Cultură Fizică şi Sport, 1963 (Anul 16, nr. 1-4)
1963 / nr. 1
2 CULTURA FIZICA SI SPORT Această extensiune a concepţiei de pregătire a cltorva ramuri sportive, cu precădere atletismul, asupra intrtegii activităţi de performanţă a generat teoria antrenamentului sportiv. Ei bine, sintetizarea acestei experienţe felurite si concretizarea ei in cadrul aşa zisului sistem modern de antrenament (N. Ozolin) a avut loc in intervalul ultimilor cincisprezece ani. Transferul concluziilor pozitive dintr-o practică sportivă in alta, dublat de cercetările ştiinţifice Îndeosebi efectuate de fiziologie (Krestovnikov, Farfel, Zimkin, Letunov, Mateev) au ajutat depistării elementelor determinante in creşterea vertiginoasă a performanţelor sportive. Aşa se explică delimitarea noţiunilor de volum şi intensitate, componente indispensabile ale rezultatului sportiv. Şi in acest domeniu, tot atletismul este acela care dă noua orientare. Cifrele sunt grăitoare : dacă in 1948 Vanin, fost recordman al Uniunii Sovietice, a parcurs in acel an 1.200 de km. in anul următor măreşte volumul la 1.800 km. pentru ca in 1950 să-l urce la 2.700 km. Apariţia lui Zatopek — unul dintre promotorii marilor performanţe contemporane — restructurează conceptul de volum şi intensitate a efortului, mărind traseul alergat la 800 km. lunar şi aplicind metoda intervalelor reuşeşte astfel să mărească şi viteza de deplasare. in prezent, alergătorii consacraţi ai probelor de fond acoperă in medie 7.000 km anual, volum care depăşeşte aproape de 6 ori cifrele anului 1948. Desigur performanţele nu s-au lăsat invitate prea mult şi au atins culmi nebănuite. Ascensiunea continuă " Din atletism experienţa s-a difuzat in canotaj, ciclism, haltere, adică in sporturileindividuale in care performanţa se măsoară in timp şi spaţiu. Astăzi, in halterie, pentru exemplificare, intr-o singură lecţie de antrenament, se ridică in medie 10.000—15.000 kg., iar in gimnastică, numărul elementelor executate in acelaşi interval de timp este in medie 500 (Ciukarin şi Ono). Mărirea volumului şi intensităţii lucrului Înseamnă bineînţeles interesarea marilor funcţiuni organice şi a calităţilor fizice. Aducerea pe prim plan in procesul de pregătire a sportivului a acestor componente a însemnat de fapt promovarea factorului pregătirii fizice ca element indispensabil in obţinerea performanţei sportive. Acest interval de cincisprezece ani a contribuit la consacrarea factorului respectiv pe care concepţia anterioară a acestei date 11 situa in subsidiar. In această privinţă este interesant de urmărit evoluţia istorică a responsabilităţii şi importanţei factorilor de antrenament. Dacă in etapa iniţială a performanţei sportive, care se prelungeşte pină în primul sfert de veac al secolului nostru, pregătirea tehnică era determinantă şi etalonul forte al valorii sportive (Dr. M. Georgescu), in continuare pregătirea tactică — de data aceasta generată de practica jocurilor sportive — se afirmă şi atrage atenţia specialiştilor. Apariţia şcolii sportive sovietice pe plan internaţional după 1948 avea să lărgească sfera procesului de antrenament prin crearea concepţiei pregătirii fizice multilaterale, ca fundament al oricărui mare succes sportiv. Această noutate nu constituia rezultatul unei orientări arbitrare, ci al transpunerii in practica sportivă a concepţiilor materialiste pavloviste din fiziologie, care explică unitatea organismului atit pe plan interior cit şi din punct de vedere al corelaţiei sale cu mediul Înconjurător. Cinee-şi aminteşte de turneul echipei sovietice de fotbal Dinamo Moscova in Anglia şi de rezultatele obţinute in compania celor mai valoroase formaţii engleze, care in vremea aceea nu-şi disputau cu nimeni supremaţia europeană ? Sau de scinteierea jocului prestat de Dinamo Tbilisi in prima vizită pe care o formaţie sportivă sovietică o dădea Bucureştiului ?