Curierul Foaea Intereselor Generale, 1892 (Anul 19, nr. 1-130)

1892-01-15 / nr. 5

spre a obține ore­cari concesiuni in fa­­vorea vinurilor din sudul Austriei și din Dalmația. Resoluțiunea privitore la stabilirea u­­nei bănci maritime la Triest s’a adoptat de asemenea. Viena 24 Ianuarie.­Regele Carol și prințul Ferdinand al României, cu suitele lor, au sosit la 6 ore 45 m. de dimineța la gara de Vest. Au trecut prin linia de înconjur la gara Staats Bahn, unde au prânzit în salonul Curței. Ei au plecat la 8 juni. la București. D. Emil Ghica, mi­nistrul României, și personalul legațiunei s-au dus la gară ca să salute pe M. S și pe A. Sa regală. New-York 24 Ianuarie.—Guvernul a­merican a oferit 4 corăbii negustorești spre a servi la transportul nutrimentelor, în cazul vr’unui resbel cu Chili. Brest 24 Ianuarie.—Incrucișâtorul «A­­rethuse» destinat diviziei navale a Atlan­ticului, s’a ciocnit de o stâncă. O mare cantitate de apă a intrat, «Arethuse a fost readus la Brest; un alt încrucișător a va pleca în locul lui. Havre 24 Ianuarie.— Transatlanticul «la Normandie* cu destinație la New-York, a tăiat în două, eșind din port, vaporul care -l remorca ; sunt cinci înecați și un rănit grav. CRONICA INTERNA Cetim în „Monitorul Oficial“ . Timpul fiind tot ploios și rece, M. S. Regele vu mai face de­cât mici preumblări în giurul Pallanzei; M. S. Regina care, din causa timpului, se simte cam indispusă, de două zile du­­se din casă de temere de a ui reci. Majestățile Lor sunt forte mâhnite de neașteptata încetare din viața a Ducelui de Clarence, fiul cel mai în vârsta al A. S. R. Principelui de Gal­­les. Pe dată ce Majestățile Lor au a­­flat durerosa știre au luat doliul și au transmis, prin telegraf, M. S. Reginei Victoria și A. S. R. Principelui de Galles sincerile Lor condoleanțe, la cari Suverana Marei­ Britanii și Moș­tenitorul coronei engleze au respins în termeni mișcați de partea ce Su­veranii noștri lu au la durerea Lor. Sâmbătă au sosit A. S. R. Princi­pele Leopold și A. S. R. Principele Ferdinand Moștenitorul Tronului. M. S. Regele a primit pe Principi la debarcaderul vaporului și, după ce T îmbrățișa cu căldură, T conduse în trăsură la reședința Regală, unde T aștepta M. S. Regina cu Casa Sa și AA. S­. Principele și Principesa de Wied. Grațifica nostră Suverană îmbrățișa cu afecțiune pe Augustul seu Cumnat și pe Nepotul Seu, iubitul nostru Prin­cipe Regal, și apoi tote personele pre­­sinte luarâ ceaiul în apartamentele Reginei, unde șezură până la ora prânzului. Luni, la orele 8 dim., A. S. R. Principele Leopold a părăsit Pallanza, recondus la debarcader de M. S. Re­gele și de A. S. R. Principele Ferdi­nand, cari, după îmbrățișările cele mai caldurose, arată Altetei Sale Re­gale călătorie bună. CURIERUL TH. BALASSA» SOSIREA M. S. REGELUI M. S Regele împreună cu A. S. R. Principele Ferdinand au sosit Luni în Capitală la ora 10. Călătoria La Vârciorova M. S. Regele a sosit pe la ora 1 nop­­tea la Verciorova, unde a fost întimpinat de d-nii miniștrii C. Olănescu, și general Lahovary, de prefectul județului Mehe­dinți, de comandantul diviziunei l a de infanterie, și de tote autoritățile civile și militare locale. M. S. se întreținu mai multă vreme cu toți acei cari i-au urat bună sosire în țară și trenul plecă. Pe drum De la Verciorova la Titu Tate gările pe drum erau împodobite cu steguri. La Craiova, Slatina și Pitești tote au­toritățile civile și militare, au eșit inain­tea M. S. Regelui, care însă nu a pri­mit pe nimeni de óre­ce era culcat. La Titu La gara Titu,­­ Manu, pref. jud. Ar­geș, și d. pref. al jud. Dâmbovița, pri­marul Piteștului și tote autoritățile civile și militare din Pitești, au urat M. S. bu­­nă sosire în țară. M. S. Regele a mulțumit călduros și trenul plecă spre București. La București înainte de sosire la gară Totă gara era împodobită cu steguri. D-nii miniștrii, afară de C. Olănescu și Jaques Lahovary care erau în tren cu M. S. Regele se aflau la gară, I. P. S. S. Mitropolitul primat, o parte din corpul diplomatic, d. Orbescu primarul capitalei, d. Joa Kalinderu, administratorul dome­niului Coronei, d. Schina, prim-președin­­tele Curței de casație, d. general Arion, comandantul corpului II de armată,­d-nii general Barozi și Fâlcoianu, adjutanții re­gali, toți comandanții de corpuri, d-nii colonel Răsti, prefectul poliției Capitalei, și colonel Salmen, comandantul Pieței, tote autoritățile civile și militare, precum și o mulțime forte numerosa și simpatică. Onorurile militare erau date de o com­panie din reg. 6 infanterie cu muzica și drapelul regimentului și un platon de jandarmi pedeștrii. Sosirea trenului regal La ora 10 și 5 m., trenul regal, tras de locomotiva­ .ScÎnteia*, întră în gară. Muzica întonă imnul național, iar mulți­mea se descopere cu respect și strigăte de­­ ura* entasiaste izbucnesc din tote piepturile. La gară M. S Regele apare la portiera vago­nului și d. președinte al consiliului L. Catargiu,­ îi ureza în numele colegilor săi, bună sosire in țară.­­ M. S. Regele și A. S . Principele Ferdinand se dau jos din vagon și se în­trețin câte­va momente cu personele pre­sente , strigăte de ura isbucnesc iar­ M. S. Regele purta un costum negru cu pălărie de pâslă negră, iar A. S. R. Principele Ferdinand purta o manta ma­ron și pălărie maron. Amândoi erau forte bine și păreau veseli de intorcerea lor in țeară. M­S Regele intră in sala de aștep­tare și se întreținu cu tote personele. In tren cu Maj. Sa era d. general dr. Theodory și d. colonel Perticari, care se torceau din Pallanza, d. N. Manu pre­fectul de Argeș. Plecarea de la gară La orele 10 jum., Maj S. Regele îm­preună cu A. S. R. Principele Ferdinand se sue in trăsură, și precedați de un es­­cadron de geandarmi și urmați de un al­tul, pleacă spre palat. De la gară la palat Pe tot drumul de la gară la Palat, u­­lițele erau împodobite cu steaguri, ase­menea erau steaguri la case particulare. Mulțimea se descoperee cu respect și stri­găte, de ura isbucneau din tote pepturile. La Palat teze cu mai multe case din Germania un împrumut pentru acoperirea creditelor cari sunt deja votate. Maj. S. Regele și A. S R. Principele moștenitor ajung la palat pe la 11 ore, unde o companie din reg. 21 de infan­terie cu muzică și drapel au dat onoru­rile militare. Arhiepiscopul catolic din Capitală, prin o circulară adresată clerului catolic și cre­dincioșilor catolici din Capitală, se face cu­noscut că, din causa boalei ,influenzat ce bântue în Capitală cât și în Europa, în urma anterisărei primită de la Papa, dis­pensează de post și adunări pe toți cre­dincioșii catolici din Capitală. Ministerul de finance cântă să contrac­ Alt 1891 și colerciul nostru Atât pentru comercianți cât și pentru cultivatori, afacerile in general pe anul expirat, represintă după cum zice un cro­nicar francez, situațiunea «de Jean qui pleure et Jean qui rit». Intr’adevar, mulți exportatori s’au silit a vinde la strâinătate încă din iarna a­­nului expirat, mari cantități de cereale livrabile în cursul anului cu prețuri des­tul de bune altminterea la fața unei re­colte abundente ce împrejurările de a­­tunci promitéu, dar la epoca predărei. Întâmplarea a dispus ast­fel: recolta n’a fost tocmai strălucită, prețurile au fost mari și acoperirea a trebuit a se face cu păgubi considerabile. Va servi dre acesta de învățătură pentru viitor, nu știm. Mulți dintre agricultori, ne putând fi in posițiune a cunoște motivul unei ur­cări subite de prețuri pe piețele Europei, au crezut că aceste prețuri vor continua a crește până la un maxim exagerat, ast­fel nu au profitat de ocaziune­a vin­și de, după câte­va zile lasă, prețurile au scăzut și unde atunci se oferea pentru porumb­iu porturi 12 de hecto; mai pe urmă nu a putut lua nici 8 50.— Acesta ne învață a vedea că urcările subite nici­odată nu sunt durabile. Angrosiștii noștrii de diferite articole nu au fost nici ei mai puțin atinși de nestatornicia anului expirat. Tariful au­tonom a îndemnat mai pe toți a se a­­provisiona cu cantități colosale de măr­furi, pentru a profita de diferența in plus a taxelor vamale prevăzute la noul tarif. Dar, aceste mărfuri a trebuit vindute, căci scadențele polițelor de curând tre­buia a bate la ușe ; ori cât însă, s’a si­lit a desface mărfurile, cadențele au fost ne­milose și pe mulți sau găsit nepre­gătiți ; de aici păgubi, procente, etc. etc. Ca culme a mzeriei, dacă ne este per­mis a ne exprima ast­fel cu, vine și dis­­posițiunile băncilor de a retrage scontul. Nu mai pare cine­va să sconteze nici la Banca Națională, nici la Banca României. Cei­l­alți bancheri, ne­mai având sprijinul acestor doua bănci, nu au putut aici ei la rândul lor sa facă alt­fel de­cât tot aceia ce au făcut citatele bănci, de aici crisa, stagnațiunea și lipsa totală de operațiuni. In schimb insă acei ce nu sunt clar fac pe bancheri, au câștigat sumi considera­bile, speculând asupra nevoei. Nici in industrie, nu au fost mai fe­riciți, căci «Zollvereinul» a pus pe gân­duri născânda nóstra industrie. B. D. G. Conferința română din Sibiu. In câte­va scurte depeși­ri s’a dat veste mai daunăzi despre decursul conferinței, pe care delegații alegătorilor români din Ungaria și Transilvania au ținut’o la Si­biu in vederea apropiatelor alegeri ce au să se facă pe un nou period de 5 ani, pentru parlamentul unguresc. Acesta conferință a fost insă un eve­­niment politic cu mult mai însemnat de­cât ca să ne putem mulțămi cu acele pu­ține informații ce ni s’au putut transmite despre el prin telegraf. Revenim dar asu­pra lui, și in special asupra a trei acte de căpitenie, cari au dat importanța cea mai mare acestei conferințe și cari sunt: discursul de deschidere al conferinței, ra­portul comitetului central despre activi­tatea sa și in sfârșit raportul comisiunoi alese pentru a produne rezoluțiunile de luat. Vom resuma pentru astăzi insemnatul discurs de deschidere al vice-președinte­­lui comitetului central și președinte al con­ferinței, d. dr. Ion Rațiu de la Turda, discurs in care se oglindește situația ac­tuală a Românilor din Ungaria și Tran­silvania, așa cum ea s’a desvoltat, a stag­nat sau a dat îndărăt de la cea din urmă conferință generală și până la acesta. Nota acestei situațiuni n’o putea da mai bine d. Rațiu, de cât amintind despre le­gea azilurilor maghiarizatore, creată in a­­cești din urmă ani și care e pőte cel mai îndrăzneț atentat din câte s’au comis pen­tru desnaționalisarea unui popor. Iată cum­ au fost cuvintele proprii ale d-lui Rațiu despre acest proect,—astă­zi lege: «Pe cât de durerosa impresiune a făcut asupra nostru acest proect de lege, pe a­­tât de energice și maiestase au fost pro­testele unanime aduse contra acestui pro­ect in mulțime de conferințe, cercetate de sute și mii, popor, inteligență mireană și preoțime. «Și cu atât mai deplină ni-a fost bu­curia acesta, cu cât protestele aspre ale întregului popor le-au susținut in casa magnaților și arhiereii noștri, și prin a­­cestă faptă lăudabilă, care­ a fost încoro­nată de recunoștința și mulțumita națiu­­nei întregi, unit s’a vă­zat intreg poporul românesc in lupta pentru drepturile na­ționale. «Dar afară de acesta învingere morală, continuă apoi președintele conferinței, de cea mai mare însemnătate pentru întrega nóstra națiune și partidul național—avem să înscriem cu litere de aur in istoria lup­telor nóstre politice învingerea morală ce a avut ținuta nostru de resistență pasivă și luptele nóstre pentru drepturile națio­nale,—câștigul moral ce l’am secerat in Europa cultă și mai cu samă la surorile FOILETON. EMIL GOBARIAN. 14 O CONDAMNARE NEDREAPTĂ. Traducere de Mihail Tiedmen PARTEA I­ a Focul de la Valpinson. V. (Urmare). Pentru ce d. de Boiscoran, umilit, c’ar fi avu recurgere la acest mijloc de a se restura de un om pe care el trebue să-l urască, se vorbea, și mai a­­les a se teme de el!... — Se fie că el e nobil și bogat ? fl­se unul din ei. De acolo se născu felurite opinii in sprijinul a­­firmațiunilor lui Cocoleu. Niște grupe se formară, și la moment doi barbați și­ o femee dădu a înțelege că se vor mira mult dacă ei ar povesti tot ce știu, îi siliră d’a vorbi, însă ei refuzară. De voe de ne­­voe, ei fură duși la casa unde chiar in același mo­ment, d-nul Gallio Caveline vorbea cu contele de €laudieuse. Ast­fel era tulburarea mulțimei și vitetul ce se făcea, că d. Seneschal, avea frică ca să nu se fi în­tâmplat vr’un nou accident, repezindu-se spre ușă. — Ce mai este incă ? strigă el. — Niște martori! iată alți martori! respinseră țaranii. D. Seneschal întorcându-se spre judecător­­ lise : — D-le, vă aduc alți martori. Negreșit că d. Galpin Daveline fu forte contra­riat pentru acesta întrerupere, Insă el cunoscea in destul pe țaraui pentru a ști cât era de important de a profita de buna lor voință, și că el nu va afla nimică, dacă el ar lasa timpul la a lor vicleană pru­dență de a lua pe de­asupra. — Vom reveni mai tărziu la convorbirea nostru, d-le conte,­­lise el d-lui de Claudieuse. Și respuns­ând d-lui Seneschal: — Acei marturi se intrez­­ lise el, dar singuri și noul câte unul.. Cel dintâi care se sufățișă, era fiul unui arendaș bogat de la Brechy, numit Ribot. Acesta era un tâ­năr mare de două­­zeci și cinci de ani, cu spete late cu un cap mic, cu o frunte stâmbă și cu niște urechi mari. Era cunoscut de ștrengar, și după ce i s’a întrebat numele, pronumele și etatea sa : — Ce știi? întrebă d. Galpin Caveline. — Aveam la sara aceia, respinse el, o afacere forte importantă, de cela­laltă parte a castelului de la Boiscoran. Eram așteptat și mă întârziesem ; am luat dar drumul cel mai scurt, prin bălți... Era ceva mai mult de opt ore, începu a amurgi, când sosii la cazul de la Seila. El era așa de umflat, că apa a­­junge pănă la iezetură. Mĕ intrebăi cum voi putea trece fără a me uda, când din ceia­laltă parte, ză­rii pe d. de Boișcoran. — Ești sigur că era el ?... — Fiind­că i-am vorbit!.. Dar așteptați. El nu avea frică d’a se uda și trecu având cisme lungi... Atenei numai el mă vă­zu, și păru mirat, și eu nu eram mai puțin mirat tricându’i: «Cum d-vestra sunteți d­le !» El îmi respunse :— «Da, am pe cine­va de vé­nit la Brechy*. Lucra ce se putea, însă îi zisăi : — «Ori­cum, a’ți luat un drum forte ciudat !...* El începu a râde.—«Nu știeam că cazul debordase, response el, aveam de gând se împușc paseli de a­­pă...» Și­­ hcându’mi aceste el îmi arătă pușca. In momentul acela nu vo­iai nimic ceva extra­ordinar, dar acum, după cele ce s’a petrecut, găsesc că e forte curios... Acesta mărturie, d. Galpin Caveline scrisese cu­vânt de cuvânt. Pe urmă : — Cum era îmbrăcat d. de Boiscoran ? întrebă el. — El avea niște pantaloni cenușii, o jachetă de culore cafenie și o pălărie panama cu bordurile late... Mierarea și neliniștea se zugrăveau pe trăsătu­­rele feței contelui și contesei de Claudience, a d-lui Daubigeon și chiar a doctorului Serguebos de acesta depunere, care se potrivea cu acela a lui Cocoleu. — Poți se te retragi, flise d. Galpin Caveline lui Ribot, ca să se prezinte un alt martor. Acesta era un om bătrân c’un rou rename, ce locuia singur într’o căsuță la o jumătate de leghe de la Valpinson. El se chiema tatul Gaudry. Pe cât Ribot arătase curaj, cu atât acest om sdrențeros și murdar, părea umilit și fricos, după ce’și spuse numele seu : — Putea să fie un­spre fiece ore de nopte, când treceam pădurea de la Rochepommier pe-o carare... — Te duceai să furi lemne­­lise judecătorul ca asprime. — D-­leul meu! gemu bătrânul împreunându-și mânele, e cu putință de a spune un asemenea lu­cru !... A fara lemne! Nu, bunul meu domn, mă du­ceam simplu să mă culc iu fundul pădurei, ca să fiu acolo la răsăritul sorelui să culeg ciuperce, pe care le-ași fi vândut la Sauveterre.... Deci, urmam cararea, când iată de-odată, iu dosul meu, aud pa­șii unui om.. Naturalminte, mă apucă o frică... — Fiind­că furai !... — O! uu, bunul meu domn, numai noptea, în­țelegeți... In fine, mĕ ascund in dosul udui arbore, in urmă vădui trecând pe d. de Boișcoran, pe ca­­re’l recunosc ffarte bine, ca tot in tanericul ce era, și care trebuia să fi fost forte mânios, căci vorbea tare, injura și smulgea de la ramuri frunze... — Avea el vr’o pușcă cu dânsul ?... — Da, bunul meu domn, fiind­că chiar din cauza acelei puști mă spărsesem, îl luasem drept păzitor.. (Va urma). * w A­r >

Next