Curierul Foaea Intereselor Generale, 1875 (Anul 2, nr. 1-99)

1875-10-12 / nr. 80

\ ii ul al UMca i\]«. i* »■»*<•*«» ri.Sr Mioiiiimeiik'llor IN IAȘI, pe an 20 fr—Pe semestru 10 fr. Pe trimestru 5 fr. Inj DISTRICTE, pe an 24 fr.—Pe sem. 12 fr Pe trim. 6 fr. Pentru Austria 30 fr.—Italia 1O —Franța 46 INSFRȚl­­ N;l ȘI RECLAME rendul 60 ban' SCim LOCALE „ 1 fr. Epistole ne­francate nu se pr­inescu. Un­u Xr. HO bani. lassi Duminică 5 Octombre fi §25. FOAEA INTERESELOR GENERALE mre Joia­ni Bu­mtofca* Pi*ociurííe Am. o.».> ciu'Htor PAGINA I. 50 b. Pag. Ili 30 b- Pag. IV 20 b Petatru FRANCIA: se primesc« ennnomri și reclame la d. Eugene (h ain rue Droubt 9 Píiris Péntru AUSTRIA și GERMANIA la D Filfipp Lob Wien Reichsraihsplatz Nr. 2 și la D. Ru­dolf Mose Seilerstätte Nr. Wi6n.' Per ru ANGLIA la D. Engen tlicoud LonprftJ 8» Fleet Street E. G. Manuscrisele nepublicate se vor arde Unu­­­r- 3fP hani. P­roprietar și Administrator TN­. BALASSAN. ^ in di­mini­stra­ti «i­n«is« M bk. a «»«sa­u «bl 3 TCi jpo^vafie i. jXL... ZIEH «ar* am» șaua.. a'ab. B ** »«Wy’ .1 .»«« CAI­E!«»­* AUEi esscfusee 5T LU UrPin­ D­ UA PATRONUL D!!—E1 Reseritul Soarelui 3 Apusul Soarelui j STIL NOU ! D'UA | PATRONUL piL­E! | Itasarii | S roia j Apun] ■ «re­ni La *0 0 4 hi I = ...— ~ ■ [UNK] —~— • • -­­­•- ’•­r—*­•­­ — _ ncTOMURi numirii: ă Sf. Mar*. Haritina ® ^ 5 11 g ore 20 iu. J ° 17 Duminică E 22. n. Pf. Krisw 6 17 5 14 g " % Luni. Sf apóst. Tom» t \ 1?, séra patr dm * 18 Luni L- k is 6 18 5 12 I 7 “Muți. Mart. Serpice și Varh. 0 o ° Urina Cu tini. _1 19 Marți P trus 6 19 5 10* 8 3 8 Marcuri. Cuv. Pelugui p őo­c ^ frumos s.­ce- - 20 Marcuri F­iician 6 20 5 8 | V« 9 Joi. Sf apost, lacov Alfeu ” ~~ 5 7 va brumă. •“ 21 Joi | Ursula 6 22 5­ 7 | 10 Vineri. Ap. Ev,lampic și Evlampia c­oí - 6 ^ 22 Vineri | Bonsula 6 23 5 6 > |­­­­_________Sâmbătă.___________Sf apost Filip^ ___________1 --­0 |*________23 Sâmbătă 11 Job Cap. 6­24 I 5­4 t ■ / ■ Mulțumită bine-voitorului concur­su ce­ln­or­ab, PubHcu­ria incetalu de a da feei noastre de la apar­imiea ei, Curierul“ este acum in positie a avea tipografia sa proprie. Credemu dar ca s­i cera u­na adeverata plăcere lectorilor noștri anuncidindu-le ca deja­­ si-a sosita la tipografie cu totul noua și ca O. Balassan, a plecata la Viena pentru a’și procura cele ce mai tre­­buescu la complectarea ei definitive, astfel iu ca cu în­cepere de la Sf. Dimitrie viitorii „Curierul 66 va apare cu caractere nuoi, și pe lângă acesta voma introduce încă multe alte îmbunătățiri, căci este justit ca daca publicul nu da ud atătu de bine-voitóre îmbracioșare, la rândul nos­tru se nu crutiamu nimica pentru a respunde la tóte esigmiile lui, ceea ce ni-am­ și sditu in totu­ deauna a face și ceea­ ce vom face încă cu mai multa staruinita pe viitor. Administrati­unea. Discursul primarului urbei Iassi la serbarea in m­em­oria lui Grigori A. Ghica YV. Este aprópe unu secol de când in acestu locu numitu Beilicul s’a petrecutu una din cele mai crude drame ale istoriei nóstre a cărei jertfa a fostu bunul și virtuosul Domn alu Moldovei Grigori­e Alec­­sandru Ghica. Să inălțămu deci că­tre ceru o rugă de jale pentru po­menirea acestui Domn nefericiții, și sa improspătămu astă­zi în memo­ria noistră faptele sale patriotice a căror strălucire se revarsă atât de viu asupra mormântului seu. Grigorie Ghica Voevod era fiul dragomanului Porții Alexandru Ghi­ca care a avu­t o tristă sortă de a fi încin­su și taetu la Țari­grad în fața seraiului la anul 1741. Grigorie Ghica a fostu de doue ori Domn în Moldova și odată în țara Românescă. La 1764 lulia Fevruarie se urcă pentru ânteia dată pe tronul Mol­dovei și domni cu înțelepciune dreptate. Elu micșura birul săteni­și­lor, ușura boerescul, fundă școli în Iași și prin ținuturi, aduse isoare de apă la Sf. Spiridon și la Golia, și înființa înteia fabrică din țară, o fabrică de postavu la Ch­ierești pe malul J­jiei. Iată ce ții ce cronica despre densul: „Intregu era acestu Domn la tóte, „plinu la minte, știa tóte trebile cum ,,le va purta. Țara cu elu se toc­mea și se umplea de locuitori și „le era forte de ușurare cum nu le „fusese de multă vreme la nici un „Domn de mai înainte, care se mi­„rau singuri pământenii la acesta, „dar împlini­ndu-se cei trei ani l’a „mazilitu împărăția pentru nenoro­cirea bieților sărăci locuitori“. Bunu în adeveru trebue să fi fostu Grigorie Ghica Voevod și scumpe suvenire trebue se fi lasatu după dânsul pentru ca cronica nepărtini­­tóre se vorbesca în așa termeni de elu. La 1768 Iurta Noemvrie elu în­locui pa verul seu Alexandru Ghica în scaunul țerei Românești, alesu de Portă ca unu mai bunu și mai vred­­nicu cârmuitoru pentru timpurile grele ce se pregatau, căci resboiul se declarase între împărăția Tur­ciei și a Rusiei; acolo însă domnia lui fu mai scurtă decâtu in Mol­dova căci înainte chiar de a împli­ni anul, oștirea rusesca cotropise ambele țeri dunărene, îm­­prinse și’l duse robu de resboiu la curtea din Petersburg. Acolo Ghici Vodă se deosebi prin meritele și capacitatea sa ast­feliu încât marea Imparătăsă Catherina a II-a îlu luă sub pro­­tecțiunea ei, și la încheerea păcei de la Kainardji impuse Porții nu­mirea lui de Dom­nu în Moldova. Porta îlu numi deci pentru a doua ora Domu în Moldova la 1774 luna Septemvrie. Elu fu primitu în Iași cu mare pompă și cu unu adeve­­ratu entusiasmu, căci toți cunoștea din­ante­ a lui Domnie virtuțile și capacitatea sa . . . dar nici asta­­dată sorta d­’a voitu a’i lașa tim­pul de a'și ferici țera, îndată după retragerea oștirilor r­usești Împărăția Austriei trimise trupe să ocupe Bucovina sub cu­­vântu de a’și apara Griția de nă­vălirile Tătarilor, iar Grigorie Ghi­ca, ca bunu Domn și român, se îm­potrivi din tóte puterile la acesta calcare a țerei sale, și protestă în termini energici la Porta zicându , că „dacă Porta nu va îmbrățișa „c­asa provinciei supusă suzerani­tății sale, Moldovenii se vor găsi „în marea îndoială la ce mijloce se „alerge spre a înlătura primejdia, „adecă se lucreze cu însuși puterile „lor sau nefiindu aparați de suze­ranul lor să alerge la altă protecție. Acesta patriotică împotrivire spri­jinită de boerii Divanului Moldovei in locu de a găsi resunetul ce me­rită, atrase fulgerile a două Împă­rății asupra capului seu. Pe de o parte deci Bucovina grădina Moldovei cu mormântul lui Ștefan celu Mare, cu atâtea șesuri îmbelșugate și munți plini de me­­taluri, cu atâtea vechi cetăți și mo­­nastiri martore din timpurile de glorie a vechilor Moldoveni, fu dis­­lipită de la finul mumei patrie ,eru pe de alta soli fură trimeși de la Țarigrad spre a pedepsi cu marte pe Domnul care a cutezatu să a­­pereze pământul aflatu sub suzera­nitatea Porții. In una din cele ânteiu <jile alu­nei Octomvrie la anul 1777, și pe câtu amu pututu descoperi până a­­cum chiar in z­iua de astă­zii 1 Oct., sosi la casa de conacu zidita aici in piața Beilicului pentru primirea solilor turci, umu­itara Higiorzades Ahmedbeg cu poroncă să nu se in­­torca fără capul lui Grigorie Vodă.­­Turcul se prefăcu bolnava și in­vita pe Vodă la dânsul sub pretexte de a’i arata niște firmanuri de la imperație, ear acesta fără grijă dt: marte și plinu de încredere că a părăndit causa țerei sale apara pe însuși aceea a Porții, merse­ la co­nacul turcescu in contra prevesti­rilor ce’i dăduse amicii sei din Ța­rigrad. in contra scrisorilor ce -i tri­mise Alexandru Ipsilanti Domnul țerei Românești, in contra ru­gămin­­telor soției lui și a doctorului Ga­­vrilachi care visitase pe solul turcu și regăsese în indoială despre rea­litatea bólei sale.­Elu merse fără nici o armă in mâna și fără altă escortă decât doi idililci in cadu și doi delii pălări și cându ajunse pa dreptul porței Beilicului, tradițiunea spune, că in locu i s’au opritu caii, și n’au voitu cu nici Unu chipu să tragă la scară, astfeliu că Domnul a trebuitu să se scobere din carâta și să’și urmeze calea pe josu la pa­latul conacului. La scară elu fu întimpinatu de 12 robi negri dintre cari unii îi lu­minau drumul cu făclii de cara albă, alții îl tămâiau cu cățui de argintii, și alții îl stropiau cu apă de tran­dafirii;—dar acești negri avea figuri posomorâte și iu contra pravilei și a dreptului robiloru purtau hamge­­re la brâu. La vederea Ioru Dom­nul simți unu fioru în inimă, dar învingându’și iute prepusul, elu păși cu bărbăție înainte și intră în o­­daia unde îl aștepta trimisul Porții*. Acolo ei schimbară câte­va vor­be de bună întâlnire, cându de o­­dată la unu semnu datu de solul turcu o perde să ridică și din­dă­­răptul ei patru­zzeci de Ieniceri se aruncară asupra nefericitului Domn. Lupta nu putu se fie lungă intre­u­ FOILETONÜ TRAGEDIILE PARISULUI (snii pasa­gelui parisian­u. (Urmare). Muller făcu unu gest tu de nerăbdare.­­­ Dar tocmai suutu la faptu !... sunt chiar tu fiptu !...— O se vedeți...— Sciți cum v’amu su­piri, și nu fără trudă pe cându spionamu succesiv pe Alina Pradier, pe baronul Worms, pe baronesa femeia sa, și pe amicul lor vi­­contele de Presles?...— vă sumă pecătusă !... — trei sau patru sute franci, celu multu... — Ce are a face acesta ?... — Are a face multu...— Suntu un bietu sermatiu, de obiceiu fără căpătăiu !...— Pe­trecu trei sferturi a vieței mele, o sciți bine, alergându după uă piesă de două-zeci franci care nu se lasă s’o prindu decât forte raru... — Acesta’i m­utraiu, ve întreba, când cine­va are, ca mine, apetitul plăcerei și gustul cheltuelei?—Ei bine m’am juratu, că dacă vre-uă­ dată voi întâlni în cale’mi­că ocasie de a face avere, ori­care aru fi ea, s’o a­­pucu de peru și se n’o lasa sub nici un pre­­testu...— Ocasia se presintă astă­zi...— o țin... — nu voi lăsa-o.. Al nu, (leu !... Visitatorul se ’ntrerumpse. — Te lasu se vorbesci,— murmura casie­rul cu uă espresiune de obosială,— dar te­­’nțele­gu din ce în ce mai puțin... — Domnule Frideric Muller, amu mare trebu­nță de­uă sută mii de franci... — Ce (lici 1 — ț)i­u: uă sută mii de franci... — Nu cum­va vei fi complându pe mine se ți - i dau ? — Tocmai. Muller dădu din umeri. — Esci unu glumețu prostu sau nebun... — replică elu. — Nici una nici alta! Forte seriosu, ve asiguru, și plinu de bunu simțu...^­ Dați’vii dar cei vă sută mii de franci, scumpule domn ...— acesta nu vă va ruina. .— ve vor remă­­ne trei sute cinci­z­eci ș șepte mii din afa­cere, ceea ce’i dă avere frumosă. Muller se sculă bruscu. — Ce ?... ce­­lici îngână elu cu uă voce sugrumată. — ț­i cu că ați luatu patru sute cinci­­ leci și șapte mii franci din casa baronului Worms după ce’lu­ați asasinatu, și că’mi vrea par­tea mea... — A 1 miserabile !...—strigă casierul gătin­­du-se a sări cu mâna rădicată, asupra visi­­tatorului seu. Acesta din urmă, fără a-și părăsi scaunul, îlu opri în locu presentân­du­l în liniște gura înșesită a unui revolveru, și replică: — Nu faceți pe răutăciosul !— Vedeți că'mi am luatu precauțiunile!—ș’apoi nu ve vreu nici unu rău... — Nefiind din adevărata po­liție, nimicu nu mă obligă a vă denunția... — Dați’mi vă sută mii de franci și mă fac complicele d-vóstră păzind tăcerea, ceea ce este cu totul miserabilu, dar cu atâtu mai rău !...— Banii înainte de tate !— Practica­rea tuturor virtuților nu mi amu aduce nici­­uă­dată cinci mii de fr. venitu...—Amu în­­cheiatu târgul ?... Frideric Muller își recucerise sângele seu rece. — Esci unu pungișu îndrăsnețu, —­­lise el cu uă ironie disprețiuitore— dar acesta în­cercare de pungășie nu va isbuti...—• Ce am a mă teme de d-ta ?— Ce’mi posa de uă a­­cusațiune absurdă și ridiculă ?— Asasinii ba­ronului Worms suntu în mâna justiției, se vede că n’o știi, séu celu puțin că o uiți... Ei bine ’ți o spunu eu seu ’ți-o amintescu. — Nu esci numai unu miserabilu, domnule Picolet­esci ș’unu prostu !... Visitatorul se sculă, facu gravuri salutu comicu, și respinse: — Mulțumescu de complimentu, domnule și scumpe casieru...— Tóte aceste ’su forte frumóse dar ne retăcimu...— In séra asasi­­sinatului, de la unu­ spre-­lece ore jumătate s­au’ la unul de dimineță, eram în grădina a cărei cheie mi-o dăduserău­...— Ce vreți...— uă ideie a mea...— Continuamu ca amatoru spionagiul început pentru d-vostră...—Avem fantasie se asista la plecarea celor duoi a­­manți ai noștri...— I-amu privitu plecându, lăsându uă ușă întredeschisă...— Impinsu de curiositate și póte și de­uă cugetare lacomă —(suntu si eu unu tălhariu ca și d-vostră), — m’amu fur șatu în otelu... — V'am­u văd­utu degetele tremurânde scsind cele câte­va rân­duri din scrisórea anonimă care trebuia sa se gasesca, puțin mai tărziu, în mâna mor­tului...— Amu vă­zut pe baronul Worms sco­­borându-se... amu venutu...— Trebue se sfîr­­șescu ? — Nu !—comandă Muller ca uă voce sur­dă.—Taci! taci! — Și tóte aceste le-amu scrisu, și tóte aceste le-amu sub­ scrisu,— urmă visitatorul , și dacă din întâmplare mi s’aru întâmpla un accidentu în astă nópte, bunul jude Roul­­leau-Duvernet amu primi mâne, înainte de a­­miazi, în cabinetul seu din Palatul Justiției, pe un cale forte sigură, micul document în cestiune : acum ne-amu înțelesu ? — Da. — Dați cei să sută mii de franci ? — și dau...—cu uă condițiune... — Care ? — Ca cu acești bani se părăsesc­ Parisul pentru trei luni. — Și în urmă mă voi pute intorce ? — Da, căci până în trei luni voi face ceea ce amu de făcutu... — Ne-am împăcatu...—Ascept moneda... — Mă credii inteligent fară índud­erá, deci înțelegi forte bine că biletele de bancă nu se află aici unde vre uă cercetare a poliție ar, pute, dintr'uă oră până într’alta, se le des­copere...— Ele suntu ascunse într'unu locu siguru...— Nu le potu avea în astă nopte, dar nu mă părăsi dacă creții că cautu se te’nșălu și mâne diminuță, în revărsatul ț­ilei tăcerea d-tele va fi plătită. — Va fi, d­eu, acum îndată!...—strigă vi­sitatorul cu uă voce care nu mai era țipătore—cursa a fost bine întinsă !...—Te-ai prinsu în ea cu totul!...Esci servitul! ț­icend ceea ce precedeză își smulse pe­ruca cu cârlăonți pomăduiți, must­rele false, și arătă în locul feței cinice a Im Stani Pi­colet, figura batjocantóre a lui Jobin, fără rivalu la Prefectură în arta de a și f­­­i un capu, și omul, sub acest raportu, a lui Bras­seur și Berthelier. Polițianul urmă : — Frideric Muller, te aresteze în numele legii!—Bată mandatul de aducere.—Nu face resistență, credeme .. — Șeii ca sa ftu înar­­matu... Comisarul de poliție e înaintea por­ței, într’uă trăsură, cu ciuci agenți solid­i... — Predă-te, te sfătuescu... Casierul scose unu țipetu de turbare și aruncă în juru’i privirea unei fiare sălbatice prinsă în capcană, care caută să scapare și n’o găsesce. robin, calmu și zimbindu, se juca cu re­volverul seu. După uă secundă Muller păru că se li­­niștesce de-uă­dată. — Mă predau...—­lise el cu uă voce surdă. — E mujlilocul celu mai nimeriții... Agentul apropiă de buzele sale un mică șueratore de ivoriu din care scose unu su­­netu ascuțita. — Istorie pentru a preveni pe comisarii și pe colegii mei că afacerea-i sfirșită...— țiise elu,—au să se suie...—Fii liniștitu căci au să cheie... acea a femeei d-tele din casă... Se aud­i ușa care dăde în stradă deschi­­zându-se și închid­endu-se ârăși. Frideric Muller scose unu straniu hohotu de rîșu, își vîră în puzunaru uă mână care reapăru înarmată cu unu revolveru, și, mai în faț­ă, trase trei focuri asupra lui Jobin. Agentul păd­u ca­ră masă. Miserabilul resturnă atunci lampa, și în­tunecimea se făcu profundă în odaia­ plină de sânge. XXIV Poliția, generalminte, prevede totu. Comisarul și agenții se proved­use din pre­cauțiune cu uă mică lanternă surdă pe care o deschiseră întrându în casă. Cele trei lovituri de revolveru isbucnindu în tăcerea nopții ii făcură cunoscute că vre­­uă tragedie sinistră se juca la stagiul înteiu. Se răped­iră pe scări și trecură pragul o­­dăei unde avusese locu scena narată de noi. Jobin, întinsu în mițlilocul unei bălți de sânge care se măria din secundă ’n secundă, fu celu d’ânteiu obiectu care li lovi privirile. Nenorocitul detectivii nu dade nici­­ una semnu de viață. Unulu din polițieni­­ Iu rădică și voi se-i esamineze ranele. — Ne vomu ocupa de elu după unu mi­­nutu,—­lese comisarul — dani mai înteiu și înainte de tóte trebue se căutămu și se g­ă­­sinul pe asasinii... Odaia de culcare,—spre a se asigura emite­va de acesta, ajungea numai uă aruncătura de ochi,—nu oferia nici unu locu de ascunsu, nici uă mobilă mare, nici unu placardu unde Frideric­ Muller se fi pututu încerca a se as­cunde după noua sa crimă. Se esplorară cele­lalte două odăi; ele erau­ deșarte ,și abia mobilate. Ferestra unei din ele era de totu deschisă, și acesta f­réstra dáde în grădinuță. — A trebuitu se fugă pe aici...—murmură unul din polițiani.—Dar etagiul e naltu, și pare că talbarulu își va fi frântu una sau done labe în căderea sa... Fâr’, a perde nici un minută se scoborîra. Plouase ț­ilele precedente.— Urmele pro­funde a doue călcâie nalte se vedea în pă­mântul male a gradinei. A­celeși urme se continuau, curate și dis­tinse deși mai ușore, pân’ la zidul de alăture cu drumul rondei. Unu gardu vechiu, garnitu cu ederă, sé aplica la acelu zidu, și, pentru unu omu u­­șoru și otărîtu, face d­e escaladare unu jocu de copilu. Grădina, bine’nțelesu, era pustie. (Va urma)

Next