Curierul Foaea Intereselor Generale, 1875 (Anul 2, nr. 1-99)
1875-10-12 / nr. 80
\ ii ul al UMca i\]«. i* »■»*<•*«» ri.Sr Mioiiiimeiik'llor IN IAȘI, pe an 20 fr—Pe semestru 10 fr. Pe trimestru 5 fr. Inj DISTRICTE, pe an 24 fr.—Pe sem. 12 fr Pe trim. 6 fr. Pentru Austria 30 fr.—Italia 1O —Franța 46 INSFRȚl N;l ȘI RECLAME rendul 60 ban' SCim LOCALE „ 1 fr. Epistole nefrancate nu se prinescu. Unu Xr. HO bani. lassi Duminică 5 Octombre fi §25. FOAEA INTERESELOR GENERALE mre Joiani Bumtofca* Pi*ociurííe Am. o.».> ciu'Htor PAGINA I. 50 b. Pag. Ili 30 b- Pag. IV 20 b Petatru FRANCIA: se primesc« ennnomri și reclame la d. Eugene (h ain rue Droubt 9 Píiris Péntru AUSTRIA și GERMANIA la D Filfipp Lob Wien Reichsraihsplatz Nr. 2 și la D. Rudolf Mose Seilerstätte Nr. Wi6n.' Per ru ANGLIA la D. Engen tlicoud LonprftJ 8» Fleet Street E. G. Manuscrisele nepublicate se vor arde Unur- 3fP hani. Proprietar și Administrator TN. BALASSAN. ^ in diministrati «in«is« M bk. a «»«sau «bl 3 TCi jpo^vafie i. jXL... ZIEH «ar* am» șaua.. a'ab. B ** »«Wy’ .1 .»«« CAIE!«»* AUEi esscfusee 5T LU UrPin D UA PATRONUL D!!—E1 Reseritul Soarelui 3 Apusul Soarelui j STIL NOU ! D'UA | PATRONUL piLE! | Itasarii | S roia j Apun] ■ «reni La *0 0 4 hi I = ...— ~ ■ [UNK] —~— • • -•- ’•r—*• — _ ncTOMURi numirii: ă Sf. Mar*. Haritina ® ^ 5 11 g ore 20 iu. J ° 17 Duminică E 22. n. Pf. Krisw 6 17 5 14 g " % Luni. Sf apóst. Tom» t \ 1?, séra patr dm * 18 Luni L- k is 6 18 5 12 I 7 “Muți. Mart. Serpice și Varh. 0 o ° Urina Cu tini. _1 19 Marți P trus 6 19 5 10* 8 3 8 Marcuri. Cuv. Pelugui p őoc ^ frumos s.ce- - 20 Marcuri Fiician 6 20 5 8 | V« 9 Joi. Sf apost, lacov Alfeu ” ~~ 5 7 va brumă. •“ 21 Joi | Ursula 6 22 5 7 | 10 Vineri. Ap. Ev,lampic și Evlampia coí - 6 ^ 22 Vineri | Bonsula 6 23 5 6 > |_________Sâmbătă.___________Sf apost Filip^ ___________1 --0 |*________23 Sâmbătă 11 Job Cap. 624 I 54 t ■ / ■ Mulțumită bine-voitorului concursu celnorab, PubHcuria incetalu de a da feei noastre de la aparimiea ei, Curierul“ este acum in positie a avea tipografia sa proprie. Credemu dar ca si cera una adeverata plăcere lectorilor noștri anuncidindu-le ca deja si-a sosita la tipografie cu totul noua și ca O. Balassan, a plecata la Viena pentru a’și procura cele ce mai trebuescu la complectarea ei definitive, astfel iu ca cu începere de la Sf. Dimitrie viitorii „Curierul 66 va apare cu caractere nuoi, și pe lângă acesta voma introduce încă multe alte îmbunătățiri, căci este justit ca daca publicul nu da ud atătu de bine-voitóre îmbracioșare, la rândul nostru se nu crutiamu nimica pentru a respunde la tóte esigmiile lui, ceea ce ni-am și sditu in totu deauna a face și ceea ce vom face încă cu mai multa staruinita pe viitor. Administratiunea. Discursul primarului urbei Iassi la serbarea in memoria lui Grigori A. Ghica YV. Este aprópe unu secol de când in acestu locu numitu Beilicul s’a petrecutu una din cele mai crude drame ale istoriei nóstre a cărei jertfa a fostu bunul și virtuosul Domn alu Moldovei Grigorie Alecsandru Ghica. Să inălțămu deci către ceru o rugă de jale pentru pomenirea acestui Domn nefericiții, și sa improspătămu astăzi în memoria noistră faptele sale patriotice a căror strălucire se revarsă atât de viu asupra mormântului seu. Grigorie Ghica Voevod era fiul dragomanului Porții Alexandru Ghica care a avut o tristă sortă de a fi încinsu și taetu la Țarigrad în fața seraiului la anul 1741. Grigorie Ghica a fostu de doue ori Domn în Moldova și odată în țara Românescă. La 1764 lulia Fevruarie se urcă pentru ânteia dată pe tronul Moldovei și domni cu înțelepciune dreptate. Elu micșura birul sătenișilor, ușura boerescul, fundă școli în Iași și prin ținuturi, aduse isoare de apă la Sf. Spiridon și la Golia, și înființa înteia fabrică din țară, o fabrică de postavu la Chierești pe malul Jjiei. Iată ce ții ce cronica despre densul: „Intregu era acestu Domn la tóte, „plinu la minte, știa tóte trebile cum ,,le va purta. Țara cu elu se tocmea și se umplea de locuitori și „le era forte de ușurare cum nu le „fusese de multă vreme la nici un „Domn de mai înainte, care se mi„rau singuri pământenii la acesta, „dar împlinindu-se cei trei ani l’a „mazilitu împărăția pentru nenorocirea bieților sărăci locuitori“. Bunu în adeveru trebue să fi fostu Grigorie Ghica Voevod și scumpe suvenire trebue se fi lasatu după dânsul pentru ca cronica nepărtinitóre se vorbesca în așa termeni de elu. La 1768 Iurta Noemvrie elu înlocui pa verul seu Alexandru Ghica în scaunul țerei Românești, alesu de Portă ca unu mai bunu și mai vrednicu cârmuitoru pentru timpurile grele ce se pregatau, căci resboiul se declarase între împărăția Turciei și a Rusiei; acolo însă domnia lui fu mai scurtă decâtu in Moldova căci înainte chiar de a împlini anul, oștirea rusesca cotropise ambele țeri dunărene, împrinse și’l duse robu de resboiu la curtea din Petersburg. Acolo Ghici Vodă se deosebi prin meritele și capacitatea sa astfeliu încât marea Imparătăsă Catherina a II-a îlu luă sub protecțiunea ei, și la încheerea păcei de la Kainardji impuse Porții numirea lui de Domnu în Moldova. Porta îlu numi deci pentru a doua ora Domu în Moldova la 1774 luna Septemvrie. Elu fu primitu în Iași cu mare pompă și cu unu adeveratu entusiasmu, căci toți cunoștea dinante a lui Domnie virtuțile și capacitatea sa . . . dar nici astadată sorta d’a voitu a’i lașa timpul de a'și ferici țera, îndată după retragerea oștirilor rusești Împărăția Austriei trimise trupe să ocupe Bucovina sub cuvântu de a’și apara Griția de năvălirile Tătarilor, iar Grigorie Ghica, ca bunu Domn și român, se împotrivi din tóte puterile la acesta calcare a țerei sale, și protestă în termini energici la Porta zicându , că „dacă Porta nu va îmbrățișa „casa provinciei supusă suzeranității sale, Moldovenii se vor găsi „în marea îndoială la ce mijloce se „alerge spre a înlătura primejdia, „adecă se lucreze cu însuși puterile „lor sau nefiindu aparați de suzeranul lor să alerge la altă protecție. Acesta patriotică împotrivire sprijinită de boerii Divanului Moldovei in locu de a găsi resunetul ce merită, atrase fulgerile a două Împărății asupra capului seu. Pe de o parte deci Bucovina grădina Moldovei cu mormântul lui Ștefan celu Mare, cu atâtea șesuri îmbelșugate și munți plini de metaluri, cu atâtea vechi cetăți și monastiri martore din timpurile de glorie a vechilor Moldoveni, fu dislipită de la finul mumei patrie ,eru pe de alta soli fură trimeși de la Țarigrad spre a pedepsi cu marte pe Domnul care a cutezatu să apereze pământul aflatu sub suzeranitatea Porții. In una din cele ânteiu <jile alunei Octomvrie la anul 1777, și pe câtu amu pututu descoperi până acum chiar in ziua de astăzii 1 Oct., sosi la casa de conacu zidita aici in piața Beilicului pentru primirea solilor turci, umuitara Higiorzades Ahmedbeg cu poroncă să nu se intorca fără capul lui Grigorie Vodă.Turcul se prefăcu bolnava și invita pe Vodă la dânsul sub pretexte de a’i arata niște firmanuri de la imperație, ear acesta fără grijă dt: marte și plinu de încredere că a părăndit causa țerei sale apara pe însuși aceea a Porții, merse la conacul turcescu in contra prevestirilor ce’i dăduse amicii sei din Țarigrad. in contra scrisorilor ce -i trimise Alexandru Ipsilanti Domnul țerei Românești, in contra rugămintelor soției lui și a doctorului Gavrilachi care visitase pe solul turcu și regăsese în indoială despre realitatea bólei sale.Elu merse fără nici o armă in mâna și fără altă escortă decât doi idililci in cadu și doi delii pălări și cându ajunse pa dreptul porței Beilicului, tradițiunea spune, că in locu i s’au opritu caii, și n’au voitu cu nici Unu chipu să tragă la scară, astfeliu că Domnul a trebuitu să se scobere din carâta și să’și urmeze calea pe josu la palatul conacului. La scară elu fu întimpinatu de 12 robi negri dintre cari unii îi luminau drumul cu făclii de cara albă, alții îl tămâiau cu cățui de argintii, și alții îl stropiau cu apă de trandafirii;—dar acești negri avea figuri posomorâte și iu contra pravilei și a dreptului robiloru purtau hamgere la brâu. La vederea Ioru Domnul simți unu fioru în inimă, dar învingându’și iute prepusul, elu păși cu bărbăție înainte și intră în odaia unde îl aștepta trimisul Porții*. Acolo ei schimbară câteva vorbe de bună întâlnire, cându de odată la unu semnu datu de solul turcu o perde să ridică și dindărăptul ei patruzzeci de Ieniceri se aruncară asupra nefericitului Domn. Lupta nu putu se fie lungă intreu FOILETONÜ TRAGEDIILE PARISULUI (snii pasagelui parisianu. (Urmare). Muller făcu unu gest tu de nerăbdare. Dar tocmai suutu la faptu !... sunt chiar tu fiptu !...— O se vedeți...— Sciți cum v’amu supiri, și nu fără trudă pe cându spionamu succesiv pe Alina Pradier, pe baronul Worms, pe baronesa femeia sa, și pe amicul lor vicontele de Presles?...— vă sumă pecătusă !... — trei sau patru sute franci, celu multu... — Ce are a face acesta ?... — Are a face multu...— Suntu un bietu sermatiu, de obiceiu fără căpătăiu !...— Petrecu trei sferturi a vieței mele, o sciți bine, alergându după uă piesă de două-zeci franci care nu se lasă s’o prindu decât forte raru... — Acesta’i mutraiu, ve întreba, când cineva are, ca mine, apetitul plăcerei și gustul cheltuelei?—Ei bine m’am juratu, că dacă vre-uă dată voi întâlni în cale’mică ocasie de a face avere, oricare aru fi ea, s’o apucu de peru și se n’o lasa sub nici un pretestu...— Ocasia se presintă astăzi...— o țin... — nu voi lăsa-o.. Al nu, (leu !... Visitatorul se ’ntrerumpse. — Te lasu se vorbesci,— murmura casierul cu uă espresiune de obosială,— dar te’nțelegu din ce în ce mai puțin... — Domnule Frideric Muller, amu mare trebunță deuă sută mii de franci... — Ce (lici 1 — ț)iu: uă sută mii de franci... — Nu cumva vei fi complându pe mine se ți - i dau ? — Tocmai. Muller dădu din umeri. — Esci unu glumețu prostu sau nebun... — replică elu. — Nici una nici alta! Forte seriosu, ve asiguru, și plinu de bunu simțu...^ Dați’vii dar cei vă sută mii de franci, scumpule domn ...— acesta nu vă va ruina. .— ve vor remăne trei sute cincizeci ș șepte mii din afacere, ceea ce’i dă avere frumosă. Muller se sculă bruscu. — Ce ?... celici îngână elu cu uă voce sugrumată. — ți cu că ați luatu patru sute cinci leci și șapte mii franci din casa baronului Worms după ce’luați asasinatu, și că’mi vrea partea mea... — A 1 miserabile !...—strigă casierul gătindu-se a sări cu mâna rădicată, asupra visitatorului seu. Acesta din urmă, fără a-și părăsi scaunul, îlu opri în locu presentândul în liniște gura înșesită a unui revolveru, și replică: — Nu faceți pe răutăciosul !— Vedeți că'mi am luatu precauțiunile!—ș’apoi nu ve vreu nici unu rău... — Nefiind din adevărata poliție, nimicu nu mă obligă a vă denunția... — Dați’mi vă sută mii de franci și mă fac complicele d-vóstră păzind tăcerea, ceea ce este cu totul miserabilu, dar cu atâtu mai rău !...— Banii înainte de tate !— Practicarea tuturor virtuților nu mi amu aduce niciuădată cinci mii de fr. venitu...—Amu încheiatu târgul ?... Frideric Muller își recucerise sângele seu rece. — Esci unu pungișu îndrăsnețu, —lise el cu uă ironie disprețiuitore— dar acesta încercare de pungășie nu va isbuti...—• Ce am a mă teme de d-ta ?— Ce’mi posa de uă acusațiune absurdă și ridiculă ?— Asasinii baronului Worms suntu în mâna justiției, se vede că n’o știi, séu celu puțin că o uiți... Ei bine ’ți o spunu eu seu ’ți-o amintescu. — Nu esci numai unu miserabilu, domnule Picoletesci ș’unu prostu !... Visitatorul se sculă, facu gravuri salutu comicu, și respinse: — Mulțumescu de complimentu, domnule și scumpe casieru...— Tóte aceste ’su forte frumóse dar ne retăcimu...— In séra asasisinatului, de la unu spre-lece ore jumătate sau’ la unul de dimineță, eram în grădina a cărei cheie mi-o dăduserău...— Ce vreți...— uă ideie a mea...— Continuamu ca amatoru spionagiul început pentru d-vostră...—Avem fantasie se asista la plecarea celor duoi amanți ai noștri...— I-amu privitu plecându, lăsându uă ușă întredeschisă...— Impinsu de curiositate și póte și deuă cugetare lacomă —(suntu si eu unu tălhariu ca și d-vostră), — m’amu fur șatu în otelu... — V'amu vădutu degetele tremurânde scsind cele câteva rânduri din scrisórea anonimă care trebuia sa se gasesca, puțin mai tărziu, în mâna mortului...— Amu văzut pe baronul Worms scoborându-se... amu venutu...— Trebue se sfîrșescu ? — Nu !—comandă Muller ca uă voce surdă.—Taci! taci! — Și tóte aceste le-amu scrisu, și tóte aceste le-amu sub scrisu,— urmă visitatorul , și dacă din întâmplare mi s’aru întâmpla un accidentu în astă nópte, bunul jude Roulleau-Duvernet amu primi mâne, înainte de amiazi, în cabinetul seu din Palatul Justiției, pe un cale forte sigură, micul document în cestiune : acum ne-amu înțelesu ? — Da. — Dați cei să sută mii de franci ? — și dau...—cu uă condițiune... — Care ? — Ca cu acești bani se părăsesc Parisul pentru trei luni. — Și în urmă mă voi pute intorce ? — Da, căci până în trei luni voi face ceea ce amu de făcutu... — Ne-am împăcatu...—Ascept moneda... — Mă credii inteligent fară índuderá, deci înțelegi forte bine că biletele de bancă nu se află aici unde vre uă cercetare a poliție ar, pute, dintr'uă oră până într’alta, se le descopere...— Ele suntu ascunse într'unu locu siguru...— Nu le potu avea în astă nopte, dar nu mă părăsi dacă creții că cautu se te’nșălu și mâne diminuță, în revărsatul țilei tăcerea d-tele va fi plătită. — Va fi, deu, acum îndată!...—strigă visitatorul cu uă voce care nu mai era țipătore—cursa a fost bine întinsă !...—Te-ai prinsu în ea cu totul!...Esci servitul! țicend ceea ce precedeză își smulse peruca cu cârlăonți pomăduiți, mustrele false, și arătă în locul feței cinice a Im Stani Picolet, figura batjocantóre a lui Jobin, fără rivalu la Prefectură în arta de a și fi un capu, și omul, sub acest raportu, a lui Brasseur și Berthelier. Polițianul urmă : — Frideric Muller, te aresteze în numele legii!—Bată mandatul de aducere.—Nu face resistență, credeme .. — Șeii ca sa ftu înarmatu... Comisarul de poliție e înaintea porței, într’uă trăsură, cu ciuci agenți solidi... — Predă-te, te sfătuescu... Casierul scose unu țipetu de turbare și aruncă în juru’i privirea unei fiare sălbatice prinsă în capcană, care caută să scapare și n’o găsesce. robin, calmu și zimbindu, se juca cu revolverul seu. După uă secundă Muller păru că se liniștesce de-uădată. — Mă predau...—lise el cu uă voce surdă. — E mujlilocul celu mai nimeriții... Agentul apropiă de buzele sale un mică șueratore de ivoriu din care scose unu sunetu ascuțita. — Istorie pentru a preveni pe comisarii și pe colegii mei că afacerea-i sfirșită...— țiise elu,—au să se suie...—Fii liniștitu căci au să cheie... acea a femeei d-tele din casă... Se audi ușa care dăde în stradă deschizându-se și închidendu-se ârăși. Frideric Muller scose unu straniu hohotu de rîșu, își vîră în puzunaru uă mână care reapăru înarmată cu unu revolveru, și, mai în față, trase trei focuri asupra lui Jobin. Agentul pădu cară masă. Miserabilul resturnă atunci lampa, și întunecimea se făcu profundă în odaia plină de sânge. XXIV Poliția, generalminte, prevede totu. Comisarul și agenții se proveduse din precauțiune cu uă mică lanternă surdă pe care o deschiseră întrându în casă. Cele trei lovituri de revolveru isbucnindu în tăcerea nopții ii făcură cunoscute că vreuă tragedie sinistră se juca la stagiul înteiu. Se răpediră pe scări și trecură pragul odăei unde avusese locu scena narată de noi. Jobin, întinsu în mițlilocul unei bălți de sânge care se măria din secundă ’n secundă, fu celu d’ânteiu obiectu care li lovi privirile. Nenorocitul detectivii nu dade nici una semnu de viață. Unulu din polițieni Iu rădică și voi se-i esamineze ranele. — Ne vomu ocupa de elu după unu minutu,—lese comisarul — dani mai înteiu și înainte de tóte trebue se căutămu și se găsinul pe asasinii... Odaia de culcare,—spre a se asigura emiteva de acesta, ajungea numai uă aruncătura de ochi,—nu oferia nici unu locu de ascunsu, nici uă mobilă mare, nici unu placardu unde Frideric Muller se fi pututu încerca a se ascunde după noua sa crimă. Se esplorară celelalte două odăi; ele erau deșarte ,și abia mobilate. Ferestra unei din ele era de totu deschisă, și acesta fréstra dáde în grădinuță. — A trebuitu se fugă pe aici...—murmură unul din polițiani.—Dar etagiul e naltu, și pare că talbarulu își va fi frântu una sau done labe în căderea sa... Fâr’, a perde nici un minută se scoborîra. Plouase țilele precedente.— Urmele profunde a doue călcâie nalte se vedea în pământul male a gradinei. Aceleși urme se continuau, curate și distinse deși mai ușore, pân’ la zidul de alăture cu drumul rondei. Unu gardu vechiu, garnitu cu ederă, sé aplica la acelu zidu, și, pentru unu omu ușoru și otărîtu, face de escaladare unu jocu de copilu. Grădina, bine’nțelesu, era pustie. (Va urma)