Curentul, octombrie 1931 (Anul 4, nr. 1321-1351)

1931-10-14 / nr. 1334

ANUL IV Nr. 1334S PAGINI 3 LEI Ce nu vrea guvernul... Te cuprinde o desnădejde fără cuvinte văzând cum guvernele României Mari, pe rând, se spurcă de un optimism care nu poate fi inspirat de stările din ţară- Optimismul e în definitiv, o boală, ca şi pesimismul şi greu găseşte omul linia justă a demarcaţiei dintre aceste două feluri de exagerare. Nu e greu să ne aducem aminte de caricaturile ce apăreau în oficiosul naţional-ţărănesc înainte de guvernul Iorga : ţăranii erau zugrăviţi graşi, veseli, îmbujoraţi. Astăzi în acelaş ziar apar nişte ţărani sfrijiţi, otrăviţi de suferinţă şi de revoltă. Şi tot aşa în oficiosul liberal, unde, vai, demult nau mai apărut chipuri de români veseli ! Fenomenul are o explicaţie simplă : omul politic, dela guvern, ca şi dela opoziţie, atribue ţării pe care vrea s’o fericească, sentimentele lui, de satisfacţie sau de învrăjbire, „fiecare după cum devine“, cum spune un personaj al lui Caragiale. Câteva plângeri neoficiale, primite de la funcţionarii statului, au readus în actualitate chestiunea delicată a salariilor. Evident, ar fi absurd şi criminal să lăsăm o clipă să se creadă că budgetul ar mai putea suporta o sporire a retribuţiunilor actuale. Dar tot aşa de absurd şi de criminal este să afirmăm că e tolerabilă indiferenţa statului faţă de ventuzele şi gurile care absorb cu o nepermisă cupiditate salariul câştigat atât de greu şi numărat cu atâta cărpănoşie şi cu atâta nepunctualitate. Ce s’a făcut pentru a pune cu botul pe labe specula ? Căci sau oftinit verzele şi cepele în piaţă, micşorându-se direct câştigul agricultorului, dar n’a fost cu nimic micşorat tariful restaurantelor, al hotelurilor, etc... Reţeta lor a fost mărită cu exact diferenţa furată ţăranului. Buni protectori au aceste întreprinderi ! Să le trăiască (cu ochii săriţi)! Dar aşa cum pământul nu poate continua să producă decât cu condiţia de a i se restitui elementele din care e compusă recolta, aşa funcţionarul şi muncitorul din orice categorie nu poate munci decât în măsura în care produsul muncii lui îi acoperă deficitul său de energie fizică şi intelectuală. Or, în acest moment, cum de un spor al salariilor nici nu poate fi vorba, nu rămâne decât ca pe piaţa internă, să fie sporită capacitatea de cumpărare a salariului actual. Ce a făcut guvernul în această direcţie ? Nimic, absolut nimic. Preţurile au scăzut la unele articole, sub presiunea condiţiunilor de stricăciune la care erau supuse aceste articole. Chiriile n au scăzut, preţul veştmintelor n'a scăzut Şi fiindcă sinceritatea e în tradiţiile acestui ziar, voiu spune că poznaşa curbă de sacrificiu are în sine ceva odios. E odios ca sacrificiul să fie impus numai acelora pe care statul îi poate executa oricând. Felul în care a fost aplicat „sacrificiul“ seamănă bine cu laşitatea cu care un bărbat bate o femee. Funcţionarii jucau aici rolul pasiv al femeii. Ei bine, e cel puţin nedemn ca după brutala operaţie în salariul lor să nu li se ofere compensaţiunea unei active poliţii a preţurilor. Acest lucru însă trecutul guvern naţional-ţărănesc nu l-a făcut, şi nu-l va face nici guvernul de azi. Există o gaşcă ocultă şi probabil idea plătită, care veghează ca specula din restaurante, din hoteluri, specula cu chiriile şi cu articolele vestimentare, să nu fie reprimată. In privinţa aceasta nu vom capitula. Nu. Pentru că oricâte bune însuşiri ar avea un guvern girat de două somităţi ca d-nii N. Iorga şi C. Argetoianu, acest guvern nu încetează de a fi culpabil de faptul că ezită să facă şi puţinul bine posibil, în mijlocul mizeriei pe care o traversăm. Dacă guvernul face politica patronilor, e bine s’o ştim. Şi e bine s’o ştie toţi acei necăjiţi, cari ne scriu, şi aşteaptă. In privinţa salariilor amputate de ridicola vervă culturală a aparatului superior de stat, avem de spus un cuvânt limpede: se comite o infamie la adăpostul ideii că funcţionarii, de teamă să nu fie eliminaţi din slujbe, nu se indignează şi nu cer să se respecte cuantumul retribuţiei lor. Ei nu voesc să meargă nici la baluri, nici să tragă la loterii improvizate ca vagi scopuri filantropice. Nepuncuialitatea plăţii salariilor este, desigur, tranzitorie. Rolul statului, funcţionarul legat de biurou, nu trebue umilit mai mult cu presiuni ce se agravează în măsura în care creşte şomajul, deci implicit teama de această formă modernă a foametei. Sunt limite ce nu pot fi depăşite fără o grea răspundere. Socotim că e mai bine să scriem aceste lucruri triste decât să le ascundem. Nemulţumirile de acest gen dospesc transformări extrem de vătămătoare ideii de stat, şi de naţiune, singura stabilă, şi singura de la care emană puterea. Cât sunt de urzicătoare cuvintele noastre şi cât de puţin amabile faţă de guvern, ne dăm bine seama. Dar, ca să ne rezumăm, prea sunt voioşi ţăranii din oficiosul guvernamental ! Romulus Dianu In Împărăţia anarhiei Toate mângâierile au fost abrogate de criza economică şi de fricţiunile politice, in canonitul nostru continent european, a rămas totuş Europei o supremă şi ultimă consolare, — aceea de a se considera intr’o stare de relativa ordine, prin comparaţiune cu teritoriul calcinat de obuze şi de şrapnele al îndepărtatei Asii. In vasta şi misterioasa împărăţie a dinastiilor milenare, în care nimeni nu mai ştie unde este republica, unde este dictatură militară şi unde este sovietism comunist, — frontul impetuos al infanteriei japoneze de marină despică largi drumuri de ordine, exportând un neant sute de obşteni din chinuitul Imperiu Celest. Brigăzile ordinei sunt escortate de moarte, —■ este drept dar cel puţin in teritoriile ocupate de ele viaţa norodului galben îşi redobândeşte calmul, şi puţină linişte începe să se ivească inexistenţa acestor trudiţi ai asasinatului endemic şi ai răsboiului civil intermitent. Şi totuşi, — tiranizată de obsesiunea principiului în virtutea căruia naţiunile posedă toate un intangibil drept de autodeterminare, — vrem să spunem facultatea de a vieţui In anarhie şi în sânge atunci când sângele şi anarhia le plac. — Societatea Naţiunilor se canoneşte din răsputeri să calmeze energia pacificatoare a armatelor nipone, implorând intr’una guvernul dela Tokio să-şi domolească avântul represiv. Sub presiunea stăruitorilor plenipotenţiari chinezi de la Geneva, ale căror plenipotenţe sunt semnate de guverne lipsite de orice autoritate teritorială, şi ale căror împuterniciri sunt adesea expirate în clipa în care ambasadorul se urcă la tribună, sir Eric Drummont convoacă febril Consiliul Ligii, cu speranţa de a decide pe japonezi să-şi retragă trupele din Manciuria ocupată. Şi pe urmă?„. Pe urmă, când in urma hipoteticei retrageri a diviziunilor de la Tokio, China răsăriteană nu rămâne iarăşi autonomă, jaful va deveni iarăşi regentul necontestat al ţinutului, şi piraţii ţărmurilor se vor lua din nou la întrecere cu bandiţii uscatului. In clipa aceea, totul va merge admirabil din punctul de vedere al ideologiei democratice, care restitue unei naţiuni libertatea de acţiune chiar atunci când ea nu este în stare să o folosească in chip civilizator; din punct de vedere uman, insă, va fi un adevărat regres, manifestat prin reabilitarea browningului şi a pumnalului Ceea ce înseamnă că o iniţiativă pacifistă nu este întotdeauna şi pacifică N. Pârvu toți. In definitiv, oamenii noştri politici au dreptate: cu ce-ar putea ei influenţa asupra mersului implacabil al evenimenteor, dacă s ar neurasteniza în sumbre meditaţii asupra acestei răspântii a actualei rândueli sociale? Optimismul alimentat de o fericită ignorare a împrejurărilor, le înlesneşte acelaş ritm al gândurilor, ca şi când am străbate cele mai normale vremuri. Zadarnic se înmulţesc semnele ce ar legitima cele mai aspre îngrijorări; nimic nu se clinteşte din structura morală a vieţii noastre politice. Se clatină până în temelii întreg sistemul capitalist, i regalitatea livrei engleze a căzut, valuta orgoliosului Albion a alunecat pe panta speculei de bursă, ca o biată valută a unei ţări oropsite de nevoi; siguranţa nu mai este nicăeri, ori în ce parte a lumii, ori în ce domeniu, stărueşte aceeaş enervantă nesiguranţă, nu a unui viitor îndepărtat ci presentimentul catastrofelor de a doua zi-Toate normele de înţelegere par să fi fost perimate. In Anglia nu s a sdruncinat numai sistemul valutar, şi concepţiile politice sufăr grave perturbări, sub presiunea problemelor economice Anglia, — ţara clasică a parlamentarismului, — atât de rigidă în ritualul ei constituţional, ei paşte ciudate schisme politice. Sir Oswald Mosley, membru influent al partidului socialist, militează cu o stranie originalitate pentru tradiţiile politice ale Angliei. El recomandă, în esență, formarea unui minister foarte restrâns, un fel de directorat dictatorial care, punând pentru câtăva vreme deoparte rutina parlamentară, drepturile Constituției și ale Parlamentului, învestit cu depline puteri, ar ataca izvorul răului, încercând să-l curme prin măsuri diaconiene“. Atitudinea lui Sir Oswald Mosley ar impresiona foarte puţin la un continental; ea este însă cu totul simptomatică în ţara secularelor tradiţii parlamentare, şi marchează profunzimea crizei engleze, şi deci greul impas al sistemului capitalist-Cum se răsfrâng aceste vârtejuri sociale în atmosfera politicei româneşti? E destul să privim partidul naţional-ţărănist, hipnotizat de criza de şefie, concentrându-şi toate energiile fie spre a decide pe dlunu Maniu ca să revină asupra demisiei, reluând conducerea efectivă a partidului, fie determinând pe d. NTitulescu să renunţe la postul de la Londra şi înhămându-se la grijile de partid. Evident, pentru partidul naţional-ţărănist retragerea de la şefie a d-lui luiiu Maniu este o reală pierdere, şi poate (fără exagerare) ireparabilă; pentru ţară,problema este dacă nu inexistentă, în orice caz cu totul secundară-Totuş, în preocupările conducătorilor naţional-ţăranişti, problema şefiei primează. O optică prea optimistă Ie îngăduie luxul tuturor evadărilor din cadrul răspunderilor pe care le au- Dar am fi nedrepţi dacă am socoti pe naţional-ţărănişti ca izolaţi; aceiaş sensibilitate opacă, faţă de momentul social pe care îl trăim, o au toate partidele Ca şi când am fi la adăpost de toate primejdiile şi ţara noastră s ar putea singulariza într'o deplină siguranţă în mijlocul tălăzuirii mânioase a vremurilor, fiind ferită de naufragiile ce pândesc numai celelalte state, rezumă fălosul politicei noastre totul la o chestie de măruntă hărţuială internă. Problema bugetului, care impune o obştească atenţie, este doar un prilej de problemă banală „Dreptatea” evoacă, plină de seninătate, minunăţia bugetelor naţional-ţărăniste, cari isbutiseră să realizeze chiar excedente (şi biata ţară care nu ştia nimic din aceste miracole financiare !)• Ne înşeală deci memoria, dacă se întâmplă să ne amintim de prăpăstioasa diferenţă dintre evaluări şi venituri , mergea totul cu o precizie de cronometru, şi sburdam de fericire. Numai schimbarea guvernului naţional-ţărănist a pus capăt unei vieţi paradisiace. Dacă nu credeţi, citiţi în „Dreptatea” articolul „Bugetul d-lui Cergetoianu” De altfel, ministrul de finante se poate făli cu câte furioase adversităţi provoacă. In tactica de partid, acest atac concentric asupra ministrului de finanţe este foarte logic, fiindcă in actualele împrejurări factorul hotărâtor al unei guvernări (ceva mai mult : al ordinei de stat) este ministrul de Finanţe- A sabota acţiunea Ministrului de Finanţa inseamna să slăbeşti guvernul, şi să-i apropii căderea-Care au partidele alt obiectiv decât răsturnarea guvernelor, fiecare socotind că-i revine succesiunea ? Se vorbeşte de o criză economică, ce a luat proporţiile unei crize a însuş regimului capitalist?... Necesitatea de a feri organizaţia statului de un desnodământ revoluţionar? Dar cine-şi munceşte capul cu asemenea griji? Principala preocupare este dărâmarea guvernului; pe urmă, jocul începe din nou, conform tradiţiilor statornicite Te întrebi ce s ar putea întâmpla, ce ar trebui ca să-i desmeticească pe aceşti incorigibili ai neprevederii ? Bat mânioase, la porţile zilei, sumbrele întrebări ale viitorului, — nu ştie nimeni ce ne poate aduce ziua de mâine ; bâjbâim în negura tuturor îndoelilor, iar verificaţii isprăvilor de emi (pe cari le ispăşim azi) găsesc că-i potrivit să continue acţiunea de surpare a oricărei încercări de a ţine cumpăna protivniciei vremurilor. A fost un moment de gravă încercare, un examen pe care l-a avut de trecut Ministrul de Finanţe d- C. Argetoianu : suspendarea etalonului aur al livrei engleze şi generalizarea panicei la toate bursele europene Menţinerea intactă a leului, a fost o biruinţă necontestată a Ministrului de Finanţe într un moment când s’a clătinat cheia de boltă a schimbului internaţional, — livra engleză Dar, în logica partidelor, tocmai de acela atacurile trebuesc sporite, fiindcă se dovedeşte Ministrul de Finanţe vrednic de răspunderea pe care o are. Tot în „Dreptatea” citesc un articol întitulat „Săptămâni decisive’, care încheie astfel tabloul de ansamblu al crizei mondiale. Iată de ce nu credem că greşim, afirmând că săptămânile ce vor urma sunt decisive pentru viitorul lumii”. Care ar fi concluzia logică a acestei credinţe ? O concentrare a tuturor puterilor de rezistenţă Dar logica partidelor este alta: ipocrizie, şi inconştientă. Pamfil Şeicaru K9 Logica partidelor ii B—n—a———————————a—mm George Enescu de M. S. REGINA MARIA George Enescu a împlinit 50 ani! Şi ne-am adunat astăzi cu toţii ca să-i cinstim, ca să-l facem să simtă cât de mândri suntem de el şi cât de bucuroşi că ni se dă un prilej să-i spunem iubirea şi ca să-i arătăm ce recunoştinţă ne umple pentru frumuseţea pe care ne-a adus-o în viaţă. George Enescu e al lumii, ca toţi marii artişti şi nu-l putem dori altfel, dar România şi-l cere ca fiu al ei, ceea ce e dreptul şi fala ei. El a ţâşnit din acest pământ, sufletul lui e parte din câmpiile şi munţii, din râurile şi pădurile ei, parte din răsăriturile şi apusurile, din viscolele iernii şi din viforele ei de vânt. El a cunoscut oboseala pulberelor şi uscăciuneaverilor ei, dar şi lumina şi cântecele ei şi acel adânc „dor”, care e numai al neamului lui- Astăzi George Enescu a împlinit 50 ani-Trebue să-mi dau osteneala ca să mi-1 aduc aminte ca băiat mic în odaia Carmen Sylvei, Carmen Sylva. Regina artistă cu inima bună, marele lui ctitor și ocrotitor, femeia car® îl iubea ca și cum i-ar fi fost copil-Sunt mândră că am fost aleasă să aduc cea dintâi, închinarea mea în această zi, dar las altora mai pricepuţi, plăcerea să vorbească despre Enescu artistul, compozitorul şi virtuozul; obolul meu e de altfel aş zice mai umil şi mai lăuntric, despre ceea ce a însemnat el în vieţile noastre, pentru că anevoie mă mai pot gândi la un timp când să nu fi cunoscut pe Enescu- Faima lui e a lumii, dar Enescu omul, fiinţa pământească, e al celor cărora le-a fost drag şi cari i-au cunoscut viaţa şi inima-Pe când Eu eram foarte tânără şi încă foarte neştiutoare, Enescu era şi mai tânăr, dar ştia mult mai mult decât mine, pentru că George Enescu a fost un copil minune. Nu însă vreun copil minune cu căi dinainte trase şi cu faţă veştedă, pentru că nimic prea timpuriu nu se vedea în băiatul din depărtatul Dorohoi, nici afectări nici poză. Era mare pentru vârsta lui şi sdravăn, dar în suflet îi ardea o flacără care îi despărţea de cei dimprejur, şi chiar de atunci Enescu stătea singur înfăşurat in arta lui, fiinţă aparte, minune. Ceeace m’a isbit cu deosebire la băiatul Enescu, s’a păstrat şi în bărbatul în culmea faimei lui, neobişnuit modestie. Când îi zic astăzi ,maestrul, smerenia lui e acelaşi din zilele când cânta unei adunări supuse la Regina cu albe cosiţeîn tinereţea mea mă pricepeam puţin la muzică; nu primisem acasă o educaţie muzicală şi Carmen Sylva la început, şi Enescu mai târziu, sunt cei cari mi-au deşteptat dragostea faţă de o artă care e astăzi una din cele mai de seamă Bucurii ale vieţii mele- In timpurile acelea de la început, amândoi, şi Enescu şi Eu eram foarte sfioşi şi numai anevoie ne vorbeam unul altuia- Abia mai încolo ne-am apropiat şi am ajuns in cele din urmă prieteni- Feanina eram stingherită de o înconjurime cu totul neprietenoasă, nu trăisem niciodată între artişti şi, văzând pe bătrâna regină şi pe băeţaş împreună, mi se păreau două fiinţe pătrunse de o cunoaştere în care eu nu aveam nici o parte. Mi se păreau că plutesc departe peste neştiinţa mea, aşa încât, având putina de spus, rămâneam fireşte mută înaintea acelora de la care aveam totul de învăţat şi cărora nu aveam să le dau în schimb decât unica mea admiraţie.Dar mi-era dragă modestia nespusa a băiatului. Văzusem atâti rumati de acea atmosfera regească de copleşitoare linguşire, pe când Enescu se ţinea deoparte, recunoscâtor nici vorbă, dar fără ca vreodată laudă, măgulire sau admiraţie aţi fi putut tulbura frumoasa simplicitate. George Enescu se menţine chiar în cea mai însumeţită adunare, el însuşi, depărtat, liniştit, adânc, simplu, de simplicitatea celor în adevăr mari. (Continuare în pag. II-a) D. Vaida a vizitat din nou, pe d. Iuliu Maniu, la Bădăcin. ZIARELE D. VAIDA: Cu problema şefiei stăm bine.» Titulescu refuză, Mihalache refuză ■■■ D. MANIU: Nu vă descurajaţi. Nu trebue să vă lăsaţi până ce nu refuză Director: PAMFIL ŞEIGARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefoni Cabinetul directorului 377/30 Secretariatul şi Provincia 312/29 Redacţia 364/39 , Ad-tia 373/28 ABONAMENTE! Iei 700 pe an ; lei 350 pe luni ; lei 200 pa 3 luni ; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual ; pentru străinătate ; lei 1700 pe an ; lei 850 pe 6 luni ; lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni.! moment în care efervescenţa noroadelor este generală, dela Harzburgul lui Hitler până la Nankingul răi sâritenilor intraţi în delir marţial. , Ion Dimitrescu Goana după aur Ca şi medicina, — această ştiinţă ce, — imposibilă de definit într’un imprecisă şi conjecturală care se numeşte economia are modele ei tiranice şi efemere, în recomandarea leacurilor sau regimurilor terapeutice. Acum câteva luni, toţi specialiştii îşi concentrau asupra modalităţilor producţiunii calculele lor de remediere a crizei; astăzi, şi producţiunea, şi consumaţiunea, şi circulaţiunea au fost eclipsate de problema curentelor internaţionale de capitaluri, şi de chestiunea distribuirii inegale a aurului între continente şi State. Pentru majoritatea experţilor, principala cauză a crizei economice pare să fie acum desechilibrul surprins în repartiţiunea capitalului mondial, ale cărui curente s’au văzut brusc blocate şi întoarse înapoi spre matcă, în canalele de irigaţiune financiară ale economiei planetare. O neaşteptată criză de încredere, într’adevăr, adăogată dezordinei din producţiune şi incertitudinilor politice, a determinat pretutindeni o radicală schimbare a orientării arcuiturilor, normale ale creditului: capitalurile inutilizate ale ţărilor cu rezrve abundente de economii refuză să se mai scurgă spre Statele în care erau până astăzi utilizate aceste excedente, şi rentierii preferă să-şi tezaurizeze banii înscrinuri, mai curând decât să-i expună la riscurile împrumuturilor aleatorii. Pentru restabilirea încrederii, şi pentru reconstituirea vechiului mecanism de circulaţiune a capitalurilor intrate în panică, şi conducătorii Statelor şi experţii economiei propun remediile cele mai impresionante: preşedintele Hoover ia iniţiativa unei mobilizări naţionale a creditului, în vreme ce la Bale se întrunesc guvernatorii principalelor bănci de emisiune ale Europei, pentru a lua măsurile de atecuare a crizei pricinuite de fluctuaţiunile aurului. Cele mai savante combinaţiuni Internaţionale sunt propuse, pentru stăvilirea catastrofei: unii încearcă să restabilească jocul sfărâmat al împrumuturilor pe termen lung, cari asigurau destul de bine destinele capitalurilor exportate; alţii, mai convinşi de suverana eficacitate a economiei pure, ne asigură că tehnica financiară ar fi singură în stare să restitue creditului internaţional vechile lui virtuţi de fecunditate şi de fluiditate. Pentru aceşti miopi experţi, liniştirea creditorilor speriaţi s’ar putea obţine prntr’o nouă perfecţionare a mecanismului plasamentelor bancare, realizată prin compensarea riscurilor, prin desăvârşirea garanţiilor solidare, şi prin creaţiunea titlurilor internaţionale. Şi totuşi, în intimitate, fiecare recunoaşte că remediile crizei nu pot fi descoperite în restabilirea liberului joc al forţelor economice, pentru motivul evident că restabilirea relaţiunilor financiare normale între State este indisolubil legată de o prealabilă consolidare a relaţiunilor lor politice. Nici reînvierea curentelor de credit, nici înviorarea plasamentelor exterioare, nici egalizarea dobânzilor naţionale nu este posibilă, fără o restaurare a încrederii în siguranţa situaţiunii politice. Odată mai mult, formula politică îşi dovedeşte supremaţia şi influenţa asupra formulei economi c. Pecetara CD BOUL PE CĂCIULĂ Consiliul general al municipiului Bucureşti este un fel de mic parlament, cu reprezentanţa noastră naţională are o asemănare frapantă, ori de câte ori ţine şedinţă, se petrec scandaluri îngrozitoare. Din fericire, potrivit legii, nu are bligaţia să se întrunească mai mult decât de patru ori pe an. Dar când se întruneşte, nu e glumă. S-a întrunit, de pildă. Sâmbăta trecută după-amiază, şedinţa s a prelungit până noaptea târziu, discuţiile desfăşurându-se, cu aprigă înflăcărare, în jurul a patru cauciucuri de automobil — o garnitură complectă, mă rog! — pe care un consilier municipal le-ar fi transportat, cu misterioase intenţii, la d-sa acasă. Cele patru cauciucuri municipale continuă, de altfel, să facă şi obiecţul unor pătimaşe polemici de presă, ca şi când întreaga criză financiară şi economică, toate complicaţiile poliţe şi toate dificultăţile bugetare, ce ne frământă, şi-ar avea obârşia in patru roate de automobil văduvită de îmbrăcămintea lor elastică şi umplută cu aier. Unul dintre consilierii, participanţi, la această discuţie, a observat meschinăria subiectului desbătut şi s'a grăbit să-şi exprime această impresiei intr’o formă nu lipsită de savoare. . .fSarof — s’a rostit d. consider ca pricina — că la Primărie, unii au furat un ou, iar alţii un bou şi că astăzi nu discutăm aci, decât cazul celor ce au furat oul“. La care, cel vizat — adică acel ca oul — a replicat că rândul boilor, respectiv, al hoţilor de boi — nu va întârzia să vină şi el. Ierarhizarea aceasta a jafului şi jefuitorilor este originală, neaşteptată şi utilă. Originală, fiindcă dovedeşte un spirit de ordine, împins până la exces, sistematizarea hoţiilor după importanţa lor este, în materie de urmărire penală, o inovaţie dintre cele mai interesante. Şi, desigur, extrem de salutară, fiindcă desbaterea hoţiilor, mici, lasă tot timpul necesar cocoţoşuii celor mari. Neaşteptată, fiindcă, de obicei, in toate ramurile de activitate — publică mai ales _i se obicinueşte să se înceapă cu cei mari şi să se sfârşească cu cei mici. Utilă în sfârşit, fiindcă menţină atenţia celor interesaţi, încordată asupra trecerii dea o treaptă la cealaltă de hoţie, declanşând consecinţele de rigoare pentru cei nereuşiţi la examenul de trecere prin ciurul onestităţii municipale. Afacerea cu cauciucurile a râmas să fie desbătută, mai departe, la parchet. Cum s’ar zice, ouăle au ajuns la destinaţie. E rândul boilor. II aşteptăm cu ne-, răbdare. Cine e cu... boul pe căciulă să se ţină bine. emu m Dsona : SITUATIA POLITICA Semnificaţia audientei d-lui Mihalache la Rege Statele unite intervin In conflictul chino-japonei