Curierul Foaea Intereselor Generale, 1879 (Anul 6, nr. 18-150)
1879-10-14 / nr. 120
Pag 2. ANUL VII No. 120. CURIERUL TH. BALASSAN. păstra pozițiunea ce ne am creat prin înulțiri și se îmbunătățim cît se póte energia noastră prin bravura ostașilor noștri.“ Aceste vorbe, aceste promisiuni a Suveranului nostru au fost primite cu bucurie de țară. Ele sunt menite de a deschide României „o eră nouă de progres și prosperitate precum și de a întări edificiul național.“ Este mai mult decît vremea, ca Românii să-și fixeze serios atențiunea lor asupra stărei materiale a țerei atit de mult neglijată. Preocupați de reformele politice am lăsat în părăsire pe cele sociale și economice. Și astăzi, în fine, deși cam târziu, începem a ne convinge că una fără alta nu poate merge. Aceste 2 sisteme: politic și economic sunt întocmai ca cele 2 roți cari pun în mișcare un vapor. Dacă se mișcă amândoue de odată tot cu aceeaș putere și în acelaș timp, vaporul merge înainte ; dar dacă din contra pe când una să mișcă cealaltă stă, vasul se învârtește în loc, se răsturnă și să îneacă. Oricine își dă puțină osteneală de a observa mersul lucrurilor din țara noastră, cîștigă convingerea că, cu tote reformele politice introduse pe fiecare an în mecanismul Statului, țara se învârtește in loc, fără a progresa un pas spre adevărata civilizațiune modernă. De unde provine aceasta1? Desigur de acolo că numai roata reformelor politice este pusă în mișcare, când mai repede, când mai incet, pe cănd cea a reformelor economice stă in inerție. Astfel, echilibrul forțelor este distrus și vasul se mișcă in foc, gata de a se prăvăli. Pentru a scăpa de naufragiul economic ce ne amenință este dar de neaparată trebuință de a introduce reformele economice necesare existenței noastre naționale și asigurărei viitorului nostru. Țerile cele mai fericite nu sunt nici acele cari au bani mai mulți, nici acele cari armate au mai puternice, ca acele cari posed adevarata bogăție care consista in a produce cit se poate mai mult, mai bun și mai eftin. Recunoscând acesta nu ne trece prin minte a tăgădui influența de care se bucură o țară care pe lângă bogăție dispune și de o putere armată respectabilă, căci din nefericire nu am ajuns incă a avea acea lume pe care o doresc „Amicii Păcei“. Pe cît timp dreptul celui mai tare va fi și cel mai bun, nu trebue a neglija și organizarea militară a țerei. Dar mai presus de toate, dacă voim să trăim o viață un adevăr independentă, trebuește se iamai mult productiunele noastre. Numai ca țară agricolă, a mai zis-o și alții și o mai repetim și noi, România nu pate să se aștepte la un viitor fericit. Ea trebue să-și creeze și o industrie a sa proprie care se aibă de bază principală producțiunile cu care natura a înzestrat pământul seu. Aceste producțiuni vor constitui prima condițiune principală pentru crearea oricărei industrii: materia. Afară de această primă condițiune mai sunt altele două tot atât de principale și indispensabile: Capitalul și Munca. Pentru a avea capitaluri disponibile spre crearea unei industrii in țară la noi, trebuesc mai intăi scăzute procentele, căci nici o industrie in nici o țară din lume nu poate aduce la început 12, 15 și 20 la sută, procentul cu care se dau astăzi banii in România. Pentru a ajunge la acest scop ideia inființărei unei bănci nationale de scumpt și circulațiime, care se reducă procentele și se împingă capitalurile, ce astăzi se spiralează cu camîtă intr’un chip atît de lucrativ, spre alte întrebuințări, cari nu pot fi decît crearea unei industrii naționale. Această măsură insă, fără de ai tăgădui sau micșura câtuș de puțin efectele ei salutare, o considerăm ca nesuficientă, pe cît timp spiritul de asociatiune nu va pătrunde in straturile societăței românești, impingând’o a forma societăți cu capitale disponibile pentru a le întrebuința in interprinderi industriale. A treia și cea din urmă condițiune principală este munca. Pentru a o dobîndi ne trebuesc agenții cari se pună în mișcare aparatul industrei naționale. Pregătirea acestor agenți necesită de urgență reorganizarea și desvoltarea instrucțiimei profesionale și agricole, pentru a se deschide tineritului nostru și alte căi mai sănătoasă decît acea a funcționalismului. In consecința crearea de scoale de industrie, de comerciu, de meșteșuguri, și mai cu samă de agricultură nu mai poate fi întârziată nici o oră, sub pedeapsă de a ramânea pentru totdeauna cu această stare materială deplorabilă. Intorcăndune acum de unde am plecat, ne punem întrebarea dacă guvernul și Corpurile Legiuitoare vor urma sfaturilor înțelepte cuprinse în masacrul tronului și pe care le-am reprodus în fruntea acestui articol ? Ne place a o crede, cu atît mai mult cu cit una din măsurile propuse, înființarea unei Case de Economii, se poate considera ca și un fapt împlinit. Dorim ca acest zel cu care a început lupta economică să nu se răcească, căci numai astfel „vom putea asigura viitorul nostru, ne vom pute pune la adăpost de orice pericol“. București 12 Oct. 1879. Revizuirea art. 7 din Constituțiune este un fapt împlinit. Senatul a sfirșit și el cu această Gestiune, votând cu 56 de voturi, fără nici o modificare, procesul votat de Adunarea deputaților. Trebue să recunoaștem că chestiunea arzeroare a modificărei pactului nostru fundamental s’a săvîrșit cu liniște și prudență de cătră mai unanimitatea ambelor corpuri legiuitoare, îndeplinind acest fapt am dovedit Europei că România nu vrește a se opune dorințelor exprimate prin tractatul de Berlin, dar nici aș periclita interesele sale cele mai de căpitenie. Soluțiunea dată face onoare mandatarilor țerei. Ea dovedește atît onestitatea și simțimentul de dreptate a națiunei române cît și prevederea de a apăra țara de un pericol eminent, admițind principiul împământeniri individuale și luând garanții temeinice in privința proprietăței rurale. Senatul în ședința de eli s’a curmat difinitiv această chestiune gravă, care frământa țara de la o margine la alta. D. Al. Orăscu, raportorul, făcu o expunere lămurită de motivele pentru care raportul d-sale conclude pentru primirea proiectului votat de Cameră. Argumentele d-sale sunt in fond mai tot aceleași cu care s’au servit oratorii care au susținut proiectul in Adunarea deputaților. D. Manolache Costi a vorbit de asemene in această chestiune, făcând mai mult o prelegere asupra deosebitelor faze și peripeții prin care au trecut evreii din evul mediu și pană in zilele noastre, decît un discurs politic prin care să susție sau să combată raportul. Tusa nu lăsă să-i scape nici această ocaziune fara ca să facă proces instituțiunilor noastre liberale, pe care le găsește nepotrivite cu starea de cultură a țerei și necorespunzînd speranțelor ce se pusese întrensele. D. Cogălniceanu, ministru de interne, luă cel din urmă cuvîntul pentru «a combate pe oratorii oposițiunei cari au vorbit in cele douő ședinți a Senatului. La discuțiunea pe articule ambii Mitropoliți ai țerei au protestat in scurt, contra ideii că in România ar fi existat vreodată persecuțiuni religioase. Contra revizuirei a votat numai d. V. Alexandri, care a și vorbit în sensul acesta. La votarea in total a votat contra d. N. Voinov iar d-nii Alexandri, N. Bujoreanu și C. Brăescu s’au obținut. Pentru ca chestiunea art. 7 să fie definitiv curmată nu lipsește decât sancțiunea M. S. R. Domnitorului și promulgarea legii. Se speră că aceste formalități nu vor intarzia mai mult de 2 sau 3 zile. Sperăm că in curând și puterile cari s’au abținut pănă acum se vor grăbi a ne recunoaște independența, pentru scumpa noastră Românie să poată intra veselă și mândră in concertul european. ❖ Se vorbește că M. S. R. iubitul nostru Suveran va pleca in curând in Dobrogia. In acest moment A. S. R. face inspecțiuni tuturor corpurilor și stabilimentilor militare, ocupânduse cu scrupulositate de toate amănuntele, pentru a se convinge bine de starea actuală a armatei, care fără a prejudice, se poate zice că este excelentă. CRONICA INTERNĂ Estragem din «Pressa”. A. S. N. Doamna, terminăndu-și cura care a dat resultatele cele mai satisfăcătoare pentru restabilirea sănătăței Sale, a plecat Sămbătă 6 Oetomvre curent, din Amsterdam și a sosit seara la Neu-Wied unde a petrecut ziua de Duminecă impreună cu Augusta La mamă. A doua zi Luni, 8 ale curentei, A. S. R. a mers la Baden-Baden unde, sosind noaptea, a fost primită la gară de A. S. R. Marele Duce Domnitor de Baden, care a condus-o la castelul său, unde o aștepta A. S. R. Marea Ducesă Luisa. A. S. R. Doamna a petrecut ziua de Marți 9 curent, împreună cu MM. LI. împăratul și Impeteasa Germaniei, cari se aflau la Baden, unde obișnuesc a petrece în fiecare an o parte a toamnei, împreună cu Augusta Lor fiică și ginere A.A. L.L. R.R. Marele Duce și Marea Ducesă de Baden, Mercuri 10 curent, dimineață, A. S. R. Doamna a plecat din Baden, și s’a îndreptat spre castelul de la Weinburg pe locul de Constanța, unde va petrece o săptămână cu Auguștii părinți ai A. S. R. Domnului, și după aceasta se va întoarce direct in țară. Lordul Stanley, fostul ambasador al Angliei la Constantinopole se află de doue zile in Capitala noastră. Cetim în „Românul” , I), ministru de interne a adresat prefecților o nouă circulară, în care amintindu-le că a venit timpul de a planta pomi, îi invită de-a încuragia pe săteni a planta în cătațime cât se poate de mare, ceia ce va fi o adevărată îmbunătățire atât igienică cât și economică, a fi cu priveghiare ca să se înființeze grădinele de duzi, prevăzute de legea comunală. Direcțiunea pinacotecei și a școalei de bele-arte din București a atribuit medaliele ce se dau, prin concurs, pe fiecare an, următorilor elevi. Medalie de antic, d. I. Bălănescu. Medalie la anatomie, d. Dumitroi. Medalie la estetică și la istoria artelor. D-nii St. Nestorescu și D. Voinescu. Medalie la perspectivă, d. N. Ionescu. Medalie la mențiune, Feldmer, la secțiunea de culptură nu s’a dat nici o medalie. Circulațiunea vapoarele accelerate pe Dunăre a încetat de la 3 (15) Octomvre, și de aceia trenul mixt ce circula Mercurea și Sâmbăta, la 12 ore, pe linia București, se desființează. IAȘI Duminică 14 Octomvri 1879. D-lui Colonel G. Arion, comandantele regim. 2 de călărași, ’i s’a acordat dregtul de-a purta semnul onorific de argint pentru serviciul militar de 18 ani și d-lui maior C. Nicolescu semnul onorific de aur pentru serviciu de 25 ani. Ministerul Financelor In mai multe județe și anume in Buzeis, Ialomița, Ilfov, Prahova și Tutova s’au ivit câteva bilete ipotecare false de 5 și de 20 Ui. Ministerul de finance, aduce la cunoștința publică, semnele distinctive dintre biletele bune și cele false. Aceasta se face pentru ca publicul să se poată pune la adăpostul biletelor false. Casierii și agenții financiari ai guvernului au ordine a refuza primirea biletelor ipotecare false și ale anula, precum aceasta se face pentru monetele metalice false. Semnul principal al biletelor ipotecare este capul lui Traian din Filigramă. Acest cap nu e imprimat cu veri-o coloare sau impres in urmă in hârtie, ci e format chiar in hârtie la fabricarea ei, incât părțile deschise sau închise ale desemnului reies din grosimea sau subțietatea a însăși fonei hârtiei. Pe biletele bune, capul lui Traian are un desemn foarte frumos, foarte bine vezut in toate amănuntele lui și transparent când e pus in preajma luminei. Pe biletele false capul lui Traian e de abea perceptibil, netransparent și in genere grosolan făcut. Pe biletele bune, foile de laur, care compun coroana de pe capul lui Traian sunt in număr de opt, d’ântăi șese foi îmbinate tot câte după, a șeptea in frunte a opta la ceafă, toate sunt foarte distincte și bine pronunțate, iar cordeaua (panglica) care leagă coroana să vede in nodul ei foarte bine și distinct. Pe cele false, frunzele și cordeaua (panglica) nu sunt transparente, nici bine și distinct pronunțate. Pe biletele bune, țifrele numerilor și literile ce sunt alăturea cu ele, din sus și din jos, din dreapta și din stânga, sunt așezate exact, neted și nestrămutat intr-o linie dreaptă. Pe biletele false, toate aceste țifre și litere sunt așezate in mod neregulat. Pe biletele bune, tifrele numerilor, ce fiecare bilet poartă in mijlocul lui sub inscripțiunea valoarei biletului, sunt mici și foarte precis și bine tipărite. Pe biletele false aceste cifre sunt mai mari. Pe biletele bune, coloarea albastră e deschisă. Pe biletele false coloarea albastră e mai închisă și cele mai dese verzuie. Pe biletele bune, semnătură casierului central e pe aceiași coloare ca și a biletului însuși. Pe biletele false, acea coloare e mai închisă decât aceia a biletului. Biletele bune, au o hârtie subțire, de o țesătură deasă, firele țesăturei bine pronunțate, in sens diagonal. Biletele false au o hărtie mai groasă, de țesătură mai rară, firele țesăturei puțin pronunțate, in sens orizontal. Cetim in renașterea : Atentat. Soldatul Constantin Ilie, din divisionul de pompieri, a dat cu revolve- Traducere de €*e*s*ge ©. Sia snptopul«. (Urmare). Ei pot să mă’ntârte c’un cuvânt imprudent, și eu nu ert niciodată o ofensă : atunci vr’o mizerabilă rezbunare personală poate să se pae de-a curmezișul largului drum pe care’ntr’o zi mi’l voi deschide’n rândurele Rușilor. Pentru ce această gâlceava nefolositoare c’un popor brav? Pentru ce să doboare el însuși idolul gloriei care sunt obișnuiți a'l privi cu strălucire ? Dacă m’aș scoborâ ’n rândul oamenilor ordinari, fiecare ar veni să’și măsure umorul cu al meu. Și tu însuți, tu care ai trebuință de un medic, nu vei găsi niciodată unul mai bun decât mine. Mâne, vom fi acasă, curagiu păn’acolo. Ammalat-Beg dusă cu recunoștință mâna sa la inimă și apoi la frunte; el cunoștea valoarea vorbelor Canului, dar slăbea din ce in ce mai mult prin perderea sângelui. Tot continuând a evita satele, petrecură noaptea’n stânci, mâncând puțin orez cu miere, previziune fără care un muntean nu’ntreprinde niciodat’o călătorie, oricât de scurt’ar fi. Trecură svoasitul pe puntea care’i aruncată aproape de Scherze. Lăsară’n urma urma lor Aude Buliis, și creasta Salatahur. Drumul lor trecea prin păduri și prăpăstii care le’nspăimânta ochii și spiritele. In sfirșit, începur’a lui cresta care’i despărțea, la nord, de Kansal, capitala Canului. Pentru a agjunge’n vârful acestei creste, călătorii erau obligați a urma niște linii diagonale, revenind fără’ncetare pe unde mai trecuseră, însă, la fiecare pas, câștigau ceva în înălțime. Calul Canului, născut în munți și obișnuit cu aceste drumuri anevoe de sult, mergea cu precauțiune, însă tânărul și mândrul cursier a lui Ammalat-Beg să poticnea și cădea la fiecare pas. Favorit de stăpânul seu, stricat de dânsul, nu putea suferi un asemenea drum prin munți. Sub soare, în mijlocul omătului, de-abea răsufla, și, ca o sforțare supremă, nările sale, dilatate, păreau că suflă foc, pe când spuma’i curgea de pe zebale. — Alak berekei*! strigă Ammalat-Beg agjungând la cel mai înalt punct al muntelui, de unde privirea sa putea să ’mbrățișeze toată Avaria. Insă, în acelaș moment, calul seu căzu ; sângele năbuși’n valuri din gura nobilului animal și ultimul seu suspin îi rupse chinga. Canul agiută lui Ammalat-Bega se descurca din scări, însă el văzu cu neliniște că, în căderea ce i se’ntâmplasă, batista tânărului să desfăcusă de pe rană, și că sângele, pe care avusesă atâta greutate a’l opri, curgea din nou. Insă, de astă dată, Ammalat-Beg nu mai simțea durerea ; el își plângea calul său mort. O picătură fu de agiuns pentru a face să reverse vadul plin. — Tu nu me vei mai duce ca pana’n vânt, bunul meu fugiciu, îi zicea el, nici în nourii de colb a unei alergări, când auzeam strigările celor pe care’i lăsam în urmă, nici în mijlocul aclamațiunelor războinicilorin flacăra și’n fumul luptelor. Cu tine, am câștigat gloria de cavaler, pentru ce sunt con* D-zon fie lăudat ! damnat a mai trăi în urma gloriei mele și’n urma ta ? El își pasă capu’ntre genunchi și tăcu, pe când Canul îi lega rana. In sfârșit, văzând îngrijirele ce le lua tovarășul seu pentru dânsul: — Lasă-me, Ahmed-Can, îi zise el de-odată, lasă pe un nenorocit în voia rălei sale soarte. Călătoria’i încă lungă, și eu cad. Rămâind cu mine, vei peri cu mine fără nici un folos. Privește acest vultur care sboară’n cerc împregiurul nostru ; el știe bine că’n curând va avea inima mea ’n ghiarele sale, și, mulțumesc lui D-zeu mai bine’i a avea mormântul seu in peptul unei paseri nobile, decât a fi călcată’n picioare de creștini. Adio, pleacă! — Nu’ți e rușine, Ammalat se cazi astfel rădicând un paiu ? Ce’i rana ta? Ce’i un cal mort?... Rana ta, în opt zile nu va mai fi. Cât despre cal, vom găsi altul mai bun. Nenorocirea vine de la Alah, însă asemenea și fericirea vine de la el. Ii pacât a despera pe cineva când îi tener. Lui pe calul meu, te voi conduce de frîu, și, înainte de a’nopta, vom fi acasă. Vino, fiecare minuni și prețios, vino, timpul îi scump. — Timpul nu mai există pentru mine, Ahmed- Can, respinse tânărul, îți mulțumesc de frățeasca ta amiciție, însă nu voi abuza. Avem de făcut încă foarte mult drum, și nu vom putea merge așa de mult timp. Părăsește-me deci soartei mele. Pe aceste înălțimi, care me apropie de ceriu, voi muri liber și mulțumit. Părintele meu îi mort; am luat o femee pe care n’o iubesc; moșul și socrul meu sunt la picioarele Rușilor. Proscris de casa mea, fugit din luptă, nu trebui și nu voesc a mai trăi. — Frigurele vorbesc, dar nu tu. Am malat, cuvintele tale sunt de delir. Oare nu suntem destinați a supravețui părinților noștri ? Cât despre femeea ta, sfânta noastră religiune nu’ți dă dreptul a lua încă alte trei ? Că desprețu ești pe șambal, te’nțeleg ; însă trebue să iubești moștenirea sa, care’ntr’o zi te va face liber și principe. Deci, un mort n’are trebuință de bogății și de putere ; un mort nu’și rezbună, și tu ai, tu ai a’ți rezbuna contra Rușilor. Revină’ți în simțiri. Suntem bătuți, dar oare noi sunt tem cei întâi care au încercat o’ntâmplare nenonocită?... Astăzi, Rușii sunt învingători; mâne, vom fi noi. Abil dă fericirea, însă omul face reputațiunea sa. Ești rânit și slab; însă, eu sunt tare și far de rană. Tu cazi de osteneală ; eu din contra sunt așa de odihnit și așa de dispus ca și omul care n’a trecut încă pragul ușei și care abea se’ncalță cu opincele și să’ncinge. Lui pe calul meu, Ammalat, și, vezi c’acest vultur nu era aici pentru a’ți mânca inima, fiindcă iată’l se depărtează și dispare, vom face pe Ruși să plătească scump învingerea de ele. Fața lui Ammalat-Beg se’ reanimă. — Ei bine, da, zisă el, ai dreptate. Voi trăi pentru rezbunare, pentru o rezbunare surdă și pe față, însă sumbră, înverșunată, mortală. Crede-mS Ahmed-Can, numai pentru rezbunare me mai țin de viață. Din acest moment, sunt al tău ; pe mormântul părintelui meu me giur că ’ți aparțin ție. Cându’mi pașii, îndreptează’mi loviturile, și dacă vr odată voi uita giurământul meu, amintește’mi acest moment, calul meu mort, mâna mea sângerândă și vulturul ce sbura pe de-asupra capului meu . Dacă voi dormi, mă voi deștepta, și pumnalul meu va fi trăsnetul. Ahmed-Can îmbrățișa pe tânăr, îl râdică ’n brațe ca pe-un copil, și ’1 pusă pe șea. (Va urmaj. —