Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 51-101)
1876-10-14 / nr. 80
c* Cl’lUERUL, de la grădinele celor Șapte Turnuri, aducéudu în Stambul bareele lor încărcate cu bostani, pepeni, pătlăgele vinete și tomate de uă nuanță roșie ca pălăria unui dardinalu. Din timp în timp, șuerătura sgomotosa a vaporelor vine se turbure acestă poesie și acest repaos. Aceste suntu bastimentele turcesci cari făcu Servian in Insulele Prinților, sen corăbiile europeene, bastimentele de Mesagerii, a Lloydului sau a Trinadriei, care au rădicata pavilionul lor naționalii și’și făcu cu uă lentóre ra arestuasă intrarea in Bosfor. In fine sarele se scobiră spre patul seu umeda Și strelucitu, și Turcul, visătorii, dar flămând, vede ca bucurie lungindu-se umbrele chiparoșilor și a girafelor celor mari, care se invertesea cu uap sau melancolica la piciorele Vechiului Serai. Abdulah reia drumul Stambulului și imaginația sa se hrănesce din'nainte din ospețul deliciosu ce se pregătesce acasă. Aceste idei ma ötare sunt întreținute totu drumul, prin vederea de mese, aseḑate’n aera liberu, d inaintea locănților turcesci. Totu i gata pentru ca la cea d’ânteiu lovitură de fcorn, să se postă, fară pécatu, lua cea d’ânteiu îmbucătură. In mijlocul mesei se rădică oă galetă imensă, mâncare favorită a Turcilor, care înlocuesce la dânșii prozaica nostră supă. Dinaintea cafenelelor, fumătorii ținu în mână estremitatea ciubucului celui lungu alu narghilelei și alții își Inducescu țigările : unii o ținu gata cu uă mână și cu cealaltă chibritul. Mai departe, e unu hamalu care voesce se spintece unu pepene. Și care s’așteptă de câtu semnalul sacru pentru a duce fâlia purpurie la buzele sale. In acestu seson sarele dispare pe la orele șese la valurile împurpurate a mărei de Marmora, și, punctu în acestu momentu tunul bateriilor de semnalul încetărei postului și a orgielor ce au se se prelungescă timpu de douösprezece ore pentru cea mai mare glorie a lui Alah, care-i mare, și a lui Mahomet, care se dce profetul seu. Prânzul de sera se chiamă iftar, și de la urcarea sa pe tron, Abdul-Hamid, care’i bunu prințu, nu lipsesce niciuădată de a invita la densul sĕu pe marele viziru, sau pe Midhat-Pașa, sau pe Kalif-Șerif, sau vreun altu ministru ori demnitaru înaltu. Prinzul turcescu nu se póte descri din causa mâncăriloru multiple și stranii, plăcintele, mâncările zăhărite, pasta male cunoscută sub numele de locum țiau mai multu locu decâtu carnea și bucatele substanțiale necesare unui european. Pentru mesele Ramazanului se făcu unu felia de aluaturi seci și uscate, numite simiți și din care se consumeze munți întregi la Stambul, apoi unu altu feliu de aluatu avându forma unui tricornu cu mai multe pături și împlutu cu miere topită. Zaharicalele suntu totu atâtu de indispensabile la Turci ca cepa la Croați si usturoiul la Bordeesi. Băutura este apă, cel puțin la începutu. Ceva mai tărliu se trece la mastică și rakiu pe care le absorbu in pahare pline, rilîndu de iman și de scrupulurile sale. Mai mulți credincioși se furișeză pe la orele dece de seră pentru a se duce în vr’uă berărie nemțescă se ceră uă halbă de bere de Viena sau în vr’uă restaurațiune unguréscá ca se beie oă butescă de vinu bunu. Mai de multe ori am fostu marturu la aceste cutezătore violăria legei. Ia zădar pe la orele nouă imanul calare, cu manta roșie căptușită cu blană de iepure de moscu, parcurge cu uă alură gravă și lentă stradele parohiei séle pentru a privighia; iu zădaru muezzinul urcă scările minareteloru, se pune in balconul înconjuratu de unu dublu cordonu de lanterne venețiane, aca unu înducitu șiru de mărgărittare pe fruntea unei Circasiene” și cu uă voce jalnică, dar tare și solemnă, invită pe credincioși la rugăciune. Vântul ce suflă din Marea Nagră îi duce vocea care se perde în cerul stelatu, și, la piciorele turnului, chiar in fața moscheei se strecura valul uman de necredincioși, cari năvălescu prin cafenele și debite de spirtuóse. In acestu momentu, strada cea mare de la Galata e traversată de uă indulcțiune umană și crestele valurilor suntu fesuri roșe și canafuri de metasa negru care se înclină la drepta, la stânga, in tóte direcțiunile in sine după mișcările mai multe sau mai puțina nesigure a proprietarilor lor. Tote cafenele unde se dau representații suntu deschise și strălucita iluminate, fiii Profetului urcă in fugă scările de Iernau precipitându-se in șalele spacióse pentru a aplauda un cladoșu parisianu, uă dănțuitore care ’și a făcutu traiulu la Casino Cadet, sau vre-uă altă damă, scapată de pe bulevardele Parisului și venită aici pentru a vinde Turciloru remășițele vocei sale ce cade, și a unei ardori de multu stinsă. In tóte aceste ,jocuri de plăcere, unde pate cineva trece din sala de spectacolu la debitul de mastică și la sanctuarul de ruletă ascunsu cu îngrijire privirilor indiscrete a poliției, mai nu este locu, in timpul nopților Ramazanului, decâtu pentru fiii Profetului, atrași acolo mai cu semă prin efectul brațelor gole. Sultanul, mai ales daca ’i evlaviosu ca Abdul- Hamid, nu lipsesce de a da poporului seu esemplul însuflătorii de virtute a strictei observațiuni a precepteloru legei religiosu. In fie-care li, elu visiteză una sau mai multe moschee, și câte uă dată se duce acolo sera la lumina saclelor. Dacă apucă drumul pe pământu, un escortă strălucită merge înaintea și in urma trăsurei. Seu traverseze fosforulu pe acelu cal cu admirabilu albu și auritu a cărui piscu portă scutulu iu auru a casei lui Obian. Dacă a desemnată moscheea S-tei Sofia pentru ași face rugăciunea, imanii au îngrijire de a împodobi și ilumina minunatulu templu a lui Iustinian, pentru a fi demnu de a primi pe acela ce este «umbra lui D-șleu” pe pământu. Lanterna pridvorului este înconjurată pe flăcări multicolore. In interioru mii de lampe și de luminări aruncă oă lumină viuă asupra globurilor aurite, a codliloru de calu zugrăvite în roșu și a oițeloru de struțu atârnate de boltă, lumineze cu reflectele iofu strelucite pe cei patru serafini, cu câte trei perechi de aripi, pe cari unu artistu bizantinu i-a zugrăvitu pe cupolă șî pe cari musulmanii i-au respectatu. Inscripțiuni imense in litere de auru se află pe ziduri, și chiaru in centrul cupolei, iluminată de reflectori puternici, scânteiază acesta sentință sublimă trasată de caligrafulu turca Bishaksisale Mustafa-Teelebi, contimporanu cu Murad IV, cuceritorul Bagdatului: «D-țleu este lumina cerului și a pământului. In a cincisprezecea zi a Ramazanului, se espune la venerațiunea credincioșilor, in vechiulu palatu de la Top-Kapu, reliqvele Islamului, ce stau închise in Mirhai Șerif odassi, sau «camara mantalei sacre". Aceste reliqve suntu mantaua fetului, barba sa, unul din dinții sei și piatra Prop« care lăsa urma piciorului seu înainte de a se urca in certu, Ziua alesă pentru acestă solemnitate e acea în care Alah revelă profetului primul capitolu alu Coranulu. Anula acesta amu vădutu pe Abdul-Hamid însoțita de marele viziru și de cei mai înalți demnitari ai Imperiului, ducându-se cu mare pompă la Top-Kapu și scrutând cu evlavie mantaua lui Mahomet și barba blondă a bătrânului imt postorii. Lampe de sticle verde și roșie, atârnate de bolta sanctuarului, nude strelucesce, in litere de argintu, cuvântulu Masșalah (D-zeu este mare) împrăștiauă lucire dulce și misteriosă asupra religvelor sacre, pe cându credincioșii își murmură înceta rugăciunele. In timpul lui Abd-ul-Aziz, solemnitatea țlilei at cinei-spre-decea a Ramazanului era sporită cu un serbare misteriosă celebrată noptea in palat,alu sultanului ce se numea misterul noptei sânte, și acestu misteru, după cum îi place reposatului Sultanu, se celebra după intorcerea de la moschee la partea cea mai intimă a palatului. Cronica Externa Este peste putință de a se contesta gravitatea situațiunii, care se reflecteze mai ales în limbagiul presei engleze. Timesul publică două articole: unul asupra crisei și cel-laltu asupra resbelului. Delu anteiu se termină cu acesta declarațiune: «Vom cunosce în curându resoluțiunile Germaniei și a Austriei. Anglia are interese mai puțin imediate în cestiune, și putem aștepta cu liniște ca resbelul se isbucnescă. Dar pote veni unu moment când demnitatea și renumele Imperiului se pretindă că atitudine olărită, și datoria britanica nostră este de a observa, preparându-ne, mersul evenimentelor." Eată și conclusiunea celușiunea articol: «N’am negligiatu nici uă silință pentru a face se prevale uă soluțiune pacifică. Dar Rusia și Turcia s’au arătat amândouă forțe îndărătnice și trebue se le abandonăm la ele-înșile. Ni-am pus consoiința în pace, dar cum va scăpa Europa de pericolele viitorului, acesta’iuă chestiune pe care niciuă preșoiință umană n’o póte resolve.® In fația acestei atitudini melancolice și resemnate a unei din părțile în causă, este interesanta a se constata chiar și astăzi tăcerea absolută a NorJUUUI. FOILETON MARIA SPANIOLA TM 9OU VICTIMA UNUI CĂLUGĂR. (Urmare.) — Eac’a ce este : Acel medalion e un suvenir de la mumă-sa, și n’ar trebui să se perdă. Sermana nebună, nesciind ce face, lovesce cu densul în pământ și’n păreți, și e intr’adevăr pecat. Voind să pun mâna pe acest obiect, fără alt scop decât de a’l păstra pentru a i’l înapoi când se va vindeca, am întrebuințat mujlilacele cele mai dulci, pentru a o face să mi’l dea de bună voie; dar nenorocita nu dă nici uă atențiune la ceea ce i se spune, și chiar cred, că nici mai înțelege sensul cuvintelor. In scurt, tot ce am făcut pentru a lua acest medalion a fost de prisos. Ieri am însărcinat pe vizitiul și pe lacheul meu a căuta se’l obție, și nenorociții au bătut’o; acesta nu’i bine, trebue să ne fie milă de suferințele semenilor noștri. Un alt mijloc mi-a venit în minte; eată’l. La miezul nopței, când nebuna va fi adormită bine, te vei introduce in odaia sa, cu felinarul și cu piciorele góle, pentru ca se nu faci vuet, și vei lua medalionul, după ce vei fac cu precauțiune cordonul de care’i legat. — Cred, Damna, ca nu va fi greu, respinse Toma, destul numai se dorma profund , dar dacă, din ne norocire, ar fi descéptá séu s’ar descepta si nTaf vedé, ce se fac atunci ? — Acesta nu se va întâmpla, relua dar, în acest cas, vei găsi vreuă scusă marchisa, se-i faci, fară ca se póta sei... — Permiteți, Domnă Marchisa, se emit și opinia mea asupra acestei afaceri, țiise atunci călugărul; eu cred câ, primul pas făcut, adecă cu Toma fiind vădată intrat în camera nebunei, va trebui în orice mod se sfîrșescă. Dacă va dormi, îi va lua ușor medalionul, după cum ați spus’o ; dar dacă se va descepta, trebue se pretindă imperios ca se i’l dea. Amenințările unui negru, la un asemine oră a nopții, vor face mai mult efect decât acele a unui viziteu și a unui lacheu ; și apoi pentru a o ngrozi și a o face se cedeze... tote acestea sunt chiar în interesul nebunei... Toma ar pute avea un pumnal în mâna... o!... se’nțelege cu acesta numai pentru a o speria. — Domnul face forte bine, strigă marchiza; și, adresându-se la Toma, adăogi: Te simți dispus a’mi îndeplini bine comisionulu ? Forte bine, demnă, respinse negrul, de cât numai îl voi esecuta în flină, pentru c’am observat ca la acea oră nu s’aude nici un vuel in camera nebunei. Pumnalul îmi convine de minune, fiindca cinc’ar vrea se mé musce, o ucid pe loc. — Drace este natural ca cineva să se apere, relua marchisa, sunt vise supărată pentru oră, căci nu voi pute sei nimic asupra afacerei până mâne diminuță. Cu tóte aceste, dacă convine mai bine, Ceea ce trebue se faci neaparatu, e, se pui mâna pe medalion... me’nțelegi chiar dac’ar trebui se móra. Se i’l iei... și n’ai se te plângi de recompensa ta. — Vă mulțumesti Domnă, ilise negrul; dacă se va opune, îi voi lua juvaerul de pe cadavrul seu. — Forte bine! Te poți retrage. Negrul se’nclină cu respect și dispăru. — Și acum, dacă acestă tentativă nu va reuși, relua marchiza, ce vom face ? Călugărul se gândi un minut, scose ârăși tabacherea, luă o prisă de tabac și răspunse . — Pre legea mea, dacă acesta tentativă nu reușeșce, nu vom avea altă recursă, decât de a reveni la visiteu și la lacheu. — înțeleg: Biciul. — Tocmai. Nici pat, nici hrană, și biciul, pân’ ce va lăsa lucrul; căci în fine, în zadar se va împotrivi, va trebui să’și perdă forțele... și atunci durerea... — Negreșit, striga marchiza, slăbăciunea, durerea biciului, vor lipsi-o de usul simțurilor sale, și atunci... Este adevărat câ’i crud de a întrebuința nisce mijliloce... —• Ce vrei ? relua călugărul trăgându-și prisa; se scie bine, ca nebunele nu pot fi tratate altfel. — Totul fie pentru amorul lui Dileu,lise ca ipocrisie marchiza; și luând brațiul călugărului, eșiră încet din sala de mâncare.