Curentul, noiembrie 1931 (Anul 4, nr. 1352-1381)

1931-11-26 / nr. 1377

ANUL IV NO. 1377 impozitul Se ştie că funcţionarii particulari au introdus în Camera Deputaţilor un Memoriu care protestează împotriva impozitului excepţional. E vorba în acest memoriu de o mulţime de lucruri cuminţi, pentru prima oară formulate succint pe două pagini de o ponderată elocvenţă. Ideia centrală pe care stau călare funcţionarii particulari este aceea că sistemul impunerilor excesive, deşi e cel mai comod pentru asanarea finanţelor statului, nu este totuş cel mai bun. El duce la o rapidă apemiere a forţei de cumpărare a factorilor de consum. Dar funcţionarii nu apasă îndeajuns asupra caracterului antidemocratic al impozitului ce ei discută. E un impozit pe muncă, de la care se pot aştepta aceleaşi rezultate ca de la orice alt fel de impunere , o stagnare a activităţii grevate, un deficit considerabil in forţa morală a naţiunii fiziceşte slăbită. Cu regimul salariilor prea încărcate de impuneri, orice muncă, în ateliere, în administraţie, ia instituţiile particulare ar fi o corvadă. Numesc corvadă ceea ce aratâ Vi prins pre acest cuvânt: treaba care se face încet, cu neglijenţă şi în silă. Funcţionarii spune vorba de un impozit nedrept „în primul rând fiindcă este pus pe o singură categorie de contribuabili şi contrazie principiul egalităţii cetăţenilor în faţa Statului“. Iar mai departe . ..salariaţii sunt chiar azi cei mai importanţi contribuabili, deoarece aportul lor la budgetul statului este de aproape două miliarde şi jumătate din totalul de nouă miliarde**Fără îndoială acestea sunt argumente de o rezistenţă necontestată, la orice analiză, mai ales în ilumina unei analize care le adaugă forţa exemplului imediat şi jocul proporţiilor. Eu însă revin la ideia scumpă enunţată mai sus : se protestează împotriva unei dijme aplicată pe muncă. Şi nu pe munca acumulată, adică pe munca devenită proprietate, ci pe munca curentă şi imediată a celor care nu au altceva de vânzare decât braţele sau inteligenţa lor. Socoteala e simplă. Asupra muncii curente se institue o dajdie care adăugită la ceea ce a fost, întrece 25 la sută din salariul fiecărui funcţionar. Spun că întrece, fiindcă la categoriile blagoslovite şi cu o casă de pensii şi asigurări sociale se adaugă neajunsul economilor forţate, uneori ridicate şi ele cu 10 la sută. Eliminăm însă această categorie din discuţie, şi mărginim discuţia la datele amintite în memoriul funcţionarilor. Prin urmare 25 la sută minimum de rest fiscal asupra muncă curente. Care este însă impozitul în fiinţă asupra muncii acumulate ? Maximum este cifra de 20 la sută din valoare. O favoare decide ce puţin 5 la sută făcută celor cari au mai mult decât o singură leafă şi o problematică stabilitate în slujbă. In definiţie, statul este o redută a proprietăţii- El o conservă şi o stimulează. Ajută la crearea ei. Aşa se întâmplă oare astăzi? Nu se întâmplă tocmai contrariul : „Neproductivul este instalat peste producător şi trăeşte din substanţa acestuia“ (Berth: Les nouveaux aspects du socialisme“). Aici se răzoreşte discuţia funcţionarilor particulari cu un sincer socialism de stat, vechi de la 1815, însuşit acum ca o banalitate oarecare în toate ţările democratice , scopul pentru care apelul la legi devine indispensabil este acela de a se da fiecăruia ceea ce este al său, pentru a se constitui întâi proprietatea, şi pe urmă a se proteja Memoriul funcţionarilor vine şi cu propuneri îndrăzneţe, din a căror aplicare statul ar câştiga măcar eleganţa de a nu-şi scărmăna mereu funcţionarii . 1. Controlul averilor şi impunerea cea mai nemiloasă a averilor a căror provenienţă legală nu poate fi dovedită2. O impunere corespunzătoare Venitului real la toate impozitele elementare la care azi evazia fiscală este generală — și în special la impozitul pe veniturile profesionale 3 . revizuire a bugetului de cheltueli în scopul eliminării sau reducerii la limita extremă a tuturor pe muncă cheltuelilor improductive. 4. încetarea subvenționării sub orice formă, a întreprinderilor particulare. 5. O impunere specială a veniturilor rezultate din tantiemele membrilor consiliilor de administraţii şi cenzorilor, cu cote chiar superioare celor prevăzute în proectul de lege prezentat în Parlament6. Aşezarea unui impozit excepţional pe venitul global, ceea ce ar asigura pe de o parte impunerea tuturor veniturilor şi contribuţia tuturor contribuabililor, pe de altă parte ar permite o fixare mai blândă a cotelor progresive de impunere, lucru foarte important deoarece o fiscalitate excesivă nu poate fi în interesul vieţii economiceAcest impozit excepţional pe venitul global anual care să se adauge la impozitele azi în fiinţă, trebue să lase însă neatinse veniturile mici provenite din muncă” Propunerile concrete şi finale se cunosc acum. Funcţionarii au făcut frumosul şi civilizatul gest de a se adresa Camerei deputaţilor, adică reprezentanţilor cei mai apropiaţi ai suveranităţii naţionale. Au arătat clar că sunt necesare mamint ca oricând : a) Menţinerea puterii de consumaţie ; b) Menţinerea încrederii în factorul distribuitor de dreptate socială ; c) Menţinerea liniştei publice-Rămâne să vedem cum se acordă doleanţele lor cu lozinca curelelor şi a bretelelor strânse bine pe os. Romulus Dianu Polemica paternităţii Ca toate invenţiunile ale dror beneficii provoaci interminable procese intre amatorii de exploatare fructuoasă a brevetului, — conversiunea datoriilor agricole a stârnit o crâncenă îmbulzire a partidelor noastre politice, pentru confiscarea hrisovului de paternitate autentică. Discuţiunea din şedinţa de Luni a Camerei, dcsckis£ prin vibrantul discurs la mesaj al d.lui Ch. Tătărăscu, nu a fost in realitate decât o aprigi lupţi pentru cucerirea acestui preţios monopol, pe care fiecare dintre grupările parlamentare ar vrea să şi-l strecoare retrospectiv în patrimoniu. Iniţiativa isbăvitoare, a declarat solemn d. Gh. Tătărăscu, — aparţine partidului naţional.iberal, care a rostit,o şi in textul programului aclamat de ultimul său congres, şi prin glasul autorizat al d.l ui Simionescu-Bârlad, intr'o comunicare făcută actualului guvern in sesiunea de vară a parlamentului. Guvernul, — este adevărat, — nu încearcă să-şi însuşească o originalitate in iniţiativa pe care o crede secundară, din moment ce speră să-şi asigure meritul mai efectiv al realizării legale a reformei. D. Gh. Tătărăscu, a cărui solicitudine pentru ţărani a isbucnit sincer la cuvânt in răsunătorul său discurs de la Tg..Jiu, revendică insă pentru partidul liberal această augustă premeditare, uitând in treacăt trei lucruri esenţialei că programul din care cita un pasagiu nu datează decât de acum un an,că providenţiala comunicare a d-lui Simionescu-Bârlad (cu mult mai recentă) a fost mai aplaudată in coloanele „Curentului” decât in paginile presei liberale, — şi (mai ales) că cei mai îndârjiţi dintre adversarii conversiunii se găsesc astăzi in Cameră pe băncile partidului naţional liberal. Rămâne de cercetat spovedania d.lui dr. Lupu, care mărturisea că de trei ani a preconizat populara reformă, — „împreună cu prietenul Pamfil Şetcaru și cu colegul sac". Fără a încerca să amputăm cu nimic meritele unanim recunoscute ale dlui dr. Lupu și ale colegului Iset, — să ne fie îngăduit să declarăm că, astfel cum toată plugărimea românească ştie, iniţiativa conversiunii a fost întâi ridicată la rangul de reformă imperioasă in paginile „Curentului", care de trei ani nu face decât să o reclame cu o neclintită perseverenţă. Acest amănunt odată rostit, — şi rostit fără nici un fel de prezumţios orgoliu, — să ne grăbim să adăogăm că ceeace importă mai mult intr'o reformă politică nu este originalitatea ideii fundamentale, ci gestul hotărit de înfăptuire. Paternitatea ideii, — dacă am sta să căutăm mai bine, — am putea.o atribui chiar vreunui faraon egiptean, sau vreunui impărat roman. Gestul energic de înfăptuire a venit insă de la Regele Carol II, căruia i se cuvin astfel toate mărturisirile de recunoştinţă ale agricultorilor. Ion Dimitrescu — Na ! Iar a scăzut lira sterlină»» — Şi ce-ţi pasă ţie? — Păi tu n’ai auzit că noi suferim de pe urma crizei economice mondiale ? Cum se modifică tariful vamal in Anglia» cum ni se mai reduce o bucată salariile ■■■ “ EU DESCOPER, TU DESCOPERI... La aceasta se rezumă activitatea partidelor, ca şi a guvernului , să conjuge verbul „a descoperi”... Mereu auzi aceeaşi învinuire. ..Descoperi Coroana”. Şi — bine inteles, — cel învinuit se grăbeşte să restitue exact aceiaş invinuire, svârlită in spinarea celui ce îl atacase pe această temă. Fireşte, — şi acuzaţia şi apărarea se simt obligate să aducă o bogată contribuţie de texte in sprijinul tezei pe care o susţine. Şi toată această sforţare de convingere se face pe seama Coroanei. Am asistat, — cu prilejul cuvântării d-lui George Tătărăscu. — la o lungă (am spune : şi penibilă) contraversă in jurul „descoperirii Coroanei” , mărturisesc că nu atribui nimănui vre-o intenţie rafinat deghizată in grija de a apăra Coroana, dar nu această deosebită preocupare serveşte intr’adevăr principiul monarhic. Ce înseamnă „a descoperi Coroana” ? A căuta să adaugi operei tale de guvernământ girul Regelui, să-ți acoperi prin autoritatea Suveranului, actele taie de guvernare- Este adevărat că s’a cam abuzat de formula : guvernul Regelui (deși toate guvernele sunt ale Regelui, căci un guvern împotriva Regelui înseamnă dărâmarea regimului monarhic), unii voind să strecoare cu o rafinată şi subtilă perfidie, bănuiala unui guvern personal şi să precizăm termenii, fiindcă in toate desbaterile politice din jurul acestei chestiuni se vădeşte o mare confuzie de termeni. Un guvern personal al Regelui, înseamnă un guvern neratificat de voinţa populară, un guvern de înfruntare a opiniei publice, un guvern prin care Monarhul confiscă dreptul de liberă afirmare a vointii nationale. Or, „a descoperi Coroana” înseamnă a crea o atmosferă de suspiciune in jurul intenţiilor Suveranului, a spori bănuiala unui guvern personal, viciul unui guvern neratificat de voinţa naţională. In ceiace priveşte guvernul Iorga, el nu îşi are origina intr’o voinţă capricioasă a Suveranului, ci in neputinţa d-lui N. Titulescu de a alcătui un guvern de uniune naţională, deşi timp de două săptămâni a avut mandat nelimitat de a face toate demersurile pe care le putea crede necesare. Atunci guvernul da uniune naţionala nu a isbutit din pricina partidelor, încurcate în aritmetica electorală , şi după două săptămâni s'a ajuns la formula guvernului Iorga, deşi Regele făcuse toate sforţările, punând in joc toată autoritatea Lui suverană spre a da ţării un guvern de inmănuchiare a tuturor energiilor politice. Deci voinţa Regelui de totalizare a vredniciilor a fost Învinsă de rezistenta partidelor, toate cu o viziune fragmentară a intereselor tării- Atunci, da, a fost descoperită Coroana, şi sabotată voinţa Regelui de a da tării, in ceasul grelelor încercări, o curmare a luptelor de partid, prin alcătuirea unui guvern de uniune naţională cu participarea tuturor partidelor-Dar in politică se uită repede, şi curagiul acoperă totul : mulţumită acestei însuşiri de uitare, se readuce mereu in desbaterea Camerei Coroana- Intenţiile vor fi chiar bune , dar nu se serveşte principiul monarhic, prin această nesfârşită răfuială in jurul Coroanei. Ce a folosit tara pe urma desbaterii de Luni ? Nici măcar n’a fost lămurită Camera , căci in timpul şedinţa, nu odată d. George Tătărăscu a fost întrerupt cu această intrebare : „Ce, dela 8 Iunie aţi devenit monarhist ?”■ Ca şi când Regenta nu ar fi reprezentat tot principiul monarhic, ca şi când ar fi existat şi la noi o întrerupere a regimului monarhic. Confuzie de termeni, incapacitate de a deosebi principiul de persoana care ii exercită, şi mai ales, acea senzaţie de tristeţă pe care o ai după asemenea şedinţe, in care se conjugă: „eu descoper, tu descoperi el descoperă Coroana”. Dacă oamenii politici sunt intr'adevăr sincer străbătuţi de grija amestecului Coroanei în frământările partidelor, — dacă vor să se menţină o cât mai severă delimitare a rolului de arbitru, de cumpănitor al Suveranului, atunci să nu mai aducă in desbaterea Camerei discuţii ce macină trăinicia principiului monarhie-" In definitiv ce interesează in aceste vremuri, pe tară, diversele atitudini ale oamenilor politici fată de Rege ? Şi il interesează pe Suveran asemenea răfueli, sau, ca şi tara, aşteaptă numai acea supremă încordare morală a tuturor spre a birui adversitatea vremurilor ? Nu ar fi mai bine servită şi ţara şi Coroana dacă, în desbaterile parlamentare, s’ar simţi acel suflu de îngrijorare, acea svâcnire a gândurilor pecetluite de grija zilei de mâine ? Când ne pândesc sumbrele ameninţări la tot pasul, când respirăm pretutindeni aceiaş apăsătoare nesiguranţă, întru cât mai interesează discuţiile în jurul Coroanei ? In cuprinsul ţării se tălăzuesc atâtea nemulţumiri, necazuri fără număr, şi pâcla tuturor indoelilor dă privirilor noastre opacitatea lipsei de nădejdi , s’ar cuveni ca fiecare om politic să treacă dincolo de strategia meşteşugită a preocupărilor de partid, spre a îmbrăţişa preocupările obşteşti. Evident, o jertfă a interesului imediat, o uitare a interesului de partid, dar nu mai puţin răsplătită, mâine, prin recunoştinţa caldă a ţării. Ii socot pe oamenii politici egal de convinşi în ceiace priveşte necesitatea regimului monarhic ; Ei ştiu legaţi de această disciplinare a ordinei monarhice, căreia nu-i poate urma decât negura revoluţionară, atunci când regimul monarhic s’ar clătina. Ar fi o nedreptate să se atribuie vreunui om politic alte gânduri, dar, tocmai de aceia, să se sfârşească odată conjugarea fără nici un sens . ..eu descoper, tu descoperi, el descoperă Coroana”. Se deserveşte un principiu atunci când intenţia este să-l slujeşti- Pamfil Şeicaru Cronica ştiinţifică Ştiinţele fizice şi literatura modernă de DR. ST. VENCOV „Apologia vitezei" Mecanica clasică, aceia a lui Galileu şi Newton, ne învaţă că prin experienţă nu se poate pune în evidenţă decât mişcarea relativă a unui corp faţă de altul şi nicidecum mişcarea absolută a fiecăruia dintre ele, în aceasta consistă principiul relativităţei. Caracteristica acestui fenomen de mişcare este viteza; această mărime nu există la plecare şi dispare la încetarea mişcărei. Dar dacă omul se mişcă cu iuţeala luminei? Atunci viaţa ar fi oprită, timpul suspendat; el devine nemuritor. Pentru cerescul călător care se mişcă cu trei sute de mii de kilometri pe secundă,dorinţa lui Lamartine e împlinită. O timp, opreşte-ţi sborul ! Cum viteza apare ca raportul unui spaţiu către timp, o astfel de schimbare aduce reforma noţiunilor de timp şi spaţiu. Pentru relativiştii moderni cursul timpului nu mai este firul simbolic ce se desfăşoară de pe fusul Parcelor, ci o ţesătură complicată în care spaţiul joacă rolul său. Pentru ei noţiunea primordială — aceia ce predomină dealtfel azi în Fizică — este aceia de viteză. Omul timpului nostru încearcă să priceapă şi cu o încredere naivă se întoarce către savanţi şi academii. Iar mulţi din aceştia, cu fraze misterioase, se grăbesc,, să afirme că legile ştiinţifice au pierdut din puterea lor şi că inteligenţa omenească trebue să aştepte numai de la întâmplare găsirea adevărului. Şi lumina de care omul modern are atâta nevoie continuă să se balanseze ca o lanternă in furtună. Dar artiştii, cari nu au luat de loc parte la întronarea acestui Moloch, continuă ei să-şi rezerve domeniul visului? Odinioară artiştii nu iubeau ceea ce se chema progres. Şcoala romantică cu toate că era contimporană cu pleiada savanţilor ce înumăra un Ampere sau un Faraday, ignora cu uşurinţă ştiinţele, dacă nu chiar le dspreţuia: ei nu reţineau decât ceeace părea a fi fantasticul în rezultatele Ştiinţei Fugeau de viaţa organizată şi se adăpostea în pasiune şi emoţii, iubind şi istoria. Or, cu vremea evoluţia ştiinţelor fizice şi marea lor influenţă asupra industriei, a făcut ca minunatul şi pozitivul să contracte o alianţă strălucită şi din doi dşmani până ieri, să se unească pentru a impune existenţei noastre o serie nesfârşită de transformări şi de surprize. Complexul vieţii generale trebue din ce în ce mai mult să ţină seamă de neprevăzut. Realul in viaţa modernă nu este ceva ce poate fi terminat. A ajuns vremea când simţul comun, de mii de ori contrazis de rezultatele fericite ale experienţelor, pare a nu mai putea fi decât arma ignoranţei. Ceea ce a fost crezut de toţi, pretutindeni şi totdeauna, pare a nu mai cântări mare lucru astăzi, zice aşa de bine subtirul Paul Vaiery. In fine, multe visuri pe care le făcuse omenirea şi încă multe alte ciudăţenii ce IContinuare în vag. ll-a) Joi 26 Noembrie 1931 Director: PAMFIL ŞEICARD REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon: Cabinetul directorului 3—7730 Secretariatul şi Provincia 3—1229 Redacţia 3—6439; Adiţia 3—7528 ABONAMENTE: Jei 700 pe an; lei 350 pe 6 luni ; lei 200 pe 3 luni; pentru Rondi, Instituţiuni şi Admininistraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; lei 850 pe 6 lucii lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep In 1 şi 15 ale fiecărei luni O nouă expropriere? In perioada rutului electoral, când sorcoveţii politici cutreerau satele şi împăriau cu o generozitate neînchipuită — speranţe trandafirii — pălmaşii uneltelor agricole se opreau din lucru şi rămânând pe gânduri neştiind ce să creadă. O ştergere a datoriilor agricole — o iertare definitivă — aşa cum doreau simbriaşii cluburilor politice, nu găsea nici un ecou în mintea plastică a ţăranului, obişnuit să aprecieze lucrurile după rezultatele practice şi să le cântărească valoarea după debitul de muncă- o păsuire omenească — o îmbunătăţire a condiţiilor de plată şi o amputare a tentaculelor care sufocaseră mica gospodărie ţărănească pare mai verosimilă — mai necesară — şi tot odată reconfortantă pentru depresiunea morală a ţăranilor. In faţa acestor două alternative, ţăranul n’a pregetat să aleagă calea cea dreaptă, care duce la înstărirea avutului personal, dijmuit de impozite exorbitante şi ruinat cu desăvârşire de condiţiile de multe ori oneroase ale creditorilor. Conversiunea datoriilor — care se discută — căutând formula inexorabilă a legii — a devenit o stare de fapt, din momentul în care preţul pământurilor ipotecate nu se ridică nici la jumătate din valoarea datoriei. .Emancipaţi de drept de sub jugul iobăgiei — care se confunda cu regimul marei proprietăţi — ţăranii au trecut prin filiera arendaşilor şi a ciocoilor din speţa lui Tănase Scatiu sau Mochi Fischer şi când zorile democraţiei postbelice — le-a ridicat zăbranicul emancipării — au alunecat pe mâna băncilor populare — şi a creditorilor de toate nuanţele rurale sau urbane care i-au adus în situaţia de azi : ţăranii nu mai pot plăti capetele, nu mai pot plăti dobânzile, iar valoarea pământului lor pus în vânzare izbuteşte să-i sărăcească complect dar nu să-i scape de datorii. Sub regimul marii proprietăţi, ţăranii nu puteau beneficia decât de retribuţia muncii lor — în natură sau altfel — acum, munca însăşi le este amanetată, căci dacă ar fi ca ţăranii să-şi achite datoriile în strictă conform tate cu obligaţiunile iniţiate — fără nici o păsuire sau scădere a dobânzilor, creditorii ar avea de pierdut în primul rând. In multe părţi ale ţării — pământurile adjudecate asupra creditorilor — n’au putut fi vândute pentru că valoarea lor nu izbutea să acopere nici capitalul iniţial — necum dobânzile sau celelalte îndatoriri. Nevoiţi să precizăm, — cine sunt beneficiarii acestor dobânzi şi comisioane care grefează în întregime munca ţăranilor, trebue să recunoaştem că în primul rând figurează băncile populare — a căror existenţă se bizue pe exploatarea cămătărească a unui capital plasat sub formă de împrumut în momentul când inflaţia monetară îngăduia această circulaţie intensă — şi care astăzi, se recuperează cu mri greutăţi, pentru că valoarea produselor agricole a scăzut imens pentru că urmările crizei economice au dus la ruinarea gospodării ţărăneşti şi la deprecierea economiei domestice. Vor veni în al doilea rând burghezii satelor — începând cu cârciumarul şi sfârşind cu hrăpăreţul surtucar pripăşit ca administrator sau funcţionar fie de carieră, sau numai de ocazie şi devenit creditor cu dobânzi cămătăreşti şi ipoteci de primul rang. Ferită de înstrăinare — proprietatea ţărănească va reveni la funcţia ei socială — adunând toate eforturile unei familii şi prin refacerea gospodăriei căutând să valorifice toate celelalte produse domestice. S’a spus de către unii, că conversiunea datoriilor agricole echivalează cu o nouă expropriere. Dacă intr adevăr, această expropriere priveşte un capital anonim şi parazitar, atunci este necesară şi utilă, şi dacă izbuteşte să conserve prerogativele proprietăţii ţărăneşti, — reconfortând puterea de muncă şi stimulând totodată economia domestică, — atunci beneficiarii averilor create prin cămătării îşi merită această sângerare care se face cu scopul de a-i readuce la realitatea crudă a celor înspăimântaţi de ziua de mâine. , Nicolae Roşu Cu parul telegrafic Nu ştim dacă, adăugând numelui său familial de „Florescu“ apendicele de „Banu“, d. general în fruntea Direcţiunii P. T. T. a ţinut să imortalizeze un conac natal, o ereditate monetari, sau o simpli vocaţiune viageră. Cert este insă ca, de la sosirea sa în fruntea serviciului public pe care îl administrează, plângerile împotriva metodelor d-sale eparhiale totalizează aproape 50 la sută din corespondenţa noastră zilnică. Vaiete umilite, şi anonime vaiete, pentru că funcţionarii cari ne îndeamnă să-i semnalăm abuzurile sunt bieţi oameni nevoiaşi, îndestulaţi cu salarii de Infern, şi terorizaţi de crunta perspectivă a concedierii. Dar jalba necontenit împrospătate, in cari slujbaşii de la poştă apar mai jalnic martirizaţi decât dacă ar fi dospiţi cu parul telegrafic. D. general Florescu.Banu nu-şi bate funcţionarii, este drept, nici nu-i leagă de stâlpi cu sârmă telefonică, nici nu-i loveşte cu receptorul ş ii loveşte însă cu perceptorul pe care l-a autorizat, prin ordinul său cu no. 142.402 din 13 August, să dijmuiască salariile slujbaşilor cu costul unui abonament obligatoriu la Revista P. T. T., decretată de utilitate profesională. In vremurile acestea de mizerie şi de Crivăţ, desigur că mucenicii constrânşi să alerge cu scrisorile prin ger ar prefera mai bucuroşi să fie electrocutaţi de d. general Florescu.Banii cu curentul telefonic, sau să fie frăgeziţi cu cazmalele corporaţiunii : asta, cel puţin, le-ar mai încălzi arterele congelate de goana prin ger, şi tălpile bătătorite de turismul telegrafic. Dar în loc de a-i lovi la tălpi, d. Director (general) preferă să-i lovească la abdomen, adică la hrană. De dragul unui insignifiant şi nesăţios soviet de grafomani, improvizaţi redactori ai unei „Reviste P. T. T.‘‘ scrise cu slovi de leşie, D.sa îşi obligă slujbaşii să se aboneze la o publicaţiune remuneratoare, pretinsă de „interes profesional‘‘, probabil pentru câ la adăpostul ei câţiva paraziţi Îşi satisfac interesele pe spinarea camarazilor de profesiune. Pentru bunul mers al serviciului poştal, despre care d. general Florescu.Banu are tot interesul ca să numai vorbim, noi ştiam că există Buletinul de ordine şi circulari! dacă paginile acestui buletin par Direcţiunii insuficiente pentru evanghelizarea norodului poştal, are de general la îndemână posibilitatea creării unui supliment, la nevoe cu poze explicative. Gratuit, insă, — iar nicidecum plătit din salariile mizerabile ale funcţonarilor. Şi plătit cum, încă ?... Nu prin stat, ci prin stradă, pentru că prin această metodă de reţinere se poate mai clandestin eluda legea atât de arbitrar batjocorită a contabilităţii publice. Renunţaţi la recunoştiinţa băieţilor de la „Revistă", domnule general Florescu-Banu !... Pe vremurile acestea, când banul este pentru funcţionari tot atât de scump cum le este şi Directorul, birul cu spoială iterară constitue o revoltătoare provocare. Demobilizaţi paraziţii din redacţia inutilă, şi lăsaţi-vă funcţionarii sâ-şi agonisească merinde de iarnă. Altfel, peste o lună sau două, şi după luxul revistei, o să ne pomenim că le impuneţi reţineri şi pentru întreţinerea unei echipe de football, ca in alte servicii publice. Nu lăsaţi nişte oameni nevoiaşi să blesteme echivoca ocrotire acordată impresarilor din jurul Direcţiunii (Generale!,,,), N. Pârvu