Cultură Fizică şi Sport, 1964 (Anul 17, nr. 1-4)

1964 / nr. 1

2 CULTURA FIZICA­­ŞI SPORT toare — fruct al participării active şi conştiente a sportivilor noştri faţă de sar­cinile de răspundere ce le revin — reprezintă un important pas înainte. Important, deoarece tot mai puţini sunt aceia care se abat de la normele regimului de viaţă sportivă, de la îndatorirea principală ce le stă în faţă , atitudinea plină de răs­pundere faţă de propria lor pregătire. Creşte numărul sportivilor care nu numai că îndeplinesc „cuminţi“ conţinutul antrenamentelor, ci participă, ei înşişi, la ela­borarea documentelor de planificare şi, concomitent cu aceasta, la stabilirea obiec­tivelor de instruire şi de performanţă, la eşalonarea lor pe perioade şi etape. Ceea ce spunea cineva : „In antrenamentul modern sportivul devine în mare măsură antrenorul lui propriu, iar antrenorul un­­om de ştiinţă, un metodist de seamă“, prinde viaţă în rîndurile sportivilor noştri, se dezvoltă, capătă un caracter de obişnuinţă. Obişnuinţă creatoare, materializată în preocupări pentru nou, înaintat, eficient. Acest stil de muncă trebuie extins şi in acest sens un rol de frunte revine metodiştilor, antrenorilor, medicilor. Împreună cu sportivii, deoarece în ultimă instanţă aceştia sunt făuritorii marilor performanţe, ei trebuie să dezbată şi în etapele viitoare întregul conţinut al pregătirii. In acest colectiv să se stabilească mijloacele de pregătire, metodele de îndeplinire a obiectivelor, volumul şi inten­sitatea muncii şi toate acestea brodate pe posibilităţile şi capacităţile fiecărui sportiv în parte, aşa cum se spune în limbaj metodic , strict individualizat. Cit de importantă este individualizarea pregătirii — piatra unghiulară a melodicii moderne — ne-o arată practica de zi cu zi, fie că este vorba de sportivi componenţi ai unor echipe, fie de participanţi în probe individuale. Antrenorii, de altfel deplin întemeiat, stabilesc pentru fiecare sportiv în parte obiective peda­gogice şi de performanţă pe măsura capacităţilor lui şi bineînţeles, la nivelul cerin­ţelor concursurilor la care participă ; un volum de muncă şi intensitate a efortului în concordanţă cu particularităţile lui; metode de educare adecvate temperamen­tului şi caracterului; calendar sportiv şi norme de control concrete şi eşalonate raţional de-a lungul pregătirii ; măsuri de pregătire psihologică conforme cu spe­cificul fiecărui concurs în parte etc. In pregătirea individualizată a sportivilor un rol deosebit de important îl are şi autocunoaşterea. Pe baza participării conştiente şi active a sportivilor in procesul de pregătire şi concursuri, ei fac constatări şi aprecieri deosebit de nuan­ţate, atît în ceea ce priveşte conţinuutul execuţiei lor din punct de vedere tehnic, tactic, cât şi al nivelului pregătirii funcţionale a organismului pentru cerinţele nemijlocite ale efortului din concursuri sau a dificultăţilor de învingere a unor stări psihice manifestate înainte de concurs sau în cadrul lui. Cunoaşterea părţilor pozitive şi negative ale pregătirii proprii are o semni­ficaţie deosebită, dar aceasta nu poate rămine numai bunul personal al sporti­vilor respectivi. Aşa după cum metodiştii, antrenorii, medicii comunică sporti­vilor toate observaţiile lor, tot aşa şi sportivii am datoria să le împărtăşească des­chis, cinstit orice constatare, dubiu, sau sugestie ce ar avea-o de făcut cu privire la îmbunătăţirea pregătirii lor. Ascunderea faţă de antrenor a indiferent căror ginduri, păreri, constatări ale sportivilor, duce nu numai la încălcarea unor norme de muncă de bază, ci chiar şi la compromiterea pregătirii şi participării optime în concursuri. Astăzi când sportul, performanţa, solicită încordări fizice şi psihice duse pînă la posibilităţile limită ale organismului, consultarea adincită dintre antrenor şi sportiv este obiectiv necesară şi acolo unde nu se realizează întocmai rezul­tatele sunt necorespunzătoare. In pregătirea noastră pentru cea de a XVIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice este bine să ne gîndim, să ne orientăm activitatea pe linia unor aspecte pregnant reieşite atît la Jocurile ce au avut loc la Roma in 1960, cât şi la unele concursuri de mare răspundere ce s-a­u desfăşurat între timp, incluzînd in acestea şi cea de a IX-a ediţie a Olimpiadei albe. In ultimii ani, fie că vorbim despre atletism sau gimnastică, schi, patinaj, tir, sporturi nautice, box, fotbal etc., rezultă că pregătirea TEHNICĂ işi croieşte un loc tot mai larg şi că marii campioni sunt maeştri — iscusiţi şi practici — ai mişcării. Cu alte cuvinte, trebuie să acordăm întreaga atenţie pregătirii tehnice. Faptul că îndeplinirea acestei cerinţe este, uneori, o îndeletnicire neplăcută.

Next