Curierul Foaea Intereselor Generale, 1891 (Anul 18, nr. 1-130)

1891-07-31 / nr. 76

Anul al XlX-lea No. 76. 1ASSI Mercuri 31 Iulie (12 August) 1891. Apare Duminica, Hercurea și Vinerea.­­ PREȚUL ABONAMENTULUI ȘI ANUNCIURILOR (N­­ASSI, pe an, 24 Fr. — pe semestru 12 Fr.— pe trimestru 6 Fr. IN DISTRICTE, pe an, 28 Fr.—pe semestru 14 Fr. pe trimestru 7 Fr. STREINATATE..................................................40 Fr.— [NSERȚIU­NI ȘI RECLAME, rândul ... 60 Bani. ȘTIRI LOCALE » ... 1 Fr.— EPISTOLE NEFRANCATE, nu se primesc. Aaund­uri: Pag. i, co b. Pag. 111,40 b. Pag. IV, 30 b. Redacția și Administrația 160. — Strada 30. Stas. — ISO. CURIERUL (TH. BALASSA­N) FOAEA INTERESELOR GENERALE C­alendarul S © p STIL VECHIO­S P­I­D­A [ PATRONUL "ț>­I­L­E­I j TIMPUL DIN SĂPTĂMÂNĂ 3TIL NOU Iulie August 28 Duminică Apostol Proc­or și Nicanor 9 29 Luni Martirul Calinic 10 30 Marți . Ap. Sila și Silvam (Las. lec.) La 1 August. Pătrariu întâii­ cu­­ 31 Mercuri S­, și dreptul Evdechim .. . Q • 12 1 Aug. Joi Inc. Sf. Cruci, S. Mac. (P­shy Marii) timp seni p p 0 13 2 Vineri Aduc. relig. Sf. Archidiacon Jilefan 14­3 ____ Sâmbătă Cuv. Păr. Isachia Dai. și Missi 15 Duminică Luni Marți Mercuri Joi Vineri Sâmbătă, Roman Laurențiu Ap. Sila și Siluan Clara Iposit Eusebiu .f Adorm. Măriei CONRESPONDOTI ÎN STRĂINATATE: Pentru FRANCIA : se primesc anunciuri la Dl. Adam, négociant-comissionaire 81, rue des Saints-Pères Paris.­— John F. Jones, 31 bis, Faubourg Montmartre , 81, Pas­sage Verdeau, Paris.— Societate mutuală de publicitate pentru anunciuri și reclame, Paris, D-nul Lorette, 51 bis strada St. Anna.-- Pentru AUSTRO-UNGARIA prin d. A. Oppelik, primul Biurou de Anunciuri austriac, Wien, I. Stubenkaster No. 2.— Pentru GERMANIA la Rudolf Masse Seilerstatte No. 1, Wien, Rotter & C-o RiowwBftasse 12 Wien.—Pentru ANGLIA la D. John Street, Londra, E. C. ManÂ&rizdme 'temMicate ae vor arde. 1-u.lle jțt La 28, anul 1657. Racoți, domnul Transil­vaniei fiind bătut de Moldoveni, e silit să închee pace. La 29, anul 1822, Confirmarea de către Turcia a alegerei primilor Domni pământeni Grigore Ghica și I. Sturdza după Epoca Fa­narioților. La 30, anul 1848, Magheru scrie Porții că cu arma sa și un mic ajutor pate să oprască Ivasia rusesca La 31, anul 1784, Racoviță, Domnul țarei Românești, oprește pe străini de a avea drep­turi politice. -A.VLg­-VI.St La 1, anul 1826. Se deschide conferința de h Ab­erman prin care Rusia smulge de la Turcia dreptul de a protege România. La 2, anul 1633, Oltenii se revolteză, de­­tronază pe Domnul Leon Tomșa și pun în loc pe Mateiu Basarab. La 3, anul 1875. Nașterea crizei orientale, Herțegovinenii ridică st ég de revoltă contra Turcilor în satul Stolasi. Institutul D. D. Pastia Str. Banu No. 10. Deschiderea cursurilor primara și liceale la 1 Septembrie. Escrismea Muților Facultații ie litere in Mropa d© la. 21-29 Xixxii© 1891. (Urmare) Acolo pute vom regăsi in apropiere de dunga albastru a apelor mării a­­pele galbene, pe care le lăsăm acum se mârgâ singure pe lângă pamântul rusesc până la Vilcov, printre insule mlăștinose. Le vom mai recunoște? nu știm. Dar când vom cerceta vom fi in mare, și ele vor fi acolo in viață de­sigur. Nici pe pament când suntem, nu recunaștem pe cel ce au fost mai inainte de noi, căci trupul lor s’a făcut in țârîitâ, sa făcut una cu pă­mântul. Dar, când cercetăm urmele lor, simțim că ei au fost precum noi suntem, și că in noi s’au cristalizat stratele vieții lor și s’au adăogat pe d’asupra lor nouă straturi, precum pesta apele ce se despart de noi acum, i se vor mai adăuga altele. Nu-i mai recunoștem , precum nu le vom mai recunoște. Dar și ei și ele trăesc de­sigur; ele trăesc in apele mării, iar ei trăesc in marea vieței ce curge in noi și care ne vine de la ei. Tot ceea­­ce piere, tot ceea­ ce dispare, va bate vecinie la vinele nopilor născuți— și vecinie totul va trăi. Umbrele serii cad din ce in ce, peste dealuri, peste padurele de tristii, peste ape. Ca ele taina ce duce apele se mărește. Când se va mai intuneca, ce vom uita de jur împrejur și nu vom ști de unde venim și unde ne ducem­ înainte mereu ; dar împrejur va fi întuneric. Numai ochiul minții va fi aprins și numai pentru el mis­terul nu va fi.— Stoluri de paseri de stuf se furișază prin senin departe. Unii au zărit „Tulcea.“ Peste 25 mi­nute vom fi acolo. Și vaporul, fără grabă m­aiyl­ ză liniștit. In capul tutu­ror, cari a­u mai fost in Tulcea, se fac fel de fel de construcții cari tóte se clădesc și se dorimâ rind pe rind, dar care tóte plutesc intr’un nor cer­nit, trist, fără pic de speranță. Cine știe ce urâciune de oraș! — Dar când ce apropiarăm se v £i ju că orașul era maare, că se întindea dintr’o sublinia de del treptat, treptat in sus pe co­lină, care se inecovoia de la sud spre răsărit și se termina printr’un domn de stâncă grozav, pe care oaptea nu-l putem bine deosebit, iar cursul Du­nărei trebuia să se inconvce dupa ar­cul acestei coline, facând un golf. Apa din pricina acestei suibite adâncături, trebuia să fie mică. Vaporul trebui sö facă o largă cotitură și apoi se intorse îndărăt, incet și maestos la debarcader. Iacâ-ne in Tulcea. E multă lume la debarcader. Póte ar fi fost și mai multă dacă s’ar fi știut precis ora so­­sirei nóstre. De aceea nici musica ro­șiorilor, care ne conduse, după eșirea nóstru din vapor, pe cheiul pietros al Dunării, nu putu să ne intimpene cu sunetele ei bine-voitore. Ne eșirâ intru intimpinare d. pre­fect Blaramberg, care făcuse să fim tot atât de bine primiți la Iglița, apoi d. ajutor de primar, șeful poliției d. Grant și alți funcționari, cari ne con­duseră printr umbrele serii, până la parcul din fața prefecturei, de unde apoi plecarăm pilcuri, pilcuri, pe la otelurile unde ni se oferise, de către autorități camere să dormim noptea. Dimineța am aflat că fusaserăm găs­­duiți in șase hoteluri: la Carol, Lon­don, Dobrogea, Bulgaria, România și Viena, unde din fericire, n’am avut să ne luptăm cu cetele infometate ale „Corintienilor“ de­cât forte puțin. Câți­va dintre noi au dormit pe la particulari, intre alții, tardivul nostru, care, ca și toboșarul cel mare din corpul de musică, râmăsese la urmă, tîrând după sine nu știu ce—de­sigur nu toba cea mare, întârzierea i-a fost de folos, precum se va vedea și mai târziu, căci și-a găsit un bun prietin,­­­are l-a ocrotit noptea de ori-ce între­prinderi rasboinice.—După incuartizare trebuia să venim la masă. Căci auto­ritățile au crezut de cuviință să ne copleșască cu bunătățile tate, și se ne faca se nu putem avea destule vorbe de mulțămire. De altminteri pentru intăiași dată studenții culcaseră pă­mântul Țuicii­— cel mai mare oraș al Dobrogei—și n’ar fi fost de bun au­gur pentru călătoria nóstra ulteriora, o­pérá petrecută fără se fi avut grija gurii. Dar pentru că la sosirea nóstra cu toții zăriserăm pe malul Dunării liniștite un șir de cabine pentru băi, multora le veni gustul să se imbăeze, cu atât mai mult, cu cât, după încer­cări prealabile cu degetul se vezuse că apa e caldă și dulce, și deci bună mai cu sumă după o Zi infidugitare, ca aceea. Și s’au dus băeții noștri, și cel mai voinic s’a scăldat pe d’antre­­gul, cu haine cu tot, căci era întu­neric in nâuntru și locul de desbracat prea strimt. Iar a doua zi voinicul nostru era se strețue­aca ca uo söre și toți era să se uite la dânsul cu m­­iisul pe buze, intrebându-i: „Ei, bu­nă a fost baca Ionică?“ Bucuria nós­­tră a tuturor era insă că a scăpat tofur, și că péne dimioara a fost des­tulă vreme, ca să i se usuce hainele și se potă să ne­fosoțască péne­io Mare. La banchet nu ne-am sfiit de loc. Am mâncat și am béut precum se cuvine la o masă la care lua parte și cei ce cu inima deschisă ne-au pri­mit. D. Prefect Blaremberg și d. a­­jutor de primar ne-au făcut deosebită plăcere să stea in capul mesei îm­preună cu d-nu Tocilescu. Iar iubitul nostru profesor, către sfârșit, a mul­țumit, intr’o cuvîntare, celor ce ce-au făcut o așa de frumósa primire și a­­râtat la câte­va vorbe, însemnătatea excursiunii nóstre. D. Blaramberg rés­­punse prin vorbe, care ne făcură se simțim ceea ce făcuse pentru noi nu era isvorită nu­mei din condescendența față de Universitatea nóstra, dar și dintr’o reală simțire pentru noi stu­denții și pentru scopul ce urmărim. La 10 și jani, totul era terminat, fie­care cu un suvenir dulce mai mult, se returna spre locul unde trebuia se-și fauresca visuri peste oapte și unde trebuia sé se intalnesca cu alte realități. Cuvântul fusese dat de mult. A doua zi la 7, toți la vapor.“ Și a doua zi la 7 toți eram la vapor. Nu s’a observat iiáe dacă și de astă dată tardivul mai ținea la numele seu. Dar am observat alt­ceva. D. dr. Dimitriu cu o escortă fusese la farmacie și luase fel de fel de ingrediente pentru eventualele întâmplări pe mare și pe uscat. Ba avu nefericirea se le între­buințeze dupe acum. La două dintre noi le era cam rău. Când îi vezurăm așa, ne veni fără voie se ne gândim la cota celor 9 cur­cani și cu sergentul cei fără de mus­tăți 10. Din ce in ce casta scădea.... Ia adevĕr cota nostru, cu tot meș­teșugul doctorului nostru, trebui se scadă cu unu, care trebui se rămână la Tulcea, ca se ca­âboreseă înapoi. La intercere ,l-am găsit lung și frumos, precum fusese și mai înainte, și acesta ne făcu mare bucurie și nu ne mai gândirăm de loc la întâmplă­rile nefericitului Peneș. In sunetele de regret ale musicei ne luaram Z^a buna de la osperatorii noștri. Vaporul de sancora, se mișca din loc și făcând un nou arc spinteca ia­răși apele in spre josul Dunării. Z­iua trebuia se fie frumuse, cer senin spre nu tocmai călduros, nici pâcla—orizontul clar. Acum ne putu­răm da mai bine sama de frumusețea patrala a orașului ce parasam. de Domul de piatra, care cadea in Du­nărea făcând marginea rasaritana a orașului, avea pa vârfu-i mori de vânt, iar la pale construcții mari albe, apoi o geamie frumóse și înalta. In fața lui spre apus se deschidea un șes care pleca din marginea apei și se ridica forte ușor până la polele delului, care aci e mai înfundat, mai departe de țarm. Intre ele se intinde orașul cu construcții vechi invalite cu șindrila. El își pastreza fisionomia turceaca mai sus pe deal, dar are la pale sub co­paci stufoși câte­va construcții mari și mai noui, cari arata ca, in curând, o­­sul negru de sus nu va mai fi și ca in locul lui se vor ridica de mâini civilisatere alte zidiri ce mâine vor străluci in sare, așa de viu ca și de strălucirea apelor de jos.—In fața o­­rașului se întind păduri de trestii. Acolo pasc, in mijlocul unei vegeta­­țiuni ce-ți aduc aminte pe cele anti­­deluviene, prin cotituri misteriose ci­rezi mari de vite, care in miezul zilei merg, cu pas greu de-și recoresc se­tea in valurile liniștite ale Dunării ex- M. Dragomirescu. Progresele Chirurgiei. Știința pe zi ce trece progresază și își mărește timpul succeselor ei. Ast­fel in ceia ce privește chirur­gia, până mai dăunăzi nu se vorbea de­cât de operațiuni la piciore, la brațe, la ochi, se îndrepta membrele sucite, colanele vertebrale diforme, se transforma in bipezi copii născuți cva­­drupezi, se elimina părți din aceste membre cari erau afectate de boli in­curabile etc. etc. După acestea au început a se face operațiuni înăuntrul corpului omului, la stomac­, la intestine, la ficat, la splină etc. etc. Ast­fel d. dr. Severeanu a estimpat cu desăvârșire o splină la un adult, fără nici un pericol; ilustrul nostru chirurg d-nn dr. Assaky a estimpat o parte a ficatului atinsă de o tumoră și bolnavul s’a vindecat etc. etc. Ei bine, tóte aceste minuni chirur­gicală s’au făcut, fără ca pe lume să o prindă o așa mare mirare. Lucrul insă se schimbă când este vorba de erect, de acest centru gân­ditor al corpului omenesc, de acest punct de plecare al Întregului sistem nervos, de marele transmițător și de marele receptor, ca cărui cea mai mică leziune dă naștere la niște tulburări profunde și mai tot­dea­una mortale. Creerul este un organ atât de mis­terios, atât de delicat—de­și a fost a­­nalisat, disecat, și studiat până in cele mai mici îndoituri—in­cât chirurgii cei mai cutezători și cei mai experți, virtuoșii cei mai celebri ai bisturiului n’au cuteza a’i atinge de­cât cu cea mai minuțiosâ grijă, mai tot­d’a­una farâ speranță și numai in cazurile cu totul desperate. Din aceata cauză operațiunea numi­tă „tropanațiune“,— care consista in ridicarea unei bucăți de os din cra­niu și care se practică astăzi forte des — a uimit lumea, care din instinct gacește și ințalege imensul rol pe ca­­re-l are in viața omului organul în­chis in aceata cutie osösa numită craniu. Și aceata operațiune, de­și se face astă­zi fără nici o tema, din causa mij­­locelor antiseptice pa care chirurgia le are acum la disposiție, totuși ea nu se face de­cât in cazuri grave, când e vorba a ridica o tumoră de pe par­tea internă a osului cranian, când e vorba a deschide un absces, a scote un glonț sau un fragment de proec­­tilă, cu un cuvânt in urma unui ac­cident care pune serios in pericol via­ța omului. In istoria acestei operațiuni de tre­­panare, țara nostra ocupă un loc im­portant, grație regretatului nostru chi­rurg Turcescu, care in tinerețea sa a vindecat mai mulți copii născuți hi­­drocefali, cari erau condamnați la o marte sigură. Astăzi insă, chirurgia a înaintat in­tr-un mod îngrozitor. Marii chirurgi din Occident au devenit forte cuteză­tori. Ei deschid astăzi craniul, tac și curăță creerul și face ast­fel din niște ființe născute idiote și cretene, indivizi inteligenți și apți de a se desvolta. Cel dintâiu care a făcut acesta o­­perațiune a fost profesorul Linnelon­­gue din Paris. Iată circumstanțele in­efire s’a făcut: La spitalul de copii din Paris este adusă o copilă de 4 ani, slabă, pali­dă, cu privirea stinsă și căzută intr’o permanentă melancolie. Nu putea sta in piciore, respira cu o forte mare greutate și zăcea in pa­tul seu fără să se miște. Cauza pen­tru care nenorocita copilă se găsea in acesta stare era craniul care era forte mic, fiind oprit in desvoltare. In fața acestui caz, știința sta cu mâinele încrucișate, copila era con­damnată la o marte sigură. Profesorul Lannelongue insă nu dis­peră, el ia o hotărâre eroică, și, gra­ție acestei cutezanțe a omului de știr (Fine.)

Next