimului Ceaușescu. „Când nimeni nu putea călători, nici măcar la ruși, el mergea numai prin țări din Europa de Vest, de unde aducea informații pentru Securitate“. La 21 septembrie 1985, inginerul Ursu a fost arestat din cauză că, într-un jurnal pe care îl ținea din tinerețe, consemnase și comentase nefavorabil aspecte din activi­tatea conducerii PCR, însă arestarea a fost motivată de cele 3000 lire italiene, cei cinci dolari și cele 40 mărci germane găsite în casa inginerului, sume pe care Ursu le păstrase după ce făcuse câteva excursii în străinătate. Potrivit rechizitoriului, în noiembrie 1985, Tudor Stănică și Mihail Creangă au determinat un deținut de drept comun, Marian Clită, „să exercite acte de violență“ împotriva ingi­nerului Gheorghe Ursu, cunoscut disident, care fusese încarcerat în ace­eași cameră de arest. Cei doi ofițeri au luat succe­siv o serie de măsuri care au avut ca rezultat exter­minarea fizică a lui Ursu, prin izolarea într-o celulă a arestului în care erau de­ținuți deosebit de pericu­loși. Din cauza bătăilor primite în celula din ares­tul Miliției, Ursu a decedat PAGINA 3­­. Coloneii au declarat că se vor adresa forurilor externe pentru a li se face dreptate­­. Cei doi milițieni susțin că Gheorghe Ursu nu a fost disident, fiind făcut disident, după moarte, de familia sa, în scopuri materiale (­ Inginerul Ursu a fost arestat din cauză că, într-un jurnal personal, consemnase și comentase nefavorabil aspecte din activitatea conducerii PCR­­­ Tudor Stănică și Mihail Creangă au determinat un deținut de drept comun, Marian Cliță, „să exercite acte de violență“ împotriva lui Ursu Tristul circ de provincie sau­ hiata cămilă cu două cocoașe a Dinu Săram . Personaj pitoresc al peisajului teatral, ilu­zionat de inserarea numelui său la frontiera distribuției unor­­ trei sau patru­­ pelicule oc­cidentale, altfel înzestrat cu o excepțională vocație pentru manierismul cel mai slnuos, ipochimenul despre care vreau să vorbesc azi se apropie de cincizeci de ani fără să fi izbu­tit să-și încropească un portret scenic cât de cât definit în stare să-i justifice aplombul cu care se erijează în rolul de judecător al tutu­ror cauzelor timpului, pentru că nu-mi amin­tesc să fi închis vreo casă de bilete sau să fi produs asaltul publicului asupra vreunuia din spectacolele pe care le-a onorat de-a lungul deceniilor de când slujește Thalia, chiriaș grăbit, mereu spre o altă destinație... (continuare în pagina 11) TABLETA EDUCAȚIE Până în 2005, învățământul superior DE SCRIITOR din Romania trebuie să se schimbe din temelii Dezorganizarea și lipsa de con­tact cu realitatea ce domnește în prezent în întregul sistem de învăță­mânt superior pun în pericol supra­viețuirea universităților românești după momentul integrării în UE. Președintele CNEAA, prof. Ioan Mihăilescu, a avertizat, ieri, că in­stituțiile universitare românești tre­buie să renunțe la practica absol­venților scoși pe bandă rulantă, să se unească în mari consorții univer­sitare metropolitane și să promove­ze pachete de programe educațio­nale racordate la piața muncii din România și din Europa., Altfel­, a precizat Mihăilescu, „dacă vom continua să ne facem că școlari­zăm, multe dintre facultățile româ­nești vor avea mari dificultăți în procesul de integrare, iar absolven­ții acestor instituții nu se vor putea ridica la cerințele pieței de muncă din Europa“. PAGINA 3 GEOPOLITICĂ ■ Arnold Schwarzenegger, un republican care revoluționează cultura politică americană ■ Visul californian poate deveni un coșmar pentru liderii lumii PAGINA 10 DOSARELE SECURITĂȚII CNSAS va publica listele turnătorilor și torționarilor într-o secțiune a Monitorului Oficial inaccesibilă publicului Deconspirare cu circuit închis MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Anul XI — Nr. 305 PARTEA A III-A PUBLICAȚII $1 ANUNȚURI Joi, 17 mai 2001 PUBLICAȚII ȘI ANUNȚURI CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII Lista persoanelor care au defagurat activfății de patifte politică Nr. crt Numai* și prenumele Prrnumele părinților Data ■•fierii Locul nașterii 1. Gogoașa-Hdu Vanii« Dumitru si Mari« 14.12.1949 Ploiești, Prahova 2. Marinescu Corneliu Ovidiu și Ioana 14.01.1953 Gemenea-Bratulești, Dîmbovița 3. Mateescu Mi­hai Dum­itru și Maria 05.11.1954 Popești, Vâlcea 4. Modrcga Nicolae Spiridon și Elena 17.09.1957 Burubești-Jiu, Gorj 5- Mitroi Paul hin și Eugenia 24.0S.1W5 Băilești, Dolj 6. Olani Nicolae Aurel­ian și Sava 01. 0H. 1953 Gârbov«, Gorj 7. Popa Dumitru Simion și Mana 21.05.1958 Bilnaca, Bihor 8. Popescu V. Ion Victor și Maria 24.02.1955 Lelești, Gorj 9. Tcariuc Ștefan Vasile și Glicheria 13.01.1936 Dârmanești, Suceava 10- Tonta Dorel Gavril (Gabriel) și Viorica 18.02.1955 Ghimbav, Brașov Lista persoanelor care au desfi­urat activități de petiție politică la calitate de colaboratori și feți de care comuniurile Colegiului au rămas definitive prin ace­eu testare Nr. cr­. Numele și prenumele Prenumele părinților Data nașterii Locul nașterii 1. Hilete Eugen Gheorghe și Maria 15.12.1942 Michiileci, Botoșani 2. La Jrcacu Dan Amedeu Amedeu și Adelaida 30.11.1918 București (43171) în cei trei ani de activitate, CNSAS a publicat în Monitorul Oficial numele a 29 de candidați la diferite demnități care au fost depistați că au fost turnători și urmează să publice, joi, numele a 32 foști ofițeri de Securitate care au făcut poliție politică. Numai că publicarea în Monitorul Oficial este un act formal, deoarece listele CNSAS apar în partea a III-a a publicației, care nu este deloc vizibilă nici pe Internet și nici nu este cerută de abonați. Practic, cu excepția numelor care scapă în presă, extrem de puțini oameni pot afla din Monitorul Oficial cine au fost turnătorii și torționarii. PAGINA 2 MISTER Prestații pentru Camera Deputaților, MApN, Cernavodă, SPP și DGP Firma din Comu, singura acreditată pentru repararea echipamentelor cu raze X a Lucian Gheorghiu Scandalul de presă legat de alegerea de către Ca­mera Deputaților a unei firme total necunoscute, Ar­­sec din Comu, recent înființată și cu un personal redus, pentru efectuarea reparațiilor și reviziilor la aparatura de control bagaje cu raze X, a scos la iveală unele amănunte incredibile. Respectiva firmă, SC Avsec Se­curity Service SRL, este (conform unui comunicat al BP al Camerei Deputaților), în afară de unitățile spe­cializate ale SRI, SINGURA autorizată de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) pentru activități de revizie și reparații pen­tru aparatură cu raze X. Așa explică oficialii Camerei faptul că nu s-a ținut licitație pentru alegerea firmei. Mai mult, această SRL, înființată în 2000, execută același gen de activități și pentru MApN, SPP, Direcția Generală a Penitenciarelor, Centrala Nuclearelectrică Cernavodă etc. Este incredibil cum o astfel de firmă poate acorda asistență și presta servicii pentru atâtea domenii de mare importanță din țară. Faptul că firma respectivă își are sediul în comuna Cornu (localnicii au declarat că nu știu ca la adresa respectivă să existe vreo activitate deosebită) este explicat oficial prin faptul că CNCAN a recomandat ca firma să aibă sediul într-un loc izolat. Lucia Urdăreanu, directorul Departamentu­lui de imagine al grupului UTI, cea mai importantă fir­mă de echipamente de securizare, care a livrat apara­tura la Camera Deputaților și a echipat inclusiv Aero­portul Otopeni, a declarat pentru Cotidianul că firma este în curs de acreditare la CNCAN. ■­v [UNK]/­V [UNK] [UNK] [UNK]•fiii; ■ • •:< ;W: *5 ii ■ : :: V. 7v Reparații făcute din banii de medicamente­­si salarii Spitalele cheltuiesc zeci de miliarde de lei pentru a asigura service-ul aparaturii medicale achiziționate de Ministerul Sănătății PAGINA 2 Fane Spoitorii ar putea ieși din închisoare Tribunalul București a admis cererea lui Ion Titișor Eroul de la Sevilla, în căutarea visului I american Sătul de ghinioanelor din România, Helmut Duckadam ! a pornit să-și caute­­ norocul peste Ocean PAGINA 3 PAGINA 6 8 Cristina Ionescu a înfuriat Suedia Germania a câștigat titlul mondial la fotbal feminin, prin golul de aur PAGINA 8 Dansul european, mai aproape de teatru decât de dans John Jasperse, coregraf american, vorbește despre reinventarea mișcării PAGINA 9

Next