Cronica Sătmăreană, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 733-810)
1970-09-18 / No. 800
Vineri În septembrie 1970____________________________________________________________________________________________CRONICA SATMAREANA' întrebarea din titlu vi se pare deplasată ? N-ar trebui să vi se pară astfel. Sînt sigur că fiecăruia dintre noi i s-a întîmplat ca pe stradă, pe culoarele unei instituții sau într-un local, un cunoscut nu prea apropiat să ne recomande un cunoscut de-al lui — poate la fel de puțin apropiat — și noi la rîndul nostru... Amabilitatea, spiritul de solicitudine, încrederea, ospitalitatea ca și alte atîtea atribute ale existenței noastre cotidiene merg pînă unde ? Acordăm credit tuturor sau îi suspicionăm pe toți ? Toate acestea țin de domeniul teoreticului pînă cînd ne intersectăm traiectoria cu experți în circulația prin zonele periferice ale eticii, cu specialiști în arta de a ne specula bunele intenții și de a pava cu ele — conform maximei — drumul spre iad. La 1 august, Nicolae Grădinărescu, proaspăt debarcat în Satu Mare, solicită prin O.N.T. o cameră pentru cîteva zile. O obține în apartamentul familiei pe strada Karl Marx 20. Kovács. Manierat, om subțire, lucrează — pentru familia la care este găzduit — la o instituție serioasă și este în delegație în Satu Mare. De aceea pentru familia Kovács, completarea formularului cu datele personale este o simplă formalitate : numele și seria buletinului, spuse de „dl. Grădinărescu" între două vorbe de duh, probabil. Peste cîteva zile, cu acoperirea unei recomandări, se prezintă la Direcția agricolă județeană, transformat în inginer agronom pensionat de boală (hemoragie cerebrală, a suferit o intervenție chirurgicală în Spania etc) care dorește să muncească în județul Satu Mare, unde are părinții (ah, dulcele nostru sentimentalism la auzul meleagurilor pe care trăim!). Nu are pretenții, dorește să fie angajat fie la un C.A.P. (fiind pensionar de stat), fie, dacă nu se poate altfel, renunță la pensie și reintră în activitatea productivă. Cum la C.A.P. Cărei ar fi o posibilitate, de la conducerea Direcției agricole i se comunică șansa. A doua zi, în cursul unei deplasări la Cărei, celor de la C.A.P. li se spune că ar fi posibil să li se trimită un inginer. A treia zi „inginerul" se prezintă ca trimis din partea Direcției agricole județene, este cooptat rapid în colectivul de muncă, i se dau sarcini în sectorul vegetal etc. etc. O dată ajuns aici „inginerul" Grădinărescu, om nonșalant și cuceritor, coleg ideal și desăvîrșit, persoană cu infinite relații în ministere și ambasade, umblat prin tari străine, promite marea , cu sarea, că face rost de mașini, de haine de piele din străinătate... Pînă una-alta, pentru a se aranja puțin, are nevoie de ceva bani, o nimica toată de 5.900 lei pe care îi obține de la un coleg, ing. I. В. contra unor chitanțe. Mai „evaporează" niște carne sub alte pretexte... In sfîrșit, în tot acest interval i se cere și buletinul. Nu pentru a fi legitimat, ci pentru întocmirea unor acte în vederea solicitării de la Direcția agricolă județeană Ilfov, a cărții de muncă și a diplomei de inginer. Aici i se înfundă — veți crede dumneavoastră. Nu! Buletinul îl are acasă, în mașina sa personală, împreună cu alte acte, declară omul senin, știind ci impresionează o mașină. Pînă la urmă, cînd i se cere să aducă o serie de acte, dispare din Cărei, se reîntoarce în Satu Mare, achită cinstit cele 18 zile de cazare — avea doar bani destui — și pleacă, luînd ca amintire de la gazde un geamantan, din fericire gol. (La Inspectoratul județean de miliție, tovarășul locotenent major Gh. Ivan, ne-a informat că este vorba de un versat și periculos infractor, avînd 18 condamnări la activ. Turneul a continuat din județul Satu Mare în județul Sălaj, unde aceeași înțelegere, ospitalitate și încredere — citește credulitate — din partea unora i-au adus vreo 15.000 lei, după care a dispărut. Se pare însă că organele de miliție sunt în măsură să opereze arestarea falsului inginer în cel mai scurt timp. Cam în aceeași perioadă, secția de ginecologie a Spitalului unificat din Satu Mare, primea vizita unei „delegate" a Ministerului Sănătății, venită să discute cu medicii ginecologi „posibilitatea înființării unor cabinete cu plată particulare la domiciliul medicilor". Drept pentru care solicită adresele domiciliului celor doritori pentru a studia dacă „posedă un spațiu corespunzător întrucît statul nu poate să rezolve această problemă". Și cîțiva chiar se înscriu pe listă... A, nu — veți spune — nu se poate, credulitatea nu poate merge pînă aici. Cum a intrat în spital, cine i-a cerut delegația, cine a dat telefon la direcțiunea spitalului să se intereseze dacă a trecut — cum e firesc, de altfel — pe acolo? Nimeni! Ceea ce se știe este că după aceste preliminarii s-a scuzat cîteva ore sub un pretext oarecare și cu un taxi a făcut turul orașului pe la adresele respectivei cerînd de la familiile unora sume de bani sub diferite motive: „domnul doctor cutare a avut un mic accident și are nevoie de bani...”. Atunci însă cînd părinții unuia au vrut să dea telefon la spital... delegata Ministerului dispare, lăsînd în urma ei o chitanță pentru o sumă luată, chitanță pe care se poate descifra cu greu un prenume. Atît. Știți cu cine stați de vorbă? întrebarea vi se mai pare deplasată? ... VICTOR MIHALCA . "*V v - < f' ■ ȘTIUi CU C DE VORBA? O ochem și atitudinii ■I m лIHJ Г00 myconswa^21 ►/ • - -V-li; • ' w -: i. De la salcia plângătoare la... șase luni închisoare . Muri se sculase de dimineață. Era pus pe fapte mari. In ultimele zile nu mai „tăcuse“ treabă și inactivitatea 11 plictisea la culme. A renunțat pentru acea zi la „colaboratorii“ săi și dorea să acționeze de unul singur. Prima „plimbare" a făcut-o prin piață. Era zi de tirg. A observat insă că se mai „plimbau“ și а [UNK]П. In uniforme. Timpul trecea, iar patentele nu ieșeau. Nu și-a întilnit nici „colaboratorii“. Trecuse și de amiază și tot nimic. Spre seară se Îndreptă spre malul Someșului. Aici se simțea mai în largul lui. Cînd se apropie de o salcie, văzu la umbra ei deasă ceva negru, nedefinit. Se apropie cu băgare de seamă, se învind de vreo cîteva ori pe lingă salcie, apoi dispăru în mare viteză. ...Piața Libertății. Unitatea de dulciuri. Lume multă. Deodată se produse o învălmășeală. Se auzi un strigăt. Cîțiva cetățeni alergau după un individ. Acesta, mai iute de picior, dispăruse. Dar au prins o fetișcană. — Cine-i băiatul care a fost cu tine? Fetișcana nu răspunse. De pe partea cealaltă a străzii, din parc, Muri urmărea scena. Se apropie de cei care discutau cu letița, își făcu loc, înșfăcă fetița și ii apostrofă pe cei de fată: — Ce vreți cu sora mea, ce aveți cu ea? Sînteți oameni mari.... Fetișcana dispăru de parcă a intrat in pămînt. Muri se descotorosi și el de cetățeni și își văzu de drum, amenințînd că o să-i aranjeze el pe cei care s-au legat de fată. In aceeași zi, la Miliție se prezentă un cetățean. — Ieri, mă aflam pe malul Someșului. A venit un individ, mi-a luat pantofii și niște bani din buzunar, apoi a dispărut. — Știm. Reclamantul făcu ochii mari. Mi-a fost rușine să vin să reclam. Astăzi am aplicat același procedeu. M-am făcut că sunt amețit de băutură, am luat o sticlă cu vin, m-am dus din nou pe malul Someșului, la salcie, am scos și o bancnotă de 100 din buzunar, ca să se vadă, și am așteptat. După ce mi-a dat tîrcoale, mi-a luat banii din buzunar, a vrut sa-mi ia și ceasul de la mină și atunci l-am prins de gulerul hainei, dar... — Ai rămas cu haina in mină și hoțul a fugit! — Și asta știți? — Puteți să ne dați niște semnalmente ale hoțului? — Este unul Înalt, spătos, negru la față... In birou intrară și alți reclamanți. — In timp ce mă aflam In bufet, mi-a fost furat un ceas Țelus. — Mie mi s-au furat 600 de lei din poșetă de către niște copii. Și alții au reclamat furluri de diferite sume de bani, printre care unul rămăsese fără 5.300 lei. ... Se insera. In fata locuinței lui Gheorghe Perghe se opri un autoturism. Un lucrător de miliție bătu la ușa locuinței. Nu-i răspunse nimeni. O vecină îl anunță că Gheorghe Petyke, plecase de vreo două ore. Avea un geamantan în mină, iar vecinei i-a spus că pleacă la... Arad. In acel interval de timp, din gara C.F.R. Satu Mare nu plecase nici un tren. Primul care trebuia să plece era de abia la ora 0,30. A început urmărirea, pe sectoare, prin locurile pe unde avea obiceiul să umble Gheorghe Petyke. La intrarea pe podul de peste Someș, unul din ofițeri îi văzu pe cei doi copii, fetița și băiatul. — Unde este Petyke? Eu nu știu :spuse fetișcana. Băiatul în schimb își tot aluneca privirile spre malul Someșului. Ofițerul plecă în grabă pe malul Someșului și se opri lângă salcie. Îl găsi pe Petyke, într-un boschet. .. .La anchetă, Gheorghe Petyke — zis Mari — și-a recunoscut faptele comise. A mai recunoscut că i-a corupt pe minorii P. Varga și V. Maria, pe care i-a obligat să „lucreze“ pentru el. El le devenise șef, sub supravegherea lui aceștia operau prin poșetele femeilor și buzunarele cetățenilor. Petyke a fost condamnat. Acum se tot gîndește la salcia plîngătoare de pe malul Someșului, care i-a adus atîta ghinion. De, niciodată nu știi de unde îți vin necazurile. FLAVIU ISTRATE Cum îți vei așterne, așa vei dormi M-am oprit o clipă lîngă legănatul vîntului tomnatic, i-am ascultat suprema dăruire, am cuprins în brațe moara nevăzută cași neascultată de nimeni a frunzelor ce se scutură. Am coborit treaptă cu treaptă în adîncurile sufletului lui Dezideriu, am deschis pe rînd fiecare ușă și am cercetat cu atenție viața. Se părea că peste toată s-a încovoiat „șarpele păcatului". Undeva însă, într-o cameră, la ușa căreia nu bătuse nimeni, era ascuns ceva. Conștiința Pe Dezideriu l-am cunoscut într-o noapte de septembrie, cînd acesta s-a rezemat de crucea cimitirului, cu mîinile în sus. Ochii înroșiți de băutură, mîinile zgîriate, iar privirea încrusta în ea teama, frica că toate faptele lui vor avea un sfîrșit. A vrut să treacă granița, să scape de pedeapsa oamenilor cinstiți, de puterea legilor, de chemarea copilului său. Tremura. Cu cîțiva ani în urmă, în Turulunga comuna cunoscut-o pe Maria, s-a căsătorit cu ea, au avut un copil. Cu timpul însă Dezideriu s-a îndepărtat de cămin, de soție, de copil. Era o fire orgolioasă, nu se manifesta în bine, ci în subaprecierea semenilor, în lovirea uneori a soției, în jignirea sau bruscarea copilului. Aceste trăsături au făcut ca în juru-i să se creeze o atmosferă de neîncredere și ură care au culminat cu părăsirea căminului. Așa rămas micuța Mariaca, în vîrstă de numai doi anișori, cu privirile în gol, căutînd mereu spre șosea să vină tăticul înapoi. Printre documentele pe care le purta în buzunarul sting al hainei s-a găsit fotografia fetiței și a soției. Se pare că atunci cînd s-au despărțit, soția i-a spus: Am să muncesc, am să fac totul ca să-mi cresc fetița. L-a privit cum s-a îndepărtat pe șoseaua tîrgului, lăsînd în urmă întreaga lui dragoste. In buzunarul hainei mai purta scrisoarea adresată soției, dar, pe cit se pare, nu s-a hatorit să i-o trimită. De atunci pentru Dezideriu a început o viață fără căpătîi. Nopțile petrecute fără rost prin barurile orașului, banii zvîrliți pe băutură și distracție, au făcut la un moment dat, ca acesta să devină un balast pentru familia lui. Nu se poate ca prin aceste rînduri să nu-i spunem ceva și tatălui său. Oare un părinte socotește că, o dată ce copilul a fost căsătorit, iese de sub îndrumarea și controlul lui? s-ar părea că Penar da! Părinții însă, care sînt interesați de soarta copilului lor îi vor urmări activitatea cu vor trăi, îi vor veni în ajutor atunci cînd va avea greutăți. Acest om a lucrat într-o cooperativă de frizeri din Satu Mare. Oare colegii lui de muncă nu au de spus nimic ? Fotografii Cînd faptele lui nesăbuite i-au fost reamintite pe rînd, pleoapele au început să-l joace metalic, mîinile i se frămîntau cu patimă, iar gîndurile i s-au oprit parcă în loc. I s-a adus de față și concubina, Ana H. pe care a privit-o cu scîrbă. Fotografiile erau pe masă, iar chipul soției și al fetiței îl priveau mustrător. E frumos ?е-ai făcut, tăticule? Despre adevărata înfățișare imorală a Anei H., s-a convins Dezideriu într-o seară, cînd în compania rachiului de Turt aceasta l-a lăsat în mijlocul oamenilor și a plecat cu altul. Cîtă deosebire era atunci între toamna cuprinsă de vînt și neliniște care-și scutura ironia în bătaie de joc peste sufletul acestui om și frunzele adevăratei toamne. Concubina privirile lăsate avea in jos, iar copilul care se ținea dînsa o certa, după înjura. Soția și fetia ta îl priveau din fotografie. O liniște adîncă se lăsă în cameră. Martorii oculari zăceau și ei, dar în mintea fiecăruia se desfăcea parcă corolarul încă nedefinit al răului care se lasă uneori pe inima și viața unor oameni. Și cînd te gîndești că totul a pornit de la felul lui ușuratic de a judeca viața. Marica îl privea din fotografie și-i povestea parcă, vezi, tăticule?! Mămica a muncit toată vara la C.A.P. A.veni în casă tot ce ne trebuie, eu sunt sănătoasă, mi-a cumpărat mama păpușă, pe care eu o o învăț toată ziua să fie cuminte. Și să mă asculte ... și dacă tu ai ști cît de mult te-am așteptat eu și poate și mămica. Vinovăția Procurorul cerceta cu privirea dosarul. Căuta ceva, acel ceva pe care juriștii îl numesc „vinovăție". Din cînd în cînd îi punea cîte o întrebare. Se părea totuși că din întreaga gamă de evenimente care-l înconjurau pe inculpat una îl preocupa: vinovăția, își dădea perfect de bine seama că pentru toate, vina era în primul rînd a lui. Este evident, că fiecare om trebuie să răspundă dru faptele sale penaceastă tărie de cași facter trebuie să-i aparțină omului. MIHAI MARCIUC Scena s-a petrecut în Satu Mare și nu de mult. O femeie mergea pe stradă, poate îngîndurată. La un colț apare un bărbat Și după o scurtă discuție, ea îi arde palmă pe obrazul la In o demînă. Și ca să se împlinească legile sacre nu uită să-i aplice încă una pe cealaltă parte, fără ca, bineînțeles, bărbatul să i-o ofere. Acestea au fost faptele, acțiunea și deznodămîntul. Restul e un scurt comentariu. Mă întreb de ce urma Viclenii save, a simțit nevoia să-și dezlănțuiască furia în piața publică? Oare să fie astfel reparația scontată mai echitabilă? Pe vremuri, la ora de psihologie am învățat că adevărata durere este tăinuită și nu se bate monedă la toate colțurile din ea. Mai știu că femeile se mîndresc că au dat cîndva palme bărbaților! E o amăgire și aceasta ca multe altele... Gestul dezlănțuit al femeii m-a uimit totuși. Explicația putea să fie de altă natură și să se producă altundevablicitatea zgomotoasă c asentimentelor, a emoții lor, în asemenea cazuri devine dubioasă. Aici nu a fost nici o neliniște sufletească, nici un tragism, ci un simplu fapt divers. In general, nu am intenții moralizatoare, molipsite de la vreun prieten sau colegă, dar ar trebui totuși să ne închidem în durerea noastră, s-o simțim și poate că nu ar strica să încercăm o cît de mică viață interioară. Rezultatele ar fi atunci cu siguranță altele... NAE ANTONESCU и [UNK]ур [UNK]дстр [UNK]йтауwmigß. j ЯРЛ [UNK] Cv fär Zü förei fKß i Nl Armatíius se Cauze diferite, același deznodămînt Focul provocat de copiii lăsați nesupravegheați acasă, l-a supărat . . . foc pe Vasile SeremUniu din Pișcari nr. 225. Paza bună trece primejdia rea, glăsuiește proverbul pe care l-a ignorat Vasile Costică din satul Bocșa nr. 414. Necurățîndu-și hornul casei timp îndelungat a plătit.. . scump neglijența sa. 3 Gheorghe M., C.F.R. Satu Mare. Scrisoarea dv. ridică o întrebare la care comerțul găsit de mult — cel puțin teoretic — un răspuns. Și pentru a nu fi pierdut din vedere, acesta se află afișat în toate unitățile ce desfac produse alcoolice (fiind aplicat, după cum îmi dau seama, la „jignitor", chiar asupra modul dv.), nu servim persoane în stare de ebrietate, întrucît v-ați încadrat perfect în numita (euforica) stare — și numai pentru acest motiv — mi se pare justificat refuzul ospătarului de a vă pune la dispoziție condica de reclamație. S-a evitat astfel o ciornă de tipul celei pe care o am în față și la care răspund infirmînd, precum vedeți, acuza cum că „toți ziariști nu vreau să mă înțeleagă". Peter Nai, Satu Mare, putea spune că nu există N-am în scrisoarea dumneavoastră vagă intuiție a unor realități publicistice. Credem însă că exagerați interogînd ușor insinuant: „Pentru a publica ceva în coloanele editorialului din Satu Mare trebuie să ai ceva funcție pe care s-o lipești de nume sau ceva grad de milițian sau pompier că eu am trimis niște articole și nu s-a publicat, de aceea cred că am dreptate?". Oricine se poate convinge că avem coloanele deschise pentru a comunica cititorilor noștri fapte și idei majore, vrednice de interes — de la corespondența succintă la articolul amplu, documentat sau opinia personală bine argumentată. Acestea sunt cerințele pe care le formulăm față de un material destinat publicării — orice ar adăuga la numele său semnatarul. Firește, e aici un teritoriu în care oricînd va fi loc pentru mai bine. Că unele articole, semnate simplu , sau cu adăugiri, cum spuneți, nu satisfac toate exigențele, acesta e intr-adevăr un aspect, care trebuie luat în seamă permanent. In ce vă privește, încercați să vă fixați în lucruri demne de atenție — de preferință din arta dumneavoastră de activitate (pe care presupun că o cunoașteți) — și scrie tine cu îndrăzneală, dar și cu toată grija asupra acurateții faptelor și stilistice. E bine să gîndiți și să realizați cît mai mult din corespondentele dumneavoastră singur și să nu scontați — cum se mai intim, plă, din păcate, — pe inter jURIERS ventiile redacționale. Cuvîntul scris implică răspunderi și exigențe aparte. Cu un plus de exigență ați fi scris și dumneavoastră „cotidianului“ în loc de „editorialului“ (adică publicație zilnică, un articol de fond) și ați fi supravegheat mai bine fraza ferind-o de ambiguități. Cu aceste spuse vă așteptăm în continuare, cu interesul constant pe care-1 avem față de corespondenții și colaboratorii noștri. Ioan P. Mic. Loca: Vă cităm cu interes: „Publicați în pagina de vineri, cu legitimă atenție urmărită de fapte negative, cititori — multe De asemenea, multe dintre articolele apărute sunt scrise bine, convingător, adesea pe un ton ironic hazliu, ceea ce iarăși nu sau rău. Vorba veche: ridendo casetigat mores. Dar oare această modalitate, utilă, de a informa și a face educație, e singura? Nu au oare forță educativă și exemplele pozitive? Părerea mea este că faptele bune au un plus de influență educativă prin capacitatea de a ne emoționa. Emoția ne apropie un univers uman și avem nevoie de această modalitate a călirii și îmbogățirii ființei noastre, ca și de rîsul prin care veștejim și îndepărtăm vicii și proaste deprinderi". Observația dv. critică este exactă, iar sugestia conținută ireproșabilă. Stă în atenția noastră aducerea mai frecventă în atenția cititorilor a acelor fapte bogate în semnificații umane și a celor eroi, adesea anonimi, care pot prin gîndul și faptele lor constitui exemple demne de urmat. Mulțuminduvă pentru scrisoare și promițîndu-vă că vom ține seamă de conținutul ei, vreau să cred că vă putem aștepta în această pagină cu articole în sensul sugerat. Rodica Lucia Cornea, Tășnad, Gingășia tonului și acuratețea frazei sunt elementele de rezistență ale corespondenței dv. Intr-un alt context ideatic, mai „terestru", mai înșurubat în realități adică, ele puteau polariza ceea ce publicistic se numește un cursiv. Desigur, pentru aceasta trebuiau estompate niște influențe livrești (Ana Blandiana — motivul ochelarilor, John Steinbeck — justificarea „trasului cu urechea"), ca și cele cîteva „zvonuri" existențialiste. Aștept cu interes corespondențele dv. în credința că ne puteți oferi lucruri elaborate într-o ținută publicistică personală. Poate treceți cu asemenea intenții pe la redacție. VASILE SAVINESCU