Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 1-50)
1876-02-05 / nr. 10
fiiiul al IV-lea Xo. 10 Prvetul lbon««neuieSor IN IAȘI, pe anii 20 fr—Pe semestru 10 fr Pe trimestru 5 fr. IN DISTRICTE, pe an 24 fr —Fe sem. 12 fr Pe trim. fr. fr. Pentru Austria 30 fr.—Italia 40—Franța 46 I ASERȚIUNI ȘI RECLAME rândul 60 bani SCIIU LOCALE. * 1 fr. Epistole nefrancate au se primescu. Unu Xr. 30 bani. Milasti Joi 5 Fepnaric l§*0. FOAEA INTERESELOR GENERALE Proprietar si Adumni»iaior TH. B VLASSAN. lniMtvsatin ne» ÜB* arsa^5.^3 are Joia si Duminica. Preeiurile AnUccturWoi PAC, II A î. 51 b. Pag. TV 30 b. Tag. TV 20 b Pentru IRANIVA: se primesc anunciuri iad Adam Negussant—commissionnaire Care "♦•ar de la Croix Rouge 2. Pari 3. Pentru ROSTIPA și DIAMANTA la D. fillipy Lol>ne.* Reichsrafhsplatz Nr. 2 și la I. Rudolf Ma Schortfütsee Nr. 2. Wien la D. Verdufa, Piurou centralii de anunciuri Wien, V. BiLgerspitalgasse 26. Pentru ANGLIA la I. Eugen Miioud Londra 81 in Fleet Street K. C Man incrisele nepublicate «vor .arde lti a Ar- 30 hani.A... «| nrebb aaga. Jaan Summy' _ I gXIL VECII' JIUA PATRONUL ZILEI | ftmrntal SwwlwJ April StiMu 0 SKL NOU | dUA | PATRONUL ZILEI | Ranritz! S relai | spuiul »ieri S3 -— .■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] ■ ' ' ■ " '■ [UNK] [UNK] Lumina plină >581.—— ------------------------------------------- --------------, O T' Duminică Martir Trifon 7 3 5 25 h 29 Ian. la 13 Duminică ]), Sept. Cotar 7 3 5 25 Ho Tuni (f) In timp narea Domnului 7 1 5 28 5 ore 15 m * 14 Luni aionim 7 1 5 28 •>. M Sf. și dreptul Simion 7 0 5 38 seara cu tim. J 15 Marți Faustin 70 5 38 4 Mercuri Cuv. Păr. Isidor 6 58 5 31 liniștit și a 16 Mercuri Juliana 6 58 5 31 ^ I r. aoista Mart. Agathia 6 5 5 32 plicatu sprei H 17 Joi Constanța 6 56 5 32 ^ I Vineri Cuv. Păr. Vucol Episcop 6 55 5 33 moinătaly Vineri Flavian 6 55 5 33 ^ I . Sâmbătă _____Sf. Parteniu și Cuv. Luca_____________.JĂ-JIIL—. — mmmmmam^ 6 53 5 34 De Arendatii $tt>sin Trifesti situată lăngă orașul Romanu, Proprietatea D-nei AGRI- PINA JORA născută MICLESCU in intimiere ca la 900 fălci pământu cu locuri de prima calitate de arătură, fănați și pășune, cu un IAțU mare, MOARĂ, VII și altele. Să dăm arendă, pe timpu de cinci ani începători de la 23 april 1877. Doritorii suntu invitați a se înfățoșa la proprietara domiciliată in Roman cu garanțiile cuvenite, la 23 Fevruarie, 1876. Condițiile să vor vede, in ziua termenului la D-na proprietară. AVIS D-LOR A BOXAȚI Fiind cit aid tu la 1 Decembre câtu și la 1 Ianuriu au espiratu unu însemnata Nr. de abonamente, rugam pe D-nii abonati care se gasescu in acesta categorie se binevoi a seu a ne înainta cât mai nentardiatu costul abonamentului D-lor. Asemine acei Onorari. Domni abonați care nu datorescu din urma suntu poftiți cu totu dinadinsul a se rafui cu noi și a nu ne pune in neplăcuta posisiune de a'i publica pe pagina a IV cu recomanda lumea de persane ce nu se ingrijescu a-și plăti datoriile. Cu acesta aducem mulțumirile nostre acelor DD. abonați cari s'au grabitu a ni achita fara aștepta avisuri. NOTA COMITELUI ANDRASSY in privința reformelor pentru, Bosnia și Herzegovina Buda Pesta, 30 Dec. 1875. De la începutul tulburărilor din Herzegovina, cabinetele europene, interesate de pacea generală, au trebuit să’și fixeze privirile asupra evenimentelor cari amenințau a o pune în pericol. Cele trei curți a Austro-Ungariei, Rusiei și Germaniei, după ce ’și-au comunicat vederile lor în acesta privință, s’au unit pentru a întrebuința în comun silințele lor de împăciuire. Acest scop părea prea conform dorinței generale, pentru ca celelalte cabinete, invitate prin organul representanților lor din Constantinopole a se asocia la realizarea lui, să nu să fi grăbit a’și uni silințele cu ale nóstre. Puterile s’au înțeles, pentru a ușa de influența de care dispun, spre a localisa conflictul și a-i micșora pericolele și calamitățile, oprind pe Serbia și Muntenegru de a participa la mișcare. Limbajul lor a fost cu atât mai eficace, cu cât a fost identic și prin urmare a dovedit ferma voință a Europei de a nu permite ca pacea generală să fie pusă în pericol prin isbucniri necugetate. Cabinetele, pe lângă acesta, au oferit guvernului turc bunele servicii ale agenților lor consulari pentru a concurge la potolirea rasculei. Urmărindu acest scop, ei au avut asemenea grija de a se feri de orice ingerință și de a cruța demnitatea, drepturile și autoritatea suveranului. Delegații nu trebuia să se institue în comisiune de anchetă, nici a se face advocați ai dorințelor poporațiunilor resculate. Ei aveau misiunea de a le ridica orice ilusiune în privința vreunui ajutor din afară, și de a le sfătui să se imprăștie după ce ’și-au espus dorințele și plângerile lor. Puterile se reservau de a susținea pe lângă guvernul turcu numai acelea din cererile insurgenților, cari s’ar fi găsit legitime; acesta acțiune împăciuitore a cabinetelor atesta într’un mod îndestulător atențiunea amicală, care președuse la bunele lor servicii. Ea mărturia că, în ochii lor, era o solidaritate complectă între interesele Europei, ale forței și ale poporațiunilor răsculate, ca să pue capăt unei lupte ruinătore și sângerose, și ca să’i previă întorcerea prin reforme seriose și îmbunătățiri eficace de natură a concilia trebuințele reale ale țarei cu legitimele cerințe ale autorității. Acesta e, în puține cuvinte, istoricul acțiunii exercitate de puteri de la isbucnirea resculei. Cabinetele au fost conduse pănă astăzi mai cu semă de dorința de a înlătura tot ce ar fi putut fi interpretata ca o ingerință prematură a Europei. In acesta ordine de idei, tóte cabinetele s’au mărginit a consilia pe guvernul Sultanului de a nu se mărgini numai la măsuri militare, ci de a se sili să combată râul prin mijioace morale, destinate a înlătura tulburările viitore. Lucrând astfel, cabinetele aveau în vedere să dea Sublimei Porți sprijinul moral de care avea trebuință și totdeodată timp ca să liniștescă spiritele în provinciile resculate, sperându astfel, că orice pericol de complicațiuni ulteriore va fi înlăturat. Din nenorocire, speranțele lor au fost înșelate. De o parte, reformele publicate de Portă nu par a avea în vedere potolirea provicieloru resculate, nici a fi îndestulătore pentru a ajunge la acest scop esențial. Pe de alta armele turce n’au isbutit să puie capăt resculei. In aceste împrejurări, credem c’a sosit momentul, ca puterile să convină asupra unei procedări comune pentru a împedica ca mișcarea, prelungindu-se, sa nu sfirșescă prin a compromite pacea Europei. Noi, ca și celel’alte puteri, am aplaudat bine-voitorele intențiuni ce au inspirat recentele manifestări ale Sultanului. Iradea din 2 Octombre și firmanul din 12 Decemvre cuprind o seria de principie destinate a introduce reforme in organizarea imperiului otoman. Am avut drept să credem, că aceste principii, decă vor fi traduse în disposițiuni legislative concepute cu înțelepciune, și dacă mai cu samă punerea lor in practică va corespunde pe deplin dorințelor luminate ce le-au dictat, voru aduce seriose îmbunătățiri in administrațiunea Turciei. Nu putem ascunde cu tote acestea, ca reformele anunciate nu pot să aibă prin ele insuși efectul de a opri, chiar momentan, versarea de sânge in Herzegovina și Bosnia, și cu mai mult cuvântu de a asigura pe base solide rep msul viitor al acestor părți din pământul otoman. In adevăr, dacă esamineaă cineva cuprinsul itadelei din 2 Oct. și al firmanului de la 12 Dec., nu se pute opri de a recunosce, că Sublima Portă pire a fi fost preocupată mai mult de principiele generali, cari, când vor fi precisate, vor putea servi de basă administrațiunii imperiului, decât de potolirea provinciilor astății resculate. Dară, e de interesul guvernului otoman, ca liniștea să fie asigurată mai înainte de tote, căci pe cât timp ea nu va fi dobândită, va fi imposibil și a pune în vigore chiar principiile pe cari le-a proclamat Sublima Portă. De altă parte, starea de anarhiă care bântuie provinciele de Nord-Vest ale Turciei implică numai dificultăți pentru Sublima Portă, el ascunde și grave pericole pentru pacea generală, și deferitele state europene n'aru puté sé va fi cu ochi nepăsători perpetuându-se și agravându-se uă situațiune care de pe acum a fost greu asupra comerciului și industriei și care, strancinându din ^i iuli mai multu încrederea publicului in conservarea păcii, tinde a contromite tóte interesele. Noi credemu asemenea că indeplinimu vă ditoriă imperiosa, atrăgând seriosa atențiune a puterilor garante asupra necesității de a recomanda Sublimei Porți să complecteze acțiunea sea prin măsuri, cari par neapărate pentru a stabili ordinea și liniștea in provinciele pustiite în momentul de față de flagelul resbelului civil. In urma unei schimbări confidențiala de idei intre noi și între cabinetele din St.Petersburg și Berlin, s’a recunoscut, că aceste măsuri trebue să fie căutate intr’o inducita direcțiune, mai întăiu pe tărâmul moral, și al douilea pe cel material. In adevăru, chiar starea materială a locuitorilor creștini din Bosnia și Herzegovina se datoresce, in ultima avansă, posițiunii lor sociale și morale. Examinându cineva căușele fundamentale ale penibilei situațiuni în care Herzegovina și Bosnia să svârcolescu d’atâța ani, este isbita d’uădată de simțimintele dușmăniei și resbunării cari animă pe locuitorii creștini și mahometini unii contra altora. Acesta disposițiune a spiritelor a pusu in imposibilitate pe delegații noștri d’a convinge pe creștini că autoritățile turce potu să aibă sincera voință d’a satisface nemulțumirile loru. In Turcia europenă, nu e pate alta ținuta in care antagonismul ce esistă intru cruce și semilună să fi luatu forme atât de acerbe. Acesta ură fanatică și acesta neîncredere cată se fie atribuite vecinătății poporeloru d’aceeași rasă, cari se bucură de plenitudinea acelei libertăți religiose de care se vădu lipsiți creștinii din Bosnia și Herzegovina. Neîncetata loru comparațiune cu acele popore face ca ei să credă că suntu ingenunchiați sub jugul unei adevărate nervituți și ru chiar numele de rasa pare a’i pune intr’uă posițiune moralmente inferiori aceleia a vecinilor lor; c’unu cuvântu, ei se simtă sclavi. De mai multe ori, Europa a avutu să se preocupe de plângerile lor și de mijjiacele prin cari să le pute căpăta. Ilatti-bumaiuuul din 1856 este unul din fructele solicitudinii puteriloru. Dar, chiar după termenii acestui acta, libertatea cuiteloru este încă mărginită prin clause cari, mai cu semn în Bosnia și Herzegovina, s’au mănținutu c’uă rigore ce nn FOILETONU__ TRAGEDIILE PANSULUI 107 l>mali Bluet (Urmare.) Baronul se scoborî din trăsură, trase clopoțelul, și 0’6 valetului care veni și-i deschidă ușa: — Dă te rogu carta mea domnei de St.Angot... Ex-moșa era două umore tristă. Ea petrecuseră nopte forte agitată, chiămându în zădar somnul pe perina ei garnisită cu dantele și sub puful ei more. Afară de decepțiunea imensă causată prin surparea frumóselor sale proiecte dărâmate cu deseverșire prin fuga Dinabei Bluet, ea se simția forte neliniștită. Tamerlan-Sarriol, espedata diminăță la Melania Perdreau, ammeiase întorcându-se că luna feti nu se mai întorsese la mătușa sa. Dinah dar se ascunde...—Dar unde?—Forte probabilu la vr’unu înamorata necunoscuta de batrână... Cine scie dacă acelu înamorații disperata de tentativa odioși din sera din ajunu nu va angagia pe debutantă a aduce piurgere la cei îndreptu?...— In acest« casu uă anchetă aru fi neevitabilă, și ce se va întâmpla dacă poliției i-aru veni în minte ași îndrepta investigațiunile paciente spre misterele micului otelit din strada des Saussaies?... Respunsul la acesta întrebare nu era nicicum asigurătorii. In scurta, domna Angot, bine deci ia a nu primi pe nimeni in acea di, nu dăduse îngrijirile obicinuite toaletei sale nici nu procedase la dresa. Ea’și aruncă ochii asupra cartei baronului de Croix-Dieu. — Nu cunoscu... murmură ea, și apoi adaose .—Respins’ai că amu citu ?... — Nu, dómu.. — Esci unu prostul — Nu sciamu... — Trebuia se scli... Spune acelui domnu că fiu du cam suferindă, nu suntu visibilă astăzi... Valetul eși, dar se reintorse după uă minută. — Ear?—întrebă dómna Angot—Visitatorul s’a dusu? — Nu, domnă...— elu insistă se fie primita...— pretinde că comunicațiimile deuă naturi particulară ce trebue se facă domnei suntu prea importante și nu suferu nici uă intărzere... — Ce domnu e acesta?—Unu june? — Nu tocmai, dar tatu ce-i mai cum se cale...— Portă unu foncu de opta seulece colóre, și calul capelei séle face celu puein lece mii de franci...— Ce unu particularii forte șicu. — Este focu în salonul celu mare? — Da, domnă... — Ei bine poftesce pe domnul și rogii su se ascepte... Domna Angot se acomoda răpede, își îndreptă cum putu perul seu falsu, disimula câtu putu mai bine desordinea lui cu ajutorul unei din acele bonete cochete a căroru monopolu îlu ave, și după unu cu arta de oră, se duse la baronii. In zădar se uită la acesta din urmă cu luare aminte.— sația lui nu’i aminti nimicu, și esamenul seu o convinse că vedé acestă faciă pentru prima oră. Ș a noi acesta n’are nimicu escesivu și de necrezuții.— Scimui că Filin de Croix-Dieu nu semăna de locu cu contele Robert de Loc Barn, și, pentru a constata identitatea lor, trebuise ochiul de lynx a lui Sarriol și mai alesu pisma sa persistentă. Baronul însă recunoscu la momenta sub ingrășarea masivă a D-nei văduve de St-Angot, trăsurele ascuțite, privirile oblice și alurele mierese a moșei de pe bulvardul Batignolles. Spravena femeie ține in mână carta ce’i dăduse valetul. Ea aruncă ochii pe dânsa. — D-lui baronu de Croix-Dieu amu ouare se vorbescu? (li se ea cu uă reveranță. — Lui însuși, domnă... — Potu sei, domnule baronu, ce’mi procură plăcerea visitei d-vóstre? —■ D-zeul meu, domnă, nimicu nu’i mai simplu...— Obosita de o lungă holteie, sătulii de plăcerile deșerte a unei vieți sgomotosă și frivolă, visezu bucuriile căsătoriei...— cu alte cuvinte, dorescu se me’nsora... — Dorință forte naturală !... și ați gândita la mine de a o realisa? — Acesta trebuea se fie, deore-ce faceți căsătorii... — Nu suntu singură ’n Paris, din nenorocire pentru mora.Lumea publică...—Cutezavoi seve rogu, domnule baronu, se’mi spuneți ce împrejurare v’a decisu se’mi dați preferința? — Renumele celu bunu alu casei d-VÓstre... — Nu altu motivu? — Nu. Domna Angot zimbi și salută. — Amu patruzeci și opta de ani,—reluă baronul,— trecu dreptu unu omu destulu de bine conservații,— numele ’mi este adevaratu alu meu,—titlul meu e seriosu,— sănătatea’mi perfectă, caracterul facil, si poseda cincizeci mii de livre venita...—Fac’a activul meu. — E superbul—strigă domna Angot. — In schimbul tuturora acestor, ce’mi puteți oferi ? ai domnule baronu, nu veți avea litere unite decâtu greutaei alegerii...—Repertoriul meu e fără rivalii...— elu conține averi și dote de la unul pan’ la cinci milióne...— Țineți la uă avere mu’e?.. — Ținu mai cu semn a frumuseță... — Neinteresare admirabilă !—Doriți vă fata de totu jună?...—Lua veți de soție uă jună veduvă?... — Jună văduva sau jună fetă, puțin mă inportă, destui ca persona se’mi placă. . .— A domnule baronu, omeni ca d-vostră suntu rari!...— Bine-voiți a mĕ ’nsoci în cabinetul meu...—Voi foileta repertoriul...—Vă voi supune diferite — partiții voi pune sub ochii d-vóstre câteva fotografii, și, după ce veți lua unu începutu de decisiune, vomu avargia uă întâlnire...—Dacă chiar sfi voi 23 vedeți persona far’ a fi véluti de dânsa, va fi ușor...—Cașul e prevéluta și casa facud în consecință... — Agenția d-vóstre matrimonială este încă mai presusu de reputatiunea sa, demnă!..— Zise Croix-Dieu urmându pe ex-mosa in buduarul unde se găsiau biuroul de abanosa, casele și registrele cele mari cu lăcăți. — Domna Angot luă de la lanțul seu de oricu uă cheiță, deschise lacata masivului in folio care cuprindă listele văduvilor și a domni țârelor, și întorse repede paginele acoperite cu numi și indicațiuni de totu felial. Cându baronul o vénu forte absorbită în cercetările sale, îi zise de nădată, cu tonul celu mai naturalii, fiisând'o cu lornionul: — Aproposit’o Sarriol e bine?... Matrona tresări și rădică bruscu canul, dar emoțiunea sa, presupunându că acea emoțiune fu reală, nu dură nici macarură minută. Ea se uită la interlocutorul seu dreptu în față, cu unu aeru de intrare, și întrebă: — Sarriol!— Cine’i, vă rogu, acelu Sarriol, domnule baronu? — E nou bravu băetu pe care’lu cunoșteți de douăzeci de ani...—response Croix-Dieu. Domna văduva de St.-Aigot își compuseră fisionomia demnă și prefăcută, și replică: — Domnul baronii e prezentLeruan ca se’mi fie posibilu a admite unu singurii momenta că are răul gusta de a șicana vă clamă... — Deci e vr’vă erere aici... — Așadar,— relua Croix-Dieu,— nu cunosceți pe Sarriol ? — De locu, și nici-vă dată, nici-uă dată n’amu auzitu pronunțiându-se acestu nume... — Fie! dar cunosceți celu puținu pe domnișora Anita ?... — Domna Angot tresări din nou. — Domnișora Anita e prima mea femeie din casă...—Ade ea,— cum scrți... — Sciu multe lucruri!—întrerupse Croix- Dieu.— Dați-mi voie, scumpă domna, de a mă purta la d-vóstre cam fără genă...— Ași are de spusu două cuvinte domnișorei Anita... In presenta d-vóstre, bine ințelesu... — Dar... — Vă voi fi recunoscător dacă ați chilma-o.. — Cu tote aceste... Baronul ruga ca unu tomi de comandi La care ex-mosa nu resistă. Ea lovi de trei ori pe unu timbru și fosta Pr imi domnișoră la uina din primele croitorese din Paris alergă la momenta. — Domnișoră,—Eilise Croix-Dieu scoțând din portofoliul seu uă ser Lare pe care i o prestază,— sperii și compteti că veți fi destul de indatoritore pentru a ve însărcina cu acesta... Subreta se uită la adresă. — Dar e pentru mine !—strigă ea. — Nu tocmai...— Numele d-vóstre e în adevăr scrisu pe copertă, dar acesta copertă conține unu biletu destinata lui X. Y. Z căruia, suntu siguru, îlu veți remite în celu mai scurta timpu. Stăpâna casei asculta cu gura cascată și cu ochii boldiți. Croix-Dieu urmă : — Conținutul acestui biletu interesând« într’unu mod cu totul deosebita pe domna de St.-Anget, nu me’ ndudescu că X. Z va pune tată graba sine a’lu comunica... XY Z e uu barbatu galanta ! Croix-Dieu se sculă de pe scaunu și salută adăogindu : — Vomu mai vorbi într’uă altă Zi scumpă domnă, despre proiectul de căsătorie dintre noi... In acesta momenta mé cam grăbeau : trebue dar se va presinta respectele mele cele mai umile și se’mi iau concediu de la d-vóstre.— Nu mé reconduceți, vé rogu... îmi voi găsi pre bine drumul singuru. Salută drăși, eși, din cabinetul buduaru, trecu prin salonul celu mare și ajunse pe scări. — Dar acesta’i unu nebunu !—strigi domna Angot după unu minutu de tăcere. — Unu nebunu förte periculosu, me temu de elu..— răspunse Sarriol întrându pe uă ușă ascunsă, amu auzitu totu!... Anito, adă sori tarea... (Va unn.t.)