Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 51-101)

1876-10-14 / nr. 80

c* Cl’lU­E­R­U­L, de la grădinele celor Șapte­ Turnuri, aducéudu în Stambul bareele lor încărcate cu bostani, pepeni, pătlăgele vinete și tomate de uă nuanță roșie ca pălăria unui dardinalu. Din timp în timp, șuerătura sgomoto­sa a vapo­­relor vine se turbure acestă poesie și acest repaos. Aceste suntu bastimentele turcesci cari făcu Servi­an in Insulele Prinților, sen corăbiile europeene, bastimentele de Mesagerii, a Lloydului sau a Tri­­nadriei, care au rădicata pavilionul lor naționalii și’și făcu cu uă lentóre ra arestuasă intrarea in Bos­for. In fine sarele se scobiră spre patul seu umeda Și strelucitu, și Turcul, visătorii, dar flămând, vede ca bucurie lungindu­-se umbrele chiparoșilor și a girafelor celor mari, care se in­vertesea cu uap sau melancolica la piciorele Vechiului­ Serai. Abdulah reia drumul Stambulului și imaginația sa se hrănesce din'nainte din ospețul deliciosu ce se pregătesce acasă. Aceste idei m­a ötare sunt în­treținute totu drumul, prin vederea de mese, ase­­ḑate’n aera liberu, d­ inaintea locănților turcesci. Totu­ i gata pentru ca la cea d’ânteiu lovitură de fcorn, să se postă, fară pécatu, lua cea d’ânteiu îm­bucătură. In mijlocul mesei se rădică oă galetă imensă, mâncare favorită a Turcilor, care înlocuesce la dânșii prozaica nostră supă. Dinaintea cafenelelor, fumătorii ținu în mână es­­tremitatea ciubucului celui lungu alu narghilelei și alții își Inducescu țigările : unii o ținu gata cu uă mână și cu cea­laltă chibritul. Mai departe, e unu hamalu care voesce se spintece unu pepene. Și care s’așteptă de câtu semnalul sacru pentru a duce fâ­­lia purpurie la buzele sale. In acestu seson sarele dispare pe la orele șese la valurile împurpurate a mărei de Marmora, și, punctu în acestu m­omentu tunul bateriilor de sem­nalul încetărei postului și a orgielor ce au se se prelungescă tim­pu de douö­spre­­zece ore pentru cea mai mare glorie a lui Alah­, care-i mare, și a lui Mahomet, care se d­­ce profetul seu. Prânzul de sera se chiamă if­tar, și de la urcarea sa pe tron, Abdul-Hamid, care’i bunu prințu, nu lipsesce nici­­uă­dată de a invita la densul sĕu pe marele­ viziru, sau pe Midhat-Pașa, sau pe Kalif-Șerif, sau vre­un altu ministru ori demnitaru înaltu. Prinzul turcescu nu se póte descri din causa mân­­căriloru multiple și stranii, plăcintele, mâncările ză­­h­ărite, pasta male cunoscută sub numele de locum țiau mai multu locu de­câtu carnea și bucatele sub­stanțiale necesare unui european. Pentru mesele Ra­mazanului se făcu unu felia de aluaturi seci și us­cate, numite simiți și din care se consumeze munți întregi la Stambul, apoi unu altu feliu de aluatu avându forma unui tricornu cu mai multe pături și împlutu cu miere topită. Zaharicalele suntu totu atâtu de indispensabile la Turci ca cepa la Croați si usturoiul la Borde­esi. Băutura este apă, cel puțin la începutu. Ceva mai tăr­liu se trece la mastică și rakiu pe care le absorbu in pahare pline, rilîndu de iman și de scru­­pulurile sale. Mai mulți credincioși se furișeză pe la orele d­ece de seră pentru a se duce în vr’uă berărie nemțescă se ceră uă halbă de bere de Vi­­ena sau în vr’uă restaurațiune unguréscá ca se be­­ie oă butescă de vinu bunu. Mai de multe ori am fostu marturu la aceste cutezătore violări­a legei. Ia zădar pe la orele nouă imanul calare, cu manta roșie căptușită cu blană de iepure de moscu, par­­curge cu uă alură gravă și lentă stradele parohi­ei séle pentru a privighia; iu zădaru muezzinul ur­că scările minaretelor­u, se pune in balconul încon­juratu de unu dublu cordonu de lanterne venețiane, aca unu înducitu șiru de mărgărittare pe fruntea u­­nei Circasiene” și cu uă voce jalnică, dar tare și solemnă, invită pe credincioși la rugăciune. Vântul ce suflă din Marea Nagră îi duce vocea care se per­­de în cerul stelatu, și, la piciorele turnului, chiar in faț­a moscheei se strecura valul uman de ne­credincioși, cari năvălescu prin cafenele și debite de spirtuóse. In acestu momentu, strada cea mare de la Galata e traversată de uă indulcțiune umană și crestele valurilor suntu fesuri roșe și canafuri de metasa negru care se înclină la drepta, la stân­ga, in tóte direcțiunile in sine după mișcările mai multe sau mai puțina nesigure a proprietarilor lor. Tote cafenele unde se dau representații suntu deschise și strălucita iluminate, fiii Profetului urcă in fugă scările de Iernau precipitându-se in șalele spacióse pentru a aplauda un cladoșu parisianu, uă dănțuitore care ’și a făcutu traiulu la Casino Ca­det, sau vre-uă altă damă, scapată de pe bulevar­dele Parisului și venită aici pentru a vinde Turci­­loru remășițele vocei sale ce cade, și a unei ardori de multu stinsă. In tóte aceste ,jocuri de plăcere, unde pate cine­va trece din sala de spectacolu la debitul de mastică și la sanctuarul de ruletă ascunsu cu îngrijire privirilor indiscrete a poliției, mai nu este locu, in timpul nopților Ramazanului, de­câtu pentru fiii Profetului, atrași acolo mai cu semă prin efectul brațelor gole. Sultanul, mai ales daca ’i evlaviosu ca Abdul- Hamid, nu lipsesce de a da poporului seu esemplul însuflătorii de virtute a strictei observațiuni a pre­­cepteloru legei religiosu. In fie-care­­ li, elu visiteză una sau mai multe moschee, și câte­ uă­ dată se duce acolo sera la lu­mina saclelor. Dacă apucă drumul pe pământu, un escortă strălucită merge înaintea și in urma trăsu­­rei. Seu traverseze fosforulu pe acelu cal cu admi­­rabilu albu și auritu a cărui piscu portă scutulu iu auru a casei lui Ob­ian. Dacă a desemnată mos­cheea S-tei Sofia pentru ași face rugăciunea, imanii au îngrijire de a împodobi și ilumina minunatulu templu a lui Iustinian, pentru a fi demnu de a pri­mi pe acela ce este «umbra lui D-șleu” pe pământu. Lanterna pridvorului este înconjurată pe flăcări multicolore. In interioru mii de lampe și de lu­minări aruncă oă lumină viuă asupra globurilor a­­urite, a codliloru de calu zugrăvite în roșu și a o­­ițeloru de struțu atârnate de boltă, lumineze cu re­flectele iofu strelucite pe cei patru serafini, cu câ­te trei perechi de aripi, pe cari unu artistu bizan­­tinu i-a zugrăvitu pe cupolă șî pe cari musulmanii i-au respectatu. Inscripțiuni imense in litere de auru se află pe ziduri, și chiaru in centrul cupo­lei, iluminată de reflectori puternici, scânteiază a­­cesta sentință sublimă trasată de caligrafulu turca Bish­aksisale Mustafa-Teelebi, contimporanu cu Mu­rad IV, cuceritorul Bagdatului: «D-țleu este lumi­na cerului și a pământului. In a cinci­spre­z­ecea zi­ a Ramazanului, se es­­pune la venerațiunea credincioșilor, in vechiulu pa­­latu de la Top-Kapu, reliqvele Islamului, ce stau închise in Mirhai Șerif odassi, sau «camara man­talei sacre". Aceste reliqve suntu mantaua fetului, barba sa, unul din dinții sei și piatra Pro­p« care lăsa urma piciorului seu înainte de a se ur­ca in certu, Z­iua alesă pentru acestă solemnitate e acea în care Alah revelă profetului primul ca­­pitolu alu Coranulu. Anula acesta amu văd­utu pe Abdul-Hamid însoțita de marele viziru și de cei mai înalți demnitari ai Imperiului, ducându-se cu mare pompă la Top-Kapu și scrutând cu evlavie man­taua lui Mahomet și barba blondă a bătrânului im­t postorii. Lampe de sticle verde și roșie, atârnate de bolta sanctuarului, nude strelucesce, in litere de argintu, cuvântulu Masșalah (D-zeu este mare) împrăștia­uă lucire dulce și m­isteriosă asupra reli­­gvelor sacre, pe cându credincioșii își murmură în­ceta rugăciunele. In timpul lui Abd-ul-Aziz, solemnitatea țlilei at cinei-spre-d­ecea a Ramazanului era sporită cu un serbare misteriosă celebrată noptea in palat,alu sul­tanului ce se numea misterul noptei sânte, și a­­cestu misteru, după cum îi place reposatului Sul­­tanu, se celebra după intorcerea de la moschee la partea cea mai intimă a palatului. Cronica Externa Este peste putință de a se contesta gravitatea situațiunii, care se reflecteze mai ales în limbagiul presei engleze. Timesul publică două articole: u­­nul asupra crisei și cel-laltu asupra resbelului. Delu anteiu se termină cu acesta declarațiune: «Vom cunosce în curându resoluțiunile Germa­niei și a Austriei. Anglia are interese mai puțin imediate în cestiune, și putem aștepta cu liniște ca resbelul se isbucnescă. Dar pote veni unu moment când demnitatea și renumele Imperiului se pretindă că atitudine olărită, și datoria britanica nostră este de a observa, preparându-ne, mersul eveni­mentelor." Eată și conclusiunea celușiunea articol: «N’am negligiatu nici uă silință pentru a face se prevale uă soluțiune pacifică. Dar Rusia și Tur­cia s’au arătat amândouă forțe îndărătnice și tre­bue se le abandonăm la ele-înșile. Ni-am pus con­­soiința în pace, dar cum va scăpa Europa de pe­ricolele viitorului, acesta’i­uă chestiune pe care nici­­uă preșoiință umană n’o póte resolve.® In fația acestei atitudini melancolice și resem­nate a unei din părțile în causă, este interesanta a se constata chiar și astă­zi tăcerea absolută a Nor­­JUUUI. FOILETON MARIA SPANIOLA TM 9OU VICTIMA UNUI CĂLUGĂR. (Urmare.) — Eac’a ce este : Acel medalion e un suvenir de la mumă-sa, și n’ar trebui să se perdă. Sermana nebună, nesciind ce face, lovesce cu densul în pă­mânt și’n păreți, și e intr’adevăr pecat. Voind să pun mâna pe acest obiect, fără alt scop de­cât de a’l păstra pentru a i’l înapoi când se va vindeca, am întrebuințat mujlilacele cele mai dulci, pentru a o face să mi’l dea de bună voie; dar nenorocita nu dă nici uă atențiune la ceea ce i se spune, și chiar cred, că nici mai înțelege sensul cuvintelor. In scurt, tot ce am făcut pentru a lua acest me­dalion a fost de prisos. Ieri am însărcinat pe vi­zitiul și pe lacheul meu a căuta se’l obție, și ne­norociții au bătut’o; acesta nu’i bine, trebue să ne fie milă de suferințele semenilor noștri. Un alt mij­­­loc mi-a venit în minte; eată’l. La miezul nopței, când nebuna va fi adormită bine, te vei introduce in odaia sa, cu felinarul și cu piciorele góle, pen­tru ca se nu faci vuet, și vei lua medalionul, după ce vei fac cu precauțiune cordonul de care’i legat. — Cred, Damna, ca nu va fi greu, respinse Toma, destul numai se dorma profund , dar dacă, din ne­­ norocire, ar fi descéptá séu s’ar descepta si nTaf vedé, ce se fac atunci ? — Acesta nu se va întâmpla, relua dar, în acest cas, vei găsi vre­uă scusă marchisa, se-i faci, fară ca se póta sei... — Permiteți, Domnă Marchisa, se emit și opinia mea asupra acestei afaceri, țiise atunci călugărul; eu cred câ, primul pas făcut, adecă cu Toma fi­ind vă­dată intrat în camera nebunei, va trebui în ori­ce mod se sfîrșescă. Dacă va dormi, îi va lua ușor medalionul, după cum ați spus’o ; dar da­că se va descepta, trebue se pretindă imperios ca se i’l dea. Amenințările unui negru, la un asemi­­ne oră a nopții, vor face mai mult efect de­cât acele a unui viziteu și a unui lacheu ; și apoi pen­­­tru a o ngrozi și a o face se cedeze... tote aceste­a sunt chiar în interesul nebunei... Toma ar pute a­­vea un pumnal în mâna... o!... se’nțelege cu aces­­ta numai pentru a o speria. — Domnul fa­ce forte bine, strigă marchiza; și, adresându-se la Toma, adăogi: Te simți dispus a’mi îndeplini bine comisionulu ? Forte bine, demnă, respinse negrul, de cât numai îl voi esecuta în flină, pentru c’am observat ca la acea oră nu s’aude nici un vuel in camera nebunei. Pumnalul îmi convine de minune, fiind­ca cinc’ar vrea se mé musce, o ucid pe loc. — Drace­ este natural ca cine­va să se apere, relua marchisa, sunt vise supărată pentru oră, căci nu voi pute sei nimic asupra afacerei până mâ­ne diminuță. Cu tóte aceste, dacă convine mai bine, Ceea ce trebue se faci neaparatu, e, se pui mâ­na pe medalion... me’nțelegi chiar dac’ar trebui se móra. Se i’l iei... și n’ai se te plângi de recom­pensa ta. — Vă mulțumesti Domnă, ilise negrul; dacă se­ va opune, îi voi lua juvaerul de pe cadavrul seu. — Forte bine! Te poți retrage. Negrul se’nclină cu respect și dispăru. — Și acum, dacă acestă tentativă nu va reuși, relua marchiza, ce vom face ? Călugărul se gândi un minut, scose ârăși taba­­cherea, luă o prisă de tabac și răspunse . — Pre legea mea, dacă acesta tentativă nu re­­ușeșce, nu vom avea altă recursă, de­cât de a re­veni la visiteu și la lacheu. — înțeleg: Biciul. — Tocmai. N­ici pat, nici hrană, și biciul, pân’ ce va lăsa lucrul; căci în fine, în zadar se va îm­potrivi, va trebui să’și perdă forțele... și atunci durerea... — Negreșit, striga marchiza, slăbăciunea, dure­rea biciului, vor lipsi-o de usul simțurilor sale, și atunci... Este adevărat câ’i crud de a întrebuința nisce mijliloce... —• Ce vrei ? relua călugărul trăgându-și prisa; se scie bine, ca nebunele nu pot fi tratate altfel. — Totul fie pentru amorul lui D­ileu,­­lise ca ipocrisie marchiza; și luând brațiul călugărului, e­­șiră încet din sala de mâncare.

Next