Curierul Foaea Intereselor Generale, 1888 (Anul 15, nr. 2-144)

1888-10-28 / nr. 120

Changemsnt de domicile Madame Venve J. DELBECQ â l’hon­­neur d’inforuaer son honorable clientéle qu’a partir de la St. Demătre sa maison sera traosferée rue Lapușueano maison, Iremesco au coin de la roe Banu. Pentru proecte și executări de lucrări hid­raulice precum : Captări de izvoare înființări de izvoare de apă de băut Conducte și distribuții de apă Elevațiuni de ape irigații și drenări culturale Săcări de mlaștini Turbine și mori a se adresa la Ant. Se. Savul inginer Iași, strada Sf. Sava No. 14. Se caută de arendat o moșie pentru 5 ani în una din dis­trictele Vaslui, Botoșani, Tutova s’au Do­­rohoi. Detaileri să se adreseze la Redac­ția acestui ziar. " Anul al XVI-lea No. 120. IASSI Vineri 28 Octombre (9 Noemb.) 1888. Apare Duminica, Mercurea și Vinerea PREȚUL ABONAMENTULUI ȘI ANUNCIURILOR [N IASSI, pe an, 24 Fr. — pe semestru 12 Fr,­­pe trimestru 6 Fr. IN DISTRICTE, pe an. 28 Fr.—pe semestru 14 Fr.— pe trimestru 7 Fr. STRAINATATE................................................40 Fr.— INSERȚIUNI ȘI RECLAME, rândul ... 60 Bani« ȘTIRI LOCALE » ... 1 Fr.— EPISTOLE NEFRANCATE, nu se primesc. . . • Anunciuri: Pag. 1, 50 b. Pag. 111,40 b. Pag. IV, 80 b. CURIERUL (TH. BALASSAN) FOAEA INTERESELOR GENERALE : a.lexid.a.r'u.lS epta XXI â, xx B-Lg-A PATRON tUI Duminică Luni Marți Mercuri Joi Vineri Sâmbătă Carol Bor. Emeric Leonardt Engelbert Gottfrid Theodor Andrei PATRONUL PILEI TIMPUL DIN SEPTAMANA Ap. Iacov, fratele Domnului Marele martir Areta Sfinții Martian și Martiri» (f) Marele martir »Imb­rie t Sf. Dem Basarab, S­f. Nestor Sf. Terentie și Neonila­­­ Martira Anastasia Romana La 24 Octombre, Lună nonă cu timp senin, dar rece. CONRESPONDENȚI IN STRÉINATATE: Pentru FRANCIA , se primesc anunciuri la Domnul Adam, négociant-comissionaire 4, rue Clément Paris.— John F. Jones, 31 bis, Faubourg Montmartre , 31, Pas­sage Verdeau, Paris.— Societate mutuală de publicitate pentru anunciuri și reclame, Paris, D-nul Lorette, 51 bis strada St. Anna.­­­ Pentru AUSTRIA și GERMANIA la Rudolf Mosse Seilerstätte No. 8, Wien. Win­­­#•• 90 bani• ' storny A . Win y Vr. 90 bani. La 24. Anul 1604, O­CTOR E­VRE Ardeleni resping oștile lui Stefan Boceiii, care vrea să se facă Principele lor. Un obus turcesc cade la gura Giurgiului. Armata Moldovena se întorce victoriosă din Morea. Bătălia de la Plumbuita între Matei Basarab și competitorul său, Radu al XII. Mihai Bravul, ca Giurgiul și omoră pe toți Turcii din cetate. Ei din Plevna primii fugari goniți de fome. Vin bombardare in jurul Plevnei, Turcii fac un atac pentru a relua Muntele Verde. IASSI 27 Octombre, 1888. Exploatarea Miilor prii Miauni Precuvântare Câtre anul 1861 mă aflam direc­tor al publicațiunilor oficiale pe lângă ministerul de externe. Intr’o țn­ dis­tinsul bărbat de Stat M. C. Epureanu, pe atunci președinte al consiliului și ministru de finanțe, ’mi recomanda sa tratez în colonele „Monitorului oficial“ partea neoficiala, cestiunea împroprie­­tarirei țeranilor. Cu tóte obiecțiunile ce ’i Înfățișăm cum ca cestiunea este prea ar<jutare, și expunerea ei intr’un isiar oficial va provoca nemulțumiri, d­ Epui­ fl­ori se mărgini e’mi­dice ce’ți pasA, respunderea este a mea. De abia apăruseră două articole și o telegramă de la comisiunea centrală de la Focșani întreba dacă acele arti­cole sunt publicate cu știrea guver­nului. Ministrul de externe, repausa­­tul Filipescu, me chiama imediat și, cu un ton cam aspru, mă mustră des­pre inserarea acelor articole. Mé sili­a’i explica că nu făcusem de­cât să execut ordinul dat de câtre președin­tele consiliului. Se pare ca respunsul meu nu mulțumi pe d. Filipescu, cu care mă aflam în cele mai bune și pot­tice amicale relațiuni, căci el ur­mă a’mi face imputări, cerându’mi să inserez la „Monitor“ o desmințire pu­țin magulitore pentru mine. Pe când me siliam sa’i explic ca nu pot con­simți la o asemenea retractare, că tot ce pot face este sa’mi dau demisiunea, în acel moment intră și repausatul E­­pureanu. Observând starea de supă­rare a ministrului de externe, T în­trebă că ce are? Ce să am, respinse d. Filipescu, d. Aurelian, fără știrea mea, s’a apucat sa’mi pună în cap pe conservatorii cei mai dîrji de la Focșani, iată ce mi se telegrafiazâ. Drept respuns președintele consiliului isbucni într’un hohot de rîs, copil mai ești, Filipescule! Nu vezi că ó­­menii aceștia n’au uitat și c’au învă­­țat nimic ? Nu înțelegi că ei cred ca așe­­ămintele noatre sunt vecinice, că nimeni nu se mai pute atinge de ac­tuala constituire a proprietaței fon­­diare ? Și adresându-se la mine $ise, la fâ. d-le Aurelian, un comunicat în „Monitor“, care să linigresca pe cei căror le este tema ca li se va lua moșiile. Redactai urmatorele rânduri: „Ar­ticolele privitore la împroprietărirea țăranilor, publicate în partea neoficiala a „Monitorului“, fiind inserate fara autorizarea guvernului, nu prejudecă întru nimic cestiunea proprietaței“. N’a trecut mult și a venit la gu­vern repausatul B. Catargiu, având la externe pe directorele Arsachi. De abia sosit în minister ’mi-a cerut de­misiunea prin mult regretatul direc­tore Van Saaneen, care comunicâdu’mi dorința ministrului, adăugă : plătești articolele publicate în „Monitor“. Și pe Miceam eu în acele două ar­ticole ? Sfâtuiam pe proprietarii ru­rali ca să caute prin bună înțelegere, sa resolve cestiunea împroprietărirea țeranilor, pentru ca nu cum­va amâ­nând-o să nu devie o armă reduta­bilă. Nu propuneam nici o soluțiune; recunoșteam însă ca regimul dacei și modul cum era aplicat, nu mai putea exista în România. In 1864, Domnitorul Guza, cu pri­mul său ministru, M. Cogâlniceanu, trece peste tote îndărătniciile, face lo­vitura de Stat și resolvă cestiunea împroprietă­rirei țăranilor. Nu este aci locul să discutăm asu­pra modului cum s’a resolvat o ces­­tiune atât de insemnată, ci numai de a arăta lipsa de prevedere a marilor proprietari. Dacă cugetau mai serios, trebuia ca dânșii, nn interesul lor și al dreptăței, să preîntâmpine ceea ce s’a întâmplat; trebuia ca ei să înfă­țișeze soluțiunea cea mai echitabilă și mai asiguratare pentru viitor. So­nioe a trecut 1864. Ia locul da­cei și al dijmei se alcătuiră așa nu­mitele învoieli agricole, regim ibrid, având apariția metasagiului, de care însă se deosebește mai în tate pri­vințele. Meteiagiul este o asociațiune între proprietarul pământului, muncă și ca­pital. Proprietarul pune la mijloc pă­mântul și o parte din capitalul de exploatațiune, iar cultivatorul pune munca și cea­l­altă parte de capital. Productele se împart pe jumătate, bucurându-se meteierul, adică cultiva­torul, de micile producte ale paseri­lor, gradinei și altele. Cine cunoște ce sunt învoielile a­­gricole va conveni că nu au asemă­nare cu meteiugiul, și sunt mai mult o transformare a criteei, pe care legea rurală a desființat’o, întrebarea este dacă acesta sistemă de explorațiune împacă interesele am­belor părți, dacă prin aplicarea ei s’au ameliorat atât starea proprietarului cât și a cultivatorilor. Nu cred că cei cari cunosc bine cestiunea și sunt nepărtinitori, vor pu­tea respunde afirmativ. Rotter & C­ o Biemergasse 12 Wien.—Pentru ANGLIA , D. John F. Jones, 166, Fleet Street, Londra, E. O. Manuscriptele nepublicate te vor arde. O sistemă de explotațiune nu se pute judeca de­cât dupa efectele ce produce. Nu cred că mi se pute proba cu sistema învoielilor agricole a ame­liorat în atât forta țăranilor cultiva­tori, în­cât să se potă recomanda ca o bună sistemă de explotațiune. Și, în adevăr, la ce se reduce în fond alcătuirile supuse legei tocmeli­lor agricole ? Au ele de scop îmbu­nătățirea agriculturei și a raselor de vite, sporirea bunei stări a cultivato­rilor ? Nu. Temeiul învoielilor este de a dobândi, în schimbul pământului ce se dă cultivatorului, cât mai multă muncă cu brațele și cu vit­le pentru explotarea moșiei proprietarului, un venit cât mai urcat pentru pășunarea vitelor; în fine, o parte cât mai mă­­rici ca din ce produce pământul. Și atât este de adevărat ca acesta este scopul urmărit și realizat prin tot felul de uneltiri, în­cât de la a­­plicarea acestei sisteme și pănă astă­zi, ea s’a prefăcut treptat, devenind din ce in ce m­ai sugreunatare pentru cultivatori. Citească-se contractele de învoieli de la 1865 și până astăzi și 86 va vedea ca am dreptate. Mi se va respunde cu chiar dacă ar fi adevărat ceea ce înaintez, ce ar însemna acesta ? Nu este liber ore li­ber proprietarul să facă învoiele după cum ’i convine, de­ore­ce cultivatorii sunt liberi de a primi sau de a re­­fusa? Teoreticește pate că acesta libertate există; ce -i faci însă că nu se pote aplica. Cum voiți ca cultivatorii să fie liberi, de­ore­ce, de voie de nevoie, ei trebue să ia pământ pentru hrana vi­telor și pentru întreținerea lor ? Unde să se ducă când mai peste tot locul dau tot de învoieli analoge? Părerea mea este ca învoielile a­­gricole ast­fel cum sunt aplicate, nu mai reunind arm­atim­ei economice de STIL VECHIU­L>­I­V A­OCE 28 Duminică 24 Luni 25 Marți 26 Mercuri 27 Joi 28 Vineri 29 Sâmbătă La 24. Anul 1877. La 25. Anul 1715. La 26. Anul 1638. La 27. Anul 1595. La 28. Anul 1877. La 29. Anul 1877. f-Un foc iMSr : minul Răs. 8órelm • Apus. Sdrelul 6-44 6—45 6-46 6-48 6-49 6-50 6-51 4-46 4-45 4-44 4-42 4-40 4-39 4—37 Un bun administrator dorește de a se angaja la o moșie. Adre­­sa la administrația acestui ziar. FOILETON. P­L­E­V­N­A. ROMAN ISTORIC CONTIMPORAN. DUPĂ GREGOR SAMAROV TRADUCERE DE G. N. BUCȘANESCU. (Urmare). Iată încă ce­va pentru tine în scrisorea Mariței:* Ijise Vladimir presintând lui Blagonov un bilet mic sigilat, pe care’l găsise desfacând plicul scrisorei sa­le:—„însă acum să mergem,* adăogă el sculăndu-se Încrețind sever fruntea și aruncând priviri ironice în jarai sfia, «să nu mai deranjăm pe acești domni.* Scriitorii se aflau tn ambalajul cel mai mare; u­­nul din ei se sculase și frunzărind într’un registru, merse grabnic spre ușa din fond, ca și cum ar fi voit să se lămuriască mai bine în privința călcâiului său într’un biurou de alăturea. Insă în momentul când ajunsese la ușă, acesta fu deschisă cu vehe­mență din partea ceia­laltă și domnul Chvoșcinschi intră repede in odaie. Împingând cu ușa pe scriitor la o parte. Imbr­icamintea sa era puțin deranjată, ochii sei cei mici lucrau într’un foc intensiv, obrajii v­­ei ardeau și mersul său se părea șovăitor și nesi­gur. Scriitorii se uitară speriați între dânșii, dom­nul Chvoșcinschi însă strigă ca limba cam legată : «Aduceți luminat un antret—unde este lada cu vi­nul de Bordeaux pentru masa cuartierului princi­pal—acolo am împachetat vr’o câte­va butilii de o cualitate extra, din cari ași voi se gusi, ca să mă conving pe deplin,* adăogă el cu’n rîs grosolan, «décá vinul este în adevăr demn de a fi servit la masa Majestaiei Sale.* El trecu clatinându-se puțin printre mese și or­donă încă unuia din servitori ca să facă lumină ; a­­cesta însă decis ca ori­ce preț a întrerupe ori­ce vorba mai departe, îl apucă energic de braț și țjn­e: «Nu vefli pe străinii aceștia, sunt ofițeri din gaita Majestaiei Sale ? !• Chvoșcinschi tresaltă. Vladimir observă cu priviri potrunfletore acestă scenă particulară. Blagonov ședea pe scaunul său, el ținea în mână biletul cel mic care era conținut în scrisorea lui Vladimir și privia palid ca morgea la puținele rânduri ce el conținea și se părea ca nu vede și nu aude nimic. Chvoșcinschi remase un mo­­ment zăpăcit și indecis, după acesta însă se linișei din nou recăpătându-și siguranța obicinuită. El res­pinse pe scriitorul care-l apucasel de braț și se a­­propia ca pași nesiguri și sub­flond de Vladimir, făcu un compliment stângaciu de’naintea acestuia și fuise: «Mă bucur forte mult de a vedea pe acești domni aici în biuroul amicului meu—este în adevăr o în­tâmplare fericită—ba chiar forte fericita, că acești domni au venit chiar acum aici. Eu ceream tocmai acum cu amicul meu—șeful acestei secțiuni provi­­siunile ce le-am adus pentru caartierul principal—așa precum acesta este datoria nostra—da, sacra nostrii datorie—și eu rog pe mult stimabilii domni să bine­­voiase și a ne dărui un moment onărea presenței lor, pentru ca să vâ convingeți cât de conșciincios ne în­deplinim noi datoria nostrii.* Scriitorii șoptiau nelinistiți intre dânșii. Bazele lui Vladimir tremurau, el se părea dispus a da un re­fuz zdrobitor d-lui Chvoșcinschi, însă el se respândi după un moment. «Nu pute strica,a șopti el pentru sine, „de a cu­­nosce odată mai de aprope gestiunile acestor domni. Bine dor,* (lisa el cu o politeță ironica, „noi pri­mim invitațiunea dv., domnul meu, spre a ne con­vinge însuși, cât de escelent vă îngrijiți de aprovi­zionarea nostru." Chvoșcinschi se încerca a face un compliment, însă reuși numai într’un mod forte neîndumănatic și rugă apoi pe domni de a’l urma, ordonând tot­odatâ u­­nuia din scriitori să aducă câte­va butulii cu vin de Bordeaux din lada care se afla in antret. «El este exaltat,a șopti scriitorul mergând spre a executa ordinul primit,— „el ne va ruina pe toți.* «Vino,* $ise Vladimir către Blagonov, care ste­­tea încă și acum ca zdrobit uitându-se la biletul pri­mit: «haide să privim puțin la lucrurile cari se pe­trec aici, acesta nu ne pate strica nimic—dar ce’ți este, nu ești cu totul consternat ? Blagonov tresaltă ca dintr’un vis. «Nimic,*­­lise el repede, ascunzând micul bilet in buzunar,—«nimic, vino, nŐ mergem.* Ca prin vis urmă el lui Vladimir, care se uita la dânsul clătinând din cap, însă nu mai era timp pen­tru întrebări și explicațiuni, căci Chvoșcinschi des­chisese deja așa din fond și invită cu cuvinte nesi­gure pe cei duci domni ca să intre in apartamentele interiore. Vladimir luă brațul lui Blagonov și intră ca acesta mai ântăiu intr’o odaie mică, slab ilumi­nată, în care se aufliau acum forte lămurit vocile b­­lânde. Mai înainte d’a ajunge Chvoșcinschi, trase Vladimir o perdea de stofă grea la o parte și intră într’un spațiu, pe care cine­va nu s’ar fi așteptat a’l Întâlni aici, judecând după exteriorul acestei barat­e de lemn. Covore mai acoperiau pământul și ascun­deau scândurile pereților. Din grinzile plafondului atârnau două policandre, ale căror luminări de corá răspândiiu o lumină intensivă in tot spațiul; diva­­curi late cu perini moi se aflaa de-alungul pereți­­lor și de’naintea acestora se afla o masă acoperită cu o cuvertură de pânza cea mai fină, pe care era unită o colecțiune bogată de tote delicatesele cele mai scumpe și mai rare, cari s’ar fi putut găsi nu­mai în restaurațiunile cele mai elegante ale reședin­ței : pe jos stăteau mai multe ciubărașe aregante pline ,cu ghiață în care se aflau butuli cu vin de Champagne, iar pa masă se afla un mare număr de sticle destupate și pe jumătate deșertate cu vinurile cele mai fine și mai diferite. Pe divan ședea Evghenie Moscier în aceiași dis­­posițiune ca și domnul Chvoșcinschi, haina de uni­formă a intendenței ce o purta el era discamblată de sus până jos; el deslegase cravata militară de la gât și desfăcuse la pept cămeșa sa de pânza cea mai fină. O damă jună, într’o toaletă forte elegantă și forte decoltată, cu obrajii și cu buzele ardente ședea răzimată de dânsul­­ și ținea la buzele lui o cupă plină cu vin spumegând; pe partea ceia­l­altă a mesei, in mijlocul camerei, o altă damă jună, nu mai puțin frumosă și voluptosa își formase din pe­­rinile divanului un culcuș lat, pe care ea, ținând o țigară fumegândă între buze, se întinsese într’o po­­sițiune, care ar fi putut servi ori­cărui pictor de mo­del pentru tabloul unei odalisce (Va urma). I

Next