Curentul, ianuarie 1929 (Anul 2, nr. 356-375)

1929-01-11 / nr. 356

Amil. If NewS PAGINI 3 tt en­tru apărarea intelectualilor Alcătuirea economică, politica statul, împing laolaltă inte­­rnalitatea spre proletariat. Iar timpingul didactic, aruncă în fiecare an, o nouă rezervă acestei oştiri a mizeriei în haine negre, care pe lângă celelalte potrivnicii ,va cunoaşte în curând şi tirania numărului, cu aspra încânuşire a concurenţei-Alarma s-a dat de câteva ori. Dar a fost mai mult strigată, de­cât demonstrată. Un fiecar di­let­tantism a ţinut problema în sub­solul realităţilor, folosind în loc de argumente, lamentări şi în loc de un plan practic de organizare, utopice idei generale. De fapt, problema depăşeşte in­teresul strict al corporaţiilor de intelectuali. Se răsfrânge asupra întregei vieţi economice, politice şi sociale a statului. Intelectualii nu sunt o subcategorie periferică a societăţii­ Constituie o clasă a­parte, cu antenele proiectate şi spre clasa patronilor şi spre cla­sa lucrătorilor. Căci capitalul in­telectual, generator de bogăţie, şi de progres, diferă de capitalul­­ban şi de capitalul-muşchi, gal­­vanizând totuşi aceste două ele­mente fundamentale ale progre­sului. Fără inteligenţă, capitalul­­sau e osândit neputinţei, iar ca­­pitalul-muşchi, constrâns la inac­ţiune. Aportul intelectual pri­mează celorlalte­ contribuţii, de ban şi de braţe, fiindcă el scoate din neant o realitate, din blocul de marmură o statuie, din subsol ză­­umun­tele exploatărilor, minimi­, din apă un rezervorid mereu îm­prospătat de energie şi din obser­vaţia metodică a realităţii, legi fi­­zice, economice, biologice, sociale, ca şi necăsătuita inspiraţie care a născut literatura şi arta. Iar faţă de celălalt capital şi de muncă, a­­portul intelectualului are încă o superioritate. Nu e anonim- Poar­tă o semnătură. Nu e vremelnic­­ce transmite generaţiilor. Intelectualul nu e un diletant azistent la spectacolul vieţii mo­derne. E însuşi sufletul acestei vieţi- El canalizează tumultul e­­nergiei umane, îi caută întrebuin­ţare, îi deschide drumuri noui; el a schimbat faţa planetei şi spi­ritul vremilor. Şi totuşi intelectualul, î- egois­mul său individualist n’a ştiut să-şi apere drepturile ; • existen­ţa, risipiridu-se fărîmiţat zeria lui solitară, în vreme c car­pitalul-ban şi capitalul-mult constituit în sindicate şi confede­raţii puternice, a ştiut să-şi apere interesele colective cu atâta ener­gie în­cât astăzi tratează cu gu­vernele de la putere la putere, cu­cerind de fiecare dată noul avan­tagii şi bătătorind calea viitoru­lui stat sindicalist.« Ciudăţenia, vrea ca însăşi a­­c­astă idee a sindicatelor profe­sionale, să fi pornit tot de la in­telectuali­ In adunarea generală din 1917 a Societăţii oamenilor de litere din Franţa, preşedintele din acea vreme, Edmond Haraucourt, amintea că numita societate înte­meiată în 1838, a instaurat pen­tru toate ginţile era sindicatelor profesionale. Abia după zece ani, In 1848, s’a constituit Societatea inginerilor civili şi Asociaţia in­ventatorilor, după care început vertiginos, asociaţiile corporative s’aţi înmulţit la cifra şi la forţa ce*a schimbat fizionomia vieţii e- economice, şi toate raporturile din­tre patron şi lucrător, patron şi stat, lucrător şi stat. Desfăşurarea acestui proces nou în societatea modernă, a dovedit că omul nu e numai un animal sociabil. E şi un animal sindica­ M. Totuşi intelectualii au rămas în afară de această luptă. Când s’au asociat, mobilul era comunitatea de idei, nu de innterese. Asociaţii platonice, de oameni bănuitori, mândri, intratabili, refractari dis­ciplinei şi refuzând autoritatea­­unui conducător. Acest individu a­­leteiectualilor, de orice natură­­lism extrem, împins până la a­­narhism, a fost întâia şi cea mai gravă pricină, pentru care soarta savant, literar, artist, profesor, tehnician, ziarist, dramaturg, s’a aflat slab apărată, sugrumată succesiv, de stat, de capital şi de muncitorul manual, în egală mă­sură şi cu egală disconsideraţie. Războiul a răscolit apatia re­signată a intelectualilor. Încă din 1918,­1919, în toate statele beli­gerante, îndată după demobiliza­rea oştilor a sunat o mobilizare a intelectualităţii- Realizările din Franţa, rezumate de Jose Ger­main, în admirabilul volum „Le tiindicalism­e et­­ Intelligence"­, din biblioteca sindicalistă a lui Valois, arată că astăzi Confedera­ţia muncitorilor intelectuali, nu­mără peste două sute de asociaţii afiliate, cu câteva milioane de membri, care au ştiut să apere drepturile intelectualilor cu ener­gia potentat de cifrele impresio­nante ale asociaţilor şi care au isbutit să ducă la bun sfârşit linia de conduită, lapidar* condensată in formula : „grouper, éduquer, prévoir‘‘ Ceeace nu reuşeşte individual, intelectualul ori cât de încărcat de prestigiu s’ar înfăţişa societă­ţii şi statului, izbuteşte corporaţia sa prin simpla forţă a sindica­lizării. " "­­ . * Pe urmele acestui exemplu, aiu călcat şi noi in ultimul deceniu,­ reorganizând oarecum vechile a­­sociaţii intelectuale, înghebând altele proaspete. Se numără pe degete vreo două duzini de ase­menea grupări corporative şi sin­dicate, pentru ziarişti, actori şi autori de teatru, scriitori, arti - plastici, profesori univerita­i, profesori secundari, asistenţi, a­vocaţi, medici, învăţători, etc. Ca activitatea se rezumă mai mult congrese, manifestaţii platonice de protest, cuvântări şi aleger de preşedinţi şti, dări de seamă, A fost neglijată 6; este o forţă- Ann zialibil al jede* aimwoare împinge toate asociaţiile corporative, să ] brutese un bloc pentru arşi in* I -Mi forta. Toate luptele s’au dat I separat, pe fronturi izolate, cu b­uteri iarimitate. Intr’o e­pocă in care economicul cot­­eşte politi­cul, forţa aceasta colectivă, a fost dejug­ată de politic, menţinându­­se la n­oilog, pe lângă stat şi factorul politic. Lipsit de prestigiu, de solidari­tate şi de spiritul de organizare, de disciplină şi de iniţiativă, inte­lectualul român, fie el scriitor, artist, prfesor, tehnician ori liber profesionist» s’a dovedit mai ne­vrednic să şi afirme dreptul la viaţă, decât chelnerul care prin sindicatul său disciplinat ştie ce vrea şi ştie să vrea. Este o umilinţă. Dar este mai cu seamă, o justă expiere prin mizerie-Cesar Petrescu anchete,­­ AV.tate. Sare ui b­er Un­­e zile, de contact neîn- Ift. participare activă la toate r «f antele, un an de afir­mare voinici a undi grupări de ga­zetari profesionişti, iară fastul pro­­*r«r,eior tăgăduitoare, fări ipocri­zie doctrinelor de care să se lepede după ritul politicianilor, simplă târ­­sionalâ şi tcea respectoasă ze iță de citi­­ri. A fost marele nostru obiectiv, cititorul, și i-am cucerit cu o repe­­.wB* iu&marc im spus fiecărui lucru pe oone.­­' ie*atu dosit gân­durile ic t. . ^zelor îără ulei un rost, '.u căuta» ca în fiecare rând al nostru să svâcnească ceva din gândirea nerostită a cititorului a­­tionim, care să se mângâe că nu e singur în revolta, nu bucuria lui, că nu gândeşte anapoda, nu se singu­larizează în timida lui protestare. „Curentul“ a ţinut să fie în ritmul sufletesc al ţării, nu şi-a căutat stă­pâni, nu s’a încarcerat în obligaţii mărturisite sau mai ales nemarturi­­site; independența a respirat din plin în scrisul fiecăruia din noi, a­­vând libertatea alegerii subiectelor și a tratării; de aceea gazeta a apă­rut cu nervi, cu sprinteneală, cu acea tinerețe bătăioasă, cu acea ge­nerozitate entuziastă, stabilind o legătură puternică, zi de zi mai ac­centuată, cu cititorii. Nu se poate imagina ceva mai paralizant decât acea rezistentă pe care ar simti-o un ziar in răspân­direa lui, sa verifice in fiecare zi Indiferenta publicului, inexistenţa oricărui ecou, muţenia fată de truda muncii depuse in coloanele ziarului. Să nu te citească nimeni, să te exaspereze masivitatea tăcerii ce te înconjoară, să apari ca şi când ai fi o idae strict confidenţială, să te sbaţi prins fără eşire în pânza anonimatului, iată condiţii depri­mante pentru îndărătnicia apariţiei cotidiene. „Curentul s io:O* 9VU»*,tit de ase­menea încercări, nu a Întâlnit re­zistenţa ostilă sau indiferentă a ci­titorilor, nu a cunoscut conspiraţia tăcerii nici din partea confraţilor, şi atenţia bunăvoitoare cu care ne-au întâmpinat din prima zi cititorii, a fost un stimulent nepreţuit pentru risipa de talent, de elan, de gândire, risipă generoasă a scrisului coti­dian, de care stă nedesminţita măr­turie colecţia unui an întreg. Scrisul masiv, cu fraze dăltuite ca nişte lespezi de piatră, cu o cu­getare de severă tinlatură arhitec­tonică, a lui Nichifor Crainic, ata­când iară reticenţe problemele per­manente ale sufletului românesc. Talentul cu rafinament de nuanţe, cu subtilitate de logică, cu acel ne­prevăzut in descoperirea unui ar­gument inedit, talentul unui Dem. Theodorescu. Generozitatea plină de lirism, scrisul cu acea resonantă interioară ce dă o adâncime de sentiment fie­cărei fraze, toate caracteristicile talentului masiv al lui Cesar Pe­trescu.. Verva tinerească, inventi­vitatea afectivată a unui Ion Dimi­­trescu, ironia răsfăţată intr’o largă îngăduinţă a lui Victor Rodan, con­tribuţia luminoasă, de o precizie matematică a lui Ricardo în pro­blemele economice şi financiare, pasiunea neostenită a reporterilor, disciplina scrutătoare a secretaria­tului de redacţie, s’au totalizat ar­monic în munca unui an de apariţie cuceritoare a „Curentului”. Fiecare s’a simţit stăpân, liber pe afirmarea onestă a unui gând: fiecare a simţit zi de zi mai adânc rostul acestui ziar devenit confe­sorul laic al nevoilor statului româ­nesc. Când un gazetar nu este su­pravegheat decât de conştiinţa lui profesională, când in scrisul lui co­boară o picătură de mândrie, atunci se simte prizonier al celei mai te­ribile discipline, dominat de un Înalt simţ de răspundere, se respectă pe el din respect pentru cititorul pe care îl simte urmărindu-l cu iubire în filiaţia gândurilor lui, in afirma­ţiile curajoase pe care Ie face, în curba violentă a invectivă pornită din ţesătura minunată a unei fraze, ca o piatră din praştia biblicului David. Prietenia susţinută a citorilor zi de zi mai numeroşi, mai asidui în corespondenţa lor — îndreptar preţios pentru noi — ne-a dat cu­raj, ne-a făcut să aducem noi îm­bunătăţiri tehnice „Curentului“, să-i adăugăm colaborarea cotidiană a celui mai plastic pamfletar al de­senului, elocinţeie surprinzător al comicului uman, A. Dragoş. Şi ce nu ne va împinge să faceni sporul prieteniilor ce se rânduesc cu zecile de mai in jurul „Curentu­lui”! Primul an a fost verificarea pu­terilor noastre, afirmarea noastră profesională, căci pentru noi „Cu­rentul” rămâne o fecundă experien­ţă gazetărească sortită să contri­­bue la creiarea acelor împrejurări prielnice realizării principiului „ga­zeta gazetarlor”. Cu toate învăţămintele unui an de învățăminte pornim mai departe in slujba cititorilor. Pamfil Şelcaru lipisi '^XCtiX & •■■;'\ · $$&» † :. '■'' ’• *yu«x- xw • ' f% íaesg*»», Osmnauäaa. P?ö4r<ar«l »»vitt* t < ! îraşt $js«| »’«ja îtaj>Jtî»ii 'iÖ^K'anj.ä ::tP' • > - :: cmtZSXUl i; m ACliâ'S ’SSUM ■ HsíWi öBSitoolei te*joc< *í K‘>>íOF<>: x t > ♦» x *> yy&'? FM&tf: *£<£&$: :*>:«*o«3£C£ţ >»: [>>:><> fc>x<>.;:*; «»*«<•>: :-»Xv. Kv>>>í * x<<-x-: *:*; :.y:*£*&<':*<*.:<>•: «>:tó;<:v>: •< í*&k »> w*'>. * 1 :•: v• >• x V <':*>:' >, A«* <•: •>» >:>:: ****;: v:4fo;<w MK ;«5V *x-?><K*>|>'íe*» *£y>< vvŞ^&yi :-Ä /• xfr»/. í+'.'Skx*-*-. »>> -y }><■>■>. <<'. :<<•:• »: :v>><::>x«*£>d <• • ■. ;x- -•> v.CvJ«- . A '.-'vív ; . '•--/■ //•■ • !•»: V ;%'X*’í. •>>*?*>* •>:* oc *..• j* v>v*/>x.tex>/i ~ N y.r.: .n\s. v.^x> o 4: x ^x^íMcÍ; «X : x«*; *> .-ww•:•:•:•' • .- •:•»:•>’ :• xx-x-x­<<:*•»" /< SJXÄ.A..VX-. ......vv^Ş;v';:;: :*x *ţr 5* />x w- x< wí • . :•■:• .• •.;.• 1 SÍ »1» '<•:*>> ^ xooUyM i< V.•:•■; i^s'<*'?■ % >' -■ '* <■ >:•-*tó v-^ ^ : yx xvt< x-rxs x< /v«->:->>; >x-:­.w- - • vkv.<v( <1nV. ../: .v«v»-w>'-:w.v--: Í' '-w -<xxk.- ox/ < • i>'5.<-vv .Vvxi-Vvx '*<*. yx<- >v< :«•:{ »/ »a x> <v;x<xv>i:-xy:.:v>Sx >>:•« -<-x* .>> t <«* x-i y> xvx :w<^xx<-: x':: V*> ** <<>***>■:*> Î ■:■>**'* ■«,>.';// *■ A**: *:;. >»■*+■ - v • i '• •.••• • .■.vW,»Äv •>Xv%>',/J>.;•»:•■ c:-»:'V )W'^ -x > <*>».<y»vv/-?',>.;' < x-.v < xvx.-.v: .:•.•< v:.. ...... " ’ '>.^'»>> '->»:«■ > •.•> •>< '<<<<<> :<<<*•*x !W%A<i'«-Vx. -»; A >.y^v-c>' v - *> > <:>; v<*;x^>. »**<>/< *•■>• • >. x*-< •*£$*■ ■ <-y< v >:•>> •';•: '.o:: V-, :•:? •v^ */>Ä-v >>i.* <■ ■' v:«> sá y •* H’Á'Í'AX; •-•< :<■ •>:• : ••*• > /• y •>:<*';-.N »>• • :- •--• ,^■■< '«>:'■■ ,: -»<) :«♦ <: : :•> . >:«^;<í> -v : x*x»vx>^«í .<• 'o » w •■, j <*.y>xx •»•:•:•::>•:>: x*--y :*.»:■ *>:*<•: <«♦;■•< *:«5< V:*x -< ; í:w ?'•••( <X<ţX-:-: *x x'x< >-.:^ X : : y*»i.<>^ •>* '/'?! !(%• y :-x-.4.' «4^ oa <w J >v<::; • <•.: >:«•, x< >y >x; &:«:•*: '.«K'.í; :<-x. *x //. v-.v >.<«» <•> « 4 >.• w foMwt. >.W.«l<v •; i-3w5:?y. •*'*«•>;■ $•; | >A-«-;î ? y x<x-: *#&■;: ••' • í sv-r. *•••.*> «-<•.•« <*> >.:* : 4föu>ásy*i4*k ,wy-> :>►>>«<:. </1*­■.<a***««»! 'vf -ííx>: ■■>■■:’.-yy.: >;*X<AS«ţWx ^ :v.:--jä*.::*3x-: x S>>>> : AyK/*xs ţ­^.*<y‘y.«x-Ä-V> 5x>- x-x> .: «>y ••</ X>y/:'x<-v;><>«« ^ • • >*:»>>>• •v*^ * ■.*:■■:■iy/M» ■ m*o ; x-x r xx : k'V*. •>. Ävj-öy»:^ «.:: y.-y*»« •X* *»>: • • :>/:<<<’’• *»:vXv:>x:v. cnv-x: < ;•>.•* * ^•:xs;Xv;;v::-.::-:}•.•>:•:-.»•>> y>: ?•:•':•:•••• 'X-- • :•>:■ >K'X>- ».v*: ?■'/>» •*«•.< •:• :-»y.«U>v < :<>:•:•>. >xV>x: f<-.->.v>:yvv:v:-x:Ä<«x > »>:. .«feoc-••• <Ny*x.-: : .v:::;X-y X'.V.^ v^ •Xy^V-X ÄX;.><;X >>X '■.■yyy-A-y ■ ■y-y>io*'. i- >.'• v->>e<';!<W>x jy< W: >ä- ‘ :í'»ví>tó; ‘ *'« w v ••. :v<^kí *>>(« : :<*/ : xA,>x?. oo«< : :*•••- • Xv. x*< •>:•;•>:*:•»»»>:•:<«:•. x: #>x<î::y<i>e*: y-Wy >.**>S'y::: •x%-'. ;yw»:,.«,//-.«v!< '*■> ; ->XV0*.->O«#><#.Vfc«t'Ä-X'VjX . •>ix: :*:iy <x<^-: ><>: >>vX*: : Xv. xy-. AV>.: :>'^<: >&<y~ r. <:••=x< '*■• ■ ■/:•:•.•»: <.:v.v.v,fx •:•••>»:■:•: x*x ■;<•' <•>>: >: «❖:*: :•><>>. 'X- ix­: V: SXv: << X'Y<ii :<<■.•?• v» >v>. *x-v­y> • — ' :•:•.•> *t*x •.'y.r^y; xf .«X*»;: A-.!«'*TM­!,«.vX,X'rt;/<JW%wú(;A/^,l. — :■:•'.<■:}<•>.*;•:*; .Wx­­:<•:>.•>• :<fXÄ«<{x-'X*:<-x*x^' x:v\->x-' x ».-X-. ;•:•:•■ >«■>:<<• . <v\W •//.•x<---»x<v#:-:-M<‘< A-.->>.<•.« :<:»>>: »• >*>;*>. <•:<•:•>« <íí:< X :*; >v ' Zv // .-:•>>>»* < «»k*--:* :<•>. a'Síc< <svX>> .-AS vw. : .-A.V "* v'.-VAV. »XOÍ4« V» *.**: K« ■&»:<■ *t->xW-. x x-5* ■'.w;tv •••.•>.<. X'XÄyA* •>.; v>.x >X a-.\-xv> :«? .v: X((w .' av» ,y>-X Mf/X'/ x-/i:. *•>:•><■. <*?.'•« *: a'-x %>x* <••<< »V. V <v>i/X» y\v/(viy.-' >>.<■>* •Av .*x */)v'>.'*<:.<*x*<'> >«4; >>:• >y* *«>/ _< < & >>\ y>vy> »:• r-i/'Kix / ;.><A <y/.: •>-• 1V4«V\ V. (w/K'/X W •»>: ;<•:•><• "Cv-Vy'xC'-.-t ÎV> *.</ y/y.y> ,••> «» I>» onr. • • •:•<*» V V/ • • .‘V«- < ■• •*» .:• v-xfx\ :*x w«*>- < ,. , . .......... ... ” . .-x* V' **v» *»••'> > i;. *?.*:■>»:<■.*:<< 4o».v/x >x >: A. „A. v : '!•!'« ■ <x«x l ./A >•••/>.• A *-<•/ W. ~ •-*: ■5— - -r V-,,-î !.äv^ x: .. i'iC rf«. w ’ >'•»•■< <*xV»*9« v«i>y <» *:•/. «< <-y>ix*. ,/.x-:-ii:>x VÜX^sO : :/*••>: .«■*•. :•:•/-< •/ %••>• ‘ :••<«>: î.^ x*\\ >>Va:::: aaí'.íxx/ />. » f> {•«♦ :*r. *»',: •>: ?s. <■•& <:m\' >x ::. ••; . >'»:•- < :< +<•:•»■)>■ -v >• -: .•'••> •••••y - - <-•>:•: :*x-:y: %\< ^ <wX v ?»x*v Aw/V »v«-. ■}«•»; / vX'XX-y.i' <<•:•-.*' v-v>S» v*:-> • : - *.«c* : .-.v . • v;v< -M.cvw- v- * /.-♦*•:••. :■<•••».'>. .-• ><x y.:-:s*>/'x .•vyyx;:;: JÎZU.S- .-w ♦«►'»' ■•<- • *:•;///, < .«•■</»<•• .-«V -Wv. a :■••.•.»:<•*•:*x/vx- y tXvV-AvVv -y x-.-yv*. o» >><).<•:;. :•>• -v^ •>«;::: V wi» :**.-&«< TS»> <y^- ; ••'>/■• /Xy:v-N:.>>.'. y-«<-yy.<r.: -.V/.-» /. xw »-.><«•>. a/. M-xviw yx x/te'.-.'. </. y>rrM;A: \ rAdz&it 'zt 'tim r^r-r.: ^ >n* •: >^aa v/.- v.: •> yf>.*x 5/ k*«ó6' vo> /*>:•:'«'-{**>>:«■■<>*>.■••:*»: .V»:: rix Ä'M^Hi'WX :»;-x-'fc<y x­­>5^ :<«. </ *•>•>:<■>•:■ l y'' > ^x­:«•/» <• aX-.'V .♦ *%< | •> >»>x/<v'- yy-'v- ' ; >vx : > /» >> f « •> ««1* < . • « '■• , - •' *•>-• X ' V/.- .V A»X<*rt »Mv >•{'•••■'*< .*/XVK«>:->»Xw w;. •ÍVí^v « /htówvff .*A- j *^>»w >:• ^*o« >.';•»: M-.­­xy.4* >4*ot á W- WtV vX- i '■:■■*<•■' .. •y jw.'Kv f*i :»»•♦« *•}:•- >'aXw:/^-;;> -.< A'.'i Jtxw. **<•>♦A*t !••«? y w* <■^.VT*:v>x»v->x-•*•'.<•:: äw<v •'<«jdfcx *^1c<> ,r-y : •.*/>• vc*> *• iw:«'»* *wí. yy/x** /><•;•>?♦: . :•?. Ä^.'OO* 4*-y. i i - f”'* tri « ; « »<vw ♦,.............. .. xa.» i* /««UM»; •.>»»* Kw:f:wx^»;v:w t*n»nr.r ^ yn* ţr*«o«i^.a <*Ä. r *x- << . At gx*ofe»iccoK.»: -: :•>• /»3fKx«>xv<'X • ;.</<<» :í>; ivi V ; x .'•.<<>.'«* >x<^ <*/:-> •> >*». V; -ív/x yvx ,.'.^n>< S» ’.'• /»:*>'« *:</x'.v5x' r/io v >rV*>>i >.r»:«. Wcxn* \' <f: «<•>*> 'Xcoi >>•<< »x<î*fr '< vyxvr« ;Xxv-v< Xy< yx x< v:: v>x< #**>>**<*&.■:■..::. 5> ,V v>v.vXv» vv X-> /«>vţ>, ^<> , v ....• *:ixy/;:w: >> V V.w £&>;> -1» /*>v ; a< • :-< ** >*:». !>«*•* *• %:* ^ 4iW':lw*x*v >x*>. aXa . >••#>. Äi»w > ssw *»■»«■ '.»s..... ► ä rr, -4 ^ «w «i« : <i ••>'* . //.*.*x<:-»y ,*ä xr.'Ä xfyyr >*: *:<•. Íaa; - .Í •Ar'*»» ,o> '>W */•• >a;,w,. »♦»SW •<*••■ : -*v • -v «<• > X*' '»* ty» *äx>k< « :V.<>x :«V- : .»<?•>:♦ •>•' ^ w.srrrr r.rr. :«^jSS^ss..'Är' i-Zx'.i,{J;WÖ<iTw</*>: »>«♦ ««*.'•> •» y ţî;y Sx-V.'-K >x<*x­,^b#á8í£ s«Tt -îîi&- a*.. ». :>ix' r.vhkţ / •*>>.■*■:■-.'*9 • a*x{ nä*» ♦ ».-«jvo* Wx-kÍ^*:s> .<♦{•«* *•■<*•■*« O*: oot/xví X»« .«*»>*> .....-,.4^­• W-<tó a » m* <x< x >>» **'*'« rft* o«, Ä^STw ’ — >.* í'iw íx< f ;>«(5e<í U*»o&>« «.!> •x* (-'■'*< A .'irom'yA aí*»'1* U-/W.4 , - :>>odÉ. 'X'-'X'V .S ' va.ÍVaXx- $» *;>x*5 »••••-.x. • ix-í-khh ««v4 .. '% >vy. '-A-.-/ / f*. ;/-x nK-ía e-y IK-^ ÍA.- ."VX ♦» vX<»X«9l »X Í -* /i/<. V*-'o yl A(NÍ -•*}* fffqwwjffifes N -w ^ „ ííjarjcat f <r> JXVf.Al>^- vMHM 'aI^>W^H1'*C.V'#<*Í' y-Xk- vX- tV.-. y/.'.vrf. A ..y.v - .’. J •■.. ■••.•■ a .• ■.•.•. .. .-. .■.* ;.*. - • •__.-__ .< *«v<-^.-.«>>»»>:* :tU-.'X5Í;: :>x::i*)s/: :< /<< :-»s«4eo(-K |:<*«x í*v<i >»:•: :|<*5cXcv m! A/ A/sw.*A /.'!a<J.x*x wíim /í.|t/f/y ».<x. ^>: :- we.ydf^: XK-: . - >i »f oo<v;/'^y.'v> <<*.♦ «• >*.« 4 MO^ ^K X ^ •tao- íx«: t v<:.tx ooc*.-'* ♦»»Ki .*>>:»:> W-)*xta:*»»Ky:- w xx* m »> « >x»♦♦xfVAvr«* »yvk->«. A*^”*^*** íc : '::*¥:« ft »• »M* W MK Catehismul perfectului critic muzical de RADU URLAŢI­ANU introducere Despre inutilitatea criticei muzi­cale. — In veacul trecut mă numeam Fénis. Eram profesor la Conserva­torul de muzică din Paris şi critic (primul) ştiinţific al revistei de spe­cialitate „Gazette Musicale“. Numai pe baze ştiinţifice şi pe adâncile mele cunoştinţe muzicale, am­ reu­şit să dobor la pământ feluriţi es­croci muzicali cum au fost Berlioz, Wagner, Rossini şi alţii. Cuvântul Subtilului folklorist şi colec­ţionar de perle critic-muzicale talentatul compozitor Brăiloiu, meu era rege. In „Le Tem­ps“ din 14 .Decembrie 1881, am decretat „d. Berlioz nu e muzician” şi viito­rul s’a obligat a-mi da dreptate, fiindcă la baza articolelor mele de atunci, sta ştiinţa mea muzicală şi hotărirea fără de apel a profesoru­lui de Conservator. In 1852 (27 Iu­nie) statuam asupra soartei lui Wag­ner, demonstrând ştiinţific că: „îi lipseşte inspiraţia şi nu are idei— a încercat să facă în teorie ceea ce n’a putut face în practică” („Revue et Gazette Musicale“-Paris). In schimb — eu însumi o genialitate, — am reuşit să impun prezentului şi vii­torului, dar mai cu seamă trecutu­lui, adevăratele genii muzicale. Dar aceste genialităţi va să fie căutate, în altă parte decât ceea ce — în anul de la Hristos 1929 — se chiamă mu­zică, precum sunt a se căuta undeva şi cele şase ale mele opere comice. Beethoven cât a fost el de Beetho­ven, pe mine a mă înşela nu a pu­tut. Şi în ziua când l-am­ prins cu mâţa în sacul sonatei în mi bemol major (op. 81) pentru piano, am de­cretat că aceasta „nu mai este mu­zică”. Aşişderea am ştiut să pun la punct şi simfonia LX a­­aceluiaşi compozitor desfiinţând-o prin cu­noscuta mea frază: „..plictiseala e impresia ce-ţi rămâne din­­ toată a- ceasta”. .(D, altminteri gi­ro­­tarul „Dimineaţa“ acum vre-o trei sau patru ani, un­ coleg de al meu în compoziţie, a reeditat în parte afir­­maţiunile mele. Fetis). Eu aveam dreptul să vorbesc astfel, fiindcă eram genial şi fiindcă genialitatea mea a fost recunoscută prin cele două „Second Grand Pris de Rome” ce mi-au fost atribuite. M’am numit apoi Marmontei, Berlioz, Wagner şi chiar Nietzsche Meifred, Thayer şi Meyer (Ber), Spehr, Cherubini, Catel, Kreutzer şi Lesueur. Mai târziu mă chema Bi­zet, Mallarmé şi Baudelaire, Saint Saens, Massenet, Seroff, Stassov şi Taneiew, Korngold, Seydlitz, Kapp, Kamienski, Specht, Howard, Austen St. Chamberlen, Dunhill, Hadland, gano Lizzi, Romain Rolland, Pour­­tales şi (oroare!) Herriot. In Româ­nia la începutul începutului mă che­ma Georgescu-Ştefăneşti, pentru ca astăzi să-mi schimb numai parti­cula, trecând prin filiera confraţilor mei Eman Cerbu şi Petrovici, Sym şi Luia K., Mişu A. şi Fidelio-Com­­barieu. In fond, cercetând bine, cu Fétis criticul ştiinţific şi — aproape de genialitate — declar că nimic nu s’a schimbat din 1881 de când am pus oazele criticei ştiinţifice. Ici-colo s’au schimbat radicalii. Pe vremu­rile mele, se făcea muzică bună şi fără concursul muzicografilor, muzi­cologilor, muzicologiei, muzificaţiei, Henderson, Calvarosh­, Berger.m'zic0en,0,0siei’ TM­____ r_------ n.—n.„-—zic freudismului şi celelalte speciau-Drew, Payne, Combarieu, Riemann, Laloy, Marnold, P. Bertrand, Ma­nuel şi Emmanuel, Della Corte, Landorb­y, Lancellotti, Feder. Pa­iăţi moderne muzicale, creiate pen­tru a face vis-à-vis serios institutu­­lui de literatură şi ştiinţei literaturei a binecunoscutului literatograf sau literatolog (cum vreţi s’o luaţi) Mia­­lake Dragomirescu. Cherubini a mâncat fript pe Ber­lioz, Meyerbeer pe Wagner şi în ultimele săptămâni maestro-ul Mac­­cagni într’un interview acordat heb­domadarului parizian Candide a mâncat fript pe Respighi, Pizzetti, Malipiero şi pe Abatele Perosi, ac­centuând că d-sa nu mai poate face muzică in zileie acestea când genia­litatea nu se mai recunoaşte in Ita­lia. Autorul Cavaleriei şi a revistei Si­­mai are o şansa. Să vie la noi, fiindcă fecioria d-sale genială mai poate fi readusă pe planul actuali­tăţii. Romain Rolland l-a desfiinţat pe Brahms, ceea ce nu împiedecă succe­­sul crescând al acestui componist. J. Marnold pe timpul expoziţiei Ar» (Quntim­urm. §» pag. fi et] Vlwerl II Ianuarie 192S ■■■MWM———— !■— JLJi B3BW* Directors PAMFIN­ ȘEICARi REDACJ­­A s BUl­ EUSABbl A Au. a ADMINISTRATIA: STR. SARINDAR No 22 TELEFON 312 29 ? 3S4 39 Saltimbancul mu-icipai Nici n’am apucat sâ-l urzicăm bine de cuviosul bufon Dem. I. Do­­brescu, arendaş cu­­arvuna plătită al Primăriei Capitalei, şi au şi în­ceput sâ-i derapeze speranţele de pricopsire. Nimeni nu-1 mai ză­reşte, de câteva zile,­­ nici în Tri­bunal, nici pe fetidul lui catafalc dela Uniune. Funambulul Dem. I. Dobrescu, candidatul la demenţă şi la primărie, s’a retras în pupuri­­şul Culorii de Albastru, pe care o sultăneşte, — şi îşi deapănă din stub, ca fecioarele nebune, beteala pentru serafica lui logodire cu Ca­pitala. Spun oamenii cari l-au zărit în ultimele zile pe clovnul miorlăit Dem. I. Dobre­scu, că-i plâng acum de milă şi câinii din mahala, când trece seara spre „hodaie“. Noap­tea în aşternutul murdar al cear­ceaiurilor pe cari a interzis să i le mai schimbe slujnica, — sare spre icoane ca brotăceii, visându-se în sfârşit satrap peste miasmele şi peste băltoacele Bucureştilor. Di­mineaţa, cum se scoală, îşi freacă lintiţa de pe gene, şi vâră îndată mâna sub pernă, de unde scoate praştie, un tignal şi o trestie de mare. Sunt cele trei unelte de co­mandament municipal pe care le-a dăruit de anul nou bucătăreasa lui cea credincioasă, — care a au­zit și ea că reperul ei vine pârcălab peste nebuni. In fiecare dimineaţă, pân’a nu se lumina de ziuă, bufonul melan­colic Dem.­­. Dobrescu se înfiintea­ză la poarta casei d-lui Iuliu Ma­­niu, cu privirile flămânde de dorul vernisajului municipal. Intr’o mâ­nă aduce un buchet de tufănele, d­in cealaltă o jerbă de raţe cari-i m­ăcăie în cioc, şi pe cari le oferă zilnic bunăvoinţei Preşedintelui de Consiliu. Se aşează în bucătărie la gura sobei, joacă în nasturi cu slu­gile, oferă fetei din casă roşcove şi curată, cartofii bucătăresei, arun­când din când iu când spre sufra­gerie privirea lui de înecat. Şi se trezeşte în fiecare zi în stradă fără nici o făgăduială sigură, — cu ose­mintele îngheţate, — şi desorientat în mijlocul drumului ca un dulău care a alergat prin ogradă după porumbeii văsduhului. P® la amiază, mor­ind de idea­lism, inocentul Dem. 1. Dobrescu o ia domol spre primărie... Vreme de câteva ore, se freacă de tencu­iala imobilului în care ar dori atâta să protopopească... Adună la canal cu bastonul toate gunoaiele de pe strada primăriei,­­— și respiră cu nesaț duhoarea pestilenţială a băl­toacelor de pe drum, trocnit de ambiţii şi cu părul vâlvoi, cu inima viermănoasă şi cu privirea de păs­trăv afumat, aspiră cu sete putoa­­rea Bucureştilor, cum ar sorbi mi­resmele secrete ale unei ibovnice. Saltimbancul municipal Dem. I. Dobrescu face, în clipele acestea, mistice inhalaţii de primariat... Şi-apoi, cu pupilele decalibrate, şi gudurându-se mereu pe lângă zidurile viitorilor săi enoriaşi, d. Dobrescu (I. Dem.) porneşte spre casa d-nei Mafalda. Acolo, pe diva­nul ghicitoarea, se lasă galeş ca un nufăr. Va fi primar, văii primar!! Speranţele îi năpârlesc, gluga i se ridică de pe suflet, şi priponit in ibricul care clocoteşte ascultă hip­notizat şoapta ghiocului. Aperiti­vul municipal vineee t­ra­pul liric Dem. I. Dobrescu va fi primar, spre marea fericire a norodului... Va distribui (săptămânal) contri­buabililor abţibilduri,­­ va orga­niza concerte gratuite pentru guşa­ţii Capitalei, va zugrăvi din nou icoana hramului la toate bisericile periferiilor, şi va organiza cataiful lunar pentru premianţii din ospi­cii. Şi cafeaua din ceaşcă vesteşte lirică, veacului, astrala învestitură a lui Dem. I. Dobrescu cu caftanul de primar. Şi Procurorul Umani­tăţii, într’o fulgerare, îşi vede com­petenţa înfrunzită şi cu altoiul mu­nicipal, şi se smurcăe de duioşie şi de devotament social... Domnule Iuliu Maniu, fă-ni-l primar pe bufonul Dem. I. Dobres­cu, că poate ne va dărui la toți bus­tul lui, — să aibă pruncii de ce râde seara, când începe viscolul­­ Ion Dimitrescu ROprePpTeerc Am citit de curând studioasa broșură biografică pe care d. Se­ver Zoita a publicat-o despre boie­s­tul basarabean Paul Gore. „Nobil fără trufie, boier mândru, dar drept, înţelegător indulgent, al ne­voilor ţărănimii, deşi ridicată pe ruinele clasei sale, cărturar înţe­lept şi modest, om bun şi milos­tiv, prieten sincer şi credincios, creştin evlavios şi monarhist mis­tic a fost Paul Gore, o rară mani­festare a geniului rasei noastre şi ultimul cavaler al Basarabiei", — aşa îl caracterizează d. Zotta. Cei cari l-au cunoscut pe Paul Gore, au regretat până la moartea lui întâmplată nu de mult, abstinen­ţa lui faţă de luptele politice cu­rente. Român cu mândră concep­ţie aristocratică a neamului său, el a avut o ţinută demnă sub im­periul ţarist. Român dintre cei mai conştienţi între Prut şi Nistru, el s’a bucurat între cei dintâiu de unirea Basarabiei. Şi totuşi, faţă de luptele politice, el sa păstrat într’o izolare neînduplecată, rezis­tând tuturor ofertelor ce i sau făcut. ţ¡ Intrarea în politică a unui căr­turar căi din sulyka o necesitate, mai alea prin rant­area personali­tăţii lui intelectuale în raport cu nouii oameni, pe cari îi cunoaş­tem, ai democraţiei basarabene. Dar mentalitatea lui Paul Gore nu-şi găsea aderenţe nicăieri, în configuraţia politicei româneşti actuale. Această politică noua a României, democrată prin însăşi originea factorilor ei vii, era pen­­tru Paul Gore mai ales, lipsită de element boieresc şi deci de elegan­ţă aristocratică precum şi de o ideologie corespunzătoare. Ea na­­vea nimic comun cu Paul Gore, om care îşi adâncise prin studii istorice sentimentul aristocratic în­­tro măsură care îl izola de me­diul contemporan, turbulent­­ amestecat. Era o raritate, o suprsi- vieţuire istorică, un anacronic dacă vreţi, şi prin aceasta, un ina­­daptabil. Îşi dădea seama de izolarea lui şi, intransigent în turnu-i de fil­deş, îşi primia destinul cu filoso­­fică resemnare. Cuvântul lui la­­pidar, pe care îl reproduce d. Sen­der Zotta: „Eu nu doresc nimici în viaţâ şi nu regret trecutul meu de loc”, rezumă întreaga-i per­sonalitate şi e vrednic de a figură în marile biografii etice. Căci, a­­nacronic şi inadaptabil, Paul Gore nu rămâne mai puţin o fi­gură de înaltă frumuseţe morală. Dacă există o artă de a învinge in viaţă, o artă a succesului, există o artă mult mai rară de a te în­vinge pe tine însuţi şi de a te pre­da Paul Gore, în faţa contempo­raneităţii, a ştiut a se predea fără să renunţe la ceva din regula demnităţii aristocratice. Nichifor Crainic

Next