Cronica, 1990 (Anul 25, nr. 1-52)
1990-01-05 / nr. 1
Deșteaptă-te române! lui 2005 Demnitatea istoriei Suferință și regenerare Nu e nevoie de multă perspicacitate pentru a sesiza, sub unghiul stărilor de spirit, un anume paralelism între experiența pe care o trăim acum și ceea ce se întimplă în societatea noastră, cu două secole în urmă. Disperarea se înstăpînise și atunci peste suflete, orizontul părea definitiv închis, inerția aproape deplină. Era nevoie de multă forță sufletească, dacă nu și de o mare propensiune utopică, pentru a închipui o ieșire din letargie. Cum să se înfrîngă exasperantul imobilism ? Lancea lui Horea a fost una dintre soluții , protestul radical și fără întoarcere contra opresiunii. Luminarea sistematică a poporului prin școală și biserică definea o altă linie de conduită. Alăuta și Albina lui, Asachi devin simboluri ale noului timp, alături de sabia Vladimirescului, de școala lui Lazăr, de Curierul heliadesc și de atîtea, noi instrumente ale regenerării. Un cîntec popular din 1821 îi invita pe români să nu mai sufere, ca înainte, „rușini și groaze“. Vor ști ei să se scuture de marasmul paralizant adus de regimul fanariot : „Aici, voinice, te, arată / Că tot ești сi-ai fost odată“, sună un distih din epocă, in deplină consonanță cu alte demersuri regenerative. Istoria devenea o sursă de curajt civic, un garant al existenței unor virtuți încă obnubilate. Reconsiderînd-o cu fervoare, la 1840, Kogălniceanu evoca „ura, interesul, pisma, toate patimile“ ce dezbinau o societate în curs de schimbare. Situația se arăta disperată („Doamne, dama G. Lazăr, pînă cînd anii blestemului ?“), însă istoricul a știut să vadă, dincolo de clipă, efortul regenerator al suferinței. „Ba nu, vremea pietrei nu ne-a venit, citim în Arhiva românească, sîngele nostru este tînăr, pentru că este înnoit prin nenorociri“. Era numai nevoie de o nouă solidaritate, de stimularea voinței spre mai bine, de un apel insistent și reconfortant la valorile strămoșești puse în acord cu dreapta judecată. „Să ne ținem de limba, de istoria noastră, cum se ține un om în primejdie de a se îneca de prăjina ce i se aruncă“. Apel de primă instanță, intr-un moment cînd Kogălniceanu avea temei să acuze drastic inerția și „nepăsarea" compatrioților, adică lipsa unei societăți civile, în stare, să determine un nou curs. Conduita lui era aceea a unui pedagog preocupat să provoace, în numele mesianismului românesc, o atitudine pozitivă, transformatoare, știind bine de altfel că minunea resurecției nu se poate împlini de la o clipă la alta, ci e rezultanta unui lung proces regenerativ, alimentat de suferință și de nevoia racordării la cursul lumii moderne. Asemenea procese au avut loc mai pretutindeni în zonele de dominație imperială, iar o doctrină a renașterii ciclice (palingenesia) încuraja mai demult speranța în redresare. Din nici un text important al epocii nu lipsește această componentă de destin care e suferința. Și nicăieri ea nu copleșește, ci participă la întărirea sentimentului mesianic. De la souffrance à la pensée, ca în eseul lui Jean-Albert Weil, iată o relație legitimă și un sens al mișcării în istorie. Suferința colectivă îndeosebi capătă un rost moral și o valoare metafizică, ea fiind transcendere în absolut, mîntuire. Nimeni n-a formulat poate mai bine ca Bălcescu acest paradox al suferinței : „Adesea din covîrșirea răului iese binele“. Conversiunea suferinței în energie revitalizantă ține, fără îndoială, și de acea psihologie de retardaturi ilustrată mai ales de Dinicu Golescu. Secolul XIX, pînă tîrziu, e plin de mărturii istorice și literare în acest sens. Dar se poate invoca și numele unui Cantemir pentru a ilustra acest tip de reflecție : „Din răul care ție-ți strică, nevoiește ceva bine să apuci". Partea bună din tot lucrul omenesc se cuvine deci revendicată, pusă în situația de a întări spiritul creator. Viziunea e metafizică, în sensul integrării faptelor omenești într-o economie superioară, unde relația dintre bine și rău se pune în alți ter(continuare în pag. 6) AI. ITIB Biserica „Trei Ierarhi“ din lași *ea› Istoria românilor în texte interzise Documente multiple, ultragiate sub „Reichul“ ceaușist (I) ...La început, televiziunea și radioul apoi presa ne-au adus știrea atît de mult așteptată : în ziua de 25 decembrie 1989, a avut loc procesul lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu în fața Tribunalului Militar Extraordinar. Capetele de acuzare au fost : 1. Genocid — peste 60 000 de victime... 2, 3, 4, 5. încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuse la bănci străine. Pentru aceste crime grave săvîrșite împotriva poporului român și a României, inculpații Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte confiscarea averii. Sentința a rămas deși finitivă și A FOST EXECUTATA ! Astfel a sfîrșit el, Tiranul între tirani, monstrul din Scornicești, cel căruia opinia publică română și străină, oamenii simpli și reputați specialiști nu mai reușesc în cursul ultimelor zile să-i afle un „confrate“ de-a lungul istoriei — Nero, Caligula, Ginghis Han, Torquemada ori, mai recent, Hitler, Stalin, Pol Pot ș.a., ș.a. ? Și, acest monstru, reieșit și sfîrșit pe aceste blinde plaiuri românești grație sacrificiului de singe al bravului nostru popor, s-a mișcat pînă de curînd printre noi, l-am avut în fața noastră, l-am hulit mai cu seamă în gîndul nostru, cu atît mai mult cu cît —•• din teamă, comoditate, oportunism — în diverse ocazii publice aflam predispoziția de a-1... aplauda !!!??? Și acum, cînd s-a consumat sfîrșitul monstrului, o teribilă frămîntare ne însoțește modul cum au sfîrșit el și soția lui ? Comportarea lor în fața Tribunalului poporului român a fost de-a dreptul deplorabilă, și cititorul nostru va fi de acord că termenul nu acoperă integral cele petrecute în cursul procesului, la care — datorită televiziunii— au „participat“ (și nici nu se putea să fie altfel !) milioane și milioane de telespectatori din țară și din străinătate, fiecare dintre noi, desigur, nemanifestînd nici cea mai elementară compasiune, ci, dimpotrivă, o profundă tulbu- Gh. BUZATU (continuare in pag. 6) : Pentru o nouă universitate Exprimîndu-și adeziunea la Platforma-Program a Consiliului Frontului Salvării Naționale, Universitatea „Al. I. Cuza“ consideră că întreaga desfășurare a învățămîntului universitar și a cercetării științifice va trebui să se întemeieze, de acum înainte, pe principiile autonomiei, descentralizării și despărțirii de politică. In acest sens, se impun următoarele : La reînceperea cursurilor (nu mai tîrziu de 14 ianuarie 1990), să se discute cu studenții Platforma-Program a Consiliului Frontului Salvării Naționale, formele de aplicare a acesteia în domeniul învățămîntului și cercetării științifice, precum și documentele fundamentale’ (Carta O.N.U. și Acordul de la Helsinki) în care sînt consfințite drepturile omului. Să se suspende examenele (și verificările) din sesiunea de iarnă 1990 la disciplinele Socialism științific, Economie politică, Filozofie, Probleme fundamentale ale istoriei României. In semestrul al doilea al anului universitar 1989/1990, în locul disciplinei Socialism științific să se predea un curs de Doctrine politice, care, împreună cu disciplinele Economie politică, Filozofie și Științe politice, să aibă caracter obligatoriu sau facultativ, in funcție de facultăți. In programul de perfecționare a cadrelor didactice din învățămîntul preuniversitar, prima etapă a examenului pentru obținerea gradului didactic I să se limiteze la susținerea probelor de specialitate. Să se acorde gradul I didactic și profesorilor din seria 1988/1989 care nu l-au obținut din cauza notării cu 9 la proba de Socialism științific. Toate formele de perfecționare a profesorilor din învățămîntul gimnazial si liceal să se întemeieze numai pe disciplinele de specialitate. Să se fixeze, intr-un timp cît mai scurt, specialitățile și probele pentru examenul de admitere, sesiunea 1990. Să se elaboreze un nou regulament de repartizare a absolvenților pe baza unor noii criterii, cu preponderența criteriului pregătirii profesionale și a aptitudinilor științifice, renunțîndu-se Comitetul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale din UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA“ Biroul Senatului Universității (continuare în pag. 3) Д r~ im Cuvînt înainte Omule nu ești obișnuit să trăiești — umil învățat să repeți fraze stereotipe ești ca o pasăre fără aripe ! Doamne cum de s-a putut să uite Omul să vorbească sau să gîndească una și să spună cu totul altceva ca un mecanism-păpușă de mucava Omule învață limba să fie cu gîndul una — a venit timpul să moară minciuna să fie lapte lapte și să trăiești în fapte. * * contul poeziei din sufletul nostru se deschide acum mîngîie sufletul mamei care și-a pierdut în luptă copilul — drumul se deschide către izbîndă (poemul acesta este început). Ion HURJUI Oameni Dar cînd noroiul prinde formă, glas și frumusețe, iar talpa devine amprentă și voință, poți deschide geamul și striga , oameni iar himerele rămîn în țara himerelor, dracii rămîn în țara dracilor cînd poți deschide geamul și striga , oameni împietrii admiri curățenia și nevinovăția și strigi : oameni. 22.12.’89 sîngelui Radu ANDRIESCU fostul imn de stat - o cîntare împotriva României Pînă să trecem la analiza propriu-zisă pe care abia acum o prezentăm atenției publice, ținem să ne referim la unele antecedente. In preajma „aprobării“ textului pentru imnul de stat, poetul (și poetul !) numărul unu (pînă ieri) al țării a invitat un grup de scriitori să-și exprime opiniile. Știm că doi din acel grup au fost regretații Beniuc și Stănescu. Se spune că, după ce i-a ascultat, „Eroul eroilor“ a conchis : „Rămâne cum este, puteți pleca“. Pentru a supune „dezbaterilor largi“ р [UNK]о [UNK]е [UNK]а imnului de stat, s-a luat măsura ca textul respectiv să fie trimis la redacțiile ziarelor și revistelor. Cum, pe atunci, lucram la Convorbiri literare, cînd ne-a căzut sub ochi așa ceva nu am reușit să ne stăpînim furia și am strigat . Imposibil .Un coleg ne-a luat deoparte și ne-a atenționat că nu există nici o șansă de a interveni („...cred că textul e deja aprobat — a spus el —■ și microfoanele așteaptă reacțiile noastre“). Nu după mult timp, într-o ședință de redacție, la care participa și un reprezentant al Consiliului Culturii, s-a produs o altă izbucnire a noastră , tocmai cînd se așteptau adeziuni pentru Festivalul Cîntarea României, am sfidat amatorismul și am încheiat astfel : Să mai renunțăm la discuțiile astea, atît de lungi, pentru că, dacă Beethoven ar fi stat numai in ședințe, nu ar fi ajuns niciodată Beethoven ! Trebuie să spunem că, în aceeași perioadă, încercînd să publicăm una din cele trei piese de teatru,pe care tocmai le definitivasem, nu reușisem decît să (continuare în pag. 5) Ioanid ROMANESCU .................... ................................ T'.i»~m.:lrgssg Dreptate pentru țărani. Dragoste pentru satele noastre Actuala revoluție aparține în primul rînd tineretului, dorinței lui fără margini de libertate și dreptate. Cei care au suferit cel mai mult de-a lungul întregii noastre istorii zbuciumate au fost, insă, țăranii, cei care au făurit „miracolul rural" pe pâmîntul vechii Dacii, împotriva cărora odioasa dictatură a declanșat criminala ofensivă de distrugere materială și spirituală. O mare parte dintre tinerii care s-au sacrificat pentru revoluție, care se află încă in luptă, sînt fii de țărani, întreg tineretul, noi toți, sîntem — în perspectivă istorică, prin moșii și strămoșii noștri — fii de țărani ! Să facem ca această societate nouă, aflată intr-un marș fără egal în istorie pentru cucerirea libertății și dreptății, să asigure — în sfîrșit — dreptatea și pentru chinuitul țăran român ! Pentru țăranii care — intr-un elan patriotic asemănător celui întîlnit pe străzile Timișoarei și ale Capitalei în zilele dramatice ale Revoluției — a cucerit independența în 1877, a făurit România Mare în 1918, a eliberat țara de sub fasciști în 1944—1945 ! Pentru țăranul care întotdeauna a cîștigat pentru țară, dar a pierdut pentru sine, fiind marginalizat și deposedat, sub regimul comunist, de toate drepturile. Odată cu ridicarea monumentelor închinate tinerilor luptători în orașele-erou Timișoara și București, în alte orașe ale țării, trebuie construite în fiecare capitală de județ monumente închinate țăranului român — cea mai năpăstuită ființă a tuturor regimurilor de pînă acum. Artiștii noștri au capacitatea de a esențializa și individualiza — diferit, de la o zonă la alta — personalitatea celui care ne-a asigurat pentru vecie originalitate în cultura universală, un loc distinct în lumea civilizațiilor, personalitatea țăranului român ! Dreptate pentru țărani și dragoste pentru satul Conf. dr. Vasile MIFTODE (continuare în pag. 3) ММ—Iii!Ш