Cronica, 1973 (Anul 8, nr. 1-52)

1973-06-08 / nr. 23

Proletari din toate țările, uniți-va­­ 23 (384) sâptămînal politic • social • cultural • 16 pagini -1 leu ANUL VIII VINERI 8 VI 1973 CRONICA „ZILELOR FIERBINȚI"­­9/27-75/27 iunie- Martie — Moldova, mai — Transilvania, iunie — Mun­tenia și Oltenia; cercul de foc al revoluției cuprinsese în­treg pămîntul patriei. Incepînd cu cea dintîi lună a pri­măverii, agitația în Țara Românească atinsese temperatura cazanului în fierbere. Domnitorul Gh. Bibescu prefera adă­postul cazărmii, în mai a fost organizat comitetul revolu­ționar lărgit și s-a definitivat programul revoluției alcătuit din 22 de articole : independența administrației interne fără amestec străin, desființarea privilegiilor feudale, drepturi civile și politice, domnitor ales pe cinci ani din toate stra­turile societății, o Adunare lărgită reprezentativă, seculari­zarea averilor mănăstirești, dezrobirea țiganilor și, mai pre­sus de toate emanciparea clăcașilor și împroprietărirea lor prin despăgubire etc. Așadar, un program care învedera caracterul unitar al revoluției române, un program al unei revoluții democratice și sociale, după expresia lui N. Băl­­cescu. • In primele zile ale lui iunie, conducătorii revoluției au fost răspîndiți în județe cu misiunea declanșării simultane a luptei. Semnalul marii ridicări avea să pornească de la Islaz în ziua de 9/21 iunie, cînd Gh. Magheru și N. Pleșo­­ianu au trecut cu armata de partea revoluției, cînd a fost format primul guvern provizoriu ce avea să se contopească, citeva zile mai tîrziu, cu cel ales la București, cînd poporul a depus jurămînt pe proclamația ce vestea că „poporul ro­mân (...) respectă toate Puterile și cere a respecta și ele drepturile lui“, că el „voește o patrie tare, unită in dra­goste, compusă din frați, iar nu din vrăjmași", hotărînd „drepturi civile și politice pentru tot românul“. Miile de împilați și dezmoșteniți au ascultat atunci înfiorați memo­rabila invocație a lui Popa Șapcă : „Dumnezeule, izbăvește și mîntuie pe tot omul care suferă , ridică și însuflește pe acest popor care moare ca să facă să trăiască pe apărătorii săi. Scapă-l de abuzurile care se fac cu așezămintele și chiar cu virtuțile sale , izbăvește-l de abuzul clăcei, de ti­căloasa iobăgie (...), de podveada drumurilor și a șoselelor, de aceste munci ale Faraonilor, de orice prigonire, de orice silnicie și de toată nedreptatea • în seara aceleiași zile de 9/21 iunie s-a produs atenta­tul la viața lui Gh. Bibescu, in vreme ce poporul aflat la Islaz în drum spre Craiova, cu ținta finală București, mă­tura în drumul său opoziția reacțiunii. Inspăimîntat, dom­nitorul a căutat sprijin în cazarmă, cerînd ostașilor reînnoi­rea jurămîntului de credință. Spre marea sa surpriză, i-a fost dat să audă că ei „sunt gata a-și vărsa sîngele în contra vrăjmașilor patriei, dar singe român, singe patriotic nu vor vărsa niciodată“. Mai mult, ofițerii au desfășurat steagul tricolor al revoluției spunînd „că sub steagul acesta sînt ju­rați a muri pentru patrie, nație". • Ziua de 11/23 iunie avea să vădească din nou rolul hotărîtor al maselor în desfășurarea evenimentelor. „De­odată se auzi — îi comunica Fl. Aaron lui G. Barițiu — în toată capitala că trupe de țărani din mai multe părți cu stindarde naționale sosesc în capitală. Atunci poporul Bucu­reștilor ne mai puțind cumpăra bucuria aleargă in trăsuri și pe jos la barierele orașului. Intîmpinarea orășenilor cu țăranii a fost ceva sublim în felul său. Se îmbrățișară, se sărutară ; țăranii, fără arme, fără nimic, cu merindea numai în traistă, cu parturile noii constituții în mini intrară în capitală sub stindardele lor, strigind : Dreptate ! și orășenii, unindu-și glasurile cu dinșii, repetau: Dreptate!“ La orele 16, toate clopotele Bucureștilor au chemat poporul la palat, unde domnitorul a fost construit să subscrie constituția și să confirme noul guvern. Reacțiunea, dezorientată și înfrico­șată, își căuta salvarea în fugă. Vilara și Iancu Marcu, de pildă, au părăsit capitala ascunși în butoaie cu zahăr. • O zi mai tîrziu, 12/24 iunie, cel dintîi număr al „Pruncului român“ însera în paginile sale semnificativul apel .Către frații noștri din Moldova : „Fraților români din Mol­dova, Ceasul libertății a sunat pentru tot românul. Astăzi la 11 iunie, era ziua fericită in care libertatea a intrat triumfîndă în capitala noastră (...). Uniți-vă cu noi, frați de dincolo de Milcov ; peste undele lui vă întindem brațele, dorind cu înfocare a vă da sărutarea frăției și a libertății. Munteanul și moldoveanul sunt toți români, sînt frați, o singură nație , uniți-vă cu noi (...). Uniți vom fi tari ; uniți vom sta împotriva oricărui vrăjmaș al libertății noastre. Voi, frați, ați făcut începutul. (...), vouă vă rămîne gloria că ați început, nouă gloria că am sfîrșit“. • în noaptea de 13/25 spre 14/26 iunie, domnitorul Gh. Bibescu a abdicat, luînd drumul străinătății. In ziua de 14/26 iunie a fost alcătuit noul guvern provizoriu și a fost adoptat în mod oficial, ca stindard național, tricolorul cu deviza Dreptate-Frăție. Ca urmare a conspirațiilor puse la cale de boierimea reacționară, la 15/27 iunie a avut loc grandioasa adunare populară de pe cîmpia Filaret devenită a doua zi, prin decret al guvernului provizoriu, Cîmpia Libertății. L. BOICU Gh. TATTARESCU : „Nicolae Bălcescu“ b­ălcescu Memoria mi-e ninsă cu lacrimi din Sicilii Și vis înrourat în dorul de Carpați Căci au sărit din legămînt sigilii Țara a avut și are bărbați între bărbați Clepsidra ia foc și se rotește cu Bălcescu pe-o rază de lumină vine-n Luceafărul îl poartă-n ochi și o minune Și-un vis îndurerat de zeu înțelepciune gîndul meu Pe-o rază de lumină lumină-ntre eroi Bălcescu Locuiește sfînt în fiecare dintre noi ! Gheorghe CARAGIU

Next