Curentul, octombrie 1940 (Anul 13, nr. 4540-4570)
1940-10-14 / nr. 4553
ANUL XIII No. 1553 10 PAGINI 3 LEI Atentatele premeditate in contra românilor din Ardealul ocupat O nouă mărturisire uluitoare a contelui Paul Teleky a pornit atrocitâfile contrar rugăminfii ungurilor ardeleni „de dincoace şi de dincolo de noua graniţă*1 ' să-l interpeleze asupra „atrocităţilor din România” şi să afirme că în mai puţin de două săptămâni au fost izgoniţi in timpul din urmă din România 30 de mii de unguri. Iar apoi, luând cuvântul ca să-l liniştească pe interpelatorul îngrijorat, contele Paul Teleky a glăsuit (reţineţi-i bine cuvintele introductive, pentru că sunt cea mai groaznică auto-demascare) . Descendentul din viţă valahă, căruia o soartă drăcească i-a rezervat dubioasa cinste de a patrona ceea ce ’ . - j • _ • "... „„ ‘ se săvârşeşte azi în Ardealul ocupat palmul mandna unei Naţii, nu se ( in contra conaţionalilor strămoşilor poate tolera delirul pe care nii-i săi a „ridicat“ iarăşi cuvântul (e exvernul reacţionar al plutocraţiei presia predilectă a presei ungureşti) maghiare l-a deslănţuit asupra in Camera maghiară a deputaţilor. ^r I A pus pe un anume Paul Cselenyi românilor, spre a creia o sângeroasă diversiune a atenţiei claselor muncitoare ungureşti. Dar la ce bun să epilogăm... Noi credem că atâta timp cât nu încetează de a fi un Stat feudal, Ungaria nu-şi va îndeplini obligaţiile elementare ale oricărui Stat.. .1 ■ - — ■ ■ ■ — 1 ^ - = ’ - ----~r: " a....—S------!--- ■ a ■■... ......* Precum s’a văzut din pasagiile reproduse în articolul de alaltăieri al directorului nostru, d. Pamfiliei.. dela Oradea la Sighetul Marmaţiei care, dintr’un alt discurs rostit acum în urmă de primul ministru maghiar, ungurii sunt „un popor nobil, care aruncă cu pâine după cei cari dau in ei cu pietre". Iată după constatările trimişilor noştri pe graniţa blestemată, cu ce „pâine" se aruncă după fraţii noştri sub stăpânirea poporului nobil": „Noi am ştiut că guvernul românesc na fost In timpul ce a urmat imediat după hotărîrea dela Viena, prea stăpân în casa sa. ACF.STA a fost unul dintre motivele pentru care am aşteptat cu o anumită răbdare." Ce a aşteptat cu o „anumită răbdare” contele Paul Teleky, din pricina consideraţiei marinimoase pe care spune că a avut-o pentru guvernul român din primele zile ale lui Septembrie ? Din restul discursului reiese pe deplin: deslănţuirea prigoanei antiromâneşti. Cu alte cuvinte: fie din proprie generozitate (căci 11 ştie azi o lume întreagă că e generos, nevoie mare !), fie pentru că a fost constrâns din altă parte să nu îngreuieze situaţia ce o avea la începutul lui Septembrie România, contele Paul Teleky n’a dat dintru început drumul tuturor celor pregătite în contra poporului românesc în cele două decenii de instrucţie la lankapuszta. Dar să-l urmărim mai departe: „Al doilea motiv (că „a aşteptat cu o anumită răbdare") a fost că am voit să se vadă cum intră armata şi administraţia maghiară in ţinuturile venite înapoi şi să se vadă manifestarea sufletului populaţiei maghiare şi săseşti din Ardeal.“ Mai departe destăinue că a voit să se vadă şi mai mult decât atât: cum „sărută“ românii mâna ungurilor, de bucurie că l-au scăpat de o stăpânire „nedorită”. Adică: premeditarea ia aspecte cu adevărat satanice. A voit întâi să arate lumii (s’au făcut filme anume în acest scop) cum intră srmata maghiară în Ardeal, și să difuzeze că românii sunt in stare să pupe laba hienelor de bucurie că au reajuns pe mâna lor. Până atunci, contele Teleky mai putea „aștepte”, adevărat că numai „cu o anumită răbdare”, pe care o caracterizează atentatele cari s’au comis cu duiumul și in timpul cinematografiatei intrări a armatei maghiare. BEIUȘ, 13.— Ca să-și dea cineva mai bine seama de cele ce se petrec şi de acolo până in jos la graniţa Carpaţilor, este suficient să stea câteva clipe într’un punct de pe noua frontieră dintre noi şi unguri, şi va vedea lucruri de care un om civilizat nu poate decât să se îngrozească. Nu ne vom referi la situaţia tristă prin care au trecut până acum majoritatea intelectualilor români din Dar a mai fost şi an al treilea motiv al „aşteptării”. Să-l ascultăm mai departe: „In afara de aceasta, tocmai din motivele acestea psihologice (adică şi aci — la ungurii ardeleni — tot numai „motive” de calcul — n. trad.), înşişi ungurii din Ardeal ne-au rugat să aşteptăm şi să-i cruţăm. Ne-au rugat şi bei de dincoace şi cei de dincolo.” Să reţinem bine aceste mărturisiri de un cinism cum nu s’a mai pomenit. Premeditarea atentatului în masă In contra poporului românesc e dată satanic pe faţă de însuşi capul răutăţilor. Ni se declară fără înconjur, că s’a aşteptat cu deslănţuirea generalei prigoane numai din motivele arătate mai sus. Atâta cinism, de sigur, nu s’a mai văzut. Din restul discursului nu v®m reţine pentru astăzi decât atât. Miercuri, la 9 Oct., contele Paul Teleky spune: „începând cu ziua de ieri am recurs la represalii“, „începând cu ziua de ieri”, adică cu ziua die Marţi, 8 Octombrie ! Şi această declaraţie o face primul ministru maghiar după ce Sâmbăta trecută, 5 Oct., a apărut la Curtici transportul cu expulzaţii de la Oradea, iar in cursul zilelor de Sâmbătă, Duminecă şi Luni (5-6-7 Oct.), transporturile cu nouii expulzaţi dela Cluj şi din satele bihorene! Ce caracterizare să dăm unei seninătăţi ca aceasta, care întrece orice s’a Închipuit până astăzi din partea unor oameni de stat responsabili ? ţinuturile ocupate, despre care se ştie cum au fost înghesuiţi in vagonînchise de marfă şi expulzaţi numai cu ce aveau pe ei, împreună cu familiile lor. Vom arăta, însă, că barbaria întrece orice margini atunci când organele militare maghiare colindă satele româneşti din ţinuturile ocupae şi iau la goană, pur şi simplu populaţia român Continuare în pag lina: Calvarul ţăranilor din Bihorul ajuns sub unsori Copii expulzaţi care plâng la frontieră de foame şi frig Diversiunea grofilor de PAMFIL ŞEIGARU Ce stăpânire a nervilor a avut delegatul român la Budapesta în tot timpul unor tratative duse cu o încăpăţânată răbdare, nevoit să îndure stilul specific al Ungariei feudale, obligat să respire climatul de vădită ostilitate a discuţiilor. Textul memoriului adresat de delegatul român guvernului maghiar rezumă sforţările zădărnicite, acea penibilă strădanie de a ajunge la o înţelegere, de a afla o mediană a unei convieţuiri posibile. Dar cu o făţărnicie ce nu are măcar eleganţa rafinamentului, delegaţia maghiară a căutat să evite orice răspuns, să amâne, să târşie în tratative fără rezultat, să exaspereze. Fără să mai socotim cea mai bolnăvicioasă trufie, ca şi când nu erau beneficiarii arbitrajului de la Viena, ca şi când nu izbutiseră să smulgă verdictul prin văicăreala incapacităţii de a menţine ordinea biterile Axei au dat câştig de cauză Ungariei, ci brava om maghiară a smuls pe câmpi de luptă victoria şi are totuşi mărinimia de a trata cu învinşii!.. Suntem prea stăpâni pe nervii noştri. Viteji prin procură, curagioşi prin siguranţa lipsei de risc, aceşti stranii oameni ai împrejurărilor îşi închipue că tot ce se întâmplă în acest războiu nu are alt rost, nu poate avea alt rost decât să ocrotească libera manifestare a trufiei ungureşti, a nesocotirilor umane. Şi doar au trecut numai 21 de ani de când le-a fost dat să c cunoască unele deslănţuiri valahe. Nu s’a discutat la Budapesta aplicarea unei hotărîri de arbitraj: nici metoda, nici tonul, nici ţinuta nu se potriveau cu spiritul de conciliere pe care ar trebui să-l aibă o hotărîre de arbitraj. Pentru delegaţia maghiară raporturile au fost — fireşte nemărturisit dar destul de manifest — dintre învingători şi învinşi. Or, cum putea Ungaria să-şi mai recunoască obligaţiile contractate la Viena, când are guvernul de la Budapesta psihologia învingătorului? Absurd — evident — dar nu mai puţin acest spirit va domina orice tratative direct cu Ungaria. Implicit rămân zadarnice sforţările, implicit rămâne timp pierdut orice prelungire a unor tratative în care una din părţi este convinsă că nu au nici un rost tratativele. Când s’a hotărît ca România să ceară puterilor Axei soluţionarea imediată şi complectă a problemei româneşti din Ungaria, a făcut-o la capătul celor mai eroice încercări ale răbdării. Poţi lupta într-o discuţie cu orice argument, dar cea mai masivă documentare, cea mai mlădioasă dialectică nu poate nimic împotriva relei credinţi. Ungaria nu-şi recunoaşte nici o obligaţie de omenie, Ungaria nu admite dreptul, nu la un minim de viaţă naţională a românilor, ci la existenţa fizică. Cei un milion patru sute de mii de români să dispară şi politica de exterminare este unica politică ce poate asigura soluţia problemei prezenţei româneşti aşa de mustrător numeric în cadrul Ungariei. Dar aceşti valahi mai supără şi prin faptul că sunt ţărani împroprietăriţi pe moşiile grofilor şi guvernul găseşte în reforma agriră românească un exemplu subversiv pentru Ungaria menţinută cu atâta iscusinţă în neclintita ei structură feudală. Spre a împiedica orice reflexie a ţărănimii maghiare asupra reformei agrare din Ardealul ocupat, asmut instinctele, deslănţite toate pornirile sălbatice, creiază cea mai sinistră diversiune pe care a putut-o imagina o clasă exploatatoare. Schingiuirile, toate actele menite să îngrozească pe oricine, nu au decât un unic scop: să abată preocupările maselor ţărănimii maghiare de la problemele agrare, să nu se mai preocupe nimeni de latifundiile grofilor. In loc de pământ spre a fi muncit, în loc de ogoare ţărănimii maghiare, — acea asmuţire, acea exaltare a înclinărilor pe care o provoacă sângele vărsat din belşug. Orice poate contribui la o amânare a procesului social intern al Ungariei este utilizat. Dar la Budapesta se uită că arbitrajul de la Viena a creiat unele obligaţii morale celor două puteri ale Axei, care nu pot ratifica prin pasivitatea lor actele de exterminare a populaţiei româneşti din Ardealul ocupat de Unguri. Stipulaţiile punctului VII al Deciziei Arbitrale de la Viena dă drept de intervenţie puterilor ce au arbitrat, spre a soluţiona litigiile ce n’au putut fi lichidate de către delegaţiile româno-ungare. Sunt obligaţii pe care Ungaria le-a luat şi le-a nesocotit cu o brutalitate provocătoare şi pentru puterile Axei care au arbitrat. Sunt fapte de o aşa de inedită sălbăticie încât chiar puterea de —r-rr-i v ■ ..■■■■■ ■ ■ —— -■ fiertare, de uitare fără egal a Naţiunii române, nu le poate nici ierta şi nici uita. Ai sentimentul unei voite tendinţi de a împiedica liniştea în acest sector al Europei şi cererea adresată de România puterilor Axei de a soluţiona imediat şi complect problema românilor din Ungaria, este un act politic doveditor al cuminţeniei noastre. Dar nu se poate Prin Ardealul răstignit Braşovul,cetate nouă de hotar Apelul şi sacrificiul legionar.Morminte proaspete.-Agonia Scheiului De unde până mai ieri îşi înălţa colnicele în mijlocul pământului românesc, astăzi Braşovul se trezi la o bătaie de tun depărtare de noua graniţă : zilnic sosesc acum aci triste convoaie de gospodari smuciţi de la vetrele lor valahe, — tot mai îndârjiţi sunt localnicii la priveliştea muceniciei îndurate de fraţi, acolo, în Ardealul cutropit... Seara trecută, — pe vârsta esplanadă ce se întinde în faţa liceului „Andrei Şaguna”, — zece mii de oameni şi-au scrâşnit revolta ascultând cuvântarea de ripostă şi de îmbărbătare a lui Horia Sima : tragicul rechizitoriu, — cu enumerarea lugubrelor isprăvi ale honvezilor, — a cutremurat aci conştiinţele însetate de senin şi dreptate. Imensa gloată, — cu pumnii încleştaţi, cu chipurile încruntate, — s’a scurs apoi in noapte, inviforată de mânie, pe lângă zidurile întunecate, ale Bisericii Negre... Treceau tăcuţi, drumeţii, — şi muţi i-au surprins şi zorile dimineţii de azi, învineţite de neguri plumburii. Este o dimineaţă glacială, — turburată doar de sborul porumbeilor ce se abat spre pământ cu fâlfâit de aripi obosite. Așa, — pustiu de trecători, — orașul are o stranie acustică : pare bârlogul unei namile care s'a retras să-și rumege răzbunarea în vizuină, pregătind acolo vijelia clocotitoarei sale răbdări... Nu este încă ora copiilor : porţile şcoalelor sunt zăvorite... Mergem agale, în voia paşilor , şi iată-ne pe nesimţite ajunşi din nou la peluza din faţa liceului „Andrei Şaguna”, fără ţipenie de om pe ea, sub cerul acesta de culoarea cenuşii. Dinspre Miază-Noapte, câţiva corbi coboară croncănind pe iarba umedă de rouă au picat ca nişte păsări gonite de furtună, — negre ca nişte soirenţe de hârtii arse, învârtejite de viscol... Stolul şi-a luate iarăşi sborul, — şuerat par’că de o chemare depărtată , şi noi continuăm, pe la „Poarta Cetăţii”, drumul acesta spre Schein, sufletul de odinioară al Braşovului românesc. Pe o măgură, — în stânga drumului, — iată potecile frumos pietruite ale parohiei „Sfânta Treime“, biserica îşi încrustează în cerul violet turla el cu aurite cadrane, deasupra şindrilei sure. Cu bolovanii lor albi, aleele par pavate cu oseminte. Ne apropiem de poarta cimitirului, unde s’a ivit acum o bătrânică scundă, în mână cu o sticlă de untdelemn. .. .S’a oprit, in fundul ţintirimului, lângă un dublu mormânt, copleşit de flori proaspete şi de flamuri. Pe crucea de stejar care străjueşte cavoul, cu slove cernite, o inscripţie laconică: SULTAN DONAT SALCEANU CONSTANTIN Căzuţi pentru biruinţa României Legionare in ziua de 3 Sept. 1940. Fără să fi vrut sau să fi bănuit, — iată, — lăsându-ne călăuziţi de tăcerea zorilor, am poposit lângă sicriele ultimilor martiri ai Legiunii. in faţa crucii, împletită din crengi de brad, insigna „Gărzii de fier“ domină în picioare mormintele învelite cu flamuri naţionale ... îngrijitoarea a ridicat candela, dar s’a oprit din treabă la ivirea unei doamne cărunte, în vestminte de doliu, care se apropie de noi: nu este o rudă a vreunuia din cei doi legionari, — este o anonimă din marea mulţime, venită şi dânsa cu untdelemnul pietăţii, pentru cei jertfiţi la ultimul asalt... — „Vine foarte multă lume“, — ne lămureşte bătrâna îngrijitoare, după ce necunoscuta s’a depărtat... „Vin mulţi... Te miri unde mai găsesc untdelemnul pe care-l aduc pentru candele!... Că noi nu aflăm nicăeri!... Şi nici din celelalte: făină, chiar de loc !... E greu, — eh !, — de circ are ! « grea!... Cu bani’n mână şi murim!“... „ Am lăsat-o pe străna printre mormintele ei cu boschete de răsuri, şi am trecut Qphpiuni înapoi in curtea biseri- UIIIIUIUIU) di, o „albă de fetiţe mici, — toate intre S şi 6 anişori, — a pătruns acum la „Şcoala de copii”, a cărei directoare ne întâmpina prieteneşte . Cimitirul Bisericii Sf. Treime — „Sunt copiii oamenilor mai cu detre de mână din Şcheiu”, — ne mărturiseşte profesoara... „Sunt şi mai bine îmbrăcaţi, — vedeţi”... Colo, în flancul cârdului de prunci, fetiţa aceea de-o şchioapă, cu pulpele încolăcite şerpeşte pe piciorul băncii, îşi ascunde papucii de pâslă ruptă... — „Cum te cheamă ?”, — o întreb. Fetiţa tace, — sfioasă, — clipind din genele ei de păpuşe. Alături de ea, un băeţel cu obrajii cadaverici, in priviri cu o nelămurită osteneală, ţâşneşte timid: — „Pe mine mă cheamă Gelu Mihai Frigator”... — „Ce meşteşug are taică-tu?”, — îl descos eu. — „Este birjar... la Podul Creţului n. 33... Suntem patru copii”... — „Ai mâncat ceva azi dimineaţă, când aui plecat la şcoală ?”, — îl mai întreb. — „Nu... N’am mâncat nimic!”... Părintele Valeriu Voineag, — parohul bisericii Sf. Treime, care ne este aci preţioasă călăuză, — ne complectează aceste mâhnitoare informaţii, cu referinţe încă şi mai mohorâte: — „Vedeţi D-stră, — durerile sunt multe şi necazurile mari, pe la noi... Şi totuşi, Scheiul acesta a fost tezaurul care a dat Braşovului românesc şi intelectuali, şi meşteşugari, şi negustori destoinici... Oamenii sunt dintr’un aluat nobil, temători de Dumnezeu, să le vedeţi procesiunile cucernice, în fiecare an, la fiecare din troiţele şi crucifixele pe cari le-aţi zărit pe la răspântii!... La hramul Bisericii, deunăzi, are avut aci tot Braşovul!“ ... Cu părintele drept călăuză, am pornit apoi în cercetarea mai amănunţită a Scheiului. Braşov, 10 Octombrie. Ion Dimitrescu morminte * . ‘ -■* * ŞtÂi « ■ .• - „Procesiunile cucernice, la Troiţele de la răspântiile Scheiului” Proaspete morminte de legionari ! Spania nu se lasă intimidaţi de Marea Britanie ROMA, 12 (Rador). — Ziarul „Messaggero“, într’un articol apărut Sâmbătă dimineaţa, relevă că Spania a dat un prim răspuns la încercarea de şantaj şi la ameninţările străvezii, pe care d. Churchill i le-a adresat, prin ultimul său discurs: ea a făcut o primire foarte cordială mareşalului italian de Bono şi a trimes o delegaţie de tineri falangişti la manifestaţia de la Padua. Aceste manifestări înseamnă noui dovezi ale solidarităţii născute în sânge şi perfecţionată recent, în mod foarte solid, pe terenul politic şi diplomatic Lung 14 Octombrie 1940 Director: PAMFIL SBVIU REDACTIA Sl ADMINISTRA |IA Strada Balvedere No. (1 TELEFOANELE) Secret. General «.84.10 Cab Directorul» Redacția polities 3.40 88 Administr del Sport 3.43.01 Administrator Biroul Tipofr. *.28.32 Contab. «1 Dep Tipografia *.8« 4P Abon. «1 ?ub1lr Secretariatul jî convorbiri <• Provincia 4.84.47 5 54 82 4.92.59 3.40.80 3.10.84 3.40.86 Proprietari „Curentul“ S. A. R» Trib. Mov. Registrul publicațiilor, No 17V9S8. Tan pograffi plătită In numerar cont. ord. Dir. Gen P. T. T. No 29744/039 Abort: Anual 700 lei; 1 luni 390 lei; S luni «w w Instituții Stat şi particulare .Ca mie anual Misiunea militară germană a sosit In Capitala COMUNICAT Guvernul trecut a cerut concursul Germaniei pentru dotarea armatei şi instruirea ei cu nouile metode şi mijloace de luptă. Generalul Antonescu găsind excelentă ideea, şi-a însuşit-o. Când, cu bunăvoinţă şi prietenie, curs acestui apel, Germania a decis trimiterea unei misiuni militare. Primul eşalon al acestei misiuni sub comanda d-lor Generali de Divizie Hanesen şi Speidel a sosit astăzi în Bucureşti. Pe timpul trecerii prin Transilvania, populaţia a făcut o entuziastă primire glorioşilor reprezenteri la amiază, a sosit în gara Mogoşoaia, cu un tren special, venind din Germania, misiunea militară germană în frunte cu d-nii: general vom Hansen, şeful misiunei militare germane din România şi general Speidel. Pe peronul gărei au fost primiţi de un numeros grup de ofiţeri români, în frunte cu d. general Ioniţiu, şeful Marelui Stat Major al armatei, de d. W. Fabricius, ministrul Germaniei, personalul legaţiei germane şi ataşaţii militari germani. Şeful misiunei militare germane şi d. gen. Speidel, însoţiţi de d. gen. Ioniţiu, au trecut în revistă compania de onoare, după care, înalţii oaspeţi au trecut în salonul de recepţie a gării unde d. gen. Ioniţiu, şeful Marelui Stat Major al armatei a urat bun sosit misiunei germane în numele d-lui general Ion Antonescu Conducătorul Statului român şi în numele armatei române. D. general von Hansen, şeful misiunii militare germane, în România a răspuns făcând urări pentru prosperitatea Naţiunii române şi a armatei sale. De la gară, misiunea militară germană, în frunte cu d-nii general von Hansen şi Speild, însoţită de d. gen. Ioniţiu, şeful Marelui Stat Major al armatei şi de d. W. Fabricius, ministrul Germaniei, au făcut o vizită d-lui general Ion Antonescu, Conducătorul Statului şi preşedinte al Consiliului. In urmă, d-nii generali von Hansen şi Speidel au fost conduşi la Athenée-Palace, unde sunt găzduiţi, tanţi ai mane. Armatei ger 215.000 kilograme bombe au fost aruncate asupra Angliei BERLIN 12 (Radiopress). — In ultimele 24 de ore avioanele germane au aruncat pe deasupra Angliei 215.000 kilograme bombe explozive și incendiare. Cu acest lot s’a complectat prima mie de vagoane încărcate cu exploozibile (10.000 tone) aruncate asupra Angliei în primele cinci săptămâni de bombardări necontenite ale Londrei şi ale întregii insule britanice. In ultimele 24 ore mai multe avioane de luptă rapide au atacat cu deplin succes instalaţiile militare din apropiere de London Bridge. Alte formaţiuni germane, atacând în valuri succesive, s-au apropiat de Hastinge sburând la o mare înălţime pentru a nu fi interceptate de inamic. Ajunse deasupra obiectivelor alese, avioanele germane, au coborît un picaj aruncând o mare cantitate de bombe. Bombele au distrus o gară, o uzină de gaz aerian precum şi numeroase clădiri in partea de este a localităţii Hastings. Un alt grup de avioane germane a reuşit să lovească în plin o tabără de trupe bine camuflată. Cu toată rezistenţa înverşunată opusă de mai multe escadrile ,,Spaire", avioanele germane av reu să bombardeze un nod important cale ferată situat în estuarul Tamis S’a putut observa că câtă precizie bombele nimeriseră asupra obiectului. ii cmurii»imn Roman» şi Bulgaria cu privire la transferul leilor preschimbaţi în Dobrogea de Sud SOFIA, 12 (rp). — Vice-guver- transferul unei sume de 170 minatorul băncii naţionale bulgare, d. dr. Kosef, care a fost înainte de câteva zile la Bucureşti a încheiat cu Banca Naţională a României o convenţie cu privire la lioane lei, care va rezulta preschimbarea valutei române din Dobrogea de Sud până data de 20 octombrie a. c.