Curentul, octombrie 1940 (Anul 13, nr. 4540-4570)

1940-10-14 / nr. 4553

ANUL XIII No. 1553 10 PAGINI 3 LEI Atentatele premeditate in contra românilor din Ardealul ocupat O nouă mărturisire uluitoare a contelui Paul Teleky­ a pornit atrocitâfile contrar rugăminfii ungurilor ardeleni „de dincoace şi de dincolo de noua graniţă*1 ' să-l interpeleze asupra „atrocităţilor din România” şi să afirme că în mai puţin de două săptămâni au fost izgoniţi in timpul din urmă din Ro­mânia 30 de mii de unguri. Iar apoi, luând cuvântul ca să-l liniştească pe interpelatorul îngrijorat, contele Paul Teleky a glăsuit (reţineţi-i bine cuvintele introductive, pentru că sunt cea mai groaznică auto-demascare) . Descendentul din viţă valahă, că­ruia o soartă drăcească i-a rezervat dubioasa cinste de a patrona ceea ce ’ . - j • _ • "... „„ ‘ se săvârşeşte azi în Ardealul ocupat palmul mandna unei Naţii, nu se ( in contra conaţionalilor strămoşilor poate tolera delirul pe care nii-i săi­ a „ridicat“ iarăşi cuvântul (e ex­­vernul reacţionar al plutocraţiei presia predilectă a presei ungureşti) maghiare l-a deslănţuit asupra in Camera maghiară a deputaţilor. ^­r I A pus pe un anume Paul Cselenyi românilor, spre a creia o sânge­roasă diversiune a atenţiei cla­selor muncitoare ungureşti. Dar la ce bun să epilogăm... Noi credem că atâta timp cât nu încetează de a fi un Stat feu­dal, Ungaria nu-şi va îndeplini obligaţiile elementare ale orică­rui Stat.. .1 ■ - — ■ ■ ■ — 1 ^ - = ’ - ----~r: " a....—S------!--- ■ a ■■... ......* Precum s’a văzut din pasagiile re­produse în articolul de alaltăieri al directorului nostru, d. Pamfiliei.. dela Oradea la Sighetul Marmaţiei care, dintr’un alt discurs rostit acum în urmă de primul ministru maghiar, ungurii sunt „un popor nobil, care a­­runcă cu pâine după cei cari dau in ei cu pietre". Iată după constatările trimişilor noştri pe graniţa blestemată, cu ce „pâine" se aruncă după fraţii noştri sub stăpânirea poporului nobil": „Noi am ştiut că guvernul româ­nesc na fost In timpul ce a urm­at imediat după hotărîrea dela Viena, prea stăpân în casa sa. ACF.STA a fost unul dintre motivele­ pentru care am aşteptat cu o anumită răb­dare." Ce a aşteptat cu o „anumită răb­dare” contele Paul Teleky, din pri­cina consideraţiei marinimoase pe care spune că a avut-o pentru guver­nul român din primele zile ale lui Septembrie ? Din restul discursului reiese pe deplin: deslănţuirea pri­goanei antiromâneşti. Cu alte cuvinte: fie din proprie generozitate (căci 11 ştie azi o lume întreagă că e generos, nevoie mare !), fie pentru că a fost constrâns din altă parte să nu îngreuieze situaţia ce o avea la începutul lui Septem­brie România, contele Paul Teleky n’a dat dintru început drumul tutu­ror celor pregătite în contra poporu­lui românesc în cele două decenii de instrucţie­­ la lankapuszta. Dar să-l urmărim mai departe: „Al doilea motiv (că „a aşteptat cu o anumită răbdare") a fost că am voit să se vadă cum intră armata şi administraţia maghiară in ţinuturile venite înapoi şi să se vadă manifes­tarea sufletului populaţiei maghiare şi săseşti din Ardeal.“ Mai departe destăinue că a voit să se vadă şi mai mult decât atât: cum „sărută“ românii mâna ungurilor, de bucurie că l-au scăpat de o stăpânire „ne­­dorită”. Adică: premeditarea ia aspecte cu adevărat satanice. A voit întâi să a­rate lumii (s’au făcut filme anume în acest scop) cum intră srmata ma­ghiară în Ardeal, și să difuzeze că românii sunt in stare să pupe laba hienelor de bucurie că au reajuns pe mâna lor. Până atunci, contele Teleky mai putea „aștepte”, adevă­rat că numai „cu o anumită răb­dare”, pe care o caracterizează aten­tatele cari s’au comis cu duiumul și in timpul cinematografiatei intrări a armatei maghiare. BEIUȘ, 13.— Ca să-și dea cineva mai bine seama de cele ce se petrec şi de acolo până in jos la graniţa Carpaţilor, este suficient să stea câ­teva clipe într’un punct de pe noua frontieră dintre noi şi unguri, şi va vedea lucruri de care un om civili­zat­ nu poate decât să se îngrozească. Nu ne vom referi la situaţia tristă prin care au trecut până acum ma­joritatea intelectualilor români din Dar a mai fost şi an al treilea mo­tiv al „aşteptării”. Să-l ascultăm mai departe: „In afara de aceasta, tocmai din motivele acestea psihologice (adică şi aci — la ungurii ardeleni — tot numai „motive” de calcul — n. trad.), înşişi ungurii din Ardeal ne-au ru­gat să aşteptăm şi să-i cruţăm. Ne-au rugat şi bei de dincoace şi cei de dincolo.” Să reţinem bine aceste mărturisiri de un cinism cum nu s’a mai pome­nit. Premeditarea atentatului în masă In contra poporului românesc e dată satanic pe faţă de însuşi capul răută­ţilor. Ni se declară fără înconjur, că s’a aşteptat cu deslănţuirea generalei prigoane numai din motivele arătate mai sus. Atâta cinism, de sigur, nu s’a mai văzut. Din restul discursului nu v®m re­ţine pentru astăzi decât atât. Miercuri, la 9 Oct., contele Paul Teleky spune: „începând cu ziua de ieri am re­curs la represalii“, „începând cu ziua de ieri”, adică cu ziua die Marţi, 8 Octombrie ! Şi această declaraţie o face primul ministru maghiar după ce Sâmbăta trecută, 5 Oct., a apărut la Curtici transportul cu expulzaţii de la Ora­dea, iar in cursul zilelor de Sâmbătă, Duminecă şi Luni (5-6-7 Oct.), trans­porturile cu nouii expulzaţi dela Cluj şi din satele bihorene! Ce caracterizare să dăm unei seni­nătăţi ca aceasta, care întrece orice s’a Închipuit până astăzi din partea unor oameni de stat responsabili ? ţinuturile ocupate, despre care se ştie cum au fost înghesuiţi in vagon­­închise de marfă şi expulzaţi nu­mai cu ce aveau pe ei, împreună cu familiile lor. Vom arăta, însă, că barbaria întrece orice margini a­­tunci când organele militare ma­ghiare colindă satele româneşti din ţinuturile ocupae şi iau la goa­nă, pur şi simplu populaţia româ­n Continuare în pag lin­a: Calvarul ţăranilor din Bihorul ajuns sub unsori Copii expulzaţi care plâng la frontieră de foame şi frig Diversiunea grofilor de PAMFIL ŞEIGARU Ce stăpânire a nervilor a avut delegatul român la Buda­pesta în tot timpul unor trata­tive duse cu o încăpăţânată răb­dare, nevoit să îndure stilul spe­cific al Ungariei feudale, obli­gat să respire climatul de vădită ostilitate a discuţiilor. Textul memoriului adresat de delega­­tul român guvernului maghiar rezumă sforţările zădărnicite, a­­cea penibilă strădanie de a ajun­ge la o înţelegere, de a afla o mediană a unei convieţuiri po­sibile. Dar cu o făţărnicie ce nu are măcar eleganţa rafinamentului, delegaţia maghiară a căutat să evite orice răspuns, să amâne, să târşie în tratative fără rezultat, să exaspereze. Fără să mai so­cotim cea mai bolnăvicioasă tru­fie, ca şi când nu erau benefi­ciarii arbitrajului de la Viena, ca şi când nu izbutiseră să smulgă verdictul prin văicăreala incapa­cităţii de a menţine ordinea bi­terile Axei au dat câştig de cau­ză Ungariei, ci brava om maghiară a smuls pe câmpi de luptă victoria şi are totuşi mărinimia de a trata cu învinşii!.. Suntem prea stăpâni pe nervii noştri. Viteji prin procură, cu­­ragioşi prin siguranţa lipsei de risc, aceşti stranii oameni ai împrejurărilor îşi închipue că tot ce se întâmplă în acest războiu nu are alt rost, nu poate avea alt rost decât să ocrotească libera manifestare a trufiei un­gureşti, a nesocotirilor umane. Şi doar au trecut numai 21 de ani de când le-a fost dat să c cunoască unele deslănţuiri valahe. Nu s’a discutat la Bu­dapesta aplicarea unei hotărîri de arbitraj: nici metoda, nici tonul, nici ţinuta nu se potriveau cu spiritul de conciliere pe care ar trebui să-l aibă o hotărîre de arbitraj. Pentru delegaţia ma­ghiară raporturile au fost — fi­reşte nemărturisit dar destul de manifest — dintre învingători şi învinşi. Or, cum putea Ungaria să-şi mai recunoască obligaţiile contractate la Viena, când are guvernul de la Budapesta psiho­logia învingătorului? Absurd — evident — dar nu mai puţin a­­cest spirit va domina orice tra­tative direct cu Ungaria. Impli­cit rămân zadarnice sforţările, implicit rămâne timp pierdut ori­ce prelungire a unor tratative în care una din părţi este convinsă că nu au nici un rost tratativele. Când s’a hotărît ca România să ceară puterilor Axei soluţiona­rea imediată şi complectă a pro­blemei româneşti din Ungaria, a făcut-o la capătul celor mai eroi­ce încercări ale răbdării. Poţi lupta într-o discuţie cu orice argument, dar cea mai ma­sivă documentare, cea mai mlă­dioasă dialectică nu poate nimic împotriva relei credinţi. Ungaria nu-şi recunoaşte nici o obligaţie de omenie, Ungaria nu admite dreptul, nu la un minim de viaţă naţională a ro­mânilor, ci la existenţa fizică. Cei un milion patru sute de mii de români să dispară şi politica de exterminare este unica poli­tică ce poate asigura soluţia pro­blemei prezenţei româneşti aşa de mustrător numeric în cadrul Ungariei. Dar aceşti valahi mai supără şi prin faptul că sunt ţă­rani împroprietăriţi pe moşiile grofilor şi guvernul găseşte în reforma agri­ră românească un exemplu subversiv pentru Un­garia menţinută cu atâta iscu­sinţă în neclintita ei structură feudală. Spre a împiedica orice reflexie a ţărănimii maghiare a­­supra reformei agrare din Ar­dealul ocupat, asmut instinctele, deslănţite toate pornirile sălba­tice, creiază cea mai sinistră di­versiune pe care a putut-o ima­gina o clasă exploatatoare. Schin­giuirile, toate actele menite să îngrozească pe oricine, nu au de­cât un unic scop: să abată preo­cupările maselor ţărănimii ma­ghiare de la problemele agrare, să nu se mai preocupe nimeni de latifundiile grofilor. In loc de pământ spre a fi muncit, în loc de ogoare ţărănimii maghiare, — acea asmuţire, acea exaltare a înclinărilor pe care o provoacă sângele vărsat din belşug. Orice poate contribui la o amânare a procesului social intern al Un­gariei este utilizat. Dar la Budapesta se uită că arbitrajul de la Viena a creiat u­­nele obligaţii morale celor două puteri ale Axei, care nu pot ra­tifica prin pasivitatea lor actele de exterminare a populaţiei ro­mâneşti din Ardealul ocupat de Unguri. Stipulaţiile punctului VII al Deciziei Arbitrale de la Viena dă drept de intervenţie puterilor ce­ au arbitrat, spre a soluţiona litigiile ce n’au putut fi lichidate de către delegaţiile româno-un­­gare. Sunt obligaţii pe care Unga­ria le-a luat şi le-a nesocotit cu o brutalitate provocătoare şi pentru puterile Axei care au ar­bitrat. Sunt fapte de o aşa de inedită sălbăticie încât chiar puterea de —r-rr-i v ■ ..■■■■■ ■ ■ —— -■ fiertare, de uitare fără egal a Na­ţiunii române, nu le poate nici ierta şi nici uita. Ai sentimentul unei voite tendinţi de a împiedi­ca liniştea în acest sector al Eu­ropei şi cererea adresată de Ro­mânia puterilor Axei de a solu­ţiona imediat şi complect proble­ma românilor din Ungaria, este un act politic doveditor al cumin­ţeniei noastre. Dar nu se poate Prin Ardealul răstignit Braşovul,­cetate nouă de hotar Apelul şi sacrificiul legionar.­Morminte proaspete.-Agonia Scheiului De unde până mai ieri îşi înălţa colnicele în mijlocul pământului ro­mânesc,­­ astăzi Braşovul se trezi la o bătaie de tun depărtare de noua graniţă : zilnic sosesc acum aci triste convoaie de gospodari smuciţi de la vetrele lor valahe, — tot mai îndâr­jiţi sunt localnicii la priveliştea mu­ceniciei îndurate de fraţi, acolo, în Ardealul cutropit... Seara trecută, — pe vârsta esplanadă ce se întinde în faţa liceului „Andrei Şaguna”, — zece mii de oameni şi-au scrâşnit revolta ascultând cuvântarea de ripostă şi de îmbărbătare a lui Horia Sima : tragicul rechizitoriu, — cu enumerarea lugubrelor isprăvi ale honvezilor, — a cutremurat aci con­ştiinţele însetate de senin şi dreptate. Imensa gloată, — cu pumnii încleş­taţi, cu chipurile încruntate, — s’a scurs apoi in noapte, inviforată de mânie, pe lângă zidurile întunecate, ale Bisericii Negre... Treceau tăcuţi, drumeţii, — şi muţi i-au surprins şi zorile dimineţii de azi, învineţite de neguri plumburii. Este o dimineaţă glacială, — turbu­rată doar de sborul porumbeilor ce se abat spre pământ cu fâlfâit de aripi obosite. Așa, — pustiu de trecă­tori, — orașul are o stranie acustică : pare bârlogul unei namile care s'a retras să-și rumege răzbunarea în vi­zuină, pregătind acolo vijelia cloco­titoarei sale răbdări... Nu este încă ora copiilor : porţile şcoalelor sunt zăvorite... Mergem a­­gale, în voia paşilor , şi iată-ne pe nesimţite ajunşi din nou la peluza din faţa liceului „Andrei Şaguna”,­­ fără ţipenie de om pe ea, sub cerul acesta de culoarea cenuşii. Dinspre Miază-Noapte, câţiva corbi coboară croncănind pe iarba umedă de rouă au picat ca nişte păsări gonite de furtună, — negre ca nişte soirenţe de hârtii arse, învârtejite de viscol... Stolul şi-a luate iarăşi sbo­rul, — şuerat par’că de o chemare depărtată , şi noi continuăm, pe la „Poarta Cetăţii”, drumul acesta spre Schein, sufletul de odinioară al Bra­şovului românesc. Pe o măgură, — în stânga drumului, — ia­tă potecile frumos pie­truite ale parohiei „Sfânta Treime“, bise­rica îşi încrustează în cerul violet turla el cu aurite cadrane, deasupra şindrilei su­re. Cu bolovanii lor albi, aleele par pavate cu oseminte. Ne apropiem de poarta cimitirului, unde s’a ivit acum o bătrânică scun­dă, în mână cu o sticlă de untde­lemn. .. .S’a oprit, in fundul ţintirimului, lângă un dublu mormânt, copleşit de flori proaspete şi de flamuri. Pe cru­cea de stejar care străjueşte cavoul, cu slove cernite, o inscripţie laconică: SULTAN DONAT SALCEANU CONSTANTIN Căzuţi pentru biruinţa României Legionare in ziua de 3 Sept. 1940. Fără să fi vrut sau să fi bănuit, — iată, — lăsându-ne călăuziţi de tăcerea zorilor, am poposit lângă si­criele ultimilor martiri ai Legiunii. in faţa crucii,­­ împletită din crengi de brad, insigna „Gărzii de fier“ do­mină în picioare mormintele înveli­te cu­­ flamuri naţionale ... îngriji­toarea a ridicat candela, dar s’a oprit din treabă la ivirea unei doamne că­runte, în vestminte de doliu, care se apropie de noi: nu este o rudă a vreunuia din cei doi legionari, — este o anonimă din marea mulţime, venită şi dânsa cu untdelemnul pie­tăţii, pentru cei jertfiţi la ultimul asalt... — „Vine foarte multă lume“, — ne lămureşte bătrâna îngrijitoare, după ce necunoscuta s’a depărtat... „Vin mulţi... Te miri unde mai gă­sesc untdelemnul pe care-l aduc pentru candele!... Că noi nu aflăm nicăeri!... Şi nici din celelalte: făi­nă, chiar de loc !... E greu, — eh !, — de circ are ! « grea!...­­ Cu bani’n mână şi murim!“..­. „ Am lăsat-o pe s­­trăna printre mormin­tele ei cu boschete de răsuri, şi am trecut Qphpiu­­ni înapoi in curtea biseri- UIIIIUIUIU) di, o „albă de fetiţe mici, — toate intre S şi 6 anişori, — a pătruns acum la „Şcoa­la de copii”, a cărei directoare ne în­tâmpina prieteneşte . Cimitirul Bisericii Sf. Treime — „Sunt copiii oamenilor mai cu detre de mână din Şcheiu”, — ne mărturiseşte profesoara... „Sunt şi mai bine îmbrăcaţi, — vedeţi”... Colo, în flancul cârdului de prunci, fetiţa aceea de-o şchioapă, cu pulpele încolăcite şerpeşte pe piciorul băncii, îşi ascunde papucii de pâslă ruptă... — „Cum te cheamă ?”, — o întreb. Fetiţa tace, — sfioasă, — clipind din genele ei de păpuşe. Alături de ea, un băeţel cu obrajii cadaverici, in priviri cu o nelămurită osteneală, ţâşneşte timid: — „Pe mine mă cheamă Gelu Mi­­hai Frigator”... — „Ce meşteşug are taică-tu­?”, — îl descos eu. — „Este birjar... la Podul Creţului n. 33... Suntem patru copii”... — „Ai mâncat ceva azi dimineaţă, când aui plecat la şcoală ?”, — îl mai întreb. — „Nu... N’am mâncat nimic!”... Părintele Valeriu Voineag, — pa­rohul bisericii Sf. Treime, care ne este aci preţioasă călăuză, — ne com­­plectează aceste mâhnitoare infor­maţii, cu referinţe încă şi mai moho­râte: — „Vedeţi D-stră, — durerile sunt multe şi necazurile mari, pe la noi... Şi totuşi, Scheiul acesta a fost te­zaurul care a dat Braşovului româ­nesc şi intelectuali, şi meşteşugari, şi negustori destoinici... Oamenii sunt dintr’un aluat nobil, temători de Dumnezeu, să le vedeţi procesiunile cucernice, în fiecare an, la fiecare din troiţele şi crucifixele pe cari le-aţi zărit pe la răspântii!... La hramul Bisericii, deunăzi, are avut aci tot Braşovul!“ ... Cu părintele drept călăuză, am por­nit apoi în cercetarea mai amănunţi­tă a Scheiului. Braşov, 10 Octombrie. Ion D­i­mi­tresc­u morminte * . ‘ -■* * ŞtÂi « ■ .• - „Procesiunile cucernice, la Troiţele de la răspântiile Scheiului” Proaspete morminte de legionari ! Spania nu se lasă intimidaţi de Marea Britanie ROMA, 12 (Rador). — Ziarul „Messaggero“, într’un articol apărut Sâmbătă dimineaţa, relevă că Spania a dat un prim răspuns la încercarea de şantaj şi la ameninţările străve­zii, pe care d. Churchill i le-a adre­sat, prin ultimul său discurs: ea a făcut o primire foarte cordială ma­reşalului italian de Bono şi a trimes o delegaţie de tineri falangişti la manifestaţia de la Padua. Aceste manifestări înseamnă noui dovezi ale solidarităţii născute în sânge şi perfecţionată recent, în mod foarte solid, pe terenul politic şi di­plomatic Lung 14 Octombrie 1940 Director: PAMFIL SBVIU REDACTIA Sl ADMINISTRA |­IA Strada Balvedere No. (1 TELEFOANELE) Secret. General «.84.10 Cab Directorul» Redacția polities 3.40 88 Administr del Sport 3.43.01 Administrator Biroul Tipofr. *.28.32 Contab. «1 Dep Tipografia *.8« 4P Abon. «1 ?ub1lr Secretariatul jî convorbiri <• Provincia 4.84.47 5 54 82 4.92.59 3.40.80 3.10.84 3.40.86 Proprietar­i „Curentul“ S. A. R» Trib. Mov. Registrul publicațiilor, No 17V9S8. Tan pograffi plătită In numerar cont. ord. Dir. Gen P. T. T. No 29744/039 Abort: Anual 700 lei; 1 luni 390 lei; S luni «w w Instituții Stat şi particulare .Ca mie anual Misiunea militară germană a sosit In Capitala COMUNICAT Guvernul trecut a cerut concursul Germaniei pen­tru dotarea armatei şi instruirea ei cu nouile metode şi mijloace de luptă. Generalul Antonescu găsind excelentă ideea, şi-a însuşit-o. Când, cu bunăvoinţă şi prietenie, curs acestui a­­pel, Germania a decis tri­miterea unei misiuni mi­litare. Primul eşalon al aces­tei misiuni sub comanda d-lor Generali de Divizie Hanesen şi Speidel a so­sit astăzi în Bucureşti. Pe timpul trecerii prin Transilvania, populaţia a făcut o entuziastă primi­re glorioşilor reprezen­teri la amiază, a sosit în gara Mogoşoaia, cu un tren special, venind din Germania, misiunea militară germană în frunte cu d-nii: general vom Hansen, şeful misiunei militare germane din România şi general Speidel. Pe peronul gărei au fost pri­miţi de un numeros grup de o­­fiţeri români, în frunte cu d. general Ioniţiu, şeful Marelui Stat Major al armatei, de d. W. Fabricius, ministrul Germaniei, personalul legaţiei germane şi ataşaţii militari germani. Şeful misiunei militare germa­ne şi d. gen. Speidel, însoţiţi de d. gen. Ioniţiu, au trecut în re­vistă compania de onoare, după care, înalţii oaspeţi au trecut în salonul de recepţie a gării unde d. gen. Ioniţiu, şeful Marelui Stat Major al armatei a urat bun sosit misiunei germane în numele d-lui general Ion Anto­nescu Conducătorul Statului ro­mân şi în numele armatei ro­mâne. D. general von Hansen, şeful misiunii militare germane, în România a răspuns făcând urări pentru prosperitatea Naţiunii române şi a armatei sale. De la gară, misiunea militară germană, în frunte cu d-nii ge­neral von Hansen şi Speild, în­soţită de d. gen. Ioniţiu, şeful Marelui Stat Major al armatei şi de d. W. Fabricius, ministrul Germaniei, au făcut o vizită d-lui general Ion Antonescu, Conducătorul Statului şi preşe­dinte al Consiliului. In urmă, d-nii generali von Hansen şi Speidel au fost con­duşi la Athenée-Palace, unde sunt găzduiţi, tanţi ai mane. Armatei g­er­ 215.000 kilograme bombe au fost aruncate asupra Angliei BERLIN 12 (Radiopress). — In ultimele 24 de ore avioanele germane au aruncat pe deasupra Angliei 215.000 kilograme bom­be explozive și incendiare. Cu acest lot s’a complectat prima mie de vagoane încărcate cu ex­­ploozibile (10.000 tone) aruncate asupra Angliei în primele cinci săptămâni de bombardări necon­tenite ale Londrei şi ale între­gii insule britanice. In ultimele 24 ore mai multe avioane de luptă rapide au atacat cu deplin succes instalaţiile militare din apropiere de London Bridge. Alte formaţiuni germane, atacând în valuri succesive, s-au apropiat de Hastinge sburând la o mare înăl­ţime pentru a nu fi interceptate de inamic. Ajunse deasupra obiectivelor alese, avioanele germane, au coborît un picaj aruncând o mare cantitate de bombe. Bombele au distrus o gară, o uzină de gaz aerian precum şi numeroase clădiri in partea de este a localităţii Hastings. Un alt grup de avioane germane a reuşit să lovească în plin o tabără de trupe bine camuflată. Cu toată rezistenţa înverşunată opusă de mai multe escadrile ,,Sp­aire", avioanele germane av reu să bombardeze un nod important cale ferată situat în estuarul Tamis S’a putut observa că câtă precizie bombele nimeriseră asupra obiec­tului. ii cmurii»­imn Roman» şi Bulgaria cu privire la transferul leilor preschimbaţi în Dobrogea de Sud SOFIA, 12 (rp). — Vice-guver- transferul unei sume de 170 mi­natorul băncii naţionale bulgare, d. dr. Kosef, care a fost înainte de câteva zile la Bucureşti a în­cheiat cu Banca Naţională a Ro­mâniei o convenţie cu privire la lioane lei, care va rezulta preschimbarea valutei române din Dobrogea de Sud până data de 20 octombrie a. c.

Next