Curentul, mai 1941 (Anul 14, nr. 4744-4773)

1941-05-01 / nr. 4744

România în Europa de mâine­ le PAMFIL ȘEICARU Nu s’a dat atenția pe care o impunea articolul de sigură și curajoasă definire a rolului Ro­mâniei în noua Europă, articol publicat de d. general I. Anto­­nescu în numărul pe care ziarul „Berliner Beerien-Zeitung“ îl închină României. Cumpănit ca gândire, măsurat ca expresie, si­gur în frazarea drepturilor ce decurg din situarea noastră, ar­ticolul definește lapidar cadrul permanențelor noastre istorice. Ce definește valoarea politică a unei națiuni ? Numărul, spa­țiul geografic pe care îl ocupă în raport cu marile linii de di­recție a forțelor politice impe­riale, bogăția teritoriului, calita­tea intrinsecă a națiunii, stadiul de desvoltare socială, coeziunea internă și conștiința limpede a destinelor ei istorice. Ce este de fapt toată istoria Europei de la războiul de treizeci de ani și pâ­nă la războiul de azi decât o gi­gantică luptă de a limita valoa­rea politică a poporului german, de a-l împiedica să ocupe în co­munitatea europeană rolul pe care îl legitima numărul, poziția centrală, energia muncitoare, capacitatea lui organizatoare. Pacea de la Westfalia (1648) nu este decât o etapă într’o luptă care continuă sub forme și în împrejurări deosebite până la 1919, când se credea că tratatul de la Versailles a alcătuit pentru totdeauna forțele de expansiune ale massei germanice. Și aceas­tă iluzie a adormit atențiile ve­ghetoare, dar toate aceste certi­tudini s-au spulberat atunci când o impetuoasă energie a animat poporul german, când destinele is­torice ale germanismului și-a gă­sit interpretul. Nici un tratat nu poate încarcera puterile de ex­pansiune ale unei nații, nu poate să-i stăvilească procesul de des­voltare. Sunt opriri aparente, sunt curmări de suprafață, fiind­că în profunzimi un popor con­tinuă să-și sporească energiile, să-și organizeze puterile de ex­pansiune, care la un moment dat se deslănțue vulcanic rosto­golind toate iluzoriile lespezi ale tratatelor. Cât timp puterile de viață ale unei națiuni sunt in­tacte, robusteța ei nu este cu nimic scăzută, nici o forță din afară nu-i poate opri mersul as­cendent al destinelor ei. Suntem în Europa 20 de mili­oane de români, de o unitate pe care toate vitregiile istoriei, toa­te împărțirile nu au putut să o sfărâme. Putem fi vremelnic reduși ca întindere teritorială a Statului, dar împotriva tuturor combina­țiilor, spațiul geografic al nației rămâne acelaș, iar nația este mult mai tenace în tendința ei de unitate, mult mai refractară oricărei tendințe de fărâmițare, încât orice nedreptate ar lovi-o, în loc să-i scadă voința, o îndâr­jește, îi dă acea neînvinsă răb­dare ce-i asigură alianța timpu­lui, îi economisește forțele pe care le utilizează atunci când împrejurările îi sunt favorabile. D. general I. Antonescu scrie în „Berliner Boersen-Zeitung“ : „Insulă etnică autonomă într’o massă slavă, România se înte­meiază pe o unitate biologică și o forță de asimilare care i-a asi­gurat autenticitatea dealungul veacurilor“. Intr’adevăr noi am trecut toa­te examenele adversităților și nu a fost neam mai urgisit ca cel românesc, dar se rostogoleau năpraznice asupra noastră eveni­mentele, apăsau strivitor seco­lele și noi neclintiți pe aceleași locuri, în acelaș spațiu geogra­fic, înfruntam furtunile istoriei fără să ne clintim de pe aceste meleaguri. Pe la 80 înainte de Christos, Boerebista — marele rege al Dacilor — se bătea cu Boemi — un popor ce ocupa Panonia — pentru frontiera Tisei, pe care vecinii lui căutau s’o treacă. Sunt frontiere milenare, sunt a­­șezări a căror milenară statorni­cie n’o poate contesta nici o voință omenească prin tratate, convenții sau alte iluzii de cer­neală. Așa cum valurile mării șterg urmele pașilor de pe­ nisi­pul plajei, puterea de viață a unei națiuni șterge orice fron­tieră arbitrară. Unitatea noastră are și o pu­tere de expansiune datorită di­namismului nostru demografic, rezistenței românești chiar în cele mai aspre condiții politice, iar acestor însușiri de durată și de creștere se mai adaugă și for­­ț­a de asimilare. Nu ne-am pierdut fizionomia etnică, nici o invazie nu a putut să ne altereze ființa, am rămas aceiași, asimilând în loc să fim asimilați. Or, ceea ce definește vigoarea unui organism este pu­terea de asimilare, cum o relie­fează d. general I. Antonescu : „o forță de asimilare, care i-a asigurat (poporului român) au­tenticitatea dealungul veacuri­lor“. Această persistență etnică formează în fond și respirația noastră istorică, explicând ceea­ce istoricii au numit „miracolul românesc“. Nu s’ar putea nega popoarelor slave nici prolificitatea, nici pu­terea de expansiune și forța de asimilare, înconjurați de slavi, fără nici o legătură cu tulpina latină, ne-am menținut intacți, asimilând și valul slav pripășit pe meleagurile dacice. Or, toate aceste definiri calitative a unei rase o situiază implicit și într’o erarrhie superioară în arhitec­tura unei Europe noui. „România ocupă în sud-estul Europei o poziție dominantă, a­­devărata chee de destine“ scrie d. general I. Antonescu în „Ber­liner Beersen-Zeitung“. Dar presa germană a recunoscut cu o lăudabilă loialitate valoarea a­­deziunii României la politica Axei și nu numai ca lărgire a sferii de influență politică a Axei, ci mai ales prin valoarea strategică „o cetate naturală de dominație a regiunii“, o inter­secție a liniilor de mișcare din sud-estul Europei. Așa se explică rolul de bas­tion înaintat al civilizației ce i-a fost hărăzit din cele mai înde­părtate timpuri; când Dacia nu a mai oprit, ca un dig de piatră, valul cotropitor al barbarilor, imperiul roman s-a resimțit în puterea lui de durată, fiindcă primea direct izbirile năvălitori­lor. Roma a socotit, când și-a re­tras legiunile din Dacia, că își scurtează frontierele și va putea să le apere mai bine, dar soco­teala a fost greșită, fiindcă și-a sfărâmat bastionul de Est cu care ținea în loc neastâmpărul bar­bar. Și ori de câte ori au fost slă­bite așezările statale ale româ­nilor din Dacia s’a resimțit Eu­ropa. Turcii s’au oprit la Dună­re, cât timp Muntenia și Moldo­va au putut să le țină piept; când li s’au istovit puterile, tur­cii au ajuns până sub zidurile Vienei. Chiar dacă — prin absurd — ni s’ar nega legitimitatea spațiu­lui național, rămânem o imperi­oasă necesitate pentru asigura­rea unui sistem de echilibru, u­­nei ordine europene. Suntem „granița unei civilizații“; din­colo de hotarele noastre etnice, spre răsărit, începe Eurasia. De aceia nu mă îndoesc de restau­­­­rarea României în drepturile ei, de situarea ei viitoare în noua­­ ordine ce se va creia în Europa. Dacă prezența noastră pe a­­cest spațiu geografic nu ar co­respunde unei logici mai pro­funde a istoriei europene, dacă nu am reprezenta un element indispensabil în arhitectura po­litică a Europei, fără îndoială că și-ar afla o explicație și o justi­ficare un pesimism național. A fost pentru mine înviorător lucidul optimism ce străbate ar­ticolul Conducătorului Statului „România în noua Europă“. Are o mare importanță moralul unei națiuni, dar este hotărîtor în cumpăna victoriei moralul con­ducătorului pe drumurile viito­rului. O mare siguranță interi­oară, viziunea clară a viitorului, aprecierea calmă a obstacolelor ce-i stau în cale, încordarea voi­nică a unei voinți de victorie de­finesc pe conducătorul unei na­ții norocoase. Să crezi în valabilitatea mij­loacelor de care dispui, să nu te îndoești de dreptatea cauzei tale, cum nu te îndoești de buna a­­legere a drumului pe car­e ai pornit cu o neînduplecată hotă­­rîre de a izbuti, iată elementele morale de care avem nevoe. Și nu ar strica dacă ne-am lăsa cu­prinși fiecare de aceiaș încrede­re ce domină gândirea și acțiu­nile politice ale Conducătorului. Nu ne-ar putea strica decât ne­răbdarea și mai ales cât nerăb­darea noastră este ațâțată și de toate șoaptele neroade ale celor ce, sau nu pricep sensul istoric al acestei gigantice încordări de forțe, sau cu rea credință vor să ne dea de sminteală. In articolul pomenit, d. gene­ral I. Antonescu are o încheere ce ne poate lumina sensul poli­ticei pe care o facem. „Am găsit în Fuehrer un rea­­zim al credințelor și nevoilor noastre de azi. Sunt mândru. Voiu găsi mâine un funda­ment de viață nouă. Și poporul român n’o va uita niciodată“. Dincolo de puținătatea cuvin­telor să se întrevadă plinătatea unei certitudini. Asemenea afir­mații nu se scandează într’un ziar german Conducătorul poli­tic al unui Stat, fără să cores­pundă unei realități pe care vii­torul apropiat ne-o va arăta în plinătatea luminii unei adevăra­te renașteri românești. Suntem douăzeci de milioane de români și avem cel mai pu­ternic dinamism demografic: a­­ceasta este realitatea cu care in­trăm în Europa de mâine. Soldații germani conducând într-o tabără din Franța, marinarii salvați de pe vasele scufundate în Marea Nordului Artileria antiaeriană germană in plină funcțiune în munții Bul­gariei de la granița cu Grecia Atitudinea ostilă a Iugos­aviei față de România Eaple care ilustrează această atitudine i 1 uCI» V1 im U " U/tut jl %7 ) vU»i MX OC CJ K dea că se pot stabili raporturi de prietenie cu Iugoslavia, unul din pu­bliciștii noștri, cunoscător al stării de spirit din țara vecină, a scris ur­mătoarele: „România nu are, în mo­mentul de față, un adversar mai ne­împăcat decât Iugoslavia aliată“. Această afirmație pare hazardată și are nevoie de dovezi puternice, de­oarece în­ opinia­ noastră publică s’a acreditat încrederea în realitatea­­ Iu­goslaviei. La încheierea păcii, noi am avut un co­nflict grav cu Iugoslavia. Pe nedrept Iugoslavia a ocupat o parte din Banatul românesc și a creat intre noi și ea o serie de chestiuni litigioase. Acestea ar fi urmat să fie rezolvate pe calea discuțiilor amicale. Timp de două decenii a fost imposibil să se rezolve vreuna din aceste ches­tiuni, ceva mai mult, în acest timp, noi n’am reușit nici măcar să conve­nim cu Iugoslavia la fixarea semne­lor de graniță. Atitudinea ostilă a Iugoslaviei a derivat totdeauna dintr’o stare de spirit semnificativă. Dăm câteva fap­te. In regulamentele militare recruții sârbi află că dușmanii lor cei mai mari sunt Românii, Ungurii, etc. Ro­mânii ocupă locul ■ cel dintâi. Pentru a desvălui starea de spirit din arma­ta iugoslavă, extragem pasagii din­­tr’un articol publicat în „Politika“ la 17 Noembrie 1928 de către gene­ralul activ N. Țolovici, fost coman­dant al trupelor care, în 1918 au o­­cupat orașul Timișoara. „Anul ace­sta se împlinesc chiar ,zilele acestea 10 ani dela ocuparea Bănatului și de la intrarea armatelor sârbești în Ti­mișoara“.... »J „Marea nedreptate ce s’a­ făcut po­porului nostru (la conferința de pace), prin împărțirea Banatului și prin îns­trăinarea Timișoarei de patrimoniul regatului nostru, constitue pentru noi o amintire dureroasă. Tocmai acum, în zilele acestea de bucurie, această nedreptate ne aduce aminte dease­­meni și acea emoțiune adâncă încer­cată acum 10 ani, când trupele noastre au fost primite cu însufle­țire pretutindeni în Banat și în Ti­mișoara”... „Fie ca aceste amintiri, precum și numeroasele morminte ale ostașilor și internaților noștri, ce se găsesc în Timișoara și Arad, să rămână, pentru totdeauna, ca o dovadă istorică, in­dicând limita graniței noastre na­ționale și militare”... „Astăzi, când toate orașele noastre serbează aniversarea cuceririi orașu­lui Timișoara, — vechea capitală a Voevodinei sârbești, — localitățile din prejurul Timișoarei nu iau parte la această bucurie, precum nu serbează această aniversare nici­ numeroasele sate sârbești așezate dealungul Du­nării, eliberate prin sânge sârbesc și făcute apoi plocon pe tipsie de aur”... „Dar poporul și armata noastră, totuși, nu vor uita niciodată amăra lor spartă, deoarece este adânc și cu sânge intipărită în inimile și­ mintea noastră, iar gândul nostru va fi în­dreptat spre acele ținuturi până când istoria va repara nedreptatea”... Și în școala iugoslavă a fost creată o stare de spirit asemănătoare. Car­tea de geografie a lui T. Radivoevici, ediția a 8-a 1927 la pagina 166—67 spune: „Poporul românesc are în­sușiri foarte urât pe care le remar­că toți cei ce-l cunosc; el este leneș și inactiv. Cauza acestei stări de lucruri este probabil situația de sclav a țăranului, în urma căreia el nu simte nici un dar de muncă. Pămân­tul întreg se găsește în mâna mari­lor proprietari și a nobililor numiți boeri, iar țăranul trăiește pe acest pământ ca arendaș sau lucrător in parte”. Iar mai departe: „Vecinii consideră pe Români ca foarte ușurateci și ne­demni de încredere. De aci derivă și proverbul sârbesc: „Ni­u tikvi suda, ni­u Vlahu druga” pe românește: „Nici dovleacul minte, nici românul prieten”. Aceasta este starea de spirit în care au fost crescuți copiii în­­ Iugos­lavia, adică, într’o dușmănie și dis­preț față de România. In loc de concluzie, reproducem cu­vintele lui Leon Gambetta, rostite in 1867, în preajma războiului pentru independența noastră­, „îmi închipui, în răsăritul Europei, o schimbare de frontiere care să permită reuniunea tuturor Românilor în Regatul Româ­­­niei. Privitorți Românii", înțeleg pe cei din Bucovina, din­ Ungaria și "chiar din­ Serbia­­ și Macedonia”. reața Gibraltar BERLIN, 29 (Rador). — Dată fiind superioritatea aviației germano-ita­­liene în bazinul mediteranean, au­toritățile britanice au ordonat stinge­rea tuturor luminilor în fortăreața Gibraltar cu începere dela 29 Aprilie, — află Agenția D.N.B. Populația, viu preocupată de a­­ceastă măsură, se așteaptă la o inten­sificare a atacurilor aeriene italo-ger­­mane. Joi, 1 Mai 1941 Director: PAMFIL ȘEICARU REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Strada Belvedere No. 6 TELEFOANELE: £«cr.t General 4.84.40 Cab. Directorului 4.84.41 Redacția Politică 3.40.88 Administr. Deleg. 5.54.83 Sport 5.43.07 Cont. si Serv. pers. 4.93.5# Biroul Tipogr. 4.23.32 Contab. si Depoz. 3.40.80 Tipografia 4.84.48 Abon. și Publicit. 3.40.84 Secretariat și convorbiri cu provincia 340.81 proprietar: „Curentul” S. A. R. Trib. Ilfov, Registrul publicațiilor, No. 174-938. Taxa poștală plătită în numerar conf. adj. Dir. Gen. P. T. T. No. 29744-939 Abon.­ Anual 700 lei;. 6 luni 350 lei; 3 luni 200 lei Instituții de Stat și particulare una mie anuSL „ROMANIA vechi pământ latin în Sud-Estul european“ ROMA 29 (Rador). — „Popolo d’I­­talia“ de azi publică un lung articol intitulat „România, vechi pământ latin în Sud-Estul European“. Ar­ticolul este însoțit de fotografiile M. S. Regelui Mihai, a Conducătorului Statului precum și o fotografie re­prezentând panoul pavilionului din Milano, care arată vechile frontiere ale Daciei Romane. In acest articol autorul scrie că vizitatorul italian care intră în Pa­vilionul României este plăcut impre­sionat de întreaga armonie de culori și frumuseți, care sunt expuse în acest pavilion. Se face apoi un is­toric al formării poporului român prin ocupația Daciei de către legiu­nile lui Traian. »In continuare, autorul scrie că „Regele Mihai, care conduce des­tinele României, este într’adevăr tânărul Suveran al timpurilor noui gata să îndrăznească totul, in ace­laș timp însă conștient de respon­sabilitățile inerente propriei sale datorii. De asemenea, Generalul Antonescu, Conducătorul Statu­lui, neînduplecat cu sine însuși, ca și cu ceilalți, a fixat cu gândul și cu opera sa, idealul pentru care a luptat și luptă, fiind astfel ga­­ranția sigură a viitorului țării“. Autorul încheie articolul cu cu­vintele „Românul­­ nu piere“ și a­­daugă: „poporul român nu­ piere și nu va pieri niciodată» fiindcă este format de o massă compactă de țărani, cari sunt legați de pământ și cari au înfruntat vicisitudinile veacurilor. Se­­ unește în el cel mai nobil act de naștere cu­­ calitatea pe care ordinea nouă a Europei o cere“. „Toate acestea le-a văzut sau le-a simțit acela care a­­ vizitat pa­vilionul României la­ Milano, care a arătat cum noblețea originei în­seamnă: — după exemplul­ dat de Italia — și un impuls, pentru o re­naștere și o colaborare sănătoasă pentru­­ reconstruirea acelei Euro­pe noui, care va­ fi garanția sigu­ră de pace și de dreptate pentru care se duce astăzi unul din cele mai mari războaie din câte a cu­noscut istoria“. Elveția este răspunzătoare de atitudinea ostilă a ziarelor sale Prin telefon dela corespondentul nostru din Berlin BERLIN, 29. — Ecoul ultimului discurs al d-lui Churchill a trezit in­teresul cercurilor politice din Berlin. Se constată cu acest prilej că opinia publică neutrală și anglofilă a în­țeles așa precum se cuvine tonul re­semnat al discursului. Aceiași An­glie care acum câtva timp se batea cu pumnii în piept, se vede acum in situația de a cere ajutor. Ajutorarea americană nu este câtuși de puțin subestimată la Berlin, însă lumea politică se întreabă, cu drept cu­vânt, dacă acest ajutor va putea veni la timp și va fi in stare să salveze insula britanică de la înfrângere. Cercurile competente din capitala Reichului amintesc, cu această oca­zie, că oamenii politici americani, cari stau astăzi în tabăra intervențio­­nistă, erau mai înainte vreme de pă­rere că orice ajutor adus Angliei primejduește apărarea Americii. Demisia colonelului Lindbergh Gestul colonelului Lindbergh, de a se retrage din rezerva aviației Sta­telor Unite, este privit la Berlin cu mare interes. Chiar și cercurile po­litice intervenționiste din America condamnă atitudinea președintelui Roosevelt, care l-a insultat pe colo­nelul Lindbergh, din pricina politicei sale anti-războinice. Evenimentele din Balcani Mersul evenimentelor în Bal­cani continuă normal, întrucât ac­țiunea de curățire din Grecia va mai dura câtva timp. Se crede că între timp nu vor avea loc nici un fel de acțiuni diplomatice sau politice de importanță. Lumea politică germană urmă­rește cu luare aminte încercările confuze ale ministerului englez al informațiilor, care caută în fel și chip să aducă la cunoștința popo­rului englez, în mod ceva mai li­niștitor, catastrofa corpului expe­­diționar englez din Grecia. Atitudinea Elveției Atitudinea anti-germană a presei elvețiene este condam­nată de cercurile oficioase ger­mane, cu observația că nu se mai poate tolera de astăzi îna­inte ca noua orânduire a con­­­tinentului european să fie ast­­­fel atacată. Reichul nu mai poate accepta două atitudini contrare ale aceluiași stat: una neutrală, aceea a guver­nului, — și una dușmănoasă, — aceea a întregei prese și o­­pinii publice elvețiene. Păre­rea generală este că Elveția întreagă este răspunzătoare pentru atitudinea ostilă a zia­relor sale și nu numai aceasta singură. ------In pa$. V»| —* R­E­FOR­M­A JUDECĂTOREASCA Ofițer sârb prizonier, victimă a nesăbuinței comandanților Preschimbarea bancnote­or de 5.000, 1.000 și 500 lei s’a prelungit până la 20 Mai inclusiv Stingerea tuturor BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI luminilor în forță­ C­O­M­­­UNICAT Având in vedere că din diferite motive, o parte din public nu s’a pre­­zentat în termen pentru preschimbarea biletelor de 5.000 lei, 1000 lei­­, 500 lei, scoase din circulație, conform publicațiu­nilor anterioare, Banca Națională a României aduce la cunoștință că acordă un nou și ultim ter­men de preschimbare a acestor bilete până la 20 Mai 1941, inclusiv. ACEST ULTIM TERMEN NU VA MAI FI PRELUNGIT, AS­A CA BILE­TELE CARE NU VOR FI PREZENTATE PANA LA 20 MAI 1941, NU VOR MAI FI PRESCHIMBATE NIMĂNUI ȘI SUB NICI UN CUVÂNT DUPĂ EXPI­RAREA ACESTUI TERMEN. Se reamintește că aceste bilete au încetat de a mai avea curs legal în­că dela 16 Aprilie 1941 și deci nu mai au putere de circulație pe piață. BANCA NAȚIONALA A ROMÂNIEI

Next