Curentul, octombrie 1941 (Anul 14, nr. 4895-4925)

1941-10-14 / nr. 4908

ANUL XIV, No. 4908 8 PAGINI 3 LEI T '"-riŞ. ' 1 o ' .r í 1 J Marți 14 Octombrie 1941 Director IPAMFIL SEICARU REDACTIA^I 'ADMINISTRAȚIA Strad­a Belvedere Nr. 6 TELEFOANELE­­ 3.40.86 Cab. directorului 6.84.47 3.54.83 3.40.80 3.40-84 Redacţia cretanul fen. 4.84.40 Ad­torul delegat Redacţia politică 3.40.88 Contab.­il depoz. Redacția sportivă 5.43.07 Abon. și publicit. Tipografia 4.84.48 Control gen. Esped. 4.23.32 Biroul comenzilor. Personalul. Contenciosul 4.92.59­­8 Secretariatul gi convorbirile cu provincia 3.40.88 Proprietar: „Curentul” S. A. R. Trib. Ilfov. Registrul publicațiilor. No. 174/1938 Taxa poștală plătită In numerar conform adresei direcției generale P. T. T. No. 29.744/1939 Abon.: anual 700 lei; 6 luni 350 lei; 3 luni 200 lei Instituții de Stat și particulare: una mie lei; anual ...... PAUL COSTIN de PAMFIL ŞEICARU Un camarad de redacţie, un om de statornică fidelitate în­­tr’o legătură de prietenie ce se adânceşte în anii războiului, Paul Costin se desparte de noi cu acea discreţie, cu acea sfială pe care o avea când ştia că are de adus o veste rea la gazetă. Aducea în profesie o rară pa­siune, trăia cu intensitate fiecare zi, fiecare moment, avea instinc­tul gazetăriei ce se mărturisea în tenacitatea cu care urmărea o in­formaţie, căuta să desfacă firele încurcate ale unei situaţii, afla legături logice între două fapte disparate. O inteligenţă vie, de o rară fineţe îi înlesnea exerci­tarea profesiei în care ştia să păstreze decenţa în mijloacele utilizate, să nu depăşească limi­tele peste care o informaţie ca­pătă un miros trivial de dela­ţiune. Un reporter de mare tem­perament, de excepţională che­mare, punând în exercitarea pro­fesiei un rar simţ al datoriei, îşi începuse activitatea la „Epoca” în preajma acelui im­petuos al vieţii româneşti: Ni­colae Filipescu. Evoca adesea în orele târzii când lucrul a încetat în redacţie, acei ani de sbucium, de intensă trăire ai neutralităţii. Portretiza, în câteva cuvinte o situaţie, un om, atmosfera unui moment po­litic, utilizând faptele înregis­trate de o memorie excepţională. Ştia să păstreze o obiectivitate în evocarea unor întâmplări, nu punea nici o patimă şi preţuia linia elegantă a caracterului. De câte ori evoca o lume, dis­părută azi, punea o căldură, un accent de duioasă emoţie în care se reflecta un dispreţ nemărtu­risit pentru toate instabilităţile, pentru toate tranzacţiile unei alte lumi politice. Fiindcă fusese în echipa de gazetari ai ziarului „Epoca” se simţise obligat să înlăture toate posibilităţile de a afla un post ferit înapoia frontului şi a ple­cat la un regiment de infanterie ca să facă toată campania, fără întrerupere până la armistiţiu. Nu afla în acest gest un motiv de orgoliu, îl găsea firesc, ca o prelungire logică a atitudinii militare de „Epoca” în anii neu­tralităţii. Este în acest act rezumată o întreagă concepţie, o disciplină morală ce defineşte omul. In timpul de după războiu, a rămas acelaş gazetar de mare is­cusinţă, acelaş reporter iscoditor de fapte, urmărind urzeala de umbră a întâmplărilor politice care se preparau. Era uluitor ca ingeniozitate, o informaţie dacă i-ar fi scăpat ar fi fost pentru el o înfrângere dureroasă, şi chel­tuia energie, se risipea în dru­muri, până ce izbutea să verifice un fapt. Atunci abia afla linişte şi drept la repaos când reporta­jul scris pornea la tipar. Nu ştia ce oră este, nici nu avea timp măsurat într’o profesie a nepre­văzutului, singura autoritate pe care o recunoştea era a datoriei conştiincios împlinite. Avea res­pectul profesiei pe care o iubea, căreia i se dăruia cu atâta neîn­vinsă pasiune. Ii înţelegea ma­rele ei rost social, infinitele po­sibilităţi de a face bine, de a îm­piedica o faptă urâtă, şi adesea o informaţie a lui Paul Costin era mai de preţ, mai concludentă decât o întreagă campanie de presă. Această sobrietate a reporta­jului îi dăduse şi un stil în ra­porturile cu oamenii, o nuanţă de reţinere, de cumpănire, de concentrare interioară. Avea una din cele mai sigure şi mai cu­minţi judecăţi în politica inter­nă, desprinzând lucid din con­fuzia actualităţii, din vălmăşagul pasiunilor, din huetul svonuri­­lor, linia bunului simţ care nu greşeşte niciodată. Era un colaborator nepreţuit prin corectitudinea unei prie­tenii ce nu s’a dat niciodată de sminteală,­­ prin acea afecţiune care ocoleşte tot ce este expan­siune verbală, fiindcă afecţiunea era reală, necontenit verificată în clipele de sbucium. Paul Cos­tin era un profesionist pentru care sentimentele nu se redu­ceau doar la vorbe, Paul Costin era un prieten pe care nimic nu l-a putut desminţi. Prezent până în ultima clipă la datorie, şi nu­mai moartea l-a putut smulge, fiindcă boala nu l-a putut doborî. Se cuveneau aceste rânduri pentru vechiul meu colaborator, pentru și mai vechiul meu ca­marad din vremurile de furtună, de lupte, de bejenie ale războiu­lui. Peste noi anii trec, cum trece vântul toamna prin pomi, deș­ii rumzinidiu-i. Neuitatul meu camarad de bravă fidelitate Paul Costin... Prăbuşirea unui mare avion american NEW YORK, 12 (Radar). — Se a­­nunţă din San Antonio (statul Texas) că unul din avioanele uriaşe denu­mite „fortăreţe sburătoare“ s-a pră­buşit şi a luat foc pe când decola de la llunkanfield pentru a sbura spre Panama. Cei doi piloţi ai aparatului şi-au găsit moartea, dar cei doi pasageri de pe bord au fost salvaţi. Persoa­nele care asistau la plecarea avionu­lui şi fuseseră martore la accident au izbutit să-i scoată din avion Îna­inte ca acesta să fi fost în întregime cuprins de flăcări. Toţi pasagerii salvaţi sunt răniţi. Desvoltarea artei documentare Cuvântarea d-lui dr. Goebbels BERLIN, 12 (Rador). — Cu prilejul unei ceremonii care a vut loc într’un mare teatru-cinema din Berlin, d-rul Goebbels a ţinut o cuvântare în faţa tineretului hitlerist şi în prezenţa a numeroase personalităţi ale statului şi partidului precum şi ale armatei germane. El a spus că filmul german este cel mai eficace mijloc de educare, su­­­bliniind rolul moral pe care el îl are în educarea tineretului german din punct de vedere naţional. De asemeni ministrul propagandei Reichului a reamintit cu acest pri­lej progresele pe care filmele germa­ne ie-a făcut, precum şi succesele pe care le-a repurtat la concursul inter­naţional de la Veneţia. D. Goebbels a arătat greşeala ce se face atunci când se pretinde că directivele date filmului de către stat, i-ar fi diminuat caracterul lui artis­tic. A mai relevat apoi învinuirile ce se aduc în străinătate filmului ger­­­man, pretinzăndu-se că s’ar face prin el numai propagandă, declarând: „nu voim prin filmele noastre să facem propagandă, ci să creem prin ele o artă care să aibă un rol educativ exem­plar“. Dar daca această artă care este abia depăşită de calitatea filmelor noastre, are şi un efect de propagan­dă în avantajul nostru, aceasta nu se datoreşte intenţiunilor noastre ci noi nu putem face altceva decât să în­­­registrăm acest fapt, ca o sporire a succeselor noastre artistice. Actualităţile germane mai ales tre­­buesc să fie în primul rând menţio­nate şi cu această ocaziune trebue să se releveze eroismul operatorilor ger­mani cari şi-au găsit moartea pe front. Arta documentară şi artistică ger­mană a fost pusă, în timpul acestui războiu, la un astfel de nivel, încât ea trebue să fie păstrată și dezvoltată. D. Dr. GOEBBELS In corpul miorului : Tabelul de salarizare a f­uncfionarilor publici Peisagu­l caracteristic al frontului din regiunea Mării înghețate a Nordului: stânci răpi, prăpăstii. Infanteriști finlandezi în ata­c, (Ph. Qkw) Înghețate. Fuehrerul Marelui Reich a decorat pe d-nii generali de cord de armată Jacobici Iosif și Ciuperca Nicolae Führern! Marelui Reich, Adolf Hitler, comandant suprem al Armatei germane, a conferit d-lui General de Corp de Armată JACOBICI IOSIF baretia pentru Crucea de Fier, pentru meritele sale ca Ministru al Apărării Na­ţionale, D-lui General de Corp de Ar­mată CIUPERCA NICOLAE i-a conferit Crucea de Fier, clasa I-a şi a II-a, pentru meritele sale de comandant şi pentru curajul său personal în luptă. Insignele decoraţiunilor au fost înmânate celor doi generali ro­mâni de generalul HAUFE, în ziua de 9 octombrie 1941. D. GENERAL IAGOBICI IOSIF GEL­UMK, D. GENERAL CHJPERCA­N. D. Arias se întoarce în Panama NEW YORK, 12 (Rador). — Cores­pondentul Agenţiei D. N. R. anunţă, după o telegramă a l­ui ASSOCIATED PRESS, că d. Arias, fostul preşedinte al republicei Panama, a plecat cu va­porul din Cuba spre Panama, unde va sosi Marţi. 0 declaraţie f a d-lui Roosevelt WASHINGTON, 12 (Rador). _ Co­respondentul Agenţiei D. N. R. trans­mite : Cu prilejul zilei închinate lui Chrstofor Columb, preşedintele Ro­osevelt a declarat într’o cuvântare oficială că emisfera occidentală a pri-I l­IVtZfJI C-fuite pe tărâmurile civilizaţiei, reli­giei, ştiinţei şi filosofiei şi că Ame­ricii, a contribuit şi ea cu succes la desvoltarea acestor bunuri spirituale. Preşedintele Roosevelt a mai decla­rat că, din cauza vremurilor actuale „de restrişte“, guvernele republicilor din emisfera occidentală a­u ajuns la o solidaritate cu­m nu s’a mai văzut până acum in cele două Am­er­ici. Cordialitatea dintre Turcia şi Bulgaria SOFIA, 12 (Rador). — Ca urmare la desminţirea dată de agenţia tele­grafică turcă svonurilor care vorbeau de pretinse cereri bulgare pentru trecerea prin Dardanele a unor vase italiene sub pavilion bulgar, ziarul guvernamental „Dnes" scrie urmă­toarele : Bulgaria a avut totdeauna senti­mente de amiciţie şi simpatie faţă de vecinul său turc. Ea a dovedit tot­deauna o atitudine reală faţă de Tur­cia şi s-a ferit de­ a o îngreuna la vre­un fel situaţia acestei ţări. Autori­tăţile responsabile turceşti ştiu acest lucru. Desminţirea dată de agenţia tele­grafică turcă confirmă atitudinea a­­micală şi reală a guvernului bulgar şi a poporului bulgar. Prin această atitudine — tacihee „Dnes” — Bulgaria a dovedit că este un adevărat paznic al păcii la Bal­cani CUM A BOLŞEVIZAT MOSCOVA GEOGRAFIA Cartografii cari vor să prezinte publicului tabloul uriaşului front germano-rus sunt în mare încurcă­tură : atlasele geografice de cari se folosesc sunt, cele mai multe vechi, şi nu menţionează schimbările făcute de bolşevici numelor geografice. De pildă, Tallinn este Reval, iar Dorpat este numit de baltici Tartu şi de ruşi Yuriev, după cum Pleskau, e de fapt, Pskov. De la întronarea regimului sovietic, bolşevicii răsturnând toate, au dat peste cap şi geografia. Bine­înţeles că au fost schimbate, cele dintâi, numele oraşelor cari a­­minteau pe împăraţii şi împărătesele ruse. In compoziţia acestora au fost proscrise numele de Nicolae, Cate­­rina, Elisabeta. Astfel, Novo Niko­­laievsk, în Siberia, a devenit Novo­sibirsk. Nikolaev, din regiunea Sa­mara a fost botezat Pugatchev, după numele revoluţionarului din vremea Caterinei II. Totuşi, printr’o incon­secvenţă obişnuită regimului, mare­lui şantier de lângă Odessa, i s’a lă­sat numele de Nicolaev. Ekaterinenburg, în Urali, a devenit Everdlowsk, după numele fostului preşedinte al comitetului executiv al Sovietelor, mort în 1919. Ekateri­­noslav a fost botezat Dnepropetrovsk. Ekaterinerstadt, în republica germa­nilor de pe Volga a fost numit Marx­­stadt, după numele jidanului Marx, inventatorul leprei comuniste; Ale­­xand­­rovsk, pe Nipru a devenit Za­­porojie; Alexandropul din Armenia s’a transformat în Leninakan, Elisa­­bethpal, în Azerbeidjan a devenit Gandaja. Marelui oraș din Ukraina Elisabethgrad i s’a dat întâi numele jidanului Zinoviev, dar când acesta a fost ucis învinuit de complot îm­potriva lui Stalin, orașului i s’a luat numele de Zinovievsk și i s’a spus Kirovo, după numele lui Kirov, ami­cul lui Stalin, asasinat de Zinoviev. Plată şi răsplată!.. Bolşevicii n’au putut suferi numi­mi rile geografice în cari intra cuvân­tul „ţar“. De aceia, Tsaritsiâe, pe Volga, a devenit Stalingrad, de oare­ce „ţarul roşu" a „operat” pe aci în vremea războaielor civile. Tzarsko­­ie-Selo — Versailles al Ţarismului — a devenit Dietskoie-Selo, adică „o­­raşul copiilor” centrul feeric pe care l-au profanat apoi derbedeii sub 18 ani ai proletarilor din Leningrad. In schimb, cuvântul „Krasno“ ca­re înseamnă roşu, a găsit o largă fo­losinţă şi in geografie. In loc de E­­katerinodar s’a făcut Krasnodar. Constantinograd, lângă Poltava, a devenit Krasnograd. Sarepta, pe Volga, este azi Krasmovmeiski Gorod (oraşul armatei roşii). Tzarevoko­­chaisk, în provincia Teheromises, a devenit Krasnokokchaisk. Unele oraşe au căpătat numiri e­­vocând date istorice sau glorioase pentru regimul bolşevic. Astfel, ve­chiul Oliv­opol, în Ukraina, a fost numit Piervomaisk (1 Mai) şi Veliko- Kriajeskaia (oraşul Marei­ ducese) , a fost botezat Proletarskaia... Alte oraşe au căpătat numele re­voluţionarilor celebri: Romanovski, în Cuban,a devenit Kropotchin; Ska­­dovsk, lângă Odesa, i se zice Krups­­kaia, după numele nevestei lui Le­nin şi Stalin, ei au: Leningrad, Le­­nisk, Leninkan, Stalino, Stalingrad, Stalinabad, etc. Oraşul Tver a devenit Kalinine; Lugansk este azi Vorochilovgrad şi Nijni Vovgorod, Gorki. In fine, Elisabethgrad, a fost bote­zat „Trotzki” pe vremea când fioro­sul jidan era în apogeu. Stalin s’a grăbit să schimbe numele oraşului, pentr­u a treia oară, în Krasnogvar­­deisk. Acum, biata geografie rusească, siluită de bolşevici, îşi va regăsi li­niştea şi demnitatea cuvenită... A. Pomescu Telegrama fieneralului FVannn tuiuyi muu yvuwi utui ui a a wuvv adresată Fuehrerului BERLIN, 12 (Radar). — Cu prilejul nouilor mari succese mi­litare ale trupelor germane, ge­neralul Franco, șeful statului spaniol, a adresat Fuehrerului următoarea telegramă: „In numele meu *1 al poporu- * lul spaniol, exprim Excelenţei voastre entuziastele mele feli­citări pentru recentele suc­cese defintive repurtate de forţele armate germane împo­triva inamicului civilizaţiei". Fuehrerul a răspuns printr'o telegramă având următorul conţinut: „Mulţumesc Excelenţei voas­tre în mod cordial pentru sin­cerele felicitări trimise mie cu prilejul succeselor repurtate de armatele germane, înregistrez cu o bucurie re­cunoscătoare faptul că volun­tarii spanioli participă la nimi­cirea definitivă a bolşevismu­lui". Au mai fost schimbate tele­grame între ministrul afacerilor străine al Spaniei d. Serrans Suner și ministrul afacerilor străine al Reichului d. von Ribbentrop. GENERALUL FRANCO Citind ziarele engleze... ‘Conştiinţa vitaminică». — Cârdăşia cu bolşevicii. Bombardamentul la microfon. Spectrul invaziei germane Ziarele engleze nu mai vin până la noi. Nici nu ar fi nevoie. Cine vrea să vadă până unde poate merge un popor care — după o expresie popu­larăm— îşi „fură singur căciula", nare decât să audă faimosul „Radio Lon­dra”... Dar ziarele engleze inundă anumite ţâri unde — aşa cred, cel puţin en­glezii — propaganda lor mai poate nădăjdui ceva. De pildă in Portu­galia. Un trimes special al lui „Corriere della Sera” la Lisabona, frunzărind regulat ziarele engleze ce­­vin acolo, găseşte un­ele lucruri nu lipsite de savoare, pe care le împărtăşim, la rândul nostru, cititorilor... Leit-motivul întregii prese este : „Când se hotărăşte America să intre în războiu­l“. Mai ales că ecouri ne­plăcute vin din America. Astfel, unul dintre fruntaşii izolaţionişti americani, senatorul Bennet Champ Clark, în faţa unei subcomisiuni a Senatului, a acuzat Hollywood-ul că face propa­gandă de războiu . Alexandre Korda şi Charlie Chaplin, judeul, se servesc de film „pentru a învenina sufletul poporului american şi a-l târî în răz­boiu“. „Times“ propune ca o delegaţie de gospodine engleze să plece în Ameri­ca, pentru a explica opiniei publice de acolo suferinţele colegelor pentru a găsi ceva de mâncare, mai ales că americanii nu par deloc dispuşi să strângă cureaua pentru ca, englezii să aibă un surplus de mâncare. Chestia asta, de ajutor alimentar, s’a încurcat însă rău de tot, deoarece industriaşii alimentari americani au aflat că englezii, cu materialele pe­­care le trimite America pe credit, le fac concurenţă în America de Sud. De aci scandal, proteste energice și d. Eden — omul „oalelor sparte — a tre­buit să „explice“ chestia, într’un lung memoriu, d-lui Winar­t, ambasadorul Statelor Unite la Londra... „Conștiină vitaminică" D. • Eden, în memoriul de care po­menim, afirmă că proviziile ce vin din America formează abia 5—6 h­ sută din tonajul total. Pentru a-şi consola concetăţenii de această pe­nurie, ministrul englez le afirmă — cu seriozitatea pe care numai englezii o au când, în fond, glumesc — că, aceste alimente, deşi puţine, au to­tuşi „o ridicată valoare nutritivă, fiind proteine concentrate, vitami­noase“... Times, intr’un articol economic, crede pe cuvânt pe d. Eden, dar con­chide cu ironie: „am căpătat cu toţii o conştiinţă vitaminică“. Partea într’adevăr tragicomică a acestei chestiuni e alta : America tri­met® de mâncare, dar Anglia nu pri­meşte decât prea puţin din ceea ce trimite America, pentru simplul mo­tiv că cea mai mare parte din aceste alimente se depozitează, pe drum, în fundul Atlanticului. Toată lumea ştie asta doar, vorba cântecului: „Luna ştie, dar nu spune...“. Cârdăşia cu bolşevicii Altă marotă a presei engleze este aceia identică cu a opiniei publice: cârdăşia cu bandiţii roşii. (Continuare în pag. VII) Frăţia de arme româno -ger­mană Vizita d-lui Filoff la Budapesta SOFIA, 12 (Rador). — Corespon­dentul agenţiei Ştefani aflli din is­­vor oficial că d. Filoff, preşedintele consiliului de miniştri al Bulgariei, pleacă Lusin la Budapesta, pentru a lua parte la schimbul instrumentelor de ratificare a acordurilor culturale bulgaro-ungare.

Next