Curentul, iulie 1944 (Anul 17, nr. 5881-5911)

1944-07-01 / nr. 5881

AWL XVII. 5881 6 pagini 10 lei Sâmbătă 1 Iulie 19 Director 1 PAMFIL­IE REDACTIA SI ADMUSIIS Strada Belvedere­ TELEFOANE: Redacţia Secretariatul Secretarul gen. Redacţia politicii Redacţia sportivă Provincia Biroul comenzilor. 3.27.83 3.40.86 4.84 40 3.40.88 8.27.53 4.89.28 Cab. directorului Ad­torul delegat Contat». «i depoz. A bon. $1 Dubliert. Expediţia ei vânz Tipografia Perso­nalul. Con­ten docul S 24 « 5.54 81 5.40 81 8 40 8* 4.23 3. 4.84.41­­ 9? 3.­Proprietar: „Curentul” S. A. R. Tribunalul Ilfov. Registrul publicaţiilor No 174/1928 Taxa poştală plătită In numerar conform adresei direcției generale P. T. T. No 29.744/193# ABONAMENTE: En provincie: 1 an 2.500 lei; 6 luni 1.300 lei; 6 luni 700 lei; In Capitală: 1 an 2.600 lei­­ 6 luni 1.400 lei 8 luni 800 lei; Instituţiile particulare şi de Stat 3.500 lei anual PHILLIPPE HENRIOT de PAMFIL ŞEICARU O telegramă ne anunţă asasi­narea lui Phillippe Henriot, mi­nistrul informaţiei şi propagan­dei, al guvernului din Vichy. Ultima dată când am fost la Paris — în Martie anul acesta — am cunoscut pe Phillippe Hen­riot, poate cel mai impresionant exemplu de activitate în serviciul celei mai ingrate cauze. Prin temperament, Philippe Henriot se simţea atras de tot ce înseamnă entuziastă cheltuială de energie, risc- Un mare talent literar care se putea folosi cu o egală sigu­ranță şi strălucire de expresia scrisă sau rostită. In timpul afacerii Stawiski,­­care a dus Franţa până în pragul revoluţiei, când mitralierele au clănţănit aria morţii în Place de la Concorde, Phillippe Hep­­riot a irupt în actualitate. Se dovedea deodată unul din marii oratori ai parlamentului. La un moment dat, confiscase încrede­rea populară, părea omul indicat să devie interpretul tumultului de nemulţumire a Franţei în deschisă revoltă contra terfelirii parlamentarilor, personalului po­litic al celei de a treia repu­blică. Favoarea populară nu du­rează, cum nu au respiraţie de durată nici sentimentele masselor, nestatornice în pasiuni, schim­bătoare de altare la care să se închine. O ezitare, un moment de cumpănire a judecăţii frânând elanul iniţiativei îndrăzneţe, pline de risc, şi omul indicat este depăşit, valul simpatiei populare îl acoperă de uitare, pe crestele înspumate purtând mai departe un nou idol. Phillippe Henriot a rămas ora­torul de prestigiu, ascultat, te­mut, dar nu a mai aflat acel con­­tact afectiv cu massele, nu a mai fost omul indicat să tragă con­cluziile politice de ind­ire a vieţii politice franceze, din febra re­voltei provocate de afacerea Sta­wiski. Guvernul Gaston Dou­­mergue a lichidat într’o atmos­feră de aşteptare a ceva extraor­dinar, scandalul Stawiski, cu mijloacele obicinuite. Nici nu s’au deschis larg ferestrele par­lamentului pentru a lăsa să nă­vălească un aer proaspăt, învio­rător, nici nu s’au aplicat sanc­ţiuni severe, nici nu s’a extermi­nat măcar unul din amicii, din susţinătorii din umbră ai lui Sta­wiski. In timpul afacerii Pa­nama, sensibilitatea morală, pa­siunea justiţiară a parlamentari­lor francezi s’au dovedit mult mai active. Atunci George Cle­­menceau a suferit o ostracizare politică de zece ani, neputân­­du-se alege în departamentul Var, şi aflând în articolul­ zilnic un mijloc de revanşă împotriva unei nedreptăţi. Un moment, afacerea Stawiski a indicat pe Phillippe Henriot ca unicul in­terpret al voinţii, mai exact al febrei de mnoire a Franţei, şi el a rămas oratorul de talent, un nu­me de răsunător prestigiu. Intrarea lui Phillippe Henriot ca ministru al informaţiei şi pro­pagandei în guvernul de la Vichy a surprins, prin riscurile fără perspective pe care le implica. Fără îndoială, nu a acceptat să intre îmbrâncit de ambiţie, fiind prea inteligent ca să nu-şi fi dat seama de preţul amar al unei asemenea triste ambiţii. Ştia cât sacrificiu implică acceptarea, dar nu-­i profund convins de nece­sitatea imperioasă a acestui sa­crificiu, a acceptat preţul că­ruia îi atribuia, ca într’un pa­tetic presentiment, forma tragică pe care i-o rezerva destinul, îmi spunea, cu o calmă resem­nare, că nu-şi face iluzii în ceea­­ce priveşte riscurile grave pe care le înfruntă, avertismentele zilnice sub forma celor mai si­nistre ameninţări îi sunt sufi­ciente pentru a şti la ce trebue să se aştepte, dar este obligat să continue lupta de lămuririe a opiniei publice franceze, de a servi antidotul propagandei en­gleze pe care o socotea pericu­­oasă. — „Ce vor englezii? Sa pro­voace o insurecţie totală a Fran­ţei, să generalizeze pe tot cu­prinsul Franţei insurecţia pate­tică şi absurdă a Comunei din Paris In logica intereselor en­gleze este bine gândit, dar în lo­gica intereselor franceze? O in­surecţie generală ar cauza fără îndoială mari pierderi germani­lor, dar cine poate măsura fără să se cutremure de ceia ce ar în­semna pentru poporul francez represiunea desperată a trupelor de ocupaţie? Fără îndoială că am servi interesele engleze, dar nu interesele franceze. Ori, pro­paganda pe care o face postul de radio Londra caută să prepare starea de spirit necesară unei explozii a sentimentului francez, comprimat, umilit în legitimul lui orgoliu de prezenţa unor trupe de ocupaţie care îi amin­tesc că a fost învins, împiedi­când uitarea înfrângerii. En­glezii vor să utilizeze sentimen-­ tele franceze pentru scopuri en­gleze- Nu este în interesul Fran-I­ţei să mai sângereze, este nevoe de o categorică economie de sânge francez. Şi cu toate ris­curile, înfruntând toate amenin­ţările, voi continua să duc lupta, împiedicând realizarea intenţii­lor engleze, semănători ai ger­menilor unui războiu civil“. Avea noţiunea exactă a situa­ţiei tragice a Franţei, a erorilor săvârşite de ocupant, erori ce au la origină o neînţelegere totală a sensibilităţii franceze, dar nu ve­dea altă politică decât într’o pru­dentă rezervă, o rezistenţă faţă de seducţiile sângeros de amăgitoare ale oricărei aventuri. Egoismul englez, faţă de toate popoarele, pe care îl verifica în lumina ex­perienţelor istoriei, îi stimula por­nirile de neînduplecată adversi­tate. Pentru Phillips Henriot, Anglia era cioclul măreţiei Fran­ţei. îmi amintesc de un pasaj din Frederic Nietzsche, pe care mi l-a citat: „Tot ce Europa a cunoscut ca nobleţă, nobleţă sensibilităţii, a gustului, a mora­vurilor, nobleţă în sensul ridicat al cuvântului, toate acestea for­mează opera şi creaţia proprie a Franţei; vulgaritatea euro­peană, mediocritatea plebeiană a ideilor moderne este opera An­gliei“. I-am obiectat că afirmaţia lui Nietzsche este contrazisă de rea­litate, Anglia fiind singura ţară care îşi păstrează o organizaţie aristocrată şi are cultul elitelor sociale, cea ce îi asigură o conti­nuitate politică în mijlocul unei instabilităţi generale. Sistemul de selectare a elitelor conducă­toare ale democraţiei engleze implică o concepţie aristocrată a vieţii naţionale. M’a privit cu o umbră de su­părare în priviri pentru obiecţia care-i contrazicea impetuosul re­chizitoriu. Era desigur, un pasio­nat ,un neînduplecat al adversi­tăţii; dar fără această pornire în care chiar ceea ce este drept, se exagerează până la desfigurare, până la nedreptate, Phillippe Henriot nu ar fi putut să afle impulsia unei acţiuni fără egal, unei acţiuni care ar putea să servească drept model în ceea ce priveşte tehnica unei contra­­propagande-De două ori pe zi, postul de ra­dio Londra, are o emisiune în limba franceză, fireşte o emi­siune cu intenţii de propagandă, nu de informaţie exactă ; de două ori pe zi, o oră după ce se ter­mina emisiunea postului de radio Londra, Philippe Henriot răs­pundea afirmaţiilor postului en­glez. Două articole pe zi, de o logică strânsă, de un ritm viu, amestec de ironie şi de fină a­­naliză a intenţiilor mascate cu grijă, erau citite la postul de ra­dio Paris cu un glas care amin­tea ceva din sonoritatea de vio­loncel a lui Aristide Briand cu un plus de energie în accent, de vigoare în frazare. La început o atenţie mai mult din curiozitate, apoi interesul ascultătorilor francezi a început să sporească: se urmărea cu pasiune duelul dintre Phillippe Henriot şi pos- t­­ul de radio Londra. Dar dincolo de frumuseţea li­terară a replicelor, era analiza strânsă a textelor difuzate de postul de radio Londra, fiindcă Phillippe Henriot, făcea ample citate din textul citit la pos­tul de radio Londra, destrăma ţesătura falselor adevăruri, le confrunta cu interesele Franţei. De ce să se ascundă afirmaţia postului de radio Londra, când toţi francezii o ascultaseră; com­baterea nu poate fi redusă la in­terdicţia ascultării, — care nu poate fi efectuată niciodată, dar care dă un prestigiu tocmai fi­indcă se interzice să se cunoască — ci la o examinare a afirma­ţiilor făcute. Rezultatele n’au în­târziat să se observe şi englezii, foarte bine informaţi de toate curentele de opinie din Franţa, au înţeles valoarea acestei adver­sităţi aşa de activ inteligente, cu aşa de sporit ecou în conştiinţa franceză. Se mărturisea preţui­rea în violenţa atacurilor împinse până la îndemnuri la asasinat, aşa de des repetate de postul de radio Londra, Phillippe Hen­riot îşi dădea seama că se mişcă învăluit de pânda nevăzută a morţii; continua însă o luptă pe care el o socotea dreaptă, potri­vită interesului de a economisi vieţi franceze, de a feri Franţa de ispita unei explozii de revoltă fără alte urmări decât o sânge­roasă represiune. Dar Londra este tenace, Phil­­lippe Herriot era un obstacol, un adversar periculos al politicei en­gleze, era fatal să cadă. Dacă argumentele nu pot doborî, re­volverele au în elocvența lor asasină, avantajul că închee scurt o controversă cu un adver­sar periculos prin însuşirile lui de talent, de inteligenţă, de cul­tură, de fecundă energie. In congestia adversităţilor, ro­lul lui Philippe Henriot, nu poa­te fi judecat obiectiv, şi nici lo­gica franceză a luptei pe care a dus-o cu strălucirea unui talent de o excepţională bogăţie. Mi-e teamă că d­oborîrea lui Phillippe Henriott să nu însemne pentru Franţa, aşa de tragic su­pusă încercărilor, o introducere la o serie de asasinate, preludiu sinistru al unui viitor războiu civil. Invazia a făcut suprimarea lui Phillippe Henriot inevitabilă când colaborarea insurecţională a Franţei întârzie cu toate că este o condiţie a reuşitei invaziei Se împlineşte o săptămână de când Mareşalul Conducător cutreeră ţinutul frontului, pe itinerariile de nălucă ale unui „eecedion de descoperire”. Pe un indicator desluşit în fugă la o intrare de sat, undeva, am citit „Fundul Mol­dovei“... Dincolo de acest aparent sfâr­şit al Ţării de Sus, insă, Mareşalul An­­tonescu continuă să colinde, restituind târgurilor şi cătunelor încrederea şi băr­băţia, ici improvizându-se notar şi so­cotind cât porumb mai trebue trimis obştenilor, dincolo numind un nou pri­mar, ordonăndu-i cum să distribue banii destinaţi famililor luptătorilor. — „Am ruga frumos să ni se dea înapoi dela oştire plutaşii noştri... Că acum ii bună apa Bistriţei, fi numai aceea plutăreau chibzuit", — rugau a­dineaori gospodarii din Ciocăneşti. — Nu ne-am plânge... Dar pă­cătoere avem puţină, prea puţină". — Atârne acum sătenii din Moldova Suliţa, că­ rara oaspete trebue să le afle apoi locuri de păşunat. O nouă săgeată dc goană !şî. pă­trun­dere către Miază Noapte fi Mareşalul poposeşte să prânzească pe iarba unei stâne, cu ai cărei ciobani iţi împarte hrana sa de franciscan. — „Poftim ceva de îmbucat!", — ros­teşte Mareşalul către baciul care i-a a­­dus o ulcică cu apă rece. — „Dar eu, cu ce pot să-i fac cinste”, — ripostează mândru Moldoveanul, a­­dăugăndu-ne la plecare şi o urare, din mijlocul mioarelor sale proaspăt tunse . „Să vă ajute Dumnezeu şi mai poftiţi... să mai avem ocazie Dorinţa Conducătorului este de continua astăzi până dincolo de Seletin şi de Brodina această nouă „descăle­care". Camuflaţi azi de praf şi ieri de noroi, gonim mereu prin acelaşi ţinut feeric, nemai având răgazul de a savura bucolica acestor costile pe care galo­pează cirezile. Din nou bejenarii ... Este însă amăgitoare pacea acestor Păşuni peste care lunecă agale umbrele norilor... Chiar în Fundul Moldovei, iată un palo de fugari face să stopeze auto­mobilul Mareşalului Conducător : — „De unde sunteţi voi ?“... — „Suntem tăii din Davidenii Storoji­­neţului”, — răspunde o namilă cu tur­cana pe frunte... „Mie,mi spune Hărăn­­ciuc Văsile“... — „Ei is din Banila, pe Siret... Ion Ciocan îmi spune”... Ceilalţi pribegi îşi rostesc şi el nu­mele, odată cu satul natal părăsit : — „Tonenchi Ion, din Davideni. Cer­­voniae Sofronie... Bocatca Dumitru... Buta Ilarie... I­a vid can Venetig... Melnic Gheorghe... unii din Banila... alţii din Hilniţa Storojineţului”... — „Şi pe D.voastră Ucrainienii, vă deportează ?” Întreabă Mareşalul Anto­­nescu. Printre bejenari, Întrebarea aceasta provoacă in prima clipă oarecare stu­­poare. Oamenii sunt uimiţi de nedume­rirea Conducătorului. — ..Ne şi ucid, acum, după ce ne-au scos pe toţi să ne mâne cătră Sibiria!” — lămureşte un fugar. — „De lângă noi, la Juşca, — adaugă un gospodar. — „au ridicat Miercurea trecută șapte oameni... Unul, Terenghiac Dumitru, fusese slujbaș la primărie., ăl de umbla cu toba prin sat... Altul, Teaciuc Dumitru, tăt la primărie... fusese cu treaba... Silvestru Prodan fusese a­­gent agricol, se cheamă... La urmă, i.au ridicat seara pe cela bătrânul... cum­­ spunea?... pe Gheorghe, agentul de ai de la postai de jandarmi... aşela’naltul!... I-a dus... Şi păn’a doua zi, i-a ucis !”... Mareşalul Antonescu are o încrunta­­re de îndoială: „Dar de unde ştiți voi că î-au ucis?“.. — „Apăi cum să nu ştim?“, — răs­punde Gheorghe Melniuc, uluit de in­­credulitatea oaspelui... „Că doar nici nu s’au ferit!... C’au trimis ’napoi că­ruţa, de-au poruncit să vină şi fimeili morţilor, să-i vadă unde fuseseră lepă­daţi tăţi într'o groapă!... Că doar, după ce i-au aflat muiarili ucişi la Juşca, lângă gara Moşi, s’au întors şi­ au făcut un sat pomană de sufletul răposaţilor!“— Cei din satul sfârtecat.» Asupra Moldovenilor, asupra Huţani­­lor, asupra Ucrainienilor, pretutindeni, — aceiaşi urgie, acelaşi prăpăd. Un nou clocot de revoltă ne răscoleşte la Brea­za Câmpulungului, unde un alt convoi de fugari întâmpină pe oaspe: — „Pisti front suntem fugiţi... prin păduri”, — spune pribeagul cel mai răsărit, Istrate Sălciuc... „Din comuna Straja, judeţul Rădăuţi... Trece acum frontul tocmai prin jumătatea satului, la noi... De mult suntem fugiţi cătră aici, — am stat in păduri dela Paşti... Am scăpat, iaca, aşa cum nu vi deţii”... In şcoala satului, zăcând pe scândura tare a unor paturi improvizate, zeci de neveste şi de prunci dorm ca larvele, ca buştenii. Ivirea Mareşalului Anto­nescu a urnit freamăt de tresăriri în vălmăşagul acestor desculţi cu chipuri vinete, istoviţi de fuga pe potecile co­drilor, năuciţi de urgia roşie. Prin că­măşile sfâşiate de mărăcinii poienilor, mamele îşi mai amăgesc sugacii la piep­turile acelea vlăguite, ai căror sâni şi-au pierdut şi seva şi căldura..­­ ..Nu merge aşa !"... Nu putem con­tinua aşa, domnule prefect!’’, tună aci Conducătorul, copleşit de priveliştea a­­tâtor dureri învălmăşite... „Să le înmul­ţiţi imediat cantinele!... Niciunul din­tre aceşti copii nu trebue lăsat să moa­ră!... Telefonaţi îndată medicului de la Câmpulung, să urce deocamdată într'o căruţă, în ce o găsi, să vină îndată aci!. Pentru treaba asta, ii trebue maşină!... Imediat să se ridice toate automobilele dela toate autorităţile refugiate, să fie date aici, unde este atâta nevoe de ele!... Mânjiţi cu noroi, in­vestminte numai soirenţe, cu nevestele despletite şi flă­mânde, su­nt aci peste două sute de oa­meni din Straja Rădăuţilor, legănând aproape optzeci de copii sub vârsta de şase anişori, toţi cu privirile inoptate de spaimă, de durere, de teroarea foa­mei abea astâmpărate... Un sătean a mai putut salva o desagă; altul nu mai păstrează din gospodăria părăsită decât un cuţit sau un ştergar. Hainele cele bune, frumos împăturite in Iada din camera cea frumoasă nelocuită, le-au predat din Martie bolşevicilor, la po­runcă... La fel pătimiră şi pribegii din comuna Cireş, — judeţul Storojineţ, — pe care Mareşalul Antonescu îi întâlne­şte dincolo de Şipotele Sucevei, după ce a trecut în judeţul Rădăuţi. — „De bolşevici fugim", — spun cei dintâi întâlniţi. — „Noi venim din Crasna Storojine­­ţulu­i", — rostesc alţi fugari, descriind aspectele de hoarde ale trupelor co­tropitoare... „Soldaţii aceia ruşi, tăţi (Continuare în pag. IlI-a) Cu Mareşalul In Bucovina Printre cei isbiţi de cnutul sovietic Pribegi căsăpiţi, sate sfârtecate.—„Ne-au vnat tăi“... — Nădejdi pentru mâine... La nord de Iaşi. Motocicletă ger­mană duce ordinele în prima li­nie a frontului. (Ph. Ob.). Fără un bocet, fără o lacrimă, fugarii satelor bucovinene nu cer decât să poată munci. Moldova in războiu „Dulce târgul leşului...“ de GEORGE SBARCEA (Dela trimisul nostru special frontul din Moldova). — Pentru a a­­junge in realitatea vie a frontului, drumul duce prin Iaşi. Un Iaşi peste care a trecut, într'o noapte de vară, sultul de foc al războiului. In lungul străzii, tel sfâşia­l de vi­forniţa exploziilor. Te pândesc ochii adânci ai ferestrelor pustii. Ca ochii de orb, dramatici, gol, obsedanţi. In celelalte uliţi, multe case sunt la 1«L Arse, dărăpănate, şubrezite de bombele engleze. Un hotel unde­­ vreau sa trag o pustiu, devastat de I explozie. Stepanovlia de altădată, lașul lui Ștefan, cetatea vechilor lupte cu barbarii Răsăritului a fost incendiată de cavalerii Apusului civi­lizat. O școală normală de băeți arsă. Un teatru lovit In zid de un tun de bord. O maternitate atinsă. Ve­chea mitropolie crăpată ca un har­buz răscopt. Lovită şi universitatea Mihăileană, Sorbona românească. Câteva biserici avariate. Cea a Sfân­­tului Iile încadrată de bombe. Uşile Împărăteşti au fost date In lături de suflu. Spiridonia se uită cu fereşti a­­fumate de Incendii la şesul ce alu­­necă spre Podul Iloaei. Palatul lui Cuza ciuruit Casa veche boerească unde s’a adăpostit Regina in refu­giul trecut, sgâlţâită de crivăţul bombardamentului... De două luni laşul nu mai doarme. Din cinci in cinci minute porneşte câte o bubuitură de tun. Ca In por­turile cu ceaţă, loviturile cronome­trate pentru orientarea marinarilor de pe vapoarele rătăcite pe marea în­tunecată. Ziua şi noaptea, de două luni, din cinci în cinci minute tunul bubue la câţiva kilometri de oraş. Au fost trasă zile, când luptele s’au dat la porţile laşului. Urmele se mai văd. Pământul e numai plăgi a­­dânci purulente, făcute de obu­zele ruseşti. Sub arţari, lângă bi­serica lui Neculai Iorga, şase cruci pe proaspete, albe. Şase dintre primii a­­părători ai Iaşului îşi torc veşnicia subt ele: caporalul Vasile Susan, ser­gentul Tudor Imie, caporalul Dumitru Stroescu, soldatul Teofil Nistor, sol­datul Vasile Coroban şi soldatul Mi­hail Paraschiv. Şase ţărani din şase colţuri de ţară zâmbesc eternităţii sunt bătrânii co­paci seculari, in umbra cărora au crescut anii atâtor moldoveni de samă. Turnai ieşenii rămaşi lângă trebu­rile lor ştiu ce-a însemnat bătălia laşului. Ca luptele dela Baia şi Lip­­nic, ca şarja dela Paşcani şi cea dela Stănileşti pe Prut, bătălia laşului va intra în cărţile neamului. Câteva mii de ţărani, ţărani români cari ştiu să moară ca vechii Iliri, ca Dacii de o­­dinioară, au stăvilit puhoiul rusesc. Ce-ar mai fi fost Moldova fără Iaşi ? Fără oraşul acesta, ale cărui uliţi vor­besc desluşit despre alte vremi, ale cărui trotuare au purtat oameni tre­cuţi în istorie, ale cărui biserici per­­petuiază imagini pălite de domni şi domniţe ? Pe străzile lui, de cum se lasă amurgul, se strecoară fantasme de luptători, Voevozi şi cărturari cu faimă. Răsar prin funduri de umbră oameni cari au îmbogăţit vieaţa nea­mului. Oraşul întreg e plin de ei, de amintirea lor. Găseşti aici, când vrei şi când nu te aştepţi, trecutul. Se plimbă printre noi Cogălniceanu, Creangă şi Eminescu. Aici s’a refu­giat după revoluţia înfrântă a Arde­lenilor Simion Bărnuţiu, de aici a pornit vestita jalbă a Moldovenilor ticluită de Dionisie Pop Marţian, aici a gândit Conta, aici a plâns Ştefan, aici s’a închinat şi îmbăiat Petru cel Mare, aici s’a înjghebat Junimea. Aici s’a călit o mie de ani şi mai bine, marele nostru suflet românesc. Sufletul care se bate azi dincolo de (Continuare în prag. 111-a) Generalul de Gaulle invitat de BARCELONA 29 (Rador). — Corespondentul agenţiei D. N. R. comunică: După o informaţie de presă spaniolă, de Gaulle a prezentat o dare de seamă oficială ambasa­dorului sovietic de la Alger, Bo­gomolov, asupra vizitei pe care a făcut-o la Londra. Bogomolov a transmis lui de Gaulle invita­ţia lui Stalin de a se duce la Moscova. la Moscova Cronica războiului­­ " de ROMULUS SEIŞANU Ofensiva sovietică din sectorul central. — Luptele din Normandia şi din Italia centrală După succesele iniţiale tactice ce ie-a obţinut armata sovietică pe fron­­tul istmului Careliei şi în deosebi după ocuparea oraşului Viipuri (Vi­­borg) şi a zonei din partea de nord­­vest a lacului Ladoga, la Moscova s-a lăsat să se înţeleagă că Finlanda va ceda în faţa ameninţării ce o prezintă prezenţa unor forţe armate cu mult superioare alor sale, în apropiere de Helsinki şi de centrele sale Indus­triale. Corespondentul agenţiei „Reuter" din Moscova, anunţa acum câteva zile, că în cercurile militare şi poli­tice sovietice se consideră campania din Finlanda apropiată de final, prin faptul că după zece zile de la începe­rea ofensivei, liniile fortificate finlan­deze din istmul Careliei au fost stră­­punse pe o adâncime de peste 100 km., iar forţele înaintate sovietice, după ce au cucerit oraşul Viipuri, se esc la o distanţă de 130 km. de Helsinki. „Drumul spre Helsinki comunica corespondentul agenţiei „Reuter“ — ce trece de-a lungul coas­tei golfului finlandic este acum des­chis trupelor sovietice şi dacă coman­damentul finlandez va hotărî conti­nuarea rezistenţei, atunci ele vor pătrunde în spaţiul vital al Finlan­dei, înaintând spre centrele sale in­dustriale". Comandamentul sovietic a fost însă nevoit să dezvolte ofensiva şi în spa­ţiul dintre lacurile Ladoga şi Onega, adică mult spre est de spaţiul vital finlandez, în care se găsesc centrele industriale, iar speculaţiunile politi­­co-militare ce s’au făcut la Moscova. In jurul schimbării atitudinii guver­nului din Hels­iki sub impresia eve­nimentelor militare de pe frontul Ca­reliei de sud, ca şi a pretinsei izolări a Finlandei, nu-şi mai au rostul după vizita făcută de d. von Ribbentropp, ministrul de externe al Reich-ului german, în capitala Finlandei. La Moscova s’a crezut că germanii nu vor sprijini Finlanda, in situaţia grea în care se găseşte, iar corpul de forţe german din sectorul septentrio­nal, comandat de generalul Dietl, va fi nevoit, spre a nu fi încercuit de trupele sovietice, să încerce o retra­gere pe calea mărei, sau prin terito­riul suedez. De aceea a şi fost pusă în discuţie în ultimele zile atitudinea ce o va lua Suedia, atât faţă de Finlanda, cât şi faţă de Germania în cazul când e­­venimentele de pe frontul finlandez vor crea o nouă situaţie. Pe teatrul de război oriental, lupte crâncene s-au desfăşurat în focarele din sectorul central de la Moghilev şi­­ Bobruisk — unde trupele germane­­­mpun o rezistenţă viguroasă, în par­tea de sud-est a pilonului de la Po­­loţk şi in regiunea de est a Berezinei. Luptele acestea au avut rezultate schimbătoare şi in unele direcţii, for­­ţele sovietice au câştigat teren. In celelalte sectoare principale ale frontului oriental situaţia n’a suferit schimbări. împotriva regiunii Londra continuă fără întrerupere atacurile nouii arme aerene germane ,,V. 1“ cu mare efi­cacitate. Pe frontul din Normandia situaţia in cursul zilei de eri a fost următoa­rea: In zona portului Cherbourg, ger­manii au continuat rezistenţa. Bate­riile grele de pe coastă, din partea de est şi vest a oraşului au susţinut fo­cul împotriva vaselor anglo-america­­ne, cu tot tirul aproape neîntrerupt al bateriilor grele inamice. Din această cauză niciun bastiment de război, sau vas de transport anglo-american n’a putut pătrunde în rada portului Cher­bourg Din Londra s’a anunţat acum câteva zile că trupele aliate depun toate sforţările pentru a pune cât mai repede stăpânire pe fortăreaţa Cher­bourg, înainte ca garnizoana germană să distrugă cheiurile şi instalaţiile portuare. Cum luptele au ţinut mai multe zile, germanii au avut timpul să ope­reze distrugeri în stil mare. Astfel, cheiul, care despărţea rada cea mare de rada cea mică a portului, lung de un km., precum şi celelalte cheiuri au fost distruse, în­cât vasele nu mai pot face „cheiaj"; intrarea bazinului prin­cipal este barată prin scufundarea unui vas, iar celelalte bazinuri nu mai dispun de apa necesară în timpul refluxului mării, in urma distrugerii ectuselor, aşa că ele nu mai sunt na­vigabile. Docul, arsenalul, magaziile, gara maritimă şi toate celelalte instalaţii portuare, au fost aruncate in aer. In asemenea condiţii portul Cher­bourg nu va putea fi folosit de flo­ta de război şi de transport anglo­­americană, după cum a crezut gene­ralul Montgomery acum o săptămână, care voia să facă dintr’ânsul baza principală de pe coasta de nord a Franţei, a forţelor destinate invaziei Luptele blindatelor s’au desfăşurat ori în regiunea Tilly cu o mare în­­verşunare. Alte lupte, în care au fost anga­jate unităţi proaspete aliate s’au dat între Caen şi sud de Bayeux, cu cen­tru de gravitate situat lângă May. Atacurile anglo-americane din regiu­nea de la sud-vest de Caen au de scop străpungerea poziţiilor germane şi înaintarea în direcţia Orne. In cursul luptelor de eri din această regiune forţele americane au efectuat o pă­trundere, după care au contraatacat germanii, şi au împins înapoi vârfu­rile caloanelor blindate inamice. In zona capului de pod de la răsărit de fluviul Orne, toate atacurile aliate au fost response, sau oprit prin con­­tra-atacuri violente. O formaţiune navală uşoară anglo­­americană a încercat un atac fără succes împotriva insulelor anglo-nor­­mande, ocupate de germani din gol­ful St. Malo. Un distrugător britanic şi două vase uşoare germane, s’au scufundat. In Italia centrală trupele anglo­­americane, care sunt angajate in lup­­te in regiunea Siena, au câştigat pu­ţin teren, iar la vest de lacul Trasî­­mene, sforţările făcute de grupul de forțe aliate de a străpunge liniile ger­­germane, au dat greș. COMANDAMENTUL I îl li­­­­iit VII Pe Nistrul inferior, în Basarabia de mijloc şi în Moldova, activitate locală de luptă. In cursul nopţii de 28—29 iunie 1944, aviaţia anglo-americană a bombardat oraşul Giurgiu, pro­vocând pagube şi victime.

Next