Curentul, octombrie 1932 (Anul 5, nr. 1678-1708)
1932-10-01 / nr. 1678
2 Struguri de masă sunt fructele cele mai căutate şi bine plătite ale sezonului de vară şi toamnă. Consumul lor se măreşte din an în an nu numai în ţară dar şi în străinătate. Ţinând seama de acest curent spre îmbunătăţirea viticulturei din ţara noastră am pregătit în pepiniera mea o cantitate de viţe altoite din cele mai frumoase soiuri de masă ca PERLS DIE CSABA, APIZALI, (Cartier de Bayruth) CHASSELAS NAPOLEON, MUSCAT HAMBURG etc. cari ţin la disposiţia onor viticultorilor cu un preţ modest şi totuşi garantat autentice ca varietate. Adresaţi-vă din timp Pepinierei Fr. Caspari-Media?. 1 i4 ' Orașul Novgorod se va numi „Maxim Gorky“ BERLIN, 29 ((Tel, part.) _ Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate literară de către scriitorul sovietic Maxim Gorky, marele oraș Nijni Novgorod, a fost denumit de aci înainte „Maxim Gorky". Farmaciile de serviciu în noaptea de 30 Sept. C. Chihăescu, cal. Victoriei 61, tel. 304/16; Al. D. Roşu, cal. Griviţei 74, tel. 324/39; G. Berbier, Bd. Carol 45, tel. 246/07; G. Romaşcanu, str. Colţei 31, tel. 320/93; Dr. Gh. Sima, cal. Şerban Vodă 198, tel. cu 14; N. D. Caranica (E. Belcot), 358/87; V. M. Birmănescu, cal. Rahovei 50; M. Horn, Bd. Elisabeta 19 tel. 364/90; 1. Feingold, str. Regală 3, tel. 320/16; Aurelia Sotirescu, str. Nerva Traian 98, tel. 369/91 ; Mihail Sceopol, str. Nicolae Bălcesscs, Stefan cel Mare 4; M. Reinich, P Cronica judiciari Fraudele de la Căile ferate D, jude prezident Mihail Papadopol, continuând cercetările în legătură cu ultimele mari fraude descoperite la CFR, a arestat ori pe Ovid Tănăsescu, fost funcţionar la primăria de Negru, de unde fusese destituit, învinuit de a fi procurat un carnet fals lui Ştefan Oscar Schmidt, care a putut ridica astfel în numele d-lui Samuel Goldstein suma de lei 140.000. Mandatul aRĂZBUNARE SINISTRA Săteanul Neagu Stoica Mielu din comuna Obileşti, prinsese ură pe paznicul Gheorghe Dumitru de pe moşia Filipi, din aceiaşi comună, pentru că cel din urmă făcându-şi datoria, prinsese şi sechestrase câteva vite de pe moşia stăpânului său. Mielu găsind zilele trecute momentul prielnic pentru răzbunare, întrucât întâlnise seara pe paznic, l-a împuşcat pe acesta lăsându-l mort pe loc, cu un glonţ ce i-a sfărâmat ţeasta. Nemulţumit cu atâta, criminalul a legat cadavrul de coada unui cal şi dând bice calului acesta a luat-o la fugă târând după el toată noaptea cadavrul nenorocitului paznic. Prins criminalul a fost adus la cabinetul 7 de instrucţie, unde la interogatorul ce i-a fost luat, a recunoscut în întregime oribila sa crimă. KSANBAT DE ARESTARE CONTRA CASIERULUI DELA FRANC SOHNE Prins în împrejurările cunoscute, Duminecă dimineaţa, pe când pribegia prin boschetele de la şosea, König Ernst, casierul care delapidase suma de 1.800.000 lei de la fabrica Franc Söhne, a fost înaintat dri cabinetului 5 de instructe, unde d. Jude prezident Mihail Papadopol, i-a luat legiuitul interogatoriu, după care a emis în contra sa mandat de arestare pentru abuz de încredere. Suma de lei 1.040.000 ce a fost găsită asupra defraudatorului a fost înmânată imediat fabricei. ARTICOLUL 133 DIN LEGEA POLIŢIEI Secţiunile unite ale înaltei Curţi de Casaţie, au dat ori decizie statornicind că art. 133 din legea pentru organizarea poliţiei este constituţional. Textul atacat pe această cale se referea la constituirea comisiunilor şi hotărârilor date de acestea privitoare la încadrarea personalului poliţienesc. ATENŢIE LA LEGEA TIMBRULUI ! Secţia 4-a a Curţii de apel avea să judece ori în fond un apel, care prin admiterea unui incident de timbru al intimatului a fost anulat de Curte ca netimbrat, prin aceia că s'a admis punctul de vedere ridicat prin incident, în sensul că motivele de apel trebuesc să fie de atâtea ori timbrate, câte coaie de hârtie compun eventualul text. Și astfel a fost anulat apelul ale cărui motive apucaseră să treacă pe o altă coală. APAŞI ARESTAŢI PENTRU ULTRAJ Parchetul a înaintat în stare de arest la cabinetul II de Instrucţie pe cunoscuţii delicventi Constantin Niculae, Granta Balotă şi Ion Niculae, care în noaptea de 25 Septembrie, au lovit şi rănit pe sergentul Belu Ioniţă, care făcea pază în comuna Băneasca. AU FOST CONDAMNAŢI Secţia Il-a a tribunalului a condamnat la trei luni de zile închisoare pentru înşelăciune pe Ştefan Obărşanu, care a fost prins călătorind pe căile ferate cu permisele unei alte persoane.cestuia va veni spre confirmare în faţa tribunalului astăzi. Pe ziua de ori secţia 2-a a tribunalului în complectul d-lor Armand Constantinescu şi Boeru, ce au luat concluziunile d-lui procuror Sachelarie, a confirmat toate mandatele de arestare emise de cabinetul 5 de instrucţie în contra defraudatorilor. Acelaş tribunal a condamnat la câte o lună de zile pentru abuz de încredere pe Solomon Croitoru, procuristul firmei „Expres Transport” şi pe Leon Marcovici zis Marian ceasornicar din Calea Griviţei No. 181. — David Popescu din bal. Mărăşeşti a fost condamnat la 15 zile închisoare pentru excrocherie. — La aceiaşi pedeapsă au fost condamnaţi tot în prezenţă Alexandru Mihăilescu, tâmplar din str. Ţepeş Vodă No. 23 şi Tudor Dinulescu din str. Rotari No. 50, învinuiţi de abuz de încredere şi furt. — Secţia Il-a a tribunalului a condamnat pe Năstase Şerban din com. Dealul Spart la 3000 lei amendă în prezenţă pentru neglijenţă în serviciu săvârşită pe când era secretar al comunei Bolintin. RADIO Vineri 30 Sept. 1932 384 m. BUCUREŞTI 13 : Muzică variată (plăci de gramofon). 13.45: Informaţiuni, bursa de cereale, bursa de efecte, cota apelor Dunării şi semnal orar. 14: Muzică de orchestră (plăci de gramofon). 18: Orchestra Fănică Luca: Muzică românească. 19: Informaţiuni, meteorul şi semnal orar. 19.10: Orchestra Fănică Luca : continuarea concertului. 20: D. Em. Bucuta: Vecinătăţile culturale. 20.20: D. I. M. Sadoveanu: Teatrul fără cuvinte (pantomima). 20.40: Muzică uşoară (plăci de gramofon). 21: Trans. din studio:Lahme**, operă în 3 acte de Leo Delibes. Intre acte Informatiuni. STRĂINĂTATE A. GRUPUL DE NORD MILANO (Florenţa, Torino, Genova, Treste) 14.45: Jurnalul radio. 15: (Trieste) Concert. 15.45: Plăc. 18.30: Jurnalul radio. 18.40: Pentru copii. 19.10: (Trieste) Concert. 19.10: Concert. 20.35: Jurnalul radio. 21: Muzică variată. 21.20 (Trieste) Concert. 21.30: Semnal orar, comunicatie. 2.30: Concert simfonic. MÜHLACKER 18: Concert. 19: Concert. 20.15: Ora, meteorul, știri agricole. 20.25: Conf. 20.50: Conf. medicală. 21.30: Concert de acordeon. 22: Corul Cazacilor de la Don. 24: Hans Reying (50 de ani de la naşterea lui), conf. 0.20: Ora, meteorul, inf., ştiri sportive. 0.45: Concert. VO5NA 14: Continuarea concertului. 14.40 : Emanuel Feuermann la plăci. 15: Ora, meteorul. 15.10: Concert. 17: Meteorul, bursa. 17.20: Sfaturi practice pentru gospodine. 17.30: Pentru doamne. 18: Flagelul şi combaterea bolilor de plămâni şi stomac la căproare. Conf. 18.30: Fragmente din operete la plăci. 19.30: Raport asupra călătoriilor străinilor, conf. BUDAPESTA 11.15: Concert al arch. P. T. T. 14.05: Concert. 18: Causere pentru gospodine 19: Causerie. 19.30: Concert. 20.15: Curs de stenografie. 20.45: Plăci. 22: Poeme de d-nii Sik și Szathmary. 22.35: Fantezii de Puccini. 24: Jurnalul vorbit. In continuare concert. In antract cau serie în limba franceză. ORT.: Sf. Părinte Grigore Episcopul Armeniei Mari. CAT.: Sf. IeronimJerome. ISR.: 29 Elui 5692 Ajunul Anuîiuinou, MUS.: 29 Gemadi el-Aver 1355, Giuma, TEATRE NAŢIONAL ora 8,30 seara: însir’te mărgărite“. REGINA MARIA ora 9 seara „Am ucis“. VENTURA ora 9 seara: „Mademoiselle“. CINEMATOGRAFE CAPITOL: „A fost odată un vals“ cu Martha Eggerth, Ralf von Goth, Ernst Verebes, Paul Hosrbiger, Lizzy Natzler, Ida Wuest, Herman Blass, Marcel Wittrisch, etc. SELECT: „Omul de em“ cu Clive Brook și Claudette Colbert. REGAL: „Camaraderie“ (Kameradschaft). VOX: „Evreul polonez“ cu Hary Baur şi Compania de reviste „Pasărea albastră“. RIO: „Vraja primei aventuri“ cu Martha Eggerth, Georg Alexander, Leo Slezak, Trude Berliner, Hans Brauswetter. TRIANON: „Gitta“ /Gitta entdekt ihr Herz) cu Gitta Alpar şi Gustav Froehlich. BD. PALACE: „Fascinaţie“ cu Joan Crawford şi Clark Gable- ROXY: ^A fost odată un vajs“ cu Martha, Eggertb, Ralf von Goth Ernst Verebes, Paul Hoerbigeri Lizzy Natzler, Ida Wuest, Herman Biass, Marcel Wittriscb, etc. FEMINA: „Pasă fără voie“ cu Siegfried Amo. FORUM: „Am ucis !“ şi ,,Marec filantrop din dragoste“. OMNIA: „Dansatoarea Tabuid“ şi ,,Rango“. LIDO: ,.Cântecul s’a sfârşit“ cu Willy Forstad şi „îngerul nopţii“ cu Nancy CarroL SALA EPISCOPIEI A. R. P. A.: ,,Doly face carieră“ cu Doly Haas, Oskar Karlweis, Alfred Abel. SALA FRANKLIN A. R. P. A.: „Alraune“ cu Brigitte Helm, A. Bassermann. MARCONI: „Două mâni şi un suspin“ cu Lilian Harvey şi „Romanţa dragostei“ cu Sari Alaritza; seara artişti. MARNA: „Război şi pace“; seara trupa N. Stroe. VOLTA BUZEŞTI: „Stanul Bran in legiunea streină“ două comedii şi jurnal de actualităţi. MODEL: „Serenada Mesicană“ cu Ken Maynard, jurnal, Miki Maus şi artişti. SPLENDID: „Dunărea albastră“ cu Brigitte Helm, jurnal şi completare. AMERICAN: „Axelle“ femeia care n’a minţit şi „Amor şi disciplină“. DICHIU: „,Casa durerii“ şi o completare. NISSA: „Marchiza de Pompadour** şi .Delegaţii congresului". ILEANA: „Mama“ (Casa durerii), jurnal şi completare. LIRA: ^Un tango fermecător“ ca Hans A. Schletow şi „Izgadal“ şi un jurnal. TOMIS: „Ducele de Reichstadt“ şi „Femeia despre care se vorbeşte“. GOLESCU: „Ben Hur“ cu Ramon Novarro şi completare. TERRA: „O crimă în junglă“ şi „Băiat de viaţă“ cu Siegfried Arno, seara artişti ROMA: „Oameni în flăcări“ şi „Gossette“, seara artişti TRIUMF: „Trageda americană“ Phillips Holmes. Silvya Sidney „Tainele deşertului“ cu Noach Berry şi Olive Borden. BARCELONA: „Tâlharii Vestului” cu Jack Holt şi „Păstraţi-mi nevasta“. Carnetul zilei Baloane de săpun Cele două măsline Calendar Vineri 30 Sept. 1932 ! Istoria s’a petrecut de mult, într'o ţară din Orient... Intr’o bună zi — aşa bunătate să de la duşmanii mei1 , s’a pornit svon că foştii „păzitori de capre” de pe domeniile Statului, scoşi din funcţie din cauza vârstei înaintate, vin buluc, de prin toate ungherele împărăţiei, spre Bukhuropolis, oraşul de scaun al Padişahului şi că sunt hotărâţi să se lase să moară de toame, la porţile palatului împărătesc, dacă nu li se vor recunoaşte dreptele lor cereri. Şi într’adevăr, s’au strâns zurbagiii câtă frunză şi iarbă, şi, după ce au strigat cât au strigat, s’au pus cu burta la pământ şi au început să aştepte.» Şi aşteaptă azi, aşteaptă mâine, aşteaptă poimâine», până s’a luat Sultanul de gânduri. Şi a trimis să l cheme pe Davai-Paşa, marele vizir : «Ce vor oamenii aceştia?.. Davai-Paşa ştia bine ce vor, dar făcea pe prostul: — Ştiu eu? Să trimitem să-i întrebe... — Trimete! Şi, până la apusul soarelui, să am răspunsul.» Acuma, cum spun, marele vizir cunoştea prea bine care sunt doleanţele păzitorilor de capre, adunaţi cum se spune în limba lor... în ..corn, greslâk’’. Mai mult decât atâta, îşi dădea seama că oamenii au toată dreptatea. (Căci ce vroiau ei, mai mult, decât înfăptuirea acestor trei deziderate: 1) Şi i: se plătească aceiaşi leafă, ca pe vremea când păzeau caprele, deşi acum nu mai păzeau nimic. 2) Să li se dea, fiecăruia, câte zece capre, în plină proprietate. Şi al IlI-lea: Să aibă voe a călători pe degeaba, în diligenţele împărăţiei. Cum zic, Davai-Paşa cântărise bine lucrurile şi găsise că doleanţele „căprarilor” _ aşa se chiamă la ei, păzitorii de capre _ sunt cât se poate de drepte. Dar ceea ce-i indispunea grozav, era faptul că zurbagii nu-şi cunoşteau lungul nasului, pretinzând ca el — co gemi te mare vziri — sâ vie la dânşii, cu temenele... Decât să Ie facă cheful istar Davai Paşa ar fi preferat să-şi înghită ciubucul, măcar şi aprins de-ar fi fost. Iar acum Sultanul îl trimetea taman acolo, ca să afle, — chip, dragă Doamne — ce doresc căprarii, adunaţi în congreslâk!... De aceea, l-a chemat pe Armand Bey, cel mai pisicher locotenent al Geer Patrick lui . Ultimele mari succese de librărie sunt: AJUTOR formidabilul roman în 3 volume de Sza&O DSSZ0 (Gh. Miile) ORA SEXUALA, roman de DP. Hfl. PPUIK VEGETARIANA AMORULUI de PMgPHii IN GOANA DUPĂ DRAGOSTE de PitigPilU Editura „NAŢIONALA" 9. CIORNEI Procuraţi-vă de la toate librăriile din ţară Colecţia DELAFRAS a Editurei «CUGETAREA» care conţine lucrări alese din autori cu reputaţie mondială precum: Victor Hugo, Emile Zola, Anatole France, Pierre Loti, Claude Anet, Maurice Dekobra, Marcel Prevost, Claude Farrère, Pierre de Coulevain, George Sand, etc. De vânzare la toate librăriileUn volum Lei 25 — Ce ne facem, bre? Pe unde scoatem cămașa? De făcut dreptate vreau să le fac, dar nu vreau să-mi turtească fesul fi să-mi festelească barba... Armand-Rey n’a răspuns nimic, dar a rupto de fugă la „congreslâk". Acolo, iscodind în dreapta și'n stânga a aflat ci cel mai „capsoman’* din toți căprarii era Effendi Sictiroglu. El îi ducea de nas, pe toți și tot el dăduse ideea ca sil oblige pe Davai. Pașa să vie să stea de vorbă, cu ei». — Aferim!... strigă Armand-Bey. De Sictiroglu ista, am mai auzit eu:„ Şi îndată a trimes iscoade în vilaetul unde,şi avea reşedinţa capul zur, hagiilor, cu poruncă să cerceteze tot trecutul lui, începând cu laptele pe care La supt din ţâţele mă-sii... A doua zi se prezintă, triumfător, marelui vizir: — Poftim, uite cine mi.e dumnealui !„. — Care dumnealui? — Effendi Sictiroglu. Iată, aveţi aici dovada că dumnealui, când era tânăr, a furat două măsline de la un neguțător din orașul lui natal. _ Bravo!., făcu Vizirul. Trimete să mi-1 aducă aci, pe dumnealui, de voe bună ori de nevoe... Sictiroglu se înfăţişă ţanţoş, pe fruntea unei numeroase delegaţii. — Iacă, începu marele vizir, ce am hotărât, oameni buni. Am găsit câ cererile voastre sunt drepte şi de aceea vă promitem să vi le înfăptuim. Duceţi-vă, deci, pe la casele voastre» _ Urat.», strigară cei mai mulţi dintre membrii delegaţiei. Da’ Sictiroglu, de colo: — Nu întâi să vă ţineţi de vorbă şi pe urmă plecăm — Poftim puţin, încoace !%, \î zise Vizirul. Şi, luându-1 deoparte, îl băgă cu nasul, in condica pe care o ţinea în mână.» _ Dacă diseară mai prind picior de om, în faţa porţilor împărăteşti, mâine dimineaţă mă înfăţişez la „congreslâk’’ şi citesc, în gura mare, che ştia cu.» cele două măsline. Sictiroglu îngălbeni. Şi limba se încurcă în gură: „ Da, Maria.TaBine, Măria. Tai Să trăeşti, Măria-Ta... Nici n'apucase bine a apune soatele şi căprarii — după o vorbire entuziastă a conducătorului lor — au strigat: „I sala” și „Aferim!” la cinstea marelui vizir, după care s'au risipit ca puii de potârniche... CURENTUL Sâmbătă 1 Octombrie 1932 Citiţi Mica Punicitate ! Caut apartament I 2-3 camere mari, dependinţe, prefer singur la carie, casă fără egrasie şi insecte, poate fi şi la şosea. Oferie ca preţul la ziar pentru I „Sanda“ Reducerea salariilor Continuare ti în pag. la diţionate tot de insuficienţa salariilor pe care şi-l majorează singur după apetiturile şi îndrăzneala fiecăruia. Ca să-şi majoreze însă salariul cu trei, patru, cinci mii lei, fiscul este fraudat cu sute de mii, cari rămân în punga contribuabilului complice. Exemple, câte vreţi! Funcţionarul se plăteşte singur, este un fapt notoriu, iar riscurile pentru funcţionar a acestor fraude sunt din ce în ce mai mici, cu atât mai mici cu cât frauda se întinde mai mult spre funcţiunile superioare. Un controlor de pildă trimis să cerceteze un caz suspect nu va găsi niciodată nimic in sarcina funcţionarului bănuit, sau foarte rar, ca să-şi justifice funcţiunea — fiindcă devine şi el participant la fraudă. Există o adevărată organizaţiune ocultă a fraudei, în care figurează de-a valma contribuabili, samsari, şi funcţionari şi care, uneori, se dovedeşte atât de puternică, încât bieţii funcţionari cari înţeleg să-şi facă datoria in mod conştiincios, — adevăraţi eroi ai bugetelor de mizerie — riscă să-şi piardă funcţiunea dacă intransigenţa lor devine supărătoare .In criza morală de care suferim, alături de promovarea agenturii electorale, intră, pentru o bună parte, şi bugetele de mizerie cu cortegiul lor de reduceri din ultimii ani. La lumina experienţei făcute, acesta este aspectul social al diminuării excesive a salariilor. Dar dacă nu reducemil, fiindcă bugetul, cu orice preţ, trebue echilibrat — atunci concedieri de funcţionar, şomaj?.. Da, concedieri, şomaj. S’a experimentat un termen al alternativei, celălalt se impune. Concedieri, concedieri numeroase, — ministerul finanţelor ne poate spune la ce sumă trebue să se urce aceste concedieri,cu majorare de salarii pentru anumite funcţiuni, concedieri cari presupun şi o anumită selecţiune a corpului funcţionăresc. Se vor face desigur unele nedreptăţi, vor fi concediaţi unii cari merită să rămână rândurile funcţionarilor, şi vor rămâne unii care ar trebui neapărat concediaţi — să sperăm că asemenea inichităţi vor fi cât mai puţine — concedierea este însă şi rămâne singura soluţiune bugetară. De altfel concedierile nu ar trebui să sperie pe nimeni. Ele sunt în tradiţiunea noastră administrativă. Nu sunt departe vremurile când un guvern care venea, elimina pe funcţie eraii numiţi de fostul guvern ca să numească alţii noi. Nimeni nu protesta. Nici nu se gândea să protesteze. A intervenit insă statutul funcţionarilor care a profitat mai mult agenturii electorale decât adevăraţilor funcţionari, şi tradiţia a fost ruptă. Agentura rămânea înscăunată iar guvernul care venea creea posturi noi pentru oamenii lui. Concedierea funcţionarilor este prin urmare în tradiţiunea noastră politică. De ce să nu revenim la ea, cu condiţiunea de a nu numi alţii în loc? Care va fi forma şi criteriul acestor concedieri? Iată o chestiune care va fi mult mai uşor de soluţionat decât chestiunea principiului în sine al concedierilor. Cunosc argumentul celor cari sunt în contra concedierei. De vremurile de altădată, spun cei cari sunt partizanii reducerii treptate a salariilorpână la zero, cea ce echivalează cu şomajul întregului aparat de stat!), nu putem vorbi azi. Eram altădată în epoca de prosperitate. Funcţionarul concediat îşi găsea în altă parte un mijloc de trai onest... este... Nu, argumentul nu este exact, sau exact numai în parte. Ce era atunci seamănă cu ce este acum. Agentul electoral de odinioară, dat afară din serviciu, se întorcea în culoarea lui la clubul lui politic. Trăia cum trăise înainte de a fi numit in slujbă din expediente. Puţini, foarte puţini îşi găseau un plasament. Majoritatea răbda şi aştepta rotativa guvernamentala. Chestiunea rămânea o chestiune individuală. Nimeni nu o ridica la o treaptă socială. Că erau atunci vremuri mai uşoare, toţi suntem de acord. Cine insă a murit de foame in biata ţara românească ! Nimeni nu vede, este firesc, această tristă situaţiune cu inima uşoară. Dramele mizeriei omeneşti nu pot bucura pe nimeni. Cel care va lua această măsură va trebu să o adânc convins, să aibe în el viziunea clară a singurei soluţuni salvatoare, ca să nu fie copleşit moralmente de mizeriile imediate pe care le crea- ză. Măsura însă se impune ca o operaţiunehirurgicală de neînlăturat şi este timpul să o facem. Constituesc aceste concedieri un pericol social? S’a spus da. Este evident, nu. Nu, chiar dacă concedieaiie ar merge până la o proporţiune de o treime din numărul funcţionarilor actuali. Vom avea şi noi şomerii noştri — cum ar spune Caragiale — şi atâta tot, dat fiind că până acum suntem printre puţinele ţări lipsite de şomaj — sau cu un şomaj aproape inexistent — fiindcă principala, s’ar putea spune astăzi, singura noastră industrie naţională este funcţionarismul.„ Fericot social? De ce? Numărul funcţionarilor particulari concediaţi in ultimii ani, _dacă ne orientăm după faptul că multe, foarte multe din întreprinderile de comerţ şi industrie au lichidat, prin urmare şi-au licenţiat funcţionarii iar cele cari sunt în viaţă au licenţiat _ cu rari excepţii — cel puţin jumătate din ei — numărul funcţionarilor particulari şomeuri — păstrând proporţia pentru ţara noastră — este enorm. Şi care este repercusiunea acestor concedieri asupra ordinei sociale? Prin concedierea funcţionarilor de stat acest număr s’ar îndoi— nu cred, dar să admitem — suntem insă, spre fericirea noastră, o ţară agricolă, cu oraşe puţine şi mici, despre un real pericol social prin urmare nu poate vorba. Că statul va trebui să îngrijească de aceşti şomeuri este evident. Tn*?., în măsura în care poate. Asistenţa particulară, sau comunală de asemenea. In tot cazul este cu totul altceva să dai unui funcţionar 2500 lei lunar, ca el să mai fure — fiindcă este deţinător de autoritate,încă 5000 sau 10000, păgubind însă statul cu un milion şi împrăştiind, în acelaş timp în atmosfera morală germenele descompunerii, şi este altceva să-l ajuţi, ca şomeur, chiar dacă l-ai ajuta cu o sumă egală cu retribuţiunea lui. Nicol TEATRUL REGINA MARIA: „Am Ucis“ predică pacifistă la 3 acte de d. Maurice Rostand Trei ani după ce s’a perimat în metropolele Occidentului efemera modă a pieselor militante, cu tiradele rezumate după scripturile umanitariste sau locarniene, conducătorii teatrului Regina Maria au uluitoarea candoare de a oferi şi publicului bucureştean o asemenea şaladă melo-politico-sentimentală, alegând pentru împrejurare pe cel mai ridicul şi mai execrabil dintre rataţii dramaturgiei franceze de mucava, pe acest ridicul şi bufon Maurice Rostand (vlăstar naufragiat al volubilului şi artificialului Edmond Rostand), celebru la periferia literaturii pariziene prin predilecţiunea lui pentru sforăelile rimate şi pentru helenismul sexual. Iar dintre extravaganţele teatrale ale acestui grotesc frazeolog, selectează tocmai o „dramă de război” situată prin anul 1918, potabilă cel mult pentru un public francez dornic de emoțiuni grosiere, ale cărei personagii nu au nimic comun nici cu viata nici cu arta. La confesionalul (foarte original stilizat!...) unui duhovnic excentric, vine să se spovedească în prolog un adult care îşi impută „cea mai oribilă crimă”, deşi cu frapante înclinări spre delirul paranoic şi spre abulie, a ucis cu trei ani dinainte, în cursul războiului lui neamţ inocent, încărcându-şi conştiinţă cu cele mai torturante mustrări. Refuzând dezlegarea pe care vrea să i-o acorde preotul, — pentru care uciderea unui inamic în luptă nu constitue chiar un asasinat de rând, — scrupulosul maniac revendică imperios un sfat pe care straniul duhovnic i-l acordă, pentru a se debarasa de acest sucit client, „asasinul” va pleca să ceară scuze pentru hidosul său „omor” familiei victimei, al cărei nume l-a identificat pe brăţara descoperită la mâna răposatului. Cu asistenta unui librar episodic, generosul nevropat isbuteşte să pătrundă în gospodăria bătrânului Hans Gáspar von Hölderlin, al cărui cumplit şovinism teutonic este oportun atenuat de soţia sa Luiza, — mamă îndoliată, fără îndoială, însă excepţional dotată pentru conferinţele abundente şi pentru peroraţiunile retorice. Flancată de Angelica, — fosta logodnică a defunctului Hermann, — bătrâna internaţionalistă îşi converteşte caznicul la puţină indulgenţă pentru păgânul de francez, care a avut mişcătoarea delicateţă de a copleşi sub flori cenotaful fiului ucis în pământ străin: căminul familial se deschide astfel necunoscutului, care în faţa afectuoasei întâmpinări a rudelor îşi simte abrogate premeditările de mărturisire. Şi iată-l pe scrupulosul nostru erou instalându-se deabinelea în casa inamicului „asasinat”, — ai cărui părinţi sunt subit cuprinşi de dragoste pentru veneticul confundat cu un hipotetic prieten al lui Hermann. După trei luni de comuniune şi de ospeţe comune, la începutul actului următor, aflăm dintr’o conversaţiune a doamnei Luiza cu Angelica (logodnica văduvită) că în antract s’au petrecut evenimente covârşitoare : temperamentul pasionat de muzică şi de poezie al francezului a disolvat atât de profund prejudecăţile naţionaliste ale tatălui, încât (sub privirile scandalizate ale întregului târg) acesta nu se mai poate lipsi de tovărăşia străinului, din zori şi până după amurgire. Cum se explică însă amănuntul că acest consângean intelectual al mortului jelit de familie nu a fost niciodată pomenit de răposat în epistolele trimise pe vremuri familiei de la Paris?.„ Nu avea desigur curagiul să-și mărturisească prietenia cu un francez, în scrisorile expediate unui tată tiranizat de „patriotismul lugubru” (textual). In camera defunctului, unde a fost acum pentru prima oară admis să pătrundă, francezul este totuşi invitat la explicaţiuni suplimentare, minte şi de data aceasta cu aceeaşi confortabilă pietate, şi se lasă apoi martirizat de însăşivocea victimei asasinate, evocate prin ingeniosul procedeu al unei plăci de fonograf (mai patetic ar fi fost desigur, şi mai progresist, procedeul filmului sonor). Obsedat de amintirea fiului său dispărut, după ce se contrazice mărturisind că „n’a confundat niciodată o fiinţă cu o tară”, şi că poate adora un francez continuând să urască simultan Franţa, — bătrânul Hans Gáspár dărueşte inseparabilului francez cea mai sacră dintre reliqvele rămase de la Hermann: vioara cu care cel ucis îşi desfăta familia în serile de siestă, pe notele sonatelor lui Mozart (cam prea delicat şi duios, acest Mozart, pentru preferinţele muzicale ale tiranicului Hans Gaspar!...) In unanima şi funebra înduioşare, tatăl are însă imprudenţa de a evoca probabilele torturi îndurate de fiul său acolo, în Franţa străină, în clipa când a căzut ucis......La 22 octombrie 1915 !”..„ — îl ia deodată pe dinainte gura pe repezitul nostru francez. „De unde cunoşti data morţii fiului nostru?”, — se uimesc asistenţii... „Mi-a... mi-a spus-o Angelica!”,— mai minte odată străinul. Cu aceastâ nouă tentativă de mistificare, s’a demascat însă în ochii logodnicei, care nu-şi aminteşte să fi destăinuit vreodată francezului data morţii lui Hermann. Din încăpere pleacă acum tatăl, şi pentru a dovedi publicului (adică francezilor de la „Mathurins”) cât de ireparabil a fost „asasinatul” lui Hermann, bătrâna mamă recită străinului puerile pasagii din epistolele primite odinioară de pe front de la fiul său, care iubea Franţa mai mult decât d. Maurice Rostand. „Aceste frunţi cari se chinuesc sunt fraţii mei”, mărturisea Hermann despre inamicii de peste reţelele ghimpate... „Nu cred că aş avea puterea să ucid”. Este suficient pentru că, imediat după ce autorul ni-l lasă singur, străinul să intre într’o torenţială criză de suspine: „Iartă-mă, Hermann... Iartă-mă, frate!... E mai mare crime mea decât mi-o închipuiam!”... Şi plânge, şi se boceşte. In această jale îl surprinde Angelica, — al cărei aspru interogatoriu îl pietrifică: „Unde erai la 22 Octombrie 1915?... Ce făceai la 22 Octombrie 1915?”... „Unde eram la 22 Octombrie 1915?... Ce făceam la 22 Octombrie 1915?", — repetă (foarte umoristic) bănuitul... Și dispare, vociferând: „Adio, Angelica!” In ultimul act (tineti-vă bine!...), — regăsit după ce se dăduse la fund o întreagă noapte, — străinul află de la Angelica (logodnica mortului) că a devenit atât de indispensabil existentei bătrânilor, încât trebue să li se sacrifice, permanentizându-și stagiul în casa lor. Dacă se va purta omeneşte, — îi dă să înţeleagă casta fecioară, — o va primi (poate) ca recompensă pe ea, Angelica, drept soţie... S’a făcut!, — declară francezul în faţa întregei familii. Franţa s’a depopulat cu un adult, — care va ispăşi uciderea lui Hermann slujindu-i drept „om în loc”, şi fostul francez îşi începe cariera, legănându-şi nouile rubedenii cu o romanţă trasă pe vioara defunctului... Cum a sucit-o, cum a dres-o, s a aranjat destul de bine în pensiunea neamţului, — cu casă, masă, şi nevastă... O expunere de o dezarmantă naivitate. Un prolog de cea mai autentică falsitate. Un subiect cules de pe maidanele retoricei umanitariste, pentru necesităţile unor personagii arbitrare şi contradictorii, cari se exprimă necontenit în monotone şi emfatice tirade. Câţiva naivi răzleţiţi prin sală, — mai puţin pretenţionşi în materie de calitate şi de artă, — au avut candoarea să aplaude la scenă deschisă aceste declamatorii refrenuri, — excelente poate la Geneva, dar de cel mai deplorabil efect pe o scenă cu pretenţiuni de artă. Piesa d-lui Rostand, — improvizată după o mai veche nuvelă (la sfârşitul căreia francezul se sinucidea! !...), — este predica unui analfabet al teatrului adevărat, al artei cinstite: comparaţi puţin incontinenţa acestor peroraţiuni cu discreţiunea măestrită de Giraudoux într’o dramă cu subiectul similar, — „Siegfried”, şi veţi putea evalua inferioritatea acestor violenţe şi bombastice apeluri la mila internaţională. Cum au putut oare importa directorii teatrului Regina Maria un atât de primitiv, de agitat, şi de convenţional terciu dramatic?... Ion Dumitrescu