Curentul, ianuarie 1932 (Anul 5, nr. 1418-1438)
1932-01-15 / nr. 1422
ANUL IV No. 1422 Prottoioratul rentierilor Foarte rău a făcut guvernul interzicând intrarea in tară a ziarelor franceze cari au dedicat articole dezagreabile d-lui ministru de finanţe C. Argetoianu, cu prilejul vizitei sale la Paris, a făcut frâu, pentru că prohibitiunea nu isbuteste să ascundă publicului românesc textele comentariilor agresive, — şi a mai făcut rău, pentru că a privat opiniunea noastră publică de preţioase informa■tiuni asupra mentalităţii aliaţilor noştri din Asint.L Iată, articolele arogante din „Echo de Paris”, din Journal des Débats" şi din „L'Oeuvre” au apărut pe larg, în pagina politică a confratelui „Universul”, o traducere bnevenită, menită să iniţieze şi pe oamenii dela noi în procedeele lipsite de eleganţă ale celei mai mercenare dintre presele lumii. Despre venalitatea presei franceze s’a scris mult, — şi se scrie astăzi încă, nu numai în volume ca cel publicat deunăzi de Raffalovitsch, dar chiar în destăinuirilepolemicilor cotidiane dintre principalele gazete ale Parisului. Şi, — mulţumim lui Dumnezeu, — ,am avut prilejul de a afla destuledin revelaţiunile acumulate de Action Francaise” în ultimii ani, asupra adevăratelor mobile ale politicii urmate de ziarele zise „de mare informaţiune’’. Toată lumea ştie astăzi, în Franţa ca şi în Paraguay, cât de insignifiant este tonajul de scrupule al unui Sauerwein, de pildă, care cumulează atât de ingenios atribuţiune de redactor diplomatic cu funcţiunea de comanditar al unei agenţii falimentare de informaţiuni tendenţioase. Cât priveşte pe d. Pertinax, însărcinat la „Echo de Paris” cu reglementarea sensibilităţii internaţionale, el este înzestrat cu suficientă docilitate pentru că atunci când scrie despre oamenii şi despre treburile ţării noastre să se informeze în anticamera plenipotenţiarilor români cărora are tot interesul să le fie agreabil, ba chiar şi slugarnică unealtă. Ia nevoe. Dar, chiar fără simbrie, slugile au adeseaori excese de zel cam mai rău compromit adevăratele interese ale patronilor pe cari ele se îmbrâncesc să-i servească, în fanatica lor naivitate- Este cazul imprudentului poligraf Pertinax, care prin stupida și insolenta sa agresiune împotriva d-lui C. Argetorama nu a isbutit să facă d-lui N. Titulescu serviciul pe care il premedita, dar a isbutit în schimb să desguste o bună parte din publicul românesc de metodele diplomatice ale presei franceze. Se frământă toate cancelariile continentelor pentru elaborarea deciziunilor de prezentat în desbaterile conferitelor internaţionale fixate spre sfârşitul acestei luni, un întreg univers este brutal aruncat in sincopă financiară de refuzul Reichului de a mai presta anuităţile imperative aleReparaţii Junior. Şi momentul acesta tragic, momentul acesta de aspră tensiune diplomatică, şi de penibilă tranziţiune de la un ritm la altul, — este ales de d. Pertinax şi de alţi efemeri ai presei parbiene pentru a face d-lui N. Titulscu un serviciu derizoriu şi tardiv, atacând pe d. C. Argetoianu cu argumente ce destăinuesc nu numai o lamentabilă ignoranţă a treburilor româneşti, dar şi o abjectă doză de rea credinţă. Un gazetar român care ar fi debitat pe socoteala d-lui C. Argetoianu, în cea mai pătimaşă dintre foile noastre de partid, stupidele ineptă înnodate intr’un articol suburban de d. Pertinax, s’ar fi făcut de râs pe viaţă. Dar mucurile acestea de calomnii ţăţeşti, şi palavrele acestea de cafenea periferică, dobândesc prestigii de vastă în formaţiune în ochii nefericiţilor lrmtati in tainele româneşti de „Echo de Paris”, — care, pentru împrejurare, şi-ar fi putut schimba emblema comercială in aceea deEcho de Londres”• Căci, — de aceasta nu se înfoește nimeni, — ministrului nostru dela Londra a vrut d. Pertinax să-i ofere acest pestilential desert, împănat cu cele mai puerile basme: §,• tie-am strâmbat de râs, într’adevăr, aflând dela nai- Vul nostru confrate parizian cât de tenebroasă este germanofilia d-lui C. Argetoianu, și cât de respingătoare îi sunt metehnele morale. Dar ceea ce a uitat d. Pertinax, în clipa în care s-a năpustit cu atâta dobitocească spontaneitate asupra indezirabilului oaspe al Parisului, a fost amănuntul că, de bine sau de rău, d. C. Argetoianu este şi rămâne Ministrul de Finanţe al României. O parcelă, pe cât de insignifiantă parcelă ,din autoritatea numelui românesc şi din suveranitatea ţarii noastre era deţinută, fie chiar vremelnic, de acest execrat musafir, ivit dintr’o ţară care considera până astăzi Franţa drept un izolat ostrov de politeţă şi de generozitate. Ştim, şi anii din urmă ne-au ajutat să aflăm din ce în ce mai iremediabil că faima aceasta nu este decât o legendă, şi că sensibilitatea Aliaţilor noştri găsdueşte mai mult nesaţ de arginţi decât foame de eleganţă; dar, oricum, şi măcar pentru faţadă, puţină hipocrizie ar fi stat mai bine presei franceze decât această primitivă şi speriată aruncare peste haznaua cu galbeni, pe care suntem siguri că d. Argetoianu nu a avut naivitatea să creadă că ar putea-o vreodată întredeschide. Sgârcenia fraţilor noştri francezi a ajuns astăzi la o glorie atât de mondială, — şi atâţia spectatori obiectivi ai universului îşi exprimă astăzi răspicat desgustul în faţa acestei mioape avariţii!* Aşteptând efectul articolului d-lui Pertinax, — care (nu-i aşa?«.) nu poate fi decât decapitarea politica şi a lui C. Argetoianu (sau mai bine, — nu credeţi?—răsturnarea guvernului N. Iorga), — să ne amintim în desbaterile viitoarelor conferinţe internaţionale de aceste imprudente morţi ale naţionaliştilor francezi. Şi să le amintim acolo, — printr’o solidaritate cât mai limitată, — că în România nu sunt de dobândit opptulaţiunile radiate de diplomaţia franceză în Turcia, China sau Siria. Ion Dimitrescu lin non partid maghiar La Gheorghieni a avut loc o mare întrunire maghiară, constituind cea dintâi manifestaţie publică a blocului economic unguresc care a luat fiinţă pe la sfârşitul lunei trecute. Au participat la întrunire, uniunea agricultorilor maghiari din ţinutul Mureşului, Uniunea economică maghiară din ţinutul Odorheiului şi o impresionantă mulţime din jurul Huedinului. Iar vorbirile şi concluziile întrunirii, au stabilit o răspicată schimbare de front a politicei mioritar-maghiare de până acum. O schimbare îmbucurătoare. O aşezare pe realităţile cele vii şi imediate. Intr'adevâr, printre cele multe câte s’au rostit acolo, a precumpănit preocuparea de a da acestui bloc, rostul precis de a apara interesele minorităţii ungureşti şi de a strânge colaborarea între maghiari şi poporul roman. Cum n'ar fi îmbucurătoare hotărirea? îmbucurătoare deopotrivă pentru unguri şi pentru români? Daci legătura de sânge, nostalgia vechei Ungarii dinainte de 1916, fac întrucâtva explicabili omeneşte animozitatea pe care a arătat-o minoritatea maghiară faţă de poporul român, dacă fără să atingem o coardă lirică şi patriotică, înţelegem că ochii ungurimei şi secuimei din Ardeal se mai îndreaptă încă melancolic dincolo de Pustă, spre Budapesta; realitatea cea imediată şi irevocabilă e cu totul alta. Politica de rezistenţă a partidului maghiar, s’a bucurat până acum de orice dificultate s’a ivit in viaţa noastră politică şi economică. S’a bucurat — dar consecinţele oricăror dificultăţi, le-am suportat deopotrivă, cot la cot, unguri şi români. Astfel, toată politica de rezistenţi, de obstrucţii, de jelanii, de până acum, daci a putut să satisfaci întru catva eridenta dela Pesta, na rezolvat intru nimic soarta minorităţii maghiare din România. Ne-am aflat nu odată, puşi faţă in faţă, ca doi zavozi gata si se incaere. In vremea aceasta lupii devastau stâna. Unica realitate care ne poate strânge îndelaolaltă, e acea economică, e conştiinţa că dificultăţile unora, Ie suportăm toţi, greşelile unora, le ispăşim toţi. O colaborare strânsă, pe temeiu economic, e singura garanţie de prosperitate, de muncă, de continuitate. Iar munca, continuitatea şi prosperitatea nu-ţi dau răgaz să-ţi vânturi viaţa cu vorbe şi să vânezi himere. E ceea ce-am învăţat, cândva, dintr’un simplu popas in prosper» Elveţie a celor trei limbi, dar a unei singure şi vrednice hărnicii, a unui singur şi lucid realism, Cesar Petrescu EXEMPLUL POLONEZ Indiferent de regim, balanţa comercială este hotărâtoare pentru viabilitatea economică şi politică a unui organism de Stat. S a crezut, până la crearea unui Stat antiburghez, că problema raportului dintre export şi import (adică ceea ce se cheamă balanţă comercială) este specifică regimului capitalist. Rusia sovietică, prin sforţările disperate pe care se face spre a-şi asigura prezenţa activă pe marile pieţe comerciale, dovedeşte importanţa acestei activităţi economice. Ba s ar putea spune că o accentuare a etatismului determină o accentuare a preocupării de o cât mai stabilă echilibrare a exportului şi a importului Pentru Moscova exportul este mai important decât toată habotnica exegeză marxistă, şi oricând ar sacrifica fidelităţile revoluţionare unui avantajos tratat de comerţ. Aşa precum revoluţia franceză înlocuind armatele profesionale prin armate naţionale a împins conflictele dintre popoare la tragice, la catastrofale desnodăminte, tot astfel putem anticipa efectele prea puţin pacifiste, ale treptei transformări a economiei individuale in economie socială- Naţiunea va participa cu toata pasiunea la fiecare oscilaţie a expansiunii economice. revendicărilor istorice — cu tot romantismul naţionalismului — le vor lua locul revendicările economice, tratatele de comerţ nu vor mai fi material pentru iniţiaţi, enigme pentru mase, ci teme de tumultoase ralieri intr'un sens sau altul, naţiunea fiind direct interesată. Iată perspective prea puţin liniştitoare pentru cei ce se mângăe cu iluzia pacifista Necesitatea păstrării unui echilibru intre import si export, este prezentă , tot mai activ prezenta la orice tratat comercial ce se inchee intre două ţări Poate una din marile scăderi, din marile păcate ce apasă asupra guvernelor noastre este slaba atenţie ce s’a dat reciprocităţii legăturilor comerciale. Sa gândit cineva să stabilească oricărei ţări ce exportă in România obligaţii de a inlesni o balanţa stabila ! De fiecare tonă de marfa adusă in ţară, sa iasă atătea tone de produse româneşti până la egalarea valorii pe care am plătit-o in devize- Să se verifice rând pe rând cifra importului nostru din fiecare tara şi să se compare imediat cifra exportului nostru în acea tara, spre a se vedea originile dezechilibrului nostru economic. Pe urma unei asemenea minuţioase cercetări se ajunge la o justa valorificare a întreg aparatului nostru de experţi fie economici I direcţia respectivă de la ministerul de industrie şi comerţ precum şi ataşaţii comerciali), fîe diplomatici. Legaţiile noastre trăesc in mentalitatea de acum un sfert de veac, cam politica se invârtea In căteva saloane şerpuind elegantă intre două madrigaluri şi un vals Pentru ce am cumpăra automobile din America, dacă nu ni se cumpăra nici 105% din ceea ce importam noi ? Atâtea State Industriale ar fi bucuroase să închee tratate comerciale bazate pe principiul tarifelor preferenţiale. Importăm cafea şi alte câteva produse din Brazilia de SUD milioane lei şi nu exportăm în republica sud-americană decât oameni la San-Paolo spre aprovizionarea societăţilor de transporturi. Şi s ar putea Înmulţi aceste exemple spre a dovedi greşelile unei politici economice cu totul lipsită de o prevăzătoare Înţelegere. Am fi nedrepţi dacă n’am recunoaşte că aceleaşi scăderi au spruncinat echilibrul economic şi al altor ţări, ceea ce le-a determinat să se reculeagă şi să caute măsurile de restabilire a echilibrului balanţei comerciale-O telegramă primită de direcţia CFR- înştiinţează că guvernul polon a oprit intrarea în Polonia a produselor româneşti. Lămuririle ce ne-au fost date de către oficialitatea poloneză explică această măsură pe care guvernul polonez a fost constrâns să o ia împins de tot mai sporita dificultate a preţurilor. Fireşte nimeni nu se gândeşte să vadă un act de ostilitate in măsura luată de guvernul polonez, ci numai se inimi unei strâmtorări economice şi necesitatea de a apăra soliditatea Zlotului- Economia poloneză simte imperioasa necesitate de a-şi verifica toate legăturile comerciale raportându-le la balanţa comercială, o frânare bruscă spre a evita o catastrofă- Înţelegem această măsură şi o socotim absolut necesară, dar socotim exemplul polonez util şi potrivit unei imitaţii. De altfel spre o bună menţinere a echilibrului n'ar strica dacă exact pe durata aceluiaş timp am opri şi noi toate importurile din Polonia- Departe de noi gândul unei replici ostile, fiindcă nu ar fi nimic mai rătăcit decât să atribuim vreun gând de tainică vrăjmăşie, ce ar fi determinat măsura Poloniei, dar spre a nu sdruncina balanţa comercială- în orice caz exemplul polonez merită să formeze o temă de meditaţie şi pentru guvernul nostru- Fireşte echilibrul bugetar Înseamnă un prim certificat de cuminţenie in rânduiala financiară a ţarei, dar prosperitatea visteriei Statului este in funcţie de echilibrul economic. Cel mai vrednic ministru de finanţe işi va vedea hărnicia socotelilor zădărnicită atâta vreme cât producătorii sunt deprimaţi. Or, se poate imagina o îmbrânceală mai sigură pe panta descurajării decât lipsa unei posibilităţi de desfacere a producătorului . orice altă preocupare să cadă pe planul al doilea, ceea ce trebue să primeze fiind numai grija de a asigura producătorilor siguranţa desfacerii, exportul este prima de încurajare a muncii naţionale-Exemplul polonez să desmeticească pe cei ce bâjbâe în fiscalitate taina echilibrului bugetar. Pamfil Şeicaru literi 15 Ianuarie 1932 PAGINI LEI rector: PAMFIl SEIGARD -REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA W STRADA SARINDAR No* 4 Telefon: Cabinetul directorului 8—6730 Secretariatul şi Provincia 8—1229 Redacţia 3—6439; Adiţia 3—7328 ABONANiiNTE: îd 700 pe an; lei 350 pe 6 luni 5 lei 200 pe 3 luni; pentru Rând, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru strainătate; lei 1700 pe an; lei 850 pe 6 luni; lei 500 pe 3 luni. Abonamente încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Verificarea titlurilor sanctionarilor Bântue acum un gen nou de revoluţie, de sus în jos. Oameni cuminţi, sau cari trec drept cuminţi, se improvizează în predicatorii unei revoluţii pentru punerea lucrurilor în ordinea lor naturala. Şi bineînţeles această „revoluţie“ o face guvernul. Că o face pentru binele ţării, ce importă ! Toţi revoluţionarii din toate timpurile au avut această pretenţie. Unul dintre actele „revoluţionare" la care facem aluzie, este acum verificarea titlurilor funcţionarilor. Motivul campaniei de verificare, este, în formularea lui, foarte moral şi idealist: funcţionari cu titluri universitare se găsesc în situaţii inferioare, din pricina diverselor regimuri de favoare, aplicate clientelei electorale, sau din cauza altor consideraţiuni in afară de prevederile legii”. E admirabil spus! Nu se poate să nu fii de acord ! Totuş, de acord cu energicul stilist care motivează hotărârea guvernului, trebue să facem aici un distinguo. In administraţie, în birocraţie, rutina este primul element care valorifică un funcţionar. El poate fi doctor în ştiinţele de stat şi să nu aibă aplicarea necesară serviciului, după cara poate fi un simplu bacalaureat, cu o pricepere şi cu o îndemânare pe locul ce ocupă, de neîntrecut. Admitem şi că numirea destoinicului funcţionar s’a făcut pe căi lăturalnice, întrucât este el mai vinovat pentru asta, decât rechinul politic care l-a numit ? Din moment ce singur şi-a câştigat dreptul la a fi ceea ce este, prin muncă sârguincioasă, înlăturarea lui e de natură să producă mari perturbaţiuni, oricât de sus ar fi intelectualmente cel numit în foc. Acesta e punctul de vedere realist, foarte întins în America şi in Anglia, unde meritul individual primează asupra oricărui titlu academic. Aşa e normal să fie. Cu atât mai bine dacă o bună cultură, sistematică şi permanent alimentară vine să desăvârşească ceea ce a pus în om natura, dar de cretat un om, iată minunea pe care cultura niciodată nu a săvârşit-o. Viaţa de fiecare zi probează, la tot ceasul, că există idioţi cu diplomă, aşa cum există oameni simpli abia duşi, pe la şcoală, dar cărora le poţi încredinţa orice sarcină. Înţelepciunea, munca, cinstea, caracterul, astea nu se învaţă. Iată pentru ce criteriul exclusiv al diplomelor unvresitare ni se pare nenorocit şi strâmt. Fireşte nu vom statua că diploma nu ajută la nimic, dar accentul vieţii nu se lasă pe asemenea diplome, care atât de ades nu sunt decât petice consolatoare ale prostiei congenitale. Motivarea deranjului în administraţie, cu care vine guvernul, mai suferă încă de o gravă opacitate, preconizează înlăturarea celor numiți ,din cauza altor considerațiuni, în afară de prevederile legii". Prevederile legii ? E curios cum guvernanţii toţi se referă la prevederile legii numai când e vorba de interesele lor proprii! Bunăoară cum poate legea să prevadă, fie şi în cea mai voalată formă, că un funcţionar trebuie să împlinească miile de condiţiuni ale unui om perfect normal, inteligent, eventual genial, şi pe deasupra licenţiat al unei facultăţi, îmbrăcat într’o stofă de Buhuşi, şi fericit de curba salariilor, surâzător şi activ ? O lege nu poate să ceară atât. O lege se referă exclusiv la media mijlocie a oamenilor. Verificarea titlurilor funcţionarilor va fi bogată în „cazuri excepţionale". Odată alunecând de această pistă, totul e pierdut. Ci mai bine şi-ar aduce aminte Dam* zanli „verificării" de povestea acelui seminarist rus, care fugind din seminar, s’a ascuns Intr’un sat, unde ţăranii l’au făcut popă. După douăzeci de ani dela întâmplare, află sinodul ca popa nu e popă adevărat, şi vrea să-l scoată. Au ieşit atunci binecredincioşii şi au spus mitropolitului: — Bine, Vlădică, popa ăsta n‘o fi popă, dar dacă el nu e popă, atunci nici noi nu sântem creştini botezati, trebue să ne botezăm din nou Dacă popa nu e popă, nici noi nu suntem cununaţi, nici nevestele noastre nu se sunt neveste şi trebue sâ facem alte nunţi.. Dacă popa nu e popă nici morţii noştri nu sunt slujiţi şi trebue să-i desgropăm pe toţi cari au murit de douăzeci de ani încoace, de când popa e,in sat... Mai bine, lăsaţi popa să fie popă şi pe viitor să fiţi mai cu băgare de seamă Exact povestea cu funcţionariL« Romulus Dianu Citiți in pag. 6-a . Un important conslilu de miniștri (Vontimbru în pag. larl Cronică literară de NICOLAE ROŞU „Cartea cu jucării“, de Tudor Arghezi. 209 pag. 160 ie. Edit. Cultura Naţională D. Tudor Arghezi a evoluat. Nu. tavo __ poemele __ inspirate de Miţu A rămas acelaş. Dar în măsura în şi Baruţu, şi le-a intitulat semnificacare şi-a adunat în volum opera lite-tiv „Cartea cu jucării”. Când Baruţa rară, risipită în ziare şi reviste , a apărut cu totul altul, acelora care îşi orientează gustul estetic după reclama librăriilor şi nu ştiu să vadă dincolo de geamul opac al vitrinelor. Nu ne-am improvizat în juraţi populari care dau sancţiuni irevocabile, şi nici în advocaţi plătiţi pentru aşi apăra clientul sau patronul. II discutăm pe d. Tudor Arghezi ca şi pe oricare alt muritor, ca pe un om ca toţi ceilalţi, ce singura deosebire că sensibilitatea sufletului său cuprinde multiple şi variate posibilităţi de exteriorizare. D. Tudor Arghezi, a concentrat într’un volum de peste 200 pag. In ceva creşte mare, devenind un povestitor sau un critic literar, după cum ar vrea d. T. Arghezi, dar nu din şcoala lui Dragomirescu, atunci tătuţa va avea şi el un apărător din oficiu, care şi-a cunoscut şi sufletul părintesc nu numai opera literară. Un suflet bun şi iertător — care se risipeşte într’o infinită dragoste familiară, îngădue revoltei să capete aripi de îngeri şi să ne farmece cu dansul fanteziei. Noul volum, privit sub acest aspect, adânceşte şi amplifică totodată ceea ce ştia până acum despre d. Tudor Arghezi. „Nici o jucărie nu e mai frumoasă ca o jucarie de vorbe. Copiii, ca şi oamenii mari, sunt mai simţitori la vorbe de urât la fapte şi preferă faptelor făcute faptele povestite. Şi, dacă povestea miroase a minciună şi minciuna este ticluită bine, povestea le place mult, de unde un scriitor scoate învăţul, câ fantezia e mai artistică decât fotografia şi că viaţa trebue turburată, ca să fie scrisă pe placul cetitorului mare şi al ascultătorului mic’’. In formularea acestui crez, stă tot secretul artei literare lad. Tudor Arghezi. „Cartea cu jucării” ca şi ,,Poarta Neagră”, au sfărâmat formele aşezământului literar conceput după tiparele stilistice ale semănătorismului. Ciocane de cremene boltesc materia plastică a limbei, şi scot la iveală făpturi noui de fraze şi imagini, în care inventivitatea verbală se înbină armonios cu percepţia sensorială a viaţii. Avem o literatură săraca, şi clasicismul nostru, este mai mult o problemă de sensibilitate şi de echilibru interior, decât de limbă şi sintaxă. Vocabularul este sărac, dar limba fiind rudimentară şi neprelucrată, a căpătat o mare plasticitate. Tipare rigide, consacrate de timp, şi şlefuite de mai multe generaţii literare — care să dea cuvintelor sensuri precise, invariabile, nu există. Orice scriitor, înzestrat cu o puternică viziune plastică, cu posibilităţi de materializare a imaginei în expresii adecvate sensului interior , va putea înglădia limba literară, dându-i forme noui, proporţionate prin dimensiunile sugestive şi ermetice prin sensul noţional. Dar ,,Cartea cu jucării” cată sâ prelucreze şi alte aspecte din virtualităţile literare ale d-lui Tudor Arghezi. Aceleaşi lucruri __ care altădată au fost spuse în cuvinte brutale — violente cu o neîndoielnică preferinţă pentru vocabularul literaturii pamfletara — nearticulat _ direct şi tăios, sunt contopite de data aceasta ţin’un aliaj cu irizațiuni primăvara a nea. A. Pecetara cu niştea în gard O măsuri nechibzuită, a cărei origină nu o cunoaştem — credem insă că dintr’un cap logic şi cu un grăunte de minte nu a pornit. — Împiedică o categorie de ziare franţuzeşti şi pătrundă în ţari. Unele, sunt ziare dă dreapta __ ceeace Înseamnă pentru ~ configuraţia politici a Franţei, naţionaliste; altele sunt de centru democratic, adică republicane. Intr'un moment in care presa din ţari este destul de îngăduitoare, putem opune toleranţă, cineva cu veleităţi de cenzor, opreşte la graniţă ziare al căror conţinut nu numai ci este inofensiv. __ dar chiar prielnic tuturor intere*selor noastre. Dacă persoana, atât de ridicol inspirată este un gimnaziast, veteran cu justificate ranchiune im-:potriva limbei franceze, atunci eră scuza ignoranței. Dacă insă, este un cenzor politic, care a aflat în juma»alele prohibite un aspru rechizitoriu la adresa Sovietelor sau înţepături usturătoare in pachiderme politicei bilandiste , atunci să aibă curajul si ne-o spue şi nouă, căci poate o recomandăm pentru fotoliul de preşedinta al viitoarelor conferinţe internaţionale.■ .. Şi pentru că, ne aflăm la o răscruci de drumuri, când ciraci anonimi cenzurează presa francezi, putem aminti celor susceptibili de a pune ordine în lucruri, ci presa francezi care de două săptămâni este oprită la graniţă este tocmai aceea care a susţinut punctul de vedere românesc în chestiunea împrumutului, singura care a avut fără rezerve şi Încă de la Început, cuvinte de laudă când Regele Carol a venit în ţară. Şi pentru a complecta, adăugim un amănunt, destul de important totuşi pentru cei în drept: când Le Temps avea anumite rezerve chiar pentru personalitatea d-lud N. Iorga, ziarele franceze oprite la graniţă astăzi şi nesubvenţionate de rumeni, au pus lucrurile la punct, repet, în chip cu totul dezinteresat. Inutil să mai adaog, că suntem împotriva confiscării şi suprimării oricărei gazete. Trăim doar sub un regim democratic şi avem o constituţie pe care nu noi trebue să o respectăm primii, ci acei cari se gargarisesc la răspântii cu principiile ei. Dar, în chestiunea confiscării ziarelor franceze, nu poate fi vorba de respectarea principiilor constituţionale prea abstracte pentru a fi înţeleşi chiar de toată lumea, ci o simplă judecată de bun simţ, de delicateţă dacă nu de recunoştinţă chiar, şi în cazul acesta abuzul este şi mai grav! Şi pentru a sublinia şi mai bine ridicolul acestei măsuri vom face încă o constatare: In timp ce pachetele cu ziare fac carantină la graniţă, abonaţii îşi primesc regulat ziarul. Vedeţi car, că ziarele franceze nu sunt chiar atât de periculoase, dar lectura lor, constitue un privilegiu pentru acei ce au destui bani ca să plătească abonamentul cu anticipare şi sunt interzise acelor categorii de cetitori ce nu-şi pot permite acest lux. Hotărît lucru, vameşii abuzivi şi inspiratorii lor, sunt nişte aprigi oligarhi... Dar nici aici n’au nimerit-o, căci, ziarele dela graniţă nu sunt toate democrace.