Curentul, octombrie 1928 (Anul 1, Nr. 258-288)
1928-10-14 / nr. 271
Cuvântul unui sociolog ungur Curentul a publicat un lung și interesant interview cu «foarte cunoscutul dr. Rüsten Vambéry din Budapesta, marele sociolog, ziarist și o strălucită personalitate a vieții politice din Ungaria» cum ne informează interlocutorul său și corespondentul nostru d. Const. Sava. Trebuie, să mărturisim de la început că acest interview al d-lui Vambery ne-a uimit foarte plăcut. Ca să zică și sub regimul «teroarei albe» — cum a fost numit regimul lui Horthy, — se mai găsesc gânditori cari, înfrângând patima politică, se ridică în regiunile înalte unde e slăvită ideea generoasă a viitorului. Uimirea noastră e și mai intensă când știm că intelectuali cari gândesc în felul d-ui Vambéry și cari sunt de talia unui Oskar laszi și a prietenilor săi, au trebuit de mult să ia căile pribegiei, fiindcă în urma lor de excluși porțile paradisului lor natal sau închis cu zăvoare grele. D. Vambéry trăește totuși in Budapesta și cuvântul său, sosit de acolo greu de îndrăzneli și luminat de perspective, prețuește cu atât mai mult. Care sunt în esență ideile oferite in acest interview ? Mai întâi i, d. Vambéry, blamează campania rothermerista și nu crede ineficacitatea ei. O reduce la adevărata ei însemnătate de simpla ațâțare a instinctului șovinist și găsește că statele succesorale i-au acordat o prea mare îngrijorare. E o campanie care, dacă înveninează din nou raporturile dintre acestea tata și Ungaria, nu va avea totuși nici un efect politic Discutând problema acestor raporturi și modalitatea unei ameliorări d. Vambérg nu-și ascunde un iremediabil scepticism în ce privește gândul și intențiile oamenilor politici. Din rândurile politicienilor cari conduc azi politica diferitelor țări din Europa centrală nu poate ieși ideea generoasă a unei apropieri între Ungaria și succesorali. O apropiere de ordin economic? Nici aceasta nu e posibilă, dat fiind că, și momentul de față, economicul se confundă cu politicul și deci ordinea economicâ. • politicianismul șovin. Ce rămâne ? Rămâne ordinea culturală, teren unde gândurile se pot întâlni peste granițe și se pot înmănuchia in fascia aceluiaș ideal. Scriitorii diferitelor popoare, ei cari înfățișează mai credincios geniul și sensibilitatea națională, sunt cei cari se pot ridica mai ușor peste contingențele vremelnice ale prejudecăților și peste șovinismul separatist, pânditor și amenințător, D. Vambery ne face surpriza de a cita destule nume afirmate dintre scriitorii români cari, prin afinități probate, se dovedesc factori posibili ai unei politici de apropiere culturală. De reciprocă cunoaștere culturală, ceea ce aduce, inevitabil, cu sine o reciprocă simpatie între popoare. Nu ne îndoim că și în rândurile scriitorilor din Budapesta există unii cari au această convingere ce onorează pe purtătorii de condeiu și însuflețește pe d. Vambéry. Numai că lucrul există în posibilitate și nici o inițiativă, din nici o parte, nu încearcă traducerea lui în realitate. Problema acestei apropieri culturale agită intens de la război , încoace pe scriitorii francezi și germani cari vor să arunce peste Rin o punte de comunicație sufletească între cele două mari popoare ale Europei, de care atârnă în cea mai mare parte pacea și soarta continentului. E de remarcat însă că în Occident s’a trecut de la vorbă la faptă. Scriitorii din Paris vizitează Berlinul, scriitorii din Berlin vizitează Parisul, conferențiind și predicând necontenit ideea. Trancezi în cele două limbi franceză și germană — se fac metodic și anul acesta două reviste au apărut— una franceză, alta germană, — cu program unic și strict dedicat acestei generoase idei. Noi și Ungurii ne găsim abia la minunatul interview al d-lui Vambéry. Dar acest interview e vrednic de remarcat și pentru rezolvarea unei probleme mai restrânse: aceea a colaborării dintre scriitorii minoritari și majoritari, cetățeni ai României. Ca formulă a acestei apropieri, noi am propus ideea Penalti bului international. Ideea a fost primită foarte prietenos din partea minoritarilor sași și unguri. Discuțiile se urmează încă in presă și se vom relua și în coloanele acestui ziar. Ca o îmbărbătare a confraților unguri minoritari, îndrăznim să le atragem atenția asupra poziției intelectuale a d-lui R. Vambéry din Budapesta, manifestată prin interviewul acordat nouă. Nichiffor Crainic Cartea și teatrul Un războiu crunt se anunța în România între carte și teatru. Oamenii de carte sau cel puțin cu cărți, găsesc că oamenii de teatru «iau» prea mult de la Minister. E adevărat. Om cu cărți, eu _ însumi, constat îndurerat că realitatea este așa cum o descrie d. Liviu Rebreanu. Singurul lucru, însă, pe care nu-l găsesc inteligent în jelania literaturilor este nevoia de a opune cu orice preț cartea teatrului, mai întâi nedrept fiindcă și teatrul e tot carte; o carte descrisă colecția pentru oameni cărora le place să citească în comun după meloda lui, Compenitus , Viva vox docet. Un pas mai înainte și ne ridicăm contra bibliotecilor publice fiindcă oferă posibilități de Lectură gratuită... E, apoi, imprudent. Sacrificiile pe cari le face Statul pentru întreținerea teatrului nu sunt chiar așa... .j.latuv dum se arată aparența cifrelor. Și iată cum. Subvensiile ce se acorda instituțiilor diverse de spectacol nu sunt luate din veniturile ordinare ale casei publice. Ele sunt acoperite, în mare parte, de taxele speciale pe cari se plătește publicul ce frecventează teatrul. A subvenționa un teatru înseamnă de cele mai multe ori a-i da înapoi numai o parte din ceea ce el produce tezaurului Statului prin perceperea taxei asupra biletului de intrare Cetățeanul care vine la teatru nare niciodată sentimentul sau plăcerea că cu prilejul cumpărării biletului dă și Statului 20 la sută din prețul plătit... El dă întreaga sumă ce i se cere la cassă pentru spectacol, și numai pentru aceasta! Așa fiind, e evident că sacrifciul ministerului Artelor pentru sprijinirea teatrelor nu e chiar așa de exagerat cum ni s'ar părea la prima vedere. Și apoi, de ce și vedem in propășirea realizărilor dramatice am atentat la buna stare a cărții și cărturarilor? Din potrivă, credem că cititorii, pe Cari ii așteptăm, n’o sa-i putem recruta decât tot dintre oamenii ce vin la teatru... Spectacolul e, desigur, școala primară a lectorului. E un lucru pe care îl înțeleg și Statul și intelectualii din patriile luminilor: așa se explică de ce Germania, bunăoară, unde nu poate fi vorba nici de o criză a teatrului nici de o criză a scenei, cheltuește anual numai cu teatrele din Berlin 60 milioane mărci (adică 1 240 milioane lei). Ravaillae Dificultățile succesiunii Și liberalii sau convins acum că situația politică le impune o neîntârziată retragere dela putere, îndoială asupra soluției ce se va da problemei succesiunei de asemenea nu mai există. Dar moștenirea lăsată în urna lor de liberali, nu va fi dintre cele mai ușoare. Pentru a-și justifica prelungirea guvernatei d. Vintilă Brătianu a ținut să facă în orice condiții stabilizarea și împrumutul. Pas cu pas financiarii, au adus pe șeful liberalilor — care a luptat zece ani împotriva capitalului strein — pe calea tuturor concesiunilor. Când convenea asupra unei cereri, trei noi paragrafe se iveau în sfera cesiunilor cerute guvernului român. Naivitatea plenipotențiarilor inventați de d. Vintilă Brătiau, a mers până acolo încât au neglijat strânsa solidaritate ce domnește între financiarii tuturor fănilor și și-a închipuit că în acest domeniu, răsboiul ar mai fi lăsat urme în relațiile dintre foști dușmani de acum zece ani. împuterniciții primului ministru și-au dat seama prea târziu, după ce făcuseră toate concesiile posibile, ca alte cheltueli vor cere aranjamentele ca statele pe cari noi nu le socotisem ea intrând în socotelile solidarității financiare. Astfel va trebui să admitem aranjamentul cu Germania ca un sold creditor de câteva milioane, când unde ni se oferise 150 milioane mărci aur pentru stingerea pretențiilor noastre relative la monetele emise In timpul ocupației ! 1 Toate aceste sacrificii nu se fac insa instituțiile liberale, ci totalitatea contribuabililor. Fie ca se dau perimetre petrolifere de ale statului fie că se plătesc bănește toate greșelile unei politici financiare strâmte, totul se restrânge asupra contribuabililor. Cu ce altceva, viitorul guvern va putea face față multiplelor angajamente luate de d. Vintilă Brătianu în nu'iele tuturor locuitorilor țării ? Căci asupra împrumutului iluziile nu vor mai dăinui multă vreme când se va ști proporția cotei de materiale față de cota de numerar.* Și atunci, în fața tuturor acestor greutăți guvernul de mâine va avea legată de picioare ghiulema înspăimântătoarelor ravagii pe cari le face foametea în Basarabia. Indolența liberala care mergea până acolo în ei «ă desmințit cu cinism însăși existența efectelor secesii, s’a mișca, însfârșit și constatările înregistrate au fost jalnice. Măsurile anunțate pentru ajutorarea populației se sprijină mai mult pe calitatea publica, a oamenilor maturi și a copiilor de școală, dar se vor dovedi a fi cu totul insuficiente pentru alinarea suferințelor. Și cu cât rezervele de alimente vor fi cheltuite în lunile de iarnă, cu atât mizeria va fi mai accentuată. Cum va reuși guvernul de mâine ca pe o parte să plătească toate obligațiunele luate în numele țării de împuterniciții d-lui Vintilă Brătianu, iar pe de alta să se achite de datoria ce îi impune situația îngrijorătoare a populației amenințată să moară realmente de foame ? Cei cari cunosc bine situația de azi din Basarabia și-au putut da seama că in ianuarie, de exemplu, lipsurile vor fi cu mult mai mari și câteva sute de milioane nu vor fi suficiente pentru o ameliorare a stării de fapt. Grele vor fi dificultățile ce vor întâmpina cei ce vor lua succesiunea la guvern și cei ce își asumă răspunderea vor trebui să facă toate sforțările spre a fi la înălțimea așteptării tuturor. Drag m Rezistența cetățenească Când național-țurăniștii au svârlit formula rezistenții cetățenești, guvernul le-a răspuns prin prim rânjet, suficient batjocoritor. Se știe că orice partid, devenind interpret al nevoilor unei țâri exasperate de o gurtaure stupidă, începe o acțiune împotriva stăpânirii Hirem 1 d. h., in măsura sorții pe care o reprezintă acel partid de opoziție sunt și invectivele ,,Viitorului”. Cum cei dela .,Viitorul” nu au nici imaginație, nici însușiri literare invectiva lor nu variază, este monotona, repetata insistent. De ani de zile pentru național-țarăniști nu are decât o singura invectivă „flămânzii de putere”, în contrast cu liberalii sătui de putere, dar din milostenie perpetuați la guvern, spre a face fericirea țării (să aibă ei parte de această fericire). De aceea, și la formula rezistenții cetățenești „Viitorul” nu a găsit altă replică decât rânjetul: „exasperații flămânzi de putere”, fără să înțeleagă nimic din Primejdiile latente cuprinse în această formulă. A venit alegerea dela Bistrița, prolog, la viitoare evenimente, pe care nimeni nu le poate prevedea, nici chiar național-țărăniștii ce-au svârlit formula ,rezistenții cetățenești”. Prologul a fost doar o strașnica păruială, o ciomăgeală aplicată averescanilor. Am lăudat atunci cumințenia guvernului care a chibzuit să nu participe, iar administrația să-și păstreze o cuviincioasă indiferență față de alegeri. Ce se va fi întâmplat în spațiul de timp dintre Bistrița și Prahova, nu știm, dar, fapt este, că atitudinea guvernului s’a schimbat. Administrația a fost mobilizată, vechile, prea experimentatele tertipuri administrativ electorale, repuse în funcțiunea lor falsificatoare, ca biet! Doamne, să ni se dovedească, nu râdeți, impopularitatea național-țărăniștilor și crescânda popularitate a partidului liberal. Credeți, oare, că atribuim gratuit aceste intențiuni ( Cităm din „Viitorul”: «Dar toate violențele și abuzurile n’au putut schimba rezultatul alegerii, care e pur și simplu dezastros pentru partidul național-țărănesc. Cifrele, cu elocința lor zdrobitoare, arată târ sau lăudata popularitate național-țărănistă este o legendă, un bluff. Deși Prahova este singurul județ din țară, în care partidul național-liberal este în dizidențâ, totuș acest partid a obținut 23.114 voturi, față de altea 14.000 voturi ale național-țârăniștilor. Voturile liberale sunt, deci, aproape, îndoite decât ale popularului partid național-țărănesc !» Și acum explicația acestui miracol de uzură, explicație pe care ne-o dă tot oficiosul liberal „Viitorul” : «Rezultatele alegerilor județene de la Prahova sunt semnificative — ele dovedesc că opera constructivă serioasă, a guvernului actual, și marile servicii pe cari aduc țării partidul și guvernul liberal sunt cunoscute și apreciate de massele cetățenești, cari continuă să acorde încrederea lor guvernanților de azi.” Zăpăcitoare nerușinate! Să știm cu toții că ne frângem de dragoste pentru prea iubitul isbăvitor de necazuri Vintilă, că în fiecare casa de la umila cocioabă a țăranului cu ogorul pârjolit de secetă până la palatul (făcut din micile economii) lui Gheorghiu zis și asasinul lui Bucsen, se ridică rugi fierbinți către icoane pentru cel ce ne fericește, pentru sfântul Vintilă. Se prea poate că este mulți” care dau acatiste la biserică pentru a scăpa țara de mania constructivistului prim-ministru, dar sunt numai acei ,cari s’a întovărășit cu agenții Moscovei”, sunt „demagogii și propovăduitorii anarhici”. Atât a văzut guvernul la Prahova , câteva cifre măsluite, și este încântat de... succes. Intr’o nuvelă de Gorki era o biată servitoare urâtă foc și tare amărâtă că nimeni, niciodată nu i-a scris și el o slovă de dragoste. Atunci a rugat pe cineva și l-a plătit ca să-i scrie scrisori de dragoste. Le citea și se amețea cu iluzia, se emoționa, trăia tot fiorul iubirii pe urma scrisorilor ce și le trimisese tot eu. Ca și scrisorile de iubire ale eroinei lui Gorki, este așa zisul succes liberal de la Prahova. Dar nu cacialmaua urnelor interesează, nici farsa cifrelor, ci aplicarea formulei,rezistența cetățenească”. Este un antrenament revoluționar, o inițiere în insurecție, un început de violentă negație a autorității ce de mult și-a terfelit prestigiul. Firește că întru început mulțimea, îndătinată în resemnata acceptare a tuturor fanteziilor ilegalităților administrative, nu prea se arată așa de dement curajoasă în sfărâmarea oricărei norme de disciplină; dar când se va antrena, atunci valul,rezistența cetățenești” va trece și peste consemnul național-țărănist, pentru a se revărsa, liber și tumulos, în revoluție. Să nu uităm agentul anarhic al foametii ce-șî va urla desnădejdea tocmai în Ianuarie și Februarie spre a duce țara la cine sile ce sângeroasă reînoire a Idelor lui Marte. „Rezistența cetățenească” este luată de guvernul tuturor inconștientelor drept un caraghioslâc al opoziției, iar de național-țărăniști ca o formulă ce o poți lansa și opri după voe. Nimeni nu-și dă seama că aplicarea acestei formule într-un an de cumplită secetă, înseamnă o inițiere, un antrenament revoluționar. D. Vintilă Brătianu se simte popular, fiindcă așa scrie, din ordin, „Viitorul” . Ca și inofensiva eroină din nuvela lui Gorki. Patiifi! Șiloaro Duminică 14 Octombrie 1928 mornuntrnnt PA Miria șeicanu REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BULEVARDUL ELISABETA No. 8 IGLOFON RIS/N Cafeneaua de Tudor Teodorescu-Braniște Cafeneaua a fost din nou subiect pentru foiletoniștii și cronicarii bucureșteni Ce vreți ? Subiectele străine de politică sunt atât de rare ! Din nou s’a făcut deci, elogiul cafenelii. Din nou, s’au scris blesteme împotriva ei. In fond, cafeneaua nu merită și cei exces d’konneiir, ni cette indignité... Cafeneaua prețuește ceea ce prețuesc cei care o compun. Cafeneaua lui Chendi și Anghel, lui Macedonsky și Caragiale nu era, — vă rog să nu vă supărați, — cafeneaua zilelor noastre. Atunci însă, exact ca și astăzi, cafeneaua era aceiași puternică instituție de stat, acelaș post de de control politic, literar și moral. Câte rele nu s’au săvârșit, numai din pricină că omul a fost țintuit de gândul : — Ce o să spună cafeneaua! De câte ori, după cutare ispravă, n’ați auzit spunându-se : Urlă cafeneaua ! Da, cafeneaua dă tonul indignării și nota de sus a entuziasmului. Cafeneaua face și desface combinații politice, creiază și dărâmă gloriile zilei, controlează, cenzurează, încurajează și dezaprobă. Cafeneaua e chintezența opiniei publice. De la mica, meschina cafenea din cutare târg provincial, până la cafeneaua bucureșteană—pretutindeni aceiași poveste. Cafeneaua informează și bârfește, laudă și de faimă cu aceeași pasiune desinteresată. — „Stâlp de cafenea" — iată o insultă, pe care frecventatorii cafenelii au transformat-o într’un titlu de glorie, într’o adevărată magistratură a lenei și a bârfei și, uneori a inteligenții și a spiritului critic. L-ați văzut, l-ț ai observat, l-ați remarcat, l-ați studiat pe obicinuitul cafenelii ? Pleacă de-acasă grăbit, dacă a întârziat. Dar nu cu graba înfrigurată, ancerta cu care s’ar duce la o întâlnire de dragoste. Ci cu graba hotărîtă, precisă cu care s’ar duce la biurou, la o conferință diplomatică. Omul e conștient de importanța misiunii pe care o împlinește în complexa ordine socială. El știe bine că, acolo, la cafenea se săvârșește o operă de interes obștesc. Nu se așează în fața mesei cu schwartzuri sau turcești, ca să se delecteze. Ci ca să-și împlinească oficiul sacru, cu care se simte învestit Cafeneaua este calmă și furtunoasă, după zile. A ! în zilele de criză politică, ce furtuni se dezlânțue în cafenea . In provincie, se face lista pentru Cameră și Senat, se discută numele prefectului. In Capitală cafeneaua discută lucruri mult mai însemnate : discută lista ministerială ! Cea dintâia grijă a unui candidat la Cameră sau Senat în provincie, a unui candidat la minister în Capitala este să obțină favoarea cafenelii. Am văzut ministeriabili — deveniți apoi miniștri — care, la fiecare criză de guvern, descindeau în cafenea, împărțiau în dreapta și în stânga surâsuri și cafele, strângeri de mână și bezele, creindu-și atmosferă prielnica pentru a fi ..indicați” de cafenea, ceea ce înseamnă indicați de opinia publică. Da, da, cafeneaua a creiat aproape tot atâți deputați, senatori și miniștri câți a ridicat, din nimic, și presa. Dar cafeneaua e un Larousse vorbit. Nu se ocupă numai cu oamenii politici, ci și cu cei de știință, teatru, literatură și artă. După o premieră, la cafenea se face adevărata cronică teatrală. Iar, în provincie, descinderea unei trupe în turneu pricinuește în cafenea o învălmășeală mai cumplită decât ocupația unei armate dușmane... Ca orice oficiu de stat, cafeneaua are orele ei hotărîte de lucru. Zadarnic te vei duce în cafenea la altă oră, decât aceea pe care — printr’o înțelegere tacită — au acceptat-o frecventatorii obicinuiți. Și, în sfârșit, cafeneaua respectă repauzul duminical mai conștiincios decât frizeria sau băcănia. Deschisă Duminica, nimeni nu o frecventează în după amiaza sortită odihnei. Ce triste sunt cafenelele Duminica ! Din cuprinsul lor, au evadat zgomotul, verva, gluma și bârfeala răutăcioasă. Mesele văduve de clienți privesc chiorâș scaunele goale. Atunci, desigur, lucrurile neînsuflețite au în limbajul lor necunoscut nouă colocvii interesante... (Continuare in pag. II-a) Democratizarea Bibliei Luther :1 Tolstoi de PARASCHIV ANGELESCU Diaconi* It atS acum pe Luther, celălalt deformator, dar din biserica apuseană. I Un teuton ca toți ceilalți: voluntar, calculat, profund credincios și practic. .Ca atare, reprezentativ numai prin «eroismul» pe care i-l atribue Carlyle. Și frin originalitate. Creștinismului, fundat pe puterea discernământului și prin urmare, a dezălogării, a democratizării cuvântului dumnezeesc aflat în Biblie, Isu-i cerea ca lui Tolstoi o întoarcere imediată spre creștinismul apostolic, primar, nici nu țintea acel acord perfect între principiile Evangheliei și viața omenească angrenată prea mult în •tari DE DREPT lumesc. Nu. El f «tint «sä împace fericit mirile * și neînsemnatele porunci ale Evangheliei lui Hristos», cu toate celelalte condiții de viață pe câte fu clădită lumea lui Atila. Cu «porunca cea mai mare și mai grav ultragiată», aceea a iertării păcatelor omenești prin intermediul bisericii și al autorității papale nu s’a putut împăca el de la început. Analizat sub acest aspect, ajungi să te convingi ușor ca Luther a fost un creștin chinuit fără mila, frământat necontenit de aceiaș problemă a mântuirii. Nu a mântuirii neamului omenesc îndeobște, ci mai întâi mântuirea-i personală. Cum o rezolvă el? Până la un punct, e destul daca spunem că Luther este antemergătorul atitudinii religioase a lui Tolstoi. Pe drumul descoperit de el cu 381 de ani mai înainte avea să meargă și Tolstoi. Dar călugărul augustin, Martin Luther, a știut unde trebue să se oprească. Și-a dat seama pe dată că mai mult simțământ religios sieși și alor săi decât aveau nu le putea cere. Mai mult pragmatism sau cugetare, nici atât. Lumea evului mediu își trăia «credința» — multpuțină câtă era — în virtutea tuturor acestora minus puterea de discernământ. In alți termeni, o trăia formal. De aceea, pentru profesorul de știința Dreptului laic dela Universitatea din Wittenberg, spirit scrutător și obișnuit prin îndeletnicire să justifice orice efect în raport direct cu cauza lui, acest lucru nu însemna nimic. Ba dimpotrivă: credința oarbă și supunerea pasivă convingerilor altuia, iată aici toată ura deslănțuită de Luther și începutul reformei lui: «Prin credință se îndreptățește omul, iar nu, prin faptele Legii». (Rom. 3.28). «Sola fide» condiționează prin urmare mântuirea. Nu ,fapte bune — căci odată ce păcatul originar persistă dacă supune «— »punea Luther faptele bune, dacă mai sunt cu putință în această stare, alcatuiesc numai un preludiu al justificării; nu fapte de acestea reclamă de la noi Dumnezeu, ci credință luminată. «Dreptul numai prin credință va via, se va mântui», încât puterea de a ierta păcatele noastre o are numai Dumnezeu. Papii și toți slujitorii mai mici ai Altarului nu pot folosi la nesfârșit un privilegiu divin însușit de ei numai prin abuz. Mai cu seamă atunci când sunt necredincioși și păgâni! Nu vedeți oare că înadins ne privează pe toți de Cuvântul Domnului, de Biblie, numai ca să nu știm ce se spune lămurit acolo, în Ea ? Toți sunt niște mincinoși și niște înșelători, înlături’ cu ei! Toți suntem preoți; toți avem datoria să cunoaștem și să credem. Nu ne ajută la nimic posturile și priveghierile, formalitățile și slujbele bisericești. Iar dintre cele șapte Taine, numai două sunt valabile. Și acelea prin Credință!... Protestez în numele Evangheliei și al dreptei mele judecați împotriva tuturor nelegiuirilor și fără a delegilor î înlătur cu dispreț tradiția bisericească, păstrată și definită pri Sinoadele lor ecumenice și prin Papi, și pun baze noui «credinței» noastre prin cercetarea și interpretarea liberă și de către oricine a Sfintei Scripturi ! Ea e unicul principiu formal de credință. In Ea e mântuirea, învățați s’o citiți !... In anul meu de captivitate de la Wartburg D am avut altceva cu mine decât vechea Biblie latină. V’am tradus-o, v’am comentat-o, v’am indicat toate locurile paralele și v’o fee singurul izvor neprecupețit al «justificării» voastre. De-acum încolo prindeți voi înșivă adevărurile eterne și limpezi din Ea. Deschideți-o oriunde și oricând ! Citiți, eliminați sau parafrazați — cum vă convine, — argumentați vouă și altora numai pe temeiuri scripturistice; convingeți-vă pe deplin în felul acesta; nu neglijați prea mult și pe Frau Vernunft», și veți avea și chezășia mântuirii și criteriul adevăratei vieți creștinești pe «amânt !... Așa să fie !...» Acesta-i: precursorul Bauha*<giului biblic de astăzi . Credința, mântuirea personală, dobândită prin antenele minții. Și prin «democratizarea» mintală a Bibliei!... Unele ca acestea și altele așișderea îi vor fi dat lui Carlyle justificarea să vadă în Luther «un adevărat Preot-Erou». «In tot neamul teutonic, al cărui caracter e vitejia, niciodată nu a trăit în amintirea oamenilor un omai viteaz, o inimă muritoare care să poată fi numită mai vitează ! Sfidarea «Diavolilor» la Worms nu era o lăudăroșenie goală»... «Noi vom slăvi pe Eroul Preot care face cât îi stă în puteri și care istovește în strădanie, în calomnie, în împotrivire, o viață nobilă, numai ca să facă din acest pământ împărăția lui Dumnezeu. Pământul nu va ajunge niciodată prea divin !» Numai împrejurării că autorul «Evangheliei de aur a tăcerii» n’a supraviețuit reformatorului * "Istoi i se datorește faptul că dintre Fron lui lipsește «patriarhul, profetul și apostolul de la Yasnaia-i Continuata in pag. HtCj Cissa Manes c. r. R. Opinia publică distrată de comedia împrumutului, pentru a cărui realizare s'a răstignit d-l Vintilă Brătianu între Tancred Antonescu și Victor Constantinescu, na dat atenție procesului ce s’a iscat în dauna unui institut de cultură. E vorba de liceul «Regele Mihai», creat pentru fii de ceferiști, de către C. F. R., într’un moment de uitare de sine. Dacă și alte licee, de stat, au de luptat cu lipsuri, aceasta se datorește, firește, în totalitatea ei, pasiuni de cărămizi a d-lui dr. Angelescu, care construește, construește fără a țne seamă . Și nu sunt proferări, că nu s fonduri și că, deci, vara ce zidește, toamna se nărue. Ceea ce se întâmplă, însă, cu acest liceu dovedește că instituția Cassa Muncii C. F. R. vrea să devie un fel de exploatatoare a unui liceu particular, de la care ponoasere să le tragă părinții funcționari ai C. F. R. iar șefii ei, foloasele. Cărnor. Cassa Muncii C. F. R este obicinuită cu foloasele; că pana sa se construiască o aripă la gara de Nord, ea a construit un întreg cartier de case particulare , că funcționarii sunt transformați în unelte ale instituțiilor de asigurare in schimbul sumelor ce încasează ea — acestea, sunt lucruri bine stabilite și știute, deci, nu e nevoe să insistăm asupra lor, spre a dovedi că procedeul Cassei Muncii C. F. R., în chestiunea taxelor dela liceul «Regele Mihai» este o inconștiență. Curioasă circumvulupuneau d-nii, cari conduc această casă de subterane mântuiri a veniturilor C. F. R.. Liceul e amenințat cu desființarea? Ei, și? Ce trebue liceu pentru fiii funcționarilor, le este de ajuns școala primară. Vor liceu ? Atunci să plătească taxe exorbitante. Cazul, însă, nu se localizează aci. El formulează întrebarea : ce fac domnii de sus, cari duc vasta instituție cu vastele comenzi ce continuă să facă, și azi Tancred, fie la aprovizionare prin busuiocul zahariselii, fie la ateliere, unde funcționarilor nu li se plătește cât trebue, dar se plătește cât se poate pletorei de ingineri mai mult sau mai puțin pricepuți, bandei de furnizori, mai mult sau mai puțin veroși, după intensitatea legăturilor ce au cu oamenii zilei și cu marile mamâi transportate din muzeul dezertărilor de partid în vastele săli de consilii c. f. r. In această situație de ce să nu miram că șefii și ceilalți monțuitori de la Cassa Muncii C. F. R. continuă să sfideze pe funcționarii părinți și opinia publică. A, dacă ar fi fost vorba de cultura lui Crimand, directorul acestei Casse n'ar fi impus taxe de prozeliția, dacă s’ar înființa o școală primară, cel ce face și desface totul la această «cassă» nu s’ar fi împotrivit; ar fi urmat și el cursurile, ca să învețe limba română , a, dacă ar fi fost vorba de ceva venituri, nu s'ar fi lat în lături. Așezată la fruntariile bugetului C. F. R., «Cassa Muncii» nare timpul necesar să se ocupe de școală și cultură , e ocupată cu construcțiile pe sprinceană și cu vămuirea veniturilor, vămuire ce se poate lua drept confiscare. Cassa Muncii C. F. R. nu poate să dea din veniturile ei, fondurile necesare și obligatorii pentru liedul «Regele Mihai». Ia seama, domnule Teodorescu , într’o bună zi un incendiu va distruge această cassă, ca atâtea alte anexe C. F. R. Ion Bicioita