Curentul, octombrie 1932 (Anul 5, nr. 1678-1708)

1932-10-01 / nr. 1678

2 S­truguri de masă sunt fructele cele mai căutate şi bine plătite ale sezonului de vară şi toamnă. Consumul lor se măreşte din an în an nu numai în ţară dar şi în străinătate. Ţinând seama de acest curent spre îmbunătăţirea viticulturei din ţara noastră am pregătit în pepiniera mea o cantitate de viţe altoite din cele mai frumoase soiuri de masă ca PERLS DIE CSABA, APIZ­­ALI, (Cartier de Bayruth) CHASSELAS NAPOLEON, MUSCAT HAM­BURG etc. cari ţin la disposiţia onor viticultorilor cu un preţ modest şi totuşi garantat autentice ca varietate. Adresaţi-vă din timp Pepinierei Fr. Caspari-Media?. 1 i­4 ' Orașul Novgorod se va numi „Maxim Gorky“ BERLIN, 29 ((Tel, part.) _ Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activi­­tate literară de către scriitorul so­­vietic Maxim Gorky, marele oraș Nijni Novgorod, a fost denumit de aci înainte „Maxim Gorky". Farmaciile de serviciu în noaptea de 30 Sept. C. Chihăescu, cal. Victoriei 61, tel. 304/16; Al. D. Roşu, cal. Grivi­­ţei 74, tel. 324/39; G. Berbier, Bd. Carol 45, tel. 246/07; G. Romaşca­­nu, str. Colţei 31, tel. 320/93; Dr. Gh. Sima, cal. Şerban Vodă 198, tel. cu 14; N. D. Caranica (E. Belcot), 358/87; V. M. Birmănescu, cal. Ra­hovei 50; M. Horn, Bd. Elisabeta 19 tel. 364/90; 1. Feingold, str. Regală 3, tel. 320/16; Aurelia Sotirescu, str. Nerva Traian 98, tel. 369/91 ; Mihail Sceopol, str. Nicolae Bălces­­scs, Stefan cel Mare 4; M. Reinich, P Cronica judiciari Fraudele de la Căile ferate D, jude prezident Mihail Papa­­dopol, continuând cercetările în le­gătură cu ultimele mari fraude des­coperite la CFR, a arestat ori pe Ovid Tănăsescu, fost funcţionar la primăria de Negru, de unde fusese destituit, învinuit de a fi procurat un carnet fals lui Ştefan Oscar Schmidt, care a putut ridica astfel în numele d-lui Samuel Goldstein suma de lei 140.000. Mandatul a­RĂZBUNARE SINISTRA Săteanul Neagu Stoica Mielu din comuna Obileşti, prinsese ură pe paznicul Gheorghe Dumitru de pe moşia Filipi, din aceiaşi comună, pentru că cel din urmă făcându-şi datoria, prinsese şi sechestrase câteva vite de pe moşia stăpânului său. Mielu găsind zilele trecute momentul prielnic pentru răzbu­nare, întrucât întâlnise seara pe paznic, l-a împuşcat pe acesta lă­­sându-l mort pe loc, cu un glonţ ce i-a sfărâmat ţeasta. Nemulţumit cu atâta, criminalul a legat cadavrul de coada unui cal şi dând bice ca­lului acesta a luat-o la fugă târând după el toată noaptea cadavrul ne­norocitului paznic. Prins crimina­lul a fost adus la cabinetul 7 de instrucţie, unde la interogatorul ce i-a fost luat, a recunoscut în în­tregime oribila sa crimă. KSANBAT DE ARESTARE CONTRA CASIERULUI DELA FRANC SOHNE Prins în împrejurările cunoscute, Duminecă dimineaţa, pe când pri­begia prin boschetele de la şosea, König Ernst, casierul care delapi­dase suma de 1.800.000 lei de la fa­brica Franc Söhne, a fost înaintat dri cabinetului 5 de instructe, unde d. Jude prezident Mihail Papado­­pol, i-a luat legiuitul interogatoriu, după care a emis în contra sa man­dat de arestare pentru abuz de în­credere. Suma de lei 1.040.000 ce a fost găsită asupra defraudatorului a fost înmânată imediat fabricei. ARTICOLUL 133 DIN LE­GEA POLIŢIEI Secţiunile unite ale înaltei Curţi de Casaţie, au dat ori decizie sta­tornicind că art. 133 din legea pen­tru organizarea poliţiei este con­stituţional. Textul atacat pe acea­stă cale se referea la constituirea comisiunilor şi hotărârilor date de acestea privitoare la încadrarea personalului poliţienesc. ATENŢIE LA LEGEA TIMBRULUI ! Secţia 4-a a Curţii de apel avea să judece ori în fond un apel, care prin admiterea unui incident de timbru al intimatului a fost anulat de Curte ca netimbrat, prin aceia că s'a admis punctul de vedere ri­dicat prin incident, în sensul că motivele de apel trebuesc să fie de atâtea ori timbrate, câte coaie de hârtie compun eventualul text. Și astfel a fost anulat apelul ale cărui motive apucaseră să treacă pe o altă coală. APAŞI ARESTAŢI PEN­TRU ULTRAJ Parchetul a înaintat în stare de arest la cabinetul II de Instrucţie pe cunoscuţii delicventi Constantin Niculae, Granta Balotă şi Ion Ni­­culae, care în noaptea de 25 Sep­tembrie, au lovit şi rănit pe sergen­tul Belu Ioniţă, care făcea pază în comuna Băneasca. AU FOST CONDAMNAŢI Secţia Il-a a tribunalului a con­damnat la trei luni de zile închi­soare pentru înşelăciune pe Ştefan Obărşanu, care a fost prins călăto­rind pe căile ferate cu permisele unei alte persoane.­cestuia va veni spre confirmare în faţa tribunalului astăzi.­­ Pe ziua de ori secţia 2-a a tribunalului în complectul d-lor Armand Constantinescu şi Boeru, ce au luat concluziunile d-lui pro­curor Sachelarie, a confirmat toate mandatele de arestare emise de cabinetul 5 de instrucţie în contra defraudatorilor.­­ Acelaş tribunal a condamnat la câte o lună de zile pentru abuz de încredere pe Solomon Croitoru, procuristul firmei „Expres Trans­port” şi pe Leon Marcovici zis Ma­rian ceasornicar din Calea Grivi­­ţei No. 181. — David Popescu din bal. Mă­­răşeşti a fost condamnat la 15 zile închisoare pentru excrocherie. — La aceiaşi pedeapsă au fost condamnaţi tot în prezenţă Ale­xandru Mihăilescu, tâmplar din str. Ţepeş Vodă No. 23 şi Tudor Dinu­­lescu din str. Rotari No. 50, învi­nuiţi de abuz de încredere şi furt. — Secţia Il-a a tribunalului a condamnat pe Năstase Şerban din com­. Dealul Spart la 3000 lei a­­mendă în prezenţă pentru negli­jenţă în serviciu săvârşită pe când era secretar al comunei Bolintin. RADIO Vineri 30 Sept. 1932 384 m. BUCUREŞTI 13 : Muzică variată (plăci de gra­mofon)­. 13.45: Informaţiuni, bursa de ce­reale, bursa de efecte, cota apelor Dunării şi semnal orar. 14: Muzică de orchestră (plăci de gramofon). 18: Orchestra Fănică Luca: Mu­zică românească. 19: Informaţiuni, meteorul şi sem­nal orar. 19.10: Orchestra Fănică Luca : con­tinuarea concertului. 20: D. Em. Bucuta: Vecinătăţile culturale. 20.20: D. I. M. Sadoveanu: Teatrul fără cuvinte (pantomima). 20.40: Muzică uşoară (plăci de gra­mofon). 21: Trans. din studio:­­Lahme**, operă în 3 acte de Leo Delibes. Intre acte Informatiuni. STRĂINĂTATE A. GRUPUL DE NORD MILANO (Flo­renţa, Torino, Genova, Treste) 14.45: Jurnalul radio. 15: (Trieste) Concert. 15.45: Plăc. 18.30: Jurnalul radio. 18.40: Pentru copii. 19.10: (Trieste) Concert. 19.10: Concert. 20.35: Jur­nalul radio. 21: Muzică variată. 21.20 (Trieste) Concert. 21.30: Semnal orar, comunicatie. 2.30: Concert simfonic. MÜHLACKER 18: Concert. 19: Con­cert. 20.15: Ora, meteorul, știri agri­cole. 20.25: Conf. 20.50: Conf. medi­cală. 21.30: Concert de acordeon. 22: Corul Cazacilor de la Don. 24: Hans Reying (50 de ani de la naşterea lui), conf. 0.20: Ora, meteorul, inf., ştiri sportive. 0.45: Concert. VO5NA 14: Continuarea concertu­lui. 14.40 : Emanuel Feuermann la plăci. 15: Ora, meteorul. 15.10: Con­cert. 17: Meteorul, bursa. 17.20: Sfa­turi practice pentru gospodine. 17.30: Pentru doamne. 18: Flagelul şi com­baterea bolilor de plămâni şi stomac la căproare. Conf. 18.30: Fragmente din operete la plăci. 19.30: Raport a­­supra călătoriilor străinilor, conf. BUDAPESTA 11.15: Concert al arch. P. T. T. 14.05: Concert. 18: Causere pentru gospodine 19: Cause­­rie. 19.30: Concert. 20.15: Curs de stenografie. 20.45: Plăci. 22: Poeme de d-nii Sik și Szathmary. 22.35: Fan­tezii de Puccini. 24: Jurnalul vorbit. In continuare concert. In antract cau serie în limba franceză. ORT.: Sf. Părinte Grigore Episcopul Armeniei Mari. CAT.: Sf. Ieronim­­Jerome­. ISR.: 29 Elui 5692 Ajunul Anuîiuinou, MUS.: 29 Gemadi­ el-Aver 1355, Giuma, TEATRE NAŢIONAL ora 8,30 seara: însir’te mărgărite“. REGINA MARIA ora 9 seara „Am ucis“. VENTURA ora 9 seara: „Mademoi­selle“. CINEMATOGRAFE CAPITOL: „A fost odată un vals“ cu Martha Eggerth, Ralf von Goth, Ernst Verebes, Paul Hosrbi­­ger, Lizzy Natzler, Ida Wuest, Herman Blass, Marcel Wittrisch, etc. SELECT: „Omul de em­“ cu Clive Brook și Claudette Colbert. REGAL: „Camaraderie“ (Kamerad­schaft). VOX: „Evreul polonez“ cu Hary Baur şi Compania de reviste „Pa­sărea albastră“. RIO: „Vraja primei aventuri“ cu Martha Eggerth, Georg Alexan­der, Leo Slezak, Trude Berliner, Hans Brauswetter. TRIANON: „Gitta“ /Gitta entdekt ihr Herz) cu Gitta Alpar şi Gus­tav Froehlich. BD. PALACE: „Fascinaţie“ cu Joan Crawford şi Clark Gable- ROXY: ^A fost odată un vajs“ cu Martha, Eggertb, Ralf von Goth Ernst Verebes, Paul Hoerbigeri Lizzy Natzler, Ida Wuest, Herman Biass, Marcel Wittriscb, etc. FEMINA: „Pasă fără voie“ cu Sieg­fried Amo. FORUM: „Am ucis !“ şi ,,Marec fi­lantrop din dragoste“. OMNIA: „Dansatoarea Tabuid“ şi ,,Rango“. LIDO: ,.Cântecul s’a sfârşit“ cu Willy Forst­ad şi „îngerul nopţii“ cu Nancy CarroL SALA EPISCOPIEI A. R. P. A.: ,,Doly face carieră“ cu Doly Haas, Oskar Karlweis, Alfred Abel. SALA FRANKLIN A. R. P. A.: „Al­raune“ cu Brigitte Helm, A. Bas­sermann. MARCONI: „Două m­âni şi un sus­pin“ cu Lilian Harvey şi „Roman­ţa dragostei“ cu Sari­ Alaritza; sea­ra artişti. MARNA: „Război şi pace“; seara trupa N. Stroe. VOLTA BUZEŞTI: „Stan­ul Bran in legiunea streină“ două comedii şi jurnal de actualităţi. MODEL: „Serenada Mesicană“ cu Ken Maynard, jurnal, Miki Maus şi artişti. SPLENDID: „Dunărea albastră“ cu Brigitte Helm, jurnal şi comple­tare. AMERICAN: „Axelle“ femeia care n’a minţit şi „Amor şi disciplină“. DICHIU: „,Casa durerii“ şi o com­pletare. NISSA: „Marchiza de Pompadour** şi .Delegaţii congresului". ILEANA: „Mama“ (Casa durerii), jurnal şi completare. LIRA: ^Un tango fermecător“ ca Hans A. Schletow şi „Izgadal“ şi un jurnal. TOMIS: „Ducele de Reichstadt“ şi „Femeia despre care se vorbeşte“. GOLESCU: „Ben Hur“ cu Ramon Novarro şi completare. TERRA: „O crimă în junglă“ şi „Băiat de viaţă“ cu Siegfried Arno, seara artişti ROMA: „Oameni în flăcări“ şi „Gossette“, seara artişti TRIUMF: „Trageda americană“­­ Phillips Holmes. Silvya Sidney „Tainele deşertului“ cu Noach Berry şi Olive Borden. BARCELONA: „Tâlharii Vestului” cu Jack Holt şi „Păstraţi-mi ne­vasta“. Carnetul zilei Baloane de săpun Cele două măsline Calendar­­ Vineri 30 Sept. 1932 ! Istoria s’a petrecut de mult, în­­tr'o ţară din Orient... Intr’o bună zi — aşa bunătate să de la duşmanii mei1 , s’a pornit svon că foştii „păzitori de capre” de pe domeniile Statului, scoşi din func­­ţie din cauza vârstei înaintate, vin buluc, de prin toate ungherele îm­părăţiei, spre Bukhuropolis, oraşul de scaun al Padişahului şi că sunt hotărâţi să se lase să moară de toa­m­e, la porţile palatului împărătesc, dacă nu li se vor recunoaşte dreptele lor cereri. Şi într’adevăr, s’au strâns zurba­giii câtă frunză şi iarbă, şi, după ce au strigat cât au strigat, s’au pus cu burta la pământ şi au început să aş­­tepte.» Şi aşteaptă azi, aşteaptă mâine, aşteaptă poimâine», până s’a luat Sultanul de gânduri. Şi a trimis să l cheme pe Davai-Paşa, marele vizir : «Ce vor oamenii aceştia?.. Davai-Paşa ştia bine ce vor, dar făcea pe prostul: — Ştiu eu? Să trimitem­ să-i în­­trebe... — Trimete! Şi, până la apusul soa­­relui, să am răspunsul.» Acuma, cum spun, marele vizir cunoştea prea bine care sunt dolean­­ţele păzitorilor de capre, adunaţi cum se spune în limba lor... în ..corn, greslâk’’. Mai mult decât atâta, îşi dădea seama că oamenii au toată drep­tatea. (Căci ce vroiau ei, mai mult, decât înfăptuirea acestor trei dezide­rate: 1) Şi i: se plătească aceiaşi leafă, ca pe vremea când păzeau ca­­prele, deşi acum nu mai păzeau ni­mic. 2) Să li se dea, fiecăruia, câte zece capre, în plină proprietate. Şi al IlI-lea: Să aibă voe a călători pe degeaba, în diligenţele împărăţiei­. Cum zic, Davai-Paşa cântărise bine lucrurile şi găsise că doleanţele „că­­prarilor” _ aşa se chiamă la ei, pă­zitorii de capre _ sunt cât se poate de drepte. Dar ceea ce-i indispunea grozav, era faptul că zurbagii nu-şi cunoşteau lungul nasului, pretinzând ca el — co gemi te mare vziri — sâ vie la dânşii, cu temenele... Decât să Ie facă cheful istar Davai Paşa ar fi preferat să-şi înghită ciu­bucul, măcar şi aprins de-ar fi fost. Iar acum Sultanul îl trimetea taman acolo, ca să afle, — chip, dragă Doamne — ce doresc căprarii, adu­­naţi în congreslâk!... De aceea, l-a chemat pe Armand­ Bey, cel mai pisicher locotenent al Geer Patrick lui . Ultimele mari succese de librărie sunt: AJUTOR­­ formidabilul roman în 3 volume de Sza&O DSSZ0 (Gh. Miile) ORA SEXUALA, roman de DP. Hfl. PPUI­K VEGETARIANA AMORULUI de PMgPHii IN GOANA DUPĂ DRAGOSTE de PitigPilU Editura „NAŢIONALA" 9. CIORNEI Procuraţi-vă de la toate librăriile din ţară Colecţia DELAFRAS a Editurei «CUGETAREA» care conţine lucrări alese din autori cu reputaţie mon­­dială precum: Victor Hugo, Emile Zola, Anatole France, Pierre Loti, Claude Anet, Maurice Dekobra, Marcel Prevost, Claude Farrère, Pierre de Coulevain, George Sand, etc. De vânzare la toate librăriileUn volum Lei 25 — Ce ne facem, bre? Pe unde scoatem cămașa? De făcut dreptate vreau să le fac, dar nu vreau să-m­i turtească fesul fi să-mi festelească barba­... Armand-Rey n’a răspuns nimic, dar a rupt­o de fugă la „congreslâk". A­­colo, iscodind în dreapta și'n stânga a aflat ci cel mai „capsoman’* din toți căprarii era Effendi Sictiroglu. El îi ducea de nas, pe toți și tot el dăduse ideea ca sil oblige pe Davai. Pașa să vie să stea de vorbă, cu ei». — Aferim!... strigă Armand-Bey. De Sictiroglu ista, am mai auzit eu:„ Şi îndată a trimes iscoade în vilae­­tul unde,şi avea reşedinţa capul zur, hagiilor, cu poruncă să cerceteze tot trecutul lui, începând cu laptele pe care La supt din ţâţele mă-sii... A doua zi se prezintă, triumfător, marelui vizir: — Poftim, uite cine mi.e dumnea­lui !„. — Care dumnealui? — Effendi Sictiroglu. Iată, aveţi aici dovada că dumnealui, când era tânăr, a furat două măsline de la un neguțător din orașul lui natal. _ Bravo!., făcu Vizirul. Trimete să mi-1 aducă aci, pe dumnealui, de voe­ bună ori de nevoe... Sictiroglu se înfăţişă ţanţoş, pe fruntea unei numeroase delegaţii. — Iacă, începu marele vizir, ce­ am hotărât, oameni buni. Am găsit câ cererile voastre sunt drepte şi de a­­ceea vă promitem să vi le înfăptuim. Duceţi-vă, deci, pe la casele voastre­» _ Urat.», strigară cei mai mulţi din­tre membrii delegaţiei. Da’ Sictiroglu, de colo: — Nu­ întâi să vă ţineţi de vorbă şi pe urmă plecăm — Poftim puţin, încoace !%, \î zise Vizirul. Şi, luându-1 deoparte, îl băgă cu nasul, in condica pe care o ţinea în mână.» _ Dacă di­seară mai prind picior de om, în faţa porţilor împărăteşti, mâine dimineaţă mă înfăţişez la „con­­greslâk’’ şi citesc, în gura mare, che­ ştia cu.» cele două măsline. Sictiroglu îngălbeni. Şi limba­­ se încurcă în gură: „ Da, Maria.TaBine, Măria. Tai Să trăeşti, Măria-Ta... Nici n'apucase bine a apune soa­­tele şi căprarii — după o vorbire en­­tuziastă a conducătorului lor — au strigat: „I sala” și „Aferim!” la cinstea marelui vizir, după care s'au risipit ca puii de potârniche... CURENTUL Sâmbătă 1 Octombrie 1932 Citiţi Mica Punicitate ! Caut apartament I 2-3 camere mari, dependinţe, prefer singur la­­ carie, casă fără egrasie şi insecte, poate fi­­ şi la şosea. Oferie ca preţul la ziar pentru I „Sanda“ Reducerea salariilor Continuare ti în pag. l­a diţionate tot de insuficienţa salarii­lor­­ pe care şi-l majorează singur după apetiturile şi îndrăzneala fie­căruia. Ca să-şi majoreze însă salariul cu trei, patru, cinci mii lei, fiscul este fraudat cu sute de mii, cari rămân în punga contribuabilului complice. Exemple, câte vreţi! Funcţionarul se plăteşte singur, este un fapt no­toriu, iar riscurile pentru funcţionar a acestor fraude sunt din ce în ce mai mici, cu atât mai mici cu cât frauda se întinde mai mult spre funcţiunile superioare. Un controlor de pildă trimis să cerceteze un caz suspect nu va găsi nici­odată nimic in sarcina funcţionarului bănuit,­­ sau foarte rar, ca să-şi justifice funcţiunea — fiind­că devine şi el participant la fraudă. Există o ade­vărată organizaţiune ocultă a frau­dei, în care figurează de-a valma contribuabili, samsari, şi funcţionari şi care, une­ori, se dovedeşte atât de puternică, în­cât bieţii funcţionari cari înţeleg să-şi facă datoria in mod conştiincios, — adevăraţi eroi ai bugetelor de mizerie — riscă să-şi piardă funcţiunea dacă intransigen­ţa lor devine supărătoare .In criza morală de care suferim, alături de promovarea agenturii electorale, in­tră, pentru o bună parte, şi bugetele de mizerie cu cortegiul lor de re­duceri din ultimii ani. La lumina experienţei făcute, a­­cesta este aspectul social al diminu­ării excesive a salariilor. Dar dacă nu reducemi­l, fiindcă bugetul, cu ori­ce preţ, trebue echi­librat — atunci concedieri de func­ţionar, şomaj?.. Da, concedieri, şomaj. S’a experimentat un termen al al­ternativei, celălalt se impune. Concedieri, concedieri numeroase, — ministerul finanţelor ne poate spune la ce sumă trebue să se urce aceste concedieri,­cu majorare de salarii pentru anumite funcţiuni, concedieri cari presupun şi o anu­mită selecţiune a corpului funcţio­năresc. Se vor face desigur unele ne­dreptăţi, vor fi concediaţi unii cari merită să rămână­­ rândurile func­ţionarilor, şi vor rămâne unii care ar trebui neapărat concediaţi — să sperăm că asemenea inichităţi vor fi cât mai puţine — concedierea este însă şi rămâne singura soluţiu­­ne bugetară. De altfel concedierile nu ar tre­bui să sperie pe nimeni. Ele sunt în tradiţiunea noastră administrativă. Nu sunt departe vremurile când un guvern care venea, elimina pe func­­ţie eraii numiţi de fostul guvern ca să numească alţii noi. Nimeni nu protesta. Nici nu se gândea să pro­testeze. A intervenit insă statutul funcţionarilor care a profitat mai mult agenturii electorale de­cât a­­devăraţilor funcţionari, şi tradiţia a fost ruptă. Agentura rămânea îns­căunată iar guvernul care venea creea posturi noi pentru oamenii lui. Concedierea funcţionarilor este prin urmare în tradiţiunea noastră politică. De ce să nu revenim la ea, cu condiţiunea de a nu numi alţii în loc? Care va fi forma şi criteriul aces­tor concedieri? Iată o chestiune care va fi mult mai uşor de soluţionat de­cât chestiunea principiului în sine al concedierilor. Cunosc argumentul celor cari sunt în contra concedierei. De vre­murile de altădată, spun cei cari sunt partizanii reducerii treptate a salariilor­­până la zero, cea ce echi­valează cu şomajul întregului apa­rat de stat!), nu putem vorbi azi. Eram altădată în epoca de prosperi­tate. Funcţionarul concediat îşi gă­sea în altă parte un mijloc de trai onest... este... Nu, argumentul nu este exact, sau exact numai în par­te. Ce era atunci seamănă cu ce es­te acum. Agentul electoral de odi­nioară, dat afară din serviciu, se întorcea în culoarea lui­ la clubul lui politic. Trăia cum trăise înainte de a fi numit in slujbă din expedi­ente. Puţini, foarte puţini îşi găseau un plasament. Majoritatea răbda şi aştepta rotativa guvernamentala. Chestiunea rămânea o chestiune in­dividuală. Nimeni nu o ridica la o treaptă socială. Că erau atunci vre­muri mai uşoare, toţi suntem de a­­cord. Cine insă a murit de foame in biata ţara românească ! Nimeni nu vede, este firesc, aceas­tă tristă situaţiune cu inima uşoa­ră. Dramele mizeriei omeneşti nu pot bucura pe nimeni. Cel care va lua această măsură va trebu să­­ o adânc convins, să aibe în el viziunea clară a singurei soluţuni salvatoare, ca să nu fie copleşit moralmente de mizeriile imediate pe care le crea- ză. Măsura însă se impune ca o o­­peraţiune­hirurgicală de neînlăturat şi este timpul să o facem. Constituesc aceste concedieri un pericol social? S’a spus da. Este evi­­d­ent, nu. Nu, chiar dacă concedie­aiie ar merge până la o proporţiune de o treime din numărul funcţiona­rilor actuali. Vom avea şi noi şome­­­rii noştri — cum ar spune Caragia­­le — şi atâta tot, dat fiind că până acum suntem printre puţinele ţări lipsite de şomaj — sau cu un şomaj aproape inexistent — fiind­că prin­cipala, s’ar putea spune astăzi, sin­gura noastră industrie naţională este funcţionarismul.„ Fericot social? De ce? Numărul funcţionarilor particulari concediaţi in ultimii ani, _dacă ne orientăm după faptul că multe, foarte multe din întreprinderile de comerţ şi in­dustrie au lichidat, prin urmare şi-au licenţiat funcţionarii iar cele cari sunt în viaţă au licenţiat _ cu rari excepţii — cel puţin jumăta­te din ei — numărul funcţionarilor particulari şomeuri — păstrând pro­porţia pentru ţara noastră — este enorm. Şi care este repercusiunea acestor concedieri asupra ordinei so­ciale? Prin concedierea funcţionari­lor de stat acest număr s’ar îndoi­— nu cred, dar să admitem — suntem insă, spre fericirea noastră, o ţară agricolă, cu oraşe puţine şi mici, despre un real pericol social prin ur­mare nu poate­­ vorba. Că statul va trebui să îngrijească de aceşti şomeuri este evident. Tn*?., în măsura în care poate. Asistenţa particulară, sau comunală de aseme­nea. In tot cazul este cu totul alt­ceva să dai unui funcţionar 2500 lei lunar, ca el să mai fure — fiindcă este deţinător de autoritate,încă 5000 sau 10000, păgubind însă statul cu un milion şi împrăştiind, în ace­­laş timp în atmosfera morală ger­­menele descompunerii, şi este alt­ceva să-l ajuţi, ca şomeur, chiar da­că l-ai ajuta cu o sumă egală cu re­­tribuţiunea lui. Nicol TEATRUL REGINA MARIA: „Am Ucis“ predică pacifistă la 3 acte de d. Maurice Rostand Trei ani după ce s’a perimat în metropolele Occidentului efemera modă a pieselor militante, cu tira­dele rezumate după scripturile u­­manitariste sau locarniene, condu­cătorii teatrului Regina Maria au uluitoarea candoare de a oferi şi publicului bucureştean o asemenea şaladă melo-politico-sentimentală, alegând pentru împrejurare pe cel mai ridicul şi mai execrabil dintre rataţii dramaturgiei franceze de mucava, pe acest ridicul şi bufon Maurice Rostand (vlăstar naufra­giat al volubilului şi artificialului Edmond Rostand), celebru la pe­riferia literaturii pariziene prin predilecţiunea lui pentru sforăelile rimate şi pentru helenismul sexual. Iar dintre extravaganţele teatrale ale acestui grotesc frazeolog, se­lectează tocmai o „dramă de răz­boi” situată prin anul 1918, pota­bilă cel mult pentru un public fran­cez dornic de emoțiuni grosiere, ale cărei personagii nu au nimic comun nici cu viata nici cu arta. La confesionalul (foarte original stilizat!...) unui duhovnic excentric, vine să se spovedească în prolog un adult care îşi impută „cea mai oribilă crimă”, deşi cu frapante înclinări spre delirul paranoic şi spre abulie, a ucis cu trei ani di­­nainte, în cursul războiului lui neamţ inocent, încărcându-şi con­ştiinţă cu cele mai torturante mus­trări. Refuzând dezlegarea pe ca­re vrea să i-o acorde preotul, — pentru care uciderea unui inamic în luptă nu constitue chiar un asa­sinat de rând, — scrupulosul ma­niac revendică imperios un sfat pe care straniul duhovnic i-l acordă, pentru a se debarasa de acest su­cit client, „asasinul” va pleca să ceară scuze pentru hidosul său „omor” familiei victimei, al cărei nume l-a identificat pe brăţara descoperită la mâna răposatului. Cu asistenta unui librar episo­dic, generosul nevropat isbuteşte să pătrundă în gospodăria bătrâ­nului Hans Gáspar von Hölderlin, al cărui cumplit şovinism teuto­nic este oportun atenuat de soţia sa Luiza, — mamă îndoliată, fără îndoială, însă excepţional dotată pentru conferinţele abundente şi pentru peroraţiunile retorice. Flan­cată de Angelica, — fosta logodni­că a defunctului Hermann, — bă­trâna internaţionalistă îşi conver­teşte caznicul la puţină indulgen­ţă pentru păgânul de francez, ca­re a avut mişcătoarea delicateţă de a copleşi sub flori cenotaful fiului ucis în pământ străin: că­minul familial se deschide astfel necunoscutului, care în faţa afec­tuoasei întâmpinări a rudelor îşi simte abrogate premeditările de mărturisire. Şi iată-l pe scrupu­losul nostru erou instalându-se deabinelea în casa inamicului „a­­sasinat”, — ai cărui părinţi sunt subit cuprinşi de dragoste pentru veneticul confundat cu un hipote­­tic prieten al lui Hermann. După trei luni de comuniune şi de ospeţe comune,­­ la începutul actului următor, aflăm dintr’o con­­versaţiune a doamnei Luiza cu An­gelica (logodnica văduvită) că în antract s’au petrecut evenimente covârşitoare : temperamentul pa­sionat de muzică şi de poezie al francezului a disolvat atât de pro­fund prejudecăţile naţionaliste ale tatălui, încât (sub privirile scan­dalizate ale întregului târg) ace­sta nu se mai poate lipsi de tovă­răşia străinului, din zori şi până după amurgire. Cum se explică însă amănuntul că acest consân­­gean intelectual al mortului jelit de familie nu a fost niciodată po­menit de răposat în epistolele tri­mise pe vremuri familiei de la Pa­ris?.„ Nu avea desigur curagiul să-și mărturisească prietenia cu un francez, în scrisorile expedia­te unui tată tiranizat de „patrio­tismul lugubru” (textual). In ca­mera defunctului, unde a fost a­­cum pentru prima oară admis să pătrundă, francezul este totuşi in­vitat la explicaţiuni suplimentare, minte şi de data aceasta cu ace­eaşi confortabilă pietate, şi se la­să apoi martirizat de însăşi­­vocea victimei asasinate, evocate prin ingeniosul procedeu al unei plăci de fonograf (mai patetic ar fi fost desigur, şi mai progresist, procedeul filmului sonor). Obse­dat de amintirea fiului său dispă­rut,­­ după ce se contrazice măr­turisind că „n’a confundat nicio­dată o fiinţă cu o tară”, şi că poa­te adora un francez continuând să urască simultan Franţa, — bă­trânul Hans Gáspár dărueşte in­separabilului francez cea mai sa­cră dintre reliqvele rămase de la Hermann: vioara cu care cel ucis îşi desfăta familia în serile de siestă, pe notele sonatelor lui Mo­zart (cam prea delicat şi duios, acest Mozart, pentru preferinţele muzicale ale tiranicului Hans Gas­­par!...) In unanima şi funebra înduio­şare, tatăl are însă imprudenţa de a evoca probabilele torturi îndu­rate de fiul său acolo, în Franţa străină, în clipa când a căzut u­cis......La 22 octombrie 1915 !”..„ — îl ia deodată pe dinainte gura pe repezitul nostru francez. „De unde cunoşti data morţii fiului nos­tru?”, — se uimesc asistenţii... „Mi-a... mi-a spus-o Angelica!”,— mai minte odată străinul. Cu a­­ceastâ nouă tentativă de mistifi­­care, s’a demascat însă în ochii logodnicei, care nu-şi aminteşte să fi destăinuit vreodată france­zului data morţii lui Hermann. Din încăpere pleacă acum tatăl, şi pentru a dovedi publicului (adică francezilor de la „Mathu­­rins”) cât de ireparabil a fost „a­­sasinatul” lui Hermann, bătrâna mamă recită străinului puerile pa­­sagii din epistolele primite odinioa­ră de pe front de la fiul său, care iubea Franţa mai mult decât d. Maurice Rostand. „Aceste frunţi cari se chinuesc sunt fraţii mei”, mărturisea Hermann despre ina­micii de peste reţelele ghimpate... „Nu cred că aş avea puterea să ucid”­. Este suficient pentru că,­­ imediat după ce autorul ni-l lasă singur,­­ străinul să intre într’o torenţială criză de suspine: „Iar­­tă-mă, Hermann... Iartă-mă, fra­te!... E mai mare crime mea decât mi-o închipuiam!”... Şi plânge, şi se boceşte. In această jale îl sur­prinde Angelica, — al cărei aspru interogatoriu îl pietrifică: „Unde erai la 22 Octombrie 1915?... Ce făceai la 22 Octombrie 1915?”... „Unde eram la 22 Octombrie 1915?... Ce făceam la 22 Octom­brie 1915?", — repetă (foarte u­­moristic) bănuitul... Și dispare, vo­ciferând: „Adio, Angelica!” In ultimul act (tineti-vă bine!...), — regăsit după ce se dăduse la fund o întreagă noapte, — străinul află de la Angelica (logodnica mor­tului) că a devenit atât de indis­­pensabil existentei bătrânilor, în­cât trebue să li se sacrifice, per­­manentizându-și stagiul în casa lor. Dacă se va purta omeneşte, — îi dă să înţeleagă casta fecioa­ră, — o va primi (poate) ca re­compensă pe ea, Angelica, drept soţie... S’a făcut!, — declară fran­cezul în faţa întregei familii. Fran­ţa s’a depopulat cu un adult, — care va ispăşi uciderea lui Her­mann slujindu-i drept „om în loc”, şi fostul francez îşi începe cariera, legănându-şi nouile rubedenii cu o romanţă trasă pe vioara defunctu­lui... Cum a sucit-o, cum a dres-o, s a aranjat destul de bine în pen­siunea neamţului, — cu casă, ma­să, şi nevastă... O expunere de o dezarmantă naivitate. Un prolog de cea mai autentică falsitate. Un subiect cu­les de pe maidanele retoricei u­­manitariste, pentru necesităţile u­­nor personagii arbitrare şi contra­dictorii, cari se exprimă neconte­nit în monotone şi emfatice tira­de. Câţiva naivi răzleţiţi prin sală, — mai puţin pretenţionşi în mate­rie de calitate şi de artă, — au a­­vut candoarea să aplaude la scenă deschisă aceste declamatorii refre­nuri, — excelente poate la Gene­va, dar de cel mai deplorabil efect pe o scenă cu pretenţiuni de ar­tă. Piesa d-lui Rostand, — impro­vizată după o mai veche nuvelă (la sfârşitul căreia francezul se si­­nucidea! !...), — este predica unui analfabet al teatrului adevărat, al artei cinstite: comparaţi puţin in­continenţa acestor peroraţiuni cu discreţiunea măestrită de Girau­­doux într’o dramă cu subiectul si­milar, — „Siegfried”,­­ şi veţi putea evalua inferioritatea aces­tor violenţe şi bombastice apeluri la mila internaţională. Cum au pu­tut oare importa directorii teatru­lui Regina Maria un atât de pri­mitiv, de agitat, şi de convenţio­nal terciu dramatic?... Ion Dumitrescu

Next